Bătălia de la Waterloo a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității Waterloo din Belgia de

astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de

Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Șaptea Coaliții, aflate sub comanda ducelui
de Wellington și a feldmareșalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-
aliaților și prusacilor, victorie ce pecetluiește practic sfârșitul Imperiului napoleonian.
După ce Împăratul Napoleon a preluat din nou puterea în martie 1815, o nouă Coaliție europeană
a masat armate la granițele Franței, cu scopul de a-l înlătura. Napoleon a decis însă să treacă
primul la ofensivă, atacând armata prusacă și pe cea anglo-aliată, ambele cantonate în Belgia.
Astfel, au loc o serie de confruntări minore în jurul localității Charleroi și apoi bătăliile de
la Ligny și Quatre Bras, ambele purtate pe data de 16 iunie 1815. Deși cele două bătălii de pe 16
iunie s-au încheiat cu victoria francezilor și au împiedicat joncțiunea anglo-aliaților și a prusacilor,
ele nu au fost decisive, astfel că, la 18 iunie, pe câmpul de bătălie de la Waterloo, armata anglo-
aliată și elemente semnificative din armata prusacă au putut face joncțiunea pentru a pecetlui
victoria decisivă a Coaliției. În timpul bătăliei de pe 18 iunie, o treime din armata franceză,
detașată tocmai pentru a împiedica sau întârzia semnificativ înaintarea prusacilor a mărșăluit într-
o direcție greșită și apoi a fost reținută de un Corp de armată prusac inferior numeric la Wavre.
Ca urmare a înfrângerii catastrofale de la Waterloo, rămășițele armatei franceze, regrupate pe
linia râului Sambre, sub comanda mareșalului Soult, apoi Grouchy, s-au retras în Franța,
așteptând ofensiva Coaliției. Bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat căderea definitivă a lui
Napoleon, care, întors la Paris imediat după finalul bătăliei, a constatat că nu mai are susținerea
Forului legislativ și, ca atare, a abdicat pe 22 iunie. Armata franceză a continuat să lupte o
perioadă împotriva trupelor Coaliției, până la încheierea unui armistițiu, semnat la inițiativa
ministrului de război francez, Mareșalul Davout. Odată ostilitățile încheiate, în Franța a avut loc „A
doua Restaurație”, adică întoarcerea pe tron a Casei de Bourbon, prin pretendentul la Tron al
Casei Regale, Ludovic al XVIII-lea.
Bătălia de la Waterloo a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localității Waterloo din Belgia de
astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de
Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Șaptea Coaliții, aflate sub comanda ducelui
de Wellington și a feldmareșalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-
aliaților și prusacilor, victorie ce pecetluiește practic sfârșitul Imperiului napoleonian.
După ce Împăratul Napoleon a preluat din nou puterea în martie 1815, o nouă Coaliție europeană
a masat armate la granițele Franței, cu scopul de a-l înlătura. Napoleon a decis însă să treacă
primul la ofensivă, atacând armata prusacă și pe cea anglo-aliată, ambele cantonate în Belgia.
Astfel, au loc o serie de confruntări minore în jurul localității Charleroi și apoi bătăliile de
la Ligny și Quatre Bras, ambele purtate pe data de 16 iunie 1815. Deși cele două bătălii de pe 16
iunie s-au încheiat cu victoria francezilor și au împiedicat joncțiunea anglo-aliaților și a prusacilor,
ele nu au fost decisive, astfel că, la 18 iunie, pe câmpul de bătălie de la Waterloo, armata anglo-
aliată și elemente semnificative din armata prusacă au putut face joncțiunea pentru a pecetlui
victoria decisivă a Coaliției. În timpul bătăliei de pe 18 iunie, o treime din armata franceză,
detașată tocmai pentru a împiedica sau întârzia semnificativ înaintarea prusacilor a mărșăluit într-
o direcție greșită și apoi a fost reținută de un Corp de armată prusac inferior numeric la Wavre.
Ca urmare a înfrângerii catastrofale de la Waterloo, rămășițele armatei franceze, regrupate pe
linia râului Sambre, sub comanda mareșalului Soult, apoi Grouchy, s-au retras în Franța,
așteptând ofensiva Coaliției. Bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat căderea definitivă a lui
Napoleon, care, întors la Paris imediat după finalul bătăliei, a constatat că nu mai are susținerea
Forului legislativ și, ca atare, a abdicat pe 22 iunie. Armata franceză a continuat să lupte o
perioadă împotriva trupelor Coaliției, până la încheierea unui armistițiu, semnat la inițiativa
ministrului de război francez, Mareșalul Davout. Odată ostilitățile încheiate, în Franța a avut loc „A
doua Restaurație”, adică întoarcerea pe tron a Casei de Bourbon, prin pretendentul la Tron al
Casei Regale, Ludovic al XVIII-lea.