MAREA MEDITERANĂ – LEAGĂNUL

CIVILIZAŢIILOR AFRICANE
 CIVILIZAŢIA EGIPTEANĂ
“EGIPTUL ESTE UN DAR AL NILULUI“ - HERODOT

 Elementul de bază în lunga istorie a civilizaţiei egiptene este geografia. Râul Nil izvorăşte
din lacurile din Africa centrală ca Nilul Alb şi din munţii Etiopiei ca Nilul Albastru şi se
varsă în Marea Mediterană.
 Egiptenii iubeau Nilul. Acesta era sursa lor de viaţă. Ei aşteptau cu nerăbdare în fiecare an

revărsarea lui, şi mai mult, se rugau ca apele Nilului să ajungă şi în gospodăria lor, pentru că
Nilul, după ce îşî retrăgea apele, lăsa în urma lui un sol mâlos, foarte fertil. Asta ajuta foarte
mult pentru agricultură. I-a "învăţat" pe oameni cum să canalizeze apa Nilului spre dealuri, şi
astfel au construit aparate ingenioase cum ar fi Şaduful sau Spirala lui Arhimede. Observând
stelele ca să observe data începutului revărsării, ei au căpătat puternice cunoştinţe
astronomice, iar pt că apa şi câmpiile trebuiau măsurate exact pt a calcula cum să canalizeze
apa, ei au pus bazele geometriei.
 Egiptul, una dintre cele mai mari civilizaţii ale lumii, s-a dezvoltat de-a lungul Nilului,

bazându-se pe revărsările acestuia şi protejat de deşertul din jur.

 Nilul a creat şi a înrâurit totul în Egipt, (pământul şi roadele sale, speciile de animale,

ocupaţiile oamenilor, caracterul lor naţional, instituţiile politice şi sociale) şi continuă să-şi
desăvârşească opera, care nu există decât prin el.
 Egiptul a fost locuit înca din paleolitic, înainte de anul 25.000 î.Hr., când toată
Africa de Nord era o savană mare, locuibilă, plină de vegetaţie, numeroase forme de
viaţă sălbatică şi lacuri. Însă printr-o schimbare de climat dramatică, ţinutul verde s-
a prefăcut în deşert, iar fiinţele umane n-au avut încotro şi au plecat spre surse de
apă, fie prin oaze, fie prin Valea Nilului.
 Aşezări din neolitic, din perioada 5000 î.Hr. au fost descoperite în oazele vestice
de la Siwa, Kharga şi Fayoum. Oamenii făceau rost de hrană practicând agricultura,
pescuitul şi creşterea vitelor, fiind suficient de avansaţi să facă oale şi să ţeasă
textile.
 Despre ei nu se mai ştie nimic, cu excepţia faptului că in mileniul al IV-lea î.Hr.
au alcătuit două regate după criteriul poziţiei geografice:
 Egiptul de Sus (de-a lungul Văii Nilului)
 Egiptul de Jos (în fertila Deltă a fluviului)
 Noul imperiu creat se caracterizează printr-o centralizare politică,
administrativă și religioasă, ce vor asigura o lungă prezență (până în anul 525
î.Hr. când va fi transformat, prin cucerire, în satrapie persană) și înfloritoare
dezvoltare. O altă caracteristică interesantă a imperiului Egiptean este prezența,
pentru prima dată în istorie, a regionării administrative a teritoriului (circa 40 de
regiuni administrative – nome).

REGATUL VECHI
 Istoria Egiptului Antic se întemeiază pe o listă compilată în veacul al III-lea

de marele preot de la Heliopolis, pe nume Manetho. Acesta împarte conducătorii

Egiptului în 30 de dinastii. Mai tarziu, egiptologii moderni le-au grupat în epoci
principale (Regatul Vechi, Regatul de mijloc și Regatul Nou), separate de
perioade de declin cunoscute sub denumirea de Epoci de Trecere.
 Despre Narmer, unificatorul Egiptului Antic, nu se mai știe nimic, cum nu exista
informații despre cei care i-au urmat, inclusiv regele numit Menes, care ar putea fi
un alt nume al lui Narmer. Menes e important pentru că lui i-au atribuit istoricii
întemeierea Memphis-ului, capitala Egiptului în cea mai mare parte a epocii
faraonilor. Noua cetate se află în locul în care se întâlneau Egiptul de Sus și Egiptul
de Jos, numai bun ca punct de control asupra Văii Nilului și a Deltei. Pentru a-l
apăra de furia Nilului, a înălțat un dig uriaș care, în parte, s-a păstrat până în zilele
noastre.
 Potrivit lui Herodot, Memphis era “un oraș prosper și un centru cosmopolit”. Un

indiciu despre gloria lui ne poate oferi marea necropolă, datând din perioada
de dezvoltare a orașului, în vremea Regatului Vechi (2686-2182 î.Hr.), cunoscută
și sub denumirea de epoca
piramidelor.
 Extraordinarele monumente
au apărut în timpul dinastiei a III-a
fiind anticipate de Piramida de la
Saqqara, ridicată în timpul
domniei Djoser (2667-2649 î.Hr.).
 Sub următoarele trei dinastii s-au construit încă 21 de piramide importante, însă
toate cele într-adevăr uriașe au fost înălțate de familie, în mai puțin de 80 de ani.
 Snefru (2613-2589 î.Hr.) a fost primul care a atins adevărata perfecțiune cu o

piramidă la Dahshur, înlocuind treptele cu o pantă, dar fiul lui Kheops (2589-2566
î.Hr.) l-a întrecut în această artă construind Marea Piramidă de la Gizeh, care e și
mai mare. Din motive necunoscute Khephren (2558-2532 î.Hr.) nu a vrut să se ia
la întrecere cu tatăl lui, Kheops, așa că piramida pe care a clădit-o în apropiere a
fost vizibil mai mică.
 Aproximativ 20.000 de oameni care se roteau permanent ar fi trudit la Piramida

lui Kheops timp de 20 de ani.

 Unificarea Egiptului a însemnat apariția unor rivalități intre conducătorii locali,

ducând inevitabil la război civil. După mai mult de un veac de haos, când totul era
cenușă, controlul asupra țării nu se mai exercita din Nord, ci din Egiptul de Sus,
puterea fiind în mâinile unei familii din Teba, unde se afla Luxorul de azi.
 REGATUL DE MIJLOC
 Apariția Tebei constituie începutul Regatului de Mijloc, interludiu între gloria

Regatului Vechi și cea a Regatului Nou.

 Se crede ca reunificarea Egiptului e opera lui Mentohotep al II-lea, iar Senusret

al III-lea e scos în evidență prin intermediul portretelor în granit din muzeele din
Cairo și Luxor. Însă acestea sunt figuri mai mult decât neînsemnate, în comparație
cu marii zei-faraoni care vor urma.
 Regatul de Mijloc a luat sfârșit când Egiptul era parțial ocupat de invadatori din

nord, mai exact de un popor palestinian, hicsoșii. Ei au adus calul în Egipt și carul
în luptă și erau arcași iscusiți, ceea ce i-a ajutat să cucerească întreaga regiune a
Deltei. Ahmosis I, este cel care îi învinge pe hicsoși pe deplin și îi izgonește din
Delta.
 REGATUL NOU
 Ahmosis I (1550-1069 î.Hr.) este întemeietorul Regatului Nou. Primii doi

conducători din epoca Regatului Nou s-au preocupat de consolidarea granitelor țării,
dar atunci când situația internă s-a
stabilizat sub domnia lui Tuthmose I
(1504-1492 i.Hr.), faraonul a început o
serie de campanii militare strălucite. Și-a
imortalizat înfăptuirile ridicând un
monument la Abydos.
 Tuthmose al III-lea (1479-1425 î.Hr.)

