Dregătorii din curtea ramesidă

Egiptul este alături de imperiile Hitit, Fenician, Summerian și de cel Akkadian unul
dintre cele mai fascinante și glorioase lumi ale antichității. În istoria sa, civilizația de pe râul Nil
a cunoscut cu precădere conducerea absolutistă a faraonului1. Încă din timpul lui Ramses III a
cunoscut, ca și în timpul înaintașilor săi, perioade complexe din punct de vedere economic,
social și chiar cultural, dar care se remarcă printr-o concentrare a puterii, într-un mod fabulos, în
mâinile unui singur om și anume faraonul. Egiptul era, în această perioadă, nesigur și cunoștea
momentele tulburătoare pe care astăzi le asociem cu cele ale Noului Regat și, totodată, cu
prosperitatea culturală și cu bogățiile datorate lui Ramses III. De asemenea, tot faraonului
Ramses III i se datorează și stabilitatea pe care o cunoaște statul și înlăturarea presiunii exercitate
de bine-cunoscuții oameni ai mării și de celelalte popoare dușmane care amenințau regatul, dar și
lăsarea posterității a numeroase scrieri hieroglifice și nu numai, în care se expun în mod explicit
structura socială și economia statală și datorită căreia putem astăzi să trasăm o oarecare ierarhie a
societății egiptene a secolului al XII-lea î. Hr.

Lumea egipteană urmează o ierarhizare constantă, în vârful lanțului aflându-se însuși

faraonul, cunoscut și ca un ,,Horus în viață și fiu al zeului Re,,2 , cel care deține adevărata putere
și al cărui cuvânt dat este lege, neîncălcabilă 3 și care, în caz contrar, este sancționată în mod
brutal. Interesant de remarcat în cazul faraonului este că, în perioada Regatului Nou (1550-1069
î. Hr.) , el este reprezentat în picturi cu aripi sau cap de șoim și, atunci când moare, despre el se
spune că: ,,șoimul și-a luat zborul spre cer,,.4

Potrivit surselor existente, se pare că egiptenii fac o clară distincție între locuitorii
regatului și cei din teritoriile învecinate, Egiptul fiind punctul care face diferența inclusiv în
cazul Văii Nilului. Totodată, documentele arată și faptul că nu exista nicio separare între biserică
și stat, chiar dacă la nivelul funcțiilor existau structuri separate administrativ pentru instituțiile
1
Miron Ciho, ,,Ostraca: Surse pentru studierea universului faraonic,, Editura Universității din București, 2016, pp
105-109
2
Eric H.Cline, David O`Connor, Ramesses III, The life and times of Egypt`s last hero, The University of Michigan
Press, Ann Arbor, 2012, p.66
3
Miron Ciho, ,,Lexiconul Faraonilor,, București, Editura Universității din București, 2008, pp 256-259
4
Sergio Donadoni,The Egyptians, University of Chicago Press, Chicago, 1990, pp. 284-285
civile și religioase. În vârful piramidei administrative se afla faraonul, așa cum am menționat și
anterior, urmat apoi de cei care se ocupă de problemele interne și cei care se ocupă de cele
externe și, în ultimul plan, se află templele, administrația civilă 5, palatul regal. și respectiv
militarii și administrația imperială6. Administrația era împărțită și interconectată, deținea
instituții autonome și semiautonome care porneau de la un sistem bine definit, de înzestrare cu
domenii și moșii. Faraonul a împărțit astfel, spre a ușura cât mai mult modul în care e distribuit
bugetul statului, regatul în mai multe domenii, fiecare cu instituția aferentă7.

O altă sarcină foarte importantă a administrației egiptene este structura bipartită a

acesteia. În acest fel, se făcea o diviziune a responsabilităților între doi oficiali din cadrul a două
departamente, după modelul împărțirii în Egiptul de Sus și Egiptul de Jos , chiar dacă, în unele
cazuri, acest principiu nu era neapărat aplicat, mai ales în timpul altor guvernări. Totodată, de
remarcat este și felul în care se desfășura guvernarea. Chiar dacă faraonul deținea puterea
supremă, acesta era totuși ajutat și de alți demnitari și dregători. Lumea antică egipteană,
împărțită pe principiul dualității, în două, era alcătuită dintr-o dimensiune locală și una centrală.
Tot pe această cale faraonul reușește să blocheze formarea de poli de putere care ar putea să-i
conteste puterea asemeni unor familii nobiliare. Oficialii locali, în epoca ramesidă, erau direct
responsabili și legați de guvernul central, în acest sens oficialii centrali având dreptul total de a
interveni în problemele locale fără a fi sancționați8.

