Cultul eroilor

Cultul eroilor a fost introdus în România în anul 1919 în urma

Primului Război Mondial, sub forma Societății ,,Mormintele Eroilor căzuți în
Război”. Regina Maria împreuna cu Patriarhul Miron Cristea au condus această
societate încă de la înființare, având ca obiectiv păstrarea unei amintiri vii a
tuturor eroilor români care au căzut pe câmpurile de luptă ale Primului Război
Mondial. Numele societății a devenit „Cultul Eroilor” în anul 1927, devenind un
adevărat cult al eroilor militari, dar și civili, care și-au pierdut viața în marea
conflagrație mondială.

Mormântul Eroului
Necunoscut este
amplasat pe esplanada
din fața actualului
Memorial al Eroilor
Neamului, din Parcul
Carol I, Bucureşti.

În România, pentru alegerea soldatului necunoscut s-a hotărât ca

începând din 11 mai 1923 să fie dezgropaţi zece soldaţi de pe câmpurile de
luptă unde s-au dat marile bătălii din Primul Răboi Mondial, respectiv
Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg.Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi
Basarabia.

Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut

elevului orfan în vârstă de 12 ani, Amilcar C. Săndulescu. Solemnitatea alegerii
soldatului necunoscut s-a făcut în prezenţa autorităţilor, iar orfanul Amilcar a
înconjurat cele zece sicrie şi s-a oprit în faţa celui de-al patrulea sicriu, a
îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare:"Acesta este tatăl meu". Astfel,
sicriul cu numărul 4 a devenit soldatul necunoscut al României, iar celelalte
nouă sicrie au fost duse în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu
onoruri militare în ziua de 14 mai 1923