UNIVERSITATEA ,, AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE ȘI SOCIALE

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
DISCIPLINA: Politici Publice I

GRUPURI DE PRESIUNE
ACTIVITATEA DE LOBBY. SINDICALISM

Profesor coordonator: Student:

Conf. univ. Stoian Camelia Daciana

Arad,
2023
 Grupurile de presiune

Expresie sugestivă, împrumutată din vocabularul ştiinţelor politice din Stalele Unite
ale Americii, “grupul de presiune” este un termen de sociologie politică folosit pentru a
caracteriza într-o manieră uniformă un evantai larg şi eteroclit de asociaţii, grupări, comitete,
cluburi care influentează în mod legal şi indirect “jocul politic” adică raporturile între factorii
guvernamentali şi chiar conduita, acţiunea separată a unuia sau a altuia dintre aceştia.
Trebuie făcută precizarea că puterea judecătorească nu se lasă, îndeobşte, influenţată
de asemenea organisme, deoarece judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Aceasta nu înseamnă că nu pot acţiona grupuri de presiune care să îşi propună influenţarea şi
determinarea unei anumite conduite a tribunalelor privind judecarea unui anumit process.
Este greu de presupus, însă, că activitatea acestor grupuri va fi incununată de success prin
încălcarea legilor şi a principiilor democratice de guvernământ. Nu se poate face un inventar
complet al intereselor pentru realizarea cărora grupurile de presiune încearcă să determine pe
guvernanţi să adopte o conduită dorită de ele. Se înţelege că aceste interese trebuie să fie în
conformitate cu legile în vigoare. Interesele pot fi particulare (ale unor grupuri financiare) sau
generale (ocrotirea handicapaţilor sau a persoanelor în vârstă, a minorilor orfani), economice
sau politice, confesionale, etnice sau chiar naţionale (cum ar fi revendicarea legitimă a unor
teritorii ocupate abuziv de alte state, desăvârşirea unităţii statale).
Între grupurile de presiune şi partidele politice există o deosebire fundamentală:
grupurile de presiune nu aspiră la exercitarea puterii politice, pe când partidele politice îşi
propun în mod firesc acest obiectiv.1
Mijloacele de acţiune sunt la fel de diverse ca şi interesele grupurilor respective.
Majoritatea acestora sunt grupate în expresia: „lobby” – „hol” în limba engleză. Cuvântul
lobby, are o semnificaţie politică de „culoar al parlamentului” şi „influenţare a
parlamentarilor”. Expresia amintită este folosită pentru a defini activitatea de influenţare a
parlamentului: ”lobbysmul”. Corespondentul acestui termen în limbajul (jargoul) politic
românesc ar putea fi : „a face culoar liber” adoptării unui proiect de lege.
O definiţie generală a activităţii de lobbysm ar putea fi practica de influenţare a
deciziei guvernamentale de către agenţi specializaţi care servesc interese particulare.
Uneori fenomenul de lobby indică pe oricine intenţionează să influenţeze decizii
guvernamentale (legislative, executive, ale tribunalelor). Dar cel mai adesea în Stalele Unite
termenul de lobby se referă la reprezentanţii grupurilor de interes care iniţiază şi menţin
canale de comunicaţii cu congresmenii ca şi cu membrii adunărilor legislative ale statelor,
sperând că le va influenţa deciziile în sensul dorit de ei. Lobiştii pun la dispoziţia acestor
legiutori, într-un mod organizat, chiar instituţionalizat, informaţii despre preferinţele şi
interesele grupului. După anii ’60 şi îndeobşti ’70, numărul şi activitatea grupurilor de
presiune au sporit în Statele Unite în mod spectaculos.

În sistemul politic American, deşi libertatea de asociere şi exprimare a opiniilor precum şi

