Nascut in anul 1769 pe insula Corsica, o regiue renumita pentru saracia si conditiile de existenta precare, Napoleon Bonaparte, al doilea

fiu al unei proeminente familii, avea sa devina imparatul Frantei si cel mai mare soldat al erei modene. La varsta de 10 ani este trimis in Franta la Brienne, pentru a urma scoala militara de aici. In anul 1784 devine cadet al scolii militare din Paris. Un an mai tarziu, devine ofiter de artilerie, in serviciul regelui. Imediat dupa aceea pleaca si in urmatorii patru ani, la fel ca si majoritatea ofiterilor, pe timp de pace, petrece mai mult timp departe de baraci, decat in apropierea lor.Anul 1789 marcheaza inceputul revolutiei franceze si o data cu el, se iveste sansa unei cariere militare fara limite. In anul 1793, Napoleon ajunge la Toulon, oras care fusese ocupat de catre o factiune regalista britanica, in momentul in care comandantul artileriei fusese ranit. Sprijinit de catre Augustine Robespierre, deputat in misiune al armatei, planul de atac al lui Napoleon este adoptat si pe data de 17 decembrie a acelui an, zidurile exterioare cad sub conducerea personala a maiorului Bonaparte. Pe data de 19 dec 1789, aliatii evacueaza portul si cateva zile mai tarziu (pe data de 24), Napoleon este promovat la gradul de Brigadier general al artileriei.Pe data de 5 octombrie 1795, cand simpatizantii regalisti amenintau suveranitatea guvernului, a fost chemat pentru a apara revolutia, brigadierul Bonaparte. Cu cateva salve de artilerie, Napoleon opreste contrarevolutia, facand aproximativ 600 de victime si intrand astfel in gratiile guvernului. In mai putin de o luna Napoleon este promovat la rangul de general de divizie si in luna martie a anului 1797, este desemnat pentru a conduce armata care avea sa lupte contra Italiei. Armistitiul se incheie sub propria autoritate a lui Napoleon, acesta purtand multe batalii in nordul Italiei, alungandu-i pe austrieci din fosta lor provincie si fortand pacea in regatul Lombardiei. Intors la Paris, drept invingator asupra Austriei, Napoleon este numit la comanda armatei ce avea sa invadeze Anglia.Franta abandoneaza planul de invazie, Napoleon ramanand astfel general fara comanda. Nemaiasteptand o noua misiune, Napoleon propune o invazie in Egipt, pentru a putea ajunge la Imperiul Britanic. Propunerea ii este imediat aprobata. Napoleon este sustinut de catre parlament nu doar cu o armata ci si cu intreaga flota mediteraneana. Dupa ce il evitase practic pe admiralul Nelson, Bonaparte debarca in Africa si castiga batalia piramidelor. O saptamana mai tarziu, admiralul Nelson nimiceste flota franceza, care era ancorata in portul Aboukir. Acest dezastru izoleaza practic armata franceza, care ramane fara nici o speranta de a fi ajutata de pe continent. In urmatoarele 12 luni, Napoleon lupta si castiga cateva batalii, stopeaza cateva rascoale in Egipt, reproiecteaza orasul Cairo, flirteaza cu gandul de a se converti la Islam si conduce o campanie nereusita de a cuceri Palestina. Cu toate acestea Napoleon pierde contactul cu evenimentele politice si militare din Europa si influenta lui din cadrul parlamentului scade. Norocul ii surade lui Napoleon, despre care se stie, ca era superstitios: anul 1799 fusese incununat cu insuccese pentru Franta. Datorita banilor britanici si a ofensivei conduse de tarul
1

