Conceptul de lobby

În sens larg, termenul de lobby este utilizat atunci când se discută despre crearea unui curent
de opinie favorabil unei schimbări.

În sens restrâns însă, lobby-ul este definit ca totalitatea acţiunilor desfăşurate de grupuri de
interese sau reprezentanţi ai acestora prin metode legale si legitime, activităţi întreprinse cu scopul
de a influenţa formularea politicilor şi luarea deciziilor în cadrul instituţiilor publice. Această
definiţie este folosită şi de Comisia Europeană în explicarea activităţii de reprezentare a intereselor
la nivelul instituţiilor europene: „reprezentarea intereselor desemnează activităţile desfăşurate cu
scopul de a influenţa elaborarea politicilor şi procesele decizionale ale instituţiilor europene”.

Activitatea de lobby este complexă şi include analize substanţiale economice, juridice,

sociologice, politice, dar şi strategii de comunicare şi relaţii publice. O parte a acestei activităţi
este şi de reprezentare şi o reflectă contactul direct cu factorii de decizie cu privire la problematici
specifice, cu scopul de a influenţa adoptarea sau modificarea de legislaţie, de a introduce propuneri
legislative noi, sau de a influenţa elaborarea politicilor publice, toate cele de mai sus în spiritul
interesului public.

Astfel, activitatea de lobby este o procediră a dreptului constituţional de a te adresa

autorităţilor executive şi legislative. Lobby-ul poate avea un rol esenţial în procesul de luare a
deciziilor, oferind factorilor de decizie informaţii , esenţiale provenind de la cetăţeni sau grupuri
care pot fi afectate de anumite decizii, politici sau legi.

Termenul de lobby a căpătat sens negativ, deoarece se crede că oferă ”un avantaj nedrept
celor care îşi permit să-l folosească, prin urmare contravenind democraţiei”. Această problemă de
imagine este cauzată în principal de natura ”gri” a oricărei intenţii de a influenţa elaborarea
politicilor europene, actvitatea fiind asociată cu manipulare politică greu de controlat, sau chiar
corupţie . Patru mituri puternice continuă să alimenteze imaginea negativă a lobby-ului: (1)
lobbyiştii domina legiuitorul; (2) banii sunt cheia activităţilor de lobby; (3) industria distruge
ONG-urile şi (4) corupţia creşte din cauza lobby-ului . Astfel, arena reprezentării intereselor din
Bruxelles este confruntată cu întrebări despre legalitatea şi legitimitatea activităţilor de lobby
europene.

1
 Principalele riscuri asociate activităţilor de lobby la nivelul UE sunt:

• abuzul de autoritate - implică a face o cerere, o promisiune sau acceptarea unei

oferte condiţionată de o anumită remuneraţie. Indiferent dacă influenţa este exercitată
efectiv sau nu, şi dacă produce sau nu rezultatele dorite, abuzul de autoritate sau
manipularea este obiectul urmăririi penale.
• accesul privilegiat la instituţiile UE - se referă în general la firmele mari sau la

asociaţiile de angajaţi reprezentate în grupurile de experţi ai Comisiei Europene

• fenomenul ”revolving doors”/uşi rotative - implică faptul că, după terminarea

contractului de muncă cu instituţiile UE, foştii funcţionari se implică în activităţi de
reprezentare de interese, ca angajaţi ai lobbyiştilor. Contactele personale şi informaţiile cu
caracter confidenţial dobândite în timpul activităţii lor în cadrul instituţiilor europene sunt
apoi "externalizate" către noii angajatori. În plus, aceşti foşti angajaţi UE activează în
dosarele şi în domeniile de politică de care au fost responsabili în timpul serviciului.

• metode dubioase şi pretenţia de independenţă – agenda reală a intereselor urmărite

este de multe ori ascunsă, lobbyiştii susţinând că reprezintă organizaţii non-profit sau
experţi independenţi.

Cine sunt practicienii de lobby

Activitatea de lobby este denumită prin diferite sintagme în funcţie de cei care reprezintă
interese de grup cu scopul de a influenţa formularea politicilor şi luarea deciziilor în cadrul
instituţiilor publice. Astfel :

-ONG-urile, think-tank-urile, sindicatele sau patronatele denumesc această activitate ca fiind

advocacy

-Avocaţii o denumesc reprezentare juridică

- Asociaţiile profesionale, corporaţiile sau agenţiile de lobby o denumesc lobbying.

