ORADEA

Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, cunoscut și ca Palatul

Baroc din Oradea, este unul din cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul
României. La fel ca și Bazilica Sf. Maria și Șirul Canonicilor, palatul a fost ridicat în a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea. Cele trei obiective formează împreună cel mai important complex
baroc din România, precum și unul din cele mai reprezentative ale Europei.
La 23 mai 1762 s-a pus piatra de temelie a Palatului Baroc, destinat a fi sediu al Episcopiei
romano-catolice de Oradea. Arhitectul austriac Franz Anton Hillebrandt (1719 - 1797) a preluat
conducerea șantierului deși, inițial, arhitectul italian Giovanni Battista Ricca a fost desemnat în
acest rol.
Pe fațada principală se detașează rezalitul central, decorat simetric cu pilaștri terminați în
capiteluri ionice, ghirlande și falduri, toate acestea punând în valoare, cu o distincție unică, porțile
de acces spre interior și ferestrele de la etajul I, rezalit terminat în partea superioară într-un fronton
triunghiular.
Interioarele palatului impresionează prin rigoarea organizării spațiale și sobrietatea
decorativă, caracteristici ce se regăsesc prezente în holul central și la nivelul etajului de referință din
configurația clădirii, spre care se accede printr-o scară monumentala. Aici se afla Sala festivă,
impozantă prin volumetrie și prin decorurile pictate datorate lui Francisc Storno (1879), de
inspirație renascentistă, și Capela Palatului, unde se păstrează picturi semnate de plasticianul de
origine bavareză, Johann Nepomouk Schöph. Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un
desen expresiv și un colorit bine temperat bolta cerească, iar în pânza de deasupra altarului reda
tema sfântului Carol Boromaeus rugându-se în timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi
înnobilând încapărea respectivă.
În ceea ce privește restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizează prin soluții
decorative și de ambientare interioară în maniera barocului austriac: pilaștri terminați în capiteluri
corintice, stucaturi de o diversitate a formelor ornamentale remarcabilă, sobe de faianță glazurată ce
se disting prin proporții și rezolvari estetice aparte, șemineuri placate cu marmură colorată.
Organizarea în plan și din punct de vedere decorativ al parterului și etajului II stă sub
semnul simplității și funcționalității. Palatul este un model de referință pentru barocul european.

Clădirea Primăriei a fost ridicată în doi ani, între februarie 1902 - octombrie 1903.
Turnul Primăriei se află în aripa dinspre strada Tudor Vladimirescu a clădirii şi are o
înălţime de aproape 50 m. Este prevăzut cu 4 nivele principale, dintre care trei de panoramă.
La nivelul I  se află mecanismul orologiului  - numit „ceasul mamă". Orologiul de la cota
cea mai înaltă cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu" şi a fost construit la începutul secolului XX, în
anul 1904 de către un lăcătuş ceasornicar pe nume Mezey Dezső.
În prezent ceasul din Turnul Primăriei este îngrijit de Nagy Csaba Sándor. Datorită lui, 
modul de funcţionare a ceasului s-a schimbat din 1992. Dacă până în 1992 inerţia  greutăţii acţiona
ceasul şi pendulul, acum pendulul este acţionat electronic, ducând mişcările prin axe şi roţi dinţate
până la arătătoarele cadranelor.
Orologiul este alcătuit din patru părţi - cadrane, situate în partea superioară  pe fiecare latură
a obiectivului.  Cadranul din faţă, cel care priveşte spre Criş, a fost confecţionat din sticlă groasă,
numită sticlă de lapte şi era iluminat din spate. După război, în 1944, cadranul din faţă a fost
schimbat, sticla fiind înlocuită cu tablă, la fel s-a procedat şi pentru celelalte cadrane.
Orologiul a supravieţuit celor două războaie mondiale, iar acoperişul şi zidul turnului au
supravieţuit celor două incendii, primul în 1917, iar la doilea în 1944. Cadranul ceasului păstrează
şi azi urme de gloanţe din timpul războiului din 1944.
Nivelul al II-lea prezintă o panoramă de la 33,85 m. În „File din istoria  pompierilor
bihoreni" vol. II, editat în anul 2001, se specifică faptul că, în 1904, se mută în turnul noii clădiri a
Primăriei punctul de observare a incendiilor pentru oraş, care anunţa prin bătăi în clopot, în funcţie
de zona în care izbucnea incendiul - Oraşul Nou 2 bătăi, Vest Olosig (ret) 3 bătăi, Est Olosig 4
bătăi, Velenţa 5 bătăi şi Velenţa-Sud 6 bătăi. În turnul de observare, pe timp de zi se arbora un
drapel roşu pe direcţia în care a izbucnit incendiul, iar noaptea se aprindea un reflector electric.
Nivelul al III-lea, aflat la 40,25 m, are montat pe parapetul balconului mai multe ciocane
uriaşe funcţionale, care bat de câte trei ori la fiecare sfert de oră.
Nivelul al IV-lea oferă posibilitatea observării în detaliu a obiectivelor turistice din zona
centrală a oraşului cu ajutorul unui telescop. Accesul la acest nivel se poate face într-un număr de 5
persoane datorită spaţiului limitat.

