Dregătorii curții rameside

Egiptul în timpul lui Ramses III a cunoscut, ca și în timpul înaintașilor săi, perioade
complexe din punct de vedere economic, social și chiar cultural, dar care se remarcă printr-o
concentrare a puterii, într-un mod fabulos, în mâinile unui singur om și anume faraonul.
Egiptul era, în această perioadă, nesigur și cunoștea momentele tulburătoare pe care astăzi le
asociem cu cele ale Noului Regat și, totodată, cu prosperitatea culturală și cu bogățiile
datorate lui Ramses III. De asemenea, tot faraonului Ramses III i se datorează și stabilitatea
pe care o cunoaște statul și înlăturarea presiunii exercitate de bine-cunoscuții oameni ai mării
și de celelalte popoare dușmane care amenințau regatul, dar și lăsarea posterității a numeroase
scrieri hieroglifice și nu numai, în care se expun în mod explicit structura socială și economia
statală și datorită căreia putem astăzi să trasăm o oarecare ierarhie a societății egiptene a
secolului al XII-lea î.e.n.

Societatea egipteană urmează o ierarhizare constantă, asemenea celei din epoca

medievală, în vârful lanțului aflându-se însuși faraonul, cunoscut și ca un Horus în viață și
fiu al zeului Re1, cel care deține adevărata putere și al cărui cuvânt dat este lege, neîncălcabilă
și care, în caz contrar, este sancționată în mod brutal. Interesant de remarcat în cazul
faraonului este că, în perioada Regatului Nou, el este reprezentat în picturi cu aripi sau cap de
șoim și, atunci când moare, despre el se spune că șoimul și-a luat zborul spre cer.2

Conform surselor, egiptenii fac o clară distincție între locuitorii regatului și cei din
teritoriile învecinate, Egiptul fiind punctul care face diferența inclusiv în cazul Văii Nilului.
Totodată, documentele arată și faptul că nu exista nicio separare între biserică și stat, chiar
dacă la nivelul funcțiilor existau structuri separate administrativ pentru instituțiile civile și
religioase.3 În vârful piramidei administrative se afla faraonul, așa cum am menționat și
anterior, urmat apoi de cei care se ocupă de problemele interne și cei care se ocupă de cele
externe și, în ultimul plan, se află templele, administrația civilă, palatul regal (moșiile regale)

1
Eric H.Cline, David O`Connor, Ramesses III, The life and times of Egypt`s last hero, The University of
Michigan Press, Ann Arbor, 2012, p.66
2
Sergio Donadoni,The Egyptians, University of Chicago Press, Chicago, 1990, pp. 284-285
3
Eric H. Cline, op.cit., p.68

1
și, respectiv militarii și administrația imperială. 4 Administrația era împărțită și interconectată,
deținea instituții autonome și semiautonome care porneau de la un sistem bine definit, de
înzestrare cu domenii și moșii. Faraonul a împărțit astfel, spre a ușura cât mai mult modul în
care e distribuit bugetul statului, regatul în mai multe domenii, fiecare cu instituția aferentă.5

O altă atribuție foarte importantă a administrației egiptene este structura bipartită a

acesteia. În acest fel, se făcea o diviziune a responsabilităților între doi oficiali sau două
departamente, după modelul împărțirii în Egiptul de Sus și Egiptul de Jos 6, chiar dacă, în
unele cazuri, acest principiu nu era neapărat aplicat, mai ales în timpul altor guvernări, așa
cum este cazul lui Tutmosis III. Totodată, de remarcat este și felul în care se desfășura
guvernarea. Chiar dacă faraonul deținea puterea supremă, acesta era totuși ajutat și de alți
demnitari și dregători. Lumea antică egipteană, împărțită pe principiul dualității, în două, era
alcătuită dintr-o dimensiune locală și una centrală. Oficialii locali, în epoca ramesidă, erau
direct responsabili și legați de guvernul central, în acest sens oficialii centrali având dreptul
total de a interveni în problemele locale fără a fi sancționați.7

După faraon, ca cea mai importantă funcție, urma vizirul. Exista câte un vizir desemnat
atât pentru Egiptul de sus, cât și pentru cel de jos, astfel puterea trebuind să fie împărțită, cei
doi demnitari trebuind să se ocupe împreună de administrația centrală statală și, îndeosebi, cu
problemele interne ale regatului. 8
Vizirul era, de asemenea, și punctul comun unde ceilalți
oficiali, de rang inferior, puteau raporta, astfel încât să se facă legătura cu faraonul, el
facilitând sau nu accesul la conducătorul suprem al statului. În timpul epocii rameside, vizirul
Egiptului de Jos își exercita autoritatea pentru a proteja și a asigura securitatea palatului regal,
el fiind cel care alegea militarii care vor forma escorta faraonului în călătoriile acestuia prin
regat, în acest din urmă caz vizirul rămânând la locul lui pentru a veghea și a se ocupa în
continuare de treburile statului, adică de Egiptul de Jos, în timp ce vizirul desemnat în Egiptul
de sus se ocupa în prealabil de construcția mormântului regal. 9

Pe scara socială administrativă urma palatul regal sau, conform traducerii pr-nsw, casa
regelui,10 adică locul în care se regăseau apartamentele regelui private și sediile
departamentelor guvernamentale. Și aceasta era administrată tot de vizir în timpul Dinastiei a

