HITTIŢII

Hititii in Vechiul Testament. Descoperirea hititilor

Marele popor antic al hititilor este amintit in Vechiul Testament peste tot unde este vorba
de „fiii lui Het” sau „hetei”. In cartea Facerii 10, 15-16, ei sunt trecuti in cunoscuta lista a
popoarelor, fiind considerati ca descinzand din Ham, fiul lui Noe. Hititii ar fi hamiți, de
aceeasi semintie cu egiptenii (numiti Mițraim in acest text, dupa numele ebraic si aramaic al
Egiptului „De aceea s-a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică plângerea
Egiptenilor” Facere 50,11) si cu Kușiții, Kuș fiind considerat stramosul locuitorilor de culoare
din tara lui Kuș, adica Sudanul de astazi, Etiopia din antichitatea greacă. Facere 10, 6 „iar fiii
lui Ham au fost: „Cuș, Mițraim, Put și Canaan”. După al treilea fiu, Put, nu se poate stabili cu
exactitate o descendenţă, însă, probabil, el este cel care a dat naştere populaţiei Libiei.
De asemenea, in cartea Iosua Navi 3,10 hititii sunt pomeniti din nou alaturi de alte
popoare, fiind plasati in Palestina si tinuturile din jur, unde intemeiasera mici state. Insusi
Avraam cumpara de la hititi un loc langa Macpela, unde se afla o tarina si o pestera, care
aveau sa slujeasca drept loc de ingropaciune pentru Sara sotia sa Facere 23, 3-20, pentru el
insusi Facere 25 9-10, Isaac si Rebeca, Iacob si Lia Facere 49, 29-32. Proprietarul hitit al
acestui loc se numea Efron, fiul lui Țohar Facere 23, 8; Facere 50, 13. Interesant este ca
Avraam numeste pe hititi „popor al tarii aceleia”, adica al Palestinei Facere 23, 7. Hititii sunt
mentionati in Facerea 15;20 ca popor care locuia in Canaan. În Iosua 3, 10, hittiţii sunt
enumerați printre popoarele care se aflau în spațiul geografic al Ţării Sfinte sau în imediata
apropiere a acestuia „Din aceasta veţi cunoaşte că în mijlocul vostru este Dumnezeul cel viu
Care va alunga de la voi pe Canaanei, pe Hetei, pe Hevei, pe Ferezei, pe Gherghesei, pe
Amorei şi pe Iebusei.”
Mai tarziu, nepotul lui Avraam, fiul lui Isaac, Isav, se casatoreste cu doua neveste hitite,
respectiv Iudit, fiica lui Beeri Heteul si Basemata, fiica lui Elon Heteul Facere 26, 34.
Tot la fel, intr-un pasaj din Numeri 13,30 se arata ca hititii locuiau in muntii din
Palestina. Se mai consemneaza ca prin secolul al X-lea î.d.Hr. Solomon avea sotii de neam
hitit (III Regi 11, 1), iar hititii par a fi fost ostasi viteji, intrucat tatal lui Solomon, David, avea
drept capetenie a ostirii sale pe Urie Hititul (II Regi XI, 3), pe a carui sotie, Batșeba, regele
