Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mică
IGSK (sau IK) – Inschriften Griechischer Städte aus Kleinasien , Rudolf Halbert
Verlag Gmbh, Bonn, 1975-2012.
52, ARAI EPITUMBIOI. Imprecations against Desecrators of the Grave in
the Greek Epitaphs of Asia Minor. A Catalogue, edited by J. Strubbe, 1997;
59, Greeks and Romans in Imperial Asia. Mixed Language Inscriptions and
Linguistic Evidence for Cultural Interaction until the End of AD III , edited
by T. V. Evans, 2001;
67, Nouvelles Inscriptions d’Antioche de Pisidie d’après les Notes-books de
W. M. Ramsay, éditées par M. A. Byrne et G. Labarre, 2006.
ETAM 23 – Ergänzungsbände zu den Tituli Asiae Minoris, 23, Researches in
Lydia, Mysia and Aiolis, edited by H. Malay, with 246 figures and a map,
Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien, 1999.
24 – Ergänzungsbände zu den Tituli Asiae Minoris, 24, New Documents from
Lydia, with 10 figures and a map, edited by P. Herrmann and H. Malay,
Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien, 2007.
MAMA – Monumenta Asiae Minoris Antiqua , Manchester University Press, London,
I, edited by W. M. Calder, 1928;
II, Meriamlik und Korykos. Zwei Christiche Ruinenstäten des Rauhen Kilikiens , 1930;
III, Denkmäler aus dem Rauhen Kilikien , mit unterstützung der Keinasiatischen
Kommission der Wiener Akademie der Wissenschaften und des Österreichischen
Archäologischen Institutes und mit Beiträgen von E. Herzfeld und R. Heberdey,
herausgegeben von J. Kei und A. Wilhelm, 1931;
IV, Monuments and Documents from Eastern Asia and Western Galatia , edited by W. H.
Buckler, W. M. Calder, W. K. C. Guthrie, 1933;
V, Monuments from Dorylaeum and Nacolea , edited by C. W. M. Cox, A. Cameron,
1937;
VI, Monuments and Documents from Phrygia and Caria , edited by W. H. Buckler, W. M.
Calder, 1939;
VII, Monuments from Eastern Phrygia, edited by Sir W. M. Calder, 1956;
VIII, Monuments from Lycaonia, the Pisido-Phrygian Borderland, Aphrodisias , edited
by Sir William M. Calder and J. M. R. Cormack, with contributions from M. H. Balance
and M. R. E.Gough, 1962;
IX, Monuments from Aezanitis, recorded by C. W. M. Cox, A. Cameron and J. Cullen,
edited by B. Levick, S. Mitchell, J. Potter and M. Waelkens, the coins by D. Nash, The
Society for the Promotion of Roman Studies, Monographs no. 4, London, 1988;
X, Monuments from the Upper Tembris Valley, Cotiaeum, Cadi, Synaus, Ancyra and
Tiberiopolis, recorded by C. W. M. Cox, A. Cameron and J. Cullen, edited by B. Levick,
TAM, I – Tituli Asiae Minoris, I, Tituli Lyciae. Lingua Lycia conscripti, conlecti
et editi auspiciis Caesareae Academiae Litterarum Vindobonensis, enarrauit
E. Kalinka, tabula ad H. Kiepert exemplum redactam adiecit R. Haberdey, in
aedibus A. Hedelderi, Vindobonae, 1901.
TAM, II – Tituli Asiae Minoris, II, Tituli Lyciae. Linguis Graeca et Latina
conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum,
1, Pars Lyciae Occidentalis cum Xantho oppido, enarrauit E. Kalinka, in
aedibus A. Hedelderi, Vindobonae, 1920;
2, Regio quae ad Xanthum flumen pertinet praeter Xanthum oppidum ,
enarrauit E. Kalinka, in aedibus Hoedelderi / Pichleri / Tempskii,
Vindobonae, 1930;
3, Regiones montanae a ualle Xanthi fluminis ad oram Orientalem , enarrauit
E. Kalinka, in aedibus R. M. Rohrer Brunae monachii Vindobonae, 1944.
TAM, III – Tituli Asiae Minoris, III, Tituli Pisidiae. Linguis Graeca et Latina
conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Vindobonensis,
1, Tituli Termessi et agri Termessensis, enarrauit R. Ederbey, in aedibus
Hoedelderi / Pichleri / Tempskii, Vindobonae, 1941.
TAM, IV – Tituli Asiae Minoris, IV, Tituli Bithyniae. Linguis Graeca et Latina
conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Austriacae,
1, Peninsula Bithynicae praeter Calcedonem, Nicomedia et ager
Nicomedensis cum septentrionali meridianoque litore sinus Austaceni et
cum lacu Sumonensi, enarrauit F. C. Dörner, adivvante M.-B. von Stritzky,
apud Academiam Scientiarum Austriacam, Vindobonae, 1973.
