Putere a poporului, conducerea poporului de către popor, cuvântul democraţie

provine din limba greacă. Din punt de vedere etimologic, această noţiune este
formată din două cuvinte:

demos care înseamnă popor şi kratos care înseamnă putere.

Ca şi regim politic, democraţia se bazează pe participarea directă sau prin

reprezentanţi, a poporului la viaţa politică.

Pentru a exista un regim democratic este necesară existenţa unor valori de bază:
libertatea, dreptatea şi egalitatea în faţa legii, transparenţă, toleranţă, competiţia
dreaptă, egalitatea şanselor, egalitatea în drepturi. (principii scrise pe frontispiciul
revoluţiei franceze din 1789).

Aceste valori ale societăţii democratice reprezintă ideile de bază ale unei anumite
comunităţi. Pentru membrii comunităţii, acestea devin practici, tocmai prin
comportamentul cetăţenilor şi al autorităţilor publice.

Orice stat democratic promoveză şi garantează libertăţile personale ale

cetăţenilor, în limitele stabilite de legea fiecărui stat.

Astfel, cetăţenii trebuie să aibă dreptul la conduită şi opinie proprie, să se bucure

de securitatea domiciliului, a bunurilor pe care le posedă. Este necesar ca indivizii
unui stat democratic să-şi poată exprima liber punctul de vedere, să aibă libertatea
de a-şi alege conducătorii şi de a decide în probleme de interes public.

Cu siguranţă, aceste valori democratice nu se pot realiza cu uşurinţă în viaţa de zi

cu zi. Aceasta, deoarece, ideile politice ale unor cetăţeni pot intra în conflict cu ideile
politice ale altora, anumiţi indivizi ai societăţii democratice consideră că toate ideile ar
trebui exprimate, iar cele valoroase dezbătute şi puse în practică. Nu trebuie uitaţi
acei cetăţeni care consideră că există idei democratice ce incită la ura şi violenţă, iar
acestea nu ar trebui exprimate.

Caracteristicele unui regim democratic sunt următoarele:

— Statul trebuie să funcţioneze pe baza unui ansamblu de reguli şi proceduri.

Acestea stabilesc cu exactitate care sunt persoanele care iau decizii de interes public
şi cum sunt adoptate aceste decizii;

— Este necesar garantarea participării unui număr cât mai mare de persoane, de
organizaţii şi instituţii la luarea deciziilor în stat;
 — Trebuie ca drepturile şi libertăţile oamenilor să fie protejate:libertatea
conştiinţei, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, dreptul de asociere,
libertatea întrunirilor, drepturile electorale.

De-a lungul timpului oamenii au luptat pentru libertate, dreptate şi egalitatea în

drepturi, aceste idealuri formând, în prezent, normele care reglementează viaţa într-o
societate democratică.

Pentru ca libertatea să aibă un sens practic şi să nu se transforme în dominaţia

celui mai puternic asupra celui mai slab, este nevoie de legi care să oprească voinţa
arbitrară. De aceea este necesară existenţa unui stat de drept, în care să
domnească legea, pentru ca cetăţenii să nu se afle la bunul plac al conducătorilor, iar
libertatea să fie, astfel, protejată.

În mod cert, existenţa libertăţii nu presupune absenţa autorităţii, ci protejarea

valorii de libertate trebuie să se bazeze pe autoritatea statului. Astfel, într-un stat
democratic, oamenilor le sunt recunoscute şi respectate drepturile. Cetăţenii sunt
egali în drepturi şi în faţa legii. Singura deosebire dintre oameni este aceea legată de
capacităţi, educaţie, preferinţe sau priceperi. O societate democrată, dreaptă trebuie
să asigure tuturor cetăţenilor ei şanse egale de reuşită în viaţa, fără nici un fel de
discriminare.

În măsura în care membrii unei societăţi deţin o cultură politică, în sensul că,

cunosc probleme politice, sunt liberi şi înteleg să-şi exprime protestul, au deprinderi
în negociere şi înţeleg ideea de compromis, democraţia ca şi regim politic va
supravieţui.

Ca regim politic, democraţia se caracterizeză prin următoarele principii :

a) Pluralismul politic. Acest principu se referă la existenţa mai multor centre

efective de putere. Astfel, oamenii sunt diferiţi, au nevoi, interese, opinii, valori şi
aspiraţii diferite. Pentru ca aspiraţiile şi interesele lor să fie luate în considerare, la
momentul adoptării deciziilor, cetăţenii se grupează în sindicate, partide politice
precum şi alte organizaţii nonguvernamentale.

