Jean Calvin Și Calvinismul

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
,,ILARION V. FELEA” ARAD
Lucrare de seminar
JEAN CALVIN ȘI CALVINISMUL
Coordonator: Susținător:
Pr. Lect. Univ. Dr.

Ștefan-Barbu NEGREANU Denis-Iasmin LUNGU
2021
1
INTRODUCERE
De-a lungul veacurilor, încă din epoca Sfinților Apostoli au apărut ereziile și, totodată,
schismele. Primul eretic cunoscut este Simon Magul, cel exclus din comuniunea Bisericii de
însuși Sfântul Apostol Petru (cf. Fapte 8, 9-24)1.
Erezia (gr. Hairesis - άερεσις) înseamnă opinie separată, învățătură greșită cu privire la
adevărul de credință. Câtă vreme dogmele credinței sunt adevăruri descoperite de Dumnezeu
oamenilor, ereziile reprezintă o deformare a acestora, sunt învățături care amestecă
adevărurile descoperite de Dumnezeu, cu învățătura „cea din afară”, adică străină de Biserică2.
Schisma (gr. schisma, ruptură, despărțire, separare - σχίσμα) este o rupere a
comuniunii bisericești (cel mai adesea manifestată ca întrerupere a comuniunii euharistice
dintre diferite comunități și indivizi), având la bază o problemă de disciplină bisericească,
morală sau de altă natură. Nu întotdeauna schismele au avut la bază o problemă de natură
teologică, adică o erezie, ci motive de altă natură (canonică, politică, etnică ș.a.)3.
Deși unii Părinți ai Bisericii nu exprimau întotdeauna o distincție foarte clară între
schismă și erezie, totuși Sfântul Ciprian al Cartaginei le considera drept fețele diferite ale
uneia și aceleiași realități grave pentru Biserică. În acest sens, Sfântul Ciprian, în lucrarea sa
Despre unitatea Bisericii universale, de altfel una dintre cele mai vechi și importante abordări
patristice ale acestei probleme, vedea în schismă o problemă atât de serioasă pentru Biserică,
încât o considera un păcat împotriva Duhului Sfânt (cf. Matei 12,31-32). De aceea, Sfinții
Părinți includeau pe eretici și pe schismatici în rândul ucigașilor, afirmând că, atât separarea
prin schismă, cât și separarea prin erezie, înseamnă moarte sufletească, iar stăruința în această
stare era asociată cu moartea veșnică. Pentru Biserica Ortodoxă, schisma reprezintă o negare a
autorității și a unității ecleziale de către unele persoane sau grupuri răzvrătite4.
Separarea prin schismă are întotdeauna la bază mândria, judecarea și înfruntarea
superiorilor ierarhici, neascultarea, dorința de a conduce sau a domina, ori zelul excesiv, fără
discernământ și măsură, dăunător vieții Bisericii5.
CAPITOLUL I
1
Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta, 16-26 iunie 2016, Ed. Basilica, București, 2017, p. 40.
2
Despre Sfântul ... p. 41.
3
4
Despre Sfântul ... , p. 41-42.
5
2
Viața lui Jean Calvin și apariția calvinismului
Jean Calvin (1509-1564), este considerat cel mai reprezentativ teolog al celei de-a
doua generații de reformatori. El a creat, alături de Wittenberg-ul lui Luther și Zurich-ul lui
Zwingli, un al treilea centru al reformei la Geneva. Prin spiritul său creator și sintetic, a dat
teologiei reformate un fundament doctrinar echilibrat și bine închegat, transformând Geneva
într-un adevărat „Vatican protestant"6.
El s-a născut la data de 10 iulie 1509 la Noyon, în provincia Picardia, din nordul
Franței. Tatăl său a fost secretar episcopl, ulterior rămânând văduv. El s-a îngrijit, în special,
de educațiea fiului său. El făcu studii serioase de teologie, filosofie și drept la Paris, unde a
avut ocazia să cunoască scrierile lui Lefèvre d'Etaple († 1537), Martin Luther, Filip
Melancthon și Martin Bucer († 1551). De la Paris, trecce la Orléans, Brouges și în alte orașe
franceze7.
La 12 ani avea deja un post public, iar la 18 ani, când a fost hirotonit preot, din
veniturile parohiei se putea întreține confortabil ca student la Universitatea din Paris, unde a
studiat umanismul clasic, avându-l ca profesor pe Guillaume Cop8.
Prima lui lucrare (1532), un reuşit comentariu la cartea ,,De clementia” a lui Seneca, a
marcat apogeul influenței umaniste în viața lui. A continuat studiile de drept și filosofie la
Orleans și Bourges. Probabil în toamna anului 1533 a intervenit „convertirea spontană” la