TAM, V – Tituli Asiae Minoris, V, Tituli Lydiae. Linguis Graeca et Latina
conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Austriacae,
1, Regio septentrionalis ad Orientem vergens, schedis ab I. Keil elaboratis
usus, enarrauit P. Herrmann, apud Academiam Scientiarum Austriacam,
Vindobonae, 1981;
2, Regio septentrionalis ad Occidentem vergens, schedis ab I. Keil
elaboratis usus, enarrauit P. Herrmann, apud Academiam Scientiarum
Austriacam, Vindobonae, 1989;
3, Philadelphia et Ager Philadelphenus, 2007.
IstForsch – Istanbuler Forschungen, Deutsches Archäologisches Institut
Abteilung Istanbul,
14, Inschriften und Denkmäler aus Bithynien, von F. K. Dörner, 1941;
39, Stadt, Ära und Territorium in Pontus-Bithynia und Nord-Galatia , von
Chr. Marek, Ernst Wasmuth Verlag, Tübingen, 1993.
OGIS – Orientis Graeci Inscriptioni Selectae. Supplementum Inscriptionum
Graecarum, edidit W. Dittenberger, I-II, Georg Olms Verlag, Hildesheim-
Zürich-New York, 1986.
ILS – Dessau, H., Inscriptiones Latinae Selectae, Berolini apud
Weidmannos, I, 1892; II.1, 1902; II.2, 1906; III, 1916.
IGR – Inscriptiones Graecae ad res Romanas pertinenetes , auctoritate et
impensis Academiae Inscriptionum Litterarum Humaniorum, edendum
curavit R. Cagnat, auxiliaribus J. Toutain et P. Jouguet, Ernest Leroux,
Paris, I, 1911; IV, 1927.
CIL – Corpus Inscriptionum Latinarum, 1863 sqq.
RECAM, II – Mitchell, S., Regional Epigraphic Catalogues of Asia Minor,
II, The Ankara District. The Inscriptions of North Galatia , with the
assistance of D. French anf J. Greenhalgh, British Institute of
Archaeology at Ankara, Monograph No. 4, BAR 135, 1982.
RECAM, III – Milner, N.P., An Epigraphical Survey in the Kibyra-Olbasa
Region Conducted by A. S. Hall, BIAA Monograph No. 24, British
Institute of Archaeology at Ankara, 1998.
RECAM, IV – McLean, Greek and Latin Inscriptions in the Konya
Archaeological Museum, BIAA Monograph No. 29, British Institute of
Archaeology at Ankara, 2002.
RECAM, V – Horsley, G.H.R., The Greek and Latin Inscriptions in the
Burdur Archaeological Museum, with contributions by R. A. Kearsley,
Turkish translations by N. Alp, BIAA Monograph 34, The British
Institute at Ankara, 2007.
IC – G. Dagron, Inscriptions de Cilicie, Éditions de Boccard, Paris, 1987.
NIPh – Drew-Bear, Th., Nouvelles Inscriptions de Phrygie, moderantibus J.
A. Ankum, H. W. Pleket et P. J. Sijpestejn, Terra Publishing Co.,
Zutphen, 1978.
A.2. Corpora specializate la nivel local
IDidyma – Th. Wiegand, Didyma, II, Die Inschriften von Albert Rehm,
herausgegeben von R. Harder, Verlag Gebr. Mann, Berlin, 1958.
IMagnesia – Die Inschriften von Magnesia am Maeander , herausgegeben von O.
Kern, W. Spemann, Berlin, 1900.
IMilet – Inschriften von Milet, Walter de Gruyter, Berlin-New York,
I, A. Inschriften n. 187-406 (Nachdruck aus den Bänden I 5- II 3) , von A.
Rehm, mit einem Beitrag von H. Dessau; B. Nachträge und übersetzungen zu
den Inschriften, von P. Herrmann, 1997;
II, Inschriften n. 407-1019, von P. Herrmann, 1998;
III, Inschriften n. 1020-1580, von P. Herrmann, W. Günther, 2006.
IP – Die Inschriften von Pergamon, unter Mitwirkung von E. Fabricius und C.
Schuchhardt, herausgegeben von M. Fränkel, verlag von W. Spemann,
Berlin,
I, Bis zum Ende der Königszeit, 1890;
II, Römische Zeit. Inschriften auf Thon, 1895.
NIS – Robert, L., Nouvelles Inscriptions de Sardes, I, Décret héllénistique
de Sardes. Dédicaces aux dieux indigènes. Inscriptions de la
synagogue, Librairie d’Amerique et d’Orient Adrien Maisonneuve,
Paris, 1964.
Sardis, VII.1 – Sardis, VII.1, Greek and Latin Inscriptions, edited by W.