David o are ca amantă si care il va naste pe Solomon, dupa ce devine regină II Regi 12, 24. Ca
atare, regele Solomon este fiul unei femei hitite, fosta sotie a unei capetenii militare hitite.
Tot din Vechiul Testament aflam ca regele Solomon, care avea si o sotie egipteancă,
cumpăra cai din Egipt, vanzandu-i apoi pe sicli de argint hititilor II Paralipomena 1,17. Acesti
cai erau folositi la carele de razboi ale hititilor, care au avut o armata considerabilă si foarte
puternica la acea vreme.
Hititii sunt amintiti si de profetul Iezechiel, care se adresa Ierusalimului, personificandu-l:
„Tatal tau este amoreu si mama ta hitita” Iezechiel XVI 3, 45 referindu-se, desigur, la
dominatia hitita asupra Palestinei in a doua jumatate a mileniului al II-lea î.d.Hr.
Pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea, nu se cunostea nimic despre hititi in afara
relatarilor biblice, astfel incat unii sceptici i-au considerat o inventie a autorilor biblici. Insa,
in 1876 o importanta descoperire arheologica avea sa schimbe acest punct de vedere. Un
cercetator britanic pe nume A.H. Sayce, a descoperit unele inscriptii sapate in stanca in
Turcia. Acesta a intuit faptul ca ar putea avea legatura cu poporul hitit. Zece ani mai tarziu,
mai multe tablite de argila au fost gasite in Turcia ,in locul numit Boghazkoy (Hatusa).
Expertul german, in scrierea cuneiforma, Hugo Winckler, a cercetat tablitele si incepe proriul
studiu asupra acestui sit, in anul 1906. Sapaturile efectuate de echipa condusa de Winckler au
scos la lumina 5 temple, o cetate fortificata si cateva sculpturi masive. Unul din documente s-
a dovedit a fi inregistrarea unui tratat dintre Ramses al II-lea si regele hitit. Alte tablite au
aratat ca Boghazkoy a fost de fapt capitala regatului hitit. Numele initial al orasului a fost
Hatusa. Asezarea ocupa o suprafata de 300 acri.
Descoperirea a confirmat totodata alte evenimente biblice. In cele cinci temple au fost
descoperite tablite cu detalii asupra riturilor si ceremoniiilor pe care le oficiau preotii. Aceste
ceremonii descriu rituri de purificare de pacate si purificare a unui nou templu. Randuielile s-
au dovedit a fi extreem de elaborate si intinse. Criticii contrazic legile si prescriptiile intalnite
in cartile Levitic si Deuteronom ca fiind prea complicate pentru vremea in care au fost scrise
(1400 i.Hr.). Textele de la Boghazkoy impreuna cu altele, provenind din situri egiptene si
dintr-un sit de langa Eufrat numit Emar, au dovedit ca aceste ceremonii descrise in Pentateuh
au multe puncte comune cu ceremoniile altor culturi din aceeasi perioada.

