UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” CONSTANTA

FACULTATEA DE TEOLOGIE
SECTIA DE TEOLOGIE PASTORALA

LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA

NOUL TESTAMENT

VALOAREA ISTORICA A CARTII

FAPTELE APOSTOLILOR

Indrumator Student

Pr. ??????????????????????? Agheorghiesei Mircea, anul II

Constanta
2011
 PLANUL LUCRARII

I.Cartea Faptele Apostolilor ,,piatra din capul unghiului” istoriei crestine

II. Aspecte sociale, culturale si religioase ale crestinismului primar

III. Concluzii
 I.Cartea Faptele Apostolilor ,,piatra din capul unghiului”

istoriei crestine

Faptele Apostolilor este o scriere al carei cuprins este vadit istoric si descrie
infiintarea Bisericii crestine, primele inceputuri ale crestinismului si raspandirea sa in
lume, prin cei mai insemnati apostoli ai Mantuitorului Hristos.
Ea este scrisa de Evanghelistul Luca, fiind a doua carte a sa, precum se deduce
din prologul cartii respective (1, 1-3) si precum marturiseste traditia bisericeasca. Titlul
cartii nu este dat de autor, ci de parintii vechi bisericesti gasindu-se in cei mai vechi
codici cu acest titlu. In manuscrisele originale din limba greaca, cartea este numita:
„Proxeis" - „Faptele". Acest nume reliefeaza pe deplin continutul. Faptele apostolilor
este o carte de istorie, de marturie, de entuziasm misionar, de provocari intampinate si
provocari invinse, de interventie divina in viata oamenilor, de teologie si trai crestin si de
practica a bisericii.1
Luca a scris aceasta cronica prin anii 62-63 d.Hr., pe la sfirsitul celei dintii
detentii a lui Pavel in Roma. Trebuie spus ca Luca a scris probabil sub directa
supraveghere a lui Pavel. Cartea nu poate fi plasata mai tirziu, deoarece nu descrie nici
persecutia crestinilor din Roma sub Nero (64 d.Hr.), nici moartea marelui apostol (68
d.Hr.), si nici caderea Ierusalimului (70 d.Hr.). In tratarea subiectului nostru continutul
cartii este relevant pentru ca aceasta carte are vadite tente istorice fiind practic izvorul
principal de informatii referitoare la viata primilor crestini. Cartea Faptele Apostolilor
este o trecere fireasca de la evenimentele Evangheliilor la continutul epistolelor.2
Cartea cuprinde 28 de capitole si se imparte in doua mari parti, precedate de un
prolog si introducere. Prologul si introducerea (cap. 1, 1-11) cuprinde scopul scrierii,
aratarile Mantuitorului inviat apostolilor si Inaltarea la cer. Partea I (cap. 1-12,12) descrie
inceputurile crestinismului in Ierusalim si raspandirea sa in afara de Ierusalim si Iudea.
Partea a II-a (cap. 13-28) istoriseste raspandirea crestinismului in cuprinsul imperiului
roman prin calatoriile misionare ale sfantului apostol Pavel si captivitatile sale in Cezarea

