Subiect 1 definirea politicii: originea cuvantului poiltica, politica in ipostaza de arta si stiinta, definirea politicii potrivit enciclopediei Blackwell

l Politica a primit de-a lungul timpului mai multe definitii, Etimologia cuvantului politica provine din grecescul polis, care desemneaza un tip anume de comunitate, constituita in cadrul cetatilor stat antice, bazata pe solidaritate, drepturi si obligatii cetatenesti. Definitii ale politicii: Stiinta guvernarii statelor Arta si practica a guvernarii societatilor umane Stiinta sau arta de a guverna

Conform enciclopediei Blackwell politica este procesul prin care un grup de oameni cu opinii si interese divergente ajung la decizii colective socotite de comunitate ca fiind obligatorii pentru respectivul grup si impuse ca o linie de conduita comuna. (1)Politica cuprinde procesele prin care, prin intermediul interactiunilor dintre oameni, se formeaza si se implementeaza deciziile sociale (Adrian Miroiu). (2)Politica este activitatea prin care oamenii creeaza, apara si modifica regulile dupa care traiesc. (Andrew Heywood) Nu trebuie sa ne referim la politica ca la o stiinta in sens propriu ci ca la un domeniu al cunoasterii practice. A sti sa guvernezi nu inseamna, in mod stiintific, a fi capabil sa guvernezi. De asemenea, politica nu este o arta, in sensul propriu, pentru ca nu presupune prezenta creativitatii artistice, dar este o indeletnicire, pe care poti sa o profesezi doar daca detii o serie e abilitati speciale, asemanatoare celor date de cunoasterea unui mestesug.

Subiectul 2 trasaturi specific ale procesului politic: politica in ipostaza de activitate definitorie pentru fiinta umana O prima trasatura a procesului politic este aceea ca politica se gaseste in universul social si este definitorie pentru fiinta umana. Prin sintagma zoon politikon, Aristotel evidentiaza ideea necesitatii omului de a se asocia in comunitati. Hainnah Arendt considera traducerea termenului zoon politikon prin animal social ca fiind o eroare, preferand sintagma animal politic. Aceasta traducere este insa evitata din cauza utilizarii nepotrivite in jurnalismul vulgar.

Din perspective teoriei sociale aristotelice, omul nu este doar o fiinta a carei viata depinde de societate, ci o fiinta care se afirma in spatiul public si in viata cetatii. Subiect 3 Trasaturi specifice ale procesului politic: politica, sursa de reguli generale, menite sa asigure functionarea mecanismelor sociale fundamentale O a doua trasatura specifica procesului politic este aceea ca politica genereaza norme, reguli generale, menite sa asigure functionarea mecanismelor sociale fundamentale. Normele in cauza au o valabilitate generala si formeaza baza sistemelor de drept. Dreptul contribuie si el la generarea normelor, dar o face intr-o alta perspectiva, veghind asupra coerentei lor. Politica reprezinta un factor cu o influenta puternica asupra sistemelor juridice ale statelor moderne. Aceasta modifica normele juridice astfel incat sa le aduca tot mai aproape de ceea ce numim interes general. In anumite domenii juridice, decizia politica primeaza in fata deciziei juridice. Este greu sa sustii ca dreptul constitutional sau cel international public sunt ramuri de drept, in sens clasic, asemanatoare dreptului civil sau dreptului penal.

Subiect 4 Trasaturi specifice ale procesului politic: politica produce decizii ale colectivitatii in privinta normelor ce privesc intreaga colectivitate Cea de-a treia trasatura specifica procesului politic face trimitere la faptul ca rezultatul prim al activitatii politice se materializeaza in decizii ale colectivitatii in privinta problemelor, ce privesc intreaga colectivitate. Deciziile politice sunt aplicate intregii comunitati politice. Altfel spus, indiferent de numarul celor care decid, rezultatul va fi intotdeauna aplicat tuturor. Astfel, politica presupune o anumita solidaritate,care poate fi reala cand deciziile sunt luate in urma unor dezbateri publice sau simbolica, cand elita politica hotaraste in numele societatii, indiferent daca se bucura de sprijin sau nu. Politica presupune prezenta divergentelor si a negocierii pentru concilierea punctelor de vedere opuse. Harold Lasswell afirma ca politica decide cine primeste, ce, cand si cum, iar David Easton arata ca obiectivul relatiilor sociale politice este acela de a aloca valorile cu ajutorul autoritatii.

