Universitatea Aurel Vlaicu Arad

Facultatea de Stiinte Umaniste si Sociale

Program de studii Masterat anul I
Administratie Publica in Context European

Referat la

Conf.Univ.

Student

Moldovan Diana

Ce este lobby-ul

1
 In literatura de specialitate lobby-ul este definit ca o activitate de influentare a
politicilor publice:

 "Orice actiune facuta cu scopul de a influenta actiunile institutiilor

guvernamentale".1
 "Interactiunea unui grup de interese, prin lobbyistii sai sau alti
reprezentanti, cu factorii de decizie, fie prin mijloace directe (prin
utilizarea unui lobbyist) sau prin mijloace indirecte (precum demonstratii
publice), cu scopul de a influenta politicile curente sau crearea de relatii
care sa conduca la elaborarea de politici viitoare in beneficiul acelui grup
de interese" .2
 "Procesul de influentare a guvernului si institutiilor sale prin informarea
celor care iau decizii privind politicile publice." 3
 "A efectua activitati cu scopul de a influenta oficiali publici si in special
membri ai corpului legislativ." 4Lobbying and Advocacy, Deanna R.
Gelak, USA, 2008.
Cu alte cuvinte putem defini Lobby-ul ca fiind acțiunea unor persoane sau
grupuri de persoane, având interese variate, specifice și bine definite, prin care
se urmărește influențarea deciziilor luate la nivel politic, o activitate de lobby
care va putea interveni fie înainte de adoptarea unei decizii, fie în timpul
procesului decizional, fie ulterior adoptării deciziei, în etapa implementării,
conform unui proiect de lege adoptat acum tacit de Senat.

Aristotel a definit omul ca fiind “un animal social”, adică o fiinţă care
simte nevoia să socializeze şi care tinde să se deschidă interacţiunilor din cadrul
speciei sale. Datorită nevoii acute de socializare şi de interacţionare cu indivizi
din cadrul speciei lor, oamenii s-au organizat în grupuri sociale având ca primă

1 Public Affairs in Practice, A Practical Guide to Lobbying, Stuart Thomson and Steve John, London,
2007, pag. 3
2 The Handbook of Public Affairs, Phil Harris and Craig S. Fliesher, London, 2005, pag. 282
3 Lobbying –The Art of Political Persuasion, Lionel Zetter, UK, 2008, pag. 3
4 Lobbying and Advocacy, Deanna R. Gelak, USA, 2008

2
formă ceata primitivă.5 Odată cu trecerea timpului şi cu apariţia unor noi nevoi
sociale, organizarea oamenilor sub formă de grupuri sociale a evoluat, ea
reprezentând astfel mai bine realitatea socială a vremurilor respective şi a
nevoilor corelative.

Reglementarea lobby-ului în România

Din păcate,  în ţara noastră accepţiunea termenului “lobby” a fost profund
alterată de anumite practici corupte folosite pentru obţinerea de servicii
pecuniare în scopuri strict personale. O confuzie des întâlnită la noi în ţară este
aceea între infracţiunea de “trafic de influenţă” şi activitatea de “lobby”,
confuzie sporită atât de către mass-media, cât şi de către unii politicieni sau
demnitari români.
Art.256 din Codul Penal Român reglementează traficul de influenţă ca fiind “o
infracţiune în legătură cu serviciul care constă în primirea de bunuri de către o
persoană sau pretinderea lor ori acceptarea unor promisiuni în acest sens,
pentru a interveni pe lângă un funcţionar competent să îndeplinească un anumit
act de serviciu, în scopul de a-l determina să facă sau să nu facă acest act“6.
Sancţiunea faptei este închisoare de la 2 la 10 ani. În plus, foloasele patrimoniale
primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul va fi obligat la plata
echivalentului lor în bani (art. 257 alin. 2 raportat la art. 256 alin. 2 C. pen.).