1
http://freebiblecommentary.org/pdf/VOL03B_romanian.pdf
2
Aurelia BALAN-MIHAILOVICI, Istoria culturii si civilizatiei crestine, editia a III-a revzuta si adaugita,
Editura Oscar Print, Bucuresti, 2005, p. 48.
Palestinei si Roma. Faptele Apostolilor debuteaza cu nasterea Bisericii in ziua de Rusalii
si se incheie odata cu ajungerea lui Pavel la Roma. 3
Din structura cartii intelegem lucrarea Duhui Sfant ca o iradiere a vesniciei in
timp, ca si o coborare a lui Dumnezeu in istorie prin propovaduirea apostolilor. „Si-Mi
veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudeea, in Samaria, si pina la marginile pamintului"
(1,8).4
Fapte reprezinta sursa istorica primara de informare in legatura cu persoana lui
Isus. Din cauza aceasta, multi critici din sec. al XIX-lea si al XX-lea au incercat sa puna
sub semn de intrebare credibilitatea documentelor biblice. Se pare ca exista un curs
constant de acuzatii, lipsite de fundamentare istorica, sau care au ajuns sa fie depasite ca
urmare a descoperirilor si cercetarilor arheologice. In concluziile criticului german F. C.
Baur.se presupunea ca cea mai mare parte a scripturilor Noului Testament n-a fost scrisa
decat tarziu, spre sfarsitul sec. al II-lea d.Cr. El a concluzionat ca aceste scrieri si-ar fi
avut sursa in miturile si legendele care s-au dezvoltat in perioada acestui lung interval,
scurs de la moartea lui Isus si pana la scrierea acestor inregistrari. Totusi, in sec. al XX-
lea, descoperirile arheologice au confirmat acuratetea documentelor Noului Testament.
Descoperirea papirusurilor timpurii (manuscrisele John Ryland, 130 d.Cr.; Papirusul
Chester Beatty, 155 d.Cr. si Papirusul Bodmer II, 200 d.Cr.) au umplut golul in timp
dintre perioada in care a trait Isus si data scrierii manuscriselor mai tarzii. William
Albright, cel mai de seama arheolog biblic al lumii, scrie: "Putem sa afirmam deja cu
certitudine ca nu mai exista nici o baza solida pentru datarea vreuneia din cartile Noului
Testament dupa anul 80 d.Cr., adica cu doua generatii inainte de datarea lor sugerata de
catre cei mai radicali critici ai Noului Testament din zilele noastre (intre anii 130 - 150
d.Cr.)”. Albright isi reafirma acest punct de vedere intr-un interviu acordat revistei
Christianity Today: "Dupa parerea mea, fiecare carte a Noului Testament a fost scrisa de
catre un evreu botezat, intre anii 40 si 80 al primului veac (foarte probabil, undeva intre
anii 50 si 75 d.Cr.)". Contributia arheologiei la criticismul biblic nu este in domeniul
inspiratiei si al revelatiei, ci in asigurarea de dovezi cu privire ia acuratetea evenimentelor
care au fost inregistrate. Ea a confirmat nenumarate pasaje biblice care fusesera respinse

3
http://www.crestinortodox.ro/biblia-online/Faptele-Apostolilor
4
Nikolai BERDIAEV, Sensul Istoriei, trad. de Radu Parpauta, Editura Polirom, Iasi, 1996. p.112
de catre critici pe motiv ca ar fi fost inexacte din punct de vedere istoric sau contrazicand
anumite fapte cunoscute”.5
,,Primii pasi ai noi credinte, crestinismului, ii cunoastem din scrierea sfantului
Luca, Faptele Apostolilor, opera ce constituie un izvor sigur, clar si bogat in continut ce
poate fi comparat cu putine scrieri ale antichitatii…. Si totusi Faptele Apostolilor nu
constituie decat un fragment...”.6
Cronica lui Luca acopera o perioada de aproximativ 30 de ani din viata Bisericii
primare. Ea consemneaza trecerea de la Iudaism la credinta personala in Iisus Cristos ca
Mintuitor. Considerat la inceput doar ca o „secta" iudaica", crestinismul se desprinde
incet-incet de granitele Israelului ducind vestea despre Domnul Iisus Cristos inspre
marginile pamintului. Aceste evenimentele petrecute in primii 30 de ani din viata
Bisericii sint foarte importante. Doctrinele si practica Bisericii primare s-au cristalizat in
anii acestia de inaintare a Evangheliei. Astazi, pentru ca o invatatura sau practica sa poata
fi considerata valida in Biserica, ea trebuie sa fi fost subiectul unei invataturi a Domnului
Isus si o practica a Bisericii primare. Iata de ce cronica lui Luca a devenit filtrul care
reglementeaza invatatura si practica bisericii crestine din toate timpurile. Scopul scrierii
nu se deosebeste prea mult de cel al Evangheliei, deoarece este adresata aceluiasi
personaj, Teofil. In Evanghelia a treia, Luca l-a intarit in credinta despre Domnul Hristos
ca Mantuitor al lumii. Aici continua a-l informa de divinitatea invataturii crestine,
dovedita prin repeziciunea raspandirii ei, cu toate potrivniciile vremurilor.7
Cartea Faptelor este o carte de tranzitie: de la evanghelii la epistole, de la iudaism
la crestinism, de la lege la har, de la evrei in exclusivitate la orice faptura si de la
imparatia lui Dumnezeu la Biserica lui Hristos. Succint schema evenimentelor succedata
in Faptele Apostolilor poate fi creionata astfel: Crestinismul in Ierusalim (1, 8-3) ce se
completeaza prin episodul Rusaliilor si implicit Nasterea Bisericii (2,1-47) precum si de
inceputul prigoanei (4,1-37); Crestinismul in Palestina si Siria (8,4-12) subdivizat si
completat de: imprastierea crestinilor (8,4-40), convenirea lui Pavel (9,1-31), convertirea
5
http://freebiblecommentary.org/pdf/VOL03B_romanian.pdf
6
Prof. Eusebiu POPOVICI, Istoria bisericeasca universala si statistica Bisericeasca, Cartea intaia dela
intemeierea Bisericii pana la desbinarea dintre partea ei de Rasarit si cea de Apus, trad. de Atanasie
Mironescu, editia a-II-a, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1925, p. 60.
7
Pr. Prof. Dr. Vasile V. MUNTEAN, Istoria crestina generala, vol I (ab initio-1054), Editura
.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2008, p. 22.
celor dintre neamuri (9,32-11,30), prigoana lui Irod (12:1-25); Crestinismul catre
marginile pamintului (13,1-28,31) impartit in: prima calatorie misionara a lui Pavel (13,1-
14,28), consiliul de la Ierusalim, (15,1-35), a doua calatorie misionara (15,36-18,22), a
treia calatorie misionara (18,23-21,26), calatoria spre Roma a lui Pavel(21,27-28,31).8

