A.

Infiintarea securitatii

a. Infiintare

Surse web

1. http://www.gazetademaramures.ro/o-istorie-sinistra-73-de-ani-de-la-infiintarea-securitatii-
23992

Securitatea, sinistrul aparat de represiune comunistă a fost, oficial, înființată prin decretul nr. 221 din
28 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR. Inițial, a purtat numele de Direcția
Generală a Securității Poporului (DGSP). Securitatea a început să acționeze după lovitura de stat din
23 august 1944, când Ministerul Afacerilor Interne a fost infiltrat masiv de comuniști. Securitatea a
fost creată de SMERȘ, o divizie a NKVD, având ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările
ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a
fost condusă, până în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele
Alexandru Nicolski.

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Departamentul_Securit
%C4%83%C8%9Bii_Statului#Metode_de_anchet%C4%83

Departamentul Securității Statului (denumire uzuală: Securitatea) a fost numele dat serviciului de
informații din România în perioada comunistă.

Securitatea, numită oficial Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului (DGSP), a fost înfiinţată prin
Decretul nr. 221 din 30 august 1948 1. Ea a continuat să pună în practică opera de sovietizare a ţării
începută din 1945 de PCR sub protecţia trupelor sovietice de ocupaţie. Conform principiului marxist-
leninist al luptei de clasă, Securitatea a acţionat pentru identificarea şi lichidarea tuturor persoanelor
considerate periculoase pentru regim.

3. H

La 30 august 1948, lua fiinţă Direcţia Generală a Securităţii Poporului, cunoscută sub funesta
titulatură SECURITATEA, o instituţie a crimei şi terorii generalizate, rămasă în memoria colectivă
românească drept expresia supremă a răului. Instituţionalizarea regimului comunist în România a
însemnat şi lichidarea vechilor structuri de informaţii şi ordine publică – Siguranţa, Poliţia,
Jandarmeria, Secţia a II-a de informaţii din Marele Stat Major, Serviciul Special de Informaţii – şi
înlocuirea lor cu noi instituţii organizate după model sovietic: Securitatea, Miliţia şi Direcţia de
Informaţii Militare.

1
Decretul nr. 221 pentru înfiinţarea şi organizarea Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului, în
„Monitorul oficial”, nr. 200 din 30 august 1948, pp. 7245-7246.
Mai întâi a avut loc, la 10 iunie 1948, o şedinţă de analiză în cadrul Secretariatului CC. al PMR la care
Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georghescu au căzut de acord asupra
structurii noii Direcţii Generale a Securităţii Poporului (DGSP), subliniind că aceasta va fi o „instituţie
militarizată, la care schema de organizare, principiile, bugetul şi personalul nu se vor da publicităţii”.
Cristian Troncotă, Istoria securitatii regimului comunist din România : 1948-1964, vol. I, Editura
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2003, p. 47.

4. Gabriel Catalan, Scurtă istorie a Securității, în Sfera Politicii, nr. 109, 2004

Securitatea, numită oficial Direcțiunea Generală a Securității Poporului (DGSP), a fost înființată
prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948. Ea a continuat să pună în practică opera de sovietizare a
țării începută din 1945 de PCR sub protecția trupelor sovietice de ocupație. P39

Conform principiului marxist-leninist al luptei de clas`, Securitatea a ac\ionat pentru

identificarea ]i lichidarea tuturor persoanelor considerate periculoase pentru regim. Conform “Art. 2.
Direc\iunea General` a Securit`\ii Poporului are ca [ndatoriri ap`rarea cuceririlor democratice ]i
asigurarea securit`\ ii Republicii Populare Rom@ne, contra uneltirilor du]manilor din interior ]i
exterior. … Art. 4. Ofi\erii de Securitate sunt singurii competen\i a instrumenta infrac\iunile ce
primejduiesc regimul democratic ]i securitatea poporului.” P. 40

Prin [nfiin\area Securit`\ii, regimul comunist arat` c` este un regim ideologic, [n sensul c` puterea
este exercitat` de un grup restr[ns de persoane care formeaz` Biroul Politic al CC al PCR, conducere
sus\inut` de trupele sovietice sta\ionate [n \ar` ]i de omniprezenta Securitate, regim coordonat de CC
al PCUS prin comisarii ]i consilierii sovietici. Securitatea este copia fidel` a KGB, at[t [n ceea ce prive]
te scopurile, modul de organizare ]i func\ionarea, c[t ]i [n privin\a metodelor ]i tehnicilor operative.
P. 40

5. CNSAS, Securitatea. Structuri, cadre, obiective și metode, vol I (1948-1967), coord. Florica
Dobre, autori: Florian Banu, Camelia Ivan Duică, Theodor Bărbulescu, Liviu Țăranu, Editura
Enciclopedică, București, 2006

Înfiinþatã prin Decretul nr. 221 din 28 august 1948 (doc. 2), Direcþia Generalã a Securitãþii
Poporului (D.G.S.P.) nu era decât sinteza eforturilor fãcute de partidul comunist în perioada 1945–
1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere ºi represiune cât mai redutabil. Prin acest act,
regimul comunist „s-a autocertificat în mod oficial drept stat poliþienesc“. Dennis Deletant, România
sub regimul comunist, Bucureºti, 1997, p. 74

În fapt, nou creata instituþie trebuia sã corespundã noii etape în care intrase România odatã
cu detronarea regelui ºi proclamarea republicii populare la 30 decembrie 1947. Nu întâmplãtor anul
1948 a fost anul modificãrii Codului Penal, al adoptãrii unei noi Constituþii (13 aprilie 1948), al
naþionalizãrii întreprinderilor industriale, bancare, de asigurãri, miniere ºi de transport, al
restructurãrii radicale a învãþãmântului ºi al adoptãrii unei noi legi a cultelor. În urma unui astfel de
asalt frontal asupra societãþii româneºti, regimul comunist se aºtepta, în mod firesc, la o accentuare
a opoziþiei pe cele mai diverse planuri ºi, ca atare, ºi-a creat un instrument pe mãsurã: Securitatea.
P9
 b. obiective

Noua DGSP, conform Decretului 221, avea rolul „de a apăra cuceririle democratice şi de a asigura
securitatea RPR împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi”. Dennis, Deletant, Teroarea
comunista in România : Gheorghiu-Dej si statul politienesc, 1948-1965, Editura Polirom, Iași, 2001, p.
40

Printre obiectivele Securităţii, asemănătoare sau identice cu cele ale NKVD-ului, se numărau
„demascarea activităţii de spionaj imperialist”, precum şi „identificarea şi distrugerea oricărei forme
de activitate antidemocratică subversivă a duşmanilor poporului”[9]. În categoria „duşmanilor
poporului”, adică a celor care se opun regimului comunist, au fost trecuţi foştii proprietari de
întreprinderi, moşierii, liderii partidelor istorice, foşti ofiţeri şi poliţişti. Iar mai târziu, ţăranii. Vladimir
Tismăneanu, Arheologia terorii, Editura Curtea Veche, București, 2008, p. 93

Securitatea a coordonat şi pus în practică reprimarea violentă a răscoalelor ţărăneşti împotriva

colectivizării agriculturii şi execuţii sumare în cadrul cărora sute de partizani ai mişcării de rezistenţă
armată anticomunistă şi susţinători ai acestora au fost ucişi în lipa unor condamnări la moarte.