și-a întrecut bunicul Tuthmose I, în

iscusința militară.
 Întemeierea acestui imperiu a pus

bazele celei mai prospere și stabile

perioade din istoria Egiptului Antic.
Avuțiile strânse în timpul expedițiilor
în străinătate au fost folosite la
Înfrumusețarea templelor și a palatelor
egiptene, printre care și a marelui complex de la Karnak, Teba, închinat lui Amun-Re,
căpetenia zeilor. Sub domnia lui Amenhotep al III-lea (1390-1352 î.Hr.), s-a renunțat la
aproape toate activitățile militare, forța de muncă fiind întrebuințată la lucrări de amploare
ca Templul de la Luxor.
 În timpul domniei lui Amenhotep al IV-lea (1352-1336 î.Hr.) cunoscut numele

a Akhenaten, a fost o
perioadă revo-
luționară în istoria Egiptului Antic.
Monarhul a strămutat capitala în
Egiptul de Mijloc, deși schimbarea
s a fost de scurtă durata și s-a căsă-
torit cu faimoasa Nefertiti.
A propovăduit cultul discului solar,
Aten, ca fiind mai presus de zeii tradiționali
ai Egiptului. Akhenaten a fost defăimat de cei care l-au urmat la tron, după moartea sa, când
s-a reinstaurat dreapta credință.
 Tutankhamon, care a urcat la tron la 9 ani și s-a stins când avea 18 ani, i-a întrecut în

faimă pe cei mai cunoscuți conducători ai Egiptului Antic grație

descoperiri celebre în lumea întreagă făcute de Howard Carte în 1922. Mormântul
lui care adăpostea o comoară, era intact.
 Tutankhamon murind în adolescență, a fost urmat la tron de Aye, care se

căsătorise cu văduva lui Tutankhamon pentru a-și întării justificarea pretenției la

tron. Când Aye a murit conducerea a fost preluată de Horemheb și a urmat o nouă
perioadă de creștere. Când s-a stins și acesta a venit la putere generalul Ramses I,
întemeietorul faraonilor războinici. Cel mai puternic dintre ei a fost Ramses al II-lea
(1279-1231 îHr.) sau Ramses cel Mare.
 Ramses al II-lea este întruchiparea zeului-faraon atotputernic. Masivul lui

templu de la Abu Simbel, Sala Hipostila de la Karnak și marele templu mortuar din
Teba, ce poartă numele de Ramesseum
sunt reprezentative pentru Egiptul Antic
nici un alt faraon nu a construit atât de
mult (și nu la o asemenea scară) și nu a
Înălțat atâția coloși (sau nu i-a uzurpat
pe ai altora) și niciun alt faraon nu a
avut atăt de mulți copii, peste 100.
  Ramses al II-lea a strâns cea mai
mare forță militară care a existat
vreodată în Egipt, în jur de
200.000
de oameni, pe care i-a condus
împotriva hitiților în Bătălia de la
Kadesh (1275 î.Hr.), care a avut
loc
pe teritoriul Siriei de azi.
 Egiptul era în declin, când a venit

la putere Ramses al III-lea.

(Noul Regat Egiptean şi Imperiul Hitit, înainte de Bătălia de la Kadesh din anul 1275 î.Hr.)

 Dezbinarea câștigase teren din nou, iar țara era sub asediul străinilor. Așa că
regele Libiei a cucerit Delta în scurt timp, nubienii din sud au pus stăpânire pe Teba
și alte civilizații, printre care, asirienii și perșii, au invadat Valea Nilului. Egiptul era
falit și neputincios și, în cele din urmă, misiunea de a salva țara și de a învia gloria
faraonilor i-a revenit unui străin înconjurat de o aură de legendă.
 Egiptul sub dominația dinastiilor străine
 Când a intrat în Egipt în anul 332 î.Hr., Alexandru cel Mare a fost întâmpinat

ca un salvator. Perșii care ocupaseră țara fuseseră învinși de armata lui cu un an la

Issus, în sud-estul Turciei de azi.
 Pe coasta mediteraneeană, împăratul a întemeiat cetatea Alexandria, apoi a

plecat în campanie în Asia și India. Când a murit la Babilon, în anul 323 î.Hr.,
uriașul imperiu era împărțit între generalii lui. Ptolemeu Soter, prietenul lui din
copilărie, a cerut Egiptul. Acesta a construit Farul din Alexandria în anul 290
î.Hr. pe o mică insulă numită Pharos, fiind finalizată de Ptolemeu Philadelphus.

 Recent înscăunatul Ptolemeu I (305-285 î.Hr.) a trebuit să-și apere interesul în

fața dușmanilor și a izbutit, întemeind o dinastie alcătuită din 15 conducători
eleni, care a durat 275 de ani.
 Egiptul făcea parte din lumea mediteraneeană, iar în interiorul țării, Alexandria
devenise mai importantă decat Memphis și Teba, dinastia lui Ptolemeu s-a străduit să
continuie epoca faraonilor.
 A păstrat sistemele politice și religioase existente, a adaptat veșmintele faraonilor și

stilurile lor artistice, a reparat și a restaurat temple și a construit unele noi. Aproapte toate
templele păstrate cel mai bine din Egipt (Dendera, Edfu, Kom Ombo și Philae) sunt opera
acestei dinastii, nu a egiptenilor antici.
 Științele și artele s-au dezvoltat în cadrul strălucitei școli din Alexandria.

Templul Kom Ombo Templul Philae

Templul din Dendera Templul Edfu

 Fiica lui Ptolemeu al XII-lea, Cleopatra a devenit regină la moartea tatălui său,
în anul 51 î.Hr., împărțind tronul cu fratele ei, Ptolemeu al XIII-lea (51-47 î.Hr.).
Când erau gata să se lupte pentru tron, cei doi frați au fost întrerupți de sosirea
flotei romane, condusă de Iulius Cezar.
 Cleopatra i-a dăruit un fiu lui Cezar, “Caesarion”, iar după asasinarea lui Iulius

Cezar la Roma, Cleopatra a mers la Taurus la Marc Antoniu, unde a avut o relație cu
acesta, apoi s-au căsătorit. Aceasta s-a sinucis, din câte se pare lăsându-se muscată
de o viperă, pentru a nu i se supune lui August, urmașul legal al lui Cezar.
 Pe romani nu-i interesa Egiptul. Timp de șase secole l-au folosit pe post de hambar, de
unde luau ce voiau, fără să lase nimic în schimb. Aproape niciun monument nu le atestă
domnia în Egipt. Cea mai importantă moștenire a vremurilor romane este apariția credinței
creștine în Egipt.

 În 641 î.Hr. Egiptul intra sub dominația arabă sub conducerea lui Amr Abn El Ass.
Oastea invadatorilor arabi care s-a ivit la orizont, sub standardul islamului, a fost bine venită
pentru numeroșii egipteni creștini. Neluând în seamă Alexandria, oastea arabă a poposit
lângă o fortăreață romană de pe Nil, vizavi de Memphis, capitala de altădată a faraonilor.
Popasul lor numit Fustat, a devenit permanent, iar zona s-a transformat într-un oraș în toată
regula.În acești primi ani ai islamului religia întemeiată de Profetul Mahomed (610 d.Hr.),
Egiptul a trecut prin mâinile mai multor dinastii războinice, care-și disputau descendenșa
din Mahomed.
 În anul 969 d.H.r. a venit rândul fatimizilor, dinastie nord-africană, iar în timpul
domniei lor, orașul s-a dezvoltat prin construirea de palate, moschei și străzi
principale. Noului oraș i-au spus “Al-Qahira” – Cairo.
 Mamelucii, o castă militară locală, preiau controlul în 1250 și continuă să

domnească și după cucerirea Egiptului de către turcii otomani în 1517.

