UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE ISTORIE

AGRICULTURA EPOCII
ENEOLITICE
(referat)

Coordonator: Susținător:

Conf.univ.dr. Ovidiu-Ștefan Buruiană Student Ionel Buduroi

Anul II, grupa H 211

Iași
2015
 CUPRINS

CUPRINS 2

INTRODUCERE 3

AGRICULTURA EPOCII ENEOLITICE 4

CONCLUZII 10

ANEXE 11

BIBLIOGRAFIE 12

2
 INTRODUCERE

În prezenta lucrare ne propunem să sintetizăm, în urma cercetării mai multor studii și

articole ale diferiților specialiști ai epocii neo-eneolitice, problema apariției și dezvoltării
agriculturii în spațiul carpato-danubiano-pontic în epoca eneolitică.
Mi-am propus tratarea acestei teme, deoarece în comparație cu subiectul despre
descoperirile ceramicii și evoluția acesteia de-a lungul epocilor istorice, agricultura nu este
atât de mult scoasă în evidență și nu este atât de mult analizată în studiile de specialitate.
În lucrarea de față am încercat să aduc în prim-plan descoperirile ce au avut loc, în
decursul etapelor de cercetare întinse pe mai mulți ani, cu privire la cultivarea plantelor și
formele agriculturii eneolitice, după ce, mai întâi, am fixat aria de răspândire a diferitelor
culturi din fazele acestei fulminante epoci.
Primele cercetări au avut loc în secolul al XIX-lea, începând cu anul 1870, prin
săpăturile de la Calomfirești (D. Butulescu), apoi de la Vădastra (1871-1873 de C. Bolliac),
Cucuteni (1885-1888 de N. Beldiceanu, Gr. Buțureanu, G. Diamandi, D. Butulescu), precum
și scrierile sintetice și studiile renumiților preistoricieni Al. Odobescu și Gr. Tocilescu ș.a.
Începând cu anul 1921 se organizează sistematic activități arheologice pe tot cuprinsul țării de
către Vasile Pârvan, ajutat fiind de Ion Andrieșescu, și ies de sub tipar câteva volume de
sinteze care privesc preistoria României, publicate de Ion Nestor, Dumitru Berciu, Dinu V.
Rosetti și monografia lui Hubert Schmidt, privind săpăturile de la Cucuteni.1
După cel de-al doilea război mondial, sunt întreprinse cercetări arheologice importante
la Hăbăşeşti (anii '50) şi Căscioarele (anii '60), fiind dezvelite pentru prima oară în România
aşezări neolitice în întregime. În anii '70-80 încep să apară monografiile unor culturi
arheologice (Boian, Precucuteni) sau ale unor aşezări (Rast, Târpeşti), graţie cercetărilor de
mare amploare întreprinse uneori pe foarte mulţi ani. Începând din anii '80-90 şi până în
prezent a început să se pună accentul din ce în ce mai mult atât pe cercetările interdisciplinare
(proiectul româno-francez de la Hârşova, microzona Bucşani, aşezarea de tip tell de la
Borduşani, Southern Romania Archaeological Project, aşezarea de la Uivar şi, altele), cât şi pe
efortul de modernizare a tehnicilor de săpătură şi înregistrare.2

1
Eugen Comșa, Neoliticul pe teritoriul României. Considerații, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1987, p. 9-10
2
http://www.arheologie.ro/doc/arh_pt_toti/neolitic.pdf