Boğazköy: Hattușa - capitala Imperiului Hitit.

Hattuşaş, metropolă religioasă şi capitală politică a Imperiului Hitit, aşezată într-o poziţie
strategică, era înzestrată cu mai multe rânduri de ziduri de împrejmuire şi turnuri cu creneluri. Între
solidele ziduri se afla o citadelă care cuprindea temple și clădiri administrative, reședința regală fiind
construită pe o movilă, în centru. Porţile de acces în oraş, de dimensiuni uriaşe, erau decorate cu
sculpturi zoomorfe, înfăţişând îndeosebi lei. De altfel, reliefurile şi statuile înfăţişând lei abundă în
arta hitiţilor, acest animal regal fiind pentru ei tot atât de important ca sfincşii pentru egipteni şi
taurii înaripaţi androcefali pentru asirieni.
Poarta de sud a capitalei. La toate cele 4 porti ale Hattusei intalnim sfincsii.
Istoria hittiţilor

Întemeierea Regatului Hitit este atribuită fie lui Labarnash (Tabarnas), (fie am mai
gasit lui Hattusili I, iar Labarnash ar fi putut fi numele personal al acestui din urmă), despre
care se aminteşte într-un edict de mai târziu, din jurul anului 1500 a.C., al regelui Telepinu. El
a încheiat procesul de unificare a statului, iar activitatea acestui rege a fost, se pare, atât de
importantă, încât ea s-a păstrat foarte vie, numele de Labarnash devenind titlu dinastic, aşa
cum a fost cazul, mai târziu, cu Caesar şi Augustus. În vârful ierarhiei politice hittite se afla
suveranul, labarna, care era şef militar suprem, judecător şi preot.
Cu regele Anitta (cca. 1800-1750), începe epoca Regatului Vechi hittit (cca.1800-
cca.1500). Capitala acestui stat a fost la început la Kussara apoi la Nesa (Kaneş). Un alt vechi
suveran hittit a fost Labarnash (Tabarnas),
Între 1650-1620 a.C. este domnia lui Hattusili I, în timpul căruia capitala statului a fost
mutată la Hattusas (azi Bogaz-köy), situată la circa 150 km est de Ankara.
Mursili I (1620-1590 a.C.) continuă politica expansionistă, cucerind teritorii din Syria de
nord. În anul 1595, el face o lungă incursiune de peste 2000 km în Mesopotamia, cucereşte
Babilonul. Hittiţii nu şi-au instaurat dominaţia în Mesopotamia, deoarece, revenit în capitală,
regele este asasinat în urma unui complot de palat.
Epoca Regatului Milociu (1500-1380) este o perioadă puţin cunoscută. Puterea centrală
decade, de această situaţie profitând statul hurrit de la Mitanni care devine putere hegemonă
în Orientul apropiat, anexând numeroase teritorii care până atunci aparţinuseră hittiţilor.
Pentru a contracara pericolul mitannian, suveranii hittiţi caută sprijinul Egiptului, plătind
tribut faraonului Tutmes al III-lea.
Începând cu 1380 începe o nouă epocă în istoria hittiţilor, numita „epoca Imperiului
Hittit” (1380-1200), când statul hittit va cunoaşte maxima sa dezvoltare. Această epocă este
deschisă de domnia lui Suppiluliuma I (1380- 1346), fondatorul Noului Regat Hittit. (am gasit
si ca Tudhaliya I ar fi pus bazele acestei noi epoci in istoria hititilor dupa care in timpul lui ar
fi fost o situatie instabila, ar fi pierdut lupte, iar Suppiluliuma I ar fi redobandit gloria de
odinioara). Suppilulima I şi-a extins autoritatea asupra întregii Anatolii. În politica sa externă,
Suppiluliuma a profitat de slăbiciunea statului Mitanni şi a Egiptului, reuşind să-şi impună
dominaţia asupra statului Mitanni şi asupra unor teritorii întinse din Syria şi Liban.

Statuia din perioada post-hitita, reprezentând regele Šuppiluliuma.

Harta imperiului hitit in 1300 î.e.n. In timpul lui Suppiluliuma I

După domnia glorioasă a lui Suppiluliuma, urmaşii săi vor reuşi să păstreze un timp
moştenirea acestuia. Dintre aceştia, regele Muwatali (am mai gasit ca era Hattusili III de fapt)
(1315- 1296) a fost confruntat cu încercarea faraonilor egipteni de a îndepărta prezenţa hittită
în regiunea syro-palestiniană. A rezultat o mare confruntare militară la Kadeş 1, pe Orontes, în
anul 1299. Una dintre realizările importante ale hitiților este primul tratat scris cunoscut din
istorie. Au adus şi o mare noutate pentru relaţiile interstatale – primul tratat de pace. Aşadar,
au reuşit să ofere generaţiilor viitoare un ansamblu de mărturii importante şi interesante
despre ei înşişi, dar şi despre evolutia Orientului în general şi a Asiei Mici în special. Este
vorba de tratatul de la Kadesh încheiat cu Egiptul. Acordând o mare atenţie regiunii syro-
palestiniene, Muwatali mută capitala statului la Dattassa, situată mai aproape de această
regiune.