După faraon, ca cea mai importantă funcție, urma vizirul. Exista câte un vizir desemnat
atât pentru Egiptul de sus, cât și pentru cel de jos, astfel puterea trebuind să fie împărțită, cei doi
demnitari trebuind să se ocupe împreună de administrația centrală statală și, îndeosebi, cu
problemele interne ale regatului9. Vizirul era, de asemenea, și punctul comun unde ceilalți
oficiali, de rang inferior, puteau raporta, astfel încât să se facă legătura cu faraonul, el facilitând
sau nu accesul la conducătorul suprem al statului. În timpul epocii rameside, vizirul Egiptului de
Jos își exercita autoritatea pentru a proteja și a asigura securitatea palatului regal, el fiind cel care
alegea militarii care vor forma escorta faraonului în călătoriile acestuia prin regat, în acest din
urmă caz vizirul rămânând la locul lui pentru a veghea și a se ocupa în continuare de treburile
5
Miron Ciho, ,,Lexiconul Faraonilor,, București, Editura Universității din București, 2008, pp 122-128
6
Eric H.Cline, David O`Connor, Ramesses III, The life and times of Egypt`s last hero, The University of Michigan
Press, Ann Arbor, 2012, p.68
7
Eric H.Cline, David O`Connor, op cit, pp 70
8
Eric H.Cline, David O`Connor, op cit, pp 71
9
Eric H.Cline, David O`Connor, op cit, pp 74
statului, adică de Egiptul de Jos, în timp ce vizirul desemnat în Egiptul de sus se ocupa în
prealabil de construcția mormântului regal10.

Pe scara socială administrativă urma palatul regal sau, conform traducerii ,,pr-nsw,, casa
regelui, adică locul în care se regăseau apartamentele regelui private și sediile departamentelor
guvernamentale. Seful scrilor este unul dintre cei mai importanți dregători ai curții regale
deoarece în subordinea sa se află toți scribii care chiar dacă par a fi doar niște simplii funcționari
ei constituie cea mai mare parte, numeric vorbind a indivizilor care mențin aparatul de stat
viu.11Ei sunt repartizați prin tot Egiptul și îndeplinsec funcții precum cea de copist ori
recepționer, cerifică mărfurile și alte documente de neclasificate. Totodată curtea mai era
administrată tot de vizir în timpul Dinastiei a XVIII-a, împreună cu cancelarul. Acesta din urmă
se ocupa de domeniile regale, de tezaurul regal și de hambarul regal, deși, există și surse care
vorbesc despre administrarea de către acesta și a proprietății private a faraonului 12. Aceasta avea
și o serie de servitori regali ale căror atribuții exacte nu se cunosc, dar despre care se știe că erau
într-un număr foarte mare. Printre aceștia, se regăsea și secretarul regal și mesagerul regal,
primul fiind secretarul privat al regelui iar cel de-al doilea ocupându-se de răspândirea decretelor
regale. Un rol important era deținut și de „majordom”, în timpul ramesizilor acesta fiind unul
dintre cei mai de încredere oameni ai faraonului și care aveau o funcție specială, întrucât
dispuneau de bunul plac al regelu13i.

În ceea ce privește femeile, acestea stăteau în harem, adică în fiecare palat major unde
urma să stea regele în timpul peregrinărilor sale. De asemenea, exista și un „harem” care îl
însoțea pe faraon pretutindeni în călătoriile sale, printre locațiile cele mai importante și cu un
număr mare de femei în harem numărându-se Delta Nilului, în Theba, și la intrare în Faiyum.
Inclusiv în harem exista o stratificare a funcțiilor, de la cel mai înalt, precum supraveghetorul,
urmat de un aghiotant, de scribul haremului și de un agent, în cazul faimoasei conspirații a
haremului fiind implicați fiind supraveghetorul haremului călător, cunoscut sub numele de
Șarpele, un scrib și șase agenți, aceștia din urmă fiind pedepsiți ca și colaboratori.14