 Deși reflectă o civilizație de mult moartă, imaginea Egiptului Antic a

supraviețuit prin Biblie, lucrările călătorilor antici și medievali, pentru a fi

revitalizată în anii ce au urmat invaziei Egiptului de către Napoleon
Bonaparte în 1798 și descifrarea hieroglifelor în deceniul trei al secolului
XIX.
 CRONOLOGIA FARAONILOR
Perioada Dinastică Timpurie (aproximativ 3100-2686 î.Hr.)
Perioada de formare în care s-au configurat numeroase aspecte
importante ale culturii şi societăţii faraonilor.
Regatul Vechi (2686-2181 î.Hr.)
Perioada în care Memphis a devenit capitala Egiptului, iar
faraonii care au înălţat piramide ca monumente, au dobândit
putere absolută.
Prima perioadă Intermediară (2181-2055 î.Hr.)
Conducerea comună sub care s-au aflat toate regiunile a iscat
ostilităţi între principate. Puterea faraonilor s-a diminuat în
această perioadă.
Regatul de mijloc (2055-1650 î.Hr.)
Frământări necontenite până la unificarea Egiptului, în timpul
domniei conducătorilor din Teba, care devine mai importantă.
Puterea îi revine Egiptului de Sus. Perioada aceasta este
caracterizată de o deschidere către comerţ, în afara Egiptului,
ducând la decăderea regatului datorită Invaziei Hyksos.
Dinastia I (3800-2890) – Narmer/Menes (3100)
Dinastia a II-a (2890-2689) – Raneb/Peribsen
Dinastia a III-a (2686-2613) – Djoser/Sekhemkhet
Dinastia a IV-a (2613-2494) – Sneferu/Kufu (Kheops)/
Djdefra/Khafre (Khephren)/Menkaura (Mykerinos)
Dinastia a V-a (2494-2345) – Userkaf/Sahure/Unas/
Neferirkare/Nyuserra
Dinastia a VI-a (2345-2181) – Teti/Pepi/Pepi al II-lea
Dinastiile a VII-a – a XI-a (Khety conducea ţara de la
Herakleopolis)
Dinastia a XI-a (2055-1985) – Mentuhotep al II-lea
Dinastia a XII-a (1985-1795) – Amenemhat I/Senusret/
Amenemhat al II-lea/Senusret al II-lea/Senusret III/
Amenemhat al III-lea/Amenemhat al IV-lea
Dinastiile a XIII-a – a XIV-a (1795-1650)
A doua perioadă intermediară (1650-1550 î.Hr.) Dinastia a XV-a – a XVII-a
Hyksos, invadatori străini din Nord, ocupă Egiptul.

Regatul Nou (1550-1069 i.Hr.) Dinastia a XVIII-a (1550-1295) – Ahmosis I/Amenhotep I/

Epoca de aur a faraonilor, când măreţia Egiptului ajunge la
apogeu, ocârmuirea mai multor regi puternici care s-au
succedat la tron. Teba devine capitala de Sud, precum si
centrul artei religioase si funerare.
Thutmosis I/Thutmosis al II-lea/Thutmosis al III-lea/
Hatshepsut/Amenhotep al II-lea/Thutmosis al IV-lea/
Amenhotep al III-lea/Akhenaten/Tutanhkamon/Ay/
Horemheb/
Dinastia a XIX-a (1295-1186) – Ramses I/Seti I/Ramses al
II-lea/ Merenptah/Seti al II-lea

Dinastia a XX-a (1186-1069) – Ramses al III-lea/Ramses

al IV-lea/ Ramses al V-lea – al XI-lea

A treia perioadă intermediară (1069-747 î.Hr.) Dinastiile a XXI-a – a XXIV-a

Orânduirea faraonilor se prabuşeşte. Locuitorii regiunii
Tanis din Deltă îi înlocuiesc pe tebani. Libia invadează
Egiptul, pe care pune stăpânire.

Epoca târzie (747-332 î.Hr.) Dinastiile a XXV-a – a XXX-a

Teba şi Delta sunt conduse de dinastii aflate în rivalitate.
Egiptul ajunge sub stăpânirea kuşiţilor (dinastie din Sud)
şi a perşilor. Dinastia a XXVI-a, puterea autohtona îşi
avea sediul la Sais.
 RASA
 Egiptenii credeau că, în vremurile de început, pe valea Nilului, zeii erau cei care
dăduseră naştere rasei lor. După această creaţie miraculoasă, aceiaşi zei le
guvernaseră ţara, învăţându-i să conducă, să canalizeze fluviul, dându-le instituţiile şi
legiile cunoscute.
 Citirea hieroglifelor şi cercetarile lingvistice au reuşit să lămurească problema,
cele trei mari ramuri ale rasei albe, plecate, poate din platoul central al Asiei, au
încercuit bazinul Mării Mediterane:
-ariană
-semitică
-hamitică

 În timp ce ramura ariană a pornit spre nord, pătrunzând în Europa, cea hamitică a
coborât spre sud, traversând istmul Suez, şi s-a răspândit spre vest până la ţărmurile
Oceanului Atlantic, fiind oprită, în partea de sud, de redutabila barieră a Saharei.
 Astfel, poporul egiptean este de orgine asiatică şi aparţine familiei hamito-
semitice.
 SCRIEREA EGIPTEANĂ
 S-a crezut că începuturile scrierii din Egiptul Antic datează din jurul anului 3100
î.Hr. însă descoperiri de dată recentă au arătat că la acel moment scrierea exista, de
fapt, de două veacuri, fiind poate cea mai veche formă de scriere din lume.
 Scrierea pentru egipteni a fost un mijloc de a-și organiza resursele, căci foloseau

un tabel în imagini, care mai târziu au primit numele de hieroglif, cuvânt care își
are originea într-o expresie din limba greacă, litere sacre cioplite.
 Întrebuințate continuu mai mult de 3500 de ani, hieroglifele au evoluat, dintr-un

simplu tabel, alcătuit dintr-o mână de semne, devenind un compendiu complex, ce

cuprinde peste 6000 de semne fiecare
reprezentând una, două sau trei consoane,
sau având rol de pronume demonstrativ.
 Direcţia scrierii : coloane verticale şi

linii orizontale, se citeşte de la dreapta la

stânga şi de sus în jos.
 Ultima inscripție hieroglifică datează

din anul 394 d.Hr.

 Pe valea Nilului s-au folosit doua tipuri de scriere cursiva, scrierea hieroglifica, existenta
in cele mai vechi papirusuri, si scrierea demotica, mai simplificata, aparuta in perioada
cuprinsa intre dinastiile XXI si XXV.
 Hieroglifele propriu-zise erau o scriere sculpturala si decorativa, rezervata inscriptiilor de
pe monumente. Obeliscurile, peretii interiori si exteriori ai templelor si mormintele sunt
acoperite de aceste desene gratioase, fragile si fantastice, taiate in granit cu o claritatae
remarcabila.
 Treptat, semnele au devenit silabice, egiptenii notand doar prima silaba a cuvantului.
 In concluzie scrierea egipteana veche este extrem de complicata. Ea se compune din mai
multe elemente: caractere silabice si caractere alfabetice, complemente fonetice si semne
ideografice, care sunt ori determinativele speciale ori cele generice ale cuvintelor
nedeterminate. Existau 22 de semne alfabetice, in jur de 136 silabice si un numar considerabil
de determinative.
 Aceasta complexitate a scrierii egiptene avea sa o indeparteze de popor, conferindu-i un
caracter sacru.
 LIMBA EGIPTEANĂ
 În descifrarea limbii vechilor egipteni, un ajutor important pentru cercetători l-a
reprezentat copta, egipteana alterată, vorbită de populațiile creștine așezate în
valea Nilului în primele secole ale erei noastre. Alături de hieroglife, ea a
contribuit la reconstituirea limbii Egiptului Antic.
 Limba egipteană era scrisă de scribi care, la o vârstă fragedă, stăpâneau

abilitatea de a scrie. Zeul înţelepciunii Thot era zeul scribilor si inventator al

scrisului.
 Aproape întreg vocabularul egiptenei antice se

compune din elemente semitice, ca și gramatica,

modul de a forma femininul și plurarul. Cuvintele
care nu sunt de origine semitică provin din
idiomurile vorbite de populațiile negre ale Africii.
 De-a lungul întregii istorii a civilizației vechi a

Egiptului, nu se remarcă importante schimbări în

vorbire. (Inscripţie în Limba coptă, sec. al III-lea
d.Hr.)
 RELIGIA EGIPTEANĂ
 Religia Egiptului Antic cuprindea un sistem foarte complex de ritualuri şi credinţe, bazate
pe nevoia de a păstra ordinea cosmică într-un perfect echilibru al contrariilor. Ceea ce era
posibil numai cu ajutorul zeilor, cinstiţi prin nenumărate ritualuri menite a păstra universul în
armonie.
 Herodot afirmă că egiptenii erau cel mai religios dintre popoare. Fiecare provincie şi

fiecare oraş îşi avea zeii săi:

