FACULTATEA DE ISTORIE

Egiptul antic

F/R

Chisinau 2021

Particularitățile poziției geografice strategice, populația, mediul natural

Egiptul este situate in coltul nord-estic al Africii, de-a lungul cursului mijlociu si inferior
al Nilului. Componenta sa principal ramine coloana vertebrala inundabila si fertile ce se largeste
spre varsarea fluviului, cuprinsa intre doua zone desertice – desertul Arabic la rasarit si desertul
libian spre apus.Regimul acvatic (dependenta de revarsarile Nilului), natura deltei si climatul
(anul are doar doua anotimpuri) au influentat soarta comunitatilor umane si au impus trecerea,
intr-o durata de timp comprimata, aproximativ 1000 de ani, de la modul de viata neolitic la
structure de tip protostatal si statal. Cit priveste populatia trebuie sa se retina traditia biblica, care
vede in vechii egipteni coboritorii semintiei lui Ham. Civilizația egipteană s-a format în jurul
anilor 3150 î.Hr. (în conformitate cu cronologia egipteană convențională), prin unificarea
politică a Egiptului de Sus și a Egiptului de Jos sub conducerea primului faraon.

Periodizarea istoriei Egiptului Antic

Pentru stabilirea cronologiei absolute exista unele repere sigure. Este vorba de acele date
duble care au permis fixarea, cu relativa, exactitate, a inceputului dinastiei a XI-a – la cca. 2065
i.H. si a dinastiei a XVII-a la 1580 i.H. Alte date sunt bazate pe sincronismului dintre diferite
evolutii inregistrate in Egipt si evenimente cu rezonanta mai larga in Orientul Mijlociu si
Apropiat cum sunt invazia amorrita, patrunderea hicsosilor si crearea regatului hicsos de la
Avaris, cucerirea assiriana sau persona. Cronologia relative urmeaza gruparea pe dinastii si
regate, urmindu-se, in linii mari, lista lui Manethon: Regatul timpuriu (din I-II); Regatul Vechi
(din III-IV);Prima perioada intermediara (din VII-X);Regatul Mijlociu sau Vechi Theban (din
XI-XIII); a doua perioada intermediara (dinastia XIV-XVII; Regatul Nou; din XVIII-XX); a
treia perioada intermediara (din XXI-XXV); Regatul tirziu sau sait (din XXVI). Anul 525 i.H.
reprezinta infringerea Egiptului si transformarea lui in satrapie persona.

Economia și societatea

Faraonul era monarhul absolut al țării și, teoretic, deținea controlul complet al terenurilor
și resurselor Egiptului. Regele era comandantul militar suprem și șef al guvernului, bazat pe o
birocrație de funcționari pentru gestionarea afacerilor sale. Al doilea la comandă era vizirul, care
avea rol administrativ, care acționa în calitate de reprezentant al regelui și coordona inspecția
terenurilor, trezoreriei, proiectelor de construcție, sistemului juridic și arhivelor. La nivel
regional, țara a fost împărțită în 42 regiuni administrative numite nome, fiecare guvernată de un
nomarh, care era responsabil în fața vizirului pentru jurisdicția sa.Templele formau coloana
vertebrală a economiei. Nu numai că erau case de cult, dar au fost, de asemenea, responsabile
pentru colectarea și stocarea bogăției țării într-un sistem de hambare și trezorerii administrate de
supraveghetori, care redistribuiau cereale și produse. O mare parte a economiei a fost organizată
la nivel central și strict controlată. Cu toate că vechii egipteni nu au folosit moneda până în
perioada târzie, ei au utilizat trocul, care consta în saci standard de cereale și unitatea de Deben,
o greutate de aproximativ 91 de grame de cupru sau argint, formând un numitor comun.
Lucrătorii erau plătiți în cereale, un muncitor simplu putând câștiga 5 ½ de saci (200 kg sau
400 kg) cu cereale pe lună, în timp ce un șef de echipă putea câștiga 7 ½ saci cu cereale (250 kg
sau 550 kg)pe lună. Prețurile erau fixate în întreaga țară și înregistrate pe liste pentru a facilita
tranzacționarea, de exemplu, un veșmânt costa cinci debeni din cupru, în timp ce o vacă costa
140 debeni. Cerealele puteau fi schimbate cu alte produse, conform listei prețurilor fixate. Din
secolului V î.en., moneda a fost introdusă în Egipt din străinătate, provenită de la greci și romani.
La început, monedele au fost folosite ca piese standardizate din metal prețios, mai degrabă decât
bani adevărați, dar în secolele următoare comercianții internaționali care veneau tranzicționau în
monede.

