Cuprins

1. Tara si populatia

2. Periodizare

3. Izvoare

4. Preistoria greciei. Grecia preelenică ( epocile heladică, cicladică, minoică, miceniană,

homerică)

a. Problema indoeuropenizării Greciei si a formarii etnosului grecesc

5. Epoca arhaica

6. Epoca clasica

7. Epoca elenistica

8. Epoca romana

9. Cultura greacă

- Religia

- Filozofia

- Literatura

- Arta

- Societatea greaca in epocile arhaica, clasica si elenistica ( reforme institutionale in grecia

arhaica si clasica. Regimuri politice. Categoriile sociale in grecia antica. Conditia femeii. Educatia in
lumea greaca)

- Viata economica

- Stiintele

- Calendar

- Limba, scrierea

- Jocurile

- Teatrul
1. Tara si populatia

Istoria Greciei antice este un capitol de mare importanţă pentru înţelegerea Antichităţii, deoarece
grecii au avut contribuţii deosebite în numeroase domenii ale vieţii spirituale şi materiale. Vechea
civilizaţie greacă a influenţat alte civilizaţii contemporane, şi în primul rând pe cea romană. Cele două
mari civilizaţii antice stau la baza spiritualităţii europene moderne.

Grecia propriu-zisă se învecinează la nord cu ţinuturile tracilor şi ilirilor; la vest, teritoriul său este
scăldat de apele Mării Ionice, la sud de apele Mării Mediterane iar la est de cele ale Mării Egee şi ale
Mării Tracice. În nord, este Macedonia, la sudul acesteia, Thessalia; în vestul Thessaliei se află Epirul,
iar la sud Grecia centrală. Aceasta din urmă avea mai multe provincii istorice: Acarnania, Etolia,
Locridele, Beoţia şi Attica. În sudul Greciei centrale, se află Peloponnesul care este legat de Grecia
centrală prin Istmul Corinthului. Peloponnesul are, la rândul său, mai multe provincii istorice. În nord
este Ahaia Peloponnesiacă, la est Argolida, la sud sunt Laconia şi Messenia, iar la vest este Elida. În
centrul Peloponnesului se află Arcadia.

Clima este mediteraneeană, cu ierni blânde şi veri foarte călduroase. Cantitatea de precipitaţii este
redusă mai ales vara, când ploaia este un fenomen meteorologic foarte rar.

Numele ţării, Grecia, provine de la numele grailor sau graikoilor, o populaţie grecească din Epir. Acest
nume a fost răspândit de romani (Graecia), care, la rândul lor, l-au luat, se pare, de la etrusci, care,
aşa cum indică unele inscripţii etrusce din secolul V a.C., numeau această populaţie kraicoi. Grecii
însă se numeau hellenes iar ţara şi-o numeau Hellas. În epoca homerică, hellenes erau o populaţie
care locuia în sudul Thessaliei, în provincia Hellas. Către finele epocii homerice şi la începutul epocii
arhaice, numele de hellenes şi de Hellas s-au extins asupra tuturor vorbitorilor de limbă greacă şi
asupra întregii ţări. Numele de Hellas se explică prin rădăcina indoeuropeană -hel, cu semnificaţia de
torţă, strălucire.

Grecii sunt un popor indoeuropean. Ei sunt cel mai vechi popor din Europa, cu o existenţă practic
neîntreruptă din jurul anului 2000 a.C., până astăzi. Limba greacă este de asemenea cea mai veche
limbă europeană atestată prin texte, din jurul anului 1550 a.C. În epoca alfabetică, deci începând cu
al doilea sfert al secolului VIII a.C., când apar primele inscripţii greceşti redactate în alfabetul grec,
limba greacă avea mai multe dialecte: dialectul eolian, vorbit în Thessalia, în câteva insule din nordul
Mării Egee şi în Eolida din Asia Mică; dialectul ionian, vorbit în Attica, Eubeea şi alte insule din zona
centrală a Mării Egee, şi în Ionia din Asia Mică; dialectul de nord-vest, sau dorian, era vorbit în Epir, în
Grecia Centrală, cu excepţia Atticii şi Beoţiei, în Peloponnes, cu excepţia Arcadiei, în insula Creta, în
insulele din sudul arhipelagului egeic şi în Dorida din Asia Mică. În Arcadia şi în Cypru, se vorbea
dialectul arcado-cipriot. În coloniile greceşti, se vorbea dialectul metropolei. Un caz aparte îl
reprezintă dialectul macedonean. În scris, el este atestat mai târziu. El se înrudeşte cu dialectele
eolian şi dorian. În epoca myceniană se vorbea dialectul mycenian, care, în epoca alfabetică, a
supravieţuit mai ales în dialectul arcadian. Diferenţele dialectale nu erau totuşi foarte mari, deoarece
grecii, indiferent de dialectul vorbit, se înţelegeau între ei. În epoca elenistică dialectele au evoluat
către limba koine care avea la bază dialectul ionian, deşi unele deosebiri dialectale au supravieţuit
până astăzi.