Ascensiunea militar a lui

NAPOLEON BONAPARTE

Nascut in anul 1769 pe insula Corsica, o regiue renumita

pentru saracia si conditiile de existenta precare, Napoleon
Bonaparte, al doilea fiu al unei proeminente familii, avea sa
devina imparatul Frantei si cel mai mare soldat al erei modene.
La varsta de 10 ani este trimis in Franta la Brienne, pentru a
urma scoala militara de aici. In anul 1784 devine cadet al scolii
militare din Paris. Un an mai tarziu, devine ofiter de artilerie, in
serviciul regelui. Imediat dupa aceea pleaca si in urmatorii patru
ani, la fel ca si majoritatea ofiterilor, pe timp de pace, petrece
mai mult timp departe de baraci, decat in apropierea lor.
Anul 1789 marcheaza inceputul revolutiei franceze si o data cu el, se iveste
sansa unei cariere militare fara limite. In anul 1793, Napoleon ajunge la Toulon,
oras care fusese ocupat de catre o factiune regalista britanica, in momentul in
care comandantul artileriei fusese ranit. Sprijinit de catre Augustine Robespierre,
deputat in misiune al armatei, planul de atac al lui Napoleon este adoptat si pe
data de 17 decembrie a acelui an, zidurile exterioare cad sub conducerea
personala a maiorului Bonaparte. Pe data de 19 dec 1789, aliatii evacueaza
portul si cateva zile mai tarziu (pe data de 24), Napoleon este promovat la gradul
de Brigadier general al artileriei.
Pe data de 5 octombrie 1795, cand simpatizantii regalisti amenintau
suveranitatea guvernului, a fost chemat pentru a apara revolutia, brigadierul
Bonaparte. Cu cateva salve de artilerie, Napoleon opreste contrarevolutia,
facand aproximativ 600 de victime si intrand astfel in gratiile guvernului. In mai
putin de o luna Napoleon este promovat la rangul de general de divizie si in luna
martie a anului 1797, este desemnat pentru a conduce armata care avea sa lupte
contra Italiei. Armistitiul se incheie sub propria autoritate a lui Napoleon, acesta
purtand multe batalii in nordul Italiei, alungandu-i pe austrieci din fosta lor
provincie si fortand pacea in regatul Lombardiei.
Intors la Paris, drept invingator asupra Austriei, Napoleon este numit la
comanda armatei ce avea sa invadeze Anglia.Franta abandoneaza planul de