Aşadar reprezentarea intereselor (indiferent de denumirea pe care o poartă) este exercitată de

o gamă largă de tipuri de organizaţii.

2
 Distincţia cea mai uzuală este cea între lobby şi advocacy, considerându-se că prin lobby se
urmăreşte un interes privat, iar prin advocacy se urmăreşte un interes public. Comisia Europeană,
însă, nu face această
distincţie, şi consideră că orice activitate de influenţare a deciziilor se circumscrie “reprezentării
intereselor”, şi cei care o practică sunt “reprezentanţi ai grupurilor de interese”.

1. Definiţie: Ce sunt „reprezentanţii grupurilor de interese"?

În limbajul curent, sunt folosiţi mai mulţi termeni pentru a desemna acest fenomen: grupuri
de interese, grupuri de presiune, lobby, grupuri de promovare. Fiecare dintre aceştia face trimitere
la un anumit aspect al activităţii de reprezentare a intereselor. Pentru a evita expresiile „lobby” şi
„lobbyist”, care au uneori o conotaţie negativă şi din dorinţa de a sublinia aspectele pozitive ale
acestei activităţi, Comisia Europeană a decis să adopte o terminologie neutră şi să vorbească despre
„reprezentanţi ai grupurilor de interese” şi de „reprezentare a intereselor”.
Cartea verde din 3 mai 2006 şi comunicarea din 21 martie 2007 oferă o definiţie pe care
Comisia a hotărât să o folosească în contextul iniţiativei europene în materie de transparenţă:
potrivit acestor documente, „reprezentarea intereselor” desemnează „activităţile desfăşurate cu
scopul de a influenţa elaborarea politicilor şi procesele decizionale ale instituţiilor europene”. Este
vorba despre o definiţie care ţine cont de activitatea desfăşurată - influenţa exercitată asupra
elaborării politicilor şi proceselor decizionale. Prin urmare, calitatea părţilor implicate sau cauza
pe care o apără nu sunt determinante şi deci nu au fost incluse în câmpul acestei definiţii.

Din acest motiv, definiţia înglobează o gamă largă de organisme - asociaţii europene,
asociaţii naţionale şi internaţionale din toate sectoarele vieţii economice şi sociale, întreprinderi
private, cabinete de avocatură, consultanţi în afaceri publice, organizaţii neguvernamentale şi
grupuri de reflecţie (think-tanks).

Lobby si Advocacy – Succesul in lobby

Deseori remarcăm că în societate există o permanentă confuzie între „lobby” şi „ advocacy”.

Diferenţa ar fi că lobby-ul implică încercarea de a influenţa legislaţia, pe când advocacy acoperă o

3
arie mai largă de activităţi care pot include, la un moment dat, activităţi de lobby. Un al mod de
face distincţia între cele două fenomene este că lobby-ul presupune în mod iminent activităţi de
advocacy, pe când advocacy nu implică în mod necesar activităţi de lobby.

Ştim din cele scrise mai sus că lobby-ul are o definiţie mai specifică, care în general,
include doar activităţi care cer decidenţilor politici să ia o poziţie fixă pe un segment specific al
legislaţiei, sau care cere altora să solicite acelaşi lucru. Prin contrast, în limbajul comun definiţia
lobby-ului include, de obicei, orice discuţie a problemelor cu factorii de decizie.
Marcia Avner remarcă: Advocacy este o acţiune publică orientată spre o mai clară înţelegere,
spre o evidenţiere a unor probleme în conştiinţa opiniei publice pentru a schimba sau sprijini
politicile, poziţiile şi programele oricărui tip de instituţii fără ca să fie necesar în mod obligatoriu
schimbarea unei anumite legi sau act normativ”. Între strategiile de advocacy putem include: lobby,
litigii judiciare, informaţie, instruire şi comunicare, organizarea comunităţii sau educaţie.
Activităţile de advocacy şi/sau lobby intră parţial, în atribuţiile experţilor în corporate affairs,
public affairs, government relations, public relations, external communications.