Societatea egipteană a fost extrem de stratificată. Fermierii au constituit cea mai mare
parte a populației, dar produsele agricole erau deținute direct de către stat, temple sau de o
familie nobilă care deținea pământul. Fermierii erau supuși unui sistem de muncă forțată și
neplătită impusă de stat pentru executarea unor lucrări la proiecte publice, fiind nevoiți să lucreze
la proiectele de irigații sau de construcții. Chiar și așa, și cel mai umil țăran avea dreptul de a
adresa petiții vizirului și curții. Artiști și meșteșugari aveau un statut mai înalt decât fermieri, dar
și aceștia se aflau sub controlul statului, lucrând în atelierele de lângă temple și plătiți direct de la
trezoreria statului. Cărturarii și oficiali formau clasa superioară în Egiptul antic, așa-numita
"clasă de kilt alb", cu referire la veșmintele lor de in albit, care reprezentau un semn al rangului
lor . Clasa superioară își afișa vizibil statutul lor social în artă și literatură. Nobilimea mai era
formată din preoți, medici și ingineri calificați și specialiști în domeniul lor. Sclavia era
cunoscută în Egiptul antic, dar amploarea si prevalenta practicii sale sunt neclare. Sclavii erau
utilizați în mare parte ca servitori . Ei puteau să cumpere și să vândă, puteau să-și câștige drumul
lor spre libertate sau de noblețe, și, de obicei, erau tratați de medici la locul de muncă. Atât
bărbații, cât și femeile aveau dreptul să dețină și să vândă proprietăți, să încheie contracte, să se
căsătorească și să divorțeze, să primească moșteniri și să urmărească litigiile în instanță.

Rolul lui Tutmes III în crearea Imperiului egiptean

Tutmes al III-lea a continuat politica de cucerire a tatălui său și a dus noul imperiu la
nivel de vârf. Principala sursă pentru cunoașterea domniei lui Tutmes al III-lea,
sunt Analele (sau Cronica) acestuia, gravate în hieroglife pe pereții templului zeului Amon.
Textele enumeră 16 campanii duse de faraon între anii 23 și 42 ai domniei sale, duse împotriva
sirienilor, hitiților, mitanilor, etc. care voiau să împiedice pătrunderea egiptenilor în Asia. În
timpul campaniilor sale a cucerit 350 de orașe, supunând majoritatea teritoriilor de la vest
de Eufrat, pe care l-a traversat în timpul unei campanii împotriva regatului Mitanni. Campaniile
cinci, șase și șapte ale lui Tutmes al III-lea au fost îndreptate împotriva orașelor din Fenicia
sudică și împotriva orașului sirian Kadeș situat pe fluviul Nahr al-Asi. În al 29-lea an de domnie
faraonul lupta cu succes în centrul țării Naharina situată pe fluviile Oronte și Eufrat. Armatele
egiptene au jefuit sistematic orașele capturate. Porturile au fost transformate de egipteni în baze
de operații. Tributuri anuale plecau din teritoriile cucerite spre Egipt iar copiii nobilimii au fost
trimiși la Theba ca să fie instruiți cu "doctrina faraonului". Cea de-a 16-a și ultima campanie în
Asia s-a desfășurat în cel de-al 42-lea an al domniei sale (1463 î.Hr.) când orașele de la Qatna
până la Tunep s-au răsculat îndemnați de mitani. În luptă s-au înfruntat direct "Șoștar,
mizerabilul înfrânt la Naharina și Tutmes, alesul fiu al zeului Amon". Faraonul a străpuns
rândurile dușmanilor și i-a pus pe fugă pe mitani. Hotarul posesiunilor egiptene se întindea până
la Karkemiș pe Eufrat, acolo unde Siria se învecina cu Mesopotamia și Asia Mică. Hotarele
Egiptului din timpul său n-au mai fost depășite de un alt faraon. Prăzile de război l-au ajutat pe
Tutmes al III-lea să ridice construcții mărețe în Valea Nilului.

Rolul lui Ramses II pentru afirmarea autorității Egiptului Antic în sec.

