CONSTITUIREA SI EVOLUTIA STATELOR

NATIONALE (SECOLUL AL XIX-lea

Europa secolului al XIX-lea

Pe multiple planuri secolul al XIX-lea continua evolutiile declansate in secolul anterior.

Ascendenta Europei, in umbra careia se contureaza concurenta Americii, este incontestabila.
Burghezia accede pe deplin la parghiile puterii in tarile unde activitatile financiare, comerciale si
industriale construiesc jocul pietei. Acestei clase triumfatoare i se opune proletariatul industrial
aflat in cautare de solutii sociale si afirmare politica. Lumea secolului al XIX-lea este una in care
forta aburului este pusa in serviciul Occidentului. Europa reporneste cu vigoare sporita la deplina
cucerire a lumii, iar americanii desavarsesc cucerirea Americii.

Noua paradigma culturala

Romantismul a fost una dintre cele mai complexe si contradictorii miscari, cea mai

importanta dupa Renastere, avand semnificatia unei revolutii culturale. Daca Renasterea a fost o
rasturnare spirituala, Romantismul a schimbat fundamentele culturale. El a generat un alt model
cultural si a directionat pe un drum nou spiritul european, creand un alt tipar mental, marcand o
cotitura in evolutia culturii si civilizatiei moderne.

in evolutia ei miscarea romantica a cunoscut trei faze: preromantismul faza de apogeu a

miscarii si romantismul tarziu

Cele doua mari revolutii ale secolului al XVIII-lea, cea americana si cea  franceza au
fost urmate nu doar de miscari care au modificat cursul politicii europene si al lumii dar si de
rapide transformari in alte sfere ale vietii: ale gusturilor, ale sentimentelor, ale gandirii, ale
comportamentului si ale relatiilor sociale si de familie.

Variata si, adesea, contradictoria miscare culturala care s-a intins peste intreaga Europa si
peste continentul american si a devenit cunoscuta sub numele de  „romantism', a avut
profunde efecte asupra culturii si civilizatiei efecte cu inca puternice ecouri in lumea
contemporana. Individualismul, sentimentul izolarii si alienarea pe care le cunoastem azi atat de
bine isi au radacinile in perioada Renasterii si a Reformei, dar ele au fost cultivate si aduse la cea
mai mare inflorire de catre romantici.
 Romantismul, ca miscare culturala, se poate spune ca a aparut in Germania dar cuvantul
„romantic' a aparut pentru prima oara in Anglia la mijlocul secolului al XVIII-lea. El a aparut
printr-o asociere cu „romantele' medievale, povesti  (predominant franceze) despre cavaleri si
printese. Dupa ce cuvantul a fost adoptat in toate limbile europene, a capatat o conotatie cu
semnificatia de fantezist, pitoresc, spontan natural si sentimental.

La inceputul secolului al XlX-lea termenul era folosit pentru a denumi  grupurile de

tineri artisti rebeli ce promovau ideile creativitatii, individualismului si libera exprimare a
emotiilor in opozitie cu canoanele, regulile si standardele clasice ce aveau la baza ratiunea
luminata pe care generatia parintilor lor le imbratisasera.

Pentru romantici viata si arta erau una: asa cum inlaturasera vechile standarde din arta asa
isi traiau si viata intr-o libertate boema, urmarindu-si pasiunile si  imaginatia mai degraba
decat propria ratiune sau regulile „artificiale' ale societatii. Idealurile artistice si politice s-au
interferat: scriitorul Victor  Hugo definea romantismul ca „liberalism in literatura' si proclama
faptul ca „literele' ca si fiintele umane ale perioadei postrevolutionare, nu se eliberasera inca
de tiranie. Pe la  mijlocul secolului multi dintre romantici au devenit conservatori, catolici
sau nationalisti ori s-au izolat intr-o lume a visului. Aceasta s-a datorat intr-o oarecare masura
scenei politice din Europa: multi dintre cei care il adorasera pe Napoleon ca promotor al
revolutiei au fost deziluzionati de transformarea acestuia in imparat.

Este greu de fixat exact inceputul si sfarsitul acestei complexe si variate  miscari pan-
europene si americane. Putem considera totusi ca revolutia franceza a dat impuls inceputurilor ei
latente, iar sfarsitul a avut loc, in cele mai multe parti, pe la in tarile slave miscarea romantica in
literatura (si in politica nationalista) a continuat inca multa vreme si muzica romantica a inflorit
in Germania, Franta si Italia pe parcursul intregului secol XIX.

Revolutia americana si franceza, reprezentand in multe privinte o culme a idealurilor

„Epocii Luminilor', au aprins imaginatia romanticilor, Jean Jacques Rousseau fiind
personalitatea care permite intelegerea tranzitiei de la „epoca ratiunii' la „romantism'.

Considerat ca un precursor al revolutiei din cauza analizelor sale asupra  injustitiei

sociale si a increderii sale „luminate' in demnitatea si libertatea omului Rousseau a fost primul
care a promovat in literatura franceza sentimentul in  detrimentul ratiunii si natura in
detrimentul institutiilor. Individualismul propus de Rousseau parea a fi fundamentul filozofic al
noii republici din America, cel mai mare teritoriu guvernat pana atunci in numele libertatii si
egalitatii.

De asemenea, ceea ce mai apreciau romanticii era faptul ca America era un pamant
neprihanit de prea multa civilizatie si urbanism. Romanticii elogiau pe amerindieni ca fiind
„nobilii salbatici' cu spiritul superior omului civilizat, unii intelegand insa pericolul pe care-1
reprezenta noua republica pentru ei. Idealurile sociale promovate de revolutionari au fost folosite
de romantici, mai intai englezi, si apoi americani, in lupta impotriva sclavajului care a
culminat prin miscarea  abolitionista. in viziunea romanticilor, negrul african era un individ nobil
care suferea sub oprimarea si tirania vechii ordini europene. Liberalii romantici erau
campionii cauzei taranesti, a muncitorilor, a celor saraci si oprimati, privind cu dispret
la burghezia bogata satisfacuta de sine si materialista.

Desigur, campionii luptei impotriva oprimarii, aveau uneori tendinta sa  prezinte

„romantat' pe cei pe care ii percepeau ca victime, uneori atribuindu-le caracteristici sublime,
supraomenesti, idealizandu-i. Ei erau mai degraba interesati de idealuri decat de viata zilnica,
pamanteana crezand ca odata revolutiile terminate se

va naste o noua ordine care va aduce cu ea libertatea creatoare si fratietatea in cele mai multe
privinte.
Din versiunea romantica a idealurilor revolutiei s-a dezvoltat o noua  semnificatie a
valorii individului. Marturisirea lui Rousseau: „Daca nu sunt mai bun decat alt om, cel putin
sunt diferit' ar fi fost de neconceput pentru un clasicist.  Schiller,  care a putut scrie un imn
inchinat fratiei universale, a putut scrie de  asemenea o piesa de teatru „Hotii' avand ca erou
principalul un personaj aflat in afara legii.

La inceputul secolului al XIX-lea spiritualitatea Europei era apta pentru a accepta un

nou model uman. Caderea Bastiliei, instaurarea filistinismului burghez in locul egalitatii promise
au determinat aparitia sentimentului frustrarii ce se va materializa, mai ales la tanara generatie,
in rebeliuni sub forma protestului, izolarii, exilului   marci ale egocentrismului ce va deveni
noul zeu al adeptilor   romantismului. Acesti „insurgenti' ataca morala burgheza, religia si
regalitatea participand activ la revolutiile ce au schimbat fata lumii.

Idealul acestei perioade, modelul ei paradigmatic de comportament, a fost Napoleon. El

cumuleaza genuin prerogativele romantice: demonia ce-i defineste faptele, mentalitatea
supraomului, caderea titanica, de natura luciferica si tragismul exilului ce-i incheie
existenta toate acestea transformandu-1 intr-un simbol al rebelului, monada al spiritului epocii,
care da expresie celor mai intime trasaturi ce intemeiaza modelul de concepere a destinului uman
propriu romantismului. Erou si demon el devine zeul unei intregi serii de generatii ce va diviniza
in el mitul, spiritul dominator al lumii. Asa cum s-a spus: „prin geniul sau a invins destinul. A
castigat nemurirea prin ura si disperare'.

Se poate considera ca romantismul cultiva trei tipuri de modele umane „suferindul',

„rebelul' si „femeia eliberata'.
Individualismul eroic a cuprins si imaginatia americanilor ca si a europenilor, ilustrative
in acest sens fiind creatiile lui Edgar Alan Poe si Walt Whitman.
Idei ca intoarcerea la natura si viata naturala (ceea ce inseamna, neartificial, nonurban)
capata in perioada romantica conotatiile de astazi. Viata simpla taraneasca era mult mai pretuita,
cel putin in teorie, in raport cu visul citadin si sentimentele in raport cu capacitatea
intelectuala. Se dezvolta embrionar o „miscare' de tip  ecologist.

Concluzionand putem spune ca romanticii au adaptat idealurile „luminilor' propriilor lor

scopuri. Respingand credinta ca ratiunea este facultatea primara a  omului ei au dezvoltat un
curent sentimentalist deja prezent in secolul XVIII. Jean Jacques Rousseau care a facut tranzitia
de la „lumini' la romantism a construit pe baza credintei luministe a bunatatii naturii umane
apologia romantica asupra  primatului sentimentelor asupra ratiunii si a unicitatii individuale
acesta fiind cauza neintelegerii suferintei romantice si a eroului titanic de tip romantic.

Exuberanta romantica pentru cauze sociale, individualism si sentimentalism sunt inca

prezente si azi mai ales in randurile tineretului. Conceptul modern despre artist ca o fiinta
suprasensibila adesea neinteles de societate s-a nascut o data cu romanticii. Conceptia romantica
despre dragoste si despre femeie, in bine sau in rau, ne influenteaza, evident, si azi.

Asa cum idealizau natura, in care unii dintre romantici gaseau posibilitatea comuniunii cu
Dumnezeu, idealizau si viata simpla, rurala ferita de coruptia lumii moderne, industrializarea
avand semnificatia dezradacinarii.

Asadar acea sublima schimbare de paradigma in modul de a concepe omul si lumea sa,
prodigiosul efort, generos dirijat spre realizarea unei comuniuni de simtire intre om si mediul sau
socio-natural, superba afirmare sau negare a existentei cu destin si arderi insolite poarta numele
de ROMANTISM.