De exemplu, directorul pe afaceri în România a companiei Japan Tobacoo International,

Gilda Lazăr, afirma că: „Diferenţa dintre lobby şi advocacy poate fi privită uneori ca o simplă
problemă de audienţă. Cu certitudine însă, cei care sprijină o cauză, un principiu, un drept sau un
anumit punct de vedere general practică advocacy; când respectivii încearcă să influenţeze
politicile publice, instituţiile guvernamentale sau legiuitorul în sens particular, practică lobby”.

Advocacy are avantajul de a lua trăsăturile unei activităţi deschise, de susţinere şi promovare
a unor cauze de interes public general. Advocacy poate presupune:
Promovarea unor principii precum: drepturile omului şi egalitatea în ce priveşte promovarea
femeilor în
procesul decizional, principiul non-discriminării etc.;

Campanii educaţionale şi sociale: Tu ştii ce mai fac părinţii tăi, Salvaţi copiii etc.;

Educarea opiniei publice privind anumite iniţiative legislative;

4
 Organizarea de întruniri şi dezbateri în cadrul unor emisiuni televizate...

Toate aceste activităţi poartă un caracter general, o abordare şi promovare largă, pentru
publicul larg, fiind destinată atenţiei întregului panteon al factorilor de decizie. Astfel, diferenţa,
între lobby şi advocacy, este că lobby-ul se vrea a fi mult mai specific, prin încercările sale de a
influenţa în mod direct promovarea, abrogarea sau modificarea unor acte legislative, în numele
unui interes privat, al unor organizaţii, asociaţii, sindicate etc.
Prin urmare, în concluzie, putem afirma că activitatea de lobby implică întotdeauna advocacy, în
timp ce advocacy nu necesită utilizarea lobby-ului de fiecare dată.

Înainte de arăta cum se face un lobby eficient, considerăm necesar să răspundem la

întrebarea: în ce constă lobbyul eficient?
Van Schendelen oferă un răspuns în acest sens.

Scopul ultim al unei grup de interese organizat care recurge la o campanie de lobby este să
obţină o victorie completă şi categorică, adică să determine rezultatul dorit din partea UE, să-şi
construiască o alianţă puternică cu ceilalţi actori interesaţi şi să depăşească confortabil opoziţia
Totuşi, Van Schendelen consideră că şansele ca aşa ceva să se întâmple în realitate sunt destul de
mici şi asta pentru că „concurenţa în UE este de obicei extrem de puternică şi dură. Oficialii
europeni sunt presaţi din mai multe direcţii, competitorii consideră că este în interesul lor comun
să prevină ca un jucător să câştige totul iar alte grupuri de interese de acasă s-ar putea simţi
ameninţate dacă cineva reuşeşte să obţină o victorie totală la nivelul UE” . În aceste condiţii,
victoriile mai mici sau parţiale, compromisurile sau chiar doar menţinerea propriei poziţii sunt
privite de cele mai multe ori drept rezultatele maxime care pot fi obţinute. Cu alte cuvinte, „victoria
totală este în mod normal doar un vis, iar înfrângerea totală doar un coşmar. Amândouă se produc
rar, dar în mod paradoxal, amândouă sunt utile. Fără visul de a deveni câştigătorul absolut sau fără
coşmarul de a pierde patetic, nici un jucător nu poate spera să devină competitiv”.
Van Schendelen arată şi ce anume poate urmări un lobbyist. Astfel, cei mai mulţi îşi doresc
modificări ale legislaţiei UE, şi asta pentru că se presupune că aceasta va fi obligatorie pentru cei
la care se referă şi datorită superiorităţii legislaţiei comunitare asupra dreptului naţional al statelor
membre. Astfel, un grup de interese îşi poate dori: o schimbare a Tratatelor, un act de legislaţie