Societatea românească s-a deschis către democraţia liberală, o dată cu

revoluţia din 1989. Schimbarea regimului comunist a dus, astfel, la apariţia
pluripartidismului, grupurilor şi intereselor lor cele mai diverse, ca şi consecinţă
firească a manifestării libertăţilor politice şi civice neîngrădite. Prin urmare,
libertatea a devenit, astfel, unul dintre reperele fundamentale. Partidele politice
au putut concura pentru putere, iar grupurile de interese şi-au promovat în mod
liber interesele, atât în interacţiunea cu statul, cât şi între ele. Deşi „noile” elite
postcomuniste au fost obligate să-şi direcţioneze eforturile către democratizarea
regimului, acestea s-au confruntat, pe parcursul tranziţiei, cu provocarea de a
înţelege ce este şi cum funcţionează democraţia. Respingerea sistemului
comunist nu a dus şi la modificarea în mod fundamental a mentalităţilor. După
mai bine de două decenii, aproape jumătate dintre români credeau, încă, despre
acesta, că „a fost o idee bună, dar prost aplicată”.
Este esenţial să cunoaştem cum funcţionează sistemul politic românesc ţinând
cont şi de acest fenomen, al agregării intereselor comune în scopul influenţării
deciziei politice. Iar pentru a putea face acest lucru este necesar să stabilim
5 La început, oamenii s-au organizat în grupuri care aveau drept scop găsirea în comun a hranei sau
apărarea reciprocă, însă odată cu trecerea timpului, societatea a evoluat într-un ritm tot mai alert,
astfel încât oamenii au ajuns să se organizeze în grupuri tot mai compleze, precum ginta, satul, oraşul
şi în final statul.

6  Codul Penal- ediţie actualizată 01.10.2011 , Editura Rosseti International

3
sensul cuvintelor utilizate, inclusiv calificarea din punct de vedere juridic în
România a termenului lobby şi să asigurăm un cadru de desfăşurare clar,
previzibil şi transparent pentru procesele decizionale democratice, inclusiv
pentru încercările legitime de influenţare a lor. Fără a face neapărat disonanţă în
contextul mai larg european, România nu dispune încă de o reglementare
expresă privind activităţile de lobby dacă facem abstracţie de menţionarea
existentă din Codul ocupaţiilor din România (COR). Cu toate acestea,
preocupări au existat şi subzistă. Ambele propuneri legislative ce vizează lobby
şi care se mai află în dezbatere parlamentară presupun că activitatea de
influenţare a procesului decizional se face doar de anumite categorii de
profesionişti, care intermediază între un grup de interese şi autoritatea
publică/persoana ce deţine o funcţie sau o demnitate publică şi care sunt
înregistraţi oficial în anumite registre publice. În această viziune, procesul de
influenţare a deciziei publice ar urma să se realizeze de un grup restrâns de
persoane, în schimbul unor sume de bani primite de la un anume grup de
interese.

Reglementarea activităților de lobby în UE

O astfel de lege este prevăzută în Programul de guvernare și cerută de mulți

ani de mediul de afaceri. Începând din 2000 au fost depuse în Parlament mai
multe inițiative legislative, aproape toate dintre acestea fiind însă respinse sau
clasate.  Mai este interesant: Profit.ro a relatat, încă de la finele anului 2015, că
Guvernul și oamenii de afaceri au început redactarea primului proiect din
legislația internă care va reglementa lobby-ul, căutând ca termenii să fie exact
definiți astfel încât activitatea să nu fie interpretată, la limită, drept trafic de
influență. De asemenea interesant: La Bruxelles lucrează ca lobby-iști circa
15.000-20.000 de persoane fizice și peste 430 de firme. Industria de lobby este
cel mai mult dezvoltată în Statele Unite ale Americii, unde activitatea a fost
reglementată la nivel federal din 1995 cu următoarea definiție: "Activitatea de
lobby apare când o persoană comunică fie oral, fie în scris cu diferiți oficiali în
numele unei persoane sau a unei companii pe anumite teme ca legislație,
programe guvernamentale, imprumuturi, având ca scop influențarea deciziilor
decidenților". Problematica lobby-ului a apărut la suprafață în România în 2011,
prin intermediul celui care a devenit pentru mai multe zile, involuntar, subiectul
principal de discuție la Bruxelles: europarlamentarul Adrian Severin. Jurnaliști
ai ziarului britanic "Sunday Times" au contactat atunci 60 de europarlamentari
cărora le-a propus, în numele unei firme de lobby false, să fie plătiți pentru a
susține amendamente la anumite legi.

