7.

Epoca elenistică

a. Macedonia

Macedonia se află în nordul Greciei. Numele semnifică «ţara oamenilor înalţi» sau «ţara muntoasă»
(de la gr. makednos = înalt). Este un teritoriu în general muntos şi deluros. La nord şi nord-est se
învecinează cu teritoriile tracice, iar la nord-vest cu cele illyrice. Cercetările arheologice din ultimele
decenii făcute în unele aşezări macedonene mai importante au evidenţiat că civilizaţia care s-a creat
pe teritoriul Macedoniei în epoca istorică era sub o puternică influienţă grecească, ea putând fi
încadrată în sfera civilizaţiei elenice.

Limba vorbită de macedoneni în timpul domniei lui Filip al II-lea şi a lui Alexandru Macedon era în
mod sigur greaca, dar sunt suficiente temeiuri care permit concluzia că în perioadele mai vechi
situaţia era aceeaşi. După tradiţia greacă, Makednos, eponimul macedonenilor, era inserat în
arborele genealogic al neamurilor greceşti; de asemenea, regii macedoneni se numeau Argeiazi sau
Temenizi deoarece ei considerau că erau originari din Argos, unde ar fi avut cândva un temenos
(domeniu). Numele regilor şi aristocraţilor macedoneni, atât cât le cunoaştem din sursele literare şi
epigrafice, sunt greceşti. Că macedonenii erau greci, rezultă indubitabil din faptul că în regatele
elenistice, unde pătura dominantă era formată din macedoneni, toate inscripţiile, fără excepţie, erau
redactate în limba greacă. Macedonenii se deosebeau totuşi de grecii polisurilor prin aceea că au
evoluat mai lent din punct de vedere economic şi cultural, fiind o populaţie care se ocupa mai cu
seamă cu creşterea vitelor şi agricultura. Dar, ceea ce îi diferenţia pe macedoneni de grecii cetăţilor,
era mai ales faptul că ei aveau o formă de guvernare monarhică şi o organizare militară aristocratică.

Capitala Macedoniei a fost mai întâi la Aigai apoi la Pella.

În ceea ce priveşte organizarea politică şi socială a Macedoniei, aceasta se deosebea de restul lumii
greceşti. În fruntea statului era regele, care se deosebea însă de monarhii orientali prin aceea că el nu
era de drept divin şi nici nu avea o putere absolută. El era un primus inter pares (= primul între egali).
El conducea statul sprijinit pe o puternică aristocraţie.

În timpul regelui Filip al II-lea (359-336), Macedonia a devenit cea mai mare putere din Peninsula
Balcanică impunându-şi hegemonia şi asupra cetăţilor greceşti. Punctul culminant al raporturilor
Macedoniei cu lumea greacă a fost în anul 338 a.C., când o coaliţie formată din mai multe cetăţi
elene a fost înfrântă la Cheroneea în Beoţia. În urma acestei victorii, cetăţile greceşti au recunoscut
hegemonia macedoneană, iar la congresul din Corinth, din anul 337 a.C., s-a hotărât deschiderea
ostilităţilor împotriva Imperiului persan, sub pretextul răzbunării atrocităţilor făcute de perşi în
Grecia în timpul războaielor medice. Comandantul expediţiei a fost numit Filip al II-lea. El nu a reuşit
să a ducă la îndeplinire acest plan, deoarece, în anul 336 a.C., a fost asasinat de complotişti din
anturajul său. El a fost înmormântat la Aigai (azi Vergina).

b. Generalitati
Epoca elenistică este deschisă de campaniile lui Alexandru cel Mare (Alexandru al III-lea), fiul lui Filip
al II-lea, împotriva Imperiului persan. Denumirea de «elenistică» a fost dată