ideile Reformei. De aceea a renunțat la bursa din partea Bisericii de care beneficiase la
începutul studiilor universitare9.
Discursul cu idei reformatoare ținut la Sorbona de rectorul și prietenul său Nicolas
Cop la 1 noiembrie 1533 a atras și refugiul lui Calvin. A revenit pentru scurt timp la Paris, de
unde a plecat apoi la Basel în decembrie 1534 10. Urmărit de autoritățile franceze ca «eretic»,
din ordinul regelui Francisc I (1515-1547), el peregrină prin diferite localități din sudul
Franței până în toamna anului 1534, când se refugie în Elveția, locuind în primele luni la
Basel, apoi la Geneva11.
6
Pr. Prof. Dr. Nicolae CHIFĂR, Istoria Creștinismului Vol. IV, Ed. Trinitas, Iași, 2005, p. 48.
7
Pr. Prof. Dr. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească Universală, Manual pentru Seminariile teologice, Ed. I. B.
M. B. O. R., București, 2004, p. 443.
8
Pr. Prof. Dr. Nicolae CHIFĂR, Istoria Creștinismului... p. 49.
9
10
11
Pr. Prof. Dr. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească... p. 443.
3
Aici a început el cariera de reformator in calitate de lector al Sfintei Scripturi în
Biserica din Geneva. În prima sa şedere la Geneva, Calvin compune și tipărește în limba
latină, în martie 1536, ,,Institutio religionis christianae” (,,Doctrina credinței creștine”
sau ,,Învățătura de credință creștină”), dedicată regelui francez Francisc I (1515-1547), ca o
justificare a noii sale credințe. Devenind astfel cel mai original, logic, profund și închegat
tratat de teologie dogmatică și morală al întregului protestantism. Această lucrare va fi tradusă
în anul 1541 în limba franceză12.
Tot în anul 1936 îl întâlnește pe pastorul reformat Guillaume Farel († 1565). El
colaborează și cu Robert Olivetan la traducerea Bibliei în limba franceză. Predicile lui Farel
au avut ca efect renunțarea masivă la catolicism, încât chiar reședința episcopului Genevei s-a
mutat la Annecy. Aplicarea efectivă a reformei depășea capacitățile lui Farel, de aceea a intrat
în acțiune Calvin, impunându-se foarte repede13.
Regulile aspre impuse de cei doi reformatori privind viața religioasă au revoltat
populatia, încât ei au fost nevoiți să părăsească orașul în anul 1538, chiar de sărbătoarea
Paștilor. Farel s-a refugiat la Neuchâtel, unde a predicat până la moarte, iar Calvin, la
rugămintea lui Bucer, a mers la Strasbourg, intrând în legătură cu reformatorii germani, în
special cu Philipp Melanchthon, având o întrevedere cu el la Regensburg în anul 1541. Tot
atunci s-a căsătorit cu Idelette de Bure, văduva unui pastor anabaptist, pe care însă a pierdut-o
în anul 1549, după ce le murise de mic unicul lor fiu, Jacques14.
La 2 septembrie 1540, la cererea pastorului Guillaume Farel (1489-1565) și a
credincioșilor din Geneva, Calvin se întoarse la Geneva, unde ajunge la 13 septembrie 1541.
El a rămas de astădată la Geneva 24 de ani (până la moartea sa, survenită la 27 mai 1564), pe
care o conduse prin vestitele sale ,,Ordonanțe eclesiastice”, reușind să facă din ea ,,un oraş
sfânt‚, un stat creștin, care să dea exemplu în lume, impunând creștinilor să trăiască după
idealul Evangheliei15.
În noiembrie a obținut de la consiliul orășenesc aprobarea pentru
aplicarea ,,Ordonanțelor bisericești” care prevedeau în conducerea Bisericii patru categorii:
pastori, învățători, bătrâni și diaconi. Pastorilor li se încredințase predicarea Evangheliei și
administrarea Sfintelor Taine. Învațătorii se îngrijeau de păstrarea nealterată a credinței
reformate. Bătrânii formau, împreună cu pastorii, consistoriul bisericese care supraveghea
12
Pr. Prof. Dr. Ioan RĂMUREANU, Istoria Bisericească... p. 443-444.
13
14
15
4
viața morală și bisericească a credinciosilor și aplica pedepsele. Diaconii se îngrijeau de
activitatea caritabilă a comunității16.
Calvin s-a folosit de stat pentru aplicarea unor pedepse severe privind respectarea
disciplinei bisericești. Astfel, între 1542-1546 au avut loc la Geneva 58 de spânzurări și 76 de
arderi pe rug17. Medicul Hieronymus Bolsec, fost călugăr carmelit, a fost condamnat în anul
1551 pentru că nega predestinația, iar la 27 octombrie 1553 era ars pe antitrinitarianul spaniol
