ROMANIA POSTBELICA

A. STALINISM SI NATIONAL-COMUNISM

1. Instaurarea regimului politic comunist in Romania. Dupa 23 august 1944 a inceput

procesul de comunizare a tarii, sub presiunile U.R.S.S. si cu concursul trupelor sovietice de
ocupatie. Regele Mihai a fost obligat sa accepte, la 6 martie 1945, formarea unui guvern, condus
de dr. Petru Groza, aflat sub controlul P.C.R. La 30 martie 1945 a fost impusa legea epurarii
institutiilor statului, prin care, sub pretextul inlaturarii celor care au colaborat cu regimul
antonescian si cu Germania nazista, au fost excluse din institutiile de stat persoanele care se
opuneau comunizarii tarii. S-a trecut la utilizarea cenzurii si la suprimarea presei libere, la in -
gradirea activitatii partidelor politice necomuniste (desfiintate, practic, in 1947). Incercarea regelui
Mihai I de a se opune guvernului prin asa-numita greva regala (refuzul regelui Mihai de a
sanctiona actele guvernului si de a participa la evenimente legate de activitatea acestuia), care a
durat din august 1945 pana in ianuarie 1946, s-a dovedit ineficienta. In noiembrie 1946 au fost
organizate primele alegeri parlamentare postbelice care au avut, de fapt, scopul de a legitima prin
vot puterea comunista, rezultatul alegerilor fiind falsificat in favoarea  P.C.R.; regele Mihai I a fost
obligat, la 30 decembrie 1947, sa abdice. Romania devenea republica populara.

2. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965). Odata cu

inlaturarea monarhiei, Romania a devenit un stat totalitar, cu un sistem politic de tip stalinist,
bazat pe concentrarea puterii in mana unui singur partid: P.C.R., condus de Gheorghe Gheorghiu-
Dej. Sovietizarea Romaniei s-a manifestat in toate domeniile. A fost infiintata, in 1948, politia
politica - Securitatea. In domeniul economic, principalele masuri ale regimului comunist au
fost nationalizarea (trecerea in proprietatea statului) a intreprinderilor, bancilor, mijloacelor de
transport (iunie 1948); colectivizarea agriculturii (1949-1962), prin inscrierea fortata a taranilor in
„gospodariile colective” de tip sovietic; industrializarea fortata a Romaniei, pe baza planurilor
cincinale, fara a se tine cont de nevoile si resursele reale ale tarii (din 1951). In planul vietii social-
culturale, s-a trecut la intreruperea legaturilor cu Occidentul, la reforma invatamantului dupa model
sovietic, la cenzura, la controlul politic si ideologic al creatiei literare si artistice. Biserica greco-
catolica a fost interzisa (1948), iar cea ortodoxa a fost subordonata statului.

3. National-comunismul - regimul politic al lui Nicolae Ceausescu (1965-1989). In 1965, la

Congresul al IX-lea al P.C.R., conducerea partidului, si implicit a regimului politic, a fost preluata de
Nicolae Ceausescu (presedinte al Romaniei din 1974). Prin noua Constitutie, statul primea
denumirea de Republica Socialista Romania (R.S.R.). Pana in 1971, politica interna s-a caracterizat
prin continuarea proceselor de desovietizare si destalinizare incepute de Gheorghe Gheorghiu-Dej
dupa 1958; promovarea unei culturi axate pe evidentierea trasaturilor nationale, care a avut ca
scop atragerea de partea regimului a populatiei prin exploatarea sentimentelor nationale;
atenuarea politicii represive a Securitatii, eliberarea detinutilor politici. Toate aceste masuri nu au
pus niciodata in discutie monopolul puterii detinut de P.C.R. si de conducatorul statului. Din 1971 a
inceput „revolutia culturala”, manifestata in special prin exacerbarea propagandei comuniste si a
cultului personalitatii lui N. Ceausescu. Treptat, regimul a devenit tot mai restrictiv si abuziv,
ducand, dupa 1980, la saracirea accentuata a populatiei si la deteriorarea fara precedent a
conditiilor de viata ca urmare a efortului de a se plati marile datorii externe ale tarii.

