Yoga – sistemuI asiatico-reIigios si practic

Yoga (Devanagari: योग) este un grup de practici fizice, exerciții de respirație, concentrare și meditație care
își au originea în India Antică[necesită  citare] și au ca scop armonia corp-minte-sulfet. Termenul Yoga vine de la
cuvantul din limba sanscrită yugam, care înseamnă ”a uni”/uniune”, uniunea cu divinitatea ca esență a
ființei fiind considerată scopul înalt al practicii. Yoga este una din cele 6 școli traditionale (astika)
ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre auto-cunoaștere și eliberare. Textele Hindu, care
stabilesc bazele yoga sunt: Upanishadele, Bhagavad Gita, Yoga Sutra lui Patanjali, Hatha Yoga Pradipika și
multe altele.[1][2] În India, Yoga este privită ca fiind un mijloc de desăvârșire atât fizică, precum și spirituală.
Un practicant dedicat de Yoga este numit yogi, yogin (masculin), sau yogină (feminin).Yoga, ca o combinare
între exerciții si meditație este practicată de mai bine de 5 000 de ani.[3]
De când a fost scrisă Bhagavad Gita, ramurile principale ale Yoga au fost clasificate astfel: Karma
Yoga, Jnana Yoga, Bhakti Yoga și Raja Yoga.

 Karma yoga: Yoga acțiunii în lume.

 Jnana yoga: Yoga înțelepciunii și a silinței intelectuale

 Bhakti yoga: Yoga dăruirii către Dumnezeu

 Dhyana yoga (numita ulterior Raja yoga): Yoga meditației

În toate ramurile yoga, țelul final este atingerea unei stări eterne de conștiință perfectă. În
școlile moniste ale advaita vedantei și șaivismului, această perfecțiune ia forma mokșei, care este o
eliberare de toată suferința lumească și de cercul nașterilor și al morților (Samsara), o stare în care
gândurile încetează și apare experiența unirii beatifice cu Supremul Brahman. Pentru școlile
dualiste bhakti ale vaișnavismului, bhakti însăși este țelul suprem al procesului yoga, iar perfecțiunea
culminează într-o relație eternă cu Vișnu sau cu unul dintre avatarele lui, precum Krișna sau Rama.
Practicarea concentrarii (dharana) și a meditației (dhyana) este comună majorității formelor de
yoga. Dharana, potrivit definiției lui Patañjali, este "aducerea conștiinței într-un singur punct" (sanscrită:
ekāgrata, concentrare într-un singur punct). Conștiența este concentrată pe un punct subtil al senzației
(cum ar fi pe suflul care intră și iese din nări). Concentrația susținută pe un singur punct conduce, treptat, la
meditație (dhyana), în care facultățile interioare sunt capabile să se extindă și să se identifice cu ceva vast.
Practicanții meditației anunță sentimente de pace, bucurie și uniune.
Obiectul meditației poate să difere de la școală la școală, e.g. meditația asupra respirației, meditația pe una
dintre chakre, cum ar fi centrul inimii (anahata chakra) sau 'al treilea ochi' (ajna chakra); sau asupra unei
calități, precum pacea. Școlile non-dualiste, precum Advaita Vedanta, pot medita la Absolut, fără nici o
formă a calităților (Nirguna Brahman). Această meditație este, din multe puncte de vedere, asemănătoare
cu meditația buddhistă a vidului (shunyata).
Scopurile yoga sunt exprimate în mod diferit de către diferite tradiții. Pentru o persoană la început de
drum, yoga poate fi practicată pentru armonie și sănătate sporită atât la nivel fizic, cât și emotional și
mental. Poate fi o cale de concentrare a minții, autocontrol si creștere spirituala sau de cultivare
a compasiunii și a introspecției.
Yoga, la nivelul cel mai înalt, înseamna însă eliberarea de lume, de simțuri, de corp, de emoții, de minte și
de ego și astfel ajungerea la absolut, ceea ce implica eliberarea din suferinta ciclului renasterilor si
atingerea starii de puritate. Pentru aceasta yoga cere disciplina, cunoaștere spirituala si mai ales devotiune.