Paul in legatura cu invazia lui Napoleon in Malta (tarul Paul era cavaler de Malta), Rusia li se alatura Imperiului Britanic, Austriei si Turciei (Egiptul fusese o provincie turca) in ceea de a doua coalitie impotriva Frantei. Rusia trimite trei armate in vestul Europei: una in Olanda, o a doua in Elvetia si ceea de a treia, sub comanda maresalului Suvarov (parintele armatei moderne ruse), in nordul Italiei pentru a ajuta armata ruseasca sa isi recucereasca teritoriile pierdute. Sub conducerea lui Suvarov, armata rusa ii invinge pe rand, pe generalul Moreau la Cassano, pe generalul Mc Donald la Irelebia si pe generalul Joubert la Novi. Folosind aceste evenimente pe post de pretext, Napoleon paraseste Orientul si impreuna cu cativa prieteni apropoiati se imbarca pe 23 august 1799 parasind Egiptul. Pe data de 9 septembrie, Napoleon debarca in Franta, unde criza militara fusese deja solutionata. Generalul Massena ii invisese pe rusi in cea de a doua batali a Zurichului, apoi il alungase pe generalul Survarov din sudul Elvetiei, cu pierderea unei jumatati de armate rusesti. Acest dezastru, impreuna cu reactia scandaloasa a tarului, la aflarea vestii ca Malta fusese invadata de catre britanici, au scos Rusia din cea de a doua coalitie in octombrie. Cu toate ca talentul militar al lui Napoleon nu mai era asa de necesar ca si cu cateva luni in urma, el este intampinat ca un salvator al Frantei de catre un guvern inapt si corupt. Cetatenii considera drept raspunzator parlamentul, pentru deteriorarea armatei si pierderea teritoriilor din nordul Italiei. La o luna dupa ce debarcase in Franta, Napoleon reuseste sa devina unul dintre cei trei consuli, care vor conduce un nou guvern. Avand o putere de decizie superioara celorlalti consuli, Napoleon conduce in luna iunie a anului 1800 o armata care trece Alpii pe teritoriul armatei austriece, pe care o izoleaza la Alessandria. Prin aceasta manevra sur le dernierre (pe la spate) are ca urmare batalia de la Marengo pe data de 14 iunie 1800, care se incheie cu infrangerea decisiva a armatei austriece. Aceasta infrangere, impreuna cu cea din luna decembrie a anului 1800 de la Hohenlinden duce la prabusirea celei de a doua coalitii pe continent. Aceste evenimente au silit Anglia sa semneze tratatul de pace de la Amiennes (martie 1802). Dupa cum era de asteptat, acest pact nu dureaza mult, Anglia declarand Frantei razboi dupa doar 14 luni. In afara Marii Britanii a urmat o pace continentala intre anii 1800 1805. Aceasta perioada de pace ii permite lui Bonaparte sa isi consolideze puterea politica sa, rescrie codul criminal si civil (codul napoleonic) si sa proiecteze numeroase proiecte publice. In anul 1802, Napoleon este numit consul pe viata. In urma mai multor incercari de asasinare, in luna martie a anului 1804, Napoleon ordona armatei sale sa il rapeasca pe ducele de Engluen (un simpatizant Bourbon si un conspirator regalist) si sa il aduca in Franta. In cateva saptamani, d`Engluen avea sa fie condamnat la moarte
2

si executat sub acuzatia de conspiratie pe timp de razboi. Acest act defensiv, uluieste monarhiile europene. Daca este sa raspundem la intrebarea a fost Napoleon continuitorul sau dimpotriva a pus capat revolutiei franceze? Reesind din studiiole effectuate eu consider ca el a fost continuatorul revolutiei franceze prin faptul ca a preluat conducerea statului restaurand

consulatul, iar prin politica de expansiune taretoriala a transformat Franta in imperiu. 2 decembrie 1804 Napoleon se proclama Imparatul Frantei,iar succesele sale se datoreaza in mare parte meritelor personale. Barbatul care a condus Franta si o mare parte a Europei pentru urmatorii 50 de ani ,avea doar 30 de ani cind a devenit Primul Consul-exact la aceeasi virsta ca si cel mai mare adversar al sau militar Arthur Wellesley,pe urma ducele de Wellington.Corsican de origine,Napoleon era francez numai din cauza ca insula Corsica a fost anexata la Franta cu un an inainte de nasterea sa.El a fost instruit ca un ofiter de artilerie in scoala franceza,un strain sensibil si solitar.Din 1793 el s-a convertit la ideile Iacobine,si a cistigat o importanta reputatie in serviciul sau,respingind britanicii din Toulon.Prima sa victorie in serviciul sau in satul Italian din 17961797 s-a datorat abilitatilor lui militare aplicate cu noile principii de startegie pe care tinarul ofiter le-a studiat si elaborate.Progresul stiintei a incurajat o noi si mai multe offensive de razboi.Drumurile bune si hartile,combinate cu o mai mare mobilitate a artileriei,o mai