Dintre obiectivele Securitãþii, în etapa de început a activitãþii, se remarcã, prin numãrul de

victime produs ºi prin atenþia deosebitã acordatã în planurile de muncã, urmãtoarele: impunerea
politicii economice a partidului la nivelul întregii þãri (naþionalizare, colectivizare, impunerea
sistemului de cote etc.), lichidarea grupurilor de rezistenþã armatã, pregãtirea ºi supravegherea
operaþiunilor de „legitimare“ a puterii comuniste prin organizarea de pseudoalegeri, supravegherea
ºi anihilarea liderilor politici anticomuniºti din þarã ºi strãinãtate, prevenirea apariþiei ºi lichidarea
oricãror curente de idei anticomuniste în rândul ierarhilor diverselor culte, în cadrul unitãþilor de
învãþãmânt, în culturã º.a.m.d. CNSAS, Securitatea. Structuri, cadre, obiective și metode, vol I (1948-
1967), coord. Florica Dobre, autori: Florian Banu, Camelia Ivan Duică, Theodor Bărbulescu, Liviu
Țăranu, Editura Enciclopedică, București, 2006, P 25

Vastitatea preocupãrilor Securitãþii ºi ambiþia acestei instituþii de „a ºti tot“ este foarte bine
redatã de colonelul Alexandru Guþan, ºeful Direcþiei Politice a D.G.S.P., în 2 martie 1950: „Nu existã
nici o hotãrâre, nici o transformare, nici un eveniment economic, social sau politic, care pentru noi,
Securitatea, sã nu formeze un obiectiv, o preocupare (subl. ns. F.B.). Duºmanul de clasã se ocupã.
Dacã nu s-ar preocupa de toate aceste transformãri, schimbãri, de toate aceste evenimente noi, n-
am avea de lucru. Dacã el pur ºi simplu ne-ar lãsa în pace, n-am avea de lucru, am merge pe drumul
construirii socialiste liniºtit ºi paºnici, lucru absolut neºtiinþific, lucru care în realitate nu se poate
petrece“. A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 199, f. 152

1. Cristian Troncotă, Istoria securitatii regimului comunist din România : 1948-1964, vol. I,
Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2003

Regimul comunist din România, la fel ca toate celelalte din Europa de Est, s-a bazat în totalitate
pe teroare ca instrument al puterii politice, iar instituţia Securităţii, ca principal mijloc al represiunii, a
jucat rolul de „braţ înarmat” şi „sabie ascuţită”, care la ordinele partidului comunist - partid definit de
I.V. Stalin, probabil nu întâmplător, ca „formaţiune de şoc” -, a lovit din plin oriunde, oricând şi în
orice opozant potenţial, imaginar sau declarat ca atare. P6
 „Instituţia securităţii a săvârşit multe şi abominabile crime, din care cauză şi-a atras aprobiul
general, ea constituind, indiscutabil, unul din pilonii pe care s-a spijinit regimul dictatorial al lui
Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. Mai mult, în faza de început a jucat rolul de deschizător de
drum, de buldozer care a dat totul la o parte, netezind terenul celor care o dirijau”.(General-
locotenent (r) Neagu Cosma, Cupola. Securitatea văzută din interior. Pagini de memorii, Bucureşti,
1994, p.14.)

c. Organizare
1. Fara sursa
DGSP a fost organizată în 10 direcţii centrale :
Direcţia I (informaţii interne), Direcţia a II-a (contrasabotaj), Direcţia a III-a (contrainformaţii în
penitenciare), Direcţia a IV-a (contrainformaţii militare), Direcţia a V-a (cercetări penale),
Direcţia a VI-a (protecţia ministerelor), Direcţia a VII-a (tehnică), Direcţia a VIII-a (cadre),
Direcţia a IX-a (Secţia politică a PMR), Direcţia a X-a (administrativă). Departamentele auxiliare
erau de două categorii: cele cu sarcini operative, care se ocupau cu cenzura corespondenţei,
supravegherea şi interceptarea convorbirilor; cele neoperative cu sarcini de secretariat, cifru,
evidenţă şi arhive.
Unităţile teritoriale erau structurate respectând organizarea administrativ-teritorială a ţării din
acea perioadă, adică împărţirea pe regiuni. În structura unităţilor teritoriale se regăsesc
corespondenţii unităţilor centrale sub formă de servicii, secţii, birouri (informaţii interne,
contrainformaţii, anchete penale etc). Acestea se subordonau conducerii locale, dar unităţile
centrale, fiecare pe profilul său, aveau drept de dispoziţie şi control, coordonând şi răspunzând
de activitatea specifică pe întreg teritoriul ţării.
Ca unităţi teritoriale funcţionau Direcţiile Regionale Braşov, Cluj, Constanţa. Craiova, Galaţi,
Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava şi Timişoara. Tot ca structură teritorială a fost organizată şi
Securitatea Capitalei şi birourile de securitate ale raioanelor, potrivit organizării administrative.
Prin DGSP a fost practic înlocuită Direcţia Generală a Poliţiei de Siguranţă. Oficial, noua
instituţie rămânea o direcţie a Ministerului Afacerilor Interne.
Fără un cadru instituţional bine pus la punct, Direcţia Securităţii Poporului a suferit în primii săi ani
mai multe reorganizări.
La începutul anului 1949[8], de pildă, au apărut alte două organe ce vizau securitatea internă:
Direcţia Generală a Miliţiei (instituţie ce a înlocuit Poliţia, condusă de alt general de etnie evreiască şi
provenienţă rusă – Pavel Cristescu – pe numele „nou”) şi Trupele de Securitate, „înlocuitoarele”
jandarmilor.
La 30 martie 1950, DGSP-ul îşi schimbă denumirea în Direcţia Generală a Securităţii Statului (DGSS),
ale cărei competenţe se vor lărgi prin înglobarea în structurile ei a Serviciului Special de Informaţii
(aprilie 1951).
 2. Gabriel Catalan, Scurtă istorie a Securității, în Sfera Politicii, nr. 109, 2004

Structura organizatoric` a Securit`\ii reflect` sarcinile ideologice primite de la partid ]i modul [n

care ea le-a aplicat. Era [mp`r\it` [n 10 direc\ii centrale deservite, la r[ndul lor, de sec\iile care se
ocupau cu cenzura coresponden\ei, supravegherea ]i interceptarea convorbilor telefonice,
secretariat, cifru, eviden\` ]i arhive. {n teritoriu, Securitatea avea 11 direc\ii regionale care aveau [n
subordine birouri [n diferite localit`\i. Tot ca structur` teritorial` distinct` a fost organizat` ]i
Securitatea Capitalei. P 40

{n 1948 s[nt constituite trupele MAI, care cuprindeau, pe l[ng` Trupele de Mili\ie, ]i Trupele de
Securitate, Trupele de Gr`niceri ]i Pompierii. Pe 23 ianuarie 1949 Jandarmeria a fost desfiin\at`,
atribu\iile sale fiind preluate de c`tre Direc\ia General` a Mili\iei ]i de Trupele de Securitate, acestea
din urm` fiind constituite la 17 februarie, prin Decretul nr. 455 din 1949, ca unit`\i proprii ale Securit`\
ii. Noile unit`\i vor cunoa]te o m`rire continu` a efectivelor, ajung[ nd [n 1953 la 40 000 de angaja\i,
pentru Trupele de Mili\ie ]i 55 000 pentru Trupele de Securitate. P40