- Osiri domnea la Abyos
- Ptah la Memhis
- Amon la Teba
- Horus la Edfu
- Hathor la Denderah

 Nici un popor nu a fost atât de preocupat de moarte ca

 vechii egipteni, începând cu preistoria și sfârșind cu Epoca
 târzie, mormintele și monumentele funerare au jalonat
 istoria și pământul Egiptului.
 Egiptenii credeau că omul avea patru învelișuri: la exterior, corpul, care
închidea dublul sau umbra sa, ce rămânea cu el în mormânt câtă vreme carnea îi
putrezea; dublul, la rândul lui, închidea sufletul, care după moarte, se prezenta în
fața tribunalului divin și rătăcea vreme de secole, supus la mii de probe, înainte de a
împărți gloria cerului sau de a se scufunda în neant. Sufletul servea drept înveliș
inteligenței, după moarte, inteligența omului părăsea sufletul și se întorcea numai
pentru a-l tortura, cu biciul păcatelor, daca nu își recunoscuse greșelile.
 Majoritatea zeilor egipteni sunt
Omagiați sub forma triadei familiale:
Un tată, o mamă și un fiu.
Fiecare oraș adora în mod special
o astfel de treime divină, dar exista
una al cărei cult era general în Egipt:
- cea formată din Osiris
- soția sa Isis
- fiul lor Horus
Această familie divină domina zeii locali având
sanctuare închinate lor pretutindeni.
 Aproape toți zeii aveau înfățișări fabuloase,

imposibil de întâlnit în realitate. Tahut, mesagerul,

scribul zeilor, pe care grecii îl asilimau lui Hermes,
avea corp de om și chip de ibis.
 După cum fiecare nomă își avea zeul său protector, avea de asemenea, și un
animal sacru propriu, care nu era întotdeauna respectat ca atare și în celelalte
regiuni. Crocodilul, de exemplu, adorat la Teba, era ucis ca oricare alt vânat în
Elefantina. Pisicile și mai ales taurul Apis au fost cele mai venerate. Arheologii au
descoperit morminte ale taurilor Apis, ce se pare că se bucurau de onoruri funerare
asemănătoare cu cele ale faraonilor. Apis a fost identificat cu Osiris, zeul văii
întunecate, iar mumia sa a primit numele Osiris-Apis, transformat de greci în
Serapis.
 GUVERNAREA
 Din punct de vedere administrativ Egiptul Antic era împărțit în nome
(cuvânt grecesc desemnând o subdiviziune administrativă, fiind numite sepat
de egipenii antici). Divizarea în nome provine încă din Egiptul Predinastic
când acestea erau cetăți-stat independente. În cea mai mare parte a istoriei
Egiptului Antic, acesta era împarțit in circa 40 de nome, fiecare condus de un
guvernator care reprezenta autoritatea locala. Funcția de nomarh
(guvernator), a fost dea lungul timpului când moștenită când desemnată de
faraon.
 În perioada Egiptului Antic guvernarea impunea cetă țenilor o serie de

taxe. Din moment ce nu era folosită nici un fel de monedă taxele erau plătite
în natură. Vizirul (în egipteană tjaty) era cel care controla sistemul de taxare.
Taxele se plăteau în funcție de indatoriri si ocupa ție. Proprietarii de pământ
plăteau taxele in grâne de pe proprietatea lor, meșteșugarii cu produse
realizate, la fel si vânătorii și pescarii cu o parte din captură. O persoană din
fiecare gospodarie trebuia să lucreze cateva zile pe an pentru domeniul
public (diguri, canale, mine) ca parte a taxării (familiile înstărite plăteau
oameni mai săraci să execute pentru ei taxa în muncă).
 ZEI ȘI ZEIȚE
 În Antichitate egiptenii își reprezentau zeii atât cu chip de om, cât și ca
necuvântătoare, precum și în ipostaze care combinau aceste două forme.
 Ammut – înfățișarea zeului combina,

trăsături de leu, hipopotam și crocodil.

 Amun – zeul protector al Tebei, era

Înfățișat, cel mai adesea, având cap de

berbec. A devenit regele zeilor când s-a
combinat cu Ra, unificare din care a
rezultat Amun-Ra.
 Anubis – zeul cu cap de șacal al îmbălsămărilor și

protectorul cimitirelor.
 Atum – marele zeu creator, cunoscut drept “cel care

s-a născut pe el însuși”, asemenea lui Ra, era venerat.

 Bes – zeu cu înfățișare grotească, pitic, fiind protec-

torul gosopdăriei, era și apărătorul femeilor la

naștere.
 Geb – fiul lui Shu și Tefnut, el reprezintă pământul și e întruchipat ca omul
verde.
 Hathor – zeița iubirii, a plăcerii și a frumusții, reprezentată

adesea sub formă de vacă. Numele ei însemna “casa lui Horus”,

exprimând ideea de protectoare a zeului, a regelui și a sufletelor
tuturor morților.
 Horus – înfățșat, de regulă, ca șoim,

fiul lui Isis și Osiris a fost conceput

după ce tatăl său a înviat pentru a se
răzbuna și a-i da naștere, fiind zeitatea
cu care erau identificați toți regii în viață.
 Isis – marea zeiță a magiei, care a adunat părțile împrăștiate

ale trupului lui Osiris pentru a face prima mumie și a-l

concepe pe Horus.
 Osiris – inițial conducător pământean și educator de fertilitate, și el își are

numele însoțit de semnul tronului. După ce a fost ucis și a înviat, fiind înfățișat cu
trupul înfășurat în bandaje de mumie, a devenit salvatorul morților și stăpânul
Lumii de Dincolo.
 Khepri – zeul soare se arăta în zori sub formă de scarabeu.
 Maat – zeița ordinii universale și simbol al adevărului, care

se poate recunoaște după pene, folosite ca unitate de masură

pentru a cântări greutatea păcatelor din sufletele morților.
 Nekhbet – zeița vultur a Egiptului de Sus, ale cărei aripi

întinse îl apărau pe rege. Nekhbet și Wajet erau cunoscute

ca “Preaputernicile”.
 Nut – zeița cer, reprezentată ca femeie al cărei trup alcătu-

iește cerul, arcuindu-se peste trupul lui Geb, fratele ei, între cele două divinități
fiind înfățișat tatăl lor, Shu, zeul aer.
 Ptah – zeul creator, protector al meșteșugarilor.

 Ra – zeul soare, reprezentat cu cap de șoim, deasupra căruia

este înfățișat astrul solar.

 Sekhmet – zeița leoaică a a
distrugerii.
 Seth – zeul haosului și a a
furtunilor, uciașul fratelui a
său Osiris. a
 TEMPLUL
 Templul avea un rol fundamental în viața egiptenilor și reprezenta
componenta esențiala a fiecărei așezări.
 Templul juca simultan rolul de primărie, colegiu și centru medical,

având și funcție religioasă.

 În temple aveau voie numai preoții unde erau slujitori ai zeilor ale căror

puteri divine puteau fi folosite astfel spre binele tuturor.

 Marele Preot, recurgea la ritualiuri tradiționale, de cinstire a zeilor prin

ofrande necontenite, menite a încuraja divinitațile să se coboare în statuile

care le reprezintă, așezate în mici altare la care aveau acces doar regele și
Marele Preot.
 Templele erau construite din piatră, având imagini viu colorate și texte
reprezentatae pe fiecare suprafață.
 Scenele de război de pe zidurile exterioare contrastau puternic cu scenele

senine din interior, care înfățișau venerarea zeilor, ilustrând grafic ideea că
în interorul templului sălăsluiește izvorul ordinii universale.