4
Eric H. Cline, op.cit., p.69
5
ibidem
6
Ibidem, p. 73
7
Ibidem, p. 74
8
Ibidem, p.75
9
Ibidem, p 76
10
Ibidem

2
XVIII-a, împreună cu cancelarul. Acesta din urmă se ocupa de domeniile regale, de tezaurul
regal și de hambarul regal,11 deși, există și surse care vorbesc despre administrarea de către
acesta și a proprietății private a faraonului.12 Aceasta avea și o serie de servitori regali ale
căror atribuții exacte nu se cunosc, dar despre care se știe că erau într-un număr foarte mare.
Printre aceștia, se regăsea și secretarul regal și mesagerul regal, primul fiind secretarul privat
al regelui iar cel de-al doilea ocupându-se de răspândirea decretelor regale.13 Un rol important
era deținut și de „majordom”, în timpul ramesizilor acesta fiind unul dintre cei mai de
încredere oameni ai faraonului și care aveau o funcție specială, întrucât dispuneau de bunul
plac al regelui.14

În ceea ce privește femeile, acestea stăteau în harem, adică în fiecare palat major unde
urma să stea regele în timpul peregrinărilor sale. De asemenea, exista și un „harem” care îl
însoțea pe faraon pretutindeni în călătoriile sale, printre locațiile cele mai importante și cu un
număr mare de femei în harem numărându-se Delta Nilului, în Theba, și la intrare în
Faiyum.15 Inclusiv în harem exista o stratificare a funcțiilor, de la cel mai înalt, precum
supraveghetorul, urmat de un aghiotant, de scribul haremului și de un agent, în cazul
faimoasei conspirații a haremului fiind implicați fiind supraveghetorul haremului călător,
cunoscut sub numele de Șarpele, un scrib și șase agenți, aceștia din urmă fiind pedepsiți ca și
colaboratori.16

Hambarul regal rămâne singular în întreaga istorie a Egiptului, spre deosebire de tezaur
și de vizierat, și era administrat în permanență de un supraveghetor al hambarului. În ceea ce
privește tezaurul, acesta era la rândul lui împărțit în două unități administrative, una pentru
Egiptul de Sus și alta pentru Egiptul de jos, fiecare fiind la rândul ei administrată de un
supraveghetor.17

O poziție importantă în rândul stratificării societale este deținută de oamenii din templu,
și anume de preoți. Fiind o personificare a lui Ra, faraonul are o strânsă legătură cu templele
și cu dimensiunea religioasă, drept pentru care acestea ocupă o poziție predominantă și
separată în cadrul regatului. Cea mai înaltă funcție din templu era deținută de un hm ntr, adică

11
Sergio Donadoni, op.cit., p. 88
12
Eric H. Cline, op.cit., p. 79
13
Ibidem, p.80
14
ibidem
15
Ibidem, p.83
16
Ibidem
17
ibidem

3
de un slujitor al zeului18 sau, profetul, cel care se ocupa de supravegherea ritualurilor și de
oficierea corectă a acestora, precum și de alte îndatoriri din templu. Preotul-șef al unui templu
era cunoscut sub titulatura de primul servitor al zeului, atribuit unui zeu principal al
templului.19 Pe lângă acesta, există și alți preoți atribuiți altor zeități egiptene.

În cazul armatei, aceasta era condusă de ofițeri militari și de supraveghetori, aceștia din
urmă fiind numiți în ordine descrescătoare, de la cel mai influent și cu cel mai înalt grad în
cadrul militar și până la cel mai mic.20 Imperiul egiptean era, totodată, interesant din punct de
vedere administrativ și pentru că, tot pe principiul dualității, era împărțit în două părți ținând
cont de cele mai prospere regiuni geografice și anume Nubia și Siria-Palestina. 21 Nubia, la
rândul ei, era și ea împărțită în două zone, respectiv Wawat sau Nubia de Nord și Kush sau
Nubia de Sud, acestea la rândul lor fiind conduse fiecare de către un aghiotant.22 În ceea ce
privește Siria-Palestina, această zonă geografică era mult mai tânără comparativ cu Nubia, și
își păstra unitățile administrative locale tradiționale 23, egiptenii lăsând să coexiste un sistem
administrativ al celor două părți, comun și fără să se manifeste în vreun fel și să dăuneze
vastului imperiu. În fruntea orașelor-state din cadrul Siriei-Palestinei existau prinți care aveau
dreptul de a își exercita propriile legi și reguli în teritoriul propriu stăpânit cu condiția ca,
pentru ca faraonul să își asigure credința că nu va fi trădat sau înșelat de aceștia, să își trimită
câte un fiu la curtea imperială ca ostatici.24

În concluzie, Egiptul în timpul lui Ramses III este dovada unei coabitări constante și a
unei îmbinări de politici și administrații care nu au perturbat liniștea imperiului și au ajutat la
întărirea statală atât la granițe, cât și în interiorul imperiului, prin acceptarea de „aliați” după
cucerirea propriu-zisă și permiterea unor administrații locale, de drept și tradiționale, care
erau ținute în frâu prin ostatici dar care, la nevoie, erau utile nu numai pentru avantajele
economice, dar și pentru numeroasele posibilități militare și sociale pe care faraonul le putea
extrage de aici.

18
Ibidem, p. 85
19
Eric H. Cline, op.cit., p. 85
20
Ibidem, p. 90
21
ibidem
22
ibidem
23
Ibidem, p. 95
24
ibidem