Învățătura celor doisprezece apostoli sau Didahia

Didahia este formata din 16 capitole și vorbește despre calea vieții și calea morții.
Capitolele 1-6 dau instrucțiuni morale cu privire la cele doua cai:calea vieții și calea morții.
Capitolele 7-10 cuprinde instrucțiuni liturgice despre botez, post, rugaciune, euharistie și
mărturisire. Botezul se înfăptuiește prin scufundare în numele Sfintei Treimi în apă
proaspătă, dar dacă aceasta lipsește în apă simplă prin stropire. După botez creștinul are
voie sa participe la euharistie.Postul sa nu fie ca la fățarnici luni și joi, ci miercuri și vineri.
Rugăciunea să fie diferită de cea a iudeilor, să se rostească Tatăl Nostru de trei ori pe zi.
Mărturisirea păcatelor trebuie făcută inainte de euharistie și în biserică. Capitolele 11-15
vorbesc despre ierarhia bisericească: ierarhia itinerantă și ierarhia stabilă. Capitolul 16
vorbește despre ,,zilele cele din urmă”, venirea Domnului Isus Hristos.
Această lucrare are menirea de a ne intări în credință și a învăța legile morale a
creștinului. Este socotită ca o scriere sacră și mulți consideră că era scrisă chiar și de
apostoli. Are un zel motivator și vorbește despre învățătura Domnului Isus, având și mici
abateri de la adevăr.

A doua epistolă a lui Clement Romanul către corinteni

Această scriere nu este o epistolă ci mai mult este o omilie, o cuvîntare a lui Clement
către corinteni.Locul scrieirii este necunoscut, dar mulți cercetători spun că e posibil să fie
Corintul, Roma sau Alexandria. Și a fost scrisă în a II-a jumătate a secolului II.
Predica lui Clement are 20 de capitole. Autorul își începe cuvîntare prin a spune
ascultătorilor săi ce trebuie ei să creadă și să gîndească despre Isus Hristos, care va judeca pe cei
vii și pe cei morți. Să-L mărturisească nu numai cu vorbe ci și cu faptele sale, să-I împlinească
poruncile și să se pocăiască. Să păstreze curat trupul, căci și el va primi o rasplătire. Să nu uite pe
săraci, să facă milostenie, căci milostenia ridică la un nivel mai înalt, spunînd: ,,Bună este, dar,
milostenia ca pocăință a păcatului; mai bun este postul decît rugăciunea, iar milostenia mai bună
decît amîndouă.”1
Omilia lui Clemen abordează și mult învățături doctrinare cum ar fi Isus Hristos
judecătorul tuturor, viilor și a morților. Că El a venit să salveze ce era pierdut și că într-o zi va
reveni. La fel,Hristos este Duhul și capul sau barbatul Bisericii care a fost mai dinainte de toate

1
Părinți apostolici, Scrieri I, Polirom 2010, București, p.177.
0
lucrurile, Biserica cea duhovnicească. Biserica cea duhovnicească s-a arătat aici pe pămînt în
trupul lui Hristos.

Epistola zisă a lui Barnaba

Autorul epistolei pînă în ziua de astăzi nu se cunoaște. Autorul fiind dintre păgîni,
deoarece are multe contraverse cu privire la obiceiurile iudaice. Locul scrierii fiind undeva în
Alexandria, în jurul anului 70 A.D. Necunoscutul autor a scris această epistolă cu scopul de a
convinge pe creștinii iudaizatori sa nu se țină de litera Vechiului Testament, care este doar o
umbră, o închipuire a creștinismului.
Epistola are 21 de capitole și se formează din mai multe părți: un prolog (c. 1), două părți
(partea întîi c.2-17, partea a doua c.18-20) și un epilog (c.21).
În prolog, autorul se bucură de propășirea duhovnicească a creștinilor și dorește să se
împărtășească cu învățăturile sale.
În partea a doua el încearcă săi învețe să se ferească de o interpretare literală a Vechiului
Testament și îi dă sfaturi să-l interpreteze alegoric, căci numai așa e corect.
Partea a treia, partea morală, vorbește espre două căi, calea luminii și calea întunericului.
Avînd asemănări cu Didahia, calea vieții și calea morții.
Această epistolă este o interpretare alegorică a textului sfînt din Vechiul Testament.
Autorul alegorizează tăierea împrejur, animalele, cifra 318 fiind o întruchipare a lui Isus Hristos
pe cruce etc. Sunt multe contraziceri cu învățătura sfîntă a Scripturii. Botezul este prin
scufundare și pentru iertarea păcatelor. Lumea va lua sfîrșit în 6000 de ani, deoarece Dumnezeu
a creat pămîntul în 6 zile, iar pentru El o zi ca 1000 de ani. Dar în anul 7000 va veni ziua
Domnului,cînd Isus Hristos va reveni pe pămînt. Ultimul capitol foarte mult se aseamănă cu
învățătura din Didahia.