TEMPLU
 Templele din Abu Simbel (Nubia)
 Dintre toți faraonii, Ramses II a fost cel mai prolific constructor de monumente și

temple. Două dintre cele mai mari temple ale sale, Marele Templu de la Abu Simbel și
fratele său mai mic, Templul lui Hathor se află la Abu Simbel. Ambele temple au fost inițial
așezate cu 60 metri mai jos, față de locul unde le găsim astăzi. Cioplite direct în stâncă,
templele au fost demontate și reconstruite cu mare grijă.
Templul Reginei Hatsepsut (Teba)
 La poalele unui munte înalt de calcar din deșertul Tebei străjuiește templul terasat al

Reginei Hatshepsut. Hatshepsut a fost cel mai mare faraon de sex feminin al Egiptului. Ea a
demonstrat superioritatea față de pretendenții de sex masculin la tron, timp de peste 20 de
ani de prosperitate și pace.
Parțial încorporat în munte, templul are aproape patruzeci de metri lățime. Templul lui
Hatshepsut este o extensie a templului Mentuhotep al II-lea, deși are de câteva ori
dimensiunea sa. Cele două formează un tot armonios, astfel că nu se pot distinge de la
distanță.
Templul din Luxor
 Deși statuile lui Ramses al II-lea străjuiesc intrarea, a fost Amenhotep III cel care a

construit Templul din Luxor. De-a lungul anilor, mai mulți conducători ai legendarului
Egiptului au contribuit la gloria Templului din Luxor, de la Tutankhamon până la Alexandru
cel Mare.
Templul de la Abu Simbel Templul Luxor

Templul Hatsepsut
 Templul din Karnak
 Cel mai important loc de cult din Egipt în timpul puterii tebane. A fost construit,

demontat, restaurat, mărit și decorat de mai mulți faraoni. Este un complex de sanctuare,
obeliscuri și piloni, dedicat gloriei faraonilor. Este un templu gigantic: 1.5 km pe 800 m.
Una dintre aleile templului ascunde sfincși cu cap de berbec, care în vremea faraonilor
flancau un canal de legătură între Templu și Nil.
Templul lui Horus (Edfu)
 Un templu egiptean foarte bine conservat, mult mai nou decât alte temple, construit în

era ptolemeică, din 237 î. Hr. – 57 î. Hr. Este al doilea mare templu din Egipt, după
Templul din Karnak. Sanctuarul lui Horus include un altar de granit, care găzduia statuia
de aur a lui Horus.
Templul lui Amada (Nubia)
 Templul lui Amada se mândrește cu cele mai frumoase reliefuri pe perete, în stil nubian,

foarte bine păstrate până în zilele noastre. Dedicate zeilor Noului Regat, Amun-Ra și Ra-
Hor-Akhty, a fost un efort de colaborare între Tuthmosis III și fiul lui, Amonhotep II.
Ramses II a restabilit, de asemenea, o mare parte din Templu, care a suferit sub conducerea
lui Akhenaton.
Templul Dakka (Nubia)
 Dedicat lui Thot, zeul înțelepciunii, construcția lui a durat din timpul domniei

faraonului nubian, Arkamani, în secolul al treilea î.Hr. până în cea a împăratului Augustus.
Templul lui Amada Templul din Karnak

Templul lui Horus Templul Dakka

 Templul lui Isis (Aswan)
 Templul și clădirile din jur au fost construite în primele secole d. Hr. Cultul lui

Isis și-a continuat aici până la închiderea templului în 537 și transformarea

acestuia într-o biserică.
Templul zeitei Hathor (Dendera)
 Templul lui Hathor a fost ridicat în secolul I d. Hr. Construcția a fost începută

în timpul domniei lui Ptolemeu IX și a fost completatî de împărații romani.

Templul a fost dedicat zeiței Hathor, zeița petrecerilor, a muzicii și a dragostei, și a
fost dedicat Afroditei de către greci.
Templu lui Seti
Templul din Abu-Gurob
Templul Abydos

Templul lui Seti

Templul din Abu-Gurob

 Templul Abydos

Templul lui Isis Templul lui Hathor

 ARHITECTURA EGIPTEANĂ
 Arhitectura Egiptului este cea mai grandioasă şi cea mai durabilă din lume.
 Arhitectura este expresia fidelă a sufletului poporului ce a creat-o.
 Viaţa terestră pe valea Nilului avea mai puţină importanţă decât nemurirea, evident că arhitectura
funerară a fost mai prolifică.

PIRAMIDELE DIN EGIPT

 Piramidele au două caracteristici fundamentale:

-mari
-vechi
 Piramidele gigantice aparţin regilor cu cele mai lungi domnii.

 Aceste construcţii impunătoare aveau rolul să asigure o legătură puternică dintre egipteni şi zeii lor
protectori.
 Marile piramide ridicate de faraonii din perioada Regatului Vechi nu erau doar grandioase locuri de
veci pentru faraoni. Prin existenţa lor, ele erau un simbol al triumfului egiptenilor asupra morţii, credinţa
în nemurire şi viaţa de apoi fiind elementul central al religiei egiptene. Celui care îi este destinată
piramida - faraonul, joacă un rol central nu numai în viaţa politică a Egiptului ci şi în cea religioasă.
 PIRAMIDA LUI KHEOPS
 Marea Piramidă de la Gizeh construită de faraonul Kheops, în timpul dinastiei a

IV-a, se estimează că ar conţine 2,3 milioane de blocuri de calcar, fiecare cântărind,

în medie, 2,3 tone, deşi unele pietre din temelie pot avea şi 15 tone şi prezintă o
înălţime de 138 m şi o lungime a bazei de 230,5 m, în zilele noastre.
 Piramida lui Kheops este cea mai veche şi cea mai mare din cele trei piramide.

 Unghiul de înclinare al laturilor este de 51°51'.

 Situarea precisă faţă de punctele cardinale a piramidei:

- laturile de N-S au o abatere de numai 2'28"

- laturile de la V-E de 5’30’’ şi respectiv 2'30"
Marea piramida a lui Khufu (Kheops)
 PIRAMIDA LUI KHEPHREN
 Puţin mai mică decât cea a lui Kheops, tatăl lui. Are în vârf piatră albă fină, ultima

rămăşiţă a stratului de var tare şi lustruit din exterior, care odinioară împodobea toate
cele trei piramide. Camera mortuară din interior se află sub nivelul solului, aşezată
într-o structură de piatră.
 Piramida este formată

din blocuri (greutate de peste

2 tone fiecare). Acesta este
mormântul faraonului
dinastiei a patra Khafra
(Khephren).
 Baza Piramidei Khafra are o lungime de 215.5 m, iar înălţimea iniţială 143.5 m.

Înălţimea actuală este 136.4 m.

PIRAMIDA LUI MYKERINOS
 Piramida Menkaura (Mykerinos) este cea mai mică din acest grup de piramide.

 Baza fundaţiei măsoară mai puţin de un sfert faţă de cea a piramidelor lui Khephren

şi Kheops, având o înălţime de 65 m.

 Explicaţia a acestei reduceri a proporţiilor constă în puterea faraonului care îşi

pierduse strălucirea şi nu mai era cu putinţă să strângă forţa de muncă necesară la

construirea unui alt monument cu adevărat gigantic.
 PIRAMIDA DE LA SAKKARA
 După Templul Sfinxului şi colosul căruia se pare că i-a fost consacrat, cel mai vechi monument
egiptean este piramida de la Saqqara.
 Piramida apare pentru întâia oară în Saqqara (Piramida în Trepte), dinastia a III-a, în jurul anului
2640 î.e.n., alături de ţinutul lui Djoser (Zoser), regele Egiptului.
 Imhotep, care a fost şi Marele Preot, şi primul nume important în arhitectură, a clădit-o pentru
monarh.
 Treptele reprezentau scara simbolică
pe care urca sufletul regelui, înălţându-se
către părintele său, Ra.
 Imhotep a construit o mastaba din piatră
apoi a făcut mai multe la fel, le-a pus una
peste alta,fiecare strat din succesiune fiind
mai mic decât cel de dedesubt, pentru a se
crea efectul de piramidă. În final baza
piramidei măsura 109,02 m pe 121m,
având o înălţime de cca 60 m.
 Este construită în totalitate din piatră
şi are 6 trepte.
 SFINXUL
 Marele Sfinx de la Giza rămâne unul dintre monumentele cele mai surprinzătoare

ale Egiptului, având o înălţime de aproape 20 m de şi o lungime de peste 72 m .