5
secundară (regulament, directivă, decizie), o decizie a Curţii de Justiţie sau acordarea unei excepţii
de la o regulă. La fel, se poate urmări obţinerea unui act legislativ derivat, cum ar fi alocarea unei
subvenţii sau o unei deduceri, începerea sau amânarea unei inspecţii. Ar putea fi aparent doar un
simplu detaliu: un termen limită, o sancţiune, un formular, un cuvânt, o definiţie, un număr, o
virgulă sau orice ce altceva care ar putea fi relevant pentru lobbyst .
Deşi legislaţia reprezintă principalul domeniu de lobby există şi alte obiective care pot fi
urmărite, cum ar fi obţinerea sprijinului unui oficial european, construirea unei anumite agende,
ocuparea unei poziţii într-un comitet sau comisie, obţinerea unei informaţii cruciale, un favor
financiar, prioritate într-o licitaţie. De asemenea, ceilalţi actori pot oferi bunuri cum ar fi respect,
informaţii, suport, o reţea de contacte sau chiar favoruri care nu au legătură cu UE, cum ar fi
cooperare pentru realizarea unei politici publice la nivel naţional sau încheierea unui contract
comercial.

Pe lângă acest lobby, pe care am putea să-l numim „constructiv”, se poate promova şi un
lobby „neconstructiv”. Astfel, un grup de interese poate urmări şi realizarea de non-evenimente,
cum ar fi respingerea unei propuneri legislative, întârzierea unei decizii, blocarea procesului
decizional sau scoaterea de pe agendă a unei probleme. „De fapt, cu cât o arenă este mai
competitivă, cu atât comportamentul de influenţă este îndreptat spre prevenirea unui rezultat
nedorit decât spre promovarea unui rezultat dorit. Pe un teren competitiv, care este pe deasupra şi
complex şi dinamic, este întotdeauna mai uşor să blochezi decât să promovezi o măsură şi este mai
prudent să joci defensiv decât ofensiv” .Totuşi, „nici un grup de presiune nu poate face doar un joc
negativ, pentru că dacă ar face-o ar deveni un renegat”

Lobby şi Advocacy – „Regulile de aur” ale lobbyului eficient in Uniunea Europeană şi câteva
sfaturi de la profesionişti

În continuare vom răspunde la întrebarea: cum se face un lobby eficient în Uniunea Europeană?
În acest
sens am selectat cinci surse diferite ce cuprind sfaturi şi strategii privind activitatea de lobby.

6
 M. P. C. M. van Schendelen - Machiavelli in Brussels: The Art of Lobbying the EU,
Amsterdam University Press, 2002
Vom începe prin a prezenta sfaturile şi observaţiile venite din partea unui persoane care are
dubla calitate de profesor universitar şi lobbyist.

Van Schendelen a identificat patru categorii de factori, a căror utilizare pot determina
obţinerea unui rezultat favorabil din partea decidenţilor europeni. Cele patru categorii de factori
sunt: culturali, formali, operaţionali şi decizionali.

Factorii culturali se referă la concepte politice, valori politice generale şi valori specifice
europene. Aceşti factori apar, de obicei, atunci când există probleme conceptuale sau de definiţie
între actori. De exemplu, definirea conceptului de ciocolată sau a riscului în ceea ce priveşte
produsele modificate genetic sunt astfel de factori.
Valorile specifice europene, numite de Van Schendelen „new regime values”, se referă la concepte
cum ar fi sidiaritatea, transparenţa, proporţionalitatea, coordonarea şi reciprocitatea. Aceşti factori
pot fi folosiţi pentru a promova sau bloca o politică. Astfel, subsidiaritatea a fost folosită împotriva
politicilor ecologice şi sociale europene, transparenţa pentru a bloca sau zădărnici realizarea unor
negocieri eficiente iar reciprocitatea pentru a întârzia deschiderea pieţei feroviale sau a celei de
gaze naturale .
Factorii formali constau în „alocarea de puteri formale unor actori selectaţi”. Astfel,
„rezultatul final poate fi diferit dacă Parlamentul European decide folosind consultarea sau co-
decizia, Consiliul votează cu majoritate sau unanimitate, un dosar este repartizat la un anumit
Directorat General al Comisiei şi nu la altul, la fel şi în cazul comisiilor parlamentare şi a grupurilor
de lucru ale Consiliului; contează dacă implementarea unei norme legislative sau o inspecţie este
realizată de funcţionari europeni, birocraţi naţionali, autorităţile regionale sau de către organizaţii
private, sau dacă un act capătă caracterul obligatoriu a unui regulament, directivă, decizie sau
caracterul orientativ al unui aviz sau recomandare” (ibidem). Dacă toţi factorii sunt utilizaţi, aceştia
oferă posibilităţi repetate de promovare sau blocare. „Când un grup de interese se simte afectat de
o propunere a Comisiei privind legislaţia secundară poate în primul rând să folosească PE
împotriva Comisiei, apoi Consiliul împotriva PE şi în al treilea rând Curtea de Justiţie împotriva
fiecăreia dintre aceste instituţii” .