Michael Servet, deoarece promova unitarianismul18.
De asemenea, a fost executat carmelitul Ieronim Balsen, deoarece combătea
predestinația, susținută de Calvin. Pentru înjurături sau maltratarea părinților, doi tineri au fost
decapitați. Altele au fost pedepse mai uşoare. Astfel, cine nu cântărea corect la piață era închis
sau exilat; cine nu frecventa biserica era amendat; cine juca cărți, se îmbăta sau dansa era
mustrat în public sau chiar exilat19.
Calvin încetează din viață la 27 mai 1564, în vârstă de 55 de ani, iar moartea sa a fost
simțită de locuitorii Genevei ca o uşurare. Așa-zisa biserică înființată de el se numeşte, după
numele său, ,,calvinistă” sau ,,reformată” în toate țările în care s-a răspândit calvinismul20.
Prin Academia înființată la Geneva în anul 1559, unde a activat ca profesor, Teodor
Beza (1519-1605) a avut un rol determinant la răspândirea calvinismului în întreaga Europă21.
Distanțarea definitivă dintre luterani și reformați (calvini) s-a pecetluit în anul 1566,
când Bisericile reformate au adoptat ,,Confessio Helvetica” posterior alcătuită tot de Heinrich
Bullinger (1504-1575)22.
Înflorirea literelor și artelor, expansiunea liberă a personalității, răspândirea culturii
umaniste și dezvoltarea simțului critic sunt, incontestabil, elemente caracteristice ale
Renașterii, dar, nu o definesc în esența ei, ele sunt de ordin secundar, efecte ale Renașterii,
care, a dus ulterior la Reforma protestantă din Europa23.
CAPITOLUL AL II-LEA
Doctrina calvinistă
16
17
18
Pr. Prof. Dr. Nicolae CHIFĂR, Istoria Creștinismului... p. 50-51.
19
20
21
22
23
Prof. Univ. Andrei OȚETEA, Reforma și Renașterea, Ed. Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București,
1941, p. 10.
5
Înspirată de Luther, teologia lui Calvin este în parte luterană. Doctrina lui teologică
este expusă sistematic în lucrarea lui principală intitulată ,,Institutio religionis christianae”,
pu- blicată mai întâi în limba latină, în martie 1536, și tradusă în 1541 în limba franceză. Între
1543 şi 1559, ediția latină și franceză au fost retipărite de mai multe ori. Ediția latină din 1559
şi traducerea franceză din 1560 împărțită în 4 cărți, reprezintă punctul culminant al operei lui
Calvin24.
Cele patru cărți ale Instituției din 1559 și 1560 tratează următoarele probleme: 1.
Despre cunoașterea Lui Dumnezeu, cu titlul și calitatea Lui de creator și conducător suveran
al lumii; 2. Despre cunoaşterea Lui Dumnezeu ca Mântuitor, în lisus Hristos; 3, Despre modul
de participare la harul Lui lisus Hristos; Despre cunoaşterea Lui Dumnezeu sfințitorul în
Sfântul Duh; 4. Despre Biserică25.
Credința calvinistă a rămas până azi strâns legată de formulele Instituției lui Calvin şi
constituie în ochii calviniștilor o adevărati ,,Summa Theologiae” a protestantismului reformat.
Ea ocupă un loc central în activitatea teologică și literară a lui Calvin26.
Libertatea nemărginită a Lui Dumnezeu și preamărirea fără limite a maiestății Lui
constituie ideea centrală pe care este construită dogma calvinismului. De acord cu ceilalți
teologi ai Reformei protestante, Calvin socoteşte că numai Sfânta Scriptură are o valoare
normativă pentru credință, chiar dacă el recurge la exegeza unor Părinți. Hotărârile dogmatice
ale Sinoadelor ecumenice primele patru: Niceea – 325; Constantinopol – 381; Efes – 431 şi
Calcedon – 451- trebuie supuse criteriului biblic, întrucât acestea nu sunt decât o pură și
naturală interpretare a Scripturii27.
Contrar învățăturii Bisericii universale, Calvin susține că singură Scriptura este
infailibilă în materie de doctrină. Biserica nu e infailbilă decât în măsura în care ea păstrează
strict învățăturile Scripturii. El respinge Sfânta Tradiție ca izvor al revelației divine28.
Calvin a explicat Decalogul, Simbolul de credință, în care pästrat de la romano-catolici
adaosul Filioque, Tatăl nostru și Tainele.
Urmând concepția lui Luther despre păcatul originar, Calvin afirmă că păcatul
protopărinților Adam și Eva a nimicit total în om chipul și asemănarea Lui Dumnezeu
24
25
26
Keith RANDELL, Jean Calvin și reforma târzie, trad. de S. CEAUȘU, Ed. All, București, 1998, p. 33.
27
28
6