4
 De asemenea, legea nu va fi aplicată reprezentării intereselor
organizațiilor sindicale și organizațiilor patronale, activităților reprezentanților
publici în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, activităților unei
persoane prin care aceasta valorifică propriile interese fără caracter
antreprenorial, valorificării unor drepturi sau reprezentării intereselor unei părți
sau a unei entități implicate în relații cu autoritățile administrative sau judiciare,
în condițiile legii, consultanței juridice și reprezentării realizate de către avocați,
notari, agenți fiduciari și alte persoane autorizate în acest sens, valorificării
intereselor de politică externă în cadrul relațiilor diplomatice sau consulare sau
activităților desfășurate la cererea unor reprezentanți publici.  În același timp,
legea nu va fi aplicată partidelor politice, cultelor recunoscute, structurilor
asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, instituțiilor publice din
domeniul asigurărilor sociale, precum și grupurilor de interese care nu
încadrează personal în calitate de reprezentanți ai intereselor. Proiectul de lege
pornește de la asumarea concepției potrivit căreia, în societățile democratice,
existența grupurilor de interese este firească și, în anumite condiții, legitimă.
Grupurile de interese formează un mecanism de reprezentare a intereselor
cetăţenilor şi, prin activitatea lor, constituie o modalitate de a verifica măsura în
care politicile publice satisfac nevoile sociale ale cetăţenilor.  "Privit din
perspectiva unei democrații participative, împiedicarea manifestării unor astfel
de influențe exercitate de grupurile de interese nu este o soluție viabilă. În
schimb, competiția liberă dintre ele, în condiții transparente, pot influența în
mod pozitiv deciziile autorităților publice. Desigur că, în condițiile specifice
fiecărei perioade și fiecărui domeniu al vieții economico-sociale, grupurile de
interese pot avea o poziție inegală și acțiunea lor poate avea un impact
diferențiat asupra decidentului public. Acest risc poate conduce la percepția că
activitatea de lobby poate pune, la un moment dat, scopurile grupurilor de
intrese și binele public într-o stare conflictuală și că, în loc de a contribui la
fundamentarea deciziei publice, este, dimpotrivă, un factor de distorsiune", se
arată în document.
Adoptarea prezentei legi va permite informarea corectă și promptă a
opiniei publice în legătură cu acțiunea de influențare a decidentului public, prin
promovarea scopurilor grupurilor de interese. Transparența activității de lobby și
definirea clară a grupurilor de interese evită riscul distorsionării deciziei publice
și a liberei competiții", este unul dintre considerente. Un contract de lobby va fi
definit drept un contract cu titlu oneros prin care un prestator se obligă să
desfășoare activități de lobby în interesul unui client, o societate de lobby va fi o
societate care funcționează în temeiul Legii 31/1990 privind societățile, având
ca obiect de activitate asumarea și realizarea unei activități de lobby, chiar dacă
aceasta nu are caracter permanent, iar un lobbyist va fi o persoană care exercită
o activitate de lobby în calitate de angajat sau prestator în cadrul unei societăți
de lobby sau în cadrul unei societăți care include și lobby-ul în obiectul său de
activitate. Reprezentanți publici vor fi demnitari numiți sau aleși, funcționari
5
publici și personal contractual, în măsura în care își desfășoară activitatea în
procesul de legiferare și în procesul de punere în aplicare a legislației specifice. 
O persoană care desfășoară o activitate de lobby și de reprezentare a intereselor
va trebui, printre multe alte obligații, să prezinte misiunea sa la primul contact
cu un reprezentant public, precum și identitatea și preocupările specifice ale
beneficiarului sau clientului său, respectiv ale aociației de interese. Nu va putea
să exercite nicio formă de presiune ilegală sau inadecvată asupra
reprezentanților publici; aceasta nu va exclude însă efectuarea acțiunilor legale
în sensul prevederilor legii civile, pentru a asigura efectele necesare unei
intervenții. 