Subiect 5 Definirea spatiului public si a spatiului privat Domeniul public (spatiul public) este direct legat de responsabilitatile colective. Are in vedere atat ce il intereseaza pe individ cat si societatea (politica, raporturile juridice, comertul, bunurile comune). Domeniul privat (spatiul privat) include tot ceea ce tine de interesele strict personale ale fiecarui individ (relatiile de familie, convingerile filosofice, starea de sanatate personala, preferintele estetice). Spatiul public impune responsabilitati individului, pe cand cel privat ii acorda drepturi. Bunurile private, prin natura lor, sunt acele bunuri care pot fi consumate de mai multe persoane in acelasi timp, si de la consumul carora unii pot fi indepartati (bunuri rivale si exclusive). Bunurile publice sunt acelea care pot fi consumate simultan de mai multe persoane si de la consumul carora nimeni nu poate fi indepartat (non-rivale si non-exclusive).

Subiect 6 Relatiile dintre spatiul public si cel privat in evul mediu si in antichitate Semnificatia termenilor de public si privat se schimba, in functie de contextul istoric la care facem referire. In anumite epoci istorice si spatii culturale, viata publica si viata privata au ajuns sa se confunde una cu cealalta. Spre exemplu, in Europa, pana la formarea statelor birocratice, activitatile publice, precum cele legate de justitie, implicau relatii sociale private care astazi ar fi considerate intolerabile, intrand in sfera actelor de coruptie. Hannah Arendt arata ca in polis-ul grec si in urbea romana viata privata era indispensabila vietii publice, cea dintai oferindu-i individului satisfacerea nevoilor primare ale existentei. Viata privata era doar o conditie de accedere in viata publica.

Subiect 7 explicati opiniile potrivit carora cuprinderea politicului ar trebui sa fie extinsa pentru a ingloba atat spatiul public cat si cel privat

In prezent, exista opinii potrivit carora cuprinderea politicului ar trebui sa fie extinsa pentru a ingloba atat spatiul public cat si cel privat. Acesta nu este doar un semn al modificarii mentalitatilor, al influentei pe care argumentele feministe o au, al modului in care probleme de natura privata invadeaza astazi spatiul public. Valorile liberale originare, care considerau spatiul privat o garantie a conservarii individualitatii si libertatii, le pareau multora inactuale. Una dintre caracteristicile importante ale regimurilor totalitare este tocmai anihilarea individualitatii si suprimarea spatiului privat.

Subiect 8 Politica si politicile publica: terminologia anglo-saxona, definirea politicilor publice, necesitatea politicilor publice Spre deosebire de limba romana, mediul academic anglo-saxon a furnizat, de-a lungul timpului, cea mai mare parte a conceptelor si teoriilor relevante in stiintele politice, oferind mai multi termini cu intelesuri specifice, imposibil de confundat.

Politics termenul are cea mai mare cuprindere, fiind extins asupra tuturor domeniilor in care politica este prezenta in mod concret (viata politica, politica in general, procesul in general, competitia intre partied, etc.) Government desemneaza o perspectiva particulara similara celei propuse de dreptul constitutional. Face referire la institutiile politice, structurile constitutionale, atributiile institutiilor statului, etc. Policy reprezinta actiunile coordonate intreprinse in vederea aplicarii deciziilor politice (politicile si politicile publice). Governance activitate generala de conducere si organizare, de administrare prin exercitarea autoritatii.

