Istoria sticlei de Coca-Cola

Istoria sticlei

Intre 1886 – 1899, Coca-Cola a fost distribuita si vanduta numai la dozatoare sau in farmaciile
locale pe teritoriul tarii, mai ales in Statele Estice. In acei ani de inceput, afacerea decurgea bine
datorita managementului intelligent si a practicilor promotionale ale lui Candler, care, in
cooperare cu imbuteliatorii de Coca-Cola, au reusit sa faca produsul cunoscut.

In 1894, in Vicksburg, Mississippi, Joseph Biedenharn a imbuteliat pentru prima data produsul
finit Coca-Cola. El si fratii sai aveau sa devina membrii acelei unice si dinstinse prime generatii
de imbuteliatori ai Coca-Cola, care si-au adus contributia pentru a face produsul sa devina ceea
ce este el astazi in intreaga lume.

Sticla verde, tip Hutchinson, a companiei Biedenharn Candy, a fost folosita pentru imbutelierea
de Coca-Cola intre anii 1894 si 1900. Este extreme de rara si poate atinge un pret substantial
printre colectionari. Totusi, nu exista nicio dovada a faptului ca acest tip de sticla a continut
Coca-cola la un moment dat in acea perioada de timp, cu exceptia faptului ca Joseph Biedenharn
a spus ca a folosit sticla Hutchinson pentru Coca-Cola in perioada anilor 1894-1900. Marca
inregistrata “Coca-Cola”, in masura in care se stie, nu a fost niciodata stantata pe aceasta sticla.
De asemenea, in 1897, Valdosta Bottling Works, proprietarii Holmes si Barber, au inceput sa
puna Coca-Cola in sticle pentru distributia acesteia la nivel local.
Activitatile Vicksburg si Valdosta se desfasurau la nivel loca, insa acestia pot fi considerate drept
precursorii industriei de imbuteliere Coca-Cola infiintata official prin contract in iulie 1899.
Industria de imbuteliere Coca-Cola a inceput sa prospere in 1900.
Primele doua fabrici din SUA erau in Chattanooga, Tennessee, si in Atlanta, Georgia.

Designul și estetica tipurilor de sticlă

In timpul primei perioade de dezvoltare a industriei de imbuteliere a Coca-Cola, au fost folosite

trei tipuri de de sticle pentru distribuirea produsului:

1. Sticla Hutchinson (1899 -1901)

2. Sticla cu pereti drepti, cu capac ondulat, si cu eticheta in forma de diamante

(1901 – 1915)

