Faraonii

Tutmes al III-lea
A fost un faraon din dinastia a 18-a a Egiptului antic. Este considerat un Napoleon
al antichității. Tutmes al III-lea, ținut în umbră până în anul 1482 de către mama sa
vitregă, regina Hatshepsut, cucerește teritorii din Asia și Africa, transformând
regatul egiptean într-un imperiu. Într-o serie de campanii militare care au durat mai
mult de 20 de ani, Tutmes al III-lea a condus armata Egiptului prin canioane
montane periculoase și peste deșerturi vaste.
Cea mai faimoasă victorie a sa s-a soldat cu ocuparea orașului Megiddo, la nord
de Palestina, și a fost prima bătălie din istorie pentru care există o descriere
completă. Trupele sale au capturat mai mult de 800 de care de luptă, 2000 de cai și
200 de armuri de la dușman
Faraonul a fost și un mare constructor. A lărgit templul de la Karnak și a ridicat în
incinta complexului religios un altar pe care l-a dedicat zeului Ptah, dar și o capelă
închinată lui Amon. A ridicat de asemenea două obeliscuri în templul de la
Heliopolis.
 
 Ramses al II-lea
A urcat pe tronul Egiptului în anul 1279 î.Hr., imediat după moartea tatălui său,
Seti I. Pe timpul domniei sale, imperiul egiptean a atins apogeul, încorporând
Libia, Egiptul, Sudanul, Iordania, o mare parte din Arabia Saudita, Irakul, Siria si o
buna parte a Turciei din zilele noastre. La începutul domniei, pe lângă pericolul
piraților și al unor răscoale în Libia, marele adversar al lui Ramses al fost hitiții.
Confruntarea de la Kadesh a rămas nedecisă, dar pericolul hitit este oprit. După
mai bine de trei decenii de lupte este încheiat un tratat de pace, probabil în 1258
î.Hr.
Teritoriul imens stăpânit, a fost guvernat de Ramses în tradiția vechilor faraoni.
"Alesul si egalul lui Ra" nu stătea niciodată prea mult timp într-un loc. Se plimba
neîncetat pe pământurile sale, făcându-și apariția pe nepusa masă la evenimente
mărunte (ca de pilda nunta unui muncitor) sau importante (ca ridicarea unui
templu) de pe întregul teritoriu al imperiului si reamintind supușilor săi că,
indiferent cat de departe trăiesc de capitală, nimic nu se întâmplă în țara Egiptului
fără știrea și voia lui.

 
 
Akhenaton
A înlocuit religia politeistă a Egiptului cu un sistem monoteist, ridicându-l pe zeul
discului solar Aton la rangul de zeu unic al Egiptului. În cadrul reformei sale, a
construit un oraș nou unde a mutat capitala regatului. După moartea sa, succesorul
său Tutankhamon a restaurat vechiul cult politeist, memoria faraonului rebel fiind
eliminată sistematic. Epoca sa a fost una dintre cele mai controversate. Se
presupune că ar fi crescut în Teba. A urcat pe tron între 16 și 24 de ani. Este posibil
să fi fost atunci deja căsătorit cu Nefertiti, femeia care a avut o mare influență în
epoca sa. În al șaselea an de domnie, își schimbă numele în „Akhenaton” ("Servitor
al lui Aton") și proclamă adeziunea monoteistă a țării la cultul zeului Aton.
Construiește orașul Akhetaton, care devine capitala regatului Egipt și încearcă
eradicarea cultelor celorlalți zei. Aceste reforme confesionale au dus la pierderea
forței sale pe plan național și internațional. Odată cu moartea sa, cultul lui Aton a
fost abandonat. Chiar după moartea faraonului,orașul Akhetaton a fost abandonat.

Regatul Nou
Regatul Nou este cea mai înfloritoare epocă din istoria Egiptului, cu cei mai
faimoși conducători. Arta și spiritualitatea atinge apogeul, iar țara dobândește cea
mai mare întindere, prin cuceriri. Locul complexelor funerare regale este mutat în
sud, pe partea opusă Thebei, într-o zonă de dealuri stâncoase, pe malul vestic al
Nilului, în Valea Regilor. Egiptul era un imperiu care se întindea de la Niya din
nord-vestul Siriei până la a patra cascada a Nilului, în Nubia, cimentând loialitatea
și deschiderea accesului la importuri , cum ar fi bronz și lemn.
Printre cei mai reprezentativi faraoni ai acestor timpuri sunt Tutmes al III-lea,
care cucerește teritorii din Asia și Africa, transformând regatul egiptean într-un
imperiu, Amenhotep III, cel care a înălțat nenumărate temple și
palate, Akhenaton, faraonul reformator, și dinastia ramesizilor, cu Ramses II, cel
care a extins cel mai mult printr-o politică militară activă frontierele statului și a
rămas celebru pentru bătălia de la Kadesh cu hitiții pentru controlarea Siriei.

Ramses II a construit monumente mărețe precum Marele Coridor din templul lui
Amon de la Karnak și multe dintre templele de la Abu Simbel, statuile de aici ale
faraonului având dimensiuni uriașe.
Unul dintre cei mai renumiți faraoni ai Regatului Nou este Tutankhamon, pe plan
istoric un faraon lipsit de importanță, dar care, datorită descoperirii în 1922 a
mormântului său din Valea Regilor aproape intact, a rămas faimos pentru tezaurul
funerar inestimabil.
Bogăția Egiptului a devenit o țintă tentantă pentru invazii, în special pentru berberii
libieni de la vest, și pentru popoarele Mării, o confederație puternică de pirați în
mare parte grecești, luwieni și fenicieni / canaaniți din Marea Egee. Inițial, forțele
egiptene au reușit să respingă aceste invazii, dar Egiptul a pierdut în cele din urmă
controlul asupra teritoriilor sale rămase din sudul Caananului, mare parte din ea
fiind preluată de asirieni. Impactul amenințărilor externe a fost agravat de
probleme interne, cum ar fi corupția, jefuirea mormintelor și tulburările civile.
După recâștigarea puterii, marii preoți Templului lui Amun din Teba au acumulat
suprafețe mari de teren și bogăție și puterea lor extinsă a scindat țară în a treia
perioadă intermediară.