1. 5 lei / persoană  - cetăţeni români şi/sau străini;

2. 3 lei / persoană - elevi, studenţi, pensionari, persoane cu handicap, grupuri organizate mai mari
de 10 persoane

Marţi - Duminică 12.30 - 19.30

Palatul Episcopiei Greco-Catolice este un monument de arhitectură din Oradea,

ridicat pe locul vechiului palat al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea Mare. Lucrările de
construcție au avut loc între anii 1903-1905. Clădirea a fost edificată în stil eclectic, după proiectul
arhitectului Kálmán Rimanóczy. Edificiul a fost inaugurat de episcopul Demetriu Radu pe 11 iunie
1905.
Clădirea a fost edificată după proiectul arhitectului Kalman Rimanoczy jr., pe două nivele:
jos biblioteca, administrația, birouri, iar sus saloanele episcopale.
Întregul frontispiciu este asimetric și foarte variat, elementele neogotice dominând visual
edificiul. Ancadramentul accesului este continuat până la nivelul acoperișului, de la baza acestuia
pornind două turnulețe de o parte și de alta a porții. Colțul clădirii este marcat de un turn aparent,
doar acoperișul colțului clădirii creând această iluzie prin forma s-a conică, diferită de restul
învelitorii.
 Cetatea Oradea reprezintă un monument arhitectonic din România, una dintre puținele
cetăți utilizate și în prezent. Se spune despre cetate că nu putea fi cucerită din cauza vastelor rețele
subterane de legături cu exteriorul[necesită  citare]. Șanțul cu apă al cetății era umplut în caz de asediu cu
apă termală (prin aducțiuni) din râul Peța. În prezent, în incinta cetății ființează Facultatea de Arte
Vizuale a Universității din Oradea.
Legenda întemeierii
Într-o seară înstelată a anului 1092, pe când se afla la vânătoare prin Țara Crișurilor, Regele
Ladislau I al Ungariei a ajuns într-o poiană largă, străjuită pe ambele părți de apele Crișului Repede,
nu departe de Peța-Hewjo, pârâul ce nu îngheață niciodată. A adormit repede, obosit fiind după
goana cerbilor. În vis i s-au arătat doi îngeri, care i-au cerut să înalțe de îndată, acolo, o mănăstire
zidită, cu hramul Sfintei Fecioare Maria.
Locul acesta l-a numit Várad, iar în jurul mănăstirii - care avea să ajungă vestit centru de
pelerinaj - s-a construit o cetate ce a stat multe secole în apărarea creștinătății. Așa a început istoria
unuia dintre orașele vestite ale Europei: Varadinum, Oradea, Nagyvárad, Grosswardein.(după
Marcu din Kált, Chronicon pictum vindobonense (Cronica pictată de la Viena))
Legenda trădării
Se povestește că după căderea Budei sub turci, în 1540, aceștia au forțat cucerirea cetății
Oradea, considerată poarta de vest spre Transilvania.
Cetatea, apărată ca o vrajă de apele veșnic calde ale Peței, era de necucerit! Steaua
protectoare a cetății a strălucit până în anul 1660, când Ali, pașa de Timișoara, și-a jurat să
cucerească mica fortificație cu orice preț. A venit cu oaste mare, cei 45.000 de turci împânzind
dealurile orașului. 46 de zile de lupte au pus la grea încercare garnizoana celor 850 de apărători ai
cetății. Sute de săteni au căzut atunci prizonieri în mâinile otomanilor. Totuși, cetatea rezista! Părea
că deznădejdea îi cuprindea pe turci, căci nu reușeau în niciun chip să afle secretul vrăjii
nemaivăzute care-i proteja zidurile. Până în ziua în care soția morarului, singura care știa secretul, a
aflat că fiii ei au fost prinși de turci. Înnebunită de durere, a hotărât să facă orice ca să-i salveze. Așa
a ajuns să trădeze Cetatea, spunându-le turcilor pe unde să sape pentru a deschide zăgazurile de
evacuare a apei care umplea marele șanț din jurul zidurilor de apărare. Si așa, la 27 august 1660,
cetatea a capitulat. Începea era dominației turceșt
Luni – Duminică    9:00 – 17:00 (mai – septembrie)