XIV-XIII î.Hr

În al doilea an, Ramses al II-lea i-a învins în mod decisiv pe pirații Shardana, care au
provocat ravagii de-a lungul coastei mediteraneene din Egipt, prin atacarea navelor de marfă. În
al patrulea an al domniei, a inițiat prima campanie în Siria, și a comemorat-o prin ridicarea unei
stele în apropiere de Beirut. Multe căpetenii caananite au fost luate în captivitate în Egipt.
Ramses le-a jefuit apoi pe cǎpeteniile asiatice în propriile lor țări, întorcându-se în fiecare an, la
sediul său, la Ribla, cu tribut. În vara celui de-al patrulea an al domniei începe o campanie pentru
a prelua puterea în Levant. Străbate Canaanul, preluând controlul tuturor porturilor feniciene,
apoi cucerește orașul hitit Amurru. Lăsându-și o parte dintre cei mai buni soldați să-l apere,
Ramses se întoarce triumfător în Egipt. Tratatul de pace dintre Egipt și Imperiul Hitit se năruie,
iar întreaga regiune devine un vulcan gata să erupă în orice moment. Fiind un bun strateg,
Ramses a început șă-și întărească sistemul defensiv la granițele regatului, astfel încât și-a întărit
granița din nord-vest în zona Deltei Nilului, pentru a putea preîntâmpina orice atac din partea
nomazilor libieni. Același lucru l-a făcut și la granița nord estică pentru a preveni atacurile din
partea canaaniților. Având granițele consolidate, Ramses, a reușit să se relaxeze din punct de
vedere militar și să-și pregătească în liniște armata pentru viitoarele campanii. Prin această
campanie, Ramses a reușit să-și asigure o mare parte din țărmul estic al Mediteranei, prin
cucerirea porturilor feniciene, capturând și flota acestora. În acest fel, devine capabil să lanseze
oricând o ofensivă asupra hitiților, atât pe mare cât și pe uscat prin cucerirea orașului Amurru și
implicit a unei bune părți din Siria. În primăvara lui 1274 î.Hr, anul al cincilea al domniei lui
Ramses, Imperiul Hitit aliat cu Anatolia și Siria, hotărăsc să atace teritoriul nordic al Egiptului.
Regele hitit, Muwatallis al II-lea conducea forțele aliate formate din două contingente a câte
18.000 de soldați fiecare și 2.500 care de luptă. Ramses avea să riposteze cu o armată formată
din 20.000 de soldați și care de luptă. Numărul de efective al celor două tabere, nu sunt susținute
de dovezi exacte, dar confruntarea finală rămâne în istorie cunoscută drept una dintre cele mai
mari bătălii ale antichitații, Bătălia de la Kadesh.

Tratatul de pace hitito-egiptean

Conflictele egipteano - hitite iau capăt în anul 1258 î.Hr. când Ramses al II-lea încheie un
tratat de pace cu regele hitit Hattușil al III-lea. Ramses a fost de acord să semneze tratatul cu
condiția să se specifice că hitiții au fost responsabili pentru încălcarea tratatului anterior agreat
de Akhenaten și Suppiluliumas. De asemenea tratatul prevedea un pact de neagresiune și alianță
în cazul în care cele două părți sunt atacate de o a treia parte, sprijin reciproc în înăbușirea
revoltelor interne, extrădarea oponenților politici și delimitarea frontierelor.

Religia egipteană

Religia egiptenilor din perioada antică a fost o religie politeistă prin excelență. Zeii

egiptenilor antici au fost numeroși, numărul exact n-a fost încă determinat. Mulți dintre zei erau
proslăviți doar într-o anumită zonă sau într-un anumit oraș. Conform credinței, zeii fuseseră
creați de către Demiurg, primul zeu.Se credea că fiecare zeu a fost plăsmuit după chipul
omului. Mitologia egipteană a conceput o teorie complexă a componenței ființelor, fie că sunt ele
oameni sau zei. Există trei elemente care îi compun: ankh, ka și ba. Ankh-ul este forța divină,
spiritul lui Ra, expresia deplină a luminii. La origine numai zeii puteau să aibă akh-ul, însă,
ulterior, și muritorii puteau să o dobândească. Ka-ul este născut din răsuflarea creatorului și
reprezintă caracterul, personalitatea individului, chiar un alter-ego al acestuia. Într-un fel, acesta
reprezintă rezervorul forțelor sale vitale. Ka-ul nu dispare în momentul morții, având o existență
independentă de trup. El supraviețuiește mereu într-un suport terestru precum o statuie, o pictură
sau cadavrul mumificat. Un alt principiu spiritual este ba care semnifică energia deplasării, o
forță invizibilă ce trăiește independent în corp și poate călători în alte lumi. Datorită ba-ului,
morții își îndeplinesc transformarea în lumea de dincolo.