3. Design cu contur classic (1916 – prezent)

Sticla tip Hutchinson a fost folosita de Compania de imbuteliere Chattanooga Coca-Cola, fiind
im mod official si exclusive prima fabrica de imbuteliere de acest fel din lume. Cateva din aceste
sticle aveau marca inregistrata cu scis de mana pe gatul sticlei sau aproape de baza, avand textul
“Chattanooga, Tenn.” pe fundul sticlei, sau unerori, pe cele doua parti laterale ale sticlei. Aceste
sticle sunt foarte rare, Chattanooga folosind in principal sticla Huntchinson fara vreo identificare.
In 1901, a fost introdusa sticla cu pereti drepti pentur Coca-Cola, dupa principiul capacului
ondulat nrevetat pentru prima oara in 1895. O eticheta in forma de diamante a fost atasata.
Aceste etichete originale sunt, de asemenea, destul de rare. Sticla autentica Coca-Cola cu pereti
drepti, poate fi descrisa ca fiind facuta din sticla transparent de cremene sau din sticla cu
chihlimbar maro. Sticla purta marca inregistrata “Coca-Cola” stantata cu scris de man ape
marginea inferioara sau in jurul gatului. Uneori , orasul si statul apareau scrise pe lateral sau pe
fundul sticlei.
Designul sticlei cu contur, pe care o cunoastem astazi, se bazeaza pe un concept original sugerat
de catre un sticlar suedez, Alexander Samuelson, angajat al Root Glass Company din Terre
Haute, Indiana. Acest concept al lui Samuelson pentru design-ul de sticla a fost propus in anul
1913 si acceptat mai tarziu, in principiu, de catre un comitet special compus, printre altii, dintr-
un numar de imbuteliatori Coca-Cola. Design-ul pentru aceasta sticla a fost brevetat de catre
Oficiul American de Brevete la data de 16 Noiembrie 1915. Aceasta sticla, care a suferit
modificari ulterioare, a fost pusa efectiv in uz in 1916.
Cand a fost introdusa sticla cu design-ul clasic de contur, sticla folosita continea un nisip care
dadea o anumita culoare denumita “Georgia Green” (“verde de Georgia”). Bineinteles, pe
masura ce tehnologia s-a dezvoltat, producatorii de sticle au reusit sa imbunatateasca culoarea
verde si chiar sa faca anumite combinatii in formula sticlei.
Totusi, in Europa si in alte parti ale lumii, s-a descoperit ca tipul de nisip folosit pentru fabricarea
sticlei, producea o sticla mai transparent. Acesti producatori de peste ocean puteau, de asemenea,
sa prepare un ameste care a avut ca rezultat aparitia sticlei de culoare bruna. Deoarece nu se
dorea culoarea bruna in sticlele de Coca-Cola, s-a optat pentru sticla transparent.
La inceputul anilo 1960, Compania Coca-Cola a inceput testarea pe piata a ambalajului de unica
folosinta, sau nereturnabil, pentru sticla de Coca-Cola. Putin mai tarziu, s-a introdus pe
majoritatea pietelor ambalajul de sticla nereturnabil.
Momente in istorie

 In 1960, sticla de Coca-Cola, avand numele “Coca-Cola” scris pe ea, devine “Marca
inregistrata” din partea Oficiului American de Brevete;
 In 1977, sticla de Coca-Cola primeste un nou brevet, pentru forma sticlei, fara niciun
cuvant scris pe ea;

 In 1978, Coca- Cola introduce PET-urile la 2 litri. Aceste au devenit populare datorita
faptului ca nu se sparg, sunt resigilabile, sunt mai usoare, si sunt reciclabile;

 In 2005, unindu-si fortele cu alti designeri, Coca-Cola a lansat o sticla din aluminiu,
numina ‘M5’ (Magnificent 5);

 In 2009, Coca-Cola a introdus noul recipient “Plant Bottle”, un PET complet

biodegradabil;

 In 2013, in cadrul campaniei “Imparte o Coca-Cola”, pe ambalajul sticlelor de Coca-Cola

au aparut cele mai populare nume.

 In vara 2013, in Columbia, a fost lansata o sticla eco, facuta integral din gheata. Sticla se
achizitioneaza impreuna cu o banda rosie cu logo-ul brandului, care serveste drept suport
si protectie fata de temperatura joasa a recipientului.

TEMEI LEGAL
 Înăinte de a începe analiza temeiului legal în ceea ce privește normele de protecție a
minorilor în comunicarea audiovizuală, consider necesară clarificarea termenului de comunicare
audiovizuală. Pentru autorul Maria Năstase Georgescu, în lucrarea intitulată Dreptul
comunicării, ”comunicarea audiovizuală înseamnă punerea la dispoziția publicului în general sau
a unor categorii de public, prin orice mijloace de comunicație electronică de semne, semnale,
texte, sunete, informații sau mesaje de orice natura, care nu au caracterul unei corespondențe
private”.1 În versiunea actuală a legii nu se mai dă o definiție a termenului, însă se aduc explicații
detaliate. Potrivit definiție menționate libertatea de exprimare şi asigurarea accesului neîngrădit
la orice informaţie de interes public, prin orice mijloace constituie fundamente esenţiale ale unei
societăţi democratice. Protecția minorilor în comunicarea audiovizuală ținânâd seama de dreptul
la libera exprimare, comportă atât îndatoriri cât și responsabilități. Dreptul la libertatea de
exprimare, în cazul minorilor este reglementat prin următorul act juridic.
La nivel internațional, libertatea de exprimare a minorilor este reglementată prin articolul 13
al Convenției cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, unde se precizează următoarele:2
1. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta,
de a primi și de a difuza informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub
formă orală, scrisă, tipărită sau artistică, ori prin orice alte mijloace la alegerea copilului;
2. Exercitarea acestui drept poate face subiectul restricțiilor, dar numai al acelor restricții
expres prevăzute de lege și absolut necesare pentru:
a) respectarea drepturilor sau a reputației altora; sau
b) protejarea securității nationale, a ordinii publice, a sănătătii publice și a bunelor
moravuri.
Astfel primul paragraf precizează dreptul fiecărui minor de a-și exprima opiniile și de a primi
informații, exceptând cazurile în care nu se aduce nici un fel de prejudiciu unui alt individ,
statului sau autorităţii publice.
În legătură cu conținutul emisiunilor audiovizuale, radiodifuzorii au responsabilități privind
protecția drepturilor fundamentale ale minorilor.