Un raport al Comisiei Europene a arătat că aproape toţi românii

intervievaţi (93%) au fost de acord că în România corupţia este o problemă larg
răspândită. De asemenea, acelaşi raport, arăta că un număr extrem de mare de
oameni de afaceri (81%) au spus că favoritismul şi corupţia au pus piedici
competiţiei, iar patronajul şi nepotismul au fost considerate obstacole
importante. Multiple exemple de mică şi mare corupţie au arătat că mita a fost,
în multe cazuri, argumentul „stimulativ” în influenţarea deciziei politice, în faţa
cărora cele economice, sociale, politice sau de orice natură au fost lipsite de
importanţă. Atunci când grupurile de interese au confundat lobby-ul cu corupţia
sau cu patronajul politic, practica legitimă a influenţării deciziei politice a fost
afectată. În timp, termenii au devenit interşanjabili, confuzia conceptuală
devenind un obstacol în înţelegerea fenomenului. Grupurile de interese au fost
asimilate clientelei politice, iar lobby-ul corupţiei, deşi, atât în teorie, cât şi în
practică, manifestarea acestora este diferită. Percepţia negativă a fost
amplificată, nu doar de distorsiunea conceptuală, ci şi de ignorarea evidenţierii
diferenţelor dintre fenomene distincte, de tipul de cultură politică a românilor,
dar şi de viziunea îngustă a unor instituţii asupra conceptului de grupuri de
interese46. Ar fi eronat, şi teoretic şi practic, să considerăm că agregarea
intereselor prezintă implicit două dimensiuni, una care se încadrează în rigorile
legii, iar alta care le ignoră, întrucât realitatea ar respinge o astfel de ipoteză.
Însă, pentru un demers descriptiv şi explicativ corect privind relaţia dintre stat şi
grupurile de interese, este necesar să ţinem cont de faptul că, în principal,
corupţia este un factor care deteriorează această relaţie şi care ne poate ajuta să
înţelegem de ce, uneori, influenţa unor grupuri, manifestată netransparent şi
necompetitiv, a fost mai mare decât a altora.
Pe măsură ce politica a devenit mult mai deschisă, consultările cu grupurile
de interese au devenit o formă de legitimare a efortului politic în privinţa
formulării politicilor publice. Practic, în cele mai importante zone de decizie
(Guvern, Parlament, Preşedinţie, agenţii guvernamentale), acolo unde politica
este supusă mult mai des „indiscreţiei” mass-media, politicul a devenit mai
receptiv la dialog acceptând observaţiile, amendamentale, know-how-ul oferite
6
de diverse grupuri, dintr-o multitudine de domenii. A devenit aproape o practică
regulată printre liderii politici aflaţi în funcţii publice să lanseze consultări cu
grupurile de interese pentru a creşte legitimitatea politicilor guvernamentale, cu
scopul de a genera consens şi de „a controla”, încă de la începutul guvernării,
presiunea. Indiferent dacă ţin sau nu cont de recomandările şi observaţiile făcute
de către grupuri astfel de acţiuni arată că politica a ieşit treptat din izolare. Pe de
altă parte, deşi participarea cetăţenilor la luarea deciziilor s-a îmbunătăţit în noul
regim democratic, participarea politică a scăzut continuu în toate tipurile de
alegeri. Cetăţenii dezamăgiţi de procesul politic, fie au alimentat masa critică a
celor care nu mai votează, fie şi-au canalizat frustrările în diverse forme de
protest, fie s-au asociat în diverse organizaţii în speranţa că vor putea prin
presiune să schimbe deciziile altora !
Odată stabilit faptul că lobby-ul şi grupurile de interese sunt componente
legitime ale unei democraţii liberale şi participative, atenţia trebuie îndreptată
spre modul cum funcţionează acestea şi cum se manifestă într-o societate
precum cea românească. Ştim cum au evoluat partidele politice în cei 25 de ani
de democraţie recentă şi care a fost performanţa lor la guvernare, dar nu ştim, de
exemplu, câte dintre politicile publice ori actele normative propuse de acestea au
fost influenţate în mod semnificativ de grupuri din exteriorul lor sau asociate lor.
Soluţia democraţiei româneşti este cea a recunoaşterii deschise a existenţei
fenomenului de lobby şi a varietăţii de actori ce sunt implicaţi, a observării
impactului real pe care acesta îl are asupra societăţii şi proceselor decizionale
(mai ales asupra celor care vizează repartizarea resurselor şi redistribuirea
avuţiei naţionale, poate chiar mai mult decât asupra celor care au în vedere
exclusiv procesul decizional politic soldat cu edictarea de acte normative) şi
încercarea de tratare globală, chiar dacă nu neapărat printr-un unic act normativ.
O imbinare de autoreglementari (inclusiv cod etic) şi standarde juridice impuse
de stat (chiar şi prin mai multe acte normative, care să vizeze transparenţa
decizională atât din perspectiva decidenţilor publici cât şi a intereselor care
doresc să influenţeze procesele decizionale) ar fi de dorit. Autoreglementarea nu
exclude existenţa unor acte normative care să fixeze principalele repere ale
activităţii de lobby ori norme etice şi standarde de formare pentru admiterea în
branşă, asigurarea disciplinei tuturor celor care realizează activităţi de lobby şi
favorizează existenţa unei minime transparenţe către societate, facilitând astfel
controlul din partea statului. Standardele normative impuse din
exterior, adică de către stat, unei ocupaţii astfel autoreglementată ar permite
asigurarea transparenţei activităţilor şi a intereselor reprezentate prin intermediul
unui control care, la nevoie, ar putea beneficia chiar şi de sancţiuni cu punere în
aplicare prin mecanismele instituţionalizate ale statului. O astfel de abordare ar
fi coerentă şi ar avea tendinţe manifestate la nivel european, unde, deşi există un
cadru juridic ce vizează activitatea de lobby, acesta nu reglementează decât
aspectele ce ţin de transparenţa în relaţia dintre lobbyişti şi Parlamentul
7
European sau Comisia Europeană. Ponderea pe care ar trebui să o deţină fiecare
din aceste două ingrediente în mixul final depinde foarte mult de practicile
stabilite până acum şi de mediul politic. Practica înregistrată la nivelul statelor
membre ale OCDE a arătat că evoluţia reglementărilor statale referitoare la
lobby a depins, de cele mai multe ori, de corelaţia care s-a stabilit între lacunele
legislative şi frecvenţa ori amploarea scandalurilor legate de corupţie.175 Multe
ţări s-au bazat exclusiv pe autoreglementare până când au fost confruntate cu
perturbări grave ale proceselor decizionale interne. Aşa cum se prezintă lucrurile
în prezent în România între ocupaţia de specialist în lobby prevăzută de COR, pe
de o parte şi Registrul român de transparenţă, pe de altă parte nu există nicio
punte de comunicare, iar nu poate fi realizat controlul statal.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a constatat că în ultimele
decenii s-a manifestat o scădere dramatică a încrederii cetăţenilor în politică
într-un număr considerabil de state membre ale organizaţiei regionale, iar acest
lucru poate fi pus şi pe seama lipsei de transparenţă în activităţile de lobby. Într-
o societate democratică, cetăţenii au dreptul să cunoască care sunt organizaţiile
de lobby care influenţează voturile parlamentarilor şi deciziile autorităţilor
publice. Prin urmare, o mai mare transparenţă în activităţile de lobby poate
responsabiliza şi mai mult actorii politici şi restabili încrederea publicului în
funcţionarea democratică a puterilor publice.