Revolutia industriala si noua gandire sociala

in preajma inceputului de secol XIX pe cand poetii romantici englezi isi cantau

singuratatea in decorul vechilor castele, chipul Angliei rurale era in plina transformare. Orasele
devin locul unde mii de muncitori saraci cautau de lucru in fabricile care deja poluau din plin
natura pe o arie de multe mile de jur imprejur. Putin inainte de inginerii instalasera deja primele
progres al Angliei si de efortul acerb al tarilor continentale occidentale si al americanilor de a
recupera decalajul si a o egala.

in planul gandirii sociale s-au facut remarcati un grup de doctrinari englezi si de pe
continent numiti liberali, imbratisand valorile epocii luminilor, ale libertatii si egalitatii, ganditori
ca Adam Smith si David Ricardo argumentau ca functioneaza ca o lege naturala faptul ca atunci
cand individul actioneaza urmarindu-si propriul interes luminat, bunastarea si libertatea generala
sunt mai bine slujite, in conceptia lor statul trebuia sa se amestece cat mai putin in exercitarea
actiunii individuale fiindu-i rezervate pastrarea ordinii si protectia proprietatii. De asemenea
economia trebuia sa se afle sub controlul cetatenilor particulari. Salariile vor avea tendinta sa se
situeze la nivelul subzistentei deoarece atunci cand il depasesc muncitorii fac mai multi copii
care devoreaza surplusul ceea ce iarasi coboara nivelul veniturilor familiei. Oricum, apreciau
liberalii in mod optimist, indivizii cu initiativa aveau oportunitatea de a parasi aceasta conditie
si de a intra in randurile celor care au reusit.

Desi ganditorii acestui curent s-au opus din rasputeri, guvernul englez, sub presiunea
miscarilor din anii (lupta pentru reforma parlamentara si miscarea chartista), a trebuit sa
adopte o legislatie ce reglementa conditiile de munca si actiunea legala a sindicatelor (trade-
unions). Pe masura dezvoltarii industrializarii acelasi lucru se va intampla si pe continent.
 in noile conditii s-a nascut o varianta a gandirii liberale care avea drept scop adoptarea
principiului votului universal care era considerat un drept fundamental a carui urmare era
includerea muncitorilor in edificiul  social-politic  (miscarea  laburista).

incepand cu primii ani ai secolului al XIX-lea s-au manifestat critici la adresa economiei

industriale care vizau in special proprietatea privata considerata ca sursa a relelor ce se
manifestau. Ganditorii care exprimau aceasta pozitie considerau ca atata vreme cat aceasta va fi
considerata sacra justitia sociala nu se va putea infaptui. Principalele ramuri industriale si
serviciile esentiale trebuiau gestionate de  comunitate in scopul bunastarii generale. Printre
acesti ganditori s-au remarcat  Charles Fourier si discipolii sai printre care Theodor
Diamant. Ei au facut parte din curentul de gandire sociala cunoscut sub numele de socialism
utopic.

Alti ganditori ce se revendicau din curentul socialist mergeau mai departe vizand o
societate in care sa se aplice principiul de la fiecare dupa capacitate, fiecaruia dupa necesitati'.

Cel mai puternic inamic al capitalismului de tip „laissez-faire' a fost  Karl Marx

Desi Marx si-a exprimat teoria sa intr-un limbaj filosofic si economic in esenta ea este un

atac moral impotriva unui sistem de distribuire in care milioane de oameni munceau in conditii de
sclavaj, traind la limita subzistentei, pentru ca doar cateva mii sa se poata scalda in lux.. El
considera totusi stadiul capitalismului burghez o etapa necesara in evolutia istorica spre etapa in
care dreptatea va triumfa. Istoria omenirii reprezenta pentru Marx o succesiune de stadii
organizationale de tip economic  (numite moduri de productie) in care cea mai recenta o
inlocuia pe cea anterioara in urma unui conflict cu caracter de clasa. Marx credea cu tarie ca
antagonismele intre clase ating un punct critic, o revolutie a maselor indreptata impotriva
exploatatorilor fiind inevitabila. Cand aceasta va avea loc cursul istoriei urma sa se schimbe
radical. Pentru ca proletariatul cuprindea marea masa a populatiei revolutia urma sa puna capat
luptei de clasa si se va naste o noua societate in care fiecare va trai in armonie cu celalalt.
Desi Marx si-a dezvoltat mai tarziu teoriile (care erau evident marcate de  utopie) intr-
o forma mai elaborata in operele sale, Manifestul Partidului Comunist, compus in ii reprezinta
cel mai bine conceptiile fundamentale. Scris in  colaborare cu prietenul sau Friedrich
Engels aceasta lucrare a fost publicata chiar in anul revolutionar care a doborat multe monarhii
din Europa. Marxismul a devenit o forta majora in plan ideologic abia in secolul al XX-lea.

Problemele nationale si nationalismele

Aparute in Europa dupa revolutia franceza, problemele nationale au fost generate de

pierderea statalitatii unor popoare. Astfel s-au nascut problemele:  poloneza irlandeza a slavilor
sudici germana si italiana (1815)la care s-au adaugat ulterior cea greaca belgiana si romaneasca.

Aceste probleme au generat o serie de intrebari la care raspunsurile au creionat o definire

a nationalismului ca fiind pretentia popoarelor lipsite de statalitate de a dobandi o structura
statala proprie.
 Nationalismul este un sistem complex de idei si sentimente orientate spre afirmarea de
sine a unei natiuni (conform Dictionar de Sociologie, coord. C. Zamfir, L.Vlasceanu,
Natiunea reprezinta o grupare relativ numeroasa de persoane, delimitata  teritorial si
politic, ai carei membrii manifesta loialitate fata de aceleasi institutii si au sentimentul ca apartin
aceleasi comunitati. Ea se defineste prin caracteristici cum ar fi: teritorialitatea, populatia,
independenta si guvernarea, in constituirea ei natiunea parcurge cinci stadii: identitatea,
legitimitatea, penetrarea, participarea si distribuirea. Natiunile sunt intr-un proces continuu de
constructie si reconstructie. Axioma  nationala consta in faptul ca omenirea subzista prin etnii
(in stadiul de implinire) natiuni cu drepturi egale in fata istoriei (conform Dictionar de
Sociologie, coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu,
Din nationalism nu pot fi excluse sentimentele, conflictele interetnice fiind si o urmare a
supraincarcarii afective. Aspiratiile nationaliste au o mare varietate de motive, unele cu efecte
pozitive, altele cu efecte negative: idealul de fraternitate, suveranitate in fata altor natiuni,
afirmarea identitatii specifice, cautare a  „radacinilor', nevoia de vatra, continuitatea in timp,
constiinta misionara in istorie, „puritatea etnica', faurirea „omului nou', misiunea
„civilizatoare' asupra altor popoare (conform Dictionar de Sociologie, coord. C. Zamfir,
L.Vlasceanu,

Nationalismul nu cade sub incidenta eticii nu este nici bun nici rau inainte de a preciza de
ce fel de miscare este vorba (a insotit rasismul, fascismul, comunismul sau miscarile mesianice
dar si formarea statelor nationale moderne, destramarea unor imperii sau planetarizarea istoriei).
Formele patologice, care nu se confunda cu nationalismul sunt sovinismul si xenofobia (conform
Dictionar de Sociologie, coord. C. Zamfir, L.Vlasceanu,

Statul national a fost consacrat de revolutia franceza fiind considerat in secolul XX ca

unitatea politica „ideala' sau „normala'.

Exista doua pozitii diferite fata de conceptul de Natiune. Viziunea modernista, cultivata si

de marxism, conform careia natiunea nu este coextensiva esentei umane dar s-a dovedit capabila
sa raspunda marilor probleme ale contemporaneitatii (aparute in secolul al XVIII-lea natiunile
sunt puse sub semnul intrebarii odata cu  globalizarea). Viziunea „primordialista' considera
ca nu exista o continuitate  diferentiata de etapele istorice parcurse; in timp ce azi natiunile au
tendinta de a se estompa se manifesta o tendinta paralela de adancire in idiomatic, mai ales in
creatia culturala dependenta de limba si etnic (conform Dictionar de
Sociologie, coord. C. Zamfir, L.Vlasceanu,

Nici una din problemele nationale nu a fost aducatoare de pace ele au condus la revolte,
revolutii, razboaie.

Exemple de probleme nationale in epoca moderna conform Imanuel Geiss, Istoria lumii.

Din preistorie pana in anul
 problema irlandeza a continuat si a ramas o rana deschisa pentru Anglia
pana in contemporaneitate;
problema poloneza (datand din  a fost deschisa de Congresul de la
Viena si a fost rezolvata dupa primul razboi mondial;
problema slavilor sudici, ca parte a problemei orientale, in centrul careia s-a
aflat Serbia orientata impotriva Austro-Ungariei mai ales dupa primul razboi
balcanic;
problema greaca care s-a conturat dupa razboiul grecesc de independenta
Grecia castigandu-si suveranitatea in si ajungand la granitele actuale
dupa razboaiele balcanice;
problema unificarii Italiei  a inceput dupa Congresul de la Viena cand
Italia cade in refaramitare si a luat sfarsit in  cand Regatul Italiei a inglobat
Statele Papale stabilind la Roma capitala unei natiuni deplin unificate;
problema unificarii Germaniei aparuta prin fondarea Confederatiei germane
a fost rezolvata de Prusia care a preluat conducerea procesului care s-a incheiat in
odata cu victoria in razboiul dus impotriva Frantei;

problema belgiana independenta Belgiei (1831) si proclamarea

neutralitatii ei au constituit o premisa indepartata a primului razboi mondial;

problema romaneasca   se va pune cu virulenta incepand din   impletindu-se intr-un

mod complicat cu politica generala de forta a Marilor Puteri.
Ulterior s-au adaugat alte trei probleme nationale: albaneza, armeneasca si evreiasca
Asadar problemele nationale si cele referitoare la constituirea statelor nationale in secolul
al XIX-lea constituie unele dintre fenomenele cele mai importante care i-au marcat istoria.

O forma de manifestare patologica a nationalismului a fost antisemitismul. Acesta s-a

raspandit in Europa spre sfarsitul secolului al XIX-lea. Facandu-i pe evrei raspunzatori de toate
relele care se manifestau in viata sociala organizatiile antisemite si unele partide politice se
pronuntau pentru privarea evreilor de drepturi civile, idei sustinute de publicatii antisemite care
au proliferat. Manifestari antisemite, adesea virulente, au avut loc in Germania, Franta, Rusia,
Austro-Ungaria dar si in tari precum Romania.