B. STAT SI SOCIETATE IN ROMANIA COMUNISTA

1. Economie si viata cotidiana in statul comunist. A doua jumatate a secolului al XX-lea a
insemnat pentru societatea romaneasca perioada unui experiment esuat: comunismul. Acesta a
marcat insa viata a milioane de oameni si a determinat inapoierea economica a tarii, distrugerea
valorilor traditionale, mutatii profunde in plan psihologic si social in general. In economie,
instaurarea controlului puterii comuniste a inceput cu nationalizarea  intreprinderilor, bancilor,
societatilor de asigurari, magazinelor, cabinetelor medicale si spitalelor, circa 10 000 de obiective
economice fiind expropriate fara despagubire. Locuintele, indeosebi cele apartinand categoriilor
medii si instarite nu au facut, de asemenea, exceptie de la masurile de confiscare. Prin
colectivizarea agriculturii, puterea comunista a urmarit vulnerabilizarea taranilor in fata noilor
structuri politice, precum si exploatarea acestui domeniu in vederea asigurarii resurselor necesare
sustinerii procesului de industrializare a tarii, Industrializarea fortata a creat adevarati „colosi”
industriali (combinatele de la Galati, Slatina. Calarasi etc.), mari consumatori de materii prime si
energie. Dezvoltarea platformelor industriale si mutatiile din lumea satului au provocat o miscare
de amploare de reducere a populatiei rurale in favoarea celei urbane, ceea ce a afectat insa
profund traditiile si valorile satului. Dupa 1970, continuarea industrializarii fortate in conditiile
deteriorarii climatului economic mondial si initierea unor constructii megalomanice, care solicitau
eforturi financiare uriase (Canalul Dunare-Marea Neagra, Transfagarasanul, Hidrocentrala Portile de
Fier, Casa Poporului din Bucuresti), au determinat cresterea fara precedent a datoriei externe a
tarii, achitata cu pretul rationalizarii drastice a tuturor produselor ce tineau de consumul populatiei
(alimente, medicamente, energie electrica si termica, gaze naturale) si sacrificarii nivelului de trai
al populatiei.

2. O societate controlata. Fiecare moment din viata unui locuitor al Romaniei era supravegheat
de institutiile statului, iar inregimentarea politica era instituita de la varste fragede. Astfel copiii din
gradinite erau cuprinsi intr-o organizatie politica specifica, numita „Soimii Patriei”, prin care erau
educati in spiritul devotamentului fata de partid si conducatorul acestuia. De la varsta de sapte ani,
elevii deveneau, fara exceptie, membri ai Organizatiei Pionierilor, care urmarea aceleasi scopuri de
manipulare si control. Costumele obligatorii ale organizatiilor de copii indicau, de asemenea,
tendinta de anihilare a personalitatii si uniformizare a membrilor societatii. La 14 ani, pionierii
treceau intr-o noua etapa sociala si politica, devenind membri ai Uniunii Tineretului Comunist
(U.T.C.) pregatindu-se pentru a deveni „oamenii noi” pe care regimul dorea sa ii creeze. Dupa
varsta de 18 ani, adultii puteau fi membri ai Partidului Comunist Roman sau, in functie de locul de
munca, erau incadrati in organizatiile sindicale aflate, de asemenea, sub controlul P.C.R. Viata
privata era supravegheata indeaproape, prin masuri care lezau adeseori demnitatea umana, asa
cum au fost cele privind controlul nasterilor. Alimentatia populatiei era stabilita prin masuri
„rationale”, instituite prin legi speciale. Munca „voluntara” sau „patriotica” in folosul statului era, de
fapt obligatorie, fiind reglementata la un anumit numar de zile pe an. Construirea marilor cartiere
de locuinte din zonele urbane, dincolo de necesitatea de a asigura adapost pentru masele de
muncitori, era si o forma de a tine sub supraveghere, in spatii limitate, un mare numar de
persoane, in vreme ce distrugerea unor sate si comasarea fortata a locuitorilor in centre rurale,
practicata in anii '80, a urmarit acelasi scop.