Păstorul lui Herma

Autorul păstorului este Herma fiind întîlnit in text. Herma a fost rob și pe cînd era tînăr
a fost cumpărat de o creștină pe nume Rode. Care apoi îl eliberase. După eliberare se ocupă cu
comerțul și negustorie, și în scurt timp se imbogățește fiind mincinos în treburile sale. Se
căsătorește și nu după mult timp îi se nasc doi copii. El fiind ocupat de negustorie își uită de
resposabilitățile familiei și cele duhovnicești. În scurt timp soția și copii cad în apostazie și îl
denunță pe Herma că este creștin. După care el își pierde averea în afară de un mic lot de lîngă
Roma. În urma acestor lucruri el se întoarce la Dumnezeu și starea lui brusc începe să crească. El

1
începe să vadă vedenii și pe parcurs el este incredințat ,,îngerului pocăinței”, care și este
păstorul.
Convorbirele sale în vedenii cu femeia bătrînă și cu păstorul fac obiectul scrierii sale, care
se împarte în trei părți: 1)Vedenii; 2)Porunci; și 3)Pilde, sau în două părți, convorbirele cu
femeia bătrînă și convorbirele cu păstorul.
Femeia,care îi apare lui Herma, și pe care o numește ,,Doamnă”, apare în cele cinci
vedenii.
În vedenia întîi îi apare ca o femeie bătrîna cu o carte în mînă și îl indeamnă pe Herma să
se pocăiască de păcatele sale și a familiei lui.
După un an el din nou are o vedenie, apare iarăși aceeași femeie deja cu un chip tînăr dar
cu părul și trupul fiind bătrîn. Ea îi dă o carte și îl îndeamnă spre pocăință și îi prezice de o
persecuție. Îi poruncește să trimită această carte lui Clement și lui Graptei, care va sfătui pe
văduve și pe orfani. Într-un vis îi apare un tînăr cu un chip strălucitor șii spune cine este această
Batrînă, care este Biserica. Este bătrînă căci a fost creată înainte de toate, iar lumea a fost creată
pentru ea.
În vedenia a treia îi se arată aceeași femeie, veselă, frumoasă, tînără dar cu părul cărun.
Ea îi arată un turn în construcție de către îngeri, care este Biserica iar pietrele sunt credincioșii.
Iar sunt șapte femei care susțin acest turn, acestea fiind: credința, înfînarea, curăția. știința,
nerăutatea, bunăcuviința și dragostea.
Vedenia a patra, Herma se întîlnește cu o fiară care este așa de mare ca un chit, din gura
căreia ieșeau lăcuste ca de foc iar pe cap avea patru culori. Această fiară reprezintă necazul cel
mare. Herma prin credința sa și încrederea în Dumnezeul Cel Mare trece pe lîngă fiară fără ca ea
să-l vatăme. După această fiară el din nou se intîlnește cu Biserica dar într-un chip de fecioară
tînără și îmbrăcată în haine albe, care îi tîlcuiește toate lucrurile cu privire la fiară.
Vedenia a cincea este o tranzacție de la femeia care este Biserica, către păstorul care este,
îngerul pocăinței, venit pentru tot restul vieții în casa lui Herma. Herma are obligațiunea de a
scrie toate poruncile și pildele care le va spune păstorul.
Poruncile reprezintă îndatorii morale pe care trebuie să le îndeplinească cei care se
pocăiesc. În total ele sunt doisprezece: 1. credința; 2. nevinovăția; 3. iubirea de adevăr; 4.
curățenia trupească și sufletească; 5. îndelunga răbdare; 6. ascultarea de îngeri buni și fuga de
îngeri răi; 7. frica de Dumnezeu; 8. înfînarea; 9. alungarea îndoielii; 10. îndepărtarea tristeții; 11.
fuga de profeții mincinoși; 12. lepădarea poftelor rele și însușirea poftelor bune.
Pildele care sunt în total zece, ilustrează poruncile de mai sus. Pilda întîi este a celor două
cetăți, cea pămîntească și cea cerească. Cea dea doua este despre ulmul și vița de vie, bogatul și
săracul care au nevoie unul de altul. Pilda a treia și a patra a copacilor verzi și a celor uscați.
2
Pilda a cincea a stăpînului viei și a lucrătorului. Pilda a șasea și a șaptea vorbește despre ciobanul
tînăr și ciobanul sălbatec la față. Pilda a noua, a salciei care acoperă cîmpia și munții. Pilda a
zecea deja nu e pildă ci o concluzie și o îndrumare pentru Herma ca să se pocăiască și să se țină
de poruncile date.
Este o lucrare ce descrie viața unui om, care î-l caută pe Dumnezeu. În lucrare întîlnim
cel mai des cuvînt fiind ,,pocăința”, care are o mare valoare pentru viitor și veșnicie. Toți
credincioșii sunt indemnați să se pocăiască de faptele lor rele pînă încă nu este tîrziu, pînă ce
turnul nu e zidit pînă la urmă.