Dup` ce regimul comunist s-a consolidat ]i a avut loc epurarea institu\iilor statului ]i a partidului,
prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951 DGSP devine Direc\ia General` a Securit`\ii Statului (DGSS),
noua denumire indic[nd c` de acum [nainte Partidul Comunist a [nghi\it statul, cu care se identific`. {n
acela]i an, [n cadrul Securit`\ii este [nfiin\at` Direc\ia de Informa\ii Externe, constituit` la ini\iativa
sovieticilor pentru a [nlocui SSI. P40 Ion Mihai Pacepa, „Cartea neagră a Securității”, ediția aII-a
revăzută, vol. 1 – „Poliția politică și spionajul în România comunistă”, București, Editura Omega,
1999, p 142

Ca urmare, prin Decretul nr. 324 din 20 septembrie 1952 Securitatea este reorganizat` sub
denumirea de Ministerul Securit`\ii Statului (MSS), ca structur` independent` de MAI. Cu excep\ia
modific`rii denumirilor unor direc\ii, servicii ]i sec\ii structura sa a r`mas [ns` neschimbat`. P41

{n septembrie 1953 – dup` c`derea lui Beria ] reorganizarea p`rintelui Securit`\ii, KGB-ul – MSS
fuzioneaz` din nou cu MAI. Ministerul de Interne a fost restructurat (iulie 1956) [n: Departamentul
Internelor, care [ngloba Mili\ia ]i Penitenciarele, ]i Departamentul Securit`\ii. P41

La 30 mai 1963 Trupele de Securitate vor fi reduse la dimensiunile unei sec\ii speciale a
Ministerului de Interne.

{n baza Decretului de reorganizare nr. 141 din 30 martie 1963, Direc\ia I este redenumit` Direc\ia
General` de Informa\ii Externe, care ulterior avea s` se numeasc` Direc\ia de Informa\ii Externe (DIE),
p[n` [n 1978, ]i Centrul de Informa\ii Externe, p[n` [n 1989. Cu prilejul acestei reorganiz`ri a Securit`\
ii, DIE este ridicat` la rang de direc\ie general`. P41 Denis Deletant, „Ceaușescu si Securitatea.
Constrangere si disidență în România anilor 1965-1989”, București, Editura Humanitas, 1998, p 81-82

Prin Decretul nr. 362 din 27 iunie 1973 al Consiliului de Stat direc\iile de Securitate ]i serviciile
auxiliare s[nt restructurate, iar DIE devine un organism complet separat de Securitate. {n 1977 este
[nfiin\at Centrul na\ional de transmisiuni cifrate, [n subordinea DIE, cu rolul de a deservi: ambasadele
Rom@- niei, Direc\ia de Informa\ii Militare ]i CC al PCR. P 41 Denis Deletant, „Ceaușescu si
Securitatea. Constrangere si disidență în România anilor 1965-1989”, București, Editura Humanitas,
1998, p 114
 Ultimele modific`ri de substan\` [n structura Securit`\ii au fost operate [n 1978, printr-un decret
al Consiliului de Stat. Astfel, din martie 1978 Securitatea se nume]te Departamentul Securit`\ii
Statului, f`c[nd [n continuare parte din Ministerul de Interne. Dincolo de schimbarea de denumire,
restructurarea este o consecin\` a mi]c`rilor de opozi\ie din 1977 ]i, mai ales, a defec\iunii generalului
Ion Mihai Pacepa, directorul adjunct al DIE, care a tr`dat comunismul ]i pe Ceau]escu, trec[nd la
americani, ceea ce a determinat o reorganizare total`. Ofi\erii rom@ni cunoscu\i de Pacepa ]i afla\i [n
reziden\ele din Occident au fost retra]i [n Central` ]i trecu\i “[n conservare”. Pacepa nu a fost primul
defector al serviciilor secrete comuniste rom@ne, ci cel mai important. Cunoa]tem ast`zi numele
c[torva zeci de cazuri de defectori din DIE, [n marea lor majoritate [nainte de fostul adjunct al DIE.
P41

Importan\a sporit` a Securit`\ii din aceast` perioad` este probat` ]i de ridicarea ]efului s`u la
rangul de ministru secretar de stat, [n timp ce o parte din ]efii principalelor direc\ii au fost numi\i, la
r[ndul lor, mini]tri adjunc\i. De acum Securitatea are ]i sarcina de a coordona “activitatea de
prevenire, depistare, neutralizare ]i lichidare a ac\iunilor teroriste pe teritoriul Rom@niei”, [n acest
scop fiind creat` Unitatea Special` de Lupt` Antiterorist` . Denis Deletant, „Ceaușescu si Securitatea.
Constrangere si disidență în România anilor 1965-1989”, București, Editura Humanitas, 1998, p 301

3. CNSAS, Securitatea. Structuri, cadre, obiective și metode, vol I (1948-1967), coord. Florica
Dobre, autori: Florian Banu, Camelia Ivan Duică, Theodor Bărbulescu, Liviu Țăranu, Editura
Enciclopedică, București, 2006

Dupã mai puþin de trei ani de la înfiinþare, perioadã în care regimul comunist s-a consolidat,
tendinþa irepresibilã de centralizare a dus la desfiinþarea Serviciului Special de Informaþii ºi a
Serviciului de Informaþii al Armatei ºi înglobarea acestor structuri în cadrul Securitãþii. Acest lucru s-a
petrecut pe baza Decretului nr. 50 din 30 martie 1951 (doc. 9). Astfel, D.G.S.P. devine Direcþia
Generalã a Securitãþii Statului (D.G.S.S.), aceastã denumire semnificând identificarea totalã a
partidului cu statul. P11

Potrivit proiectului iniþial, Ministerul Securitãþii Statului (M.S.S.) urma sã aibã atribuþii destul de
largi, reunind în cadrul sãu, în afara Securitãþii, Miliþia, Trupele de Securitate ºi Trupele de Grãniceri.
Ministerului de Interne urmau sã-i revinã „închisorile, sub formã de colonii de muncã în cea mai mare
parte, Arhiva Statului ºi Pompierii“. P13

Potrivit lui Alexandru Drãghici, nou-creatului Minister al Securitãþii Statului îi revenea sarcina ca
„în cadrul organelor sale sã-ºi dezvolte combativitatea, puterea de lovire în duºman, specificul în ce
priveºte adâncirea muncii agenturilor de informaþii ºi a lupta împotriva duºmanului, ca toatã banda
de spioni care mai face greutãþi sã fie descoperitã“. P 15 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie,
dosar nr. 77/1952, f. 20

Structura Securitãþii a fost în perioada septembrie 1952–septembrie 1953 urmãtoarea:

 Direcþia A – Informaþii Externe, director – gen. Serghei Nikonov (Sergiu Nicolau)

Direcþia I – Contraspionaj, director – lt. col. Szabo Eugen

Direcþia a II-a – Contrasabotaj, director – col. Nicolae Stoica

Direcþia a III-a – Informaþii Interne

Direcþia a IV-a – Contrainformaþii în armatã, director – gen. Vladimir Mazuru

Direcþia a V-a – Transporturi

Direcþia a VI-a – Anchete, director – lt. col. Francisc Butyka

Direcþia a VII-a – Filaj ºi investigaþii, director – mr. Dinescu

Direcþia a VIII-a – Tehnicã, director – mr. Panaitescu

Direcþia a IX-a – Protecþia ministerelor, paza demnitarilor

Direcþia Cadre, director – col. Alexandru Demeter

Direcþia Secretariat – director – mr. Vasile Crãciunoiu

Serviciul „C“ – condus de col. Gogu Popescu

Serviciul „E“ – condus de mr. Schmerler p 15

Nici aceastã nouã organizare a Securitãþii nu s-a dovedit mai longevivã. Urmându-se modelul
moscovit, la 7 septembrie 1953 M.S.S. fuzioneazã cu M.A.I. Astfel, la 1 iunie ºi 1 iulie 1953 unele
direcþii (a VIII-a, a IX-a ºi apoi a V-a, a VI-a) îºi schimbã denumirea. Noi reorganizãri au avut loc la 1
noiembrie 1953 ºi 1 ianuarie 1954. P16
 d. Cadre