ampropiata colaborare cu miscarile infanteriei au adus multe schimbari in armata si utilizarea ei.In schimb folosirea echipamentului greoi favorabil pentru miscarile incetinite si asediul in razboaie au trezit dorinta de a organiza platoane care se miscau mai repede.cu o mai mare concentrare de forte si o mai buna pregatire prin aceasta si se explica cuceririle reusite ale Frantei Un strigat nemaiauzit in ultimii 15 ani pe campurile de batalie ale Europei rasuna peste platoul dealului Saint-Jean: "Garda se retrage!" Astfel lua sfarsit, pe intinderea de langa micuta localitate belgiana Waterloo, in seara zilei de 18 iunie 1815, cea mai fascinanta poveste de succes a istoriei. La nici 46 de ani, Napoleon I, cel deal doilea fiu al unui nobil corsican scapatat, isi incheia cariera fulminanta inceputa in urma cu 22 de ani. Avea sa urmeze exilul din Sfanta Elena si apoi legenda. Nici un alt om, cu exceptia, poate, a lui Alexandru Macedon, nu si-a influentat atat de decisiv epoca precum a facut-o Napoleon Bonaparte (1769-1821). Viata lui este aceea a unui om exceptional dotat, care a stiut sa fructifice la maximum toate oportunitatile oferite de istorie. Fara Revolutia din 1789, micul caporal, cum cu atata dragoste il alintau soldatii sai, nu ar fi reusit sa depaseasca probabil gradul de colonel, sfarsindu-si cariera in cine stie ce burg prafuit din Normandia sau Gasconia, in
3

calitate de comandant de garnizoana. Revolutia insa a descatusat energiile oamenilor, in general ale celor tineri, punandu-le in valoare, modificand ierarhiile sociale si promovand competenta in locul originii. Napoleon nu a fost singurul caz, el alaturandu-se unei lungi liste din care putem sa-i citam pe Hoche, Marceau, Jourdan, Bernadotte, Lannes, Lefebvre, ca sa ne referim doar la segmentul militar al societatii franceze.

Ceea ce-l individualizeaza pe Napoleon in raport cu ceilalti nu este doar geniul militar, care-l plaseaza in galeria marilor comandanti de osti, alaturi de Alexandru Macedon, Iulius Cezar sau Frederic cel Mare, ci si o rara si fericita combinatie intre o putere de munca iesita din comun, o memorie fantastica si o inteligenta neobisnuita. Dormea trei ore pe noapte, fiind capabil ca, in toiul celei mai aprige batalii, sa atipeasca vreme de 10 minute, pentru ca mai apoi, refacut complet, sa ia deciziile cele mai potrivite. Victoriile de la Arcole (1796), Rivoli (1797), Abukir (1799), Marengo (1800), Austerlitz (1805), Friedland (1807), Wagram (1809), Montmirail (1814) raman niste capodopere de arta militara, prin viteza de executie, stiinta concentrarii unor forte superioare in locul si la momentul oportune, precum si prin capacitatea imparatului de a-si mobiliza si motiva soldatii. Bonaparte cunostea pe de rost numele a mii de militari, ingrijindu-se in permanenta de hrana si cazarea lor. Le cerea eforturi supraomenesti atat generalilor sai, cat si simplilor ostasi, dar ii si rasplatea pe masura. Devotamentul armatei fata de el a ramas neschimbat in pofida tradarii maresalilor, in schimb calitatea soldatilor a scazut constant, pe masura pierderilor suferite in nenumaratele razboaie purtate. Campaniile anilor 1814 si 1815 au fost duse cu tineri recruti, entuziasti dar lipsiti de experienta si vigoarea veteranilor.