Sentimentele nationaliste evreiesti, ca reactie la antisemitism dar si sub  imboldul

succeselor unor popoare in procesul de creare a statelor nationale, au
dat nastere  sionismului  reintoarcerea in Palestina  patria istorica a evreilor.  Personalitatea
istorica centrala in nasterea sionismului a fost dr. Theodor Hertzi un jurnalist austriac care
fusese ingrozit de antisemitismul carui ii  fusese martor in Franta in perioada cazului Dreyfuss.
in in Elvetia, primul Congres Sionist a lansat chemarea la crearea unui stat evreiesc in
Palestina, care atunci era un teritoriu aflat in granitele Imperiului otoman.

Unificarea Italiei
 Faramitata politic in mai multe state Italia era sfasiata si de contradictiile intre cei care
doreau si vedeau posibila unitatea nationala si cei care ramaneau credinciosi Vechiului Regim si
atasati patriotismului local. Ocupatia franceza din epoca  napoleoniana deschisese calea unor
modernizari profunde nu numai in plan economic ci si in plan politic. Reformele initiate de
francezi au fost imbratisate de clasa  mijlocie italiana care a opus rezistenta masurilor
restauratorii de dupa Intelectualitatea, facand apel la gloriosul trecut istoric, dorea sa sadeasca in
constiinta opiniei publice ideea ca italienii nu trebuie sa mai traiasca intr-o tara slaba, divizata, cu
teritorii ocupate de austrieci.

incercarile societatilor secrete, printre care s-a evidentiat cea a  Carbonarilor, de a realiza
unitatea printr-o ridicare de masa au esuat.

Noua generatie de lideri, ridicata dupa acest esec, printre care s-a distins in mod
deosebit Giuseppe Mazzini si-a dedicat existenta cresterii unei republici italiene unificate. Liberal
si romantic in acelasi timp Mazzini a contribuit la fundamentarea teoretica a ceea ce s-a
numit Risorgimento, miscarea pentru unitatea Italiei. Credinta sa intr-o revolutie imbratisata de
masele populare animate de o profunda dragoste de patrie care sa inlature divizarea, ocupatia
straina si sa realizeze unitatea s-a dovedit utopica. Toate incercarile de punere in practica a cestor
idei au esuat in anii si

Esecul revolutiei de la continea si o lectie: calea preconizata de Mazzini nu era viabila:

masele nu erau profund atasate cauzei nationaliste. Speranta  nationalistilor ramanea aceea ca
Regatul Piemontului si Sardiniei, condus de o  dinastie italiana, sa inlature ocupatia austriaca si
sa conduca procesul de unificare. Astfel a devenit contele Camilo Benso di Cavour primul
ministru al Piemont-Sardiniei, arhitectul unitatii Italiei.

Cavour era un politician pragmatic interesat mai intai de cresterea economica

si modernizarea tarii sale si de inglobarea Lombardiei si Venetiei prin alungarea austriecilor.
Aceste scopuri nu puteau fi atinse fara initierea unor reforme si fara ajutorul unor aliati
puternici.
in din motive de oportunitate politica Piemontul s-a alaturat Frantei si Angliei in
Razboiul Crimeii impotriva Rusiei, in cautarea de sprijin extern anti-austriac Cavour a ajuns
la o intelegere cu Napoleon III  in Conform acordului Franta urma sa ajute Piemontul daca
acesta era atacat de Austria. Pentru ajutorul dat Franta primea Nisa si Savoia, iar Piemontul
ingloba Lombardia, Venetia si parti din statele Papale. Cavour a manevrat in asa fel incat
Austria sa declare razboi. Victoriile piemonteze au fost insa minate de armistitiul incheiat
de Napoleon III cu Austria. El se temea de reactia catolica din interior si de cea externa a Prusiei.
Piemontul ramanea doar cu Lombardia. Cavour a cerut continuarea  razboiului pana la
eliberarea completa a nordului Italiei dar regele Victor Emmanuel a acceptat termenii pacii
propusi de Austria. Totusi in urma victoriilor piemonteze patriotii din Parma, Modena, Toscana si
Romagna (unul din statele papale) au preluat puterea si au votat unirea cu Piemontul. Nici
Austria nici Franta nu au mai riscat o noua interventie.
 Succesele Piemontului au declansat activitati revolutionare in Regatul celor Doua
Sicilii. in primavara anului 1 o mie de patrioti voluntari imbracati in camasi rosii condusi
de Giuseppe Garibaldi (1807-1882) au debarcat in Sicilia cu scopul de a-si elibera tara de sub
domnia Bourbonilor. Dupa eliberarea Siciliei Garibaldi a invadat sudul peninsulei. A ocupat
Neapole fara lupta si s-a pregatit sa inainteze spre Roma. Cavour se temea ca asaltul asupra
Romei ar fi determinat interventia Frantei care mentinea acolo o garnizoana din
anul Considerandu-1 pe Garibaldi prea radical Cavour 1-a convins pe Napoleon III ca este de
preferat o interventie militara a Piemontului. Statele Papale au opus o rezistenta simbolica si au
acceptat unirea cu Piemontul. Garibaldi a oferit teritoriile eliberate regelui Victor Emmanuel
care a fost proclamat rege al Italiei in
Venetia a fost incorporata de Italia in contextul razboiului austro-prusac din
Trupele franceze au parasit Roma in timpul conflictului franco-prusac si  aceasta a
fost ocupata de trupele italiene, in Roma a fost declarata capitala Italiei..
Pana la primul razboi mondial evolutia Italiei a fost marcata de sperantele pe care
nationalistii italieni le legasera de faurirea statului unificat si care nu s-au  implinit atat
datorita problemelor generate de inapoierea economica cat si datorita luptelor politice interne si a
rivalitatilor de ordin provincial intre fostele state. Elita politica a promovat o serie de
reforme cu caracter democrat si social dar s-a

preocupat mai mult de politica externa clamand pentru Italia statutul de mare putere ceea ce ar fi
justificat eforturile in plan militar mult peste posibilitatile in plan  economic ale tarii.
Politicienii prezentau expansiunea coloniala in Africa ca pe un panaceu pentru toate problemele
care divizau societatea italiana in ajunul intrarii in razboi, in timpul domniei regelui
Victor Emmanuel III care ii succeda regelui Umberto ucis in urma unui atentat.

Unificarea Germaniei

incepand cu anul Prusia a initiat o campanie diplomatica avand ca scop unificarea

Germaniei pe alte cai decat cele propuse de revolutionarii din Pentru a reusi era necesara
eliminarea influentei austriece din Confederatia Germana.

Regele Prusiei, Wilhelm I vedea in Austria principalul obstacol al extinderii puterii

prusace in Germania. De aceea el a initiat o reforma profunda in plan militar care s-a lovit de
opozitia liberala din camera inferioara a Parlamentului. Miza conflictului fiind foarte mare,
controlul asupra coroanei si armatei, regele a facut apel la Otto von Bismarck  care era un
fervent aparator al  monarhiei, juncherimii si armatei. El dorea sa creasca teritoriul si prestigiul
tarii sale si sa protejeze autoritatea regelui care era convins ca domneste prin vointa
lui Dumnezeu. Pentru a-si indeplini obiectivele a inabusit prin forta opozitia liberala si a introdus
o cenzura stricta. Succesele in politica externa obtinute de Bismark au redus complet la tacere
orice urma de opozitie.

Pregatind conflictul cu Austria, Bismark s-a indreptat mai intai impotriva Danemarcei.

Cauza litigiului care a condus la razboiul din era extrem de complexa, in esenta era vorba
despre dorinta nationalistilor germani de a elibera ducatele Schleswig si Holstein, in care traiau
un mare numar de germani, de sub controlul danez. Aliate in acest conflict, Prusia si Austria nu
s-au inteles cu privire la soarta acestor teritorii. Bismark a folosit disputa pentru a atrage Austria
in razboi.

in armata prusaca a invadat Austria si i-a administrat o infrangere decisiva in

batalia de la Sadova (Kôniggratz).  in urma razboiului celor sapte  saptamani Prusia nu a luat
nici un teritoriu de la Austria dar aceasta i-a recunocut anexarea celor doua state, Schleswig si
Holstein si a altora mai mici. Prusia a  organizat Confederatia Statelor Germane din Nord din
care Austria era exclusa.

Victoria prusaca impotriva Austriei a insemnat triumful nationalismului si

al conservatorismului si totodata a marcat colapsul liberalismului german, in loc de „libertate si
unitate' clamate la Bismark a oferit germanilor „unitate si autoritarism'

Pentru a desavarsi unitatea Germaniei, Bismark trebuia sa atraga si statele germane din

sud in noua Confederatie. Dar aceste state catolice erau ostile  autoritarismului
prusac.   Bismark  spera ca un razboi cu Franta sa aprinda  nationalismul german si la
germanii din sud. La randul ei, Franta era foarte ingrijorata de perspectiva ca statele germane din
sud sa se alature noii Germanii.

Motivul declansarii razboiului 1-au constituit problemele legate de vacanta tronului

spaniol. Candidatura lui Leopold von Hohenzollern ruda cu regele Prusiei a intampinat opozitia
dura a Frantei. Regele Prusiei 1-a convins sa renunte in speranta de a salva pacea.
Ambasadorul francez a cerut asigurari suplimentare in privinta

oricarei viitoare candidaturi a unui Hohenzollern. Wilhelm I a refuzat sa le dea. intr-o telegrama

trimisa de la Ems la Berlin el il informa pe Bismark despre toate acestea. Bismark a publicat o
versiune revizuita a telegramei din care reiesea ca cei doi s-au insultat reciproc in cursul
discutiilor. Inflamarea spiritelor atat in Franta cat si in Prusia nu a mai putut fi oprita, in ambele
tari mari manifestatii cereau satisfactie prin razboi. Franta a decretat mobilizarea, urmata de
Prusia.

Pregatit din timp cu ajutorul eficientelor sale servicii secrete, razboiul a fost castigat rapid
de prusaci care 1-au capturat pe Napoleon III si au asediat Parisul care a capitulat in
ianuarie Franta a fost obligata la plata unei mari despagubiri de razboi si sa cedeze Alsacia si
Lorena.

Razboiul franco-prusac a definitivat procesul de unificare a Germaniei. La ianuarie la

Versailles, principii germani i-au oferit titlul de Kaiser (imparat) lui Wilhelm I.