II. Aspecte sociale, culturale si religioase ale crestinismului primar

Nu intentionam sa afirmam ca Biserica s-a dezvoltat incet-incet, asa cum se

verifica la fondatorii de religii pur naturale, care si-au elaborate continuu ideile si care au
fost constransi sa si le schimbe in functie de circumstantele timpului, astfel incat au ajuns
la un rezultat complet diferit de ideea lor, de planul initial. Acest plan este complet absent
la Iisus Hristos. Planul sau despre imparatia lui Dumnezeu pe pamant era clar inca de la
inceput si orice pas succesiv nu face altceva decat sa dezvolte acelasi plan initial.9
Crestinismul este religia intemeiata pe invatatura, persoana si viata lui Iisus
Christos si a aparut in secolul I, in Imperiul Roman, asa cum apreciaza unii istorici latini
precum Tacitus, Suetoniu sau Pliniu cel Tanar. Aceasta religie ne este cunoscuta, de la
originea sa si pana in zilele noastre, in primul rand datorita scrierilor elaborate pe vremea
primelor generatii de crestini implicit cartea Faptele Apostolilor.10
Inca de la inceput Iisus a adunat multimi, a atras ucenici, i-a ales pe cei
doisprezece apostoli si procedand astfel, el si-a manifestat vointa de a constitui o
institutie, caci, simbolic, cifra 12 aminteste de cele 12 triburi care alcatuiau poporul lui
Israel. Insarcinati sa continue opera lui Hristos, cei 12 apostoli anunta evanghelia si
aduna Biserica in Ierusalim, in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului
(Faptele apostolilor, 1, 8). Treptat, impreuna cu colaboratorii care ii insotesc, cei 12
intemeieaza comunitati crestine si le organizeaza, infiintand sfaturi de batrani intelepti cu
capeteniile sau preotii lor, care asigura conducerea comunitatilor sau diversele servicii ce
le sunt necesare. Prin activitatea apostolilor, a colaboratorilor si succesorilor lor, care vor