dreptul de petiţie sunt apărate prin mijloace constituţionale, primul amendament făcut
Constituţiei a preferat să păstreze cu sfinţenie astfel de libertăţi într-o formă abstractă, decât
să aprobe exercitarea lor prin activităţi tip lobby sau alte organisme promiţând interese
1
Grupuri de presiune pot exista chiar în cadrul unor partide politice (Socialist Medical Association,
funcţionează în cadrul Partidului Laburist din Marea Britanie) (W. Grant, op. Cit., p. 8)
2
Grupurile de presiune pot avea o sferă de activitate extrem de diversă (în domeniul economic, militar, socio-
profesional, religios, al apărătii identităţii etnice ş.a.)
particulare. Termenul de lobbysm i se conferă adesea conotaţii negative. Societatea
americană este cunoscută pentru numeroase şi diversele grupuri de presiune, numai la nivel
federal fiind identificate peste 2000 de asemenea organisme. Datorită structurii americane de
guvernământ grupurile de presiune promovnd interese particulare tind să participle la
procesul decisional prin reprezentanţii lor proprii care se disting de cei aleşi (congresmenii
sau numiţi în funcţii guvernamentale). Aceste grupuri de presiune – organisme reprezentând
interesele particulare ale diverşilor agenţi – tind să aibă acces la structurile care le permit să
exercite influenţă asupra membrilor adunărilor legislative.
Dintre mijloacele folosite menţionăm: campanii publicitare, emisiuni de radio şi
televiziune, simpozioane ştiinţifice, dialoguri instituţionalozate la nivel guvernamental, petiţii
adresate parlamentului sau altor autorităţi publice, sprijin electoral acordat membrilor unui
partid politic, finanţarea unui partid
Grupurile de presiune pot juca un rol pozitiv în viaţa politică a unui stat deoarece fiind legate
de interese particulare, speciale ale unor grupuri socio-profesionale, religioase sau
confesionale, asociaţii umanitare, etc., cunosc mult mai bine decât guvernanţii realităţile şi
fenomenele sociale, cerinţele existente la nivel local şi, prin urmare, pot oferi şi soluţii de
rezolvare a unor probleme ţinând de competenţa autorităţilor publice. Acesta este şi motivul
pentru care unele state au adoptat legi referitoare la grupurile de presiune. Statele Unite au
adoptat o lege privind lobbysmul în anul 1946. Federal Regulation of Lobbying Act, adoptat
de Congresul SUA în 1946, stabileşte obligaţia de a se înregistra numele şi raportul financiar
de cheltuieli ale oricui “solicită, încasează sau primeşte bani ori alte bunuri de valoare pentru
a fi folosite în principal ca un sprijin în adoptarea sau abrogarea oricărei legi de către
Congresul Statelor Unite”.
În 1956, Curtea Supremă a confirmat constituţionalitatea legii dar i-a slăbit
eficacitatea deoarece a stabilit că sunt datori să se înregistreze doar cei al căror principal scop
este de a întreprinde acţiuni de lobby. În consecinţă, cei care nu “au” ca principal scop să facă
lobby, nu sunt constrânşi să se înregistreze şi să raporteze în legătura cu fondurile
încredinţate unor congresmeni.
În prezent, există două concepţii privind rolul, funcţiile şi mijloacele activităţii de lobby.
Prima este cea americană, pe care am expus-o în sinteză şi cea europeană, la nivel de stat, dar
şi la nivelul unor organisme internaţionale, cum ar fi Parlamentul European. În doctina
franceză, grupurile de interes au drept obiectiv prevalarea intereselor particulare în
detrimental interesului general. Tocmai de aceea grupurile de interes sau altfel spus
“grupurile de presiune” sunt în general destrămate întrucât tind să implementeze decizia
guvernatorului în sensul dorit de particulari, ceea ce afectează suveranitatea parlamentului şi
esenţa principiului reprezentării. În Anglia, lobbysmul are o răspândire largă, membrii
Camerei Comunelor putând fi plătiţi de lobişti, cu condiţia de a declara sumele plătite.
Fenomenul lobby a pătruns puternic şi în Olanda.