Napoleon nu a fost doar un genial comandant militar, ci si un om de stat care a pus temeliile noii Frante. El a redat tarii increderea in sine, prestigiul si forta de care aceasta fusese atat de lipsita in ultimii ani ai Vechiului Regim. Puterea lui de munca l-a ajutat sa rezolve toate problemele de care s-a ocupat: infiintarea Bancii Frantei (1800), concordatul cu Vaticanul (1801), crearea ordinului Legiunii de Onoare (1802), reforma administratiei si introducerea institutiei prefectilor (1802), reforma sistemului educational si crearea liceelor (1802), dar mai ales Codul Civil (1804) care ii poarta numele si care a ramas in vigoare pana in zilele noastre. La apogeul puterii sale, Napoleon era nu doar imparatul Frantei, ci si regele Italiei, protectorul Confederatiei Rinului si mediatorul Confederatiei Helvetice, controland si hotarand totul pentru regatele fratilor sai: Neapole, Spania, Olanda si Westfalia. Inconjurat de ministri de valoarea unui Talleyrand la Externe, Fouch la Politie, Decrs la Marina sau Gaudin la Finante, Napoleon a schimbat nu numai Franta, ci si intreaga Europa, unde a zdruncinat din temelii vechea oranduire, dotand-o cu institutii si legi noi, moderne, izvorate din spiritul Revolutiei de la 1789. Dupa caderea lui, nimic
4

nu a mai fost ca inainte. Deteriorarea sanatatii sale, din cauza unor solicitari excesive, credinta in infailibilitatea deciziilor proprii, indepartarea unor ministri capabili precum Talleyrand sau Fouch, increderea excesiva acordata rudelor sale, mediocritati notorii, au dus la adoptarea unor hotarari dintre care cea privitoare la atacarea Rusiei (1812) i-a fost fatala. Napoleon parea condamnat sa invinga mereu. Insa victoriile impotriva Austriei (1797, 1801, 1805, 1809), Prusiei (1806) si Rusiei (1807) n-au facut decat sa amane scadenta. Vlaguita dupa 20 de ani de razboaie, Franta n-a putut tine pasul cu ambitia imparatului ei. Si sfarsitul a venit inevitabil, incepand cu bataliile de la Leipzig si Dresda (1813). Campania din 1814 arata un imparat care parea sa-si fi regasit vigoarea si intuitia din anii tineretii. Era insa mult prea tarziu si abdicarea a survenit logic la 6 aprilie 1814, pe fondul unei puternice depresii, urmata de o tentativa de sinucidere. Cele O Suta de Zile (20 martie 22 iunie 1815) n-au facut decat sa adauge o pagina de glorie si dramatism legendei sale. Marele imperiu Ingrijorate de ascensiunea Frantei si simtindu-se sfidate de proclamarea Imperiului, cele mai importante puteri ale Europei formeaza, la initiativa Angliei, coalitia a treia antifranceza. Alcatuita din Anglia, Rusia, Austria si Prusia, aceasta va prilejui insa cele mai faimoase victorii militare ale lui Napoleon Bonaparte. Inceputul campaniei impotriva celei de-a treia coalitii nu a fost fructuos : planurile de debarcare in Anglia, prin traversarea stramtorii Galais, sunt zadarnicite, iar flota franceza este infranta din nou de amiralul Nelson, in confruntarea de la Trafalgar. Infrangerea a fost decisiva de aceasta data, Anglia pastrand o totala suprematie asupra marilor, pana la sfarsitul razboiului. Pe uscat insa, francezii sunt imbatabili. La Ulm, si mai ales la Austerlitz(1805), armatele austriece si cele rusesti sunt distruse. Austria este obligata sa incheie o pace separata, total nefavorabila. In toamna anului urmator, Prusia sare in ajutorul aliatelor sale, declarand razboi Frantei. Soarta Prusiei a fost insa si mai rapid pecetluita, in numai sase zile armata lui Frederic al III-lea fiind total anihilata in urma infrangerii de la Jena (1806). Berlinul este ocupat, iar pacea va fi incheiata in termeni foarte duri pentru prusaci : numeroasele pierderi teritoriale si despagubirile de razboi transformau Prusia intru-n stat de importanta secundara. Rusia ramane singura si implicata in acelasi razboi cu turcii, este de asemenea infranta la Eylau si Friedland (1807). Cu exceptia Angliei, toti membrii celei de-a treia coalitii erau infranti de o maniera categorica. Aceste campanii au scos in evidenta atat vulnrrabilitatea unor
5