8
Pr. Eugen DRAGOI, Istoria crestinismului in date, Editura Episcopiei Dunarii de jos, Galati, 2004, p. 35.
9
Prof.. Dr. Dimitrie G. BOROIANU, Istoria Bisericii Crestine, De la inceputuri si pana in zilele noastre,
editie ingrijita si actualizata stiintific de pr. Daniel Benga, cu o postfata de Radu Boroianu, Editura
Anastasia, Bucuresti, 2007, p. 6.
10
Aurelia BALAN-MIHAILOVICI, Istoria culturii si civilizatiei crestine…, p. 50.
fi numiti episcopi, comunitatile crestine se inmultesc in Imperiul Roman si in capitala sa,
Roma.11
Spre deosebire de Imperiul Roman, unde functiile sacerdotale erau conferite
asemenea unor functii civile, Biserica crestina acorda aceste functii unor persoane alese si
consacrate printr-un ritual religios. Facand o distinctie neta intre obligatiile religioase si
indatoririle civice.12
Componenta esentiala a acestei noi religii este iudaismul, care a promovat
monoteismul, speranta mesianica, sistemul etic cel mai riguros existent atunci (cele 10
porunci), o filozofie a istoriei si o carte sfanta (Vechiul Testament), care, impreuna cu
Noul Testament, vor constitui Biblia. In Faptele Apostolilor aceasta legatira este foarte
bine subliniata. Iudeii nu puteau accepta dreptul individului de a se inchina in duh si in
adevar fara sa trebuiasca sa renunte la o intreaga institutie a preotiei levitice si a jertfelor
cu care se obisnuisera din cea mai frageda pruncie. Cand evreii au trecut la crestinism, si
un mare numar dintre ei au facut-o, nu-i de mirare ca, poate inconstient, multi dintre ei au
cautat sa impleteasca noua invatatura cu traditiile lor milenare.13
Contributia romanilor la constituirea noii religii a fost una special politica. Ei au
avut ca nimeni altii pana atunci sentimentul unitarii omenirii sub o lege universala.
Cuceririle romane au dus, pe de alta parte, la pierderea credintei multor popoare in
propriii lor zei, instituind un model comun.Acest climat era cel in care se miscau primele
comunitati crestine. Crestinismul se grefa pe traditiile iudaice, imprumuta si oferea sens
filosofiei greceti si oferea universalitatea specific romana. Nici o alta miscare religioasa
nu a cunoscut o crestere asa de meteorica, asa de extraordinara ca si crestinismul. Cand
Iisus a fost rastignit, urmasii Lui erau in numar de cateva sute. In urmatoarele doua treimi
ale primului secol, miscarea crestina s-a raspandit pretutindeni si a cuprins toate paturile
sociale ale Imperiului roman. Istoricii estimeaza ca la sfarsitul secolului intai erau deja nu
mai putin de 500.000 de crestini.14
Facem bine daca tinem seama ca aceasta fenomenala raspandire s-a petrecut sub
conducerea apostolilor si, in special, sub extraordinara putere a Duhului Sfant. Epocala
11
Pr. Prof. Dr. Vasile V. MUNTEAN, Istoria crestina generala…,p. 62.
12
Aurelia BALAN-MIHAILOVICI, Istoria culturii si civilizatiei crestine…, p. 51.
13
Pr. Nicolae CHIFAR, Istoria Crestinismului I, Editura. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1999,
p.11
14
Aurelia BALAN-MIHAILOVICI, Istoria culturii si civilizatiei crestine…, p. 45.
infaptuire era rezultatul vizibil al impulsului exersat asupra acelei generatii de viata,
invatatura, moartea si invierea lui Iisus din Nazaret. Cand aceasta prima generatie de
martori oculari ai invierii a inceput sa moara, elanul miscarii crestine s-a micsorat.
ramanand totusi viu. Apostolii au disparut unul dupa celalalt, majoritatea suferind moarte
de martiri, iar inspiratia profetica a incetat si ea dupa scrierea cartilor Noului Testament.
Se incheia etapa de punere a temeliei, pe care avea sa-si zideasca Hristos biserica in
urmatoarele secole. 15
,,Aparut ca un torent irezistibil si navalnic, rezultat din ploaia binecuvantarilor
divine, crestinismul a intrat in albia istoriei si i-a schimbat cursul. Ideile crestine au
patruns in societate si au schimbat parerile oamenilor despre lume si despre ei insisi.
Crestinismul a intrat in concurenta cu alte fluvii de gandire care marcau societatea. Din
aceasta inclestare au iesit invinsi si invingatori. De la inaltimea pe care ne-o ofera