O politica publica este un ansamblu de actiuni intreprinse in mod sistematic, coerent si planificat cu scopul de a aduce la indeplinire deciziile guvernamentale. Exemple de politici publice sunt politica fiscala sau bugetara a unui govern si politica monetara a Bancii Nationale. Motivul pentru care este necesara prezenta politicilor publice este acela ca piata poate esua din cauza comportamentului agentilor economici. Acestia anticipeaza evenimentele viitoare sau apeleaza la stratageme care sa le permita maximizarea beneficiilor, in detrimentul celorlalti, sau din cauza intamplarii, prin evenimente incontrolabile.

Subiect 9 Politica si politicile publice: sensuri distincte ale conceptului de politici publice (Brian Hogwood, Lewis Gunn), etapele realizarii politicilor publice Sensurile diferite ale conceptului de politici sunt clasificate de Brian Hogwood si Lewis Gunn, folosind 10 categorii:

Politicile ca etichete atribuite unor domenii de activitate: activitatile guvernamentale pot fi descries in terminii politicilor economice, sociale, interne sau externe. Politicile ca expresie a scopului general sau a starii de fapt dezirabile: in acest sens, politicile sunt actiuni ale partidelor politice cu rol de obiective in programele electorale (cresterea prosperitatii, imbunatatirea calitatii serviciilor publice) Politicile ca propuneri specifice: reprezentate de angajamentele particulare si concrete ale politicienilor (infiintarea unei institutii, stabilirea unor scaderi de impozite) Politicile ca decizii ale guvernului: sunt simplul rezultat al deciziilor guvernamentale, asa cum sunt transpuse in legislatie (interventia armata) Politicile ca autorizare oficiala: existente doar in masura in care actiunile administrative sunt aprobate prin documente sau reglementari oficiale (programul de guvernare) Politicile ca programe: din acest punct de vedere, politicile publice necesita realizarea unor programari detaliate care sa planificie fiecare interventie a institutiilor administrative. Politicile ca produse: pot fi definite ca valori, ca interventii guvernamentale de care cetatenii au nevoie si pe care si le doresc. Politicile ca rezultate: impactul politicilor publice poate fi mai mare sau mai mic in functie de factori conjuncturali si de calitatea organizarii lor. Politicile ca teorie sau model: face trimitere la ideea ca eficacitatea actiunilor administrative depinde de conceperea unui model care stabileste o relatie intre cauze si efecte.

Politicile ca procese: este subliniata continutatea interventiilor guvernamentale pe o perioada indelungata. Etapele realizarii politicilor publice sunt:

1. Formularea: presupune identificarea problemelor de rezolvat, a necesitatilor sociale,

carora actiunile administrative trebuie sa le raspunda.

2. Implementarea: succesiune de actiuni prin care se urmareste atingerea scopului stabilit

initial. Se realizeaza in urma unei planificari ce ia in calcul obstacolele si riscurile potentiale, astfel incat actiunile respective sa fie eficace si eficiente.
3. Evaluarea: in urma acestei etape sunt hotarate actiunile viitoare, plecand de la masura in

care obiectivele initiale au fost atinse, problemele aparute pe parcurs, reactiile si opiniile publicului larg. Subiect 10 cunoasterea realitatii umane: epistemologia, unitatea cunoasterii ca ideal, distinctia traditionala intre stiintele naturii, stiintele sociale si disciplinele umaniste si problema subiectivitatii. Epistemologia este o disciplina academica, care se ocupa cu studiul cunoasterii stiintifice. Are rolul de a explica locul pe care il ocupa diversele domenii stiintifice in cunoasterea umana. Intreaga cunoastere pe care a dobandit-o umanitatea formeaza un intreg indivizibil, iar cine nu intelege acest lucru nu va reusi niciodata sa contribuie la imbogatirea ei. Cunoasterea a cat mai multor lucruri despre natura si despre om ramane un ideal valid asa cum a fost dintotdeauna. Ridicarea unor granite artificiale intre discipline nu poate decat sa le reduca acestora potentialul creativ, capacitatea de a inova. Dar nu putem nega faptul ca diferite ramuri ale cunosaterii au trasaturi distincte, inconfundabile. Distinctia traditional intre stiintele naturii, stiintele sociale si disciplinele umaniste este:

Stiintele naturii: fizica, chimia, biologia, etc. Stiintele omului: discipline umaniste (istoria, filosofia, filologia, etc.). Au ca obiect fiinta umana. Stiintele sociale: sunt denumite si stiinte comportamentale, intrucat studiaza comportamentul uman, fiind preocupate de modul in care oamenii interactioneaza in mod previzibil, obiectiv si observabil. (sociologia, economia, psihologia sociala, antropologia sociala, etc.)