3
 AGRICULTURA EPOCII ENEOLITICE

Numim eneolitic ceea ce reprezintă ultima fază a epocii neolitice, faza de tranziție de
la epoca neolitică (epoca pietrei șlefuite) la epoca bronzului (epoca metalelor). Ea definește
întreg ansamblul de schimbări de mentalitate, de viață economică, socială și religioasă,
precum și de comportament, ce au avut loc în urma sintezei dintre culturile neoliticului târziu
(cultura Dudești) cu noile culturi din eneoliticul timpuriu, ce au dus la nașterea unor civilizații
noi, așa cum sunt cele de tip Boian și Precucuteni. 3 Această nouă etapă din evoluția culturii și
gândirii în cadrul preistoriei este caracterizată de descoperirea metalurgiei cuprului, de unde
noi numim această epocă și chalcolithic (din grecescul χαλκός – aramă) 4, precum și de
utilizarea brăzdarului primitiv, apariția așezărilor de tip tell, a sanctuarelor, a necropolelor
separate de zona de locuit, dar și a zonelor agricole, ce sunt delimitate de spațiul de locuit prin
șanțuri și palisade de lemn.
Eneoliticul pe teritoriul nostru începe în perioade diferite, astfel că de-a lungul
timpului au existat controverse privind data când ia naștere această epocă la noi, unii
susținând că ea începe odată cu utilizarea primelor piese de cupru, iar alții recunosc acest
început în momentul când se constată o metalurgie a cuprului intensă, cu realizarea unor
unelte de mari dimensiuni.5
Eu mă voi ghida, când voi vorbi despre epoca în sine și despre apariția agriculturii în
spațiul nostru, după primul model de periodizare, menționat mai sus, astfel că data apariției
eneoliticului pe teritoriul de la nord de Dunăre, după noul sistem de periodizare, a fost
apreciată ca fiind 4250-3750 b.c., iar epoca a fost subîmpărțită în eneoliticul timpuriu,
eneoliticul dezvoltat și eneoliticul final.6 (Tabelul nr. 1) O împărțire mai recentă atribuie doar
două subdiviziuni acestei perioade, anume eneoliticul timpuriu și cel dezvoltat.7
În cele ce urmează, voi prezenta, cât mai rezumativ cu putință, aceste faze ale
eneoliticului, arătând răspândirea diferitelor culturi și civilizații, care au dominat această
epocă, precum și cum s-a dezvoltat agricultura în cadrul acestor culturi, pe teritoriul carpato-
danubiano-pontic.

3
Nicolae Ursulescu, Contribuții privind neoliticul și eneoliticul din regiunile est-carpatice ale României, vol. I,
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2000, p. 340
4
Mircea Petrescu-Dîmbovița, Neo-eneoliticul – Caracteristici generale, în Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea
timpurilor îndepărtate(coord. Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița și Alexandru Vulpe, Membru corespondent al
Academiei Române), Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 120
5
Nicolae Ursulescu, Începuturile Istoriei pe teritoriul României, Casa Editorială „Demiurg”, Iași, 1998, p. 54-55.
6
Ibidem, p. 54.
7
Mircea Petrescu-Dîmbovița, op.cit., p. 121