Faraonul egiptean Ramses II asaltând cetatea hitită Dapur

1
Orașul Kadesh era situat în actuala Sirie, pe țărmul râului Orontes.
 După domnia regelui Muwatali, statul hittit este confruntat cu numeroase probleme
externe. Principatele vasale din sudul şi din vestul Anatoliei profitau de orice situaţie pentru a-
şi câştiga independenţa. Prăbuşirea statului hittit se va produce însă brusc, în jurul anului 1200
î. Hr., datorită atacurilor “popoarelor mării”. În timpul acestei crize, Hattusasa, capitala
hitiţilor, a fost prădată şi arsă. Dispariţia statului hittit a contribuit la o mai rapidă răspândire a
metalurgiei fierului, metalurgie cunoscută multă vreme numai hittiţilor.
După destrămarea imperiului hitit au apărut formațiuni statale ale câtorva popoare: în
apus - lidienii, cu capitala la Sardas și frigienii, cu centrul la Gordion; în sud - filistinii; în
nord-vest - tracii și misienii.Partea meridională a stăpânirilor, Cicilia şi Siria septentrională, a
rămas, în schimb, independentă, dar s-a fragmentat într-o serie de mici state, care au dat viaţă
limbii şi culturii hitite în următoarele câteva secole, această perioadă fiind numită neohitită –
până în momentul în care au fost supuşi de către asirieni (în secolele XI-VIII î. H.). În sud, în
zonele neatinse de invazia „popoarelor mării”, s-au menținut mici state hitite care au căzut pe
rând, pradă asirienilor. Regele acestora Sargon II, a cucerit în anul 717 î.Hr. ultima mare
cetate hitită, Karkemiș, pentru ca șase ani mai târziu să cadă și statul Maraș.
Supozitia ca acest imperiu a cazut sub loviturile “Popoarelor Mării,” este clar infirmata
de unii cercetatori. Hattuşa nu a fost cucerita, ci a fost parasita. Destramarea sociala, luptele
interne, cataclismele naturale si foametea au condus la destramarea acesstui imperiu dominant
si egal din punct de vedere militar Imperiului Egiptean in apogeul lui (Ramses al II-lea).
Atunci de ce a disparut imperiul Hitit? Raspunsul este simplu, au disparut din aceleasi motive
din cauza carora si Mayaşii au disparut. (1) dezastre ecologice, catastofe naturale si epidemii;
(2) nerespectarea legilor pe care singuri si le-au impus – legile de succesiune si legile care
interziceau disidenta armata in casele domnitoare, aceste legi numite constitutia lui Telepinu;
(3) renuntarea la “granarele” imperiului, impartite ca zestre multiplelor casatorii ale casei
domnitoare, bazandu-se pe cerealele importate din Egipt sau produse in Cipru; (4) razboaiele
intestine au decimat “producatorii” de alimente si au creat nesiguranta căilor de comunicatie;
5atacuri din cauza migratiei frigienilor “impinsi” de popoarele marii din vestul Marii Negre si
a triburilor Mushki care ajungeau din partea opusa Marii Negre, adica din Est (astazi teritoriul
Georgian).

Ţara şi populaţia

Patria istorică a hittiţilor a fost în Asia Mică (Cappadocia, Nordul Siriei si Anatolia). Este
o vastă peninsulă mărginită la nord de Marea Neagră, la vest de Marea Egee şi la sud de
Marea Mediterană. Ei au cucerit acest teritoriu de la un alt popor antic, poporul Hati (Hatiţi –
Hatians) adoptandu-le panteonul si asimiland o parte din cultura lor.

Nu ştim cum se numeau populaţiile din Asia Mică anterioare hittiţilor, şi nici ce fel de
limbă vorbeau. În literatura de specialitate aceste populaţii sunt denumite generic protohittite.
Unele toponime, hidronime şi antroponime asianice care au supravieţuit în limba hittită arată
că protohittiţii vorbeau o limbă sau limbi neindo-europene, probabil înrudite cu cele
caucaziene, care sunt de tip aglutinant.
Deoarece hittiţii au dispărut de timpuriu din istorie, numele lor nu a fost cunoscut de
greci şi romani. În Biblie sunt însă mai multe referiri la populaţia hititilor.
Descifrarea în secolul XIX a scrierilor hieroglifică şi cuneiformă, precum şi descoperirea
arhivei de la Tell el Amarna din Egipt, au adus noi dovezi despre existenţa unui important
stat, numit Heta de egipteni şi Hatti de accadieni, cu care Egiptul şi Accadul întreţineau relaţii
complexe. Cercetările arheologice de la Bogaz-köy, din centrul Anatoliei, au scos la iveală un
mare număr de inscripţii cuneiforme, care însă nu erau inteligibile deoarece erau scrise într-o
limbă necunoscută. Din lectura acestora, a rezultat totuşi neîndoelnic că era vorba de
localitatea Hattusas, capitala ţării Hatti (actualul Bogaz-Koy). Cercetări arheologice făcute în
alte aşezări hittite au arătat că, paralel cu scrierea cuneiformă, se folosea şi o scriere
hieroglifică care nu provenea din cea egipteană.