1
Maria Nastase Georgescu, Dreptul comunicării, Editura Universitară, București, 2009, pag. 171
2
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/18_1990.php, accesat la data de 3.05.2014, ora 16:11
 La nivel European Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră a consiliului
Europei, adoptata la 5 mai 1989, prevede la articolul 7 referitor la responsabilitățile
radiodifuzorului următoarele: ”toate elementele serviciilor de programe, prin prezentarea și
conținutul lor, trebuie să respecte demnitatea și drepturile fundamentale ale oricărei persoane.
Acele elemente care sunt susceptibile de a aduce prejudicii dezvoltării fizice, psihice și morale a
copiilor sau adolescenților nu trebuie să fie transmise, atunci când, datorită orei de transmisie și
de recepție, aceștia din urma sunt susceptibili să le privească”.
Obiectul unor preocupări constante asupra normelor de protecție a minorilor în comunicarea
audiovizuală a fost avut în vedere de către Comisia Europeană în comunicarea sa din 19 iulie
1994. Comisia a prezentat o carte verde privind protecția minorilor și a demnității umane în
serviciile audiovizuale și informaționale. De asemnea Comisia a întreprins o investigație cu
acordul autorităților în vederea facilitării controlului părinților asupra programelor care pot fi
vizionate de către minori. Acesta recomandă un dispozitiv pentru filtrarea anumitor programe cu
caracter nociv cât și alte măsuri de educare și conștientizare.
Mai mult, Directiva Parlamentului European și a consiliului 97/36/CE din 30 iunie 1997 de
modificare a directivei consiliului 89/552/CEE cu privire la desfășurarea activităților de difuzare
a programelor de televiziune subliniază o serie de norme în ceea ce privește protecția minorilor.
Conform art. 22 din capitolul 5 al Directivei statele membre trebuie să ia masuri adecvate pentru
a garanta că emisiunile televizate “ nu cuprind programe sau potențialul de a afecta în mod grav
dezvoltarea fizică, mentală sau morală a tinerilor, în special cele care conțin pornografie sau
violenta nejustificată”, aceste măsuri fiind aplicate și asupra altor programe cu o astfel de
probabilitate, “se asigura faptul ca minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu vor auzi
sau vedea emisiunile respective. Când astfel de programe de natură să afecteze minorii sunt
transmise fără a fi codate ele trebuie să fie precedate de un avertisment acustic sau vizual.3
De asemenea articolul 16 al respectivei Directivei precizează că publicitatea prin televiziune
nu trebuie să aducă prejudicii morale sau fizice minorilor.
Principalele izvoare de drept care reglementeaza comunicarea audiovizuală din țara noastră
sunt Legea audiovizualului și deciziile Consiliului Național al Audiovizualului. Legea 504/2002
a audiovizualului a aplicat prevederile Directivei Parlamentului și a consiliului din 1997 de
protecție a minorilor în comunicarea audiovizuală, prin articolul 39, al.1,2,3.