7
 Factorii operaţionali se referă la resurse materiale cum sunt suportul logistic, personalul şi
bugetul şi la resurse mai puţin tangibile ca informaţia şi susţinerea. Aceşti factori pot influenţa
rezultatul final. Există cazuri când lipsa resurselor a determinat Parlamentul European sau
Directoratele Generale să amâne sau să anuleze consultări cu unele dintre părţile interesate de un
anumit proiect legislativ .
Van Schendelen analizează cu precădere trei factori operaţionali pe care îi consideră
importanţi, respectiv prietenia cu actorii importanţi, ambiţiile personale ale actorilor şi limba nativă
a actorilor. Astfel, folosind prietenia ca un instrument, se pot atinge rezultatele dorite. De exemplu,
un parlamentar european are acces mai uşor la proprii colegi de partid din comisiile parlamentare
sau Consiliu. De asemenea, prietenia dintre diferiţii eurobirocraţi poate fi exploatată. De obicei, o
decizie este luată folosind o limbă de lucru (mai ales Engleza sau Franceza) şi apoi tradusă în
celelalte limbi. Totuşi există multe cuvinte cheie care sunt traduse fără să fi existat o definiţie
comună. În plus, nu există două limbi complet identice din punct de vedere semantic.
Factorii decizionali apar pentru că în cazul oricărei decizii există grupuri pro şi contra. Pentru
a realiza negocieri reuşite un grup de interese trebuie, în primul rând, să-şi promoveze poziţia sau
cererea încă de la începutul procesului legislativ. Iar, în al doilea rând, trebuie să ofere ceva de
interes şi celorlalte părţi implicate, atât actorilor europeni cât şi celorlalte grupuri de interese,
pentru că altfel riscă să fie ignorat sau contracarat .

6
Strategia celor trei P
Pentru a descrie cea mai bună metodă de a face un lobby eficient, Van Schendelen a introdus
aşa-numita strategie al celor 3 P: Persoane, Poziţii, Proceduri. Acesta constă în a încerca să aşezi
cele mai prietenoase persoane în cele mai bune poziţii, în cele mai eficiente proceduri.
Dacă reprezentanţii unui grup de interese au prieteni care lucrează la Directoratul General
din cadrul Comisiei care schiţează un anumit proiect legislativ, care are legătură cu interesele
acelui grup, şi dacă împărtăşesc cu aceşti eurobirocraţi, aceleaşi valori, interese sau chiar
naţionalitate, toate acestea pot constitui un avantaj pentru acel grup de interese.

8
 Grupul de interese ar trebui să fie interesat şi în a obţine poziţii importante în procesul
decizional, cum ar fi cea de preşedinte sau raportor în cadrul comitetelor consultative sau al
grupurilor de experţi patronate de către Comisie.

Nu în ultimul rând, grupurile de interese ar trebui să aibă în vedere ce procedură legislativă

trebuie folosită pentru a adopta un anumit act comunitar: co-decizia se deosebeşte de consultare
când vine vorba de Parlamentul European, la fel cum votul prin majoritate calificată nu înseamnă
acelaşi lucru cu unanimitatea în cadrul Consiliului. Van Schendelen dă exemplul unei propuneri a
Comisiei privind taxarea: dacă aceasta este reîncadrată ca o măsură ce ţine de piaţa comună, nu
mai necesită vot unanim în cadrul Consiliului. Ca în orice proces legislativ, şi aici totul este o
chestiune de interpretare.