O natiune noua a aparut in Europa centrala. Poporul sau era educat, disciplinat si eficient;
industria si comertul sau erau intr-o rapida expansiune; armata sa era cea mai buna din Europa.
Imperiul German urma sa joace un rol de prima marime in politica mondiala. Unificarea
Germaniei a produs teama, tensiuni si rivalitati in  planul relatiilor internationale.
 Pana la primul razboi mondial Germania unificata a fost dominata de Prusia, iar viata
politica de catre printul Otto von Bismarck, „cancelarul de fier', care nu raspundea pentru
activitatea sa decat in fata imparatului. Guvernul Reich-ului trebuia insa sa tina seama de cele de
state care desemnau Bundeswehr-ul si de Reichstagul ales de natiune. Aceste realitati erau
expresia Constitutiei promovata de Bismarck in conformitate cu care monarhul avea controlul
asupra procesului legislativ, asupra politicii externe si asupra armatei, incercand sa supuna
biserica catolica controlului statului Bismarck a promovat politica Kulturkampf, in cadrul careia,
in au fost promovate o serie de legi. Dupa aceasta politica ca si cea a liberului schimb au fost
abandonate, impotriva miscarii socialiste aflata in plin avant Bismarck a imbinat masurile
represive cu cele de protectie sociala pentru angajati. Germania a fost prima tara care a introdus
asigurari de sanatate si pentru batranete la care contribuiau angajatul si statul. Aceasta politica,
numita de unii, socialism de stat, beneficia si de sprijinul singurului partid politic din
Germania, Partidul Social Democrat, care avea o larga baza sociala in randul muncitorilor
industriali.

Politica externa a Germaniei, forjata dupa de catre Bismarck, urmarea consolidarea

continentala a Germaniei prin forte proprii. Atunci cand nu a mai putut fi evitata alianta cu o
mare putere Germania s-a orientat spre Austro-Ungaria Dupa caderea lui Bismarck politica
externa dusa de Wilhelm al II-lea a continuat expansiunea coloniala si a inaugurat un curs nou,
dupa prin construirea unei puternice flote de razboi, care o concura pe cea a Marii Britanii,
si declansarea actiunii de dominare a Imperiului Otoman.

Ascensiunea Germaniei la statutul de mare putere a condus, prin intermediul unor crize

internationale succesive, la declansarea primului razboi mondial.

Evolutia Puterilor Mondiale

Ascensiunea Puterilor europene la statutul de Mari Puteri Mondiale a fost in stransa
legatura cu procesul industrializarii, cu intensitatea acestuia si cu accesul la resurse.
La acest statut s-a ridicat mai intai Anglia urmata de Franta, Rusia, Germania si Italia care
au devansat celelalte mari puteri continentale traditionale precum Austro-Ungaria sau Imperiul
Otoman.

Marea Britanie -putere mondiala dezvoltata

Biruitoare in confruntarea cu Franta revolutionara, Anglia si-a asigurat  hegemonia

comerciala si industriala in intreaga lume, devenind modelul  industrializarii mondiale,
fiind la mijlocul secolului al XIX-lea „atelierul lumii'. Paralel cu progresul economic in viata
politica s-a declansat un proces de reforme. Pana in arena politica a fost caracterizata de
competitia dintre tory si whig, partide care treceau printr-un proces intern de transformare. Sub
influenta aripii reformiste din cadrul partidului tory s-au promulgat legi economice care au
unificat sistemul de taxe vamale, au atenuat restrictiile Actelor de Navigatie si au modificat legea
cerealelor. De asemenea a fost reformat partial codul penal, suprimandu-se in multe cazuri
pedeapsa cu moartea, si a fost creat, in Londra, primul serviciu  politienesc modern. Foarte
importanta a fost aprobarea de catre Parlament a libertatii de organizare pentru muncitori, ceea ce
insemna functionarea legala a sindicatelor {trade-union), in partidul whig a reusit sa promoveze
o lege electorala care rationaliza impartirea circumscriptiilor electorale, ceea ce a avut drept
urmare cresterea electorilor de la de mii la de mii, censul ramanand nemodificat. Legea a
favorizat burghezia industriala, incepand din aceasta perioada tory au devenit Partidul
Conservator, iar whig au devenit  Partidul Liberal, cele doua partide  alternand la putere.

in anul si-a inceput domnia regina Victoria care a durat pana in Epoca victoriana a fost
una dintre cele mai benefice din istoria Angliei, aceasta continuand sa ramana in fruntea
progresului european.

Pana in s-au adoptat de catre guvernele celor doua partide o serie de legi printre care:
legea de reglementare a ajutoarelor sociale legea de acordare a dreptului de vot evreilor Actul
pentru administrarea Canadei, anularea legii cerealelor moment care a inaugurat politica
„liberului schimb', anularea prevederilor Actelor de Navigatie Tot intre si s-a
desfasurat miscarea chartista care isi avea radacinile in miscarea pentru vot universal, in a fost
lansata de catre  Asociatia muncitorilor  din Londra Charta populara care cuprindea sase
puncte: vot universal pentru barbatii in varsta de peste de ani, alegeri anuale, vot secret,
organizarea de circumscriptii egale ca numar de alegatori, desfiintarea censului pentru candidati,
retribuirea deputatilor pe timpul mandatului, in miscarea chartista si-a tinut un prim congres in
urma caruia Charta a fost inaintata Parlamentului insotita de de semnaturi. Petitia a fost respinsa
si s-a declansat represiunea impotriva initiatorilor. Dupa miscarea a intrat intr-o noua faza prin
crearea Asociatiei Nationale a Chartistilor nucleu al unui viitor partid. Al doilea
congres chartist, din 1842, a adaugat noi puncte documentului: reducerea impozitului,
separarea bisericii de stat, autonomia Irlandei, anularea legii
privitoare la saraci, desfiintarea monopolurilor inclusiv asupra comunicatiilor si presei. Noua
Charta a fost din nou respinsa de Parlament fapt ce a declansat o greva generala ramasa, insa,
fara rezultate. Sub influenta revolutiei pasoptiste chartismul a intrat intr-o noua faza. Un nou
document semnat de milioane de persoane este iarasi respins in iulie Dupa chartismul dispare in
mare parte datorita succesului reformelor intreprinse de guvernele liberale.

in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, asupra vietii politice si-au pus amprenta

doua personalitati: liderul liberal William Gladstone si liderul
conservator Benjamin Disraeli Competitia politica dintre ei a stimulat sistemul de reforma si a
contribuit la perfectionarea sistemului parlamentar, in acest context, au fost adoptate doua legi
de reforma electorala in si care au largit baza electorala inclusiv in lumea rurala.

Dupa in cadrul miscarii sindicale engleze s-a dezvoltat o formula  specifica a miscarii
socialiste. Astfel, in anul sub conducerea lui Keith Hardie, a fost creat Partidul Laburist al carui
program viza apararea intereselor clasei muncitoare, in laburistii au castigat de locuri in Camera
Comunelor. O data cu cresterea militantismului sindical guvernele au adoptat noi reforme sociale.
O alta problema cu care s-a confruntat Marea Britanic a fost  problema
irlandeza. Represiunea declansata in urma revoltelor locale a condus la aparitia Armatei
Republicane Irlandeze, care s-a angajat in actiuni de tip terorist pentru a demola ocupatia
engleza. Reformele initiate de Gladstone nu au putut aduce reconcilierea intre catolici si
protestanti in Irlanda. Sistemul politic englez s-a confruntat si cu o exploziva
campanie feminista pentru acordarea dreptului de vot. Acesta a fost obtinut dupa primul razboi
mondial.

Politica externa a Marii Britanii s-a exprimat diferit fasa de Europa si fata de teritoriile de
peste mari. Anglia s-a mentinut la distanta fasa de Sfanta Alianta si a sprijinit miscarile de
eliberare nationala din Europa si America Latina. Dupa Marea Britanic a intrat intr-o „splendida
izolare' in raport cu Europa, pentru a se consacra asupra propriului imperiu colonial fiind
sustinuta de cea mai puternica forta economica a timpului, precum si de cea mai puternica flota a
epocii, in India, Anglia si-a exercitat dominatia directa, in China a actionat conform principiilor
liberului schimb, in a obtinut controlul asupra Canalului Suez (1879) si a ocupat Egiptul intrand
in competitie deschisa cu Franta si Germania pentru impartirea  coloniala a Africii. Dupa in
urma pierderii monopolului economic in fata Germaniei si S.U.A., ca urmare a izolarii in
care se afla in planul relatiilor  internationale in urma razboiului cu burii Anglia s-a vazut
nevoita sa puna capat „spendidei izolari' din care a iesit incheind un pact cu Japonia in si, apoi,
punand capat confruntarii cu adversarii traditionali Franta si Rusia cu care a incheiat tratate de
alianta in si, respectiv, (crearea Antantei).

Franta intre

Istoria politica a Frantei in aceasta perioada a pendulat intre revolutia  democratica si

stabilitatea autoritarista, intre Republica si Imperiu. S-au mai adaugat o serie de razboaie in
Europa si in afara ei precum si o revolta de inspiratie  comunista.

Prima jumatate a acestei perioade a fost dominata de personalitatea si gandirea politica a

lui Ludovic Napoleon Bonaparte nepotul lui Napoleon I. Ales in fruntea celei de a doua Republici
in decembrie dupa trei ani da o lovitura de stat prin care isi prelungeste mandatul la  ani, cu
prerogative sporite. Dupa  publicarea la inceputul anului a unei Constitutii de inspiratie
bonapartista, in urma unui plebiscit in noiembrie acelasi an, se proclama, la decembrie, imparat
al francezilor sub numele de Napoleon al Ill-lea (a domnit pana in septembrie El a fost acceptat
de majoritatea francezilor care sperau ca „micul Napoleon', a carei politica se baza pe un
amestec de iei democratice, socialiste, nationaliste si  autoritariste, va conduce Franta spre
glorie si progres.

