FiIosofia Bizantina

Gândire filosofică în Bizanț apar în secolul IX, odată cu "Umaniștii creștini" cum ar fi Fotie Patriarhul
Constantinopolului (cca.820- cca.897), Arethas din Patras (cca. 860 -cca. 932), episcop al Cezareei și Leon
al VI-lea Filozoful (sau Înțeleptul) (866 - 912).

 Filosofia bizantină este activitatea filosofică autonomă a intelectualilor de limbă greacă

din Imperiul Bizantin
 Predomina o gindire distinctă de cea a Părinților Bisericii sau de operele dogmatice
 . Filosofia bizantină a fost studiată mult mai puțin decât alte curente sau perioade din
istoria filozofiei.
 Se pune accent pe temele legate de civilizație, literatură și istorie, în vreme ce filosofia,
științele, matematica, astronomia, medicina, se studiază foarte puțin.

În opinia K. Ierodiakonou, Filosofia bizantină s-a dezvoltat de la sfârșitul secolului al IX-lea (cu Fotie și
Arethas) până la căderea Constantinopolului. Perioada premergătoare este considerată ca fiind
dominată de patristică, adică de teologia și filozofia Părinților Bisericii, dintre care o bună proveneau din
provinciile orientale ale Imperiului Roman. K. Ierodiakonou și alți autori subliniază faptul că filozofia
Părinților Bisericii constituie o premisă necesară pentru studiul gândirii bizantine având în vedere
influența religioasă, conceptuală și tematică pe care a avut-o patristica.