3
http://arhiva.cna.ro/legea504/directiva_tff.pdf, accesat la data de 4.5.2014, ora 14:05
 Al.1 Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de
radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a
minorilor, în special programe care contin pornografie sau violenta nejustificata.
Al.2 Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta
dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea
intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se
asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea
emisiunile respective.
Al.3 Difuzarea într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricționare a accesului
a programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenționări
acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezența unui simbol vizual de
avertizare.4
Potrivit Codului de reglementare a audiovizualului 220/2011, un loc important îl ocupă
protecția imaginii publice a copilului și a vieții sale intime, private și familiale. Reglementările
surprind mai multe ipostaze care reclamă protecția juridică a acestui drept (art.3). Astfel, potrivit
art.4, al.1 „este interzisă difuzarea oricăror indicii care ar putea duce la identificarea minorului în
vârstă de până la 14 ani, în situaţia în care acesta este victimă a unui abuz sexual sau este acuzat
de comiterea unor infracţiuni ori a fost martor la săvârşirea acestora ”. În alte situații copilul
poate fi prezentat cu acordul părinților sau al reprezentanților legali sau cu consimtământul
acestuia. De asemenea, normele juridice interzic difuzarea în diferite emisiuni a unor imagini ale
copilului care s-a sinucis. Din aceleași considerente legate de imaginea copilului sunt interzise
emisiunile al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al copilului sau expunerea
acestuia în ipostaze nepotrivite vârstei. În art.10 este stipulat că interviurile și declarațiile
copilului trebuie luate și difuzate cu responsabilitate și discernământ, astfel încât să nu-i fie
smulse păreri referitoare la probleme intime de familie sau să-i fie cerute opinii în chestiuni care
depăsesc puterea lui de judecata. De asemenea prin art.12 este interzisă orice referire peiorativă
sau discriminatorie la originea etnică, naționalitatea, rasă sau religia copilului sau la un eventual
handicap al acestuia.
Capitolul al doilea al codului face referire la clasificarea programelor audiovizuale în
vederea protecției minorilor. Toți radiodifuzorii au obligația să pună la dispoziția publicului

4
http://www.cna.ro/Legea-audiovizualului-nr-504-din,6023.html, accesat la data de 4.5.2014, ora 14:32
informații suficiente privind intervalul orar de difuzare, recomandările și avertismentele acustice
și vizuale, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie, ori numai de către copiii, să
nu afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora (art.12, 13). De asemenea
radiodifuzorii trebuie să țină cont de câteva criterii în clasificarea programelor audiovizuale și
anume: numărul și natura scenelor de violență; utilizarea violenței și rolul acesteia în rezolvarea
problemelor; psihologia personajelor și reperele pe care acestea le oferă copiilor; numărul și
intensitatea scenelor de violență casnică (art.19). Codul prevede și intervalul orar în care sunt
premise sau interzise difuzarea anumitor producții. Potrivit art.15” Este interzisă difuzarea în
intervalul orar 6,00 - 20,00 de programe audiovizuale de studio sau realizate în direct în care se
fumează, se consumă băuturi alcoolice ori se prezintă acte de comportament obscen”. „În
intervalul orar 6,00 - 22,00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de
ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări
sau tehnici criminale ori practici oculte (art.17). Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00
producţii care prezintă violență fizică sau psihică, scene de sex, limbaj sau comportament
obscen” (art.18).
În ceea ce privește categoria de vârstă, codul se referă la copii sub 12 ani; copii sub 15
ani; copii sub 18 ani. Potrivit art.21, al.f sunt interzise minorilor filme şi emisiuni pornografice al
căror scop principal este prezentarea în detaliu a actului sexual, a modalităţilor de satisfacere a
dorinţelor sexuale sau programe în care se prezintă un act sexual real, indiferent de modalitatea
de filmare, denumite în continuare programe 18+.
Programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a minorilor şi
vizionării în familie. În cazul difuzării unor scene de violenţă sau cu impact emoţional negativ,
avertizarea verbală a publicului este obligatorie; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violenţă
în mod repetat în cadrul aceleiaşi producţii audiovizuale. Imaginile care prezintă execuţii,
oameni ucişi sau voluntari ai morţii, indiferent de motivaţia acestora, se difuzează numai în
cazuri temeinic justificate( art.29).5

Partea a II-a: Studiu de caz

5
http://www.cna.ro/DECIZIE-Nr-220-din-24-februarie.html, accesat la data de 5.5.2014, ora 12:13
 Decizia nr. 582 din 03.06.2010 privind sancționarea S.C. TV
ANTENA 1 S.A.