H. Buckler and D. M. Robinson, E. J. Brill, Leyden, 1932.
A.3. Volume de inscripții cu abordare pe teme
religioase
Arnold, C.E., ‘I Am Astonished That You Are So Quickly Turning Away!’ (Gal 1.6):
Paul and Anatolian Folk Belief, în NTS, 51, 2005, 428-449.
Keil, J., Die Kulte Lydiens, în W.H. Buckler, W.M. Calder (ed.), Anatolian Studies
Presented to Sir William Mitchell Ramsay, Longmans Green & Co., Manchester–
London–New York, 1923, p. 239-266.
Drew-Bear, Th., Local Cults in Graeco-Roman Phrygia, în GRBS, 17, 1976, 3, p.
247-269.
Drew-Bear, Th., Naour, Chr., Divinités de Phrygie, în ANRW, II, 18.3, 1990, p.
2032-2043.
Frei, P., Die Götterkulte Lykiens in der Kaiserzeit, în ANRW, II, 18.3, p. 1730-1863.
MacKay, Th., The Major Sanctuaries of Pamphilia and Cilicia , în ANRW, II, 18.3,
2045-2129.
Mitford, T.B., The Cults of Roman Rough Cilicia, în ANRW, II, 18.3, 2131-2159.
Mitchell, S., Anatolia. Land, Men, and Gods in Asia Minor, I-II, Oxford
University Press, Oxford, 1993.
Olshausen, E., Götter, Heroen und ihre Kulte in Pontos – ein erster Bericht , în
ANRW, II, 18.3, 1990, p. 1865-1906.
Oster, R.E., Ephesus as a Religious Center under the Principate , I, Paganism
before Constantine, în ANRW, II, 18.3, 1990, p. 1661-1728.
Petzl, G., Zum religösen leben im westlichen Kleinasien: ein flüsse und
Wechselwirkungen, în AMS, 45, 2003, p. 93-101 (= Ibidem, în H. Blum, B.
Faist, P. Pfälzner, A.-M. Wittke (Hrsg.), Brükenland Anatolien? Ursachen,
Extensität und Modi des Kulturanstauches zwischen Anatolien und seinen
Nachbarn, Attempto Verlag, Tübingen, 2002, p. 381-391).
2.4. Lucrări pe teme de angelologie, demonologie, teosofie
și oracole
Arnold, C.E., The Colossian Syncretism. The Interface between Christianity and
Folk Belief at Colossae, Baker Books, Grand Rapids, Michigan, 1996.
Athanassiadi, P., Philosophers and Oracles: Shifts of Authority in Late
Paganism, în Byzantion, 62, 1992, p. 45-62.
Brenk, F.E., In the Light of the Moon: Demonology in the Early Imperial Period ,
în ANRW, II, 16.3, 1986, p. 2068-2145.
Cline, R., Ancient Angels. Conceptualizing Angeloi in the Roman Empire , E.J.
Brill, Leiden-Boston, 2011.
Cumont, F., Les Anges du paganisme, în RHR, 72, 1915, p. 158-182.
Hirschmann, V., Zwischen Menschen und Göttern, die kleinasiatischen Engel , în
EA, 40, 2007, p. 135-146.
Sheppard, A.R.R., Pagan Cults of Angels in Roman Asia Minor, în Talanta, 12-
13, 1980-1981, p. 77-101.
Sokolowski, Sur le culte d'angelos dans le paganisme grec et romain , în Harvard
Theological Review, 53, 1960, 4, p. 225-229.
2.5. Cel Preînalt și ierarhiile divine
Athanassiadi, P., Frede, M. (ed.), Pagan Monotheism in Late Antiquity, Claredon
Press, Oxford, 1999.
Athanassiadi, P., Frede, M. (ed.), One God. Pagan Monotheism in the Roman
Empire (2010).
Belayche, N., ‘Deus deum… summorum maximus’ (Apuleius): Ritual Expressions
of Distinction in the Divine World in the Imperial Period , în One God. Pagan
Monotheism in the Roman Empire, edited by S. Mitchell and P. van Nuffelen,
Cambridge University Press, Cambridge, 2010, p. 141-166.
Frede, M., The Case for Pagan Monotheism in Greek and Greco-Roman Antiquity ,
în One God. Pagan Monotheism in the Roman Empire, editat de S. Mitchell şi
P. van Nuffelen, Cambridge University Press, Cambridge, 2010, p. 53-81.
Mitchell, S., The Cult of Theos Hypsistos between Pagans, Jews, and Christians ,
în P. Athanassiadi, M. Frede (ed.), Pagan Monotheism in Late Antiquity,
Claredon Press, Oxford, 1999, p. 81-148.
Smith, J.Z., Towards Interpreting Demonic Powers in Hellenistic and Roman
Antiquity, în ANRW, II, 16.1, 1978, p. 425-439.