Subiectivitatea nu poate fi exclusa din practica stiintifica, ea nu implica doar riscul de a distorsiona realitate, ci are si o serie de avantaje ( empatia, intuitia, etc.). Principalul dezavantaj al subiectivitatii este acela ca nu toata lumea impartaseste aceeasi cunoastere subiectiva.

Subiect 11 Cunoasterea realitatii umane: problema independentei constatarilor stiintifice fata de valori in stiintele umane, problemele etice care apar in cursul cercetarii sociale, experimentul Milgram In cadrul cunoasterii realitatii umane se pune problema independentei constatarilor stiintifice fata de valori, in stiintele umane. Apare astfel ideea unor sondaje realizate in functie de convingerile personale ale celui ce le realizeaza si masura in care evaluarile date de acesta sunt influentate de profilul sau cultural. In plus, experimentarea si observatia sunt insotite, in stiintele sociale, de probleme etice. Acestea se refera la posibilitatea ca subiectii experimentului sa cunoasca modul in care este realizat acesta, la posibilitatea de a fi inselati sau de a fi pusi in situatii limita pentru a li se verifica reactiile. Stiinta politica nu face exceptie de la dilemele fundamentale cu care se confrunta stiintele sociale. Experimentul Milgram a avut loc intr-un laborator al Universitatii din Yale, in anul 1963, fiind prezentat ca un experiment referitor la rolul sanctiunii asupra memoriei. In cadrul acestuia unul dintre subiecti joaca rolul unui elev, iar celalalt rolul profesorului. Subiectul are o dubla sarcina. In primul rand, trebuie sa citeasca o serie de 4 termeni (cer albastru, zi frumoasa, rata salbatica, etc.), iar in al doilea rand, sa aleaga unul dintre cei doi termeni din fiecare pereche, intrebandu-l pe elev ce termen ii fusese asociat. Pentru fiecare eroare, elevul este pedepsit de catre profesorul, care dispune de un generator electric pe care sunt 30 de manete, fiecareia asociindui-se o sarcina electrica, de la 15 la 450 V. Pe masura ce experimentul inainteaza si creste intensitatea socurilor, subiectul continua, incitat fiind de indemnuri ale experimentatorului precum: continuati, va rog sa continuati, experimentul cere sa continuati, este absolute necesar sa continuati, nu aveti de ales, trebuie sa continuati. La finalul experimentului, subiectului ii sunt adresate o serie de intrebari si este anuntat ca socurile nu erau administrate in realitate. Concluziile experimentului sunt acelea ca socul mediu maxim administrat este de aproximativ 360V, iar 62,5% dintre subiecti se supun pana la cel din urma soc, de 450V. Experimentatorul dispune deci de o putere nebanuita pana atunci.

Subiect 12 Traditii intelectuale si stiluri de cercetare in stiintele politice Spre deosebire de stiintele naturii, afirmatiile stiintelor sociale nu iau intotdeauna forma unor generalizari certe despre fenomenele observabile. Odata cu dezvoltarea statisticii si a economiei politice, toate stiintele sociale au intrat intr-un process prin care este posibila verificarea teoriilor si generalizarilor prin intermediul cercetarii empirice. Datorita acestei evolutii, in stiinta politica s-au consacrat 2 stiluri de cercetare:

Stilul interpretativ: mai apropiat de meditatia filosofica, etica si istorica Stilul positivist: reprezentat de analiza si explicarea fenomenelor sociale, prin relatii cauzale determinate.