armate organizate pe vechi principii militare, cat si slabiciunea regimurilor politice monarhicabsolutiste. Prin pacea care s-a incheiat la Tilsis, in anul 1807, harta politica a Europei este substantial modificata, Marele Ducat al Poloniei si alte state formate de Napoleon fiind supuse sub conducrea diversilor membri ai familiei imparatului sau ai unor aliati fideli. Mai importanta era insa alianta incheiata cu tarul Rusiei, Alexandru I, impreuna cu care a impartit practic Europa. Acesta era momentul de apogeu al imperiului napoleonian. In timpul campaniei impotriva celei de-a treia coalitii, Napoleon a incercat sa foloseasca si un alt tip de arma, cea economica. Nereusind sa se confrunte cu armata engleza direct si decisiv, asa cum facea cu ceilalti adversari, Napoleon incearca sa sufoce economia engleza, punand-o in imposibilitatea de a-si vinde produsele. Pentru aceasta, imediat dupa ocuparea Berlinului, in 1806, el declara Blocada continentala :Insulele britanice erau blocate pe uscat si pe mare, orice fel de comunicare cu acestea fiind interzise. Blocada urmarea un dublu efect. Pe de o parte, produsele britanice trebuiau oprite sa iasa din tara, conducand astfel la prabusirea economiei. Pe de alta parte, Blocada proteja economia franceza, asigurand acesteia noi piete de desfacere . Efectele blocadei au inceput sa se arate curand. Un 1811, balanta de plati a Angliei se dezechilibrase in mod primejdios, si daca evenimentele politice si militare nu ar fi cunoscut o directie favorabila Angliei, perspectiva economiei engleze ar fi fost sumbre. Daca Blocada continentala ar fi functionat corect, Anglia ar fi fost , probabil, infranta, iar dominatia franceza asupra continentului, cu mult mai indelungata.Dar realitatea a fost diferita. Incercarea Frantei de a impune blocada intregii Europe a condus-o insa spre noi conflicte care, desi i-au marit teritoriul, au apropiat sfarsitul Marelui Imperiu. Astfel, in anii 1807 si 1808, Napoleon a ocupat Portugalia , Statul Papal, apoi in Spania. Determinata in principal de ocuparea statului Papal, reactia Austrieieste imediata. Razboiul se incheie insa cu o noua infrangere a acesteia, la Wagram (1809). A fost ultima mare victorie a lui Napoleon.

1. Marele Imperiu ajunsese la intinderea sa maxima, Aceasta includea Franta propriu-zisa in

granitele sale naturale (Rin, Alpi, Pirinei), teritorii anexate, state satelit-formal independente dar conduse de membri ai familiei Bonaparte-, statele aliate, conduse de
6

proprii suverani fideli imparatului si, in fine ,marile sale rivale, Austria, Prusia, Rusia, aduse pentru anumite perioade de timp sub influenta Frantei, pe cai diplomatice sau militare.Chiar si Suedia a trebuit sa accepte, in 1810, un maresal francez ca mostenitorul tronului.,faptul ca Napoleon reusea de fieacare data sa-si pastreze ca aliat unii dintre marii sai rivali este insasi modul sau de a conduce el insusi a spus urmatoarele cuvinte ,, Nu