Weinreich, O., Theoi epēkooi, în Mitteilungen des Kaiserlich Deutschen
Archäologischen Instituts, Atenische Abteilung, 37, 1912, p. 1-68.
2.6. Mithraism
Beck, R., Mithraism since Franz Cumont, în ANRW, II, 17.4, p. 2002-2115.
Beck, R., The Mysteries of Mithras: A New Account of their Genesis , în JRS, 88,
1998, p. 115-128.
Blomart, A., Mithra et Porphyre. Quand sculpture et philosophie se rejoignent ,
în RHR, 211, 1994, 4, p. 419-441.
Clauss, M., Cultores Mithrae. Die Anhängerschaft des Mithras-Kultes , Franz
Steiner Verlag, Stuttgart, 1992.
Clauss, M., The Roman Cult of Mithras. The God and his Mysteries, translated by
Richard Gordon, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2000.
Cumont, F., Mithra en Asie Mineure, în ASBuckler, 1939, p. 67-76.
Gordon, R.L., Franz Cumont and the Doctrines of Mithraism, în MS, I, 1975, p.
215-248.
Turcan, R., Salut mithriaque et sotériologie néoplatonicienne , în SCOIR, 1982,
p. 173-191.
Ulansey, D., Mithraic Studies, a Paradigm Shift?, în Religious Studies Review,
13, 1987, 2, p. 104-110.
Ulansey, D., The Origins of the Mithraic Mysteries. Cosmology and Salvation in
the Ancient World, Oxford University Press, Oxford-New York, 1989.
White, L.M., The Social Origins of Chrisitian Architecture , Trinity Press
International, Valley Forge, Pennsylvania,
I, Building House in the Roman World: Architectural Adaptation among
Pagans, Jews, and Christians, 1996;
II, Texts and Monuments for the Christian Domus Ecclesiae in its
Environment, 1997.
2.7. Mên, Anaitis și inscripțiile confesionale
Belayche, N., Les stèles dites de confession: Une religiosité orientale dans
l’Anatolie impériale?, în L. de Blois, P. Funke, J. Hahn (ed.), The Impact of
Imperial Rome on Religions, Ritual and Religious Life in the Roman Empire ,
Leyden-Boston, 2006, p. 66-81.
Chaniotis, A., „Tempeljustiz” im kaiserzeitlichen Kleinasien. Rechtliche Aspekte
der Sühneninschriften Lydiens und Phrygiens, în Symposium 1995. Vorträge
zur griechischen und hellenistischen Rechtsgeschichte (Korfu, 1.-5.
September 1995), herausgegeben von G. Thür und J. Vélissariopoulos-
Karakostas, Böhlau Verlag, Köln-Weimar-Wien, 1997, p. 353-384.
Chaniotis, A., Under the Watchful Eyes of The Gods: Divine Justice in
Hellenistic and Roman Asia Minor, în S. Colvin (ed.), The Greco-Roman
East. Politics, Culture, Society, Cambridge University Press, Cambridge,
2004, p. 1-43.
Gordon, R., Raising a Sceptre: Confession-narratives from Lydia and Phrygia ,
în JRA, 17, 2004, p. 177-196.
Petzl, G., Inschriften aus der Ungebung von Saittai (I), (Encekler, Hamidiye,
Ayazviran), în ZPE, 30, 1978, p. 249-276.
Herrmann, P., Men, Herr von Axiotta, în S. Şahin, E. Schwertheim, J. Wagner
(eds.), Studien zur Religion und Kultur Kleinasiens. Festschrift für
Friedrich Karl Dörner zum 65. Geburtstag am 28. Februar 1976 , I, E.J.
Brill, Leiden, 1978, p. 415-423.
Herrmann, P., Varinlioğlu, E., Theoi Pereudenoi. Eine Gruppe von Wihungen
und Sühneinschriften aus der Katakekaumene, în EA, 3, 1984, p. 1-18.
Petzl, G., Malay, H., A New Confession-Inscription from Katakekaumene , în
GRBS, 28, 1987, 4, p. 459-472.
Petzl, G., Die Beitinschriften Westkleinasien, în EA, 22, 1994, p. 1-175.