perspectiva celor douazeci de secole, putem spune ca, in primul secol, crestinismul a
influentat societatea, dar si societatea a influentat intr-o masura oarecare crestinismul.
Apa limpede din torentul crestin a intrat in confluenta istoriei in combinatie cu marile
curente de gandire ale epocii. Influentandu-le, avea sa fie apoi el insusi influentat de
ele.”16
Dovezile istorice confirma ca dupa Pogorarea Sfantul Duh la Rusalii, Sfantul
Petru este cel dintai care vesteste poporului evreu pe Iisus Hristos cel rastignit si inviat,
indemnandu-i pe toti la pocainta si intoarcere la credint (Fapte 3, 19). Din Ierusalim, dupa
intemeierea Bisericii Crestine in ziua Cincizecimii Sfantul Petru a mers sa vesteascã
Evanghelia Imparatiei in Antiohia, Pont, Galitia, Capadochia, Bitinia si la Roma, unde a
suferit si moarte de martir la 29 Iunie in anul 67, acest demers fiind practice axul central
al Faptelor Apostolilor.17
In Fapte capitolul 15 aceasta efervescenta si tesiune se concretizeaza in discutiile
Sinodului si Simbolului apostolic sau Crezul roman vechi care este socotit drept rezumat
al credintei apostolilor. Iata cum explica Rufin aparitia Simbolului Apostolic si atmosfera
de atunci, la inceputul comentariului sau la ,,Simbolul Apostolic”: ,,Potrivit unei traditii
primite din vechime, dupa Inaltarea Domnului si Coborarea Sfantului Duh asupra
15
Pr. Nicolae CHIFAR, Istoria Crestinismului I…, p.30.
16
Aurelia BALAN-MIHAILOVICI, Istoria culturii si civilizatiei crestine…, p. 47.
17
Pr. Eugen DRAGOI, Istoria Bisericeasca Universala, Editura Historica, Bucuresti, 2001, p.30.
Apostolilor, carora le-a dat sa vorbeasca in diferite limbi, li s-a poruncit ucenicilor de
catre Domnul sa predice Cuvantul lui Dumnezeu, fiecare mergand la cate un popor,
inainte insa de a pleca ei stabilesc de comun acord norma sau regula viitoarei lor lucrari
misionare, pentru ca nu cumva, atunci cand vor fi separati unii de altii sa infatiseze ceva
diferit celora care erau chemati la credinta in Hristos. Adunati toti la un loc si plini de
Duhul Sfant, ei compun un simbol, semn sau lozinca scurta a viitoarei predici, punand la
un loc ceea ce credea fiecare si hotarasc ca aceasta este regula de credinta care trebuie
urmata.”18
Rugaciunea joaca un rol important in viata primelor comunitati crestine, devine
liant. Inainte de pogorarea Duhului Sfant, cei unsprezece Apostoli ,,staruiau intr-un cuget,
in rugaciune” (Fapte 1, 14). Apostolii Petru si Ioan vin la templu pentru rugaciunea din
ceasul al noualea (Fapte 3, 1). Pe cand Sfantul Apostol Petru se afla inchis in temnita din
porunca tetrarhului Irod Antipa, ,,Biserica lui Dumnezeu” facea necontenit rugaciuni
catre Dumnezeu pentru el (Fapte 12, 5); iar dupa ce ingerul Domnului il scoate in mod
miraculos din temnita, el ,,vine la casa Mariei, unde erau adunati multi si se rugau”
(Fapte 12, 12). In Filipi, Sfantul Apostol Pavel impreuna cu cei care il insoteau merge
,,langa rau” pentru a predica, deoarece acolo se adunau impreuna credinciosii din
localitate pentru rugaciune (Fapte 15, 12-13). In Milet, dupa ce vorbeste prezbiterilor din
Efes, Sfantul Apostol Pavel, ,,plecandu-si genunchii, s-a rugat impreuna cu toti acestia”
(Fapte 20, 36). La plecarea din Tir, el este petrecut, pina dincolo de zidurile cetatii, de
catre ,,toti, impreuna cu femei si cu copii” si, plecand genunchii pe tarm, ne-am rugat
(Fapte 21, 5).19.
O alta trasatura a vietii crestine asa cum rezulta din Fapte este utilizarea frateasca
a bunurilor materiale. Dupa Faptele Apostolilor (2, 42 si 4, 32-35) credinciosul ramane
membru viu al bisericii printr-o impatrita fidelitate si participare personala, care cuprinde
invatatura Apostolilor, comuniunea frateasca, frangerea painii (Euharistia) si rugaciunile
in comun. Acesta este cadrul si continutul unitatii Bisericii primare. Unitatea dintre
apostoli si dintre apostoli si credinciosi asigura, la randul ei, si totodata intretine uniunea
cu Iisus Hristos. In viata practica aceasta uniune se reflecta si prin comunitatea bunurilor