(Facerea 1, 26), aşa încât rațiunea omenească nu mai poate distinge binele şi răul, voința nu
mai poate săvârşi binele. Omul poate obține mântuirea numai prin harul Lui Dumnezeu - sola
gratia și numai prin credință - sola fide, fără fapte bune29.
Calvin, urmând în parte pe Fer. Augustin, a admis predestinația absolută, a unora spre
rai și fericire, iar a altora spre iad și suferință. El merge aşa de departe încât afirmă că chiar
căderea protopărinților în păcatul originar a fost voită de Dumnezeu din veci30.
Calvin s-a ocupat și cu problema eshatologiei. El învață, de altfel ca și Biserica
ecumenică sau universală, că învierea generală este încoronarea operei lui Dumnezeu în lume,
împlinită prin lucrarea răscumpărătoare și sfințitoare a Lui lisus Hristos. Învierea și viața
viitoare presupun nu numai nemurirea sufletului, ci mai ales învierea trupului cu care a
conviețuit, prin puterea nemărginită a Lui Dumnezeu și după exemplul Lui lisus Hristos, Care
a îndumnezeit natura umană luată în persoana Sa și a fācut-o din muritoare nemuritoare31.
Prin instituirea Bisericii, Mântuitorul ne-a legat de ea și de mijloacele ei de sfințire,
care sunt Sfintele Taine. După opinia lui Calvin, Biserica, prin excelență, este Biserica
invizibilă, Ecclesia invisibilis, alcătuită din cei aleși, vii și morți, urmând părerii lui Luther.
Totuşi, deşi Calvin a insistat asupra caracterului invizibil al Bisericii, numind-o ,,comuniunea
sfinților și adunarea celor aleşi”, cu timpul, sub influența teologului luteran Martin Bucer
(1461-1551), a ajuns și la recunoaşterea Bisericii vizibile, formată de creştinii din sânul
aceleiași parohii32.
Ca și Luther, Melanchton și Zwingli, Calvin respinge ierarhia harică tradițională a
Bisericii, instituită pe temeiul succesiunii apostolice. După părerea lui, sunt patru categorii de
oficii sau slujiri pe care Duhul Sfânt le încredințează pentru conducerea Bisericii sale:
pastorii, doctorii Bisericii, bătrânii și diaconii. Pastorii au rolul principal, pentru că ei predică
și învață cuvântul Lui Dumnezeu în biserică, în timpul adunării credincioșilor; doctorii învață
pe credincioși sfânta doctrină și iau parte la controversele teologice; bătrânii veghează asupra
vieții morale a indivizilor și comunității; diaconii împlinesc serviciul de ajutorare a celor
săraci din darurile aduse de credincioși, după practica Bisericii vechi33.
Dintre Sfintele Taine, Calvin n-a păstrat decât Botezul și Euharistia. În concepția sa,
Tainele au un caracter complimentar față de Evanghelie, care este Cuvântul Lui Dumnezeu 34.
Calvin admite botezul copiilor, contra anabaptiştilor. În Taina Sfintei Cuminecări sau
29
30
31
32
33
34
7
Euharistii, Calvin nu admite transsubstanțierea sau prefacerea elementelor materiale, a pâinii
și a vinului în Trupul și Sângele lui Hristos, ci învață prezența reală a lui Hristos în chip
spiritual, o dată cu primirea elementelor vizibile35.
În momentul cuminecării, sufletul credinciosului e răpit în cer, iar din Trupul lui
Hristos Care stă de-a dreapta Tatălui și nu e prezent pretutindeni ,,ubique”, se varsă din cer o
putere (virtus) în sufletul credinciosului ales sau predestinat spre fericire. Sufletul celui
predestinat spre condamnare sau reprobat rămâne jos, pe pământ, și primeşte numai pâine și
vin ,,obişnuite”. Cuminicătura se primește doar la cele 4 praznice de peste an36.
Jean Calvin a fost pentru unitatea Bisericii, pentru reunirea ei ,,Întru una, sfântă,
sobornicească și apostolească”. El și-a dat seama de urmările nefaste ale Schismei, care a
schimbat total fața lumii creștine, divizându-L pe Dumnezeu37.
35
36
37
Dr. Veaceslav GOREANU, ,,Schisma de la 1054 și impactul ei asupra unității Bisericii”, în Altarul Banatului, nr.
7-9, Timișoara, 2007, p. 82.
8
CAPITOLUL AL III-LEA
Răspândirea calvinismului
Primul mare centru al calvinismului a fost Geneva, care, spre sfârșitul vieții lui Jean
Calvin a fost supranumită ,,Roma protestantă“38. Din Geneva, Reforma lui Calvin s-a
răspândit în cea mai mare parte a oraşelor şi satelor Elveției, absorbind reforma lui Zwingli.
La răspândirea ei a contribuit, în afară de lucrarea ,,Institutio religionis christianae”, al doilea