Sfinxul egiptean combină capul, deci inteligenţa regelui conducător, cu trupul
puternic al leului care era asociat la rândul lui cu simbolismul solar.
 Construcţia sa îi este atribuită strămoşilor

egiptenilor care, îndemnaţi şi îndrumaţi

de zei, ar fi întemeiat civilizaţia de pe valea
Nilului.
 Sfinxul a fost sculptat în piatră (diorit) de

pe platoul Giza, probabil în timpul domniei

regelui Khephren, unii afirmă că edificiul
exista înaintea Egiptului Antic, fiind un
artefact dintr-o civilizaţie mai veche, care
a dispărut.
 În interiorul templului se înalţă stâlpi de formă pătrată ce susţineau tavanul; se

mai pot vedea încă nişte blocuri uriaşe de piatră, aşezate orizontal, ce formau
arhitravele.
 MASTABA
 Înaintea piramidelor, tipul de mormânt cunoscut sub primele dinastii era mastaba,

un fel de trunchi de piramidă, cu baza dreptunghiulară şi cu feţe plane, având o

singură deschidere, un fel de uşă, pe latura estică. Interiorul adăpostea statui, picturi,
inscripţii, păstrate timp de secole.
 Mastaba era împărţită în trei compartimente:

- capelă
- culoar (serdab)
- cavou
 Dintre acestea numai capela le era accesibilă celor vii.

 Cavoul, cea mai importantă parte din mastaba, conţinea sarcofagul din granit roz,

calcar albastru sau bazalt negru, în care era închisă mumia.

 Dintre cele mai frumoase morminte datând din

Regatul vechi se pot cita cele ale lui Pi şi Ptahotep.
adevărate tezaure ale capodoperelor artistice ale
acestei ere.
 ŞTIINŢELE ŞI INDUSTRIA

 Egiptul a fost probabil prima civilizaţie în care interesul pentru ştiinţe a fost
major.
 Civilizaţia Egiptului Antic a atins un înalt nivel încă din cele mai vechi

timpuri.
 Egiptenii ştiau să măsoare suprafeţele (lucru la care fac frecvent aluzie

papirusurile), stăpâneau teoria şi practica nivelării terenurilor, deoarece construiau

canale şi lacuri artificiale. Erau iniţiaţi şi în tehnica tăierii pietrei, după cum o
atestă combinaţiile savante vizibile în monumente şi, în special în coridoarele
marilor piramide, perfecţiunea (atinsă abia în zilele noastre) a ajustarii culturilor.
 Psametic, un faraon din secolul VII î.e.n. le-a deschis străinilor porţile

Egiptului. Navigatori, negustori şi călători greci au venit pe pământul ţării Nilului,

rămânând copleşiţi de admiraţie în faţa minunilor civilizaţiei de aici.
 Cei mai luminaţi dintre ei au incercat să-şi lărgească, pe cât se putea,

orizonturile cunoaşterii la şcoala preoţilor egipteni. Printe ei s-au numărat oameni

ca Thales, Solon, Platon, Pitagora, ale căror nume stralucesc în istorie.
 ASTRONOMIA
 Observaţiile astronomice care le-au permis egiptenilor durata anului, lunilor şi a

anotimpurilor se pierd în negura secolelor, localizate fiind în acea epocă în care,

conform tradiţiei, zeii îi conduceau şi îi instruiau pe oameni.
 Lui Thot, un fel de Mercur egiptean îi era atribuită originea acestor deprinderi.

Platon afirma că Thot inventase scrierea, numerele, calculul, geometria, astronomia,

jocul de şah şi de zaruri. Sub întruchiparea zeului-dascăl se desemnează prima
sinteză a noţiunilor şi învăţăturilor egiptene.
 Egiptenii recunoşteau trei anotimpuri, determinate în funcţie de manifestările

Nilului, fiecare durând patru luni. Începutul inundaţiilor marca Anul Nou, moment
ce coincidea cu apariţia pe boltă, în acelaşi punct cu Soarele la răsărit, a stelei
Sirius, numită, în Egipt, Soth.
 Anul era împărţit, iniţial, în douăsprezece luni şi acestea, la rândul lor având trei

decade de zile.
 Sirius, astrul consacrat zeiţei Isis, care avea un rol deosebit de important, nu era

singurul observat. Preoţii studiau în mod constant bolta cerească, mai ales răsăritul
şi asfinţitul stelelor, pe care le clasificaseră în călătoare (“care nu se opresc
niciodată”) şi fixe (“care nu se clintesc niciodată”).
 Cunoşteau majoritatea planetelor, cărora le dăduseră numele principalelor

zeităţi.
 Răsăritul sothic al lui Sirius coincidea cu începutul anului la egipteni,
marcat de revărsarea Nilului, o data la 1460 de ani, iar perioada dintre acest
interval era numită „ciclu sothic”. Acest lucru făcea ca ziua de început a anului
egiptean să varieze circa o zi la patru ani, datorită decalajului dintre ciclul lui
Sirius şi al calendarului.
 Egiptenii au botezat zilele săptămânii, dându-le numele planetelor, ale Lunii şi

Soarelui:
- Mercur (planeta) era identificată cu Thoth, zeul scrisului, vorbirii şi aritmeticii
- Soarele era identificat cu Ra, născut în fiecare dimineaţă de către Nut
- Calea Lactee era Nut
- Constelatia Orion era reprezentată de Osiris-Sah
- Ursa Mică era denumită tesla lui Upuaut
- Sirius era Sopdet-Sothis
- Luna era Khons.
- Soarele avea diferite denumiri datorită importanţei sale majore. Astfel la răsărit era
numit Horus, la amiază era însuşi Ra, iar la apus era Atum, zeul creator.
 Viaţa egiptenilor era guvernată de indicaţiile astrologice ale calendarului lor.

 Clădirile egiptene au purtat un rol important în astronomia egipteană,

multe dintre ele fiind aliniate dupa anumite stele sau constelaţii (ceremonialul
Pedj Shes).
 MATEMATICA
 Cunoştinţele de matematică ale egiptenilor, mai ales în domeniul geometriei

aplicate, se pare că erau destul de avansate, se foloseau nu numai instrumentele

elementare, ca rigla, echerul, nivela, ci şi nişte dispozitive mai complexe, precum
discul împărţit în 360 de grade. Aceeaşi diviziune figura şi în zodiace.
 Adoptaseră numărătoarea zecimală, scriind numerele într-un mod asemănător cu

cel al romanilor.
 Aveau câte un semn pentru 1, 10, 100 şi 1000, de care se serveau pentru a

exprima toate celelalte numere.

 Preoţii, în scrierea hieratică, au stabilit nouă semne speciale pentru primele nouă

cifre, fiind preluate de fenicieni şi devenind “cifre arabe” întrebuinţate de noi astăzi.
 Frecventele aluzii la măsurarea şi împărţirea terenurilor dovedesc faptul că aveau

cunoştinţe de topografie şi, implicit, noţiunile de geometrie pe care acestea se

sprijină. Ele au servit şi la construcţia şi orientarea piramidelor, la nivelările necesare
pentru săparea canalelor, etc.
 Singurul tratat egiptean de geometrie se păstrează la British Museum şi este un

manual de noţiuni elementare, cu reguli de măsură a suprafeţelor şi corpurilor. Acest

document, datat din perioada dinastiei a nouăsprezecea, se pare că este o copie,
originalul fiind din vremea lui Keops.
 CHIMIA ŞI MEDICINA
 Cunoştinţele şi experienţa egiptenilor antici în domeniul medical erau foarte
avansate pentru acea perioadă. Ei efectuau intervenţii chirurgicale, tratau fracturi şi
aveau cunoştinţe farmaceutice.
 Dovezi din analiza mumiilor arată un nivel ridicat de profesionalism în lucrul cu
corpul uman, din moment ce mumiile au rămas intacte şi după complicate înlăturări de
organe. În plus nivelul până la care se mergea în procesul de mumificare al persoanelor
importante arată faptul că aceştia aveau cunoştinţe incredibile de anatomie.