1. Gabriel Catalan, Scurtă istorie a Securității, în Sfera Politicii, nr. 109, 2004

Cadrele mo]tenite de Securitate de la SSI, Poli\ie ]i alte institu\ii “burgheze” au fost extrem de
pu\ine. Pentru angajare erau c`utate persoane tinere, dornice de afirmare ]i f`r` o preg`tire prealabil`
[n domeniu, ele fiind recrutate exclusiv din Partid ]i [n cea mai mare parte dintre muncitori.
Personalul Securit`\ ii era angajat pe baza purit`\ii dosarului, dar, [n unel cazuri, partidul f`cea excep\
ii. P42

Compozi\ia social` a cadrelor Securit`\ii, [n februarie 1949, este ilustrativ`. Dintr-un total de 3 553
de persoane, 64 % erau muncitori, 28 % func\ionari, 2 % intelectuali, 4 % \`rani ]i 2 % f`r` profesie
(revolu\ionari de profesie). Dup` apartenen\a politic` 95 % erau membri ai PCR ]i 5 % nu erau membri
de partid. Dup` sex, 88 % erau b`rba\i ]i 12 % femei. P42

Dup` originea etnic`, 83 % erau rom@ni, 10 % evrei, 6 % maghiari, iar celelalte minorit`\i cumulau
1 %, cifr` aflat` sub pragul de semnifica\ie statistic`. Tot din punct de vedere etnic, din cei 60 de ofi\eri
superiori, 63,3 % erau rom@ni, 25 % evrei, 5 % maghiari, 3,3 % ucrainieni, restul de 3,4 %
reprezent[nd procentajul cumulat al cehilor ]i armenilor23. De remarcat num`rul foarte mare de
evrei [n raport cu procentul acestei minorit`\i din totalul popula\iei din Rom@nia (2-2,5 %)24,
precum ]i num`rul mare de ucraineni raportat la num`rul total al acestor minoritari din Rom@nia (sub
1 %). P42

}efii Securit`\ii, Mili\iei ]i Armatei, al`turi de persoanele cu func\ii importante [n aparatul de

partid ]i [n administra\ie erau forma\i [n Uniunea Sovietic`. Ei alc`tuiau elita politic` a regimului
comunist (nomenclatura), cifrat` la c[teva zeci de mii de persoane, care controla [n mod total ]i
discre\ionar societatea ]i avea acces la o gam` larg` de privilegii: salarii foarte mari, vile, ma]ini
luxoase, magazine speciale etc. P42

Cadrele Securit`\ii, Mili\iei ]i Armatei au fost formate [n institu\iile de [nv`\`m[nt speciale ale
partidului ]i [n ]colile militare, [ntemeiate dup` model sovietic. Primele dintre ele erau formate [n
URSS, o bun` parte din personalul Securit`\ii perfec\ ion[ndu-se ulterior pe l[ng` organismele similare
sovietice. Cele mai importante erau }coala Superioar` de Partid “A.A. Jdanov” (devenit` apoi
Academia de Partid “}tefan Gheorghiu”), Academia Militar` (numit` “I.V. Stalin” [n primii ani), }coala
de ofi\eri de Securitate de la B`neasa, [nfiin\at` [n 1948, ]i cele de la Oradea ]i C[mpina. {n general,
cadrele au fost obligate s`-]i completeze studiile la cursurile serale. Ofi\erii erau trimi]i periodic la
cursuri de reciclare, din anii ’60 la }coala de perfec\ionare a cadrelor de Securitate de la Gr`di]tea, de
l[ng` Bucure]ti, ]i la cele de la Bran ]i Br`ne]ti, pentru DIE. Programa de [nv`\`m[nt cuprindea dou`
laturi: preg` tirea militar` de specialitate ]i formarea culturii politice ]i generale. {n ultimul modul de
[nv`\`m[nt erau predate: Limba rus`, Istoria PCUS, Istoria RPR, Economia politic` socialist`,
Socialism ]tiin\ific, Geografia general`, Matematica, Fizica, Chimia ]i Limba ]i literatura rom@n`. P42

{n septembrie 1948 Securitatea avea prev`zute [n organigram` 3 973 de posturi, dar efectivul
existent era de doar 2 281. El a crescut constant, pentru a ajunge [n 1989 la cifra de 38 682 de
oameni, repartiza\i astfel: 23 370 [n trupele de Securitate, 6 602 [n direc\iile centrale ]i unit`\ile
speciale, 2 426 [n CIE, 6 059 [n birourile jude\ene ]i 225 [n ]colile de preg` tire a cadrelor. P42

2. CNSAS, Securitatea. Structuri, cadre, obiective și metode, vol I (1948-1967), coord. Florica Dobre,
autori: Florian Banu, Camelia Ivan Duică, Theodor Bărbulescu, Liviu Țăranu, Editura Enciclopedică,
București, 2006

Din punct de vedere al numãrului de angajaþi ai Securitãþii, cifrele au variat în timp. În prima
formã, din august 1948, organigrama Direcþiunii Generale a Securitãþii Poporului prevedea un
efectiv de 4.641 posturi. Potrivit unui proces verbal al unei ºedinþe de „analizã a muncii“, desfãºuratã
în 11 februarie 1949, erau ocupate 3.549 de posturi, rãmânând vacante 1.273, deci numãrul de
posturi ajunsese la 4.822. Marius Oprea, Banalitatea…, p. 64

Preferinþa pentru persoanele cu „o origine socialã sãnãtoasã“ era reflectatã în structura

cadrelor D.G.S.P., imediat dupã înfiinþare: 64% muncitori, 4% þãrani, 28% funcþionari, 2%
intelectuali ºi 2% cu origine neprecizatã. Din punct de vedere etnic, structura angajaþilor Securitãþii
se prezenta, în februarie 1949, dupã cum urmeazã: 83% români, 10% evrei, 6% maghiari, 1% alte
naþionalitãþi51. În funcþiile de decizie au fost preferaþi, iniþial, persoanele alogene, în special ruºi,
ucraineni, evrei, maghiari, ale cãror nume au fost, pe cât posibil, românizate. Cristian Troncotã,
Istoria serviciilor secrete româneºti. De la Cuza la Ceauºescu, Bucureºti, 1999, p. 336

Revenind la problema numãrului angajaþilor, trebuie spus cã schemele de încadrare s-au

lãrgit constant, pe mãsurã ce noi ºi noi „duºmani ai poporului“ erau identificaþi de cãtre partid. La
începutul anului 1951, dupã noua împãrþire administrativã a þãrii ºi transformarea D.G.S.P. în
Direcþia Generalã a Securitãþii Statului (D.G.S.S.), schema de organizare a crescut de la 7.252 de
posturi la 15.280 posturi. Dintre acestea, erau ocupate 7.853 posturi, ceea ce reprezenta 51,09% din
totalul schemei, diferenþa de 7.427 posturi urmând a fi acoperitã în decurs de doi ani. P20