Construcția bazarului a început odată cu cea a teatrului, în 1899. Casele din piața
teatrului trebuiau dărâmate, dar și bazarul, deja existent, trebuia lărgit și deplasat în așa fel încât
noua construcție a teatrului să aibă un cât mai bun amplasament. Astfel, în urma unui concurs
pentru antreprenori, Rimanóczy Kálmán jr., se angaja să ridice clădirea teatrului, să lărgească situl
destinat teatrului, și să modifice clădirea bazarului astfel încât, prin noua destinație aceasta să aducă
un profit net anual de 20000 de forinți.

Aici a funcționat primul cinematograf, teatrul Edison, care avea aranjate fotoliile în
amfiteatru, și un bufet englezesc. Acum după mai bine de 100 de ani situația pare puțin schimbată.
 Această clădire adăpostește magazine, restaurantul Irish Pub, iar în pasajul dintre Piața
Teatrului de strada Republicii, sunt vânzătorii de cărți.

În centru, pasajul pietonal, este dominat de un timpan foarte decorat, în partea lui superioară
mai păstrând încă emblema orașului.

Biserica cu Lună, cunoscută și sub denumirea Catedrala Adormirea Maicii

Domnului, este o biserică creștin-ortodoxă aflată în Oradea, construită între anii 1784-1790. A fost
denumită astfel datorită unui mecanism unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care are menirea de a
pune în mișcare o sferă cu diametrul de 1 m, de forma lunii, vopsită jumătate în negru, jumătate în
auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului și arată, prin
rotirea sa, toate fazele Lunii.

Două dintre particularităţile ce conferă unicitate Bisericii cu Lună, din Oradea, sunt portretul
în medalion al lui Horea, plasat în cheia arcului de boltă dintre naos şi absida altarului, imagine care
încununează iconostasul şi mecanismul confecţionat de către Georg Rueppe, în 1793, şi plasat în
turnul catedralei. Acesta este ingeniosul mecanism care, prin globul său jumătate auriu, jumătate
negru, indică fazele lunare.

În tâmpla iconostasului se afla la un moment dat o pictură cu chipul lui Horea, unul dintre
conducătorii răscoalei din 1784, ea fiind considerată de către mulţi istorici ca fiind singura
reproducere autentică a fizionomiei acestuia. Ea este înlocuită în zilele noastre cu o copie, originalul
găsindu-se în muzeul Episcopiei Ortodoxe de Oradea. “Portretul lui Horea este greu perceptibil
daca nu esti prevenit. Are o legătura cu faptul că piatra de temelie a catedralei a fost pusă în
noiembrie 1784, când răscoala lui Horea, Closca şi Crisan cuprinsese Ardealul şi ecourile ei
ajunseseră cu siguranţă şi la Oradea. Ctitorii l-au omagiat în acest fel, deşi oficial spuneau că este
chipul lui Iisus Hristos de pe marama Veronicăi, pentru a înşela vigilenţa autorităţilor”, ne-a
mărturisit Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor.

Piata Unirii

Teatrul de stat Regina Maria - vizitat exterior + poze

Palatul Vulturul Negru este un monument arhitectonic reprezentativ al municipiului

Oradea.

Palatul, aflat la adresa str. Independenței Nr.1, a fost construit între 1907-1908 de arhitecții
orădeni Marcell Komor și Dezső Jakob, în stil secession. Antreprenorul lucrării a fost Ferenc
Sztarill. Pe locul acestei clădiri s-a aflat palatul Arborele Verde, care dispunea de o sală ce găzduia
manifestările culturale și politice.

Clădirea este de colț, cu parter înalt și patru etaje, format din două corpuri între care se
găsește un pasaj vitrat cu acces spre str. Independenței, Piața Unirii și str. Vasile Alecsandri. Fațada
principală dinspre Piața Unirii este asimetrică, fiind formată din două corpuri mari, inegale, ce
relevă cel mai bine stilul secession. Fațada corpului din str. Independenței este mai ordonată și
sobră. Motivul central îl reprezintă un corp ieșit, impărțit în două registre, care se termină în atic
trilobat, având un vitraliu în timpan. Vitraliul cu vulturul negru, devenit o emblemă a ansamblului,
a fost executat în 1909, în atelierul orădean Neumann K.

