Reforma Protestantă, a fost o mișcare în 

secolul XVI de a reforma Biserica Romano-Catolică din Europa

Occidentală. Reforma a fost începută de Martin Luther[1], cu Cele 95 de teze despre practica indulgențelor. La
sfârșitul lunii Octombrie 1517, el le-a afișat pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg, folosită în mod obișnuit ca
afișier pentru comunitatea universitară. În Noiembrie, le-a trimis diferitelor autorități religioase ale timpului.
Reforma s-a sfârșit în divizare, prin întemeierea unor noi instituții. Cele mai importante patru tradiții care au
izvorât direct din reforma sunt tradiția luterană, cea reformată/calvinistă/prezbiteriană, cea anabaptistă și
cea anglicană.

Protestantismul nutrește nobila aspirație de a reveni la formele primare ale creștinismului. Principiile

fundamentale ale protestantismului îl deosebesc atât de catolicism cât și de Biserica Ortodoxă. Protestanții de
toate categoriile, luterani, zwinglieni și calvini sau reformați se deosebesc de cele doua Biserici, în învățătura lor
despre har, mântuire, Biserică, sfințenie, numărul și valoarea Tainelor. [2]

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia - d. 18

februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la
nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther
în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză biblică la Universitatea din Wittenberg.

În 1515 a adus învinuiri clerului, că dă un rău exemplu creștinilor, care au creat, din această cauză, satiri, maxime
și fabule pe seama lui. El cerea preoților să ofere oamenilor modelul divin al Scripturii și nu al pământeanului
corupt de păcat.

Ciuma din 1516, l-a găsit curajos, la postul său, pe care nu a vrut să-l părăsească, în ciuda invitațiilor făcute de
prietenii săi” . Totuși, lent, în cursul acestor ani (1512-1517), ideile religioase ale lui Luther s-au îndepărtat de
doctrina oficială a Bisericii. A început prin a vorbi de teologia noastră, în contrast cu cea care se preda la Erfurt.

Seriozitatea cu care Luther și-a susținut vocația sa religioasă l-a condus la o criză personală profundă: se întreba
cum era posibil să reconcilieze cerințele legii lui Dumnezeu cu incapacitatea omului de a le urma. El a găsit
răspunsul în Noul Testament: Dumnezeu, devenind om în Isus Christos, a împăcat omenirea cu el. Ceea ce era
cerut omenirii nu era o respectare strictă a legilor și a obligațiilor religioase, ci un răspuns de credință, răspuns
acceptat de Dumnezeu. Această credință trebuia să se bazeze pe dragoste, nu pe frică.

Martin Luther

Luther este cunoscut ca „părintele Reformei”. Intenția lui însă nu a fost crearea unei biserici noi, alternative, ci
înnoirea Bisericii Universale.

A fost o personalitate plină de contradicții interioare, clădită din extreme și exprimată în paradoxuri, o mare de
puteri, de impulsuri, de cunoștințe, de nerăbdare. Emotiv și sincer, simplu și vesel, binevoitor și naiv chiar în
relațiile lui intime și familiare, dar tumultos, brutal și chiar ordinar în lupta și polemicele duse nu numai cu
oamenii papalității, ci și cu foștii lui colaboratori, prieteni ori țărani răsculați, sau anabaptiști răsculați, Luther a
fost prezentat uneori ca un apostol sau profet prin gura căruia a grăit Spiritul Sfânt cum n-a mai făcut-o de la Sf.
Ap. Pavel încoace (Joule. Kostlin), alteori ca un erou și ca o personalitate puternică, plină de calități geniale
(Thomas Carlyle, Thiele), ori ca cel mai genial creator de sistem filosofic și religios (Holl), iar alteori crezut drept un
rătăcit răufăcător sau un psihopat care a făcut din pasiunile lui un crez cu care a infectat omenirea întreagă
(Denifle, Grisar ș.a.). La fel este prezentată și opera reformatorului: când expresie a răbufnirii vechii uri naționale a
germanilor față de tutela romanică (Michelet, Imbart de Tours, H. Preuss), când adevărata sinteză spirituală și
culturală a Renașterii și umanismului (Jacob Burckhardt, Ranke ș.a.), sau chiar numai încercarea de unificare
sufletească a germanilor, în locul celei politice, care lipsea, prin crearea limbii naționale, în special prin traducerea
Bibliei (Funk-Brentano). Dar toate aceste prezentări sunt secvențiale și incomplete, așa cum o dovedește
cunoașterea conjuncturii, a contextului în care s-a derulat Reforma, precum și a biografiei și operei marelui
reformator.

În 1525 Martin Luther s-a însurat cu fosta călugăriță Katharina von Bora, arătându-se astfel adversar al celibatului
impus de catolicism preoțimii. Restul vieții și l-a petrecut scriind, ținând predici și organizând reforma bisericii
în Saxonia. Luther a murit la 18 februarie 1546 în orașul său natal, Eisleben.

Jean Calvin, sau pur și simplu Calvin (n. 10 iulie 1509, Noyon — d. 27 mai 1564, Geneva) a fost

un reformator religios francez. Alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii Reformei protestante, în
opoziție cu anumite dogme și ritualuri ale Bisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină - Calvinismul -
relativ diferită de aceea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o radicalizare a
luteranismului.