Formele pluralismului în societăţile democratice sunt:

— pluralismul politic=existenţa mai multor partide politice cu ideologii diferite

(pluripartidism) (în România s-a realizat după 1990). Constituţia României (art. 8-al. 1
Pluralismul în societatea romînească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei
constituţionale).

Existenţa mai multor partide politice reprezintă o condiţie importantă a

democraţiei, însă, nu este suficientă pentru ca un aceasta să poată fi garantată. De
aceea este nevoie de alegeri libere. Prin alegerile libere care se desfăşoară periodic,
cetăţenii îşi aleg reprezentanţii, ce urmează să ia în numele lor decizii politice.

Din punctul meu de vedere, simplul fapt că aleşii noştri sunt aleşi pentru o
perioadă bine determinată, pericolul ca un anumit grup politic sa domine societatea,
nu există.

— pluralismul religios=existenţa mai mltor culte, biserici.

b) Reprezentativitatea, se referă la faptul că deciziile politice sunt luate în numele

cetăţenilor, de către reprezentanţii aleşi ai acestora, investiţi prin vot cu încrederea
lor. În situaţii excepţionale, cum este cazul referendumului, cetăţenii pot decide în
mod direct.

Deci o guvernare democratică se realizează prin intermediul reprezentanţilor.

Conducătorii statului obţin şi exercită puterea doar cu acordul celor conduşi,
acord care este asigurat prin intermediul alegerilor.

Este de menţionat că prin Constituţia României, este interzis anumitor categorii de

persoane să candideze la funcţiile politice. Astfel, „funcţiile şi demnităţile publice…pot
fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenie română şi domiciliul în ţară“. [1] De
asemenea, este necesar ca cei care candidează „să fi împlinit până în ziua alegerilor
inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în
organele locale şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în Senat sau în
funcţia de Preşedinte al României.“ [2] În ceea ce îi priveşte pe judecători, aceştia “ nu
pot face parte din partide politice…“[3]
c) Domnia legii. Într-o societate democratică, toţi cetăţenii se supun legilor,
indiferent de apartenenţă etnică, religioasă, politică situaţie materială, vârstă şi sex.
Astfel, nimeni nu este mai presus de lege. De aceea, toţi cetăţenii unui stat
democratic trebuie să cunoască legea.

Pentru a se putea respecta acest principiu de drept, statul trebuie să asigure

funcţionarea justiţiei. Cei care consideră că le-au fost încălcate drepturile sau lezate
interesele, se pot adresa justiţiei, solicitând rezolvarea problemelor şi sancţionarea
celor vinovaţi.

d) Separarea puterilor în stat. Un guvern democrat presupune separarea celor trei

puteri: executivă, legislativă şi judecatorească, fiecare dintre acestea având
organizare şi atribuţii proprii. Deşi sunt separate, cele trei puteri se întrepătrund şi se
controlează reciproc.

Potrivit Constituţiei României, „puterea legislativă este exercitată de către

Parlament.Parlamentul este organul reprezentativ suprem şi unica autoritate
legiuitoare a ţării.“[4] Aşadar, puterea legislativă are rolul de a adopta legile într-un stat
democratic.
Puterea executivă este realizată de către Guvern, care ….. asigură realizarea
politicii interne şi externe şi asigură conducerea generală a administraţiei publice“ [5]
Puterea judecatorească este acea instituţie care asigură respectarea drepturilor şi
libertăţilor omului, respectarea legilor statului.“Justiţia se înfăptuieşte în numele
legii“[6] şi se exercită de către instanţele judecătoreşti.
e) Voinţa majorităţii şi protecţia minorităţilor. Luarea deciziilor într-o colectivitate
umană se face pe baza regulii majorităţii, în sensul că decizia se ia funcţie de voinţa
generală.

În multe dintre statele democratice, inclusiv în România, sunt folosite diferite

proceduri de vot, în vederea obţinerii majorităţii. Este vorba de majoritatea simplă,
adică jumătate plus unu şi majoritate calficată, adică două treimi dintre numărul celor
prezenţi.