3
Idem 4, p. 172-173.
4
În lucrările de specialitate se face distincţie între grupurile de presiune, care acţionează la nivel naţional, şi
organizaţii considerate grupuri de presiune cu sferă de activităţi la nivel global.
 2. Lobbying –ul
Grupurile de interese utilizează numeroase mijloace pentru a-şi susţine poziţiile
a) demonstraţii;
b) greve;
c) publicitate (mai ales prin mass-media).
Însă mijlocul preponderent pentru exercitarea influenţei politice în sistemul
americanilor este practica (acţiunea) numită lobbyng.
Termenul de lobbyng trimite la utilizarea culoarelor clădirii instituţiei reprezentative ,
în engleză lobby = culoar, coridor, ca loc de întâlnire cu reprezentanţii aleşi, spre a-i influenţa
în luarea deciziilor. De aici şi ideea că cei care practică această activitate ar alcătui „a treia
cameră” a legislativului american
În acest sens cuvântul „lobbyng” a intrat în limbajul comun nu numai în SUA dar şi în
Marea Britanie, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De remarcat că în SUA
această activitate a fost reglementată juridic încă din 1946, prin Federal Regulation of
Lobbyng Act, conform căreia „toate persoanele care primesc bani sau alte bunuri de valoare
în scopul influenţării adoptării legislaţiei de către Congresul american (Parlamentul),
trebuie să se înregistreze, să declare sursele de finanţare, cheltuielile făcute, numele
publicaţiilor utilizate, proiectele de legi pe care le susţin sau combat”.
Ulterior au apărut şi alte reglementări deoarece legea lăsa posibilitatea ca mai mulţi
dintre cei ce influenţează legislaţia şi politica guvernamentală să rămână anonimi. De
remarcat că mai recent, prin acte normative, „lobby” se referă şi la influenţarea Executivului
american (Casa Albă).
Se vorbeşte tot mai mult despre reforma etică în planul vieţii politice. Într-un act
legislativ din 1993 spune „lobbyng-ul = orice comunicaţii (contacte) cu membrii Congresului
sau ajutoarele acestora sau cu oficiali de rang înalt ai ramurii executive, cu privire la legislaţie
sau acţiuni oficiale”.
Aşa cum menţionează J. Shafritz, principalele mijloace de influenţare Lobby sunt
următoarele:
a) declaraţii la audierile în instituţiile legislative;
b) discuţii formale (oficiale) şi informale (neoficiale) cu persoane oficiale;
c) transmiterea de materiale privind rezultatele unor investigaţii sau informaţii
tehnice către persoanele oficiale;
d) publicitatea în legătură cu anumite probleme;
e) campanii pentru trimiterea de scrisori pentru schiţarea unor legi.
Între Lobby şi grupul de presiune există anumite deosebiri chiar dacă uneori ele se
confundă:
*Grupul de presiune este un grup mare, adeseori amorf şi alcătuit din amatori care
urmăresc să influenţeze sistemul politic şi opinia publică;
*Lobby este, de regulă, un grup relativ mic alcătuit din profesionişti ce pot fi angajaţi
spre a influenţa în mod eficient anumite decizii politice.
Fireşte, practicile lobbyng-ului generază numeroase controverse.
Merite:
a) promovează diversitatea de idei;
b) susţine implicarea civică în politică;
c) furnizează informaţii valoroase pentru legislativ.
Defecte:
a) utilizează banii în scop politic;
b) favorizează interese particulare
 3.Sindicatele
Hubert Lagardelle, la începutul secolului al XIX-lea, scria în lucrarea sa
“Sindicalismul-nici corporatism, nici parlamentism, nici anarchism, nici bolşevism”, referitor
la sindicalism următoarele: “Sindicalismul purcede de la aceea că ceea ce desparte clasele
sociale sunt aşezămintele lor şi concepţiile lor juridice, politice şi morale. Fiecare clasă îşi
înfăptuie, în măsura cu urzeala ei economică, anumitele ei organe de luptă prin care se
vădeşte părerea ei anumită despre drept. Lupta de clasă nu-i decât lupta pentru un drept sau
un principiu”.gggggmmmmmmmmgggggggggggggggggggggggggg
Putem observa că secolul al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea nu au adus
schimbări esenţiale în ceea ce priveşte cele două mari oponente în planul luptei sindicale-
muncitorimea şi patronatul-doar obiectivele sunt schimbate. Lupta în plan socio-economic a
fost reorientată spre legislativ, care încearcă să schimbe ceva în interior, să influenţeze legile
care le afectează viaţa în mod direct.gggggggggggggggggggggg
Putem afirma că sindicalismul a apărut o dată cu îndeletnicirile din Evul Mediu, când
se vorbea despre “organizaţiile de artizani” care grupau artizanii pe
meserii.ggggggggggggggggggggggggggggg
Acestea, o dată cu evoluţia societăţii civile, a dezvoltării economice, au suferit transformări,
astfel că sindicatele de astazi prin organizarea şi activitatea lor, nu mai amintesc cu nimic de
“organizaţiile artizanale”.
Fenomenul sindicalismului a fost generat de aspiratia clasei muncitoare de a i se
recunoaşte şi respecta de către guvernanţi, asociaţii patronale, drepturile legate de raporturile
de muncţ: salarizare, concedii de odihnă şi concedii pentru sănătate plătite, pregătire
profesională, protecţia muncii, ajutoare de şomaj şi alte instrumente de protecţie socială,
dreptul la grevă, la un program de muncă rezonabil, regimul de muncă în general, al femeilor,
tinerilor şi copiilor, în special etc. Toate aceste aspecte, soluţionate sau nu, au constituit
obiective ale luptei sindicale. Importanţa lor majoră a conferit sindicatelor prerogative reale
ale unei forţe sociale. Potrivit legislaţiei româneşti, sindicatele – organisme independente faţă
de organele de stat, de partidele politice şi în general faţă de orice alte organisme sociale –
sunt organizaţii fără caracter politic, constituite în temeiul dreptului de asociere, în scopul
apărării si promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale
membrilor lor si a drepturilor acestora, prevăzute în legislaţia muncii şi în contractele
colective de muncă. Modul de constituire, funcţionare şi dizolvare al unui sindicat se
reglementează prin statul adoptat de membrii săi. În statutele sindicatelor sunt cuprinse
prevederi cu privire la:
a) scopul constituirii, denumirea şi sediul sindicatului;
b) modul în care se dobandeşte şi înceteaza calitatea de membru al sindicatului;
c) dreptul şi îndatoririle membrilor;
d) organele de conducere, modul de alegere şi de revocare, durata mandatelor şi
atribuţiile lor;
e) modalitatea de asociere în federaţii pe ramură sau confederaţii nationale.
În ceea ce priveşte condiţiile de acordare a personalităţii juridice, Legea sindicatelor
(Legea nr. 54/2003) prevede o procedură judecătorească. Sindicatul dobândeşte personalitate
juridică de la data ramânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii de
înregistrare a sa în registrul special ţinut de către instanţa respectivă.
Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, in M. Of. P. I., nr. 164/7.08.1991