Concluzii
Procedeul de comunicare este cel mai important ȋn dezvoltarea actului de
lobby. Dar nu este suficientă deţinerea de informaţii pertinente ori de contacte
relevante pentru ca actul de lobby să fie un succes: este imperios necesar să fie
stăpânită şi o foarte bună capacitate de a transmite respectivele informaţii la
momentul cel mai potrivit, în locul cel mai adecvat, persoanelor indicate şi în
modul cel mai constructiv. Altfel spus în spatele unei acţiuni de lobby de succes,
cu impact real şi rezultate de succes, se află întotdeauna o strategie de lucru bine
închegată, bazată pe o serie de tactici eficiente. Actul de lobby este unul
premeditat şi îndelung calculat, la orice detaliu.
Diferenţa dintre un act de lobby reuşit şi unul mai puțin reuşit va sta în acea
capacitate a lobby-stului de a şti cum sa-si prelucreze datele de care dispune,
respectiv care anume să fie cea mai potrivită cale de abordare a contactelor
respective. Relaţia dintre instituţiile europene şi grupurile de interese, în cadrul
procesului de lobby comunitar, este complexă şi foarte nuanțată. Practic, e vorba
de o nesfârşită negociere de interese, un captivant exerciţiu bazat pe putere şi
influenţă, respectiv pe comunicare şi nevoia de informare. Nevoia de expertiză a
factorilor decisivi, din partea grupurilor de interese, respectiv nevoia de
câştigare de influenţă a acestora din urmă pe seama informațiilor furnizate
actorilor guvernamentali creează, în mod teoretic, un echilibru la nivelul actului

8
de lobby. Fenomenul de lobby presupune un dialog, este un act în două sensuri,
din care fiecare are de oferit, respectiv de câştigat.