Catehism pentru copii, apărut la Geneva în 1542, în limbile latină și franceză. Acesta a servit
ca bază a Catehismului de la Heidelberg, din 1563, care a devenit Catehismul Bisericii
Reformate din lume39.
În Franța, spiritul reformator a pătruns prin umaniștii biblici, care studiaseră în Italia și
prin scrierile lui Martin Luther. În anul 1525, Jaques le Fèvre d'Étaples termina traducerea
franceză a Noului Testament după Vulgata. La Meaux s-a format un centru umanist unde
activau pe lângă Le Fèvre, pastorul Farel, clasicistul Budé și Vatable, specialist în limba
ebraică. Insăși Margareta de Navarra, sora regelui Francisc I (1515- 1547) s-a alăturat acestui
grup. Atitudinea regelui față de ideile protestante era determinată nu atât de religiozitatea ei
oricum oscilantă, ci mai mult de factorul extern. Aliat adesea cu papalitatea împotriva Casei
de Habsburg al cărei component principal era împăratul Carol Quintul, regele trebuia să ia
măsuri pentru stoparea reformei protestante. Astfel, în anul 1535 a fost desființat centrul de la
Meaux, iar Universitatea de la Sorbona a condamnat scrierile lui Luther40.
Din fericire pentru noi, în Franța nu au avut mare succes, datorită implicării Bisericii
Romano-Catolice.
În Olanda, revolta față de papalitate se identifică cu revolta Țărilor de Jos împotriva
dominației spaniole. În lupta politică s-a implicat și Anglia, prin regina Elisabeta I (1558-
1603), care dorea să spulbere pretențiile de supremație ale regelui Filip al II-lea al Spaniei
(1556-1598) asupra tronului englez ca moștenire de la soția sa decedată, Maria Tudor, fostă
regină a Angliei între anii 1553-155841.
38
Pr. Dr. Andrei CAREBIA ,,Jean Calvin și reformarea Genevei (1536-1538)” în Altarul Banatului, nr. 4-6,
Timișoara, 2006, p. 53.
39
40
41
9
Aici, deși lucrurile au mers greu la început, totuși, calvinismul a prins rădăcini, astfel
că la sfârșitul secolului al XVII-lea putem vorbi deja de Olanda calvină42.
În Scoția, calvinismul a pătruns prin predicatorul John Knox (1514-1572). El s fost
elevul lui Calvin. Reușita reformei în Scoția s-a datorat calvinismului susținut cu ardoare și
convingere de John Knox. Fără aportul lui esențial, nobilimea scotiană nu ar fi putut impune
reforma decât cu spri- jinul Angliei, ceea ce ar fi însemnat mari costuri pentru regatul lor,
probabil chiar pierderea independenței. Sistemul reformator realizat de Knox cu greutate a
modelat valorile și mentalitatea societășii scoțiene timp de 400 de ani43.
În Irlanda a pătruns, ca și în alte cazuri, prin evoluția politică a statului44.
În Ungaria, protestantismul s-a răspândit după anul 1550 prin studenții maghiari
întorși de la Geneva și Wittenberg și prin Noul Testament tradus în limba maghiară de Janos
Erdosi. La sfärșitul secolului al XVI-lea mulți nobili și credincioși au aderat la calvinism, un
rol important în această acțiune având Matthias Biro sau Devay. Timp de două secole iezuiții
au depus mari eforturi pentru recâștigarea ungurilor reformati la catolicism. Pratestantismul a
fost tolerat în anul 1781 și a primit libertate în anul 1848, în Ungaria45.
În Lituania, calvinismul a fost susținut de principele Jan Raziwill care a forțat o parte
din populație să adere la protestantism46.
În Polonia a fost oficializat prin „Uniunea de la Sandomierz din anul 157047.
În Cehia, „Fratii moravi" au adoptat în anul 1575 o confesiune luteranizantă, iar în
anul 1607, una calvinizantă. O nouă ediție a Bibliei în limba cehă a fost publicată în Kralițe în
anul 161348.
În Germania domina luteranismul, totuși, tăranii reprimați în urma războiului condus
de Thomas Münzer chiar cu acordul lui Luther, au adoptat inițial anabaptismul apoi
calvinismul, trei orașe mari din regiunea Rinului și oraşul Strasbourg prezentând Dietei de la
Augsburg din anul 1530, Mărturisirea Tetrapotitană. Centrul calvinismului german a fost la
Universitatea de la Heidelberg, unde, în anul 1563 s-a adoptat și Catehismul calvin în limba
germană49.
42
43
44
45
46
47
48
49
10
CAPITOLUL AL IV-LEA
Calvinismul în Transilvania
Din Ungaria, calvinismul a trecut și în Transilvania, fiind susținut de principii