18
http://ro.wikipedia.org/wiki/Simbolul_apostolic
19
Aurelia BALAN-MIHAILOVICI, Istoria culturii si civilizatiei crestine…, p. 45.
materiale, ca forma concreta a legaturilor de egalitate si dragoste frateasca dintre
credinciosi.20
Daca prin aceasta ampla fidelitate, se realizeaza pentru toti credinciosii unitatea
bunurilor spirituale, comunitatea bunurilor materiale se adauga ca o consecinta spontana
a noilor relatii create intre credinciosi prin primirea evangheliei sfintilor apostoli, care au
intemeiat atat comunitatea primara din Ierusalim, cat si comunitatile din diaspora, au
constiinta ca Biserica, desi formata din mai multe comunitati distincte, este si ramane
totdeauna una singura. Convinsi de faptul ca Biserica este un organism viu, ca un trup
avand cap pe Hristos, iar madulare pe toti credinciosii ei, nu puteau trece cu vederea
suferintele celor lipsiti. Sfintii Apostoli, ca propovaduitori ai mesajului evanghelic s-au
straduit ca ajutorarea celor sarmani sa fie realizata in mod vizibil. In entuziasmul lor de a
implini intru totul poruncile lui Hristos, dintre care cea dintii si cea mai de seama este
dragostea frateasca, primii crestini ,,isi vindeau pamantul si averile si le imparteau
tuturor, dupa cum avea nevoie fiecare” (Fapte 2, 45). ,,Iar inima si sufletul multimii celor
ce au crezut erau una si nici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa, ci toate le
erau de obste. Si nimeni nu era intre ei lipsit fiindca toti cati aveau tarini sau case le
vindeau si aduceau pretul celor vandute, si-l puneau la picioarele Apostolilor. Si se
impartea fiecaruia dupa cum avea cineva trebuinta" (Fapte 4, 32-35).21
Vorbind despre unitatea de natura spirituala si despre cea de natura materiala ce
formeaza in esenta o singura unitate, existenta atat in sanul Bisericii din Ierusalim, cat si
in relatiile acestei Biserici cu celelalte Biserici locale, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca,
credinciosii, noteaza Sfantul Luca, nu erau toti in acelasi loc, dar toti erau; insufletiti de
aceeasi simtire, caci se poate ca multi sa fie reuniti intr-o singura adunare si sa difere in
sentimente. Bunurile spirituale erau comune intre credinciosi, ei au socotit potrivit sa
stabileasca o comunitate si in bunurile lor pamantesti, de aici aceasta impartire, incat unul
sa n-aiba mai mult decat celalalt. Astfel, la Ierusalim: nu se mai auzeau aceste reci si
aspre cuvinte: ,,al meu, al tau”. Daca la inceput ajutorul material dat de comunitate reusea
sa implineasca lipsurile celor saraci, cu timpul implinirea acestor lipsuri se facea destul
de greu. Cei avuti erau putini la numar, iar cei saraci erau foarte numerosi. De aceea