Având în vedere că tehnologia actuală permite transmiterea cu ușurință a informațiilor de

tip informativ atât vizual, cât și audiovizual, statul democratic se obligă să protejeze drepturile de
exprimare a jurnaliștilor și a radiodifuzorilor asigurându-se că prin aceasta nu sunt încălcate
drepturile cetățenilor pe care statul se obligă să îi protejeze. Prin urmare, orice stat democratic
are obligația de a forma organisme care au rolul și obligația de a veghea asupra respectării
drepturilor acestora prin aplicarea legilor și a sancțiunilor, unde este cazul.
În România, un astfel de organism este Consiliul Naționalal al Audiovizualului care „este
garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor
audiovizuale. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi
responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului.” 6
Cazul discutat
În urma unui raport de monitorizare întocmit de Direcția de Monitorizare cu privire la
emisiunea „Acces Direct”, edițiile din zilele 17-20, 24, 25, 27 și 28 mai, precum și a emisiunii
informative „Observator” din data de 25 mai 2010, postul de televiziune Antena 1 suscită
interesul CNA-ului cu privire la materialul difuzat în cazul acestor transmisiuni.
Întrunit în ședință publică la data de 3 iunie 2010, CNA supune analizei și dezbaterii materialele
difuzate de acest post de televiziune. Transmiterea către public a unui material în care sunt
înfățișați doi minori întreținând raporturi sexuale, discuțiile pe marginea acestui incident cât și
subiectele abordate în edițiile mai sus menționate cu privire la o presupusă elevă proxenetă au
atras sancționarea postului de televiziune Antena 1 de către Consiliu.
Cadrul legal
Convenția cu privire la drepturile copilului a Organizațiilor Unite precizează în articolul
1 că se consideră minor „ orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care
legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub aceasta varstă.”7

6
http://www.cna.ro/-Consiliul-.html, 6 mai 2014, ora 06:40
7
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/18_1990.php, 5 mai 2014, ora 18:23
 Deoarece în cadrul acestor emisiuni a fost difuzat un material ce ilustrează acte sexuale
care implică minori se cere a fi precizat sensul pornografiei așa cum este stipulat în Legea
196/2003 la care CNA face trimitere. Conform punctului 1 al articolului 2 „ prin pornografie se
înţelege actele cu caracter obscen, precum şi materialele care reproduc sau difuzează asemenea
acte.”8 Deși imaginile sunt blurate, CNA consideră că acestea au o vădită tentă pornografică. Din
cauza naturii sale, materialul cu pricina se încadrează în categoria materialelor cu caracter
obscen, conform punctului 3 din articolul 2 al aceleași legi, prin care „ se înţelege obiecte,
gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări
video şi audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale, precum şi
orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală”. 9
Organismele care se ocupă cu reglementarea transmisiunilor audio-vizuale au rolul de a
proteja minorii de materiale care le pot fi dăunătoare în dezvoltarea lor către stadiul de
maturitate. Pentru aceasta, atât legislația internațională cât și cea autohtonă pune la dispoziție o
serie de legi speciale cu privire la protecția minorilor. Articolul 36 din Convenția cu privire la
drepturile copilului îi protejează contra oricăror forme de exploatare dăunătoare oricărui aspect
al bunăstării sale, în cazul de față ne referim la aspectele de ordin mental și moral. Articolul 27,
punctul 1 al Directivei serviciilor mass-media audiovizuale a Parlamentului European și
Consliului, cât și articolul 39, punctul 1 al Legii audivizualului 504/2002 înterzic difuzarea
programelor care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special
programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată. Punctul 2 al articolului 12 din
Decizia Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
adaugă că „în lipsa unui sistem de acces condiţionat, difuzarea programelor prevăzute la punctul
unu se poate face numai în intervalul orar permis, potrivit clasificării programului în funcţie de
conţinutul acestuia.”10
Materialul a fost transmis în cadrul emisiunii informative „Observator” de la ora 19.00,
cât și în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la ora 17.00 sub titlul de imagini șocante. Prin
urmare, CNA consideră că intervalul orar la care au fost difuzate materialul, din cauza
conținutului său, a fost unul nepotrivit. În consecință, CNA consideră că nu a fost respectat