Este foarte important ca voinţa majorităţii să nu încalce drepturile şi libertăţile

minorităţilor. Astfel anumite persoane pot avea idei diferite, care nu primesc
aprobarea majorităţii. Dar, într-un guvern democratic, şi aceste persoane trebuie să-
şi exprime liber opiniile, statul fiind cel care trebuie să apere şi să promoveze, în
acelaşi timp, minorităţile, indiferent de felul acestora: politic, etnic, religios.

f) Autoritatea înseamnă puterea de a impune o voinţă proprie unui grup de

persoane care o acceptă.

Acest principiu democratic îşi găseşte aplicare în viaţa de zi cu zi a noastră, în

şcoală, în familie, la locul de muncă.
 Se poate observa că anumite persoane cu autoritate se supun altor persoane ce
deţin o autoritate mult mai mare. Această subordonare a autorităţilor într-un stat
democratic se numeşte ierarhie, între autoritate şi ierarhie existând o strânsă
legătură.

Autoritatea, ca şi principiu al unui stat democratic, se bazează pe legi, calităţi

personale şi, în primul rând pe tradiţie. Când vorbim de tradiţe avem în vedere acele
datini, obiceiuri, care s-au derulat în decursul timpul, impunându-se astfel ca şi
tradiţie( se ştie că bătrânilor li se dă ascultare, întrucât în decursul vieţii lor au devnit
mai înţelepţi).

În fiecare stat democratic, există un sistem de legi şi norme prin care se

reglementează exercitarea puterii. În ceea ce priveşte calităţile personale, există
persoane care prin felul lor de a fi inspiră încredere, ascultare, autoritate şi care pot fi
conducătorii unui stat democratic.

g) Libertatea şi responsabilitatea. O persoană este liberă atunci când acţionează

după propria voinţă, nefiind constrânsă de alte persoane, dar se supune unor legi şi
norme identice pentru toate celelalte persoane din stat.Cetăţeanul liber îşi poate
exprima liber propria voinţă într-un cadru social determinat de legi.

Această problemă a libertăţii umane a fost ridicată încă din timpul anticilor
atenieni: cetăţeanul liber era cel care putea participa la adoptarea hotărârilor, la
condamnarea vinovaţilor, la discutarea problemelor legate de adoptarea anumitor
legi. Ulterior, în anul 1215, baronii englezi au impus regelui Ioan, primul document al
libertăţii: Magna Charta. Acest inscris politic conţinea o serie de drepturi şi libertăţi,
pe care regele Ioan a promis că nu le va încălca. De-a lungul timpului, noţiunea de
libertate şi egalitate au fost pe larg dezbătute atât din punct de vedere teoretic cât şi
practic.

În România, drepturile şi libertăţile individului sunt recunoscute prin Constituţia

României. În cuprinsul art.23 se arată că „Libertatea individuală şi siguranţa
persoanei sunt inviolabile“, „Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane
sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege“ iar „Reţinerea nu
poate depăşi 24 de ore“.
 Organizaţia Naţiunilor Unite, a adoptat în anul 1948, cel mai important document,
„Declaraţia Universală a Drepturilor Omului“, în care sunt înscrise toate drepturile şi
libertăţile cetăţenilor.

Având posibilitatea să-şi exprime liber punctul de vedere, să acţioneze în baza

propriei voinţe, cetăţeanul unui stat democratic trebuie să fie responsabil, adică să
suporte consecinţele faptelor sale.

Nimeni nu poate fi liber fără a fi şi responsabil de acţiunile sale.

În asamblul său, libertatea poate fi politică, economică şi personală. Libertatea

personală se referă la dreptul unei persoane de a acţiona din proprie iniţiativă
neputând fi constrânsă să facă sau să nu facă ceva; orice persoană poate dispune
de propriul său corp, se poate mişca liber fără ca nimeni să o poată reţine; într-un
stat democrat, orice persoană are libertate de gândire şi credinţă, având dreptul să
judece ea însăşi, să formuleze opinii şi aprecieri proprii. Nu în ultimul rând, oamenii
au dreptul la o viată privată şi la intimitate.

Libertatea politică reprezintă dreptul cetăţenilor de avea şi de a exercita drepturi

politice. În Grecia Antică, erau liberi cei care aveau dreptul să participe la
conducerea cetăţii.