maghiari. Românii ortodocși au rezistat propagandei și presiunilor calvine cu riscul
surghiunului, întem- nițării și martirajului, cum a fost cazul mitropoliților Ilie Iorest (1640-
1643) și Sava Brancovici (1656, 1662-1680) ai Ardealului50.
În secolul al XVI-lea, românii ardeleni au avut trei episcopi protestanți: Gheorghe din
Sângeorz, Pavel Tordași și Mihail Tordași, în timp ce episcopul Bisericii Greco-Orientale
(cum se numea pe atunci Biserica Ortodoxă), Sava de Geoagiu, a fost alungat din scaunul
vlădicesc pentru că refuzase să accepte Reforma calvinistă51.
Românii ardeleni au putut să revină la confesiunea răsăriteană ortodoxă abia după ce
pe tronul Transilvaniei au venit principii catolici din familia Bathory, care au sprijinit
refacerea Bisericii Ortodoxe, demers care a continuat și în scurta perioadă în care Transilvania
a fost condusă de Mihai Viteazul52.
În anul 1568, Dieta Transilvaniei, întrunită la Turda, proclama pentru prima oară în
istoria Europei dreptul la libertate religioasă. Adică, fiecare locuitor al Principatului
Transilvaniei avea dreptul să își aleagă liber religia, în condițiile în care în celelalte părți ale
continentului era încă aplicat principiul medieval care spunea „Cujus regio ejus religio est“,
adică seniorul are dreptul să își impună religia vasalilor săi53.
Bineînțeles, hotărârile Dietei Transilvaniei au avut limitele lor. Catolicii au fost privați
de dreptul de a avea propriul lor episcop până în 1688, deși catolicismul era una dintre cele
patru religii „recepte“, adică oficiale ale Transilvaniei, alături de lutheranism, calvinism și
unitarianism. Religia ortodoxă era doar tolerată în Transilvania, cu toate că ortodocșii aveau
50
51
https://romanialibera.ro/sport/atletism/romanii-din-transilvania-au-fost-la-un-pas-sa-devina-
calvini-447852/ , accesat la data de 12.01.2022., ora 19:03.
52
53
11
dreptul să aibă propriul lor episcop, precum și mănăstiri. Episodul în care Ioan Sigismund a
încercat să impună religia sa prin intermediul forței armate a rămas astfel unul izolat54.
Începutul Reformei protestante este fixat de către istorici în anul 1517. Învățăturile lui
Martin Luther s-au răspândit rapid în spațiul german, inclusiv printre sașii ardeleni. Cel care a
adus ideile Reformei în Transilvania a fost cărturarul brașovean Johannes Honterus, din 1533.
Cea mai mare parte a sașilor și a maghiarilor au adoptat Reforma. Românii au rămas
ortodocși, iar -secuii, precum și o minoritate a maghiarilor, au rămas catolici55.
În perioada imediat următoare, maghiarii ardeleni au început să fie tot mai atrași de
învățăturile lui Jean Calvin. Drept urmare, după dezbateri furtunoase, în anul 1564, la Aiud, s-
a întrunit un Sinod al protestanților din întreaga Transilvanie. Ca urmare a acestui Sinod,
protestanții din Transilvania s-au împărțit între două biserici. Sașii au rămas lutherani, la fel
ca și o mică parte a maghiarilor. Azi, sediul Episcopiei Lutherane a sașilor ardeleni se află în
Sibiu, iar sediul Episcopiei Lutherane a maghiarilor din Transilvania se află la Cluj. Însă, pe
lângă Biserica Lutherană cu cele două episcopii, din 1564, în Transilvania a apărut și Biserica
Reformată Calvină, formată din maghiari, care azi are două episcopii, cu sediile în Cluj,
respectiv Oradea56.
Un moment de cumpănă pentru întreaga Transilvanie a apărut în 1566, când Dieta
Transilvaniei, întrunită la Sibiu, a luat două măsuri care aveau menirea să asigure triumful
definitiv al Reformei în principat. Mai întâi, a fost alungat episcopul romano-catolic din Alba
Iulia, iar principele Ioan Sigismund a primit mandatul să încerce să îi aducă prin forță pe secui
la Reformă. Consecința a fost înfrângerea principelui la Șumuleu Ciuc, în 1567. Și tot Dieta
din 1566 a decis să numească în fruntea românilor ortodocși un episcop calvin, Gheorghe din
Sângeorz, care a decis să își impună autoritatea asupra tuturor clericilor români din Principat,
inclusiv asupra episcopilor aflați în scaun57.
În anul 1570, pentru că refuzase să accepte Reforma calvină, episcopul ortodox Sava
din Geoagiu-Lancrăm a fost alungat din scaunul vlădicesc. Există presupunerea că în același
an murise și episcopul calvin român Gheorghe din Sângeorz, astfel că Dieta Transilvaniei a
54
55
https://romanialibera.ro/sport/atletism/romanii-din-transilvania-au-fost-la-un-pas-sa-devina-calvini-447852/,
accesat la data de 12.01.2022., ora 19:10.
56
57
12
numit un singur episcop român în Principat: Pavel Tordași, care își avea scaunul episcopal la
Teiuș58.
Pavel Tordași era calvin și a făcut mari eforturi pentru a impune Reforma în rândul
românilor. A murit în anul 1577 și a fost succedat de fiul său, Mihail Tordași. Acesta a fost
ultimul episcop calvin român, pentru că, din 1571, pe tronul Transilvaniei a venit principele
catolic Ștefan Bathory, care a fondat o adevărată dinastie, din care au mai făcut parte principii
Cristofor Bathory, Sigismund Bathory, Andrei Bathory și Gabriel Bathory. De asemenea,
familia principilor Rakoczi era înrudită cu familia Bathory. Ștefan Bathory a decis să sprijine