La 31 decembrie 1951 schema era încadratã cu 10.423 cadre. Dintre aceºtia, 4.173 erau de
origine muncitoreascã, 3.484 proveneau din þãrani sãraci, 508 din þãrani mijlocaºi, 143 din muncitori
agricoli, 853 din funcþionari, 131 din mici meseriaºi iar 107 proveneau din familii de mici
comercianþi. 9 Raport asupra activitãþii Direcþiei Generale a Securitãþii Statului pe anul 1951, în
„22–plus“, nr. 18, 12 iulie 1995
 La 1 mai 1956 în unitãþile centrale ºi exterioare ale Securitãþii erau angajate 12.865 de
persoane, dintre care 10.693 ofiþeri, 954 sergenþi ºi 1.218 angajaþi civili. Structura etnicã era
dominatã de români care reprezentau 89,22%, urmaþi de maghiari–7,71%, evrei–1,85%, ruºi–0,47%,
germani–0,14%, alte naþionalitãþi–0,61%. A.M.I., fond D.M.R.U., dosar nr. 10, f. 254 Ș.u

din punct de vedere al apartenenþei politice, structura personalului se prezenta astfel:

35,68% erau membri ai P.M.R., 8,52% erau candidaþi P.M.R., 43,92% fãceau parte din U.T.M., iar
7,35% fuseserã scoºi din U.T.M. pentru cã depãºiserã limita de vârstã. Cu o situaþie „neprincipialã din
punct de vedere politic“ erau doar 4,36% din angajaþi, aceºtia fiind incluºi în categoria celor „fãrã de
partid“, în vreme ce 0,17% fuseserã excluºi din partid. La acelaºi moment, dupã studiile absolvite
situaþia era urmãtoarea: 13,85% aveau doar patru clase elementare, 17,16% urmaserã cinci–ºase
clase, iar cei care aveau un certificat de ºapte clase reprezentau 49,29%. Numãrul celor care
trecuserã hotarul celor ºapte clase era mult mai redus: 6,83% aveau opt–nouã clase medii, 9,51%
absolviserã zece clase medii, în vreme ce persoanele cu studii superioare reprezentau 3,36% din
totalul angajaþilor. P22

Situaþia a început sã se schimbe treptat dupã 1958, când, pe lângã obligativitatea completãrii
studiilor de cãtre ofiþerii activi66, a fost introdusã metoda recrutãrii de absolvenþi ai cursurilor
universitare. Contactaþi în anii terminali, acestora li se promiteau o serie de avantaje derivând din
statutul de ofiþer de securitate ºi, în multe cazuri, erau convinºi sã adere la acest corp, prezentat ca
unul de elitã.
 e. metode-anchetele facute unele fara tortura, unele prin tortura-pentru a obtine informatii
uneori

surse web

1. http://www.gazetademaramures.ro/o-istorie-sinistra-73-de-ani-de-la-infiintarea-securitatii-
23992

Excedând normele legale și constituționale, unele cadre ale fostei Securități s-au remarcat prin exces
de zel și prin brutalitatea metodelor de anchetă. Deși izolate, sunt documentate momente în cadrul
anchetelor în care a fost utilizată tortura, atât ca instrument de dominație, cât și pentru atingerea
unor scopuri imediate, prin obținerea de informații considerate utile de către anchetatori.

Analiștii fenomenului totalitar disting două categorii de tortură:

• tortura fizică consta în diverse tipuri de agresiuni fizice asupra celui anchetat, la care imaginația
torționarilor nu avea limite

• tortura psihică

 „ancheta în turăˮ: cel arestat era bombardat cu întrebări un lung interval de timp, chiar și
câteva zile, fiind privat de hrană sau somn;
 intimidarea anchetatului: amenințarea cu represalii asupra membrilor familiei sau simularea
execuției.

Până la mijlocul anilor 1960, Securitatea a contribuit la sovietizarea României, iar apoi la menținerea
regimului comunist la putere. În aceste scopuri a fost dezvoltat un sistem complex de supraveghere și
represiune. Conform unor surse și rapoarte disputate, în primii ani ai existenței instituției (perioada
stalinistă), din instrumentariul Securității au făcut parte arestările în miezul nopții, bătaia, tortura și
violul fetelor și femeilor deținute.

2. Anticomunism si represiune comunista 1945-1989, Simpozion Regional cu participare

internationala, Editia a III-a, 26 mai 2018 p. 126
 Securitatea s-a conformat: nu o dată, brutalităţile ei exersate în diverse forme de tortură, după
ce au fost cunoscute şi în afara lagărelor şi închisorilor, i-au cutremurat şi înspăimîntat deopotrivă pe
cei ce fuseseră închişi, ca şi pe cei liberi. „Braţul înarmat” al partidului, „tăiş al sabiei” în lupta de
clasă, Securitatea a utilizat neomenia din închisori şi din lagăre, exersată în anii ˊ50, drept experienţă
pentru violenţa statală dezvoltată ulterior. Arestările în miez de noapte, imposibilitatea de a intra în
contact vreme de ani de zile cu cei care luaseră calea temniţelor şi chiar încarcerarea unor oameni
fără vină au mărit lipsa de siguranţă a cetăţenilor. În arsenalul de cruzimi ale regimului de dominaţie
sovieto-comunistă la care românii au fost supuşi, un rol deosebit de important l-a jucat tortura, cu
repercursiuni atât în plan social, ca factor psihologic, de provocare şi utilizare a fricii drept instrument
de dominaţie, cât şi pentru atingerea unor scopuri imediate, prin obţinerea unor informaţii
considerate utile de către aparatul de Securitate. În arhivele fostului Comitet Central al Partidului
Comunist Român s-a păstrat un document clasificat strict secret, din 1 noiembrie 1967, care trece în
revistă aşa-numitele “metode necorespunzătoare” folosite înainte de 1964 de către anchetatorii
Securităţii. P 126

Acestea au fost clasificate în document în patru categorii, după cum urmează:

„1. Folosirea bătăii, subalimentaţia prelungită şi tortura, în scopul obţinerii de declaraţii

acuzatoare;

2. Presiuni morale pentru constrângerea anchetaţilor să declare ceea ce li se impunea;

3. Falsificarea unor declaraţii date de cei anchetaţi şi folosirea de scrisori plastografiate pentru a
obţine recunoaşterea unor fapte;

4. Redactarea unor declaraţii în lipsa anchetaţilor sau consemnarea unor răspunsuri ireale, pe
care anchetaţii erau constrânşi să le semneze.” Documentar privind unele măsuri necorespunzătoare
folosite în anchetarea cazului Lucreţiu Pătrăşcanu, în Arh. Com. Ex., nr. 264, vol. XX, f. 343-363.

Anchetele, în ansamblul lor, erau, de fapt, nişte scenarii deja scrise, în care anchetatorii erau siliţi
să-şi joace rolurile: „Faptele erau astfel repartizate pe fiecare arestat, încât ele dădeau tabloul unei
acţiuni organizate, antisovietice, antipartinice şi antistatale. Şeful anchetei formula atât întrebările,
cât şi răspunsurile pentru fiecare arestat în parte, din birou”, relata un fost anchetator al Securităţii.
Problema care trebuia rezolvată consta în obţinerea confirmării acestor vinovăţii prestabilite.
Documentar privind unele măsuri necorespunzătoare folosite în anchetarea cazului Lucreţiu
Pătrăşcanu, în Arh. Com. Ex., nr. 264, vol. XX, f. 356.