Ignațiu Teoforu către Policarp

Multi comentatori și critici vorbesc despre autorul acestei epistole,Ignațiu Teoforul,
că el ar fi acel copil pe care la luat Domnul Isus Hristos în brațe. Epistola este adresată către
Policarp,episcopul Smirnei.
În epistola aceasta Ignațiu are ca scop întărirea sufletească a lui Policarp, dar totodată și
membrilor bisericii din Smirna. La fel îi îndeamnă la unitate: 1) prin ascultarea creștinilor de
episcop, care este centrul vieții bisericești; 2) prin păstrarea adevăratei credințe, fugind de
învățăturile ereticilor; 3) prin viețuirea în Hristos.
Ignațiu dorește în această în această epistola ca Policarp ca episcop sa trăiască o viață
sfîntă și să fie un exemplu pentru ceilalți credincioși. Să crească în cunoașterea lui Hristos și să
administreze cu tărie și dragoste turma Domnului. Îl roagă pe Policar să trimată alte epistole,
celorlalte biserici la care nu reușește el. Este o epistolă încurajatoare dar totodată și una de rămas
bun.

Epistola lui Policar către Filipeni

În epistola aceasta, Sfîntul Policarp îi felicită mai întîi pe filipeni pentru dragostea lor
aratată mucenicilor și pentru credința înrădăcinată în ei încă din timpurile vechi, iar apoi îi
sfătuiește să fie tari în credință, să fie milostivi, să ierte pe cei ce le greșesc, să se depărteze de
mînie, să fugă de lăcomie și iubire de argint, să fie pilde frumoase pentru păgîni.La fel le
vorbește despre îndatoriile pe care trebuie să le aibă văduvele, mamele, tinerii și fecioarele.Îi mai
îndeamnă să se roage pentru împărați, pentru dregători, pentru conducători, stabilind prin aceste
îndemnuri relație între Biserică și Stat.
La sfîrșitul epistolei, vorbește cu durere despre preotul Valens, care din cauza iubirei de
argint s-a arătat nevrednic de preoție.

Irineu al Lyonului, contra ereziilor, cartea I

3
 Irineu în prima sa carte expune învățăturile false a gnosticilor. Întregul lor sistem
doctrinar e inventat de cei care sunt membrii școlii lui Valentin și tot ce spun ei este fals și
neîntemeiat.
La fel, el mai vorbește si despre predecesorii acestora care nu sau depărtat tare departe de
învățăturile fase a acestora, ci e și mai grav au înaintat în blasmefie și sisteme doctrinare false.
Deasemenea menționează pe Marcu vrășitorul, învățăturile lui, practicele lui, viața lui.
Irineu mai indică în lucrarea sa și pasajele scripturale pe care acești învățători falși le
răstălmăcesc cum doresc.
Ei gândesc şi învaţă, că tot ceea ce s-a creat este după imaginea unei Plenitudini nevăzute
şi, în ceea ce îl priveşte pe Demiurg, ei spun ceea ce spune şi Simon Magul din Samaria,
strămoşul lor şi al tuturor celor care l-au urmat pe acesta. Toţi ereticii au făcut cele ce au răsărit
din Simon, adică au introdus învăţături necredincioase, atee în această viaţă şi a explicat natura
„mântuirii” lor şi metodele prin care sunt iniţiaţi cei ce devin „desăvârşiţi”, alături de invocaţiile
lor şi de tainele/ misterele pe care le au.
Irineu a dovedit că există doar un singur Dumnezeu, Creatorul şi că El nu este rezultatul
unui defect şi nici nu este ceva mai presus de El sau după El. Această lucrare merită studiată și
învățată pentru a fi tare și puternic în Adevărul Sfânt care este însuși Isus Hristos.