Științele în Egiptul Antic

Știința Egiptului antic sa bucurat de un mare prestigiu , deoarece cele mai vechi timpuri,
se arată gradul înalt de dezvoltare a acestei civilizații și nivelul cunoștințelor sale. În Egiptul
antic , mulți oficiali ( cărturari , preoți , soldați ) erau instruiți în școli. Unii dintre acești oficiali,
în Maisons de Vie , sunt autentic cercetători multidisciplinare in matematica, astronomie si
medicina. Matematica în Egiptul antic se baza pe un sistem zecimal. Fiecare putere de zece era
reprezentată de un anumit hieroglif. Zero era necunoscut. Toate operațiunile au fost reduse la
adăugiri. Pentru a exprima valori sub standardul lor, egiptenii au folosit un sistem simplu de
fracții unitare. Potrivit istoricului și cronicarului grec Diodor din Sicilia , vechii egipteni au fost
printre primii care au studiat mișcarea stelelor, au stabilit un calendar și au încercat să prezică
eclipsele. În trecut, astrologia, astronomia și matematica erau una.

Medicina în Egiptul Antic

Cunoștințele și experiența egiptenilor antici în domeniul medical erau foarte avansate

pentru acea perioadă. Ei efectuau intervenții chirurgicale, tratau fracturi și aveau cunoștințe
farmaceutice. Dovezi din analiza mumiilor arată un nivel ridicat de profesionalism în lucrul cu
corpul uman, din moment ce mumiile au rămas intacte și după complicate înlăturări de organe. În
plus nivelul până la care se mergea în procesul de mumificare al persoanelor importante arată
faptul că aceștia aveau cunoștințe incredibile de anatomie. Medicii egipteni erau renumiți în
Orientul Apropiat antic pentru abilitățile lor de vindecare, iar unii, cum ar fi Imhotep, a rămas
celebru mult timp după moartea lor. Herodot a remarcat că a existat un grad ridicat de
specializare în rândul medicilor egipteni, ca unii se specializau sa trateze fie capul sau stomacul,
în timp ce alții tratau fie ochii, fie dinții. Instruirea medicilor avea loc la instituția Per Ankh sau
"Casa Vieții" cu sediul în Per-Bastet în timpul Noului Regat și la Abydos și Sais în perioada
târzie. Papirusurile medicale atesta o cunoaștere empirică de anatomie, în leziuni și tratamente
practice. Rugăciunile erau făcute zeiței Isis. Săruri de pâine mucegăită, miere și cupru au fost, de
asemenea, folosite pentru a preveni infecția de la murdărie în arsuri. Usturoiul și ceapa au fost
folosite în mod regulat pentru a promova starea bună de sănătate și pentru a diminua simptomele
de astm. Chirurgii egiptene coseau rănile, stabileau oasele rupte și amputau membrele bolnave,
dar au recunoscut că unele leziuni erau atât de grave încât nu puteau face nimic altceva decât sa
asigure confort pacientului până survenea decesul.

Artele în antichitatea egipteană

Arta egipteană antică cuprinde arta produsă în Egiptul Antic între secolul al XXXI-lea

î.Hr. și secolul al IV-lea d.Hr.. Cuprinde pictura, sculptura, desenele și caligrafia
pe papiruși, faianța, bijuteriile, fildeșurile, arhitectura, și alte forme de exprimare artistică. Este
foarte conservatoare, stilul schimbându-se foarte puțin de-a lungul timpului. O mare parte a artei
care a supraviețuit provine din morminte și monumente, oferind mai multe informații despre
credința egiptenilor în viața de apoi. În limba egipteană nu exista un cuvânt pentru „artă”. Arta
avea un scop funcțional, care era legat de religie și ideologie. Arta egipteană antică a înfățișat o
viziune idealizată, nerealistă asupra lumii. Nu exista o tradiție a expresiei artistice individuale,
pentru că arta avea unui scop mai larg și cosmic de menținere a ordinii. Arta antică egipteană a
exercitat o influență considerabilă asupra tuturor civilizațiilor cu care a venit în contact. Artiștii
greci îi datorează foarte mult, ca și cei romani, influențați de diversele opere și obiecte de tezaur
egiptene aduse la Roma.

Cercetarea piramidelor în egiptologia modernă și contemporană

Piramidele egiptene sunt construcții vechi de piatră în formă piramidală situate

în Egipt.Numărul de obiecte identificate ca piramide egiptene variază de la 118 la 138 (conform
datelor din noiembrie 2008). Cele mai multe dintre piramide au fost construite ca morminte
pentru faraonii din regatele antice și mijlocii[3]. Cele mai vechi piramide cunoscute sunt în
Saqqara. Cea mai veche este piramida lui Djoser, construită de arhitectul Imhotep, în perioada
2667-2488 î.Hr. Cele mai cunoscute piramide sunt situate la Giza, la periferia orașului Cairo, trei
dintre ele fiind încă unele dintre cele mai mari construcții create vreodată de om[6]. Piramida lui
Keops este cea mai mare piramidă din Egipt și este una dintre Cele Șapte Minuni ale lumii
antice. Alături de faraoni și hieroglife, piramidele constituie un adevărat simbol al Egiptului
antic.