Sunteți pe pagina 1din 5

Napoleon Bonaparte

Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 într-o insula din Mediterana numită Corsica. A
fost al doilea din cei opt copii ai familiei. Insula Corsica a fost vândută de genovezi francezilor.
Tânărul Napoleon a urmat şcoala militară în Franţa. La şcoală a iubit foarte mult să studieze,
avea o memorie foarte bună şi iubea matematica, geografia şi istoria. Avea o mare dorinţă de
cunoaştere şi citea mult.
La vârsta de 16 ani era deja membru activ în armata franceză. A luptat în mai multe lupte
în timpul Revoluţei franceze şi s-a dovedit un lider militar desăvârşit. A primit numele de
„ micul caporal” pentru că era foarte scund. ( 1, 65 m).În Franţa, Revoluţia s-a născut din dorinţa
oamenilor de a înlătura monarhia, oamenii fiind sătuli ca regii francezi să trăiască în bogăţie şi
desfătare în timp ce poporul murea de foame şi trăia în condiţii mizere. Deviza Revoluţiei
franceze a fost: „ Libertate, egalitate, fraternitate!”.
La 25 de ani era deja general, devenind foarte repede cunoscut şi apreciat pentru
victoriile obţinute în Italia. Foarte ambiţios şi dornic de glorie a participat la acţiunile care puteau
să-i aducă putere, bogăţie şi faimă.
În 1799, Napoleon a preluat controlul asupra guvernului francez si a devenit Prim Consul .
Prim Consulul era un conducător, dar nu un rege. O primă măsură pe care a luat-o din această
poziţie a fost schimbarea sistemului de legi francez. El a creat Codul Napoleonic care a fost scris
în termeni foarte clari şi uşor de înţeles şi care asigura tratament egal pentru toţi cetăţenii. Chiar
şi astăzi, legea franceză este bazată pe Codul Napoleonic.
Napoleon avea o mare sete de putere. În 1804 se încoronează singur ca Napoleon I, Împăratul
francezilor. Franţa tocmai a încheiat o revoluţie foarte sângeroasă pentru a scăpa de monarhie şi
s-au trezit că sunt acum au un împărat.
Pentru încoronarea lui şi a soţiei sale Josephine, Napoleon l-a adus chiar pe Papa de la Roma,
pentru a arăta că el merită respect la fel ca un împărat roman. Cu toate că l-a adus pe papă, în
momentul încoronării, el a luat coroana din mâna papei şi şi-a pus-o singur pe cap pentru a arăta
că nici măcar Papa nu este mai sus ca el.
Odată cu trecerea timpului Napoleon a devenit un tiran. Chiar şi aşa francezii îl suportau datorită
succeselor sale în luptă. El dorea să creeze un imperiu la fel ca şi al lui Cezar şi dorea faima şi
prestigiul acestuia. A purtat lupte de cucerire cu Austria, Rusia, Prusia, Anglia obţinând multe
victorii şi cucerind o mare parte a Europei. Napoleon a fost un soldat strălucit şi a câştigat
aproape fiecare luptă pe care a purtat-o. Victoriile lui în luptă i-au adus glorie lui şi Franţei.
El a oferit stăpânirea teritoriilor cucerite membrilor familiei sale, fraţilor, surorilor , cumnaţilor,
astfel fratele său a mai mare a primit Olanda, altul Spania şi tot aşa.
El şi-ar fi dorit să cucerească Anglia, dar ştia că flota engleză este mult mai puternică decât cea
franceză. Aşa că a abandonat ideea de a ataca direct Anglia şi şi-a îndreptat atenţia asupra
teritoriilor engleze . Pe vremea aceea Egiptul era sub stăpânire britanică aşa că a pornit acolo. A
avut şi victorii pe uscat, dar amiralul Nelson l-a învins pe ape.
Acţinuea aceasta neavând succes a ordonat tuturor statelor din Europa să nu mai cumpere
sau să vândă ceva englezilor. Sub pretextul că Rusia nu a dat ascultare acestei propuneri a pornit
să cucerească şi Rusia, ceea ce s-a dovedit a fi o mare greşeală. A strâns o armată de 600.000 de
oameni, cea mai mare armată strânsă vreodată şi a pornit lungul drum spre Moscova. Armata
rusă s-a retras din calea armatei lui Napoleon. Îi atacau doar din când în când, forţându-i în felul
acesta să înainteze tot mai mult şi să fie nevoiţi să găsească surse de hrană. Cum iarna rusească
se apropia mulţi soldaţi au murit de frig şi foame. Când Napoleon şi oamenii lui au ajuns în final
în Moscova au găsit-o pustie. În noiembrie au început drumul înapoi spre Franţa. Multe trupe
erau în picioarele goale şi iarna în Rusia este foarte grea. Din marea armată a lui Napoleon doar
aproximativ 40.000 de oameni au supravieţuit.
Cu toate că Napoleon a suferit pierderi foarte mari în Rusia, el a refuzat să facă pace cu
celelalte state europene. Aşa că armate Rusiei, Austriei, Suediei şi Prusiei au pornit marşul spre
Paris. Francezii erau sătui de atâtea lupte şi morţi, aşa că l-au exilat pe Napoleon pe insula Elba.
În Franţa revoluţia fusese complet anulată. Fraţii fostului rege au urcat pe tron şi au domnit în
Franţa ca şi cum cei 24 de ani de revoluţie şi imperiul nu ar fi existat niciodată. Nemulţumirea
francezilor a crescut şi mai mult.
Napoleon s-a plictisit în exil. Aşa că atunci când a auzit că francezii nu sunt mulţumiţi de
noua lor situaţie a evadat de pe insulă şi s-a întors în Franţa unde mai avea susţinători loiali.
Imediat a şi intrat în război. S-a luptat cu trupele aliate ale mai multor ţări din Europa la
Waterloo în Belgia, în 1815. A fost învins de tot în această luptă. După înfrângere a fost exilat
din nou. De data aceasta a fost trimis pe insula Elena, o insulă pierdută în ocean. Napoleon a trăit
acolo ultimii şase ani din viaţă, fără nici o putere, părăsit de toţi, dictându-şi amintirile şi
certându-se cu guvernatorul insulei care îi interzicea să se plimbe fără a fi bine păzit. Moare de
cancer la stomac ( deşi unii cred că a fost otrăvit lent de englezi) în 1821.
1.Unde s-a născut Napoleon ?
Napoleon s-a născut în insula Corsica, în 1769.