Cel care a descoperit limba hittită, punând astfel bazele unei noi discipline ştiinţifice,
hittitologia, a fost orientalistul ceh Bedirch Hrozný. El a demonstrat, între anii 1915-1917, că
inscripţiile cuneiforme de la Bogaz-köy notau o nouă limbă indoeuropeană, cea hittită, vorbită
în Anatolia şi nordul Syriei de cei care creaseră un puternic stat în aceste teritorii, hittiţii.
Descifrarea hittitei hioerogifice s-a făcut în jurul anului 1930 prin eforturile conjugate ale lui
P. Merriggi, J.J.Gelb, E.O.Forrer, N.T.Bossert şi B. Hrozný.
Scrierea hittită a fost în uz aproximativ din anul 1700 până la 700 î. Hr., într-o arie largă
din Anatolia centrală până în nordul Siriei. Hittită cuneiformă a fost folosită într-o arie
limitată, circumscrisă oraşului Hattusas, capitala statului, şi a dispărut odată cu acesta, în jurul
anului 1200. Hittita hieroglifică, însă, a supravieţuit statului, fiind folosită până către anul 700
î. Hr.
Limba hittită este cea mai veche limbă indoeuropeană atestată în scris, iar hittiţii sunt
unul dintre cele mai vechi exemple ale migraţiilor indoeuropene primitive. Se pare că
procesul de indoeuropenizare a Anatoliei a început încă din ultimele secole ale mileniului III.
În tot cazul, în jurul anului 2000 î. Hr., hittiţii indoeuropeni erau cu certitudine în Asia Mică,
deoarece aşa-zisele inscripţii “cappadociene” de la Kaneş redactate în assyriana veche, datate
în jurul anului 1900 î. Hr., ne înfăţişează un tablou toponomastic foarte relevant: din 202
nume, numai 50 sunt hurrite şi protohittite, restul fiind indoeuropene. Originea indo-
europeană a hitiților e indicată atât de picturile egiptene care îi arată ca având părul castaniu,
în contrast cu cel al egiptenilor, precum și de afinitățile limbii lor cu cea tracă. Egiptenilor le
datorăm multe din cunoştinţele pe care le avem despre hitiţi ( de exemplu tăbliţele de la Tell
el Amarna, o arhivă veche de peste 3 milenii). Aici găsim şi corespondenţa cu regii hitiţi. De
aici aflăm că forţă necunoscută care distruge puternicul imperiu babilonian şi dinastia lui
Hammurabi sunt hitiţii.
Originea acestor indoeuropeni. Cea mai răspândită teorie, postulează originea nord-
caucaziană a hittiţilor; cealaltă susţine originea balcanică, fără ca vreuna din cele două teorii
să aducă în sprijinul său dovezi de netăgăduit. Conform unor ipoteze, hitiții au migrat de
undeva, din sud-estul Europei. Poate chiar de pe teritoriile locuite, astăzi, de către poporul
român – cel mai vechi din această parte a Europei. Oricum, fiind indo-europeni, implicit hitiții
erau înrudiți, îndeaproape, cu pelasgo-tracii, strămoșii noștri. Cum au ajuns hitiții în Asia
Mică? Prima ipoteză este că au traversat, în mai multe valuri, Peninsula Balcanică și au
străbătut strâmtorile (Bosfor, Dardanele). Cea de-a doua, mai puțin probabilă, este c-au ajuns