METALURGIA
 Se cunoştea prelucrarea aurului şi argintului, dar şi a cuprului, staniului şi a aliajului lor, adică
bronzul, pe care îl făceau dur şi elastic, asemănător cu oţelul.
 Cu două mii de ani î.e.n., egiptenii
ştiau să toarne metalul în tipare şi să
obţină, astfel vase şi statuete. Înca, şi
mai demult, ştiau să le încrusteze cu aur
şi argint.
 Un tip particular de vase, canopele,
aşezate, în număr de patru, în morminte
alături de sarcofage, serveau la păstrarea organelor celui mort, scoase la
îmbălsămare. Unele din aceste urne funerare sunt adevărate opere de artă. Capacul
fin şlefuit, are formă de cap de om sau de animal.
 În ceea ce priveşte aurul, egiptenii ştiau să-l topească, să-l prelucreze, să-l tragă

în fire şi foiţe. Pe multe obiecte din lemn sau metal erau aplicate foiţe de aur cu
ciocanul. Firele de aur se foloseau la broderii, faimoase prin bogăţia şi fineţea
desenelor.
 Monezile de aur şi argint au apărut relativ târziu, iniţial, aveau formă de inele, de

greutate diversă, valorând cât cantitatea metalului preţios din ele.

 FABRICAREA PIETRELOR PREŢIOASE
 Egiptenii foloseau adesea pietrele preţioase, pe care le încrustau în aur:

- turcoaz
- ametist
- lapislazuli
- jasp
- cornalină
 Prin aplicarea oxizilor metalici pe sticlă se obţineau pietrele artificiale imitând :

- rubinul
- smaraldul
- safirul
- ametistul
- perlele
 Culorile emailurilor cu care se acopereau
vasele şi statuetele de pământ erau inalterabile.
Cu plăcuţe de faianţă emailată, verzi şi azurii, se decorau interiroul şi exteriorul palatelor,
unele dintre acestea din piramida de la Saqqara, au marcat pe ele numele unui rege din cea de-
a treia dinastie, dar şi templul înălţat de Ramses al III-lea la Tell-el-Yahudi, unde toate
nuanţele curcubeului strălucesc în armonioasele îmbinări cu care i s-au acoperit zidurile.
 PRELUCRAREA LEMNULUI
 Interiorul locuinţelor Egiptului Antic, mai ales începând cu cea de-a douăsprezecea

dinastie, prezenta rafinamentul unui lux căutat, combinat cu bun gust, şi realizat prin
obiecte obţinute în urma unor procedee industriale perfecţionate.
 Varietatea esenţelor de lemn şi incrustatiile sporeau valoarea pieselor de mobilier,

mai mult elegante decât comode.

 Pentru construirea corăbiilor şi confecţionarea mobilierului, a sicrielor şi a

altor obiecte se întrebuinţau nu numai varietăţile de lemn indigen, ci şi mari

cantităţi de lemn importat (cedru din munţii Libanului, apoi aşa-numitul „lemn
negru” – abanos, adus din sud folosit mai ales la confecţionarea sarcofagelor).
 Abanosul şi cedrul erau cele mai căutate, reprezentând materiale predilecte ale

importurilor sau tributurilor de la popoarele învinse.

FABRICAREA STOFELOR
 Cu aceeaşi îndemânare cu care prelucrau lemnul,
piatra şi metalele, egiptenii ţeseau stofele.
 Frumuseţea culorilor şi fineţea ţesăturilor lor erau
celebre în antichitate. Materialele uşoare şi transpa-
rente din care se făceau rochiile femeilor şi veşmin-
tele preoţilor erau din in. Ţesăturile mai groase erau din lână. Se pare că foloseau arta
fixării culorilor cu ajutorul mordantului.
 FABRICAREA HÂRTIEI
 Papirusul ce servea, de obicei, la confecţionarea de corzi şi vele pentru

ambarcaţiuni se folosea şi ca suport pentru scris, în loc de hârtie.

 Pentru obţinerea pergamentului, egiptenii decupau în lamele subţiri tulpina

papirusului, întindeau aceste lamele una lângă alta, apoi suprapuneau mai multe
straturi, le acopereau cu un strat subţire de gumă arabică, apoi presau totul, iar la
sfârşit netezeau suprafaţa cu unelte specifice.

 Pe aceste pergamente, scriau cu două feluri de cerneală, roşie şi neagră. Ambele

se puteau spăla când erau încă proaspete şi, mai târziu, puteau fi uşor îndepărtate
prin răzuire.
 STICLA ŞI CERAMICA
 Arta fabricaării sticlei era foarte evoluată la egipteni, concretizându-se în cupe,

coliere şi obiecte de podoabă diverse.

 Ştiau să le acopere cu ornamente în relief şi panglici

de culoare, în stilul veneţian de mai târziu.

 Vasele de ceramică simple sau decorate cu plăcuţe de

email colorat, modelate dintr-un amestec de nisip, sodă

şi oxizi metalici erau remarcabile, nu numai prin fineţea si
omogenizarea materialului, ci şi prin eleganţa formelor ce
amintesc de cele mai frumoase realizări ale artei greceşti.

OBŢINEREA VINULUI ŞI A ULEIULUI

 Egiptenii extrăgeau vinul din struguri cu ajutorul teascului.

 Cu acelaşi instrument obţineau ulei din fructe şi din numeroasele plante

oleaginoase, ca: măslinul, inul, ricinul, etc., cultivate local sau importate.
 Untdelemnul valora o avere, mult timp servind drept monedă de schimb. El se

folosea atât în gastronomie cât şi pentru alimentarea lămpilor.

 ARTA ÎMBĂLSĂMĂRII
 Conservarea cadavrelor reprezenta o preocupare fundamentală a egiptenilor, o îndeletnicire pe care au
dus-o la perfecţiune. Mumiile egiptene s-au păstrat intacte, timp de cincizeci de secole.
 Herodot povesteşte că îmbălsămarea era o meserie în Egipt, existând adevăraţi profesionişti, adică
persoane dedicate exclusiv acestei activităţi.
ACCESORII DE COSMETICĂ
 Cele mai vechi dovezi ale existenţei produselor cosmetice sunt din prima dinastie (2920 - 2770 î .e.n).
 Basoreliefurile și desenele găsite evocă importanța acordată în Egiptul antic igienei și frumuseții.
 Pomezile, unguentele, tincturile pentru sprâncene, pleoape, buze jucau un rol important în industria
egipteană.
 Arta realizării de flori artificiale era tot atât de răspândită în vechiul Egipt precum este în Europa
zilelor noastre.
 Cercetările arheologilor au scos la iveală, din morminte, parfumuri, farduri, bijuterii şlefuite, flori
pictate, etc. - găsite alături de mumii, printre cărţile preferate ale defunctului şi instrumentele de care se
servise, în timpul vieţii, la îndeplinirea ocupaţiilor ce-i fuseseră cel mai pe plac.
 Egiptenii din timpul Reginei Cleopatrei utilizau peste 21 de uleiuri aromatice pentru a-şi proteja pielea
de soarele arzător, pentru a ţine la distanţă mirosurile neplăcute şi pentru tratarea problemelor pielii -
tratarea vergeturilor, a celulitei şi chiar a ridurilor.
 Civilizaţia Egiptului Antic prin tehnicile folosite în producerea produselor cosmetice şi tratamentul
bolilor cu substanţe naturale, a reprezentat de fapt o formă incipientă a chimiei.
 SCULPTURA ŞI PICTURA
 Gradul de perfecţiune atins de această artă încă din timpul Vechiului Imperiu este
dovada unei antichităţi prodigioase a civilizaţiei egiptene.
 Cele mai vechi statuete din lume, de provenienţă egipteană, cioplite în calcar, se

pot admira, în zilele noastre, la muzeul Luvru. Ele reprezintă pe un funcţionar Sepa,
şi pe soţia sa, Nesa.
 Capodopera Imperiului Vechi este considerată Statuia lui Khafra,

sculptată din diorit. Faraonul este înfăţişat stând pe tron, cu mâinile

pe genunchi, din întreaga lui făptură respirând un aer de seninătate
şi graţie sobră (atitudine adoptată, mai târziu, pentru coloşii regali).
 Alte sculpturi egiptene sunt:
- Prinţul Rahotep şi soţia sa
- Scribul
- Masca de aur a lui Tutankamon
- Statueta din lemn a lui Ka-aper
- Statueta de cupru a faraonului Pepi I
- Portretul lui Nefertiti
- Grupul Mikerinos
- Regina Khamerer Nebti
 - Piticul Seneb şi familia sa
- Mentuhotep I şi Sesostris I
- Statuile faraonilor Tuthmosis I, Tuthmosis III
- Amenhotep II şi zeul Amon-Ra
- Ramses II (granit negru sau roz)
- statuile „coloşilor” din Teba