trebuie s te lupi prea des cu un inamic, altfel l vei fi nvat toat arta ta de lupt.
La fel existenta unor resurse demografice inseminate,militare economice este o alta explicatie a ascensiunii Frantei la fel se mai adauga o administratie eficienta,centralizata si perfectionata in timpul revolutiei si guvernarii lui napoleon. Spre sfarsitul deceniului I, indelungii ani de razboi incep sa-si arate efectele. Criza financiara reapare, Napoleon fiind nevoit sa reintroduca taxe pe care el insusi le inlaturase in trecut. Razboiul devine tot mai costisitor , efectele sale economice sunt tot mai evindente burghezia nu-l mai sprijina pe suveran cu entuziasmul inceputurilor. Recopltele slabe din 1811 au facut sa reapara si criza alimentara si, o data cu ea ,rationalizarea consumului, chiar si pentru armata . Precaritatea economica este dublata de primele infringeri .Experienta spaniola este graitoare in acest sens : in Spania, francezii nu numai ca inregistreaxa o prima infrangere, cea de la Bailen , dar sunt obligati sa mentina numeroase trupe , dintre cele mai bune ,pentru face fata razboiului declansat de spanioli. In anul 1812 , stabilitatea Aliantei de Rusia intra pe o panta descendenta . Interesele divergente din zona Balticii , din Marele Ducat al Poloniei si problemele ridicate de nerespectarea de catre Rusia a Blocadei continentale il determina pe Napoleon sa atace dinou. A fost decizia sa fatala , caci , spre deosebire de campaniile anterioare , nu si-au mai putut invinge adversarul rapid, intr-o batalie decisiva . Armata rusa sa retras permanent , creind imense probleme de aprovizionare. Hartuita tot timpul de cazaci , de boli , intalnind in calea sa orase si sate distruse de rusi insisi, armata franceza era demoralizata. Victoria de la Borodino inpotriva generalului Kutuzov nu a mai fost una decisiva , care sa-i oblige pe rusi sa ceara pacea fara a gasi o solutie pentru aprovizionare si in conditiile venirii irnii, Napoleon ordona retragerea .A fost una dezastruoasa pentru francezi ,din Marea
7

Armata de la inceputul campaniei nereusind sa se intoarca in Franta decat aproximativ 25 de mii de soldati. Incurajat de infrangerea lui Napoleon in Rusia , Tarul Alexandru I ,pune bazele celei de a sasea coalitii antifranceze .fortata initial din Rusia si Prusia , intarita ulterior prin aportul Austriei, aceasta a actionat in conditii favorabile : Marea Armata franceza fusese practic inghitita de stepele Rusiei ,razboiul de gherila din Spania bloca acolo numeroase trupe , populatia din restul imperiului era tot mai ostila , resursele la care putea apela Napoleon pentru refacerea armatei erau tot mai limitate .In aceste conditii , Napoleon I este infrant in Bataia Natiunilor de la Leipzig (1813) , Parisul era cucerit , iar inparatul obligat sa abdice si sa se retraga pe insula ELBA. Influenta Napoleoniana in Franta mai este evidenta inca si astazi. Pentru comemorarea victoriilor sale, s-a construit Arcul de Triumf, in centrul a Parisului. Astazi impactul Codului Napoleonian este simtit in legile tuturor tarilor Europei. Napoleon a fost un om care ducea totul la bun sfarsit, niciodata sigur si niciodata satisfacut. "Puterea este amanta mea ", spunea el. S-a spus, i poate pe drept cuvnt, c istoria nu poate fi obiectiv, fiindc este scris de oameni, i oamenii, adesea, fr s vrea i fr s-i dea seama aduc n scrisul lor ceva din pasiunile lor, din temperamentul lor, din prejudecile sau din concepiile lor. Concluzia este c Napoleon nu poate fi judecat prin sentine. i cum ar putea fi prins imaginea omului a crui complexitate istoricul Georges Lefebre a rezumat-o n admirabila formul: Motenitor al vechiului regim i fondator al unei ordini noi; fiu al Revoluiei i restaurator al unei monarhi; clasic i romantic; imaginativ i realist, toate la un loc. Lordul Rosebery, la captul unei vaste documentri, ajunge la concluzia c Napoleon este i va fi totdeauna o problem, strategul belgian E. Wanty vede n el un om care nu va putea fi niciodat explicat, iar pentru J. Duquesne rmne cea mai mare ipotez a istoriei. Cnd l judecm pe Napoleon sub aspectul lui de mare cuceritor, trebuie s avem n vedere c aceast politic de cuceriri era n stilul epocii i era practicat de toate puterile. Napoleon i-a dat numai dimensiuni noi pe msura geniului su. Dac este adevrat ceea ce susine lordul Rosebery c oamenii mari se disting dup faptul c ei nu inspir alte sentimente dect ura sau idolatrie atunci, fr ndoial, Napoleon a
8