10
Eric H.Cline, David O`Connor, ,,Ramesses III, The life and times of Egypt`s last hero,, , The University of Michigan
Press, Ann Arbor, 2012, pp 77-78
11
Miron Ciho, ,,Scribul în literatura faraonică,, București, Editura Universității din București, 2018. Pp 65-69
12
Miron Ciho, ,,Lexiconul Faraonilor,, București, Editura Universității din București, 2008, pp 199-204
13
Eric H.Cline, David O`Connor, op cit, pp 76
14
Eric H.Cline, David O`Connor, op cit ,pp 79
 Hambarul regal rămâne singular în întreaga istorie a Egiptului, spre deosebire de tezaur și
de vizierat, și era administrat în permanență de un supraveghetor al hambarului. În ceea ce
privește tezaurul, acesta era la rândul lui împărțit în două unități administrative, una pentru
Egiptul de Sus și alta pentru Egiptul de jos, fiecare fiind la rândul ei administrată de un
supraveghetor15.

O poziție importantă în rândul stratificării societale este deținută de oamenii din templu,
și anume de preoți. Fiind o personificare a lui Ra, faraonul are o strânsă legătură cu templele și
cu dimensiunea religioasă, drept pentru care acestea ocupă o poziție predominantă și separată în
cadrul regatului. Cea mai înaltă funcție din templu era deținută de un hm ntr, adică de un slujitor
al zeului sau, profetul, cel care se ocupa de supravegherea ritualurilor și de oficierea corectă a
acestora, precum și de alte îndatoriri din templu. Preotul-șef al unui templu era cunoscut sub
titulatura de primul servitor al zeului, atribuit unui zeu principal al templului. Pe lângă acesta,
există și alți preoți atribuiți altor zeități egiptene16.

În cazul armatei, aceasta era condusă de ofițeri militari și de supraveghetori, aceștia din
urmă fiind numiți în ordine descrescătoare, de la cel mai influent și cu cel mai înalt grad în
cadrul militar și până la cel mai mic. Imperiul egiptean era, totodată, interesant din punct de
vedere administrativ și pentru că, tot pe principiul dualității, era împărțit în două părți ținând cont
de cele mai prospere regiuni geografice și anume Nubia și Siria-Palestina. Nubia, la rândul ei,
era și ea împărțită în două zone, respectiv Wawat sau Nubia de Nord și Kush sau Nubia de Sud,
acestea la rândul lor fiind conduse fiecare de către un aghiotant 17. În ceea ce privește Siria-
Palestina, această zonă geografică era mult mai tânără comparativ cu Nubia, și își păstra unitățile
administrative locale tradiționale , egiptenii lăsând să coexiste un sistem administrativ al celor
două părți, comun și fără să se manifeste în vreun fel și să dăuneze vastului imperiu. În fruntea
orașelor-state din cadrul Siriei-Palestinei existau prinți care aveau dreptul de a își exercita
propriile legi și reguli în teritoriul propriu stăpânit cu condiția ca, pentru ca faraonul să își
asigure credința că nu va fi trădat sau înșelat de aceștia, să își trimită câte un fiu la curtea
imperială ca ostatici.

15
Miron Ciho, ,,Ostraca: Surse pentru studierea universului faraonic,, Editura Universității din București, 2016, pp
122-125
16
Eric H.Cline, David O`Connor, op cit ,pp 80
17
Eric H.Cline, David O`Connor, op cit ,pp 82
Bibliografie:
1. Eric H.Cline, David O`Connor, ,,Ramesses III, The life and times of Egypt`s last hero,, ,
The University of Michigan Press, Ann Arbor, 2012,
2. Sergio Donadoni ,,The Egyptians,, , University of Chicago Press, Chicago, 1990,
3. Miron Ciho, ,,Introducere în studiul limbii medio-egiptene,, , București, ed. A 2-a, 2018
4. Miron Ciho, ,,Scribul în literatura faraonică,, București, Editura Universității din
București, 2018.
5. Miron Ciho, ,,Ostraca: Surse pentru studierea universului faraonic,, Editura Universității
din București, 2016,
6. Miron Ciho, ,,Lexiconul Faraonilor,, București, Editura Universității din București, 2008,