Calvin nu recunoaște decât două sacramente (Taine): Botezul și Comuniunea (Împărtășania). Respinge dogma

prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului,
etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un
consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor și celor condamnați la "judecata din urmă",
respingând astfel complet liberul arbitru. Publicațiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect
reformate, în multe părți ale Europei. Calvinismul a devenit religia majorității populației în Scoția, Olanda și
părți din Germania de nord și a avut o influență mare în Ungaria și Polonia. Majoritatea coloniștilor de pe
coasta atlantică americană și din New England erau calviniști, inclusiv puritanii și coloniștii olandezi din Noul
Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de calviniști olandezi (deși
câțiva erau de origine franceză sau portugheză), care erau cunoscuți cu numele de Afrikaans. Sierra Leone a fost
colonizată masiv de calviniști din Noua Scoție. John Marrant a organizat acolo o congregație sub auspiciile
lui Huntingdon Connexion. Coloniștii erau în mare parte loialiști negri, afro-americani care au luptat pentru
britanici în timpul revoluției americane.

Calvin credea în ideea predestinării (mântuirea sau damnarea unui individ este hotărâtă de Dumnezeu de la bun
început).

Geneva reformată[modificare | modificare sursă]

Jean Calvin a călătorit la Strasbourg și, mai târziu, prin cantoanele Elveției. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a
rugat să-l ajute la reforma bisericii. Calvin a scris despre rugămintea lui Farel: "M-am simțit de parcă Dumnezeu
din cer și-a pus mâna sa măreață pe mine pentru a mă opri din cursa mea". După optsprezece luni, reformele prea
severe ale lui Calvin și Farel, precum și amestecul lor în treburile statului au dus la exilarea celor doi.

Timp de trei ani, Calvin activează la Strasbourg în biserica Hughenoților francezi. După un timp, Calvin a fost
invitat să se întoarcă la Geneva. El a reorganizat structura religioasă și politică a orașului, după bazele Bibliei, cu
miniștri, învățători, sfat al bătrânilor și diaconi. În 1559 Calvin a fondat o școală pentru educația copiilor și un
spital pentru nevoiași, precum și Academia din Geneva, sub rectoratul lui Teodor Beza.
Calvin a pus bazele unui guvernământ teocratic protestant intolerant, instituind o represiune severă a adversarilor
reformei, mergând până la exil sau pedeapsa cu arderea pe rug (de exemplu: Miguel Servet, acuzat
de erezie privind dogma Sfintei Treimi). Femeile erau obligate să se îmbrace în negru și nu aveau voie să se
fardeze. Bazat pe texte din Vechiul Testament, a pornit o adevărată campanie de vânătoare a vrăjitoarelor și de
combatere a magiei, recurgând la tortură pentru recunoașterea vinovăției. Constituția statului teocratic al
Genevei - astăzi l-am numi "fundamentalist religios" - prevedea pedeapsa cu moartea pentru blasfemie, erezie și
vrăjitorie. În anul 1545, în timp de câteva luni, 45 de femei au fost arse de vii ca vrăjitoare în fața caselor pe care
le-ar fi fermecat, după ce fuseseră torturate. În 1602, Anton Praetorius, un pastor calvinist din Germania, a
protestat împotriva acestui aspect al teologiei lui Calvin, în publicația Gründlicher Bericht von Zauberei und
Zauberern ("Studiu aprofundat asupra vrăjitoriei și vrăjitorilor").

Sănătatea lui Calvin a început să se deterioreze, suferind de migrene, hemoragii pulmonare, gută și pietre la
rinichi. Câteodată, trebuia să fie transportat până la amvon. Calvin a avut și mulți detractori, era amenințat și
insultat. El își petrecea viața privată pe Lacul Geneva, citind Sfintele Scripturi și bând vin roșu. Spre finalul vieții
sale, le zicea amicilor săi care erau preocupați de regimul său zilnic de muncă, "Ce? Vreți ca Domnul să mă
găsească lenevind când va veni?"

Jean Calvin a murit la 27 mai 1564 și a fost îngropat într-un mormânt simplu și anonim, într-o parte a Genevei, așa
cum a cerut el.

Thomas Müntzer (n. 1469 Stolberg (Harz) - d.† 27 mai 1525 lângă Mühlhausen/Thüringen) a fost

un teolog evanghelist și revoluționar din timpul Războiului Țărănesc German.

Müntzer a fost preot de religie protestantă și unul dintre admiratorii lui Martin Luther. El s-a opus și a dezaprobat
nu numai dictatura spirituală a papei de la Roma, ci și oprimarea maselor în general. Din cauza poziției radicale și
textelor sale revoluționare, se va depărta de Luther și se va apropia de mișcarea țărănească.

Țăranii germani s-au răsculat în anul 1524, astfel că, în anul următor, are loc ceea ce este cunoscut drept Războiul
Țărănesc German, conducătorul acestora fiind Thomas Munzer. Armata sa, compusă din 40.000 de țărani, avea
drept scop distrugerea mănăstirilor și omorârea nobilimii. Deși mai mică, armata nobiliară era bine instruită, astfel
încât aceștia au învins armata lui Müntzer, omorând circa 30.000 de oameni. Munzer a fost rănit, luat prizonier și
omorât prin schingiuire.

Luteranismu

Articol principal:  Luteranism.

Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. al XVI-lea de Martin Luther, care considera esențială
pentru mântuire numai credința și proclama autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând numai
două taine: Botezul și Împărtășania.[3]

Calvinismul[modificare | modificare sursă]

Articol principal:  Calvinism.

Calvinismul este un cult religios protestant, întemeiat în sec. al XVI-lea de Jean Calvin, care suprimă complet
ceremoniile și reduce sfintele taine la Botez și Cuminecătură, sub steagul căruia burghezia dintr-o serie de țări
vest-europene a luptat în sec. al XVI-lea și al XVII-lea împotriva aristocrației feudale și catolicismului.[4]