Palatul Vulturul Negru este cea mai importantă clădire a stilului său, din Oradea. Clădirea
este multifuncțională, cuprinzând, la vremea inaugurării, cazino, hotel, birouri, restaurant, grupate
în trei corpuri asimetrice. În prezent, în clădire funcționează multe cluburi, cafenele, restaurante si
birouri Digi, fiind un loc important de intalnire pentru scena sociala a Oradiei.

Podul Intelectualilor este unul dintre cele mai frumoase și circulate poduri pietonale
din România. De pe podul Intelectualilor ai o priveliște minunata în direcția de curgere a Crișului
Repede, asupra Primăriei Oradea, a Bisericii Sf Ladislau și a Podului Sf Ladislau, istoria acestor
clădiri reflectându-se în apele Crișului uneori limpezi, alteori tulburi.

Denumirea de Podul Intelectualilor a primit-o la începutul anilor 1990, când intelectualii

acelor vremuri, treceau zilnic podul peste Criș pentru a ajunge la redacţiile bihorene cunoscute din
acea vreme. Paşii intelectualilor se îndreptau spre redacţia Cotidianului Crişana cel mai vechi ziar
din Oradea, spre redacția săptămînalului Gazeta de Vest precum şi redacţia revistei Familia, care
este o instituţie culturală înfiinţată de Iosif Vulcan, la Budapesta, în 1865, având drept program
răspândirea culturii române în Transilvania şi cultivarea limbii şi a conştiinţei naţionale.

Dar podul Intelectualilor are o istorie de peste 150 de ani, povestea acestei pasarele începe
prin anii 1850, atunci Podul Intelectualilor era un pod din lemn, care la ambele capete avea o
căsuţă, iar persoanele care doreau să treacă Crișul Repede eraunevoite să plătească o para.

În anul 1910 pasarela de lemn a fost înlocuită cu un pod metalic, dar care la începutul anului
1974 s-a deteriorat în urma unor inundaţii. Atunci s-a luat decizia construirii acutalei pasarele.

În urma inundaţiilor din 1974 construcţia din fier s-a deteriorat, s-a făcut o expertiză iar
specialiştii au decis că este mai util să se construiască un pod nou decât să se investească în
refacerea celui vechi. Aşa s-a construit actulul pod iubit de intelectuali.

Din vechiul pod s-a pastrat balustrada de metal, fiind un element care aminteşte de vechea
construcţie. Dar puțini știu că un alt element din vechiul pod este vizibil și azi în apele Crișului
și anume fragmente din vechiul pilon care susținea podul.

Parcul Libertatii

Baile Felix
În lacul din Băile Felix avem un mix interesant de roz şi alb.

Lotusul de india (Nelumbo nucifera), este mai mare, cu flori roz care ţin doar câteva zile,
după care locul acestora e luat de o mare capsulă lemnoasă cu seminţe, numai bună de uscat şi
folosit la decoraţiuni. În contrast cu lotusul, nufărul alb (Nymphaea alba), cu florile albe şi frunzele
întinse pe luciul apei, e un ideal loc de odihnă pentru brotăcei.
 Diferenţa majoră între nufăr şi lotus este aceea că, dacă la nufăr frunzele cresc pe suprafaţa
apei, la lotus acestea se ridică la cel puţin 20-30 cm deasupra luciului apei.

http://lataifas.ro/destinatii-turistice-unice/62983/lacul-termal-cu-lotusi-nuferi-si-broaste-
testoase-din-baile-felix/

Capela si biserica ortodoxa din Haieu

Biserica de lemn din Brusturi, Bihor

Peştera Urşilor

De marţi până duminică, între orele 10:00 - 17:00.

Intrarea în peşteră se face în grup de minim 3 persoane cu câte un ghid care îţi va dezvălui
multe detalii despre istoricul şi frumuseţile peşterii.

Durata de vizitare a peşterii este de aproximativ 45 de minute.

Taxa de intrare în Peştera Urşilor este de 20 Lei pentru adulţi şi respectiv de 10 Lei pentru
copii.

Poţi să ajungi până la Peştera Urşilor cu maşina. Accesul se face de pe drumul naţional E79
din localitatea Sudrigiu. De acolo se urmează drumul naţional 763 până în localitatea Chişcău.