3. Teme și direcții de cercetare
privitoare la viața religioasă a
Asiei Mici
3.1. Unitate și disparitate. Particularități ale mediului
etnocultural și religios microasiatic
1. Culte indigene și indigenizate într-un mediu
preponderent elenofon din Imperiul Roman
a. În cazul zeiței Cybele, după cum indică Lynn Roller, In Search of the God
the Mother, s-a ajuns la introducerea în sanctuarul indigen de la Pessinunt la
începutul perioadei elenistice a unei iconografii deja modificate, care o imita
pe cea greacă, în urma adoptării de către locuitorii Greciei continentale
începând cu secolul al VI-lea î.Hr. în mod oficial a cultului acestei divinități;
b. Fenomene similare se manifestă începând cu perioada elenistică și în
privința altor culte orientale. Robert Turcan, în lucrarea sa Cultele orientale
în lumea romană (1992) insistă asupra faptului că expresia iconografică a
religiilor orientale era una grecească, începând cu perioada elenistică:
( Chuvin, P., Apollo au trident et les dieux de Tarse , în JSav, 1981, 4, 305-326)
Migrația intraorientală (pătrunderea cultelor
egiptene)
a. Monede isiace din zona mediteraneană (SNRIS,
2008)
b. Răspândirea imaginilor lui Sarapis în Asia Mică (SNRIS, 2008)
c. Monede isiace din Asia Mică (SNRIS, 2008)
A3. Problema polimorfismului, polionimiei şi a
adaptărilor culturale specifice ale divinităţilor
anatoliene în diferite medii de interferenţă
În alte cazuri, precum cel al Artemidei Anaitis sau al lui Mên, divinităţile
nu au fost supuse unei sincretizări totale; dispunem doar de informaţii relative
la adaptarea progresivă din mediul iranian de origine la particularităţile
culturale regionale din Lydia şi din Pont.
Se pot distinge, din punct de vedere conceptual şi cronologic, patru etape
evolutive asupra percepţiei relative la zeul Mit(h)ra şi a cultului său. Ele
corespund unor integrări în medii cultur ale şi spirituale aparte, dar şi, în
anumite cazuri, unor areale geografice diferite. Mai întâi, putem vorbi despre
o etapă arhaică, în care Mitra este prezent ca zeu al populaţiilor indo-
europene din Anatolia. O a doua ar putea-o reprezenta răspândirea în timpul
dominaţiei ahemenide asupra teritoriilor microasiatice. Cea de-a treia etapă
se suprapune perioadei elenistice şi începutului Principatului, când se
constituie formele mister ice şi, în sfârşit, cea de-a patra, situată după
perioada de început a secol ului al II-lea d.Hr., când se produce răspândirea
mithraismului la scara întregului imperiu.
A4. Fenomene de amalgamare iconografică în cazul
divinităților solare și lunare. Problema iconografiei
multipl e
(Maria Brosius; Marijana Ricl; Ismail Kaygusuz, Sencer Șahin)
„Unul este zeul din cer, mare este cel Sfânt, mare este cel Drept! ”
(Çavdarhisar, sec. I-III; Ricl, 2008, 571, nr. 26)
„Unul este Zeul cel mare între zei şi oameni; / Nu seamănă cu muritorii nici la trup,
nici la gândire!”
„[---] dacă cineva ar arunca afară (osemintele), să aibă parte de mânia lui [---] Mên
Tymoleites şi a tuturor celorlalţi zei, să păţească, împreună cu toţi descendenţii săi, ca
să nu se bucure nici de copiii săi de suflet, nici de lumina ochilor, ci să aibă parte de
nimicire, el şi urmaşii săi.”
(Sardis, sec. I-III; IGSK, 52, 37)
„În anul 346, luna Daisios, ziua a zecea, cea ridicată (?). L-au cinstit pe tatăl (lor),
Stratoneikianos spre amintire, fiii lui, Glykon şi Stratoneikianos, şi soţia lui,
Menophila, spre bună amintire; dacă cineva ar voi să pângărească acest mormânt, să
aibă parte de mânia lui Apollo şi a stăpânei Anaeitis asupra copiilor copiilor şi a
urmaşilor urmaşilor lor. ”
(Kalın Harman, sec. III; IGSK, 52, 66)
Cea mai interesantă mărturie privind utilizarea unui nou limbaj religios
comun, plurivalent, specific filosofiei religioase a epocii, un veritabil „limbaj al
zeilor” – după cum l-a denumit Robin Lane Fox în lucrarea sa monumentală
dedicată relaţiilor dintre păgâni şi creştini începând cu sfârşitul dinastiei
Antoninilor – o reprezintă inscripţia desoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea pe
locul unui mic oraş din nordul Lyciei, Oinoanda. Conţinutul acestei inscripţii îl
regăsim parţial reprodus în Instituţiile divine ale lui Lactanţiu, precum şi în textul
al 13-lea dintr-o colecţie de oracole alcătuită în secolul al V-lea cunoscută sub
denumirea curentă de Teosofia de la Tübingen (Mitchell, II, 1993, 44; Lane Fox,
1997).