8
http://www.clr.ro/rep_htm/L196_2003_Rep1.htm, 6 mai 2014, ora 7:20
9
http://www.clr.ro/rep_htm/L196_2003_Rep1.htm, 6 mai 2014, ora 7:31
10
http://www.cna.ro/DECIZIE-Nr-220-din-24-februarie.html, 5 mai 2014, ora 20:48
punctul 1 din articolul 27 din Decizia Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de
reglementare a conţinutului audiovizual prin care programele de ştiri şi de actualităţi se obligă să
protejeze copiii și vizionarea în familie și nici punctul 4 al aceluiași articol care menționează că
„subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate înainte de ora 22,00 numai în
situaţia în care imaginile şi comentariile care le însoţesc nu afectează copiii”.11
În urma analizării din perspectiva criteriilor în funcție de care programele se încadrează
într-o anumită categorie, conform articolul 16 al Codului, CNA consideră că nu au fost luate în
considerare următoarele aspecte:
„e) numărul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;
f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor;
...
k) calitatea şi tipologia limbajului ”.12
Analizând conținutul mai multor emisiuni, CNA consideră că dezbaterea amănunțită și
repetată a unor astfel de subiecte cu o vădită tentă sexuală a ocupat un spațiu mult prea mare fără
a prezenta un interes public justificat așa cum se stipulează în articolul 31 Decizia nr. 187 din 3
aprilie 2006, cu privire la semnificația informațiilor pentru viața comunității.
Titlurile apărute în cadrul emisiunilor precum „ ELEVĂ PROXENETĂ SAU REŢEA
DE PROSTITUŢIE?”, „ DEZVĂLUIRI ŞOC ÎN CAZUL ELEVA – PROXENETĂ”, „ ELEVĂ
PROXENETĂ A DISPĂRUT DIN ŢARĂ?” și altele de aceeași factură transmit informații care
lasă loc de interpretări și sunt acuzatoare la adresa persoanei în cauză. Prin urmare, nu se
respectă articolul 34, punctul 1 al Deciziei nr. 187 din 3 aprilie 2006 care spune că „orice
persoană acuzată sau cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atâta
timp cât nu a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă şi irevocabilă.” 13
Luând în considerare aceste aspecte legale, CNA consideră că materialul ce îi implică pe
cei doi minori cât și emisiunile care au abordat în mod repetat și nejustificat subiecte cu tentă
sexuală au fost greșit încadrate, ca putând fi vizionate de copiii în vârstă de până la 12 ani cu
acordul părinților. Prin urmare, intervalul orar la care au fost transmise, a făcut posibilă

11
http://www.cna.ro/DECIZIE-Nr-220-din-24-februarie.html, 6 mai 2014, ora 8:23
12
http://www.cna.ro/Decizia-nr-582-din-03-06-2010.html, 6 mai 2014, ora 00:35
13
http://www.cna.ro/Decizia-nr-nr-187-din-3-aprilie.html, 6 mai 2014, ora 01:42
vizionarea lor de către minori, fapt ce contravine legii care îi protejează pe aceștia în procesul lor
de dezvoltare.
Dat fiind faptul că postul de televiziune Antena 1 mai fusese sancționat anterior, în
repetate rânduri, membrii Consiliului au propus şi au votat sancţiunea prevăzută de articolul 95
alineatul (1) litera a) din Legea audiovizualului, obligând-o să difuzeze timp de 10 minute, în
intervalul orar 19.00-19.10, un text prin care este expusă rațiunea sancționării la care sunt
justificări care să lămurească publicul cu privire la aspectele legale încălcate.