K. Vandenberghe – Lobbying in the European Union

Următoarea listă de sfaturi a fost realizată de către un consultant american de afaceri publice,
care lucrează în Bruxelles:

- „Creează-ţi o reţea de informaţii – Transparenţa informaţiei este o problemă în UE şi obţinerea

de informaţii în timp util va fi o provocare majoră. Media de specialitate, inclusiv cea electronică,
tratează evoluţiile politice şi legislative din UE. Totuşi propria ta reţea din cadrul instituţiilor UE
şi a altor asociaţii îţi vor oferi un sistem de alertă indispensabil şi un mijloc de a accesa informaţii
vitale.
- Fii proactiv – Cu cât intervii mai rapid în procesul legislativ, cu atât vei fi mai eficient.
Construieşte-ţi relaţii înainte de a avea nevoie de ceva anume. Programează întâlniri introductive
cu oficialii şi alte persoane de contact pentru a vă cunoaşte şi a face schimb de opinii. Asta vă va
ajuta să adoptaţi abordarea potrivită cu fiecare oficial.
-Cunoaşte-ţi auditoriul – Înainte de a contacta un departament guvernamental, înţelege agenda şi
interesele acelui departament. În Comisia Europeană, de exemplu, Directoratul General I (Relaţii
comerciale externe), va avea interese diferite faţă de Directoratul General III (Industria europeană).
Adaptarea mesajului tău la intereselor lor te va ajuta să le atragi atenţia şi să influenţezi luarea
deciziilor.

9
- Subscrie principiilor integrării europene – Cazul tău ar trebui să fie întotdeauna prezentat ca
aducând o contribuţie obiectivelor integrării europene, care se bazează pe o serie de principii, cum
sunt libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor, coeziunea socială, lupta împotriva şomajului şi
competitivitatea. Accentuarea acestor principii, pe care se bazează întreaga legislaţie şi toate
iniţiativele europene, îţi vor spori şansele de reuşită.

Formează alianţe; cunoaşte-ţi opozanţii – Se întâmplă foarte rar ca un singur grup de interese să
influenţeze în mod decisiv o lege. Construirea de alianţe cu grupuri cu interese similare este
indispensabilă pentru campania de lobby. În unele cazuri, poţi să creezi o organizaţie ad hoc, care
să reprezinte o astfel alianţă ce face lobby într-o anumită problemă.

Află cine îţi sunt opozanţii. Argumentaţia ta va fi mai eficientă dacă ia în considerare şi ceea ce
susţin

opozanţii.

Respectă principiul ierarhiei reale în procesul legislativ – Majoritatea legislaţiei, în anumite

etape, este scrisă de către experţi şi oficiali de la un nivel inferior. În multe cazuri, aceşti experţi
reprezintă principalul tău punct de plecare. Include-i în abordarea ta şi le vei câştiga respectul.
Apelarea la eşalonul politic superior va fi productivă când ai de-a face cu un blocaj, cu reavoinţă
în a rezolva o problemă sau cu mize politice importante.

Joacă jocul reciprocităţii – Nu lua niciodată fără să dai. De partea decidenţilor UE există o nevoie
aparentă şi cronică de date despre piaţă, informaţii despre industrie şi expertiză. Cea mai bună
modalitate de a câştiga atenţia oficialilor UE şi în acelaşi timp de a influenţa indirect pe decidenţi
este să le oferi aceste date. Se poate ajunge chiar ca propria ta informaţie să fie folosită de legiuitorii
europeni.

Oferă întotdeauna o alternativă acceptabilă atunci când încerci să împiedici sau să modifici
o reglementare. Oferind informaţii şi susţinere Comisiei în domenii care nu ţin de interesele tale
directe pot, de asemenea, să îţi sporească credibilitatea şi să te ajute să îţi promovezi interesele
primare.

10
 Întotdeauna cultivă-ţi relaţiile (Always follow up) – Unul dintre secretele unui lobby de
succes este ca orice scrisoare pe care o scrii, orice contact pe care îl faci, orice iniţiativă pe care o
iei să o dezvolţi (to follow up). Scriind o scrisoare de mulţumire unui oficial pe care l-ai întâlnit,
îţi va oferi ocazia să îţi reafirmi argumente şi ce anume aştepţi de la acesta.
Fii conştient de diferenţele culturale – Un oficial cu origini portugheze se va exprima diferit faţă
de un german, un deputat britanic va avea aşteptări diferite decât colegul său grec. Familiarizează-
te cu aceste diferenţe.”

11