2. Cum a fost elevul Napoleon ?


Elevul Napoleon a fost foarte curios şi a citit mult, fiind în special perocupat de matematică,
istorie şi geografie şi având o memorie foarte bună.

3.Ce şcoală a urmat ?


El a urmat Şcoala Militară din Franţa.

4. De ce s-a născut Revoluţia în Franţa ?


Revoluţia s-a născut din dorinţa oamenilor de a înlătura monarhia, oamenii fiind sătuli ca regii
francezi să trăiască în bogăţie şi desfătare în timp ce poporul murea de foame şi trăia în condiţii
mizere.

5. Care era deviza revoluţei franceze ?


Deviza Revoluţiei franceze a fost: „ Libertate, egalitate, fraternitate!”.

6.Ce măsuri a luat el ca şi Prim Consul ?


O primă măsură pe care a luat-o din această poziţie a fost schimbarea sistemului de legi francez.
El a creat Codul Napoleonic care a fost scris în termeni foarte clari şi uşor de înţeles şi care
asigura tratament egal pentru toţi cetăţenii. Chiar şi astăzi, legea franceză este bazată pe Codul
Napoleonic.

7.În ce an s-a încoronat el împărat al francezilor ?


În 1804 se încoronează singur ca Napoleon I, Împăratul francezilor
Cum se numea soţia lui ?
Soţia lui se numea Josephine.

8.Pe cine a invitat la încoronare ?


Napoleon l-a adus chiar pe Papa de la Roma, pentru a arăta că el merită respect la fel ca un
împărat roman. Cu toate că l-a adus pe papă, în momentul încoronării, el a luat coroana din mâna
papei şi şi-a pus-o singur pe cap pentru a arăta că nici măcar Papa nu este mai sus ca el.
9.Ca cine îşi dorea el să ajungă?
El dorea să creeze un imperiu la fel ca şi al lui Cezar şi dorea faima şi prestigiul acestuia.

10. Ce făcea cu teritoriile nou cucerite?


El a oferit stăpânirea teritoriilor cucerite membrilor familiei sale, fraţilor, surorilor , cumnaţilor,
astfel fratele său a mai mare a primit Olanda, altul Spania şi tot aşa.

11. Ce ţară şi-ar fi dorit el tare mult să o cucerească?


El şi-ar fi dorit să cucerească Anglia, dar ştia că flota engleză este mult mai puternică decât cea
franceză.
1. De ce a atacat el Egiptul ?
Pe vremea aceea Egiptul era sub stăpânire britanică aşa că a pornit acolo.

2.Cine l-a învins în Egipt?


A avut şi victorii pe uscat, dar amiralul Nelson l-a învins pe ape.

3.Sub ce pretext a pornit el împotriva Rusiei?


Sub pretextul că Rusia nu a dat ascultare propunerii de a nu mai face comerţ cu Anglia a pornit
să cucerească şi Rusia, ceea ce s-a dovedit a fi o mare greşeală.

4. Câţi soldaţi a reuşit să strângă?


A strâns o armată de 600.000 de oameni, cea mai mare armată strânsă vreodată.

5.De ce s-a dovedit expediţia din Rusia o greşeală?


Rusia este o ţară cu climă foarte grea şi el a mers acolo iarna, armata lui nu era foarte bine
echipată şi astfel mulţi au murit de frig şi foame.

6.Ce s-a întâmplat cu Napoleon după ce campania din Rusia a eşuat?


Francezii erau sătui de atâtea lupte şi morţi, aşa că l-au exilat pe Napoleon pe insula Elba.

7. Unde a purtat Napoleon ultima bătălie?


Ultima bătălie a purtat-o la Waterloo.

8. Pe pe insulă a fost exilat ultima dată?


A fost exilat pe o insulă britanică, Elena.

9.Cu ce şi-a ocupat ultimii ani din viaţă ?


Şi-a ocupat ultimii ani din viaţă cu scrierea memoriilor.

10.În ce an a murit?
A murit în 1821 de cancer la stomac.

S-ar putea să vă placă și