C. DISIDENTA ANTICOMUNISTA

1. Represiunea politica in timpul regimului comunist. Inca din 1945, actiunile P.C.R.
indreptate impotriva opozitiei democratice, de intimidare si manipulare a opiniei publice, anuntau
politica represiva ce avea sa fie aplicata odata cu preluarea puterii depline. Ulterior, sub acuzatiile
de „colaborationism”, „dusmani de clasa”, „dusmani ai poporului”, „fascisti”, au fost arestati si
inchisi membri ai P.N.L. si P.N.T., fosti demnitari din perioada interbelica, bancheri, industriasi.
Securitatea, infiintata in 1948 dupa modelul politiei politice sovietice, a instaurat un regim de
teroare interna. Opozanti sau intelectuali de marca (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Radu Rosetti,
Mihail Manoilescu, Ioan Lupas, Mircea Vulcanescu, Gheorghe Bratianu, dar si multi altii au fost
condamnati la inchisoare sau la munca fortata in lagare, un mare numar de persoane pierzandu-si
viata in detentie. Sistemul penitenciar romanesc acoperea, practic, intregul teritoriu al tarii. In
inchisori precum Sighet, Aiud, Miercurea-Ciuc, Pitesti, Gherla sau Ramnicu-Sarat ori la munca
fortata, la Canalul Dunare-Marea Neagra, s-au aplicat masuri de tortura, executii, sau asa-numita
„reeducare”. Represiunea politica din perioada 1948-1964 s-a mai caracterizat prin utilizarea
deportarii impotriva unor comunitati intregi (germanii din Transilvania, sarbii din Banat), prin
controlul strict al intregii societati (prin intermediul retelelor de informatori), pentru a fi
preintampinata orice forma de opozitie. Ulterior, s-a trecut la eliberarea detinutilor politici, fara a se
renunta insa la supravegherea populatiei si la reprimarea opozantilor. Represiunea politica din
perioada regimului condus de Nicolae Ceausescu s-a manifestat prin impunerea domiciliului
obligatoriu, supravegherea fostilor detinuti politici, utilizarea spitalelor de psihiatrie ca locuri de
recluziune.

2. Forme de rezistenta anticomunista. Principalele manifestari ale luptei anticomuniste au fost

rezistenta armata a grupurilor din munti, cea a taranilor, revoltele muncitoresti, activitatea
disidentilor. Cea dintai a fost specifica anilor 1944-1960, fiind organizata de grupurile inarmate de
partizani alcatuite din foste cadre militare, fosti legionari, membri ai partidelor de opozitie, tarani.
Printre acestea s-au numarat grupurile din Banat si Oltenia, cel din zona Muscel-Fagaras (grupul
„Haiducii Muscelului” al colonelului Arsenescu si al fratilor Arnautoiu), rezistenta din Bucovina,
reprezentata de Vladimir Macoveiciuc, Gavril Vatamaniuc, Cozma Patraucean, Dimitrie Rusu. La
randul lor, femeile au sustinut miscarea de rezistenta. Sunt cunoscute numele Mariei Plop si al
Mariei Jumbleanu, membre ale grupului Arsenescu-Arnautoiu, ca si cel al Elisabetei Rizea din
Nucsoara (Muscel). Aceasta forma de rezistenta a fost reprimata cu o violenta extrema de organele
de represiune ale regimului comunist.

Rezistenta din mediul rural a corespuns cu deosebire perioadei colectivizarii agriculturii. Conform
unor estimari, peste 80 000 de tarani au cazut victime represiunii. Revoltele muncitoresti au aparut
in anii '70-'80, ca forma de reactie a populatiei fata de scaderea nivelului de trai, si au cuprins
Valea Jiului (revolta minerilor din anul 1977) si Brasovul (manifestatiile din 1987). In urma unui
proces trucat, dintre cele peste 300 de persoane arestate la Brasov, 88 au fost deportate in alte
zone ale tarii sau li s-a instituit domiciliul obligatoriu. Disidentii, precum Paul Goma, Doina Cornea
sau Gheorghe Ursu, au opus o rezistenta individuala in anii '70 si '80. Inclusiv fosti membri ai
conducerii P.C.R. au protestat, in 1989, fata de politica dictatoriala a lui Nicolae Ceausescu
(Scrisoarea celor sase).