fost un mare om, poate cel mai mare din ci au umplut cu numele lor paginile istoriei. El a fost i a rmas eroul cel mai admirat i cel mai contestat, cel mai adulat i cel mai calomniat, omul care a cunoscut cele mai josnice trdri i cele mai mictoare devotamente. Din toate sentimentele care au ncercat sufletele contemporanilor si, unul singur a fost comun tuturor: teama de el. n aceast puternic personalitate gsim ntrunite, cu dimensiuni excepionale toate aceste caliti prin care el s-a ridicat i de care, abuznd, s-a prbuit. O vast inteligen care se completa cu o putere de munc neegalat i cu o voin formidabil ce sfida imposibilul, o gndire profund, o imaginaie rece, creatoare, o memorie uluitoare care nmagazina enorm i reinea totul, un spirit metodic, organizator, un diplomat cu surprinztoare resurse, un strateg revoluionar i, dac ne gndim la obiectul final al politicii lui, Imperiul universal, am putea spune un vistor, dac visul lui n-ar fi fost att de teribil aproape de realizare. Aceste caliti, nu le gsim ntrunite la nici unul din conductorii pe care istoria i-a consacrat cu titlul de Mare i aceasta constituie ceea ce istoricii au numit fenomenul Napoleon. Unul din secretarii lui era convins c dac Bonaparte va continua s lucreze n acelai timp va muri, ns era tot aa de convins c el va muri naintea lui. Aceste dou caliti, inteligena i puterea de munc, eseniale pentru conducerea unui stat, se completau cu o voin formidabil pentru care imposibilul nu exista. El spunea c acest cuvnt nu-i dect refugiul lailor. Curajul fizic i moral era nc una din calitile lui. n decursul celor 60 de btlii, a avut 19 cai ucii sub el i a fost de dou ori rnit: la Toulon i la Ratisbona. Dar marea lui calitate, marea lui art, n care geniul lui era suveran, era aceea de a domina, de a se impune, de a paraliza orice tendin de familiaritate, de s se face temut i ascultat fr mpotriviri. Matematician prin nclinaie i pregtire, el iubea precizia matematic a lucrului i nimeni, spun colaboratorii si, nu tia s organizeze i s mpart mai bine timpul ntre ceea ce avea de fcut. Lordul Holland, unul din puinii englezi, dac nu singurul, care l-au admirat, ne spune c n momentele de tulburare, pentru a se liniti, el citea tabele de logaritmi cum ai citi o carte de rugciuni. Dar cel mai frumos i scnteietor portret al lui Napoleon a ieit din pana lui Taine: un frate postum al lui Dante i Michellangelo prin intensitatea, coerena i logica intern a visului
9

su, prin profunzimea meditaiei sale, prin mreia supraomeneasc a concepiilor. El este semenul lor, egalul lor, geniul lui are aceiai talie i structur. El este unul din cele trei spirite suverane ale Renaterii, cu deosebirea c primii doi au operat pe hrtie i pe marmur, iar el a operat pe om viu. n faa acestui portret nu ne mai pare paradoxal observaia pe care o face maiorul Claude Berget: lucrrile admiratorilor l arat mare, cele are detractorilor nc i mai mare.Napoleon a fost un dictator, dar a crezut in conducerea oamenilor prin ordine. Putin sunt aceia care nu recunosc ca a fost un geniu militar. El a spus "Waterloo va sterge memoriile victoriilor mele", dar bineinteles ca se insela deoarece este recunoscut ca general si nu ca guvernator.

10

Bibliografie: 1.E.V Tarle,,Napoleon 2.Geoffreg Ellis,,Imperiul lui Napoleon 3.Roger Thomson,,Europe since-Napoleon 4.Roger Dufraisse,,Napoleon

11