 Cele patru statui gigantice (20 m) din faţa templului de la Abu Simbel. Statui de
piatră ale lui Ramses şi ale soţiei sale, Nefertari, A fost construit de Ramses al II-lea
în secolul 13 î.Ch., pentru a-şi intimida rivalii nubieni şi pentru a comemora celebra
bătălie de la Kadesh.
 LITERATURA EGIPTEANĂ
 Cărţile Egiptului sunt, neîndoielnic, cele mai vechi din lume.
 Literatura egipteană a luat naştere şi a înflorit în sânul credinţelor religioase, dar s-a extins cu rapiditate,

cuprinzând întreaga viaţă de zi cu zi. Operele literare au ocupat un loc de seamă în gândirea şi civilizaţia
egipteană.
   Cele mai vechi texte literare care ni s-au pastrat sunt aşa zisele Texte ale Piramidelor. Versiunile cele mai

vechi ale acestora fiind găsite gravate pe pereţii lăuntrici ai piramidelor construite de faraonii din dinastiile
a IV-a şi a VI-a. Aceste inscripţii, în cea mai mare parte foarte vechi, se referea exclusiv la soarta după
moarte a faraonilor şi reprezintă descântece şi vrăji graţie cărora faraonul va putea deveni un zeu muritor.
 Cele mai frumoase lucrări datează din perioada Imperiului Vechi.

 Egiptenii nu dau glas sentimentelor în operele lor, dacă nu întâlnim nici explozii de recunoștință, nici

strigăte de disperare, este în principal, pentru că ei n-au cunoscut suferința privațiunilor.

 Ei binecuvântează Nilul aducător de prosperitate, dar fără

de puterile sale dezlănțuite, atâta vreme cât știau cu exactitate

momentele inundațiilor. Faimosul Imn al Nilului, din timpul celei
de-a douăsprezecea dinastii, pare monoton, simplu și rece.
 Lucrări religioase și tratate de morală
 Cele mai vechi scrieri egiptene sunt lucrările filozofice.
 Una dintre cea intitulată Învăţăturile lui Ptahotep. Acest

Ptahotep, fiul unui rege din cea de-a cincea dinastie, s-a
hotărât să le lase urmaşilor rodul îndelungatei sale
experienţe, concretizată în maxime cu morlă practică.
Principiul propus ca bază a comportamentului este conformismul, respectarea ordinii
prestabilite: ascultarea părinţilor, în tinereţe, apoi, supunerea faţă de rege, părintele
poporului.
 Cartea Morţilor compusă de scribii Egiptului antic conţine o mulţime de rugăciuni, de

texte eterogene cuprinzând descântece, farmece, formule magice fără de care cel mort nu
putea scăpa torturilor eterne ale sufletului, dar şi imnuri către Osiris şi Ra, care aveau ca
scop să ferească pe răposat de o soartă rea pe lumea cealaltă şi să-i asigure fericirea şi
nemurirea.
 Această Carte a Morţilor era aşezată în mormintele egiptenilor, pentru ca răposatul,

sau mai exact Ka-ul (sufletul) său să rostească aceste vrăji sau descântece după moarte
pentru a obţine astfel viaţa veşnică.
 Scrieri asemănătoare Cărţii Morţilor, descoperite tot în morminte, sunt
Lamentaţiile lui Isis şi ale lui Nebi-hat şi cele două Cărţi: a ceea ce este în Regiunea
Superioară şi Inferioară.

Lucrări istorice
 Scrierile istorice ale Egiptului au fost realizate mai ales în paginile de piatră.

 Memorii ale lui Sineh, datând din cea de-a douăsprezecea dinastie, traduse de pe

unul dintre papirusurile hieratice de la muzeul din Berlin, dar şi un foarte preţios
papirus achiziţionat de Muzeul Britanic în 1839, în care relatează începutul luptei
împotriva triburilor de hyksos.
 Cum a cucerit Thutii oraşul Joppe, îmbină fantezia cu adevărul istoric.
 Producţii epistolare
 S-au păstrat foarte multe scrisori, pe diferite teme, acum circa cinci mii de ani,
Amenemhat I, fondatorul celei de-a douăsprezecea dinastii, compunea Invăţăturile pentru
fiul său, Usortesen I, un document istoric, în care relatează luptele din primii ani ai
domniei sale şi victoriile succesive repurtate asupra duşmanilor libieni şi asiatici.
 Tot în timpul acestei dinastii datează şi scrisoarea adresată de scribul Duaur-se-Kharda

fiu lui său Papi, pentru a-l determina să îmbrăţişeze profesia de scrib.
 O altă epistolă celebră este cea a scribului Ani către fiul său Khonas-Hotpu,

reprezentând un tratat de morală.

Opere poetice
 Poezia egipteană a înflorit mai ales în timpul lui Ramses II, marele Sesostris. Pentaur
singurul poet din acea perioadă, semnează unica opera poetică importantă, fiind vorba de o
epopee în care se povesteşte victoria de la Kadesh.
 Alături de acest poem mai apare şi Imnul Nilului, o altă creaţie reuşită a Egiptului

Antic.
 Papirusul Edwin Smith
 Este cel mai vechi text medical din lume, datând din anul 1600 î.e.n. Acest papirus
împreună cu papirusul Ebers, se numără printre cele mai vechi şi mai bine păstrate
documente medicale. Celălalt, Papirusul Ebers datând din anul 1550 î.e.n. Un alt papirus
medical important este papirusul Brugsch (în jurul anului 1300 î.e.n.).
 Acest papirus este o dovadă a faptului că acum câteva mii de ani se efectuau operaţii
chirurgicale. În acest document, este şi o listă de 48 de traume şi cazuri de vătămări, fiecare
cu o descriere a examinaţiei, a tratamentului şi prognozei. Sunt menţionate tratamente pentru
diverse infecţii, pentru oprirea sângerării, sau chiar sfaturi pentru cei care s-au lovit la cap şi
la coloana vertebrală, să nu fie mişcaţi pentru a nu cauza mai mult rău.
 Papirusul descrie observaţiile
anatomice în detaliu. Găsim aici
descrierea creierului, pulsaţiile
intercraniene, a vaselor de sânge,
a inimii etc. Însă funcţiile fiziolo-
gice ale organelor au rămas un
mister în rândul egiptenilor.
 Poveşti şi romane
 În 1852, savantul de Rouge, fiind rugat să traducă un papirus, descoperea un

amestec de Decameron şi O mie şi una de nopţi, o aventură galantă urmată de

întâmplări fantastice.
 Această descoperire a fost urmată de altele, ce au condus la concluzia că vechii

egipteni apreciau şi povestirile picante în aceeaşi măsură ca pe cele eroice.

 Povestea celor doi fraţi, o simplă versiune a basmului despre Joseph şi soţia lui,

Putifar.
 BIBLIOGRAFIE
Le Bon, Gustave. (2000), Egiptul, adevar și legendă, Prietenii Caărții, București.
Humphreys, Andrew., Fletcher, Joann., Jenkins, Siona., Hoath, Richard. (2010),
Egipt, Biblioteca Adevarul, București.
Frăsineanu, Dragoș. (2005), Geopolitica, Editura România de Mâine, București.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Egiptul_Antic
http://egiptul-antic.info/