Deceniile cinci si sase ale secolului au fost pentru Franta o perioada de prosperitate,
incredere dar si de apatie in plan politic. Napoleon al Ill-lea a combinat aparenta democratica cu
expansiunea economica benefica burgheziei si muncitorilor industriali. O politica externa
liberala ce apela la sentimentele legate de gloria nationala era fundalul pe care in plan intern era
suprimata orice incercare de opozitie legislativa parlamentara, presa era cenzurata, iar functiile
importante in stat erau ocupate de membrii camarilei imperiale. Cel mai important sprijin
politic i-a fost acordat de proprietari, de grupurile de afaceri, de credinciosii catolici, de toti cei
care se temeau de tipul de schimbare care fusese propus de revolutia de la Toti acestia erau
adeptii stabilitatii interne, a expansiunii pe plan extern, a dezvoltarii economice prin constructia
de cai ferate si prin reconstructia Parisului. A fost de asemenea o perioada de mare
efervescenta culturala atat in plan stiintific cat si artistic.
Dupa situatia s-a schimbat: Ludovic Napoleon a pierdut controlul asupra presei si
legislativului, in grevele au fost legalizate muncitorii primind in si unele drepturi de organizare,
iar in s-a adoptat o noua Constitutie. Aceasta continea garantii privind drepturile si libertatile
individuale ceea ce a transformat monarhia in una de tip constitutional parlamentar.
Presiunea interna a fost contracarata de o spectaculoasa, si adesea riscanta, politica
externa care a adus prestigiu Frantei. Napoleon al III-lea, privit cu suspiciune de guvernele
marilor puteri, a contribuit la declansarea Razboiului Crimeii si a infrant Rusia. Austria a fost
invinsa in cadrul bataliilor pentru unificarea Italiei castigand prietenia italienilor. A lasat insa
trupe in Roma pentru a-1 proteja pe Papa. A fost in alianta cu Marea Britanie, un inamic secular,
in numeroase situatii ale problematicii internationale. Aventura mexicana (interventia franceza
in Mexic in sprijinul lui Maximilian de Habsburg care a deranjat marile puteri si mai ales
S.U.A., a avut si ea sprijin din partea opiniei publice interne. Sub conducerea sa a fost forjat
imperialismul francez prin acompanierea Angliei in actiunile de deschidere a Chinei si prin
pretentiile asupra unor teritorii din Africa.
Personalitatea si politica lui Napoleon al III-lea au fost judecate contradictoriu: unii au
vazut in el un adept important al Realpolitik altii 1-au considerat, prin scopuri si mijloace, un
precursor al secolului XX. Sfarsitul celui de Al Doilea Imperiu a intervenit in urma confruntarii
cu problema germana, dupa razboiul din in urma caruia Napoleon al III-lea si-a pierdut tronul.
La septembrie in urma unei revolutii declansate in Paris este proclamata Republica a IlI-
a. Frustrarea generata de infrangere si ura fata de invadatorii germani i-a ridicat la lupta pe
locuitorii Parisului impotriva armistitiului acceptat de guvernul provizoriu condus de
Adolphe Thiers. Insurectia a izbucnit la martie, iar la martie a fost proclamata oficial Comuna
din Paris. Pentru doua luni fortele revolutionare, care cuprindeau orientari diverse dar toate
republicane, au condus capitala ghidandu-se dupa modelul iacobin din si dupa cel al radicalilor
de la Thiers a ordonat asedierea Parisului, iar batalia a fost una dura, disperata si violenta, cu
accente de tip terorist. Comunarzii au fost infranti si tratati ca tradatori de executii fara judecata;
cei judecati au primit pedepse extrem de severe). Comuna a devenit o legenda, elitele politice
optand pentru guvernari autoritare, iar miscarea socialista ajungand la concluzia ca schimbarea
trebuie sa se faca prin urna de vot si prin organizarea de partide politice.

in Franta, legea si ordinea au fost restabilite sub apasarea umilitorului tratat de pace

incheiat la mai la Frankfurt pe Main (Franta pierdea Alsacia si Lorena de est si platea cinci
milioane de franci aur drept despagubiri de razboi).  Dupa aceste evenimente Franta si-a
reconstruit lent unitatea si si-a recastigat locul in  Europa in perioada de pana la primul razboi
mondial.

Rusia -putere mondiala subdezvoltata

Dupa Rusia a devenit cea mai mare putere continentala. Pana in gigantul Euroasiatic
care era Rusia s-a dezvoltat in cadrul tensiunii dintre autocratie si revolutie.
 Revolutia Decembrista a determinat caracterul domniei lui Nicolae I in epoca sa actiunile
de combatere a influentei ideilor occidentale s-au impletit cu o crestere a represiunii exercitata
prin intermediul politiei secrete politice si cu unele incercari de modernizare in industrie si
invatamant.

in a izbucnit razboiul cu Turcia cunoscut sub numele de  Razboiul Crimeii. Rusia

care se prezenta ca aparatoare a popoarelor ortodoxe din Imperiul otoman si a locurilor sfinte a
exercitat presiuni asupra turcilor pentru a i se permite accesul in porturile mediteraneene.
Imperiul Otoman a respins aceste pretentii si a declarat razboi Rusiei. Anglia a sprijinit Turcia
deoarece dorea sa blocheze accesul Rusiei spre Mediterana. Franta s-a implicat si ea in acest
razboi care a dus la  infrangerea Rusiei consfintita printr-un tratat semnat in urma Congresului
de Pace de la Paris din
Domnia lui Alexandru al U-lea a inceput sub semnul infrangerii suferite de Rusia in
razboiul Crimeii. Supranumit „tarul eliberator', el s-a aflat permanent intre necesitatea
prezervarii autocratiei si dorinta de modernizare dupa model vestic. Cea mai importanta reforma
a fost aceea a abolirii serbiei in S-au demarat reforme limitate in administratie, justitie si in cadrul
sistemului militar. Progresele economice au radicalizat miscarea proletara condusa de
intelectualitatea oraseneasca organizata in societati secrete. Asasinarea lui Alexandru al II-lea,
in de catre aripa radicala a  miscarii narodniciste  a condus la intreruperea  procesului
reformator.
Alexandru al Ill-lea s-a reintors la politica lui Nicolae I. Pentru a inabusi orice tentativa
revolutionara a fost intarit statul politienesc caruia i-a fost alaturata o violenta componenta
antisemita, in acelasi timp tarul a promovat masuri in favoarea dezvoltarii economice: s-a
demarat construirea caii ferate trans-siberiene si s-au pus bazele procesului de industrializare.
in timpul lui Nicolae al II-lea autocratia a supravietuit revolutiei burghezo-democratice
din perioada care a urmat infrangerilor suferite in razboiul cu Japonia

Fondata ca stat modern pe contradictii, in partea sa vestica Rusia a ramas o tara in curs de
dezvoltare, iar inspre est ea a devenit putere mondiala industrializata.

Mari puteri in disolutie

Austro- Ungaria

Dupa infrangerea de catre Franta si Piemont si, apoi, de catre Prusia in monarhia
habsburgica a fost constransa sa faca concesii maghiarilor, in s-a construit edificiul dualist al
Austro-Ungariei prin care cele doua tari aveau un singur conducator, Francise losif care era
imparat al Austriei si rege al  Ungariei. Ungaria avea controlul complet asupra afacerilor sale
interne, asupra justitiei si asupra sistemului de invatamant. Politica externa, armata si
finantele ramaneau institutii comune pentru cele doua state.
 Odata cu aceasta intelegere germanii si maghiarii deveneau nationalitati dominante in
imperiu, celelalte nationalitati considerand ca aceasta situatie le bloca propriile aspiratii
nationale. Problema nationala a ramas una fundamentala pentru Imperiul austro-ungar si ea a fost
agravata de masurile represive luate mai ales in procesul de maghiarizare declansat de Ungaria
in teritoriile care erau inglobate in granitele sale conform pactului dualist. Singura sansa pentru ca
implozia constructiei dualiste sa nu se petreaca a fost vazuta in razboiul impotriva Serbiei care ar
fi intarit singurele forte care mai mentineau unitatea imparatul si armata, insa primul
razboi mondial declansat in urma pretextului creat de acest conflict a dus la
sfarsitul Imperiului cu o existenta seculara.

Imperiul Otoman

Imperiul Otoman a fost la randul sau o zona conflictuala pe parcursul secolului al XIX-
lea Canada si statul austo-ungar era la randul sau macinat de lupta de emancipare nationala a
popoarelor din Balcani care declansasera o alta Reconquista crestina.

Marile puteri europene au declansat, la randul lor, o cursa pentru mostenirea a ceea ce
reprezenta, in cadrul problemei Orientale, succesiunea „bolnavului' Europei. Rusia urmarea
iesirea spre stramtori, evolutie pe care Marea Britanic dorea sa o stopeze. Germania si Austro-
Ungaria, urmareau la randul lor, dominatia in bazinul Dunarii de Jos si a iesirilor spre Marea Egee
si Adriatica.

Dupa Balcanii au fost epicentrul unor framantari care au generat conflicte de mare

amploare intre Marile Puteri: razboiul Crimeii marea criza orientala si al optulea razboi ruso-
turc Toate acestea au pregatit pe termen lung cadrul propice izbucnirii primului razboi mondial.

Cu toata opozitia Turciei, in urma Congresului de la Berlin din  Romania, Serbia si

Muntenegru au devenit independente, Bulgaria a castigat o larga autonomie, iar Bosnia-
Hertegovina a trecut sub administrarea Austro-Ungariei.
Ca reactie la infrangerile suferite, in Imperiul Otoman a luat nastere, sub influenta
ideilor occidentale, un nationalism turc. Acesta a militat pentru   omogenizare nationala
identificandu-se cu Imperiul. O consecinta a nationalismului turc a reprezentat-o represiunea
declansata impotriva popoarelor ce refuzau  asimilarea (un exemplu fiind genocidul impotriva
armenilor).
in primul razboi mondial Turcia a fost alaturi de Germania, pe de o parte  datorita
influentei exercitate de aceasta vreme de o generatie asupra elitei otomane, iar pe de alta parte
din teama fata de prezenta Rusiei in zona caucaziana si in cea a Marii Negre.

Criza vechilor centre de cultura

India

Introducerea fortata a Indiei in sfera de putere a europenilor a avut loc odata cu prabusirea
Imperiului mogul care incepuse la Cucerirea Indiei britanice a fost definitivata in Anglia a
inceput sa administreze direct colonia din  Ultimul mogul a fost alungat in iar titlul de imparat
al Indiei a fost purtat de monarhii britanici intre

in cadrul coloniei, pentru a-si crea un sprijin in randul elitelor autohtone,  Anglia a
creat universitati in centrele cele mai importante: Bombay,  Madras, Calcutta. Rolul lor a fost
acela de a crea o elita de cultura europeana pregatita sa conlucreze cu puterea coloniala.
Cristalizarea unei miscari nationale a fost o lunga perioada impiedicata de contradictiile
dintre hindusi si musulmani dar a luat avant dupa primul razboi  mondial.