În 1967, un maior al poliţiei secrete relata o astfel de scenă, la care, fireşte, nu uita să precizeze
că nu a participat direct: „Deţinutul a fost scos la anchetă şi i s-a cerut să se dezbrace până la piele,
după care, sub ameninţarea că va fi împuşcat dacă nu recunoaşte activitatea sa criminală, a fost dus
în beciul bucătăriei închisorii. Aici a fost bătut până la sânge, după indicaţiile şefului anchetei. L-am
văzut pe deţinut, cînd după circa două ore de tortură era adus abia ţinîndu-se pe picioare. Era cu
carnea ruptă şi plină de sânge şi zbiera cât îl ţinea gura. Anchetatorul şef susţinea că anchetarea şi
bătaia în pielea goală au efecte psihologice deosebite asupra anchetatului”. Documentar privind
unele măsuri necorespunzătoare folosite în anchetarea cazului Lucreţiu Pătrăşcanu, în Arh. Com. Ex.,
nr. 264, vol. XX, f. 349
 O altă metodă utilizată, după declaraţia aceluiaşi securist, consta în smulgerea părului din cap,
prin înfăşurarea câte unei şuviţe pe deget: „am văzut când un ofiţer a smuls, începând de la ureche, o
treime din părul alb [a deţinutului], într-o singură anchetă”, relata acesta. Documentar privind unele
măsuri necorespunzătoare folosite în anchetarea cazului Lucreţiu Pătrăşcanu, în Arh. Com. Ex., nr.
264, vol. XX, f. 350

Cea mai des folosită printre metodele de constrângere, conform depoziţiior foştilor ofiţeri de
Securitate, a fost bătaia la tălpi şi palme. Arestatul era legat de mâini şi de picioare, iar pe sub
legături era trecut un drug de fier. Atârnat de acesta, cel anchetat era bătut cu o curea, până la leşin
– procedura era numită, cu cinism de către anchetatori, rotisor.

3. . Gabriel Catalan, Scurtă istorie a Securității, în Sfera Politicii, nr. 109, 2004

rețeaua informativă, filajul (urmărirea), anchetele informative. interceptarea corespondenþei

perchezițiile, reținerile și arestãrile,

{n limbajul Securit`\ii urm`rirea du]manilor regimului (reali sau presupu]i) se nume]te

“activitate informativ-operativ`” ]i const` [n trei tipuri de ac\iuni, cu rol progresiv, merg[nd de la
verificarea informa\iilor de prim` sesizare, p[n` la urm`rirea cea mai complex`. Prima “form`” a
activit`\ii informativ-operative este “supravegherea informativ`”. Ea se realizeaz` cu [ncepere din 1957
printr-un aparat deplin conspirat numit Serviciul de Supraveghere Operativ`, al c`rui rol este de a
descoperi, aresta sau re\ine [n mod secret “criminalii de stat”. Termenul de supraveghere a unei
persoane era de 10-15 zile, iar tipul de dosar care se [ntocmea se numea “dosar de supraveghere
operativ`”. Acest prim tip de ac\iune avea rolul nu s` a]tepte ca “du]manii” s` se manifeste, ci s`-i
identifice [n mod sistematic. P43
Cel de-al doilea tip de urm`rire este “verificarea informativ`”. Este o ac\iune care are loc pe o
perioad` redus`, de p[n` la 6 luni, timp [n care informa\ iile de prim` sesizare s[nt verificate. Tipul de
dosar [ntocmit este “mapa de verificare”. Dac` primele informa\ii se confirm`, se trece la tipul urm`tor
de ac\iune; dac` nu, ac\iunea de verificare [nceteaz`, [ns` persoana [n cauz` va fi urm`rit` [n continuare
prin “dosar de obiectiv” sau “dosar de problem`”. P43
Ultima form` de ac\iune este “urm`rirea informativ`”. Ea are ca scop “lichidare a [n timpul
oportun ]i c[t mai complet a activit`\ii criminale dus` [n \ara noastr` de elementele du]m`noase”.
Dosarul [ntocmit poart` numele de “dosar de urm`rire informativ`”. Dup` num`rul celor urm`ri\i ]i
dup` importan\`, acesta este, la r[ndul s`u, de mai multe tipuri: “individual” sau “de grup”, “de
urm`rire local`” ori “de urm`rire pe \ar`”.

4. Cristian Troncotă, Istoria securitatii regimului comunist din România : 1948-1964, vol. I,
Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2003

Într-adevăr, printre cele mai importante atribuţii în sarcina organelor de securitate se aflau
reţinerea şi arestarea persoanelor despre care existau suspiciuni că acţionează împotriva
regimului „democrat popular”. Cifrele oferite chiar de documentele întocmite de organele
Securităţii sunt elocvente. De exemplu, la bilanţul organizat în noiembrie 1949, deci la un an
şi două luni după înfiinţare, Securitatea raporta că totalul arestărilor pe întreaga ţară se ridica
la 23.597 de persoane. Motivaţia arestărilor era următoarea: 4.755 pentru activitate legionară;
4.541 pentru activitate în organizaţiile „subversive”; 575 pentru comiterea de „crime de
război”; 3.125 pentru evaziuni; 429 implicare în tentative de sabotaj; 2.633 „instigatori”;
1.807 membri marcanţi ai PNŢ-Maniu; iar 5.732 fuseseră înscrise la capitolul „Diverse”.
(Arh. SRI, fond „d”, dosar nr. 9047, vol. 3, f.25-57.) p 56
 a. Eliminarea elitelor politice

1. Anticomunism si represiune comunista 1945-1989, Simpozion Regional cu participare

internationala, Editia a III-a, 26 mai 2018 p 35

Este cunoscut faptul că regimul comunist a însemnat pentru intelectualitatea postbelică o

perioadă represivă, încărcată de politici și reglementări care prevedeau măsuri punitive pentru
“dusmanii poporului”. Dintre dușmanii poporului făceau parte și intelectualii vremii, mulți
dintre ei sfârșind în închisorile comuniste ori în unitățile de muncă. Ceea ce este foarte grav,
privind cu obiectivitate acum, după mai bine de jumătate de secol de la instaurarea
comunismului în România, este că au sfârșit în aceste temnițe mari oameni politici, unii dintre
ei chiar făuritorii Marii Uniri de la 1918. P 35

Un eveniment cu lungi ecouri în societate, în presă și în întreaga istorie contemporană a

fost ceea ce s-a numit “Operatiunea Tămădau”. P35

Comuna Tămadău se află la 46 km de București, în județul Ilfov și a rămas în istorie prin

evenimentul desfășurat aici, în vara anului 1947. La 14 iulie, cunoscutul om politic, Ion
Mihalache, împreună cu alți lideri țărăniști au fost arestați pe islazul comunei, în momentul în
care se pregăteau să părăsească țara cu două avioane, cu destinația Turcia. P35

Operațiunea a fost o capcană pusă la cale de serviciile secrete comuniste, conduse de

generalul Alexandru Nicholschi și justificată în fața opiniei publice drept o trădare adusă
noului partid instaurat în România. Câteva zile mai târziu, alt mare lider țărănist, Iuliu Maniu,
a fost și el arestat iar partidul scos în afara legii pentru “crime împortiva siguranței statului”.
P35