4
 În perioada eneoliticului timpuriu, comunitățile de pe teritoriul țării noastre au
continuat dezvoltarea lor culturală din neolitic, intrând în contact cu civilizațiile de origine
meridională și est-central europeană, rezultând culturile Vinča târzie, Vădastra, Boian și
Hamangia, Tisa și Precucuteni.8
Cultura Vinča (faza C) s-a răspândit la începuturile eneoliticului în sud-vestul
României, menținându-se până la apariția culturilor Gumelnița, Ariușd-Cucuteni și Petrești, în
eneoliticul dezvoltat. În cadrul acestei culturi se observă o schimbare profundă a tipurilor de
așezare și de locuință, față de perioada neoliticului dezvoltat, în urma unor importante
transformări în viața economică, una dintre acestea fiind folosirea tot mai intensă a unui plug
primitiv, numit aratru, care a dus la o intensificare a cultivării plantelor și la mărirea
suprafețelor lucrate pentru obținerea unor recolte cât mai mari. 9 Menționez că aceste suprafețe
erau situate înafara ariei de locuit, fiind delimitate prin șanțuri și palisade. În urma săpăturilor
arheologice de la Liubcova (jud. Caraș-Severin) a fost găsită, pe lângă alte fragmente
ceramice, partea inferioară a unui vas de același tip cu celelalte fragmente, având pe fund, în
interior, numeroase și diverse boabe, amestecate cu cenușă, o parte fiind trimise la Berlin
pentru analiză de Carbon 14, iar o parte au fost predate lui Marin Cârciumaru pentru
determinări. În urma analizelor a reieșit că boabele respective sunt de orz, grâu și mei. 10 De
asemenea, în localitatea Rast, din Oltenia, s-au descoperit unelte de corn, considerate ca fiind
de aratru11, iar descoperirea de la Tărtăria (lângă Orăștie), care aparține fondului vinčian, ne
aduce în față imaginea agricultorului din această epocă. Aici s-a descoperit, pe o placă de lut
ars, desenate figurile a două animale cornute, mergând în pas domol una lângă alta, iar în
urma lor și în pas cu ele, este arătată figura unui om, cu brațele lăsate, ținând în mâini un
aratru, aceasta fiind cea mai veche reprezentare a unui cultivator neolitic de pe teritoriul
nostru.12
Cultura Vădastra are ca și caracteristică așezările situate pe terase, cu șanț de apărare
și locuințe sub formă de bordei, iar mai târziu, în faza a doua, a intrat în contact cu așezările
culturii Sălcuța și Boian (faza Giulești), caracteristice acestei perioade fiind așezările de tip
tell și locuințele de suprafață, unele având podeaua din lut. 13 În cadrul acestor schimbări în
organizarea așezărilor și în construcția locuințelor, care ne indică o dezvoltare a unor

8
Idem, Eneoliticul timpuriu, în op.cit., p. 148
9
Eugen Comșa, op.cit., p. 72
10
Idem, Viața oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic în mileniile 7-4 î.Hr., Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1996, p. 18
11
Idem, Neoliticul pe teritoriul României. Considerații, p. 72
12
Idem, Viața oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic în mileniile 7-4 î.Hr., p. 20
13
Mircea Petrescu-Dîmbovița, Neo-eneoliticul – Caracteristici generale, p. 149

5
comunități sedentare, se trece la agricultura incipientă, prin folosirea plugului primitiv
(aratrum), cu tracțiune animală14, indicație oferită de oasele de bovine, folosite ca animale de
tracțiune, descoperite prin săpăturile de la Crușovu.15 De la descoperirile arheologice de pe
„Măgura Fetelor” de la Vădastra, jud. Olt, (faza Vădastra II), avem informația despre
cultivarea grâului, a orzului și meiului (Triticum monococcum, Hordeum sp., Panicum sp.)16,
fiind scoase la iveală diferite amprente și boabe carbonizate, care indică aceste lucruri.17
La începutul fazei Vidra, a culturii Boian, se constată schimbarea tipurilor de grâu
cultivate cu altele de o productivitate mai mare. Tot acum s-a trecut și la folosirea intensă a
plugului cu tracțiune animală.18 În unele complexe din faza Bolintineanu s-au descoperit
boabe carbonizate sau amprente pe lipitură de lut ars de grâu, mei și probabil hrișcă (Triticum
monococcum, Panicum miliaceum, Fagopyrum sp.)19. În etapa Giulești, s-au descoperit în
complexul de la Greaca (jud. Giurgiu) boabe de mei și neghină.20
În partea de început a culturii Hamangia, modul de viață se baza mult pe vânătoare și
pescuit, însă pe parcursul evoluției importanța dată agriculturii a crescut considerabil 21, în
monografia culturii Hamangia menționându-se cultivarea unor specii diferite de grâu și
borceag.22
Cultura Precucuteni reprezintă o sinteză între elementele culturii de origine est-central
europeană și culturile de sorginte meridională, cum sunt Boian, Hamangia și Vinča, însă
asimilate într-un mod propriu.23 Ca și înaintașii lor, locuitorii din spațiul de expansiune a
culturii Precucuteni s-au ocupat cu agricultura și creșterea animalelor. Descoperiri în acest
sens au fost în localitățile Traian și Târpești, din jud. Neamț (urme de grâu imprimate pe
bulgări de lipitură arsă), iar în alte așezări s-au descoperit, pe lipitură arsă, urme de boabe de
grâu, orz, ovăz, mei și de mazăre.24
Perioadele eneoliticului dezvoltat și final se caracterizează printr-o deosebită înflorire
a economiei și vieții social-religioase a comunităților neolitice. Acum se intensifică
cunoașterea și folosirea aramei, producându-se unelte mari, prin tehnica turnării în tipare,