Clement Alexandrinul: care bogat se va mântui?

Este un comentariu la textul din Marcu 10:17-31. Comentariul a fost scris pentru creștinii
bogați din Alexandria, care se întrebau dacă bogații se pot mîntui: ,, Mai lesne este să treacă o
cămilă prin urechea unui ac decît să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu!”.2
Clement le răspunde că bogăția în sine nu este nici bună nici rea, ci cum o întrebuințezi.
Nu bogăția este piedica către mântuire, ci patimile pe care aceasta le generează. Bogații nu
trebuie să-și lepede averile, ci patimile.
Un comentariu ingenios îl face spre sfîrșitul scrierii asupra textului Luca 16:9, ,,Faceți-vă
prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte,pentru ca, atunci cînd veți muri, să vă primească în
corturile veșnice.” Scrierea se termină cu frumoasa și pilduitoarea povestire despre Sfântul
apostol și evanghelist Ioan, și tînărul ajuns căpitan de tîlhari.

Origen, omilia IX, făgăduința dată lui Avraam

În această omilie Origen discută despre făgăduințele făcute patriarhului Avraam. Ne
vorbește despre prima făgăduință că este pentru poporul Israel, poporul ales, sau cu alte cuvinte
făgăduință pămîntească. Și vorbește despre făgăduința a doua care are învedere pe creștini sau
toți cei care vor crede în Isus Hristos, aceștia sunt urmașii lui Avraam prin credință.

2
Marcu 10:25
4
 Nisipul de pe țărmul mării, Origen îl compară cu poporul Israel, iar stelele cerului cu
creștinii. Îi îndeamnă pe aceștia să strălucească ca o stea de pe cer și să fie o lumină în lume.
Noi creștinii suntem sămînța lui Avraam prin credință în Mântuitorul nostru care este Isus
Hristos.

Tertulian, Despre mărturia sufletului

În această lucrare Tertulian abordează și luptă contra păgînilor care îi acuzau pe creștini
de ateism, păgînism, imoralitate etc.
Tertulian folosește mărturiile propriului suflet omenesc, pentru a demonstra că Dumnezeu
e Unul singur, că după moarte există judecată, la fel despre îngeri răi, adică demoni.
Sufletul omului este la fel pentru orice rasă, deaceea Tertulian folosește acest lucru
pentru a dovedi păgînilor că conștiința lăuntrică pe care o are fiecare om dovedește că există o
lege morală, că există un Creator.
Pentru un păgîn care nu crede că după moarte mai există ceva, dar totodată are frică de
moarte, este însăși lui o dovadă clară că sufletul este cuprin de teama morții, căci după moarte
există o judecată pentru fiecare suflet.

Iustin Martirul, A doua Apologie

Iustin Martirul în a doua sa apologie caută să prezinte creștinismul înaintea lumii păgîne,
ca fiind singura religie adevărată, apărînd-o, în același timp de acuzațiile iudeilor pe care le
acreditaseră, în lumea romană împotriva creștinilor.
Această apologie este adresată împăraților Antonius Pius și Marcus Aurelius, ca și
Senatului roman, cu prilejul arestării și executării a trei creștini, făcută de către prefectul Romei,
Urbicus.
Aceasta se încheie cu o rugăminte adresată împăraților, prin Senatul roman, de a
sancționa cererea lui și de a ordona să se urmeze, față de creștini, o procedură de judecată
regulată.

