Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Autorii Codului
Inca de la inaugurarea Consulatului, Napoleon declarase ca
intocmirea legilor civile devenise o necessitate politica.
Dupa biruinta de la Marengo Bonaparte ia cerut colegului sau
de consulat sa numeasca o comsie pentru redactarea noului cod civil.
Hotararea din 12 august 1799 stabilea componenta comisiei: Fr.
Tronchet, presedintele tribunalului de Casatie, F. Bigot de Preameneu,
comisar guvernului pe langa acelasi tribunal, J. Portalis, comisar
general pe langa Consiliul prizelor maritime si ca secretar Jaques de
Maleville, membru al Tribunalului de Casatie. Lucrarile comisiei
urmau sa fie conduse de catre Cambaseres si supravegheate chiar de
Napoleon.
Bonaparte cerea membrulor comisiei sa definitiveze proictul in
cel mult sase luni. Indemnandu-i si zorindu-i necontenit acestia lau
redactat dupa numai patru luni de zile. Dupa ce proiectul este
prezentat guvernului, Bonaparte a cerut Tribunalului de Casatie sa
numeasca o comisie de cinci membri care in decurs de trei luni sa faca
observatii. Totodata proiectul a fost trimis celor 90 de tribunale de
apel pentru a-l examina in acelasi interval de timp, in comisii formate
din trei membri. Toate ziarele au publicat date sau fragmente din noul
cod, facandu-l cunoscut intregii tari.
Pentru a deveni cod, proiectul urma sa treaca printr-o filiera
procedurala, politica si nu juridica, in care Napoleon avea sa-si arate
inca odata calitatile sale de om politic. Mai intai trebuia examinat in
sectia legislativa a Consiliului de Stat si apoi discutat in plenara
acestuia. Daca examinarea proiectului in sectia legislativa avea o
importanta minora, discutiile din plen prezentau o insemnatate mult
mai mare, deoarece ele urmau sa definitiveze textul codului.
Competent sa dea prin avizele sale o temelie juridica deciziilor
lui Napoleon, Consiliul de stat se bucura de o deosebita consideratie
din partea primului consul. Oamenii de valoare, membrii
Consiliuluiaveau cela mai variate dregatorii si meserii: avcati,
magistrati, generali, diplomati, doctori, marinari, negustori. Bonaparte
era interesat sa participe sis a prezideze personal sedintele in care
urma sa se definitiveze codul sau pe care il considera o biruinta mai
trainica decat cele obtinute la Arcole sau Marengo.
Bonaparte conducea in modul cel mai natural, spontan si
familiar sedintele consiliului. Primul consul ii asculta pe toti cu
rabdare dar devenea combativ si se inflacara repede ori de cate ori
vorbitorii incercau sa sacrifice realitatile vietii de dragul teoriilor
sarbede. Subordona totul spiritului sau critic. Dintre toti ce-si
exprimau opiniile ii aprecia mai ales pep e aceia care aveau ceva de
spus.
Neobosit in timpul sedintelor le prelungea pana ce toti doreau
sa-si spuna parerea reuseau sa si-o infatiseze. Mai intai pastra tacere ca
ceilalti sa-si expuna doctrinele sis a-si dezvolte ideile, apoi lua
cuvantul, infatisand adesea problema intr-o noua lumina si arata o
agerime si o profunzime uimitoare. E stia sa fie convingator si adesea
facea sa se modifice proiecte in modul cel mai intelept. Bonaparte nu
avea darul elocintei, dar poseda o dictiune usoara, o dialectica
puternica, o mare putere de rationament. Mintea sa dadea solutii
rodnice si utile, in cuvintele sale se afla o bogatie de expresii.
Conducand cu arta, dibacie, pricepere si autoritate sedintele,
Bonaparte devenise cu adevarat sufletul Consiliului de Stat.
Incerca sa asigure legii cea mai corecta aplicare practica si
subordona totul necesitatilor si cerintelor sociale ale epocii.
Institutiile Codului
Continand un un numar de 2281 de articole, Codul Napoleon
urmeaza ordinea Institutiilor lui Iustinian: personae, bunuri,
succesiuni, obligatii si contracte, privilegiile, ipotecile si prescriptia.
Codul lui Napoleon situeaza proprietatea privata in centrul
reglementarii sale juridice, privind-o drept sorgintea originara a
oricaror libertati individuale.
“Proprietatea este dreptul de a folosi si de a dispune de un lucru
in chipul cel mai absolute, cu conditia sa nu i se dea o intrebuintare
oprita de legi sau regulamente”.
In conceptia codului dreptul de productie este privit asemenea
unei suveranitati absolute si intolerante.
Uzucapiunea indeplinea un rol important in mecanica sociala ii
silea pe proprietari sa fie activi in exercitiul drepturilor lor, caci
neglijenta acestora se putea solda cu pierderea dreptului de
proprietate.
Codul Napoleon a acordat atentia si importanta cuvenita
organizarii familiei. Codul civil a urmarit sa faca din familia burgheza
celula de baza a vietii sociale, acordand sefului familiei puteri si
prerogative foarte intinse asupra tuturor persoanelor care o alcatuiau.
Familia sa construit prin casatorie. Considerata sub vechiul
regim drept un sacrament religios casatoria devine odata cu revolutia
institutie civila.
Casatoria trebuia sa indeplineasca anumite conditii de fond:
deosebirea de sex; pubertatea sotului si nubilitatea sotiei fixata la 18
de ani pentru baieti si 15 ani pentru fete, cu exceptia dispenselor
obtinute pentru motive grave; consimtanantul viitorilor soti iar ultima
conditie era consimtamantul parintilor.
Pe langa conditiile de fond, codul prevedea si unele de forma,
fie anterioare, fie concomitente casatoriei. Aceste din urma constituie
insasi celebrarea casatoriei inaintea ofiterului de stare civila si a
martorilor.
Incheierea contractului de casatorie producea efecte mai intai
intre partile contractante. Acestea constau in anumite indatori:
coabitare, fidelitate, ajutor si asistenta reciproca pe temelia carora
codul a cladit puterea maritala a sotului.
Odata cu incheierea casatoriei, sotii stabileau de obicei si
raporturile pecuniare dintre ei, adica intocmeau o conventie
matrimoniala. Ei puteau alege intre urmatoarele tipuri propuse in cod:
comunitatea de bunuri, regimul dotal, separatia de bunuri si regimul
fara comunitate.
Regimul se putea desface prin moarte unuia dintre soti, prin
nulitatea acesteia declarata de o instanta judecatoreasca sau prin
divort.
Pornind de la ideea restabilirii demnitatii si stabilitatii familiei
legitime, codul nu ingaduia ceretarea paternitatii naturale cu exceptia
cazului unei rapiri, cand data la care a avut loc coincidea cu acea a
conceptiei.
Urmarind sa ocroteasca familia si individul, Codul Napoleon a
instituit masuri sa protejeze persoanele care din diverse motive nu-si
puteau exercita drepturile. Lasand la o parte incapacitatea femeii
maritate, pe care codul o deduce din autoritatea maritala, amintim aici
masurile de ocrotire a minorilor si a celor loviti de infirmitati mintale.
Codul Napoleon mentine ideea de unitate a patrimoniului,
acorda mostenirii legale intaietate fata de cea testamentara si introduce
ideea de egalitate in material succesorala.
In determinarea persoanelor chemate sa dobandeasca
mostenirea redactorii codului au stabilit urmatoarele clase de
mostenitori: legitimi, naturali, sotul supravietuitor si statul.