Rotari Chiril

,,Teologia Reformatorilor” de Timothe George

Recenzie

0
 Teologia reformatorilor începe cu reformatori. Cei care au schimbat mersul
instoriei creștine pe pămînt.

În cartea dată, Timothy George vorbește despre patru reformatori

preiminenți:Martin Luther, Huldrych Zwingli, Jean Calvin și Menno Simmons.

Martin Luther care s-a născut la 10 noiembrie 1483 în Eisleben, reformatorul

care a deschis ușa spre libertatea creștină în afara bisericii catolice. El fiind catolic
dar fiind și teolog biblic, doctorand in studierea Scripturii a fost iluminat de Duhul
Sfânt că adevărata biserică nu este cea pe care o vede în fiecare zi și a cărei
reprezentat este Papa.

Luther și-a anunțat principiile sale de credință cînd a bătut cele 95 de teze pe
ușa catedralei. De aici și s-a început reformarea bisericilor din Germania. El a
anunțat trei principii reformatice: sola fide, sola scriptura și sola gratia, ceea ce
înseamna numai credința, numai Scriptura și numai harul.

Teologia sa se baza pe studiieirea scriptuii, iar convertirea sa a fost la studiul

epistolei către Romani cînd a înțeles că omenirea este salvată prin har, prin credință
și nu prin faptele omenești.

Huldrych Zwingli născut la 1 ianuarie 1484 în satul Toggenburg, este

reprezentantul Elvețian al Reformei. Zwingli a fost atît păstor, cît și patriot, un
teolog, dar și un politician.

Zwingli a început reforma în Elveția la 1 ianuarie 1519, cînd a anunțat că se

debarasează de obiceiul tradițional. El a început să predice din Evanghelia după
Matei, apoi Marcu, Faptele Apostolilor, Romani, Galateni ceea ce a beneficiat la
apariția reformei mai apoi.

Teologia lui Zwingli s-a dezvoltat în orele petrecute în studiu și la amvon.

Preoții catolici au început să-l acuze de erezie și l-au chemat la o discuție în privința
la cele Șaizeci și șapte de articole a credinței scrise de Zwingli. Refuzînd a ceastă
chemare el i-a chemat pe ei la Zurich unde și a fost momentul hotărîtor în evoluția
Reformei Zwingli. În mod public lui Zwingli i s-a retras acuzația de erezie, iar cele
Șaizeci și șapte de articole, care constituie prima mărturisire de credință reformată,
au fost acceptate în principiu ca bază pentru reforma viitoare.

Disputa dintre Zwingli și Luther în privința la Cina Domnului a fost punctul

de despărțire a celor doi refomratori care puteau să se unească și să colaboreze

1
împreună pentru răspîndirea principilor de bază a reformei. Dar Zwingli avea părerea
sa asupra Euharistiei că pîine și vinul sunt doar simblorui ai trupulu și sîngelui lui
Hristos, pe cînd Luther spunea că sunt realmente trupul și sîngele lui Hristos.

Jean Calvin, un reformator care este cunoscut de toți prin scrierile sale care
sunt Instituțiile. În opera sa, el sistematizează toată teologia pe care a crezut-o și a
trăit-o.

Cartea întîi a instituțiilor abordează temele despre: Cunoașterea despre

Dumnezeu creatorul, dubla cunoaștere a lui Dumnezeu, Scriptura, Trinitatea, Creația,
Providența.

În cartea a doaua el vorbește despre: Cunoașterea despre Dumnezeu

Mîntuitorul, Cădere, Păcatul uman, Legea, Vechiul și Noul Testament, Hristos
Mediatorul: Persoana Sa (profet, preot, rege) și lucrarea Sa (ispășirea).

Cartea a treia este despre: Modul în care primim harul lui Hristos, beneficiile
și rezultatele lui, Credința și regenerarea, pocăința, viața creștină, justificare,
predestinație, învierea finală.

Și ultima sa carte din Instituții este: Mijloacele externe prin care Dumnezeu
ne învită în societatea lui Hristos, Biserica, Sacramentele, guvernul civil.

Pentru Calvin tema predestinării era foarte vitală, pentru el predestinarea este
absolută adică în sensul că nu este condiționata de nici un fel de factor extern, ci se
bazează numai pe voința neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Menno Simons, un păstor catolic care a devenit anabaptist, fiind influențat de

aceleași condiții corupte a bisericii catolice din vremea lui. El s-a născut în 1496 în
satul Witmarsum.

Menno fiind ordinat ca păstor a anabatiștilor în 1537 de Obbe Philips, a

exercitat o influență remarcabilă asupra anabaptiștilor din Olanda și din Nordul
Germaniei.

Menno a insistat în predicile, prelegirile și scrierile sale că mîntuirea este prin

har și nu prin fapte. Dar foarte mult accentua trăirea sfîntă a creștinului. În ce ărivește
interpretarea Scripturii, pentru Menno Noul Testament era mai important decît
Vechiul Testament.

2
 Despre botez menno afirma că credința nu vine în urma botezului, ci botezul
vine în urma credinței, nou-născuții nu sînt capabili de credință și de pocăință, de
aceea nu trebuie botezați. Botezul este o inițieire publică a credinciosului într-o viață
radicală de ucenicie.

Autorul descrie și abordează pe cei patru reformatori într-un mod explicit și

convingători. Descrie viața lor și teologia, vorbește atît despre punctele pozitive cît și
pece negatice, nu este un autor părtinitor ce face deosebire dintre acești reformați,
vorbește așa cum a fost întradevăr. Este o carte cu conținut istoric care este de un
mare folos creștinilor laici cît și clericilor. Este un manual de introducere în istoria
reformată ce descoperă tainele pe care pînă acum nu le cunoșteai.