20
Prof. Eusebiu POPOVICI, Istoria bisericeasca…,p. 149
21
Prof. Dr. Dimitrie G. BOROIANU, Istoria Bisericii Crestine…, p. 10.
crestinii: saraci din Ierusalim isi pun nadejdea si in ajutorul comunitatilor fratesti din
afara Palestinei. Astfel, in anul 44, ucenicii din Antiohia ,,au hotarat ca fiecare dintre ei,
dupa putere, sa trimita spre ajutorare fratilor care locuiau in Iudeea” (Fapte 11, 29). Daca
mai intai s-a realizat comuniunea de credinta si intercomuniunea prin ,,frangerea painii”
(Fapte 2, 42), aceasta unitate se traduce in fapta, in interiorul Bisericii primare din
Ierusalim, prin punerea in comun a bunurilor materiale (Fapte 4, 32 - 5, 11) si apoi prin
ajutoarele trimise de comunitatile crestine, intemeiate in diaspora.22
De asemenea Sfantul Luca, in Faptele Apostolilor, ne face cunoscut faptul ca
Sfintii Apostoli Pavel si Barnaba, in misiunea lor comuna in Asia Mica, au ales si au
instituit preoti in toate cetatile in care au intemeiat Biserici. Instituirea de preoti nu era o
simpla numire, fiindca era insotita de o ceremonie liturgica, cu post, rugaciune si punerea
mainilor. De aici rezulta foarte limpede grija manifestata de Sfintii Apostoli de a asigura,
pentru viitor, continuarea neintrerupta, prin alti slujitori, a sacerdotiului pe care ei l-au
primit de la Domnul Hristos (Fapte 20, 24-25). Atat apostolii cat si episcopii si preotii
hirotoniti de ei sunt constienti ca reprezinta pe Hristos in fata credinciosilor si ca nu
lucreaza in numele lor, ci in numele lui Hristos. Toata predica si autoritatea lor comoara
invataturii, puterea harica, autoritatea asupra credinciosilor vin de la Hristos (Fapte 8, 6).
Pastrarea unitatii Bisericii revine, ca sarcina esentiala, episcopilor ca urmasi directi ai
Sfintilor Apostoli si este conditionata de ascultarea credinciosilor fata de pastorii lor
duhovnicesti. Biserica nu este numai ierarhia, ci si poporul credincios, care uniti cu capul
Hristos, alcatuiesc Trupul tainic al Domnului.23 Primii crestini vietuiau dupa in stil nou in
comunitarism, cu accentual pe homo interior, staruind in doctrina apostolica, in frangerea
painii si in rugaciune (Fapte. 2,42). Crestinismul satisfacea multe deziderate ale
oamenilor vremii: nostalgia dupa un Dumnezeu personal si proniator, aspitaria spre
nemurire, etc. 24
Infiintarea Bisericii ca fenomen si ca organism cu totul nou fata de comunitatile
religioase existente pana atunci a fost vointa si porunca Mantuitorului si nu o creatie
apostolica, o imitatie a altor institutii religioase.25
22
Pr. Prof. Dr. Ioan RAMUREANU, Istoria Bisericeasca Universala, manual pentru seminariile teologice,
Editura .I.B.M.B.O.R. Bucuresti, 2004, p.49.
23
Prof.. Dr. Dimitrie G. BOROIANU, Istoria Bisericii Crestine…, p. 33.
24
Pr. Prof. Dr. Vasile V. MUNTEAN, Istoria crestina generala…,p. 60.
25
Pr. Nicolae CHIFAR, Istoria Crestinismului I…, p.21.
 Adeverirea istoricitatii reale a faptelor rezulta si din lucrarea comuna a
apostolilor, o colaborarea lineara ce nu lasa loc locunelor c ear putea naste eventuale
situatii contradictorii. Toti apostolii, impreuna au purtat de grija comunitatilor ce credeau
in Hristos. Chiar si acolo unde sunt crestini izolati sau grupuri departe de Ierusalim, cum
era la Damasc unde nu se vorbeste de un cap local al comunitatii. Atunci cand in Samaria
se formeaza un grup de crestini prin activitatea diaconului Filip, Petru si Iacob merg
personal acolo. Mai tarziu insa, cand din indepartata Antiohie ajunge la ei vestea ca multi
s-au convertit, apostolii nu mai merg in mod personal ci il trimit in numele lor pe
Barnaba. Acesta soseste aici si ia legatura cu Paul din Tars. Totusi Barnaba nu este capul
comunitatii locale. El nu se va stabili in Antiohia ci va ramane la dispozitia apostolilor. In
aceasta perioada , comunitatea crestina nu este impartita in jurisdictii. Paul si Barnaba vor
infiinta in Asia Mica comunitati si vor stabili aici capi locali, cu aceasta asistam la primul
pas al subdividerii Bisericii in circumscriptii jurisdictionale, ce vor fi viitoarele dieceze. 26