Politicile represive comuniste îndreptate împotriva intelectualității ating forma lor maximă
de cruzime atunci când regimul înființează vestitele închisori “de reeducare”. Toți cei care nu
se supuneau noilor directive, membrii vechilor partide politice istorice, studențimea și, în
general, clasa intelectualității române se vor confrunta în perioada 1949-1951 cu atrocitățile
comise de fidelii regimului. P36

Dumitru Bacu, fost deținut ne-a lăsat o mărturie cu adevărat cutremurătoare, care ne
dovedește o dată în plus, că tratamentul inuman al comuniștilor a dus către sfârșit generații
întregi. “Studentii erau obligați să mănânce “porceste”, adică servindu-se numai de gură.
Studentul trebuia să se așeze în genunchi, cu mâinile la spate, sau direct pe brânci, dacă acesta
era ordinal șefului de reeducare. Din poziția aceasta trebuia să soarbă lichidul fierbinte din
gamela pusă în față lui. “Banditii” nu aveau voie să spele gamela după ce consumau
conținutul. Curățatul se făcea cu limba, pentru că apa dată în celulă era consumată numai de
cei considerați reeducati”. Ne întrebăm și acum: care era vina celor supuși la astfel de
umilințe? P36

Bătaia și tortura erau, pe lângă umilințe teribile, cele mai dese pedepse aplicate celor
închiși. Zeci de oameni, care nu au rezistat, au murit din cauza loviturilor sau au înnebunit din
cauza torturii psihologice. Șocul produs de violența ieșită din comun, conștientizarea faptului
că foști prieteni sau chiar membrii ai familiei erau obligați să atace fără motiv și fără nicio
explicație, au dus la prăbușirea psihică instantanee a celor mai multe victime. P37

Opresiunea comunistă împotriva studențimii și a tinerilor intelectuali va determina în a

doua jumătate a anilor ’50 mișcări politice și sociale de amploare; acestea au ca punct de
plecare Europa Centrală și de Est (Blocul statelor comuniste) și va cuprinde și România.
Printre cele mai informate medii din țara noastră erau cele studențești, ținerii acumulând
nemulțumiri specifice față de condițiile de învățământ dar, mai ales, voiau să-și facă auzită
opinia lor despre noul regim politic. Partidul Comunist Român deja monopolizase întregul
sistem social și politic, urmând a-și întinde brațele peste viața culturală și religioasă a
poporului. P37

Opresiunea asupra intelectualității s-a manifestat și sub forma unei cenzuri excesive
asupra vieții culturale. Reperele morale și modelele au fost puține în spațiul public românesc
în această perioadă, singurele personalități acceptate public de către regim fiind cei care scriau
elogii adresate sistemului. P38

Tinerii studenți și intelectuali ridicându-se și mobilizându-se în organizarea de mișcări cu

caracter anticomunist. La sfârșitul lui octombrie – începutul lui noiembrie 1956, au loc acțiuni
de protest ale studenților la Cluj, Timișoara și București, în cele trei locuri tinerii insistând
asupra slăbirii controlului ideologic al regimului asupra noii clase de intelectuali, pentru
condiții de viață mai bune, dar și pentru retragerea trupelor sovietice din România, ei făcând
legătura între regimul de la București și cel de la Moscova. Cea mai mare și mai coerentă
mișcare de protest a avut loc la Timișoara, în data de 30 octombrie 1956, unde au participat
circa 3000 de studenți. P38

Teama repreziunii comuniste, care se manifesta sub cele mai neobișnuite forme și de
multe ori fără niciun motiv, a făcut ca populația să nu se solidarizeze nicăieri cu studenții
protestatari; nici măcar studenții din alte centre universitare nu au făcu-o, în parte pentru că nu
existau informații despre mișcările acestora, dar și din cauza fricii care pusese în bună măsură
stăpânire pe societatea românească. P38

Represiunea a fost dură, numeroși studenți fiind exmatriculați, arestați, anchetați, mulți
dintre ei bătuți crunt și condamnați de tribunalele militare la diferite termene de detenție.
Centrele universitare au fost supuse unui control și mai strict, inclusive condițiile de admitere
în facultăți devenind mai dure. În general, mișcările studențești din 1956 au marcat o
recrudescență a represiunii din România. P38

Este acum foarte cunoscut faptul că unul dintre intelectualii marcanți ai timpului, Corneliu
Coposu, a avut tăria de a spune “Nu” partidului comunist, plătind însă curajul lui cu ani grei
de detenție. P38

A activat pentru început ca secretar politic al lui Iuliu Maniu dar, odată cu arestarea
liderilor țărăniști, a fost reținut și Corneliu Coposu, deținut în diverse închisori până în anul
1962, după care, este obligat să rămână la domiciliu pentru o mai bună supraveghere și
control al securității. P38

Ca urmare a instalării comunismului și mai ales a represiunii politice asupra societății,

numeroși români intelectuali au văzut ca singură șansă de salvare și de păstrare a crezului
ideologic democratic, plecarea în Occident sau în exil. Însă destul de repede au realizat că
șederea avea să fie de lungă durată, regimul comunist și politicile duse de către acesta
dezvoltându-se pe durata mai multor decenii. P38
 După căderea regimului, la începutul anilor ’90 statul român a acordat foștilor deținuți
politici proveniți din rândul intelectualității unele compensații materiale. Noile instituții
politice au investigat și au identificat acțiunile represive comuniste asupra populației,
descoperindu-se numeroase crime, abuzuri și încălcări ale drepturilor omului pe întreagă
durată a regimului totalitar. P 39

2. https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/
fenomenul-pitesti-esenta-bestialitatii-comuniste-cine-a-fost-eugen-turcanu-detinutul-
politic-devenit-calau-1131470

Majoritatea victimelor de la Piteşti erau studenţi, tineri între 18 şi 27 de ani, ridicaţi sub
acuzaţia de subminare sau complot contra regimului comunist. Unii erau membri sau
simpatizanţi ai partidelor democratice desfiinţate de PCR, alţii făcuseră parte din Frăţiile de
Cruce, organizaţia de tineret Mişcării Legionare, dedicată tineretului, echivalentul UTC-ului
din comunism.

Multe acuzaţii de fascism contra victimelor de la Piteşti erau, de altfel, fictive. Mulţi tineri
erau închişi exclusiv pentru că nu susţineau cu elan noii conducători. Regimul nu permitea
decât adeziunea. Asta e un lucru care trebuie înţeles. Faptul că încercai să te retragi în bula ta
nu era permis. Ori aderi... Ori eşti cu noi, ori eşti împotriva noastră. Nu exista cale de mijloc.
„Comunismul trebuia să fie religia dominantă a vieţii pe pământ. Cine nu credea în comunism
trebuia exterminat. Şi aşa au făcut, aşa au făcut”.

Durerile fizice erau însă nimic pe lângă faptul că deţinuţilor li se cerea să îşi înfieze şi să
îţi batjocorească părinţii, fraţii, orice persoană dragă, să îi blesteme pe Dumnezeu şi pe
Fecioara Maria în mijlocul unor ritualuri satanice organizate de Paşti sau în alte zile de
sărbătoare religioasă.