În România, prin constituţie, sunt garantate tuturor cetăţenilor statului următoarele

drepturi şi libertăţi politice: dreptul la asociere, la întrunire, dreptul de a alege şi de a
fi ales, dreptul de a participa la viaţa politică a ţării.

Libertatea economică presupune dreptul cetăţenilor de a consuma acele bunuri şi

servicii, care le satisfac cel mai bine trebuinţele personale. Consumatorii sunt
cei care pot decide cât şi ce vor să cumpere, funcţie de veniturile lor şi de educaţia
lor.

În vederea apărării drepturilor consumatorilor şi a protejării acestora, a fost

reglementat prin lege Oficiul pentru Protectia Consumatorului. Consumatorii care se
considera a fi lezaţi, se pot adresa cu reclamaţii, Oficiului pentru Protectia
Consumatorului. În urma reclamaţiilor primite, această instituţie verifica dacă a fost
încălcată libertatea de consum a cetăţeanului.

h) Dreptate şi egalitate. Dacă, dreptate înseamnă modul în care o persoană

acţionează, se comportă în raport cu alte persoane, şi în limitele normelor morale şi
juridice, noţiunea de egalitate se referă la dreptul tuturor oamenilor de a li se
respecta drepturile şi libertăţile. Egalitatea nu are în vedere diferenţele de sex,
vârstă, religie, cetăţenie.

Dreptatea şi egalitatea se află într-o strânsă interdependenţă. În cuprinsul

declaraţiei Universale a Drepturilor Omului se stipulează că “ Toate fiinţele umane se
nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi.“

În vederea apărării şi înfăptuirii dreptăţii, apare instituţia Justiţiei. În România,

justiţia este reprezentată de către o femeie legată la ochi, ţinând într-o mână o spadă
cu două tăişuri iar în cealaltă mână o balanţă. Filozofând pe marginea acestui
simbol, justiţia ne apare puternică, egală şi fără de concesii pentru toţi cetăţenii
statului.

Principalele caracteristici ale justiţiei într-un stat democratic, sunt: liberul acces la
justiţiei, independenţa justiţiei şi imparţialitatea acesteia. Toate aceste caracteristici
presupune dreptul fiecărui om de a se adresa instanţelor de judecată, pentru aşi
apăra drepturile şi interesele personale. Pentru a se face dreptate tuturor oamenilor,
pentru ca aceştia să poată fi liberi în exercitarea drepturilor şi libertăţilor personale,
este necesar ca justiţia să fie independentă. Ceea ce înseamnă ca toate faptele
deduse judecăţii să fie apreciate funcţie de interpretatea legii şi nu de vreun amestec
de ordin politic. De asemeneea, este necesar ca cei care judecă, judecătorii, sa fie
imparţiali, în sensul de a pune mai presus de propriile lor interese şi pasiuni, cauzele
ce urmează să le judece.

i) Proprietatea. În codul civil român, în cuprinsul art. 480, se arată că „proprietatea

este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod
exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.“

Dacă într-un stat democratic, proprietatea, ca principiu fundamental al democraţiei

este recunoscut şi garantat de către stat, în cadrul regimurilor totalitare(cum a fost
cazul României, în perioada comunistă) acest drept nu era nici măcar recunoscut
indivizilor.

Proprietatea poate fi privată atunci când ne referim la bunurile pe care le posedăm

ca şi persoane fizice sau juridice. Pe de altă parte există şi proprietatea publică.
Aceasta din urmă, nu are un caracter personal, ci presupune folosirea bunurilor în
comun. În România, proprietatea publică s-a dezvoltat sub forma proprietăţii statului.
Exemple ale proprietăţilor statului sunt zăcămintele naturale, terenurile şi clădirile
fără proprietari, pădurile şi apele ce curg la suprafaţa sau în interiorul terenulul
românesc.

Formele de proprietate au existat încă din timpul societăţilor primitive, atunci când
oamenii foloseau pământul, uneltele şi animalele în comun; iar bunurile obţinute erau
folosite tot în comun, de cei care le foloseau. În antichitate, grecii şi romanii aveau
drept de proprietate atât asupra bunurilor cât şi asupra oamenilor. În perioada Evului
Mediu, proprietarii pamântului, seniorii, primeau de la supuşii lor diferite produse
pentru a fi protejaţi. Această noţiune a proprietăţii a avut o evoluţie spectaculoasă în
decursul timpului.