14
Idem, Eneoliticul timpuriu, în Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea timpurilor îndepărtate(coord. Acad. Mircea
Petrescu-Dîmbovița și Acad. Alexandru Vulpe), Editura Enciclopedică, București, 2010, p. 141
15
Eugen Comșa, Neoliticul pe teritoriul României. Considerații, p. 72
16
Marin Cârciumaru, Paleoetnobotanica, Editura „Glasul Bucovinei” și Helios, Iași, 1996, p. 58
17
Eugen Comșa, Viața oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic în mileniile 7-4 î.Hr., p. 18
18
Idem, Neoliticul pe teritoriul României. Considerații, p. 43
19
Marin Cârciumaru, op.cit., p. 58
20
Eugen Comșa, Viața oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic în mileniile 7-4 î.Hr., p. 18-19
21
Nicolae Ursulescu, op.cit., p. 94
22
Eugen Comșa, op.cit., p. 19
23
Mircea Petrescu-Dîmbovița, op.cit., p. 152-153
24
Eugen Comșa, op.cit., p. 19

6
simple sau bivalve, ceea ce i-a făcut pe unii istorici să susțină că abia din această perioadă s-ar
putea vorbi despre o adevărată epocă a eneoliticului. 25 Tot acum se dezvoltă meșteșugul
torsului și al țesutului, olăritul, precum și producerea de ceramică de calitate superioară, prin
arderea în cuptoare mult evoluate față de epoca precedentă. 26 Se cunoaște în această perioadă
un spor demografic, dovedit de creșterea densității așezărilor și a numărului de locuințe,
dispuse după un anumit plan, având una sau mai multe vetre.27 În plan spiritual, se dezvoltă o
bogată artă plastică zoomorfă și antropomorfă, pusă în legătură cu ideea de fertilitate și cultul
fecundității, apar locuri speciale pentru cult (sanctuare), precum și locuri separate pentru
înhumare, așezate înafara spațiului de locuit, numite necropole.
Vedem, așadar, o evoluție extraordinară a populațiilor eneoliticului, evoluție care
treptat va conduce spre dezvoltarea civilizațiilor epocii bronzului de mai târziu. Culturile
specifice acestei epoci sunt cultura Gumelnița, cultura Sălcuța, cultura Petrești, cultura
Bodrogkeresztúr (Gornești), cultura Tiszapolgár, grupul cultural Decea Mureșului, Complexul
cultural Cucuteni- Ariușd- Tripolie și cultura Cernavodă I.28
Purtătorii culturii Gumelnița practicau din plin agricultura, cu siguranță tot cu ajutorul
plugului tras de animale după ce, în prealabil, defrișau ariile unde urmau să semene. 29 În acest
sens avem o serie impresionantă de descoperiri arheologice: la Hârșova (jud. Constanța) s-au
descoperit bobe de grâu datate la începutul culturii, în așezarea de tip tell de la Gumelnița,
lângă Oltenița (jud. Călărași) s-au descoperit numeroase boabe de grâu care au fost trimise la
Groningen pentru analiză de Carbon 14, rezultatul fiind că ele datează de la 3400±90 î.e.n., în
așezarea de la Cunești (jud. Călărași) au fost scoase la iveală resturile a trei vase mari de
provizii, care aveau pe fund grămăjoare de boabe carbonizate, iar determinarea făcută de
Marin Cârciumaru a fost că ele aparțin secarei. La Jilava (lângă București) s-au descoperit
fragmentele unor vase mari și grâne carbonizate: grâu și mei. Toate rămășițele locuințelor din
aceste așezări au urme pe lipitura arsă de paie, pleavă și de boabe de grâu.30 Recoltarea grâului
se făcea prin smulgere, apoi era legat în snopi și dus în așezare pentru a fi bătut de pe spice,
descoperirea de la Teiu (jud. Argeș) dându-ne dovezi în acest sens: aici s-au găsit snopi de
grâu carbonizați, firele de grâu, în majoritate smulse, fiind legate cu tulpini de curpen sau
iederă.31
25
Nicolae Ursulescu, op.cit., p. 116
26
Mircea Petrescu-Dîmbovița, Eneoliticul dezvoltat, p. 155
27
Nicolae Ursulescu, op.cit., p. 120
28
Mircea Petrescu-Dîmbovița, op.cit., p. 155
29
Al. Păunescu, Evoluția uneltelor și armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970, p. 51
30
Eugen Comșa, op.cit., p. 23-24
31
Idem, Eugen Comșa, Neoliticul pe teritoriul României. Considerații, p. 74