3. https://www.iiccmer.ro/victime/spatii-de-represiune/

„Gulagul românesc” a însemnat distrugerea clasei politice din perioada interbelică,

epurarea intelectualităţii care nu susţinea noul regim, încarcerarea unui număr mare de
persoane din toate categoriile sociale, în funcţie de cine era considerat periculos pentru
regimul comunist. Acesta a lovit astfel în toate părţile societaţii româneşti, consecinţele sale
fiind majore şi pe termen lung.

După falsificarea alegerilor din 1946, pas important pentru acapararea puterii totale de
către comunişti, în 1947 au urmat valuri importante de arestări ale membrilor partidelor
politice, cu scopul de a distruge opoziţia. După înscenarea de la Tămădău din iulie 1947, PNŢ
este scos în afara legii, iar conducătorii partidului sunt arestaţi, urmând a fi condamnaţi la ani
grei de închisoare la sfârşitul anului. Celălalt mare partid, PNL, alege calea autodizolvării.
După abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române, în
1948, noua putere politică a întreprins un proces complex de schimbare a ţării. Acesta a
presupus, printre altele, naţionalizarea mijloacelor de producţie, colectivizarea agriculturii,
epurarea sistemului administrativ şi de învăţământ, industrializarea forţată. În acest context,
represiunea a fost utilizată împotriva categoriilor sociale considerate „periculoase” de către
noul regim.

4. https://romania.fandom.com/wiki/List
%C4%83_de_victime_ale_regimului_comunist_din_Rom%C3%A2nia

Între 1944 şi 1964, foarte mulţi români, majoritatea ortodocşi, au fost întemniţaţi pentru că
au socotit libertatea şi credinţa daruri dumnezeieşti care nu se negociază. Cercetările
istoricilor vorbesc de aproape trei milioane de persoane arestate, dintre care circa 300.000 au
rămas în gropile comune ale lagărelor şi închisorilor de exterminare, ca mărturie generaţiilor
ce vor veni despre ce a însemnat un regim dictatorial.

5. https://www.iiccr.ro/pdf/ro/investigatii_speciale/sistemul_penitenciar_1945_1989.pdf

O cifră exactă a populaŃiei concentraŃionare nu a fost încă stabilită. IICCR a identificat în arhiva
fostei DirecŃii Generale a Penitenciarelor un număr de aproximativ 90.000 de fişe de foşti deŃinuŃi
politici, încarceraŃi în perioada 1945 - 1989. Numărul real al victimelor este însă mult mai mare,
având în vedere că numeroşi deŃinuŃi politici au fost încarceraŃi fără procese iar actele lor de
detenŃie nu au fost întocmite.

Date privind numărul de decese în rândul celor aflaŃi în cercetări sau în detenŃie survenite în
perioada 1945-1964 sunt oferite de Serviciul “C” al M.A.I.: morŃi în detenŃie - 3.847, din care în
timpul cercetărilor - 203, în timpul executării pedepsei - 2.851; condamnaŃi la moarte şi executaŃi -
137; în lagărele de muncă - 656. Şi în acest caz, trebuie Ńinut cont de faptul că documentele
regimului comunist au încercat sistematic să ascundă dimensiunea reală a represiunii.

Comisia PrezidenŃială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România a ajuns la concluzia că în
jur de 600.000 de persoane au fost condamnate pe criterii politice în perioada 1945-1989. În total, se
poate estima că cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la 2 milioane. („Dificultatea
estimării provine din ocultarea sistematică de către Securitate, Procuratură, MiliŃie, Trupe de
Grăniceri, Armată şi alte organe represive a informaŃiilor privind soarta multora dintre aceste
victime.”)

Experimentul temniŃelor şi al muncii forŃate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat

distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare
de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-
au împotrivit instaurării „democraŃiei populare”. Începând cu martie 1945, Partidul Comunist a
declanşat o teroare sistematică împotriva opozanŃilor politici, reproducând pe teritoriul României
modelul Gulagului sovietic.

6. Anticomunism si represiune comunista 1945-1989, Simpozion Regional cu participare

internationala, Editia a III-a, 26 mai 2018, p. 128

Duşmanul este identificat în interiorul ţării, ascuns sub aparenţe paşnice şi inofensive;
trebuie depistat şi anihiliat, împotriva lui se poartă „un război de exterminare” deplin justificat
de aparatul de propagandă, la care este chemată întreaga suflare, prin lozinci mobilizatoare
care cer „câinilor, o moarte de câine”, „să scăpăm de pleava societăţii” – după cum sunau
sloganurile anilor stalinismului. P128

7. https://www.academia.edu/2243007/Sistemul_de_Represiune_%C5%9Fi_Deten
%C5%A3ie_din_Rom%C3%A2nia_Comunist%C4%83

Deţinuţii politici aveau diverse coloraturi politice: liberali, ţărănişti, social-democraţi, legionari şi
chiar comunişti. Totuşi, majoritatea aparţinea unora dintre marile partide sau mişcări ante-
comuniste, în închisori ajungând preponderent ţărănişti, liberali şi legionari. Cât despre orientarea
religioasă a acestora, cei mai mulţi erau creştin-ortodocşi. Existau însă şi grecocatolici, romano-
catolici şi protestanţi şi, într-o mult mai mică măsură, reprezentanţi ai altor culte (iudaism sau
islamism, de exemplu). CPADCR, Raport Final, pp. 311.

Majoritatea condamnărilor era făcută pentru „uneltire contra ordinii sociale” (30%), urmând cele
pentru „instigare publică” (5%), „trecerea frauduloasă a frontierei” (4,36%), „activitate contra clasei
muncitoare” (2,52%) ş.a.m.d. Este important de menţionat că peste 32% dintre fişele matricole
examinate de CPADCR nu aveau nimic trecut la „încadrarea juridică”, ceea ce indică faptul că ar fi
vorba despre „internările administrative”, care se realizau fără proces. Asta înseamnă că unul din trei
deţinuţi era închis fără judecată. CPADCR, Raport Final, pp 212
 8. file:///C:/Users/veveri%C8%9Ba/Downloads/Daniel-Lacatus-Fetele-durerii-Apel-la-
memorie-Personalitati-decedate-inchisorile-comunist-vol-1.pdf

La închisoarea Pitești, în urma încercărilor de „reeducare”, cunoscute și sub denumirea

„Experimentul Pitești” sau „Fenomenul Pitești”, efectuate sub autorizația autorităților
comuniste în perioada 1949-1952, au fost torturați numeroși deținuții politici, cei mai mulți
studenți, membri în grupări interzise de noua putere ca P.N.Ț. sau P.N.L., precum și adepți ai
mișcării legionare. Estimările referitor la numărul celor care au trecut prin acest
„experiment”sunt cuprinse întreaproximativ 1000 și 5000, dintre care circa 200 au decedat ca
urmare a abuzurilor. La conducereaînchisorii s-au aflat, în perioada menționată, Stănescu
Vasile (1944 - 1949); căpitan DumitrescuAlexandru (1949 - 1951); locotenent Kovacs Anton
(1951 - 1953). P6

Închisoarea Sighet, cunoscută ca „închisoarea elitei politice românești”. P6

Exterminarea elitei a reprezentat un țel al noii puteriinstaurate după anul 1945 în România,
prin care să dobândească integral putearea, chiar dacă asta aînsemnat inclusiv epurarea
disidenților din interior; odată cu ocuparea sovietică în Basarabia.p7

9. https://ro.scribd.com/document/481448380/Stephane-Courtois-Cartea-Neagra-a-
Comunismului

10. Cioroianu Adrian, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului

românesc

93-96
263-290
291-318