China

in secolul al XIX-lea China a incercat printr-un proces de recuperare sa-si  apere

modul de guvernare, economia si credintele traditionale in fata ofensivei crestinismului, stiintei
vestice si a ideologiilor seculare.

infrangerea suferita de la britanici in „primul razboi al opiului'(1840-1842) a fortat

dinastia Manchu sa se deschida pentru comertul cu Vestul in conformitate cu prevederile
tratatului de la Nankin primul tratat inegal impus Chinei de o putere europeana). Criza
ulterioara in care a fost aruncata China a generat revolte care au culminat cu razboiul taranesc
al taipinilor in cursul caruia elemente ale ideologiei clasice chineze s-au impletit cu elemente
crestine, vestice. Eforturile facute pentru infrangerea miscarii Taiping vor da nastere unui razboi
intre englezi si francezi pe de o parte si China pe de alta parte, razboi care a culminat cu ocuparea
Pekin-ului

Toate acestea au aruncat dinastia manciuriana intr-o agonie adancita mereu de convulsii
interne si agresiuni externe: razboiul franco-chinez si primul razboi chino-japonez

Slabirea Chinei dupa pacea cu Japonia de la Shimonoseki  a fost exploatata de catre

puterile imperialiste Anglia, Germania si Rusia pentru a o
constrange sa ofere teritorii. Miscarile de eliberare nationala s-au multiplicat  culminand
in cu cea a „boxerilor' care au asediat cartierul diplomatic din Pekin. Aceasta a provocat
interventia colectiva a puterilor imperialiste provocand noi umilinte Chinei mai ales prin
„Protocolul din  Prin acesta puterile  interventioniste Anglia, Franta, S.U.A., Japonia, Rusia,
Germania, Austro-Ungaria, Italia au impus Chinei plata unei mari despagubiri si masuri de
impiedicare a activitatii impotriva strainilor.
Urmarile acestor evenimente au fost fundalul pe care au aparut premisele  pentru
isbucnirea revolutiei chineze condusa de Sun lat-sen care, aflat in fruntea unui partid
nationalist, in urma rasturnarii dinastiei, a devenit presedintele Republicii chineze (proclamata la
l ianuarie Republica a luptat pentru a-si restabili autoritatea peste un teritoriu ravasit de razboaie
civile si interventii straine.

Africa in secolul al XIX-lea

 Africa a fost zona care a cunoscut una cea mai rapida expansiune europeana in secolul al
XIX-lea. Pana in anul europenii stapaneau aproximativ o zecime din teritoriul Africii, pentru
ca in ei sa o stapaneasca aproape in intregime cu exceptia Liberiei si a Etiopiei, care rezistase
cu succes agresiunii Italiei din

La inceputul secolului, Franta a luat in stapanire Algeria

in Anglia a achizitionat de la Olanda Colonia Capului. Rezistenta colonistilor olandezi

(burii) din provinciile Transvaal si Orange impotriva englezilor a condus la razboiul anglo-bur in
care cei din urma au fost infranti.

Pana in deceniul opt al secolului interesul Marilor Puteri pentru Africa a fost marginal.
Cursa pentru ocuparea „continentului negru' a fost declansata de actiunile regelui Leopold al II-
lea al Belgiei, in el a intemeiat „Asociatia internationala pentru exploatarea si civilizarea
Africii Centrale'. Belgia a inceput in acelasi an actiunile pentru ocuparea Congoului, proces
incheiat in Francezii au raspuns actiunilor belgiene, ocupand teritorii la nord de fluviul Congo
(in a fost fondat orasul Brazaville).

Germania si Franta au convocat, in noiembrie o Conferinta internationala la Berlin pentru

stabilirea unor reguli in cursa pentru ocuparea Africii de la sud de Sahara. Conferinta a stabilit
regula conform careia o tara europeana putea ocupa efectiv un teritoriu in ordine revendicarii
facute asupra lui. Tot la Conferinta s-a stabilit libertatea de navigatie pe fluviile Congo si
Niger, s-a proclamat abolirea sclaviei si s-a interzis comertul cu sclavi, in Congo a fost declarat
proprietate personala a regelui Leopold al II-lea.
in printr-un acord, Franta si Anglia si-au reglat problemele privind impartirea coloniala
a teritoriilor pe care le ocupasera in Africa.

America Latina evolutia statelor nationale

Perioada urmatoare obtinerii independentei a fost marcata de numeroase conflicte
pentru reglementarea problemelor teritoriale mostenite din epoca coloniala. in acest sens s-au
desfasurat razboaie intre Brazilia, Argentina si Uruguay in anii si intre Paraguay, Brazilia si
Argentina: intre Chile, Peru si Bolivia ('Razboiul Pacificului') in perioada anilor Multe
alte dispute s-au desfasurat pe parcursul secolului al XIX-lea, multe ramase fara o rezolvare
definitiva pana astazi.

Tendintele dominatoare ale S.U.A. vor fi confirmate in cadrul razboiului cu Mexicul din
anii Prin tratatul de pace de la Guadelupe Hidalgo din februarie Mexicul a fost obligat sa
cedeze din teritoriul sau, milioane de km2, adica actualele state California, Texas si parti
din Arizona si New Mexico, primind drept compensatie de la Statele Unite milioane de dolari.

Anul a fost marcat in istoria relatiilor dintre S.U.A. si America Latina de interventia din
Columbia legata de construirea canalului dintre Atlantic si Pacific, in urma acestui eveniment,
Panama s-a desprins de Columbia, iar Statele Unite si-au asigurat controlul strategic asupra zonei
Canalului. A fost totodata inceputul unui sir foarte lung de interventii in tarile Americii Latine
care acopera intreaga istorie a secolului XX. in plan doctrinar acest interventionism a ilustrat la
inceputul secolului politica „marii bate' lansata de Theodore Roosevelt in cadrul relatiilor
interamericane pentru promovarea intereselor politice, economice si militare ale
S.U.A.  Resentimentele latino-americanilor fata de o astfel de politica s-au exprimat in
planul dreptului international prin „Doctrina Calvo' si „Doctrina Drago' care
afirmau neamestecul in treburile interne ca principiu fundamental al convietuirii intre state.

Cea mai puternica contestare a intereselor S.U.A. in zona inainte de primul razboi

mondial a reprezentat-o  Revolutia mexicana din anul  Liderii ei, Emiliano Zapata,
Victoriano Huerta si Fracisco „Pancho' Villa aveau motivatii diferite in ceea ce priveste
rasturnarea regimului lui Diaz, dar erau uniti in atitudinea de opozitie fata de relatiile cu vecinul
din nord.

Primul razboi mondial a atras in valtoarea lui, cu consecinte importante pe toate

planurile, si America Latina. Se poate aprecia in legatura cu atitudinea tarilor latino-americane
fata de primul razboi mondial ca, in pofida tuturor ezitarilor, din punct de vedere economic
cursul adoptat a fost in favoarea S.U.A. ceea ce reflecta in mare masura si atitudinea pro-
antantista a celei mai mari parti a opiniei publice din aceste tari. La Conferinta de pace de la
Paris din au luat parte state latino-americane (o treime din participanti). Acest moment a
semnificat intrarea Americii Latine in politica mondiala.

Ascensiunea unor noi Mari Puteri

Epoca imperialismului a fost marcata de emergenta a doua mari puteri cu aspiratii la

scara mondiala: Statele Unite ale Americii si Japonia.

Statele Unite ale Americii  au parcurs drumul spre statutul Mare Putere  Mondiala in
perioada cuprinsa intre (expeditia Perry) si
Evolutia istorica a S.U.A. in secolul al XIX-lea a fost marcata de intrarea in Uniune a
statelor din Vest care de multe ori le vor determina cursul general al istoriei, de procesul de
evictiune al indienilor, de Razboiul de Secesiune, de perioada goanei dupa profit, de declansarea
expansiunii peste ocean.
intre si S.U.A. si-au marit suprafata de mai mult de trei ori, de la un ocean la altul,
acoperind kmp, un spatiu cat din Europa cu o populatie de   sau   de ori mai mica. Unitatea
acestui vast teritoriu a fost salvata de
progresul cailor de comunicatie care au conferit unitate S.U.A., contribuind in acelasi timp la
nasterea unei constiinte comune.
Sub presedintia lui Andrew Jackson primul presedinte provenit din Vest, societatea
americana si-a dezvoltat potentialul democratic: statele au  incheiat procesul de adoptare a
constitutiilor, iar scoala si presa au cunoscut o dezvoltare accentuata permitand populatiei ce
prin intermediul lor sa ia parte din ce in ce mai mult la viata politica. Ca urmare S.U.A. au devenit
din ce in ce mai mult o democratie efectiva.
 Razboiul de Secesiune a ocupat un rol important in istoria S.U.A. pe care o imparte in
doua perioade aproape egale. Acest razboi a grevat memoria colectiva americana pana in zilele
noastre neincetand sa fie un motiv de discordie.
Razboiul a fost generat de dezacordurile dintre statele din Sud si cele din Nord, intre care
se creasera diferente din ce in ce mai accentuate in planul dezvoltarii: Nordul se industrializa,
iar Sudul ramasese exclusiv agricol. Dezacordurile s-au mutat din plan economic in plan social in
jurul problemei sclaviei, mostenita ca atare din epoca coloniala, in Nord s-a dezvoltat miscarea
abolitionista, iar pentru Sud sclavia negrilor reprezenta simbolul libertatii. Sustinatorii sclaviei
au mutat discutiile in aceasta problema in plan constitutional, argumentand dreptul suprem al
statelor de a hotari singure in astfel de probleme.
in conditiile in care problema sclaviei inflama intreaga opinie publica a avut loc
alegerea lui Abraham Lincoln ca presedinte in acest context, Carolina de Sud a hotarat sa iasa
din Uniune. La inceputul anului reprezentantii a sapte state au creat o noua unitate
politica Statele Confederate si 1-au ales ca presedinte pe Jefferson Davis. Ulterior s-au adaugat
alte patru state.
Lincoln a contestat in mod absolut dreptul statelor secesioniste de incalca  pactul
federal.

Razboiul a fost declansat de sudisti la aprilie prin bombardarea Fort Summer din

Charleston. Raportul de forte a fost de la inceput in favoarea Nordului: de state cu de milioane de
locuitori sprijineau Uniunea impotriva a l l  state cu noua milioane de locuitori si  milioane de
sclavi negri din Confederatie.  Superioritatea in resurse a Nordului a fost initial anulata de
pregatirea superioara militara a sudistilor si de sprijinul, mai mult moral, acordat de Anglia si
Franta.