Epistola lui Atanasie către Epictet

Sfântul Atanasie în această epistolă respinge o seamă de erori hristologice, deosebite
de cea ariană. Respinge pe cei ce,din opoziție față de arieni, cădeau în altă extremă, spunînd că
Cuvîntul nu e creatură nici măcar în trupul în care a apărut, ci și acesta fie de o ființă cu
dumnezeirea, fie o închipuire.
Mântuirea depinde de întruparea lui Hristos, dacă nu s-ar întrupa atunci nici nu a pătimit
în trup, deaceea era imposibil ca să ne răscumpere neavînd un trup real. Atanasie explică și
argumentează Scriptural întruparea Domnului nostru Isus Hristos.

Ioan Gură de Aur, Omilia I

5
 Omilia aceasta este un fel de introducere a predicilor lui Ioan asupra cărții Matei. El
incearca să atragă atentia ascultătorilor săi către Sfintele Scripturi, abordînd tema insuflării,
divinității și infailibității Sfintelor Scripturi.
La fel Ioan Gură de Aur îi previne și îi mustră pe ascultători să fie atenți la ceea ce va
urma, adică, predicile sale, care vor fi in continuare, spunind că ascultarea Cuvîntului prețuiește
mai mult decît desfrîul pe care îl trăiesc oamenii în fiecare zi, și ascultind Cuvîntul noi avem
părtășia directă cu Dumnezeu prin Isus Hristos, Mijlocitorul nostru.

Augustin, Mărturisiri, Cartea II

Augustin în cartea a doua a mărturiilor sale, povestește despre desfiul vieții lui și
păcătoșenia sufletului.
El își mărturisește în fața lui Dumnezeu și tuturor celor care citesc rîndurile mărturiei
sale, vița sa destrăbălată. El își amintește despre furtul a perelor pe care la săvărșit intr-o noapte,
la vîrsta de șaisprezece ani. Acest furt a fost un furt nu din motiv că dorea tare să mănînce pere,
ci pur și simplu vroia să fure. Plăcerea fărădelegii l-a motivat la acest furt, și el recunoaște cu
rușine și căință despre toate aceste lucruri.
Și amintește cît de mare este Dumnezeu care în mila Sa nemărginită l-a iertat și la
reconciliat,uitînd de orice faptă săvîrșitî în păcat.

Ciprian, Despre Gelozie și Invidie

Este o operă pastorală, rod al propriilor meditații. El vorbește despre invidia și
începutul ei.
În capitole 1-2, Ciprian arată că invidia după bunul atuia și pizmuirea celor mai buni par
un rău neînsemnat, dar ele sunt izvorul unor rele foarte mari.
Capitolele 3-4, cuprinde descrierea păcatelor invidiei și geloziei. Iar capitolul 5 aduce
exemple biblice despre anumite persoane care au invidiat. În capitolul 6 Sfântul Ciprian face o
descriere amplă și profundă deși concisă a acestui rău foarte întins și de multe feluri, ca rădăcina
tuturor relelor. În capitolul 7 el face portretul celui invidios al bunelor fratelui său. Cap 8-9
descrie păcatul invidiei ca de nelecuit, fiind ascuns în interiorul sufletului.
În capitolele 10-16, ni se dau remediile creștine la acest păcat. Iar ultimul capitol ne
îndeamnă să cugetăm la rai, în care n-a intrat Cain, să ne gîndim la Împărăția Cerurilor în care
Domnul primește doar pe cei care trăiesc în unitate.
Sfîntul Ciprian ne-a lăsat o operă de valoare la care trebuie să cugetăm și care ne
îndeamnă la o viață duhovnicească și plăcută lui Dumnezeu.

6
 Eusebiu din Cezareea, Istoria Bisericească, Cartea a X-a
Cartea a X-a este un final al scrieri istoriei bisericești de Eusebiu. El descria starea
creștinilor sub conducerea împăratului Constantin și despre prigoana de către Lucianus.
În primele capitole este descrisă pacea pe care o au creștinii și libera închinare a
creștinilor. Restituirea de către împărat toate bunurile, locașurile și tot ce au avut creștinii în
timpul prigoanei și care au fost confiscate decătre împărații tirani.
La fel în această carte sunt traducerile scrisorilor a împăraților, episcopilor care au ca
scop delegarea anumitor porunci și reguli.
În ultimul capitol al acestei cărți este descrisă prigoana și războiul lui Constantin
împotriva lui Lucianus. Care în cele din urmă este zdrobit și învins.