în podișul Anatoliei după ce au trecut prin ținuturile din nordul Mării Negre și prin Munții
Caucaz.
Studiul limbii hittite a condus la concluzia că aceasta avea trei dialecte, sau, eventual,
că erau trei limbi diferite, dar foarte apropiate între ele. În centrul Anatoliei, se vorbea
dialectul nesit, numit astfel după numele oraşului Nesa; la nord-vest de acesta, în viitoarea
Paphlagonie, se vorbea dialectul pala sau palait, iar la sud şi sud-vest se vorbea dialectul
luvit, sau luvian.
Prin mileniul al IV-lea î.d.Hr., in regiunea de nord a Siriei traia o populatie foarte veche,
cu numele de hatiți. Ei sunt consemnați in istorie sub numele de pre-hitiți sau proto-hitiți. Prin
2100 î.d.Hr., sosesc aici, venind posibil din Peninsula Balcanică, populatii indo-europene care
se stabilesc in diferite regiuni ale acestei peninsule. In Anatolia, indo-europenii se aseaza, de
fapt, inca de prin 2500 î.Hr.. Aceste semintii sunt cunoscute mai tarziu sub numele de luviți, a
caror tara, Luviya, se află in partea de sud-vest a podisului. Dupa ei sosesc alti indo-europeni,
hitiți, care s-au instalat in centrul Anatoliei si din care vor descinde hititii istorici,
intemeietorii Imperiului hitit. La sosirea lor aici, hititii au gasit o serie de orase-state
structurate ca mici regate. Vechiul imperiu hitit avea sa fie intemeiat in urma cuceririi si
unificarii acestor mici regate de catre regele Labarnas, avand capitala la Hattusas.
Hitiţii au fost primii care au folosit carul de luptă în războaiele lor. Arma lor favorită
este carul de luptă. Carele lor de luptă, spre deosebire de cele ale oponenţilor, sunt mai uşoare
putând astfel căra trei oameni în loc de doi. Din Vechiul Testament aflăm că Solomon, care
era pe jumătate hitit, după cum am arătat mai sus, cumpăra cai din Egipt pe care mai apoi îi
vindea pe siclii de argint hitiţilor. Aceştia foloseau caii pentru carele de luptă. Armata
acestora era atât de mare încât, spune Biblia, la auzul unor zgomote de cai şi care o întreagă
armată siriană lasă totul baltă şi o iau toţi la fugă care încotro.
Muntii care inconjurau stepa ascundeau in adancurile lor mari cantitati de minereuri
mai ales argint (chiar numele de hatti provine, dupa unii cercetatori, dintr-un cuvant care
insemna argint). Tezaurul cel mai mare il constituia masivul Taurus, dar si in celelalte lanturi
muntoase se gaseau, in afara de argint, pretiosul fier si cupru. Spre deosebire de babilonieni,
hititii erau bogati in piatra de constructii (in tot Babilonul erau numai 2 cladiri din piatra –
toate celelallte erau din caramida) si, spre deosebire de egipteni, aveau lemn din belsug.
Subsolul anatolian este bogat în minereuri utile, cupru, cositor, fier, aur, argint şi altele, care
au fost cunoscute încă de la începutul epocii metalelor, ceea ce a făcut ca acest teritoriu să fie
foarte râvnit de negustorii din Mesopotamia şi Assyria