Cele doua stiluri se sprijina reciproc, stiinta politica avand nevoie atat de profunzimea interpretarilor, cat si de corectitudinea demonstratiilor realizate. In realitate, deseori teoria politica nu reuseste sa probeze veridicitatea sau utilitatea asertiunilor pe care le produce. Pozitivismul ofera cele mai bune si sigure mijloace de testare a ipotezelor, pe cand maniera de abordare interpretativa este o sursa inepuizabila de ipoteze.

Subiect 13 Stiinta politica si disciplinele politologice: termenul stiinta politica, termenul stiinte politice, imprumuturi conceptuale din alte stiinte sociale, profesionalizarea stiintei politice Este necesara explicarea utilizarii sintagmei stiinta politica, la singural si a celei de stiinte politice, la plural. Stiinta politica este stiinta care studiaza fenomenul politic si care a capatat in Anglia forma political science, iar in Franta, science politique. Stiinta politica este stiinta ce studiaza politica, si nu stiinta de a face politica. Cand vorbim despre stiinte politice avem in vedere multitudinea disciplinelor care au obiect de studiu politica. Dezvoltarea cunoasterii politice are loc inca de la antichitatea greco-romana, dar abia la inceputul secolului al XX-lea, prin contributia americana, putem vorbi despre o disciplina stiintifica specializata, care dispune de metode de cercetare proprii, detine un obiect de studiu si are o aplicativitate practica. Stiinta politica a imprumutat numeroase concepte de la alte domenii de activitate: din sociologie (acomodare, clasa muncitoare, coeziune, ierarhie, etc.), din psihologie (afect,

atitudine, comportament, miscare sociala, etc.), din economie (alocarea resurselor, deficit, liberalism, produs national brut, etc.), din filosofie (aristocratie, consens, democratie, libertate, monarhie, etc.), din antropologie (afinitate, nepotism, societate plurala, etc.), din teologie (anomie, etc.) si din sfera jurnalismului (neutralism, propaganda, socialism, etc.). Profesionalizarea stiintelor politice consta in formarea unor asociatii profesionale ale specialistilor in stiinte politice, formarea departamentelor de specialitate in universitati, divizarea politologiei in subdomenii care aspira la statutul de discipline academice de sine statatoare.

Subiectul 14 Stiinta politica si disciplinele politologice: teoria politica, relatiile internationale Desi teoria politica este considerata de unii drept filosofie politica, aceasta este de fapt un domeniu de studiu autonom, prin prisma a cel putin doua motive. In primul rand, teoria politica, ca domeniu de studio independent, analizeaza subiectele fundamentale ale filosofiei politice, precum teoriile referitoare la valorile politice, la stat si la rolul acestuia in relatie cu individul, la statutul de cetatean, lasand in plan secund aspectele istorice. In al doilea rand, traditia reflectiei analitice, preluata din filosofia politica, dispune de o modalitate de abordare formalizata, o abordare care lipseste in tratatele clasice de filosofie politica. In ceea ce priveste relatiile internationale, studiul acestora presupune un interes major, datorita prezentei echilibrelor de putere, a negocierilor si aliantelor, datorita posibilitatii de cunoastere a strategiilor actorilor internationali si a cauzelor conflictelor dintre acestia.

Subiect 15 Stiinta politica si disciplinele politologice: politica comparata, comunicarea politica Cele mai multe informatii privitoare la functionarea sistemelor politice si la varietatea lor vin din analiza comparativa a trasaturilor statelor contemporane. Aceasta analiza presupune sublinierea asemanarilor si deosebirilor dintre sistemele politice si a fost utilizata inca din

antichitate de filosofi precum Aristotel sau Polybios. Ca sub-disciplina politologica, analiza comparata s-a dezvoltat abia dupa cel de-al doilea razboi mondial. Sub denumirea de comunicare politica sta ansamblul mijloacelor prin care se realizeaza trecerea de la comunicarea publica la o forma de persuasiune cu scop politic. Tehnicile de comunicare au un rol esential in practica politica, indiferent ca sunt folosite de lideri pentru consolidarea pozitiei politice sau servesc la cresterea performantelor unor organizatii.