refacerea Bisericii Ortodoxe, inclusiv cu ajutorul mitropoliilor Ungro-Vlahiei și Moldovei59.
În Transilvania, în ciuda opoziției episcopilor calvini, continuau să -activeze mulți
preoți ortodocși hirotoniți de episcopii de peste Carpați. Mitropoliții valahi au creat o
episcopie ortodoxă la Alba Iulia, ridicată la rangul de mitropolie de către Mihai Viteazul, iar
cei moldoveni una la Vad. Episcopia Vadului folosea drept catedrală o biserică a cărei ctitorie
îi este atribuită lui Ștefan cel Mare și care ar fi fost pictată în timpul lui Petru Rareș60.
Refacerea ierarhiei ortodoxe a dus la dispariția episcopatului calvin românesc, chiar
dacă în secolul al XVII-lea, principi protestanți ai Transilvaniei precum Gabriel Bethlen i-au
supus pe episcopii ortodocși ascultării față de un superintendent calvin și au continuat să
încerce să îi atragă pe români la Reformă prin oferirea de privilegii. Aceste încercări au
încetat din anul 1688, când în Transilvania au intrat trupele austriece61.
Zece ani mai târziu, în 1698, mitropolitul greco-oriental ortodox al Transilvaniei,
Teofil, decidea Unirea Bisericii românilor ardeleni cu Biserica Romei și apărea astfel Biserica
Greco-Catolică. Hotărârea de Unire a fost întărită în 1700 de către mitropolitul Atanasie.
Astfel, în mod paradoxal, mai mult de un secol și jumătate de propagandă calvină a avut drept
rezultat renașterea Bisericii Ortodoxe și apariția Bisericii Greco-Catolice. Azi, cei mai mulți
dintre românii ardeleni aparțin în continuare celor două Biserici62.
Ultimii pastori calvini români au fost atestați dincolo de Tisa până la jumătatea
secolului al XVIII-lea, când cele mai multe dintre micile comunități protestante românești au
58
59
60
61
62
13
fost asimilate de maghiari, după cum remarca cercetătorul Ioan Mitrofan. Astfel, eforturile
susținute ale promotorilor Reformei au avut consecințe minore în planul spiritualității
românilor din Transilvania63.
În plan cultural, însă, consecințele au fost imense. Așa cum scria cercetătoarea Ana
Dumitran, din cauza instabilității confesionale, Biserica Calvină Românească nu a fost o
biserică reformată pură, ci una în care se manifesta din plin sincretismul. Calvinii români nu
au renunțat la patrimoniul liturgic bizantin. Pentru că protestanții promovau slujbele în limba
poporului, liturghia bizantină a fost tradusă în limba română. Practic, limba română a
continuat să fie folosită drept limbă liturgică în bisericile românești și după refacerea Bisericii
Ortodoxe. Dincolo de Carpați, limba română a devenit limbă liturgică abia din secolul al
XVIII-lea64.
Mai mult, în contextul Unirii religioase din 1700, limba română a fost acceptată drept
limbă liturgică și de Biserica Romei. Astfel, româna a devenit prima limbă națională
recunoscută drept limbă liturgică în Biserica Catolică, după latină, greacă și slavonă, după
cum scria cercetătorul Zenovie Pâclișanu65.
Celelalte limbi naționale au fost acceptate drept limbi liturgice în Biserica Catolică
abia după Conciliul Vatican II. O altă consecință culturală a Reformei protestante pentru
românii ardeleni a fost debutul tipăririi de cărți în limba română. Prima a fost Catehismul din
Sibiu, din 1544, care este o traducere a Micului Catehism al lui Martin Luther. Au urmat alte
cărți tipărite de lutherani, precum Întrebarea Creștinească din 1570 de la Sibiu sau
Tetraevanghelul, care a cunoscut ediții succesive: cele din1546 și 1552 au fost tipărite la
Sibiu, iar cea din 1560 la Brașov. Calvinii au tipărit în 1570 Psaltirea, apoi în 1581-1582 Palia
de la Orăștie sau Noul Testament, tipărit în 1648 la Alba Iulia66.
63
64
65
66
14
CONCLUZIE
Dezbinările din sânul Bisericii pornesc pornesc încă de la începuturile ei, așa cum am
amintit mai sus. Din păcate pentru noi, toate acestea au dus la dezbinări din ce în ce mai mari,
neînțelegeri și rupturi tot mai greu de reparat.
Cu toți știm că apogeul divergențelor a fost Schisma cea Mare de la 16 iulie 1054. De
aici lucrurile au degenerat în continuare, căci, ,,o bucată de porțelan care cade se sparge în alte
bucățele mai mici''.
Marea separare a Apusului de Răsărit a dus la dezbinarea și mai mare a Apusului.
Reforma protestantă este mărturia vie a lipsei înțelegerii mesajului Evanghelic. Căci, Biserica
este una, dar mulți s-au pierdut, căzând în erezie, smintind învățătura de credință și rupând
cămașa Lui Hristos.
Ceea ce a făcut Jean Calvin a fost doar avântul necesar protestanților pentru a se
extinde în întreaga lume. Având acum o învățătură stabilită, chiar o ierarhie. Bazele și
completările puse de Calvin au continuat munca lui Luther, Zwingli și alții și, totodată, au
pregătit drumul pentru neoprotestanții zilelor noastre.
Aceasta o vedem foarte bine azi, când există mii de ,,credințe creștine'' și
denominațiuni în întreaga lume, dezbinând Biserica și pe Hristos.
15
BIBLIOGRAFIE
I. MANUALE
1. CHIFĂR, NICOLAE, Istoria Creștinismului Vol. IV, Ed. Trinitas, Iași, 2005.
2. RĂMUREANU, IOAN, Istoria Bisericească Universală, Manual pentru
Seminariile teologice, Ed. I. B. M. B. O. R., București, 2004.
II. CĂRȚI
1. OȚETEA, ANDREI, Reforma și Renașterea, Ed. Fundația Regală pentru