Lactantius, Instituţiile divine, I, 7, 1 (ed.rom., p. 35) afirmă că: „Chiar Apollo,
pe care – în afara celorlalţi – ei îl consideră divin şi prevestitor în cel mai înalt
grad, aflându-se la Colofon, unde – gândesc – plecase din Delfi atras de plăcuta
Asie, unuia care întreba cine sau ce reprezintă de fapt Dumnezeu, i-a răspuns prin
douăzeci şi unu de versuri, a căror idee este aceasta: « Născut din el însuşi,
neînvăţat de cineva, fără mamă, de neclintit, necuprins nici în nume, nici în
cuvânt, locuind în foc, acesta este Dumnezeu, în timp ce noi nu suntem decât o
mică parte a lui Dumnezeu, îngerii lui »” (des Places, ANRW, II, 17.4, 1984, 2301-
2302; Mitchell, II, 1993, 43-44; Robert, 1971, 597-603 şi urm.; Lane Fox, 1997,
179-181; Milner, Smith, 1994, 73-74)
„Cea născută din ea însăşi, neînvăţată de nimeni, fără de mamă, statornică,
necuprinsă de nume, denumită cu multe nume, sălăşluind în foc, aceasta este
Divinitatea. Iar noi, îngerii, suntem doar o mică parte din Divinitate. Vouă,
celor care întrebaţi aceasta despre divinitate, despre natura sa, ea a răspuns
că Eterul este Divinitatea care vede totul, spre care privind rugaţi-vă
dimineaţa, îndreptându-vă spre Răsărit.”
(Oinoanda, sec. III; Mitchell, 1999, 143, nr. 233 (Pl. 1, 2, p. 88-89); Robert, 1971,
597-619 = OMS, 5, 1989, 617-619; SEG, 27, 1977, 933; Hall, 1978, 263-267 (pentru
contextul arheologic; Pl. XI-XIII); Milner, Smith, 1994, 73-74; ETAM, 4, 37; Potter,
1990, 351-355)
(Oinoanda, sec. III; Ameling, 1999-2000, 107; Mitchell, 1999, 143, nr. 234 (Pl. 3, p.
90); Colpe, Low, 1994, col. 1051; Hall, 1978, 265)
Oracolul din Oinoanda mai pune în discuție, în afară de problema naturii
divinității și a esenței sale, și pe cea a ierarhizării lumii divine prin
introducerea ideii de divinitate subordonată, care joacă rolul unui adevărat
înger, nu doar de simplu mesager al zeilor, întrucât dispune și de autonomie
și de capacitate interpretativă a acestor mesaje primite (vezi și oracolul lui
Apollo Smintheus, precum și alte cazuri din lumea anatoliană în care Hosios
kai Dikaios, Mên, Megalos Theios, Agathos Angelos, Theios Basileus joacă
rolul de îngeri și/sau de esențe divine subordonate, uneori chiar lui
Hypsistos).
2. Modelul multistratificat al mediului etnocultural
și religios din Asia Mică
(potrivit lui J. Keil și G. Petzl)
1. existenţa unui clivaj din punct de vedere lingvistic şi cultural între zonele
de coastă, mai elenizate, şi cele din interiorul peninsulei;
(Dignas, 2003, 77-79; Lane Fox, 1997, 44 şi urm.; Brixhe, 2008, 72; Mitchell, 1993,
170-176; Petzl, 2002, 384)
3.2. Cultele microasiatice în cadrul cultelor orientale.
Particularități ale celui de-al doilea păgânism
1. Modelul diasporic (Mithra, Mên, Anaitis)
Mithra însă nu este un tip de zeu care moare și reînvie periodic, iar
mântuirea în cadrul mithraismului, în opinia lui Turcan, era una colectivă, așa
cum este ea redată de scena tauroctoniei, și nu una individuală.
3. Cultele microasiatice și cel de-al doilea păgânism
„[---] Dionysos fiul lui Dio[---], nepotul lui Diogenes, din Lycia, Zeului Preaînalt şi Mamei
Oreia, în urma poruncii, şi tuturor zeilor şi tuturor zeiţelor, în semn de mulţumire. ”
(Nysa, sec. al II-lea; TAM, II.3, 737)
„Tychos, cel care se mai numeşte şi Attalianos, fiul lui Hermaios, nepotul lui
Hermaios, syrul, a ridicat (aceasta) Zeului Preaînalt, cel grabnic-ascultător, în urma
poruncii sale, împreună cu pasul celui ce se îndreaptă către divinitate. ”
(Termessos, sec. II; TAM, III.1, 32)
„Lucius Aelius Moles cel tânăr a făcut locul pentru libaţii, iar Lucius Aelius
Terentianus Moles, fiul său, a făcut şi a dedicat ţesătura pe cheltuiala sa, în urma poruncii
lui Mên al Keraeitenilor.”