Subiect 16 Stiinta politica si disciplinele politologice: sisteme si comportamente electorale, partide politice si grupuri de presiune Impartirea mandatelor politice in functie de numarul de voturi pe care le obtin partidele sau candidatii a devenit o operatie specializata, destul de complicata, incat sa duca la formarea unei sub-discipline autonome, care sa studieze modelele de alocare a voturilor si efectele lor. Politica electorala a statelor democratice contemporane este, pe cat de complicata, pe atat de interesanta prin prisma cunoasterii comportamentului votantilor, a tehnicilor electorale sau a factorilor strategici care intervin in competitia electorala, cu toate, elemente esentiale pe care un specialist al stiintelor politice trebuie sa le cunoasca. Politica moderna este in primul rand politica de partid. In calitate de organizatii politice, partidele si grupurile de presiune pot ocupa pozitii concurente, primele urmarind interesul cetatenilor, in timp ce grupurile de presiune au in vedere interese ale unor grupuri relativ restranse, care nu coincid intotdeauna cu interesul general. Studiul activitatii si organizarii partidelor poate ajuta la clarificarea unor aspecte din viata politica, unor strategii si performante politice a organizatiilor intrate in competitia electorala.

Subiect 17 Abordari consacrate in stiintele politice: conceptul de paradigma stiintifica si adecvarea lui la contextual stiintelor sociale Conceptul de paradigma stiintifica pleaca de la ideea ca diferite grupuri de cercetatori au interpretari si modele specifice prin care descriu realitatea. Prin acumularea de observatii,

care nu pot fi explicate asemenea opiniilor dominante, se poate ajunge la o revolutie stiintifica. Referindu-ne insa la termenul paradigma, asa cum e utilizat termenul in lingvistica, ca la un tipar explicativ, acesta poate fi adecvat in raport cu stiintele sociale. Pentru a evita insa orice potentiala neintelegere, vom folosi pentru domeniul stiintelor politice formula de abordari complementare, si nu cea de paradigme. Aceste abordari nu trebuie insa confundate cu domeniile de studiu, identificate in stiinta politica (institutiile politice, comportamentul politic, relatiile international, teoria politica, economia politica, etc.).

Subiect 18 Teoria politica normative, teoria politica empirica; descriptiv si prescriptiv, real si ideal in teoria politica Abordarea teoretica normativa a politicii este probabil cea mai veche si cea mai raspandita perspectiva asupra cunoasterii politice. Datorita apropierii idealurilor politice de valorile morale suntem intotdeauna pregatiti sa ne referim la norme, la reguli, la ceea ce crede ca ar trebui sa se intample in politica Teorie politica afirmatii abstracte, teorii, argumentari elaborate. Normativitate Cum anume ar trebui sa fie politica in conditii ideale? sau Care sunt principiile politicece trebuie urmate pentru infaptuirea binelui comun sau convietuire pasnica. Teoria politica normativa si teoria politica empirica 1. Teoria politica a) Teorie politica empirica teorii formate pe baza cunoasterii empirice, pe baza informatiilor oferite de experienta b) Teorie politica normativa teorii care au drept obiect ceea ce ar trebui sa fie si nu ceea ce este, sunt bazate pe reflectii etice, pe calificarea valorilor 2. Practica politica a) Practica politica empirica actiuni politice bazate pe experienta, pe observatie, pe adaptarea la situatiile aparute intr-un mod intamplator

b) Practica politica normativa actiuni ce sunt ghidate de idealuri, reguli stabilite, valori, principii Nu ar trebui sa emitem judecati de valoare comparand realitatile cu idealurile si sa stabilim o superioritate, cum ar fi: o utopie liberala este superioara realitatilor unui regim politic neliberal. Desi putem compara idealurile intre ele, mai util ar fi compararea realitatilor distincte. Insa, nu dispunem de criterii obiective, veritabile de evaluare a idealurilor politice. Apare o problema in a compara acordul dintre un ideal politic si realitatea care il reprezinta prin elemente ca: dictatura dintr-un stat socialist, coruptia dintr-un stat democratic si convingerile religioase islamice. Giovanni Sartori in comparatia dintre democratia liberala si socialism are in vedere: compararea cu atentie a realitatilor, felul in care functioneaza regimurile democratice fata de regimurile dictatoriale, efectele masurilor economice liberale fata de efectul politicilor economiste socialiste.