Literatură și Artă, București, 1941.
2. RANDELL, KEITH, Jean Calvin și reforma târzie, trad. de S. CEAUȘU, Ed. All,
București, 1998.
3. Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta, 16-26 iunie 2016, Ed. Basilica,
București, 2017.
III. STUDII ȘI ARTICOLE
1. GOREANU, VEACESLAV, ,,Schisma de la 1054 și impactul ei asupra unității

Bisericii”, în Altarul Banatului, nr. 7-9/2007.
2. CAREBIA, ANDREI, ,,Jean Calvin și reformarea Genevei (1536-1538)” în
Altarul Banatului, nr. 4-6/2006.
IV. SURSE INTERNET
1. https://romanialibera.ro/sport/atletism/romanii-din-transilvania-au-fost-la-un-pas-
sa-devina-calvini-447852/, accesat la data de 12.01.2022., ora 20:48.
16

Jean Calvin Și Calvinismul

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jean Calvin Și Calvinismul

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

,,ILARION V. FELEA” ARAD

JEAN CALVIN ȘI CALVINISMUL

Pr. Lect. Univ. Dr.

Din Ungaria, calvinismul a trecut și în Transilvania, fiind susținut de principii

1. OȚETEA, ANDREI, Reforma și Renașterea, Ed. Fundația Regală pentru

III. STUDII ȘI ARTICOLE

1. GOREANU, VEACESLAV, ,,Schisma de la 1054 și impactul ei asupra unității

IV. SURSE INTERNET

S-ar putea să vă placă și