Nordul a strivit Sudul cu sprijinul statelor din Vest, a caror armata condusa de
generalul Sherman a ocupat Atlanta si a blocat principalele cai de acces. La aprilie generalul Lee
a predat orasul Richmond si a capitulat.
in urma razboiului conducerea Uniunii a fost preluata irevocabil de statele
din Nord democratia a invins. Lincoln i-a eliberat pe sclavii negrii in rezolvand problema
sclaviei, dar problema rasiala a ramas nerezolvata, in  Sudul, a recunoscut abolirea sclaviei si
superioritatea legislatiei federale asupra celei statale. Reconstructia Sudului s-a incheiat in
Perioada de pana la primul razboi mondial a fost caracterizata in istoria S.U.A. de avantul
demografic milioane de locuitori in de emigratia masiva din sudul si estul Europei, de
continuarea exodului spre Vest (disparitia frontierei), de industrializare si dezvoltare economica
cu ajutorul capitalului englez.
Expansiunea externa a fost reluata dupa razboi. O caracteristica a politicii externe a
S.U.A. a fost respingerea sistematica a interventiei europene in spatiul  celor doua Americi.
in ultimele decenii ale secolului XIX s-a nascut imperialismul american determinat de
interesele oamenilor de afaceri pentru pietele externe. Imperialismul incipient se impletea cu
idealismul inerent caracterului national, cu teoriile  referitoare la rolul civilizator al S.U.A.
datorita superioritatii morale, cu teoriile referitoare la suprematia maritima si cu
anticolonialismul traditional.
 Anul a insemnat inceputul expansiunii peste Pacific prin anexarea Hawaiului. A urmat
primul razboi imperialist: razboiul hispano-american prin care S.U.A. au pus capat stapanirii
spaniole in Caraibe (Cuba si Porto-Rico) si Pacific (Guam si Filipine).

Accedand la statutul de mare putere imperialista S.U.A. au provocat in secesiunea

Panama de Columbia preluand canalul care devine zona a S.U.A. in Construirea unei flote
puternice sublinia statutul sau de putere hegemonica  continentala si potentialul de viitoare
putere mondiala.

Drumul S.U.A. peste Pacific incheia procesul de globalizare inceput de  calatoriile si

descoperirile lui Cristofor Columb.
Japonia a fost beneficiara crizei si decaderii vechilor centre de cultura China si India.
Dupa secole de razboaie civile prin sogunatul Tokugava Japonia intra intr-o lunga perioada de
stabilitate interna pretul acesteia fiind o autoizolare constienta.

Dupa mai ales americanii au contestat prohibitia instituita de Japonia asupra comertului

si a contactelor religioase, in in urma unei demonstratii de forta a marinei americane, Japonia a
fost silita sa accepte un numar de tratate care acorda vesticilor extrateritorialitatea si controlul
asupra tarifelor. Urmarea acestor interventii a fost rearuncarea Japoniei intr-o noua epoca de
razboaie civile care va conduce la caderea sogunatului si la restaurarea puterii imperiale.
Restaurarea puterii imperiale ca monarhie absoluta si teocratica va descatusa dinamica relatiilor
interne si externe ale Japoniei in epoca Meiji Noul guvern a initiat o serie de reforme care au
transformat Japonia intr-un puternic stat modern unitar. Japonia s-a modernizat prin propriile
forte financiare preluand cunostintele tehnice de la tarile industrializate vestice. Reformele
interne au condus la disparitia structurilor agrar-feudale. Dupa modele europene s-a reorganizat
armata (model francez pana in dupa aceea german), flota (model englez), s-a promulgat o
constitutie si s-a organizat Parlamentul (model german). Regimul Meiji a declansat industrializarea
si competitia economica guvernul a construi industria de aparare, a sprijinit industria grea si
mineritul si a dezvoltat un sistem modern de comunicatii. Dupa guvernul a vandut fabricile
monopolurilor familiilor bogate autohtone, zaibatsu, care au ajuns sa domine economia japoneza.
Industria Japoneza a adoptat valorile traditionale si a incurajat mai degraba un sistem de
cooperare decat unul concurential, relatiile intre patronat si angajati fiind de  tip
paternalist.  Asadar, in mai putin de o generatie  Japonia a trecut de la subdezvoltare la stadiul de
putere economica, intre primele zece din lume.

Dupa Japonia a pus capat tratatelor umilitoare cu puterile vestice si a devenit la randul

ei o putere imperialista. Principala directie de expansiunea a fost in directia Imperiului chinez,
in a acaparat Taiwanul, iar in urma razboiului cu China din si-a extins influenta in Coreea.

intre a dus un razboi cu Rusia pentru influenta in Manciuria iesind victorioasa. Victoria
japoneza asupra unei puteri vestice a avut un puternic impact in randul nationalistilor din
intreaga Asie capatand valoare de simbol. Japonia si-a castigat si respectul puterilor
imperialiste. Primul tratat incheiat de Anglia dupa  iesirea din splendida izolare' a fost cu
Japonia tratat naval). La randul lui presedintele S.U.A. Theodore Roosevelt  s-a oferit sa
arbitreze conflictul ruso-japonez.

Slabirea Chinei a fost cel mai important motiv al intrarii Japoniei, devenita cel mai
puternic stat asiatic, in primul razboi mondial impotriva Germaniei alaturi de puterile Antantei.

Primul razboi mondial

Tragedia traita de omenire in primul razboi mondial, in care au fost antrenate de state, a
durat de zile de luni) si s-a sfarsit la ora in a 11-a zi a celei de a 11-a luni a anului

La inceputul secolului XX principalele puteri europene pareau a domina lumea. Ele erau

totusi foarte diverse prin structuri politice, economice si sociale. Se opuneau unele altora si
contradictiile dintre ele le slabeau. Dar aceste puteri europene isi investisera peste tot in lume
propriile capitaluri si modificasera in propriul interes principalele curente de schimb. Puterile
europene exercitau de asemenea un primat intelectual si tehnologic. Au plasat sub tutela lor
majoritatea Africii si Asiei.  Progresele S.U.A. si ale Japoniei nu aduceau inca o atingere majora
hegemoniei lor.

Europa anului era dominata de cinci mari puteri: Marea Britanic, Franta, Germania,

Austro-Ungaria si Rusia. Celelalte state europene nu aveau decat o importanta secundara.
Monarhiile liberale scandinave, putin populate, nu aveau nici un fel de influenta. Belgia, Olanda
si Elvetia erau tari prospere dar se tineau deoparte de problemele politice. Tarile peninsulelor
mediteraneene treceau prin dificultatile traditionale ale tarilor sarace. Doar Italia unificata a
incercat sa ia parte la schimbarile diplomatice si la expansiunea coloniala dar s-a ales mai
degraba cu esecuri decat cu avantaje. Tarile balcanice eliberate de sub dominatia otomana
sufereau din cauza presiunii vecinilor austrieci si rusi.

intre tarile Europei existau contradictii politice, economice si contradictii determinate de

expansiunea coloniala, in dominatia asupra lumii Europa se confrunta cu rivalitatea S.U.A. si a
Japoniei. Europenii nu parea preocupati de aceasta rivalitate asa cum, preocupati sa aduca
lumina civilizatiei populatiilor indigene, nu luau in seama miscarile nationaliste care se nasteau
in Asia si in tarile islamice.

La inceputul secolului  XX procentul productiei europene in economia  mondiala era

in declin, iar deficitul balantei comerciale era in crestere.

Europenii nu erau constienti de unitatea profunda a civilizatiei lor si pareau mai degraba

sensibili la contradictiile de moment, la rivalitatile care ii desparteau.

Etapele decisive in drumul catre razboiul generalizat au fost constituite de marile crize
dinaintea razboiului care au fost in numar de opt, patru inainte de si patru dupa aceasta data:
 criza razboiului perspectivelor (l

marea criza orientala

criza Boulanger (revansardism francez) si criza bulgara (l

prima criza marocana

criza anexarii Bosniei

a doua criza marocana

razboaiele balcanice
Din crizele care au precedat razboiul au luat nastere coalitiile dintre Marile Puteri:

Tripla Alianta (Puterile Centrale) constituita initial din Germania,

Austro-Ungaria si Italia la  mai la care s-a adaugat in  Romania, in
esenta tratatul dintre ele prevedea o neutralitate binevoitoare in caz de razboi cu orice
alta putere europeana cu exceptia Frantei si ajutor militar in caz ca una era victima
unei agresiuni militare simultane din partea a doua state.

Tripla intelegere (Antanta) s-a constituit in mai multe etape prin tratate
bilaterale: tratatul dintre Franta si Rusia, in  Anglia si Franta incheie o
„intelegere' cordiala (entante cordiale), iar in s-a semnat acordul dintre Anglia
si Rusia.

Dupa Europa traia sub spectrul razboiului. Crizele marocane si cele balcanice s-au

incheiat evitandu-se de foarte putin razboiul. Criza balcanica insa a persistat. Nelinistiti de
progresul nationalismului „iugoslav' care isi indrepta privirea spre Belgrad anumiti conducatori
austro-ungari nutreau gandul zdrobirii Serbiei. O astfel de actiune risca insa sa provoace
interventia Rusiei, in context de o  semnificatie aparte a fost criza bosniaca in urma careia
Austro-Ungaria a castigat o victorie diplomatica prin anexarea Bosniei, iar Rusia a suferit o
noua umilinta neobtinand satisfactie in privinta cererii sale de ai se permite sa-si treaca vasele
de razboi prin Dardanele spre Mediterana. in urma acestor evenimente Serbia, lezata, ameninta ca
va invada Bosnia-Hertegovina pentru a-si elibera conationalii. Presa sarba declara deschis ca
Austro-Ungaria va pieri daca slavii sudici isi vor gasi  unitatea si libertatea, in acelasi timp in
Austro-Ungaria prevala opinia ca ea nu va supravietui daca Serbia nu este distrusa, in acest
context de crestere a tensiunii Germania si-a sprijinit aliatul si s-au alcatui planuri de lupta
pentru cazul unui  conflict intre Austro-Ungaria si Serbia in care ar fi intervenit Rusia.

Odata cu precizarea si definirea aliantelor mentionate s-a agravat si tensiunea deoarece

sistemul se baza pe un automatism rigid susceptibil de a-i antrena pe toti intr-un conflict armat
prin simpla aplicare a conventiilor militare.
 Toate puterile se temeau de un dezechilibru care ar fi fost in defavoarea lor. De aceea,
preventiv, ele au declansat o cursa a inarmarilor, in cadrul rivalitatii dintre blocuri Antanta avea
un avantaj: uriasul rezervor uman al Rusiei si al imperiilor coloniale.

La iunie la Sarajevo, arhiducele mostenitor Francise Ferdinand a fost asasinat  de

un student bosniac (serviciile secrete sarbe au fost amestecate in  pregatirea atentatului).
Incidentul a fost speculat de Austro-Ungaria pentru a declansa razboiul impotriva Serbiei avand
si acordul Germaniei. Cu toate incercarile derulate in graba de a salva pacea razboiul nu a putut
fi evitat.

Pe iulie Austro-Ungaria a atacat Serbia.