Religia
 Divinităti. Religia oficiala de stat a imperiului hitit a preluat toate cultele locale si pe zeii
lor, in speță asiro-babilonieni, hurriți si, probabil, chiar si alte divinitati din acea vreme.
Divinitatile din diferite religii au fost unificate in cadrul religiei de stat.
Religia hitita este singura dintre religiile vechiului orient, care a pastrat in fruntea
panteonului o zeita-mama, respectiv zeita Soarelui din Arinna, spre deosebire de religiile
popoarelor invecinate, la care in prim plan apare o divinitate masculina. Aceasta era cinstită în
chip deosebit la Arinna - centrul religios al hittiţilor. De aceea mai era numită şi Zeiţa Soare
din Arinna. Sotul ei era zeul furtunii, Teșub
Mai era adorat în toată Asia Mică şi zeul Rundas, zeul norocului, patronul jocurilor de
noroc.
Un zeu aparte era Telepinus, patronul vegetaţiei. Dispariţia sau «moartea» lui
temporară cauza dispariţia vegetaţiei şi a vitelor prin înfometare. Ei reprezenta forţa vitală din
natură, care moare iarna şi reînvie primăvara şi toamna.
Mitologia. Intre miturile hitite, cel mai cunoscut este Mitul lui Telepinu. Telepinu s-a
decis sa dispara. Probabil pentru că oamenii il suparasera. El se ascunde intr-o padure, luand
cu el fertilitatea, drept urmare, zeii, invitati la o petrecere de zeul-Soare, nu reusesc sa se
sature si sa-si potoleasca setea. In aceasta situatie, zeul Soarelui trimite un mesager, la inceput
vulturul, iar apoi pe insusi zeul Furtunii, pentru a-l cauta pe Telepinu. Insa, totul este fara
succes. In cele din urma, zeita-Mamă trimite albina, care il gaseste pe zeu dormind intr-un
boschet si, intepandu-l, il trezeste. Infuriat, zeul provoaca tot felul de calamități in tara, in
timp ce zeii infricosati, pentru a-l calma, recurg la magie. In urma unor ceremonii si formule
magice, Telepinu se linisteste si se reintoarce printre zei, iar viata isi regaseste ritmurile ei
initiale.
Un alt mit important este Mitul Dragonului (illuyanka). Zeul Furtunii se intalneste cu
illuyanka si acesta din urma il biruie la prima lor intalnire. Atunci zeul cere ajutorul celorlalti
zei, iar zeita Inara, fiica sa, apeleaza la o viclenie pentru ca dragonul sa poata fi invins. Ea
pregateste butoaie cu tot felul de bauturi si invita pe toti zeii la un ospat cu totul deosebit.
Apoi roaga pe un om numit Haupasiyas sa o ajute in planul ei. Acesta ii spune, insa, ca daca
se va culca cu el, ii va oferi ajutorul sau. Zeita accepta si dupa aceea il cheama pe dragon din
pestera lui sa ia parte la ospat. Asa se face ca balaurul cu toti copiii sai vin, mananca si beau
pana ce toate butoaiele se golesc. Ingreunați de atata mancare si bautura, ei nu mai pot intra in
gaura pesterii lor, in acel moment, apare Haupasiyas care il leaga pe dragon si pe fiii sai cu
franghii. Dupa aceea soseste si zeul Furtunii, care ii macelareste pe toti.
Regele. El avea menirea de a aduce pentru el insusi si pentru regatul sau prosperitate,
victorie asupra dusmanilor si abundența roadelor pamantului. In acelasi timp, regele era
comandantul suprem al armatei, autoritatea judecatoreasca cea mai inalta, dar si mare preot.
Regele era considerat reprezentantul zeilor pe pamant, fiind, deci, considerat o persoana
absolut sacră. Dupa moartea sa, regel era divinizat.
Eshatologia. Atunci cand deceda un rege hitit, avea loc un ritual complex, pe parcursul a
14 zile. Trupul era incinerat intr-una din primele zile, cu acest prilej derulandu-se tot felul de
bocete consacrate lui. De asemenea, erau aduse jertfe si libații pentru regele decedat, despre
care se presupunea ca a devenit zeu. Se credea ca dupa moarte regele va duce mai departe o
viata foarte linistita in cer, impreuna cu zeii.
Muritorii de rand nu ajungeau in cer, ci in lumea subpamanteana, pe tărâmul de unde
nu mai puteau reveni si unde fusesera izgoniti asa-numitii „zei de odinioara”. Aici stapanea
zeita „Soarelui pamantului”. Chiar daac se credea ca acolo jos totul este intunecos, sumbru,
totusi acest intuneric era imaginat ca fiind gradual distinct, in functie de modul cum si-a trait
fiecare aceasta viata.
Intrebari:
1. Care este pana la urma intemeietorul statului Hitit si care este primul rege hitit?
2. Care a fost cel care a pus bazele epocii regatului nou?
3. La kades s-a batut cu Ramses al II-lea, Muwatali sau Hatusili III?
4. Imperiul Hitit a decazut din cauza atacurilor popoarelor marii sau din alte cauze?
5. Am gasit ca muritorii de rand nu ajungeau in cer, ci in lumea subpamanteana pe
tărâmul de unde nu mai puteau reveni si unde fusesera izgoniti asa-numitii „zei de
odinioara”. Aici stapanea zeita „Soarelui pamantului”. Chiar daac se credea ca acolo
jos totul este intunecos, sumbru, totusi acest intuneric era imaginat ca fiind gradual
distinct, in functie de modul cum si-a trait fiecare aceasta viata. Ei nu aveau „acces” la
rai?
6. Cercetări arheologice făcute în alte aşezări hittite au arătat că, paralel cu scrierea
cuneiformă, se folosea şi o scriere hieroglifică care nu provenea din cea egipteană.
Adica?
7. Cum o chema pe zeita soarelui la hititi? Am gasit ca Hebat