d. CONSTRUCTIA DEMOCRATIEI POSTDECEMBRISTE

1. Inlaturarea regimului comunist si revenirea la democratie. In anul 1989, in majoritatea

statelor comuniste din Europa populatia a reusit, in general prin mijloace pasnice, sa inlature
regimurile politice comuniste in Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Republica Democrata
Germana. Acest proces a fost posibil si datorita politicii de destindere si reforme promovate de
liderul sovietic Mihail Gorbaciov, dupa 1985. Evenimentele desfasurate in fostele state comuniste
din Europa au incurajat populatia Romaniei sa se revolte impotriva regimului dictatorial al lui
Nicolae Ceausescu. La 16 decembrie 1989, la Timisoara, au inceput primele actiuni impotriva
regimului, continuate, din 21 decembrie, la Bucuresti. La 22 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu a
fost inlaturat. Puterea a fost preluata de un organism provizoriu, Consiliul Frontului Salvarii
Nationale, in fruntea caruia s-a aflat Ion Iliescu. De la inceput, noua structura politica, constituita
pe baza programului in 10 puncte al FSN, si-a propus reinstaurarea unui regim democratic si
edificarea statului de drept in Romania, dupa cinci decenii de regimuri politice autoritare si
dictatoriale. Principalele trasaturi ale schimbarii regimului politic in Romania dupa 1989, la fel ca si
in alte state europene foste comuniste, au constat in revenirea la pluralismul politic, organizarea
alegerilor libere, structurarea si manifestarea neingradita a societatii civile. In plan economic,
reformele au urmarit in principal trecerea de la economia centralizata, de tip comunist, la cea de
piata, bazata pe proprietatea privata si pe libera initiativa. Fundamentul legislativ al noii evolutii
postcomuniste a fost reprezentat, in Romania, de Constitutia din anul 1991 (supusa revizuirii in
2003).

2. Pluralismul politic si constructia democratiei in Romania, dupa 1989. Inca de la sfarsitul

anului 1989, au fost reinfiintate vechile partide politice (Partidul National Taranesc, Partidul
National Liberal, Partidul Social Democrat), iar ulterior s-au constituit partide si formatiuni politice
noi - Frontul Salvarii Nationale, Partidul Unitatii Nationale Romane, Uniunea Democratica a
Maghiarilor din Romania etc. Alegerile parlamentare din 1990 au fost castigate de formatiunea
condusa de Ion Iliescu, Frontul Salvarii Nationale, iar cele din 1992 de aceeasi formatiune, dar
denumita Frontul Democrat al Salvarii Nationale. Prima schimbare pasnica de putere, prin votul
exprimat al alegatorilor, a avut loc dupa alegerile din 1996, castigate de Conventia Democrata din
Romania (condusa de Emil Constantinescu). In anul 2000, alegerile au fost castigate de partidul
condus de Ion Iliescu (Partidul Democratiei Sociale din Romania, ulterior Partidul Social Democrat),
iar in urma scrutinului din anul 2004, Alianta Dreptate si Adevar (formata din Partidul Democrat si
Partidul National Liberal), condusa de Traian Basescu, a preluat conducerea tarii. Revenirea la
regimul democratic nu a fost lipsita de momente tensionate, asa cum au fost conflictul interetnic de
la Targu-Mures (martie 1990), fenomenul manifestatiei-maraton din Piata Universitatii din
Bucuresti (1990), descinderile minerilor in Capitala (1990, 1991, 1999). Dupa 1989,
responsabilitatea crearii societatii civile a fost preluata de intelectualitate, care a militat pentru
respectarea drepturilor omului, infiintand o serie de institutii neguvernamentale: Alianta Civica,
Grupul pentru Dialog Social si Liga pentru Apararea Drepturilor Omului.

Solicitat ani de-a randul pentru a regla conturile cu un trecut care inca ne stapaneste, „procesul
comunismului” a avansat lent, mai cu seama dupa 2004. Constituirea CNSAS, deschiderea
arhivelor Securitatii si constituirea mai multor institutii de cercetare, dar si asumarea de catre
presedintele Romaniei a unui raport in acest sens au marcat pasi importanti inainte. Votata de
Parlament si aprobata de populatie prin referendum in 1991, legea fundamentala a statului este
conforma cu reglementarile europene actuale si are un caracter democratic. Progresele realizate de
Romania in constructia sistemului democratic au fost recunoscute pe plan international prin
admiterea tarii. ca membru al Aliantei Nord-Atlantice (NATO, 2004) si al Uniunii Europene
(2007).