III.Concluzii

Scriere cu pronuntat caracter istoric, cartea Faptele Apostolilor, releva

intemeierea Bisericii crestine si activitatea celor mai importanti ucenici ai Mantuitorului
intru raspandirea crestinismului. Dar ea nu indica numai anumite date istorice si nume
geografice, ci in ea se expun o seama de invataturi esentiale ale credintei crestine si
norme de vietuire crestina.
A. N. Sherwin-White, scria: „In ce priveste cartea Faptele Apostolilor,
confirmarea istoricitatii ei este de-a dreptul uimitoare”. El mai continua, spunand ca:
"Orice incercare de a respinge istoricitatea acestei carti chiar si in materie de detalii,
trebuie sa fie privita ca absurda. Chiar si istoricii romani au considerat-o adevarata,
bazandu-se pe datele ei”. Dr. Clark H. Pinnock, profesor de teologie sistematica la
Colegiul Regent, declara: "Nu exista nici un document al antichitatii care sa aiba la baza
atat de multe marturii istorice si textuale care sa ofere o asemenea multitudine de

26
Hertling S.J. LUDWING, Istoria Bisericii, editie ingrijita si traducere de pr. prof. dr. Emil Dumea,
Editura Ars Longa, Iasi ,1998, p. 8.
adevaruri istorice, pe baza carora sa se poata lua o decizie inteligenta. Scepticismul in
privinta acreditarii istorice a credintei crestine este bazat pe prejudecati irationale”.27
Crestinismul e prin excelenta o religie istorica, el apare in istorie se desfasoara in
ea, circumcide istoria si ii da sens, umple istoria. Intre crestinism si istorie exista o
antinomie datorita diferentii de natura, pe de o parte e vorba de un adevarar religios
absolut si adevarul istoric tangibil pe de alta parte. Adevarul religios apartine unei sfere
unde mintea nu poate sa patrunda.28

BIBLIOGRAFIE

27
http://freebiblecommentary.org/pdf/VOL03B_romanian.pdf
28
Prof. Dr. Teodor M. POPESCU, Biserica si Cultura, Editura .I.B.M.B.O.R. Bucuresti, 1996, p. 100.
 • Biblia sau Sfanta Scriptura, tiparita sub indrumarea si cu purtarea de grija a Prea
Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cu aprobarea Sfantului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii
Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997.
• Dictionar grec-roman al Noului Testament, trad. de Gheorghe Badea, Editura
Societatea Biblica Interconfesionala din Romania, Iasi, 1998.
• BALAN-MIHAILOVICI, Aurelia, Istoria culturii si civilizatiei crestine, editia a III-a
revzuta si adaugita, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2005.

• BOROIANU, Prof. Dr. Dimitrie G., Istoria Bisericii Crestine, De la inceputuri si pana in
zilele noastre, editie ingrijita si actualizata stiintific de pr. Daniel Benga, cu o postfata de
Radu Boroianu, Editura Anastasia, Bucuresti, 2007.

• BERDIAEV, Nikolai, Sensul Istoriei, trad. de Radu Parpauta, Editura Polirom, Iasi,
1996.

• CHIFAR, Pr. Nicolae Istoria Crestinismului I, Editura. Mitropoliei Moldovei si

Bucovinei, Iasi, 1999.

• DRAGOI, Pr. Eugen Istoria Bisericeasca Universala, Editura Historica, Bucuresti, 2001.

• DRAGOI, Pr. Eugen, Istoria crestinismului in date, Editura Episcopiei Dunarii de jos,
Galati, 2004.

• LUDWING, Hertling S.J. Istoria Bisericii, editie ingrijita si traducere de pr. prof. dr.
Emil Dumea, Editura Ars Longa, Iasi ,1998.

• MUNTEAN, Pr. Prof. Dr. Vasile V. Istoria crestina generala, vol I (ab initio-1054),
Editura .I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2008.

• POPESCU, Prof. Dr. Teodor M., Biserica si Cultura, Editura .I.B.M.B.O.R. Bucuresti,
1996.

• POPOVICI, Prof. Eusebiu I, Istoria bisericeasca universala si statistica Bisericeasca,

Cartea intaia dela intemeierea Bisericii pana la desbinarea dintre partea ei de Rasarit si
cea de Apus, trad. de Atanasie Mironescu, editia a-II-a, Tipografia Cartilor Bisericesti,
Bucuresti, 1925.

• RAMUREANU, Pr. Prof. Dr. Ioan, Istoria Bisericeasca Universala, manual pentru
seminariile teologice, Editura .I.B.M.B.O.R. Bucuresti, 2004.
Internet:
www.crestinortodox.ro
www.wikipedia.org
www.freebiblecommentary.org