Subiectul 19 Teoria sistemelor si aplicatiile ei Un sistem poate fi definit ca un ansamblu de elemente ce interactioneaza. Ansamblul conexiunilor dintre elementele interne ale sistemului, legaturile dintre sistem si mediul in care se gaseste, modul in care proprietatile tuturor elementelor se modifica in timp, modul in care aceste schimbari sunt corelate, sunt fenomene complexe ce necesita o privire de ansamblu. Sistemul contine: mediu, input, output, structura, functie, feed-back. In modelul propus de David Easton, sistemul politic realizeaza alocarea lucrurilor ce poseda valoare in societate, prin interventia autoritatii. Mediul il reprezinta alte sisteme cetin de fenomenele fizice sau sociale, intrarile sunt solicitari venite din partea publicului, iesirile sunt politici publice. Bucla de retroactiune feed-back-ul, conecteaza intrarile si iesirile stabilind un echilibru dinamic. Aplicatiile metodelor cibernetice in stiinta politica sunt cu atat mai importante cu cat sistemul politic seamana cu cel cibernetic, prin prisma asumarii unui rol de coordonare, control si conducere. Prin evaluarea aplicatiei teoriei generale a sistemelor, obtinem o distingere a regularitatilor pe care urmeaza sa le tratam in contextual adecvat. Trebuie avute in vedere variabilele implicate in mentinerea acestor regularitati.

Prin intelegerea notiunii de echilibru, pot fi intelese mai bine situatiile limita, situatiile critice sau procesele de redresare. Teoria generala a sistemelor faciliteaza transferul mijloacelor de cercetare, in mod interdisciplinar si intradisciplinar. Analiza sistemelor este foarte utila in relatiile internationale, iar lucrarea lui Kenneth Waltz Teoria politicii internationale, este considerata o expresie a preocuparii pentru aceasta abordare.

Subiectul 20 Teoria alegerii rationale Teoria alegerii rationale sau teoria alegerii publice, reprezinta subordonarea perspectivelor unei conceptii generale inspirate de teoria economica. Lucrarea despre teoria jocurilor a fost semnata de John von Neumann si Oscar Morgenstern. Mancur Olson, Anthony Downs, James Buchanan sau Gordon Tullock, au studiat modul in care economia influenteaza actiunea politica: explicarea procesului electoral in statele democratice, competitia partidelor pentru voturi, stabilirea regulilor constitutionale, exploatarea excesiva a bunurilor comune, comportamentul birocratic. Teoria alegerii rationale, sustine ca relatiile politice se concep cu cele economice, ca o suma de schimburi: intr-un stat democratic, partidele politice primesc votul cetatenilor in schimbul politicilor publice, actiunilor guvernamentale pe care acestea le fac. Rationalitatea apare aici ca un acord intre scopuri si mijloace. Asa se explica aparitia absenteismului: atat timp cat utilitatea deplasarii la urne nu depaseste costurile individuale, este firesc ca individul sa aleaga sa nu-si exercite dreptul la vot. Tema actiunii colective face referire la faptul ca de la aprecieri individuale rationale se poate ajunge la rezultate colective irationale; spre exemplu, sindicatele. Daca numerosi indivizi vor considera ca nu este necesara prezenta lor la urne, acestia vor constata, in cele din urma, ca sindicatul pe care se bazeaza nu le va mai apara eficient interesele, ca partidul pe care il sustin nu va fi invingator, ca serviciile publice subfinantate nu vor mai functiona. Unii au criticat aceasta teorie, aratand ca in realitate oamenii se comporta imprevizibil, irational. Insa e gresit sa spunem ca teoria alegrii rationale cuprinde analiza comportamentlui politic.

Subiectul 21 Institutionalismul Din limba latina, cuvantul institutio provine din institutus, si trimite cu gandul la verbul statuere = a stabili. Institutiile sunt elementele cele mai vizibile ale politicii, fiind primele cu care intram