Istoria relaţiilor publice

De unde începe istoria relaţiilor publice? Începe odată cu fondatorii ei, din momentul în
care a fost utilizat pentru prima dată acest termen, continuând ulterior cu apariţia a tot soiul de
definiţii şi titulaturi precum cea de „ consilier în relaţiile publice”.
Relaţiile publice pot fi considerate un fenomen al secolului XX, însă acesta este
momentul când putem vorbi deja despre un domeniu de activitate. Se consideră ca fiind cel care
a folosit pentru prima dată cei doi termeni, pentru a defini ceva, Thomas Jefferson cu ocazia unui
discurs susţinut în faţa Congresului în 1807. Ulterior şi alţii au folosit acest termen, semnificaţia
lui apropiindu-se tot mai mult de ceea ce înseamnă astăzi relaţiile publice. În 1923, cartea lui
Edward L. Bernays, Cristalizarea opiniei publice, avea să spună ultimul cuvânt în ceea ce
priveşte domeniul –„relaţii publice”- cât şi profesia-„consilier în relaţii publice”-.
Definiţiile relaţiilor publice vorbesc despre comunicare bidirecţională şi echilibrată, cu
scopul de a se atinge starea de echilibru dintre organizaţie şi opinia publică. Însă practica spune
cu totul altceva.
Atât teoriile, cât si definiţiile care au fost date acestui domeniu spuneau de fapt ceea ce s-
ar dori, ce ar trebui să fie relaţiile publice, nu ceea ce sunt ele de fapt. Din acest motiv putem
proiecta relaţiile publice ca pe o casă, casa visurilor, pe care fiecare şi-o doreşte, fiecare şi-o
construieşte aşa cum vrea el. Cam aşa a apărut şi multitudinea de definiţii date domeniului,
fiecare proiectându-şi ceea ce dorea să fie relaţiile publice.
Pentru a depăşi acest impas Grunig şi Hunt, pe traseul istoric parcurs de Rex F. Harlow,
au încercat să studieze nu modul cum au fost prezentate relaţiile publice de-a lungul timpului, ci
modul cum au fost ele practicate. Autorii după îndelungi cercetări au elaborat patru modele de
relaţii publice, pe care ulterior le-au asociat unor perioade istorice. Aceste patru modele de
comunicare din relaţiile publice reprezintă de fapt cei patru pereţi ai casei.
Fundaţia casei a fost construită treptat şi la formarea ei au contribuit toate acele referiri la
acest domeniu, inclusiv multitudinea de definiţii date. După cum spune şi în Istoria relaţiilor
publice, apărută în 1984, Eric Frederich Goldman identifică 3 stadii de dezvoltare ale
domeniului care au fost strabătute de-a lungul a câteva secole. Evident aceste 3 stadii reprezintă
şi ele ceva în casa visurilor, respectiv cele trei etaje.
 Primul stadiu este considerat a-şi avea rădăcinile până undeva în Evul Mediu, caracterizat
de o comunicare bazată pe „eludarea adevărului inoportun”. Al doilea stadiu coincide cu epoca
lui Ivy Lee, care avea ca scop obţinerea aprobării publicului iar al treilea stadiu este marcat de
debutul lui Bernays. Această apariţie revoluţionează domeniul cu inovaţii care aduc cea mai
importantă contribuţie în maturizarea domeniului, respectiv priveliştea unei case cu trei etaje este
mult mai frumoasă şi mai impunătoare decât ceva construit pe un singur palier.
Primul stadiu de dezvoltare poate fi asociat primului etaj al casei. În cadrul acestui stadiu
se evidenţiază primul model de relaţii publice, mai exact el este specific comunicării în perioada
1850-1899, avându-l ca promotor pe P.T.Barnum. Modelul impresariat/publicitate este
caracterizat de o comunicare unidirecţională, dispre organizaţie către public, adevărul nefiind
calitatea esenţială a informaţiei transmise. Primul etaj este întotdeauna cel mai greu de construit,
pentru următoarele va fi mai simplu pentru că vor fi suprapuse acestuia. Din acest motiv era
nevoie de adevăr pentru continuarea construcţiei.
S-a continuat totuşi construcţia şi treptat, pe parcursul ridicării celui de-al doilea etaj, s-a
ajuns şi la câştigarea adevărului în comunicare. Cel de-al doilea model este cel al informării
publice , iniţiat de Ivy Lee la începutul secolului XX. Diferenţa fată de primul este că informaţia
transmisă este cât se poate de corectă. La acest etaj se promovează „afacerile de bun simţ” pentru
a obţine aprobarea publicului. Este absolut necessară aprobarea opiniei publice pentru că fără
aceasta nu s-a putea construi mai departe „casa”, nu am mai avea resursele necesare.
Odată cu obţinerea aprobării se poate trece mai departe la construirea celui de-al teilea
etaj, care se dovedeşte a fi şi ultimul. Acest ultim etaj începe a se fonda odată cu lansarea lui
Bernays pe piaţa relaţiilor publice şi reprezintă etapa care ajută într-un final la maturizarea
relaţiilor publice. Bernays este şi promotorul celui de-al treilea model. Acest model aduce o
schimbare de conţinut întrucât se trece la un sistem de comunicare bidirecţional în care feed-
back-ul are un rol extrem de important.
Al patrulea model este şi cel de-al patrulea perete al casei. Modelul relaţiilor publice
biridecţionale simetrice a fost iniţiat tot de Bernays, pornind de la cel anterior, însă a fost
adăugată şi munca altor profeşionişti. Ei au dorit ca odată cu definitivarea si celui de-al 4-lea
model/perete să reuşească să ofere o altă imagine domeniului, una de ansamblu, prin aşezarea lui
pe fundamente etice şi deontologice. Împreună cu celelalte trei modele reuşsesc să acopere în
mare întreaga zonă a relaţiilor publice privită dinspre partea practică.
 S-ar putea considera că, din moment ce fundamentele sunt puse, pereţii sunt construiţi,
etajele sunt definitivate, nu ar mai rămâne decât acoperişul, partea cea mai uşoară. Însă practica
ne orietează spre noi direcţii. Având în vedere că trăim într-o lume în care informaţia,
comunicarea în general, devine din ce în ce mai importantă, totul bazându-se pe ea, e simplu să
vedem cât de repede evoluează lumea şi odată cu ea şi societatea. Şi după cum ştim domeniul
relaţiilor publice, fiind strâns legat de opinia publicului, de societate în ansamblu, va evolua
odată cu aceasta.
Deci este simplu de dedus faptul că „ acoperişul” peste edificiul relaţiilor publice nu
poate fi încă definitivat. Tind să cred că a început construcţia lui, dar se face cărămidă cu
cărămidă, şi din acest motiv fiecare schimbare la nivelul mentalităţilor, societăţilor va duce la
progresul sau , mai rău, regresul relaţiilor publice.
 Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
Facultatea de Comunicare şi Relaţii publice

Introducere în Relaţii Publice

Istoria Relaţiilor Publice

Petrescu Mădălina Nicoleta

An 1, grupa 6.