(Keraia, sec. II-III; IGSK, 57, 83)
„În anul 308, luna a treia, ziua a 18-a. Lui Helios Apollo Lairmenos, Au(relios)
Glykon din Hierapolis, fiul lui Dorotheos, împreună cu soţia mea, Au(relia) Tata, fiica lui
Apollonios din Atyochorion, o consacrăm pe cea crescută (de noi), Stratoneike, ca
funcţionară sacră în urma poruncii zeului. Dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să
dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi fiscului (alţi) 2.500 de denari. ”
„În anul 244, luna Apellaios. Apollonios, fiul lui Apollonios, a mâniat
pe Mên Axiottenos şi a fost pedepsit. (Zeul) i-a poruncit să ridice statuile
zeului Mên Tiamou şi Anaeitis din avutul lui; a întârziat un timp şi nu a
lăsat-o pe Apphia ca să graveze o stelă şi să dăruiască parcelele ei, şi acum
dăruieşte parcela lui de butuci de vie de lângă Pagasi, pe care desparte
locul lui Claudius Milo, în vecinătatea lui Amyntas şi Onesa. În timpul
preotului Alexandros Mourkos.”
(Kalburcu, 159-160 d.Hr.; Petzl, 1994, 92-94, nr. 71; Malay, Petzl, 1985, 60-63, Nr. 4 )
„Noroc bun! Straton, fiul lui Moukazos, am ridicat (aceasta) lui Zeus
Hypsistos în urma visului.”
(Nikomedeia, sec. I-II; TAM, IV.1, 62; Ist Forsch, 14, 37)
„ Mare este numele zeului, mare este cel Sfânt, mare cel bun! În urma
visului. ” (Arvalia, lângă Efes, sec. III- aclamație în cinstea lui Hosios kai Dikaios; Ricl, 1991, 47,
nr. 105; IGSK, 17, 3100 (facsimil); Robert, Hellenica, X, 1955, 88-89)
„ Mare este Mama care l-a născut pe Meis, mare este Meis cel Ceresc, Meis
al lui Artemidoros, care stăpâneşte Axiotta şi puterea sa! Pentru că fiul lui
Artemas, P(h)osphoros, când era copil de şase ani a îmbrăcat haina care
avea pe ea impurităţi. Zeul a făcut o cercetare; şi un acord de trei sunete (a
înlăturat păcatul/greşeala). Iar el (= răufăcătorul) a relatat în scris pe stelă
despre manifestările puterii zeului. În anul 245, în ziua a 12-a a lunii
Panemos. ”
(Petzl, 1994, 66-67, nr. 55)
C. Sentimentul de pietate
„Pol(l)io (închină aceasta) Marelui Zeus Oreites şi lui Mên din Axiotta
care stăpâneşte ca rege în Perkos (sau: în Perkon). Pentru că problema mi-a
fost ascunsă şi am depăşit graniţa fără să fi aparţinut locului respectiv m-au
pedepsit zeii, în anul 323, în ziua a 20-a a lunii Distros. El a înlăturat
păcatul prin acordul triplu, prin cârtiţă şi vrabie şi carne de ton; şi el a adus
mijlocul de împăcare a mâniei divine pe care îl primeau zeii de obicei, timp
în care stela a fost ridicată: un modius de grâu, un prochos de vin. Pentru
masa funcţionarilor sfinţi (hiereis): un cypros şi jumătate de grâu, un
prochos de vin, mazăre şi salată; şi eu i-am făcut pe zei favorabili, până la
copii copiilor şi urmaşii urmaşilor.”
(Petzl, 1994, 11-14, nr. 9)
D. Dreptatea divină
„Mare este Mama lui Mên Axiottenos! Glykon, fiul lui Apollonios, şi
Myrtion, soţia lui Glykon (au dedicat această) laudă lui Mên cel Celest, lui
Mên al lui Artemidoros care stăpâneşte peste Axiotta pentru izbăvirea lor şi a
copiilor lor; căci tu, stăpâne, când eram prizonier, te-ai îndurat spre mine.
Mare îţi este sfinţenia, mare îţi este dreptatea, mare îţi este biruinţa, mari îţi
sunt răzbunările, mare îţi este (sfatul celor) doisprezece cei care îţi stau
alături! Am căzut prizonier din cauza lui Demainetos, fiul fratelui (meu); din
cauză că am abandonat cele ale mele şi ţi-am dat ţie ajutor ca unui fiu; tu m-
ai dat afară şi m-ai dat în captivitate nu ca unui unchi, ci ca un nelegiuit.