invazie, Napoleon ramanand astfel general fara comanda. Nemaiasteptand o

noua misiune, Napoleon propune o invazie in Egipt, pentru a putea ajunge la
Imperiul Britanic. Propunerea ii este imediat aprobata. Napoleon este sustinut de
catre parlament nu doar cu o armata ci si cu intreaga flota mediteraneana.
Dupa ce il evitase practic pe admiralul Nelson, Bonaparte debarca in Africa si
castiga batalia piramidelor. O saptamana mai tarziu, admiralul Nelson
nimiceste flota franceza, care era ancorata in portul Aboukir. Acest dezastru
izoleaza practic armata franceza, care ramane fara nici o speranta de a fi ajutata
de pe continent.
In urmatoarele 12 luni, Napoleon lupta si castiga cateva batalii, stopeaza
cateva rascoale in Egipt, reproiecteaza orasul Cairo, flirteaza cu gandul de a se
converti la Islam si conduce o campanie nereusita de a cuceri Palestina.
Cu toate acestea Napoleon pierde contactul cu evenimentele politice si
militare din Europa si influenta lui din cadrul parlamentului scade. Norocul ii
surade lui Napoleon, despre care se stie, ca era superstitios: anul 1799 fusese
incununat cu insuccese pentru Franta. Datorita banilor britanici si a ofensivei
conduse de tarul Paul in legatura cu invazia lui Napoleon in Malta (tarul Paul era
cavaler de Malta), Rusia li se alatura Imperiului Britanic, Austriei si Turciei
(Egiptul fusese o provincie turca) in ceea de a doua coalitie impotriva Frantei.
Rusia trimite trei armate in vestul Europei: una in Olanda, o a doua in Elvetia si
ceea de a treia, sub comanda maresalului Suvarov (parintele armatei moderne
ruse), in nordul Italiei pentru a ajuta armata ruseasca sa isi recucereasca
teritoriile pierdute. Sub conducerea lui Suvarov, armata rusa ii invinge pe rand,
pe generalul Moreau la Cassano, pe generalul Mc Donald la Irelebia si pe
generalul Joubert la Novi.
Folosind aceste evenimente pe post de pretext, Napoleon paraseste Orientul
si impreuna cu cativa prieteni apropoiati se imbarca pe 23 august 1799 parasind
Egiptul. Pe data de 9 septembrie, Napoleon debarca in Franta, unde criza
militara fusese deja solutionata. Generalul Massena ii invisese pe rusi in cea de a
doua batali a Zurichului, apoi il alungase pe generalul Survarov din sudul
Elvetiei, cu pierderea unei jumatati de armate rusesti. Acest dezastru, impreuna
cu reactia scandaloasa a tarului, la aflarea vestii ca Malta fusese invadata de
catre britanici, au scos Rusia din cea de a doua coalitie in octombrie.
Cu toate ca talentul militar al lui Napoleon nu mai era asa de necesar ca si
cu cateva luni in urma, el este intampinat ca un salvator al Frantei de catre un
guvern inapt si corupt. Cetatenii considera drept raspunzator parlamentul, pentru
deteriorarea armatei si pierderea teritoriilor din nordul Italiei. La o luna dupa ce
debarcase in Franta, Napoleon reuseste sa devina unul dintre cei trei consuli,

care vor conduce un nou guvern. Avand o putere de decizie superioara celorlalti
consuli, Napoleon conduce in luna iunie a anului 1800 o armata care trece Alpii
pe teritoriul armatei austriece, pe care o izoleaza la Alessandria. Prin aceasta
manevra sur le dernierre (pe la spate) are ca urmare batalia de la Marengo pe
data de 14 iunie 1800, care se incheie cu infrangerea decisiva a armatei
austriece. Aceasta infrangere, impreuna cu cea din luna decembrie a anului 1800
de la Hohenlinden duce la prabusirea celei de a doua coalitii pe continent.
Aceste evenimente au silit Anglia sa semneze tratatul de pace de la
Amiennes (martie 1802). Dupa cum era de asteptat, acest pact nu dureaza mult,
Anglia declarand Frantei razboi dupa doar 14 luni. In afara Marii Britanii a
urmat o pace continentala intre anii 1800 1805. Aceasta perioada de pace ii
permite lui Bonaparte sa isi consolideze puterea politica sa, rescrie codul
criminal si civil (codul napoleonic) si sa proiecteze numeroase proiecte publice.
In anul 1802, Napoleon este numit consul pe viata.
In urma mai multor incercari de asasinare, in luna martie a anului 1804,
Napoleon ordona armatei sale sa il rapeasca pe ducele de Engluen (un
simpatizant Bourbon si un conspirator regalist) si sa il aduca in Franta. In cateva
saptamani, d`Engluen avea sa fie condamnat la moarte si executat sub acuzatia
de conspiratie pe timp de razboi. Acest act defensiv, uluieste monarhiile
europene. Pe data de 2 decembrie 1804 Napoleon este proclamat, sau mai bine
zis se autoproclameaza imparat al Frantei.
Mai marii Europei nu pot accepta insa acest lucru. Daca se
putea utoproclama imparat, inseamna ca putea face acelasi
lucru si cu altii dar ii putea si destitui in acelasi timp. Napoleon
devine astfel cu adevarat periculos!