Din acest moment, angrenajul aliantelor s-a declansat. Rusia a mobilizat pe iulie.
Germania care proclamase starea de urgenta i-a adresat un ultimatum pe iulie apoi i-a declarat
razboi si a mobilizat pe l august. Tot pe l august s-a declarat mobilizarea generala in Franta.
Pe august Germania, ale carei trupe patrunsesera, dupa un ultimatum, in Luxemburg si in
Belgia, a declarat razboi Frantei. Marea Britanic a carei opinie publica fusese socata de
violarea neutralitatii Belgiei a  intervenit in conflict la august

Fermitatea cu care au actionat guvernele odata cu inceputul crizei s-a sprijinit pe

explozia sentimentelor nationaliste care, fara indoiala au precipitat marsul spre razboi, in cele din
urma si miscarea socialista si sindicatele din tarile implicate au renuntat la orice tentativa de
rezistenta antirazboinica. Astfel, acceptarea faptului implinit a sanctionat esecul profund al
Internationalei a Il-a socialiste care s-a dovedit neputincioasa in salvarea pacii. Partidele de
opozitie au pus surdina propriilor revendicari, iar uneori reprezentantii lor au participat la
formarea de guverne de uniune nationala.

Popoarele au acceptat cu resemnare, uneori cu entuziasm, razboiul general.

a fost in desfasurarea razboiului anul prabusirii sperantelor unei solutii rapide. La

inceputul razboiului Franta, Rusia, Marea Britanic, Serbia si Belgia erau angajate impotriva
Germaniei si Austro-Ungariei. Italia s-a proclamat neutra.  Romania, Bulgaria, Grecia erau
solicitate de ambele tabere si asteptau un moment propice pentru a-si negocia aliantele. Turcia s-
a apropiat de Germania fara a intra imediat in razboi.

Superioritatea demografica, economica si maritima a Antantei crea un  dezechilibru

aparent: Imperiile centrale pregatisera dinainte razboiul si erau un bloc coerent.

Socul initial al loviturii militare germane a fost suportat in mod special de Franta, in
anul dupa invazia din Belgia germanii au patruns si in Franta si s-au apropiat de Paris. Batalia de
la Marna din septembrie a salvat armata franceza silindu-i pe germani sa se replieze.
 Austro-ungarii au suferit infrangeri si au evacuat Galitia. in Balcani, sarbii au reluat
Belgradul. Rusii au suferit grave infrangeri dar i-au silit pe germani sa mute unitati din vest si sa
le trimita pe frontul de est fapt care s-a resimtit in timpul bataliei de pe Marna.

Asadar coordonarea eforturilor franceze si rusesti a jucat un rol decisiv in aceasta faza
a razboiului.

Din luna august, Japonia a declarat razboi Germaniei si in cateva zile i-a ocupat posesiunile
din China si Pacific. Solicitata de Antanta a refuzat categoric sa intervina pe fronturile europene.

Germania a reusit sa atraga Turcia in razboi in luna noiembrie compromitand astfel

aprovizionarea cu material militar a rusilor.
La sfarsitul anului nici o armata nu fusese redusa la tacere, iar conflictul se extindea.
Contrar tuturor previziunilor razboiul ameninta sa fie de lunga durata.

Din iarna luptele au luat o forma noua prin care s-au pus in joc toate fortele umane,
morale si economice ale beligerantilor. Se desfasura un razboi de tip nou in care trupele s-au fixat
prin transee pe campurile de lupta. Aceasta forma de razboi a pus la grea incercare oamenii si
materialul de lupta. Au aparut arme noi: gazele axfixiante si lansatoarele de flacari,
tancurile  si aviatia de  bombardament Germania a declansat in razboiul submarin.

a fost anul care in istoria desfasurarii razboiului a semnificat

stabilizarea frontului atat in vest cit si in est.

Italia a intrat in razboi in urma acordurilor de la Londra din aprilie prin care Antanta ii

promitea provinciile Triest, Istria si Dalmatia precum si o zona de influenta in Turcia.

Debarcarea corpului expeditionar aliat in peninsula Galipoli s-a soldat cu un esec

(februarie martie rezistenta turca fiind foarte puternica, in ciuda acestei interventii Bulgaria s-a
alaturat Germaniei. Atacata pe doua fronturi Serbia s-a  prabusit. La Salonic s-a instalat un solid
cap de pod francez.

Pe ansamblu anul a fost favorabil Puterilor Centrale, in special  Germaniei.

este anul care, in istoria conflictului, poate fi considerat ca cel al

razboiului de uzura. Germania a incercat sa impuna Frantei o batalie de epuizare care
a inceput prin ofensiva impotriva Verdunului la  februarie  Zece luni de
atacuri si contraatacuri au creat ceea ce a intrat in istorie cu numele de infernul de la
Verdun.

La sfarsitul lui planul german al bataliei de epuizare esuase. Verdun a fost o victorie

morala franceza.
in est Rusia a obtinut succese spectaculoase. Romania a intrat in razboi alaturi de Antanta
in luna august, dar nu si-a putut coordona eforturile cu cele ale rusilor.
 in Orientul Apropiat englezii luptau in Palestina si Mesopotamia agentii lor ridicandu-i la
lupta pe arabi impotriva otomanilor.
Din tendintele pacifiste au inceput sa-si gaseasca un ecou din ce in ce mai puternic in
randul populatiei civile din toate tarile beligerante care se confrunta cu dificultatile existentei
cotidiene. Miscarea socialista si cea sindicala au reluat actiunile antirazboinice, in Austro-
Ungaria datorita revendicarilor presante ale minoritatilor nationale pentru imparatul Carol I
problema supravietuirii monarhiei devenise mai importanta decat continuarea razboiului, in
Rusia regimul imperial sfasiat de intrigi si coruptie, minat de opozitia revolutionarilor era
incapabil de a urmari cu seriozitate actiunea sa militara. Tarul Nicolae al II-lea parea ca nu
este constient de pericol si refuza orice concesie.
Astfel, beligerantii trebuiau sa infrunte dificultati interne susceptibile sa le slabeasca
efortul militar si sa influenteze desfasurarea razboiului.

a fost in istoria razboiului un an al incertitudinilor. Harta razboiului

ramanea foarte favorabila Puterilor Centrale. Datorita deciziei germane de a declansa

la februarie razboiul submarin total, S.U.A. au intrat in razboi la aprilie Presedintele Wilson a

conferit interventiei caracterul unei cruciade pentru libertate si democratie. Pe langa sprijinul
material, S.U.A. au adus Antantei un sprijin moral, in urma revolutiilor din Rusia frontul din est s-
a prabusit.
Anul a fost unul foarte dificil pentru beligeranti datorita esecului  ofensivei franceze
(aprilie), caderii frontului italian (octombrie), esecului razboiului submarin. Au inceput
demersurile pentru pace de catre imparatul Carol I, Papa si miscarea socialista.

Sfarsitul anului si inceputul anului a fost o perioada marcata de ruperea echilibrului intre
fortele aflate in conflict, punctul de plecare fiind izbucnirea revolutiei bolsevice ruse.
La martie Rusia a iesit din razboi prin semnarea dezastruosului tratat de la Brest-Litovsk.
Romania a fost si ea silita sa incheie o pace separata.

in urma evenimentelor militare in toate tarile beligerante, guvernele au devenit mai

autoritare ca oricand, iar propaganda pregatea opinia publica pentru efortul final.

Perioada martie octombrie a fost marcata de intoarcerea la marile ofensive. Gemania au

lansat o prima ofensiva in martie in Picardia si la sfarsitul lui mai in Champagne. Victoriile
obtinute nu au putut fi exploatate din cauza  epuizarii rezervelor armatei germane. Din acest
moment initiativa a fost preluata de Antanta care a beneficiat de aportul unui milion de soldati
americani si a sute de tancuri.

Silite la defensiva, trupele Puterilor Centrale au inceput sa se retraga. Ofensiva generala

aliata inceputa in octombrie a progresat ritmic, fiind eliberate nordul Frantei si Belgia
occidentala. Germanii se retrageau in ordine, dar aliatii lor se prabuseau. La sfarsitul lunii
septembrie o armata franco-sarba plecata de la Salonic a penetrat in Macedonia si Bulgaria.
Ofensiva italiana de la Vittorio-Veneto, din luna octombrie, a dus la prabusirea pozitiilor austro-
ungare.
 Dezagregarea interna datorata miscarilor revolutionare a grabit prabusirea Puterilor
Centrale. Amenintata de invazie, Bulgaria este prima care a cerut un  armistitiu
(septembrie Turcia a negociat un armistitiu cu Anglia la octombrie

Austro-Ungaria a inceput sa se dezmembreze: la Praga s-a proclamat

Republica Cehoslovaca, iar la Zagreb Croatia si-a anuntat dorinta de a constitui cu sarbii
si slovenii un stat iugoslav.

Aflata in plina revolutie Ungaria s-a desprins de Austria. Carol I a abdicat marcand

sfarsitul dinastiei de Habsburg. Austria a acceptat armistitiul la noiembrie

Tot in luna noiembrie au izbucnit rascoale in marina militara germana, iar grevele si

revoltele s-au extins in toate porturile si marile orase, constituindu-se  sfaturi ale muncitorilor
si soldatilor. Wilhelm al II-lea a abdicat si a fugit. La Berlin s-a proclamat republica noiembrie).
Noul guvern a cerut plenipotentiarilor germani aflati la tratative in Franta sa semneze armistitiul.

Armistitiul s-a semnat la Réthondes la 11 noiembrie

Europa a fost profund tulburata de acest razboi, considerat catastrofa originara a

secolului XX. Pierderile umane considerabile au atins mai ales generatia tanara.
Distrugerile materiale, inregistrand valori uriase, au fost diferite de la tara la tara. Societatea
europeana a fost bulversata de conflict multi ani persistand miscari sociale sub influenta revolutiei
ruse.

in deznadejdea din primii ani de dupa razboi viata intelectuala a fost martora unei crize a
spiritului, valorile de pana atunci parand depasite si fiind criticate si respinse.

Din acest lung razboi Europa a iesit slabita, tulburata, marcata de incertitudini.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Berstein Serge, MILZA, G., Istoria Europei, Voi. IV, Institutul European,

Bouillon J., Sorlin, P., Rudei, J., Le monde contemporaine, Bordas,

Bratu Doru, Culturi si civilizatii, Editura I.N.I., 1995.

Geiss Imanuel, Istoria lumii. Din preistorie pana in anul Editura ALL, 2002.

Perry Marvin,  Chase, Myrna, Jacob, James  R., Jacob, Margaret C.,  Western

civilzation. Ideas, politics and society., vol. II, Boston, 1989.

Remond R., Istoria SUA, Corint,1999.
Renouvain Pierre, Primul razboi mondial, Editura Corint,