7
 Și în cadrul culturii Sălcuța agricultura era dezvoltată, căci se descoperă în Oltenia, la
Sălcuța (jud. Dolj), boabe carbonizate de grâu și de secară, iar la Ostrovul Simian, un complex
de tip Sălcuța, sunt găsite boabe carbonizate de grâu. 32 O descoperire care ne ajută și mai mult
să înțelegem agricultura acestei culturi este cea a găsirii unui fragment de mandibulă de om,
aparținând unui bărbat de 40-45 de ani. În urma analizelor făcute de Colectivul de
Antropologie al Academiei Române s-a ajuns la concluziile că spicele erau strânse direct cu
mâna, iar separarea boabelor de pleavă nu era completă, căci s-au descoperit urme de siliciu,
care poate fi atât din spic, cât și din făina care era măcinată pe piatră; datorită tehnicii
primitive e posibil ca spicul de grâu să fie zdrobit întreg pe râșniță cu zdrobitorul sau
frecătoarea și nu doar boabele singure.33
Numeroase descoperiri ne vorbesc despre agricultura practicată în cadrul comunităților
cucuteniene. Astfel, la Bodești (jud. Neamț), în așezarea „Frumușica”, s-au descoperit 14
aglomerări de grâu carbonizat, ce erau în vase mari pentru provizii; la Hăbășești (jud. Iași), în
stațiunea „Holmul” s-au descoperit dovezi privind cultivarea grâului și a măzărichii, iar la
Izvoare (jud. Neamț) s-au găsit mai multe boabe carbonizate de grâu și de mei. Purtătorii
culturii Cucuteni a folosit și ei intens aratrul, astfel de brăzdare fiind descoperite la Valea
Lupului și Splaiul Bahluiului (jud. Iași – cinci), Dolhasca (jud. Suceava) și Trușești (jud.
Botoșani), între care un aratru cu plaz. Aceste brăzdare aveau până la 50 cm înălțime, erau
perforate în lateral, iar partea inferioară era ascuțită, printr-o tăietură oblică. Din cauza frecării
cu pământul se observă o urmă de lustruire de 8-10 cm, prin aceasta dându-ne seama de
adâncimea la care se ara în acea vreme.34 La Cărasa Miclăușeni, jud. Botoșani, s-au descoperit
boabe de secară, iar la Bodești, jud. Neamț, boabe de cânepă. O descoperire importantă este
cea de la Văleni (jud. Neamț), unde s-au scos la iveală semințe carbonizate de leguminoase. În
legătură cu agricultura stă un adevărat cult al fertilității și fecundității, descoperindu-se
numeroase figurine de lut ars, acre au în interior boabe de grâu.35
Perioada de tranziție spre epoca bronzului, care se desfășoară între cca. 2500-1800b.c.,
o numesc specialiștii eneoliticul final. În această perioadă au avut loc profunde transformări
de ordin economic, social și etnic, fapt ce o face destul de interesantă pentru cercetători.
Schimbările climatice, cât și, probabil, cauzele economico-sociale, au făcut ca populațiile
pastorale nomade sau seminomade nord-pontice sau nord-caspice să migreze până spre

