Milard Erickson ,, Teologie creștină” vol.-III, pag.

201-228

Erickson începe capitolul cu definirea conceptului de Biserică. Demonstrînd cu

primele cuvinte marile confuzie în privința Bisericii. Secularismul așa de mult a influențat
lumea bisericiască că deja este necesar de precizat concret ce înseamnă în realitate
Biserica, este oare o instituție socială, un edificiul arhitectural, o clădire sau totuși un
organism viu a cărei cap este Hristos Domnul?

Definiția empirico-dinamica a Bisericii pe care Erickson o abordează este ,,ceea ce

a fost”1. Iar definiția biblico-fiologică a Bisericii a fost bazată pe doi termeni vechi-
testamentali, qahal și ‘edah care se referă la o convocare în vederea unei adunări și la
adunarea propriu-zisă a participanților. Și acești termini se aseamănă cu cuvintul grecesc
din Noul Testament ekklesia, adică Biserica. Deaceea Biserica se manifestă prin grupuri
mici, locale care reprezintă o adunare de oameni.

În Biblie găsim multe imagini ale Bisericii și autorul denumește următoarele:

poporul lui Dumnezeu, trupul lui Hristos, templul Duhului Sfânt, familei, etc. La fel
Biserica este poporul lui Dumnezeu în care sunt cuprinși atît iudeii, cît și neamurile. De
lapoporul lui Dumnezeu se așteaptă un gen aparte de sfințenie. Trupul lui Hristos este cea
mai complex imagine a Bisericii, această imagine accentuează faptul că Biserica este sediul
activității lui Hristos în present, rol pe care în timpul lucrării Sale pămîntești l-a îndeplinit
trupul Lui fizic. Trupul trebuie să fie caracterizat printr-o unicitate unică și desăvîrșită
capul fiind Hristos.

La fel Erickson abordează în acest capitol problemele sociale, cum ar fi Biserica și

Împărăția, Biserica și Israelul, Biserica vizibilă și Biserica invizibilă și momentul
întemeierii Biserici. Aici el abordează mai multe păreri diferite, dar rămîne lapărerea că
Biserica a fost întemeiată cînd s-a pogorît Duhul Sânt în ziua cincizecimii.

În concluzie autorul arată anumite implicații a Bisericii, care nu trebuie concepută

în primul rind ca un fenomen sociologic, ci ca o instituție întemeiată în mod divin. Ea este
alcătuită din ființe umane imperfectă. Ea nu va ajunge la sfințire sau glorificare perfecta
pînă ce nu se va reîntoarce Domnul ei.

Wayne grudem, Teologie Sistematică – Capitolul – 44-51

1
Erickson,Milard ,,Teologia creștină”, Cartea Creștină,Oradea, 1998, pag.206

0
 Începînd cu capitolul 44, Grudem, definește Biserica care reprezintă adunarea
tuturor credincioșilor adevărați din toate timpurile. Și răspunde la întrebările cum ar fi: din
ce se compune o biserică? Cum putem recunoaște adevărata biserică? Scopurile bisericii.

Biserica fiind spiritual, ea este totuși și vizibilă. Biserica invizibilă este biserica așa
cum o vede Dumnezeu. Biserica este locală și universal.

Tot în capitolul dat el explică ce este Biserica și împărăția lui Dumnezeu. Apoi
descrie bisericile adevărate și cele false, adică dă caracteristici distinctive. Și termină
capitolul cu scopul Bisericii care este slujire lui Dumnezeu: închinare, slujire
credincioșilor, hrănire, slujire față de lume: Evanghelizare și compasiune.

Capitolul 45 și 46 vorbesc despre puterea și puritatea Bisericii lui Hristos. Putiratea

Bisericii reprezintă măsura în care din biserică lipsesc falsele doctrine și comportamentul
păcătos și măsura în care biserica se conformează voii lui Dumnezeu revelată pentru ea. Iar
puterea Bisericii este autoritatea pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru a putea purta batalia
spiritual, a proclama Evanghelia și a exercita disciplina bisericească.

În capitolul 47, aotorul abordează tema guvernării bisericii. Aici el descrie cine sunt
slujitorii bisericii și cum ar trebui aleși slujitorii. Apoi descire formele de guvernare a
bisericii. Cea episcopoliană, cea prezbiteriană și cea congregațională. Tot în acest capitol el
răspunde dacă este recomandat ca femeile să slujească în biserică?

Capitolul 48 este capitolul al mijloacelor harului în biserică. Mijloacele harului sunt

acele activități din cadrul părtășiei bisericii pe care Dumnezeu le folosește ca să dea mai
mult har creștinilor. Aceste mijloace ale harului sunt: învățarea Cuvîntului, botezul, Cina
Domnului, rugăciunea, inchinarea, disciplina bisericii, dărnicia, darurile spiritual, părtășia,
evanghelizarea, slujirea personal acordată altora.

Ultimele trei capitol abordează temele ca botezul, Cina Domnului și Închinarea,

care fac parte nemijlocit de Biserica locală.

În cocluzie, Grudem aboedeză foarte bine aceste subiecte și le descrie pe înțelesul

atît a clerului cît și a laicului.

Anthony A. Hoekema, Biblia și Viitorul, - pp.41-54

Capitolu 4 a acestei cărți este despre Împărăția lui Dumnezeu și este acea care
constituie o temă central a cuvintelor lui Isus. Unii cecetători spun că Împărăția despre car
vorbește Domnul Isus este despre present, iar alții spun că este vorba de viitor, aparținînd

1
prezentului într-un anumit sens și viitorul în alt sens. Isus însuși a inaugurat Împărăția lui
Dumnezeu, a cărei venire a fost prezisă.

Ceamai acceptată interpretare pe care o dă autorul în acest capitol este aceea care
susține că ea se referă la stăpînirea sau domnia lui Dumnezeu și nu la teritoriul peste care
stăpînește.

Împărăția lui Dumnezeu din spusele autorului înseamnă răscumpărare pentru acei
care o acceptă și intră în ea prin credință, dar judecată pentru cei care o resping.

Semnele împărăției au fot acele că Isus a scos demoni și un alt semn este căderea
Satanei. Altul este înfăptuirea minunilor, predicarea Evangheliei, acordarea iertării de
păcate.

Autorul încheie capitolul dat cu cuvintel că Împărăția lui Dumnezeu pretinde de la

noi pocăință și credință, pretinde o consacrare totală.

Este un capitol foarte efficient in explicare a conceptului de Împărăție a lui

Dumnezeu, și autorului I s-a primit să descrie cu argumente biblice cee ace semnifică
Împărăția lui Dumnezeu.