Mare este aşadar Meis care stăpâneşte peste Axiotta: mi-ai dat câştig de cauză
(şi) te preamăresc! În anul 142, luna Panemos, ziua a doua. ”
(Ayazviran, 58 d.Hr.; Ricl, 2008, 577, nr. 55; Malay, 2003, 13-14)
„Poruncesc acestea celor care au fost eliberaţi de mine prin această
hotărâre şi celor care au fost înşiruiţi de mine pe cele două tăbliţe şi
codicile (ale testamentului): copiii lor să nu fie abandonaţi, (pentru ca)
familia liberţilor să fie totdeauna unită şi nimeni niciodată să nu fie
aşezat în mormântul meu; iar dacă vreunul dintre liberţi sau urmaşii lor
fie ar comite o nedreptate, fie şi-ar însuşi ceva din cele date de mine, fie
l-ar distruge sau l-ar mutila, să aducă în fiecare an zeiţei din Komana,
nouă fecioare neprihănite, nouă tineri, nouă tauri albi cu coarne aurite,
nouă juninci, nouă cai cu frâiele aurite, nouă ţapi albi, nouă capre,
nouă berbeci cu lâna de aur şi nouă rândunele albe şi să consacre
acestea lui Zeus din Thymnasa, Zeus Pharnovos şi Anaitis; şi nici aşa
zeii sus-menţionaţi nu vor fi împăcaţi, iar pământul nu va da roadă, nici
cerul ploaie, nici soarele lumină, ci să fie învinuit de sacrilegiu şi fiind
părăsit şi nimicit să-i piară sămânţa. Am pus această tăbliţă pe
mormântul meu. ”
(Imprecație funerară cu invocarea zeiței Mâ; Büyütaşli Häyük, sec. I-III; Debord, 2005, 15-30;
Aydaş, 2002, 23-27)
„Mare este Mis al lui Artemidoros, care stăpâneşte Axiotta, şi puterea sa.
După ce Tatia, fiica lui Nikephoros, din (regiunea) Mokaddene, le-a
împrumutat bani lui Gaius şi soţiei lui, Aphphia, din Mokaddene, înştiinţându-
i: «Împrumut până la termenul?---», sus-numitul Gaius a înşelat-o. Pentru că
a fost înşelată, susnumita Tatias a strigat către zeu ca să-i dea ajutor. Mare
este acum (zeul) care l-a pedepsit(?) pe Gaius şi a returnat(?) [--] banii! ”
(Maionia, sec. I-III d.Hr.; Petzl, 1994, 102-104, nr. 79 (cu bibliografie); TAM, V.1, 525)
„În anul 241, luna Panemos, ziua a doua. Mare este Artemis Anaeitis şi
Meis Tiamou! Când Iucundus a ajuns într-o stare de nebunie şi zvonul s-a
răspândit la toţi oamenii, că i-a fost dată o otravă de către soacra lui, Tatia(s),
atunci Tatias a ridicat sceptrul şi a adus blesteme în templu: a clarificat
respectivele zvonuri - (şi aceasta) deşi era conştientă (că se comportă aşa cum
susţineau zvonurile). Zeii au adus asupra ei o pedeapsă de care n-a scăpat. La
fel şi Socrates, fiul ei, pe când urma acelaşi drum care ducea către dumbrava
sacră şi ţinea un cosor; acesta i-a căzut din mână peste picior şi astfel a pierit
de pe urma pedepsei în aceeaşi zi. Mari sunt acum zeii din Azita! Ei au cerut
ca sceptrul şi blestemele făcute în templu să fie dezlegate. Pe acestea le-au
dezlegat copiii lui Iucundus şi al lui Moschion, nepoţii Tatiei: Sokrateia şi
Moschas şi Iucundus şi Menekrates, după ce i-au făcut pe zei să fie îndurători
în orice privinţă, de acum preamărim puterea zeilor scriind pe stelă. ”
(Ayazviran, 156-157 d.Hr.; TAM, V.1, 318; CMRDM, I, 44)
„Mare este Mama lui Mên Axiottenos! Glykon, fiul lui Apollonios,
şi Myrtion, soţia lui Glykon (au dedicat această) laudă lui Mên cel
Celest, lui Mên al lui Artemidoros care stăpâneşte peste Axiotta pentru
izbăvirea lor şi a copiilor lor; căci tu, stăpâne, când eram prizonier, te-
ai îndurat spre mine. Mare îţi este sfinţenia, mare îţi este dreptatea,
mare îţi este biruinţa, mari îţi sunt răzbunările, mare îţi este (sfatul
celor) doisprezece cei care îţi stau alături! Am căzut prizonier din cauza
lui Demainetos, fiul fratelui (meu); din cauză că am abandonat cele ale
mele şi ţi-am dat ţie ajutor ca unui fiu; tu m-ai dat afară şi m-ai dat în
captivitate nu ca unui unchi, ci ca un nelegiuit. Mare este aşadar Meis
care stăpâneşte peste Axiotta: mi-ai dat câştig de cauză (şi) te
preamăresc! În anul 142, luna Panemos, ziua a doua. ”
(Ayazviran, 58 d.Hr.; Ricl, 2008, 577, nr. 55; Malay, 2003, 13-14)