32
Idem, Viața oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic în mileniile 7-4 î.Hr., p. 24
33
D. Berciu, Contribuții la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetări, Editura Academiei
Republicii Populare Române, București, 1961, p. 345
34
Eugen Comșa, op.cit., p. 25-26
35
Ibidem, p. 27

8
teritoriul carpatic, în spațiul culturilor agricole ale eneoliticului dezvoltat, astfel stabilindu-se
o stare de nesiguranță și instabilitate, după cum ne-o indică și dovezile arheologice cu privire
la așezările vremii (locuințele de suprafață sunt înlocuite cu cele de tip adâncit în pământ). Se
accentuează conflictele intertribale, ocupațiile sunt mixte, atât pastorale, cât și agricole și de
creștere a animalelor, familiile gentilice devin treptat patriarhale și apar primele mari
necropole de incinerație de pe teritoriul nostru. În contextul eneoliticului final și al Bronzului
timpuriu are loc tumultosul proces de indo-europenizare, născându-se popoarele indo-
europene (indienii, medo-perșii, hitiții, cimerienii, sciții, tracii, celții, italicii, germanii ș.a.). 36
Așadar, observăm că în cadrul acestor schimbări culturale s-a născut marele neam al tracilor,
care va fi considerat de Herodot, drept cel mai numeros din lume, după cel al inzilor.37
Culturile specifice acestei perioade sunt culturile Horodiștea-Erbiceni, cultura
amforelor sferice, Foltești-Cernavodă II, Cernavodă III, Coțofeni, Baden și cultura Kostolac.
Aceste culturi sunt comune atât eneoliticului final, cât și epocii bronzului timpuriu, de aceea
cei care împart eneoliticul în trei faze, încadrează aceste culturi în eneoliticul final, iar cei care
atribuie eneoliticului doar două faze, încadrează acestea în epoca timpurie a bronzului. Cert
este că aceste curente de cultură s-au dezvoltat pe teritoriul țării noastre între cca. 2500-1800
b.c.(Tabelul nr. 1) Agricultura în cadrul acestor culturi este combinată cu păstoritul și
creșterea animalelor, viața economică având aici un caracter mixt.38

36
Nicolae Ursulescu, op.cit., p. 160-163
37
Herodot, Istorii, V, 3, în Fontes ad Historiam Dacoromaniae Pertinentes/Izvoare privind Istoria Românilor, vol.
I, De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus (coord. Prof. Gheorghe Ștefan, Membru corespondent al Academiei
R.P.R.), Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1964, p. 65
38
Nicolae Ursulescu, op.cit., p. 166-183

9
 CONCLUZII

După cum am arătat în cele de mai sus, descoperirile cu privire la cultivarea plantelor
și modul în care se făcea agricultura în epoca eneolitică sunt numeroase. Ele încep cu cele din
cultura Vinča, din eneoliticul timpuriu, și se încheie cu cele din cultura complexului Cucuteni-
Ariușd- Tripolje, laitmotivul acestor descoperiri nefiind altul decât acel brăzdar primitiv, din
corn de cerb, cu tracțiune animală, numit aratru.
Descoperirea acestei unelte a cauzat o „revoluție”, după cum susține Gordon Childe 39,
în ce privește viața economică, socială și religioasă a comunităților neolitice care, de acum, își
dezvoltă o viață sedentară, axată pe cultivarea pământului și creșterea animalelor, lucru ce a
dus și la schimbarea comportamentului social și religios, având loc, în același timp, și o
„revoluție a simbolurilor”.40

39
Idem, Problema neolitizării, în Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea timpurilor îndepărtate (coord. Acad. M.
Petrescu-Dîmbovița și Alexandru Vulpe), Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 111
40
Ibidem, p. 114

10
 Anexe

Tabelul nr. 1: Periodizarea epocii neo-eneolitice

11
 Bibliografie

I. IZVOARE

Herodot, Istorii, V, 3, în Fontes ad Historiam Dacoromaniae Pertinentes/Izvoare privind

Istoria Românilor, vol. I, De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus (coord. Prof. Gheorghe
Ștefan, Membru corespondent al Academiei R.P.R.), Editura Academiei Republicii
Populare Române, București, 1964

II. DICȚIONARE, ENCICLOPEDII

Dicționar de istorie veche a României (coord. Dionisie M. Pippidi), Editura Științifică și

Enciclopedică, București, 1976
Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României (coord. Constantin Preda), Editura
Enciclopedică, București, vol. I, 1994 (A-C); vol. II, 1996 (D-L); vol. III, 2000 (M-Q).

III. BIBLIOGRAFII

Bibliografia istorică a României, Editura Academiei Române, București, vol. I, 1970

(perioada 1944-1969); vol. IV, (perioada 1969-1974); vol. V., 1980 (perioada 1974-1979);
vol. Vol. VII, 1990 (perioada 1984-1989); vol. VIII, 1995 (perioada 1989-1994) și vol.
IX, 2000 (perioada 1994-1999).

IV. LUCRĂRI GENERALE

Berciu D., Contribuții la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetări,

Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1961
Cârciumaru Marin, Paleoetnobotanica, Editura „Glasul Bucovinei” și Helios, Iași, 1996
Comșa Eugen, Dr., Viața oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic în mileniile 7-4
î.Hr., Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996
Idem, Neoliticul pe teritoriul României. Considerații, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1987
Păunescu Al., Evoluția uneltelor și armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul
României, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970

12
V. LUCRĂRI SPECIALE
Petrescu-Dîmbovița Mircea, Eneoliticul dezvoltat, Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea
timpurilor îndepărtate(coord. Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița și Acad. Alexandru
Vulpe), Editura Enciclopedică, București, 2010, p. 146-161
Idem, Eneoliticul dezvoltat, în Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea timpurilor
îndepărtate(coord. Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița și Alexandru Vulpe, Membru
corespondent al Academiei Române), Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 154-169
Idem, Eneoliticul timpuriu, în Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea timpurilor
îndepărtate(coord. Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița și Acad. Alexandru Vulpe), Editura
Enciclopedică, București, 2010, p. 140-146
Idem, Eneoliticul timpuriu, în Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea timpurilor
îndepărtate(coord. Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița și Alexandru Vulpe, Membru
corespondent al Academiei Române), Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 148-154
Idem, Neo-eneoliticul – Caracteristici generale, în Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea
timpurilor îndepărtate(coord. Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița și Alexandru Vulpe,
Membru corespondent al Academiei Române), Editura Enciclopedică, București, 2001, p.
116-122
Ursulescu Nicolae, Contribuții privind neoliticul și eneoliticul din regiunile est-carpatice
ale României, vol. I, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2000
Idem, Începuturile Istoriei pe teritoriul României, indice Vasile Cotiugă, Casa Editorială
„Demiurg”, Iași, 1998
Idem, Problema neolitizării, în Istoria Românilor, vol. I, Moștenirea timpurilor
îndepărtate (coord. Acad. M. Petrescu-Dîmbovița și Alexandru Vulpe), Editura
Enciclopedică, București, 2001, p. 111-116

13