DRAGOBETELE

Pe vremuri, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii tineau sau faceau Dragobetele

(ZiuaIndragostitilor).
Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei,
un barbat chipes si iubaret nevoie mare.
Credinta populara româneasca spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli tot
anul. Asadar: dimineata, imbracati in cele mai bune haine, tinerii se intalneau in centrul satului
sau in fata bisericii. Daca timpul era favorabil, porneau cantand in grupuri catre padure sau prin
lunci in cautarea ghioceilor si a altor plante miraculoase(folosite pentru descantece de
dragoste), daca vremea era urata se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de
povesti.
In padure, in jurul focurilor aprinse, tinerii baieti si fete stateau de vorba. Fetele strangeau
viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de
dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau
de pe florile de fragi. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice
(se spunea ca e "nascuta din surasul zanelor") si putea face fetele mai frumoase si mai
dragastoase.
La pranz, fetele incepeau sa coboare spre sat in fuga, in sudul Romaniei aceasta goana fiind
numita "zburatorit". Fiecare baiat urmarea fata care ii placea.
Dupa-amiaza are loc petrecerea, unde toata lumea, fie ca este membru al unui cuplu, fie ca nu,
danseaza, canta, se simte bine fiindca se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau
cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului.
TĂIEREA MOŢULUI
Obicei respectat din mosi stramosi, taierea motului se practica pe toate meleagurile tarii
noastre, diferentele de la zona la zona fiind foarte mici. Se practica la un an de la nasterea
copilului in mod obisnuit, dar si la trei ani sau chiar la cinci, obligatoriu insa in an cu numar
fara sot.
Copilul, imbracat in haine primite cadou de la nas, este pus pe o perna care se daruieste mai
apoi de mama nasei ori pe o galeata cu apa pe care se pun trei colaci mari. Ca sa nu se
imbolnaveasca se zice ca cel mic trebuie legat la ochi ca sa nu vada cand i se taie motul.
De funda cu care este legat la ochi se prinde la capat un banut pentru noroc.
Cu o foarfeca sau un briceag nasul taie motul si intreaba: „De ce ti-e motul, finule?” la care cei
de fata raspund: „De noroc si sanatate si de o oaie cu lapte”.
Motul taiat se pastreaza ca amintire laolalta cu lumanarea de la botez si se arata copilului cand
acesta implineste sapte ani dupa care se ingroapa la radacina unui pom fructifer. Sau se mai
obisnuieste ca motul sa fie ingropat in ziua taierii motului intr-un lan de grau, ca parul celui mic
sa fie bogat.
Un alt obicei la taierea motului este sa se puna diferite obiecte pe o tava in fata copilului, cum
ar fi: carte, creion, paine, carbune, cosmetice, lana si pamant si este lasat sa aleaga de trei ori
cate un obiect. Ce va alege arata la ce va avea noroc in viata.
DRĂGAICA

Drăgaica este un ritual de origine agrară, practicat la 24 iunie prin Muntenia, Moldova și
Oltenia, în preajma începerii verii. Ritualul urmăreşte prosperitatea și protecția culturilor, mai
ales de cereale. Această sărbătoare coincide cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sf. Ioan
Botezătorul. Tradiția cere ca în această zi nimeni să nu lucreze pentru că în această zi este cap
de vară, iar Soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.

Drăgaica se sărbătorește printr-un un dans făcut de un grup de 5-10 fete din care una este
aleasă, ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, în timp ce
fetele celelalte se îmbracă în alb, poartă un val pe față în care sunt prinse flori de sânziene, iar
în mână țin o coasă. Odată constituit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La
popasuri, în special la răscruci, fetele se așează în cerc, cântând și executând un dans săltat ale
cărui mișcări desenează o cruce.

Se spune că Drăgaica face ca fructele să se coacă mai repede, ferindu-le de stricăciuni și

putrezire. În alte părți această sărbătoare are denumirea de Sânziene.
CALOIANUL

Obiceiul Caloianului are loc in martea a treia dupa Pastele ortodox.El este un ritual de invocare a ploii
benefice,aducatoare de bogatie.Se practica in toata zona balcanica si in unele zone din Romania se
practica si in prezent.El are o mare vechime,datand in epoca precrestina.
Inca din zori, fetele de la 5-6 ani in sus se strang la un loc si se impart, dupa varsta, in doua sau mai
multe cete. Fiecare ceata isi alege o conducatoare. Fetele fac o papusa de lut, un om mic, pe care il
impodobesc cu panglici, carpe colorate si flori, iar pe cap ii pun drept caciula o coaja de ou rosu. In unele
sate il imbraca in straie taranesti, cu opincute si caciulita. Papusa se numeste Caloian, Calian sau
Scaloian. Fetele pun caloianul intr-un cosciug mic, bine incleiat - ca sa pluteasca pe apa - sau pe o
scandura, il inconjoara cu coji de oua rosii, pastrate de la Paste, precum si fel de fel de flori, printre care
predomina busuiocul, apoi il ingroapa pe camp, pe malul vreunei ape ori intr-alt loc ascuns. Inainte de
inmormantare, una dintre fete se face preot, alta dascal, a treia duce steagul, adica o trestie cu o batista
alba in varf, inaintea popii, si iarasi una sau doua fete duc sicriul ori scandura cu Caloianul.Obiceiul
respecta traditiile unei inmormantari,copiii avand roluri diferite:preot,dascal,gropar,bocitoare,etc.Dupa
ce este modelat din lut si imbracat in coji de ou pastrate de la Paste,Caloianul este plimbat cu un cortegiu
de bocitoare dupa el care invoca prin cantece venirea ploii:

Caloiene, Ene!
Cum ne curg lacrimile
Să curgă şi ploile,
Zilele şi nopţile,
Să umple şanţurile,
Să crească legumile
şi toate ierburile!

Iene,Iene,Caloiene,
Deschide portitele
Sa curga ploitele
Ca de cand n-a mai plouat
Aratura s-a uscat.

Caloianul devine mesagerul dorintelor lor in fata divinitatii,unde va ajunge dupa

inmormantare,conform traditiei crestine.

Caloiene, Iene,
Du-te-n cer şi cere
Să deschiză porţile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă şi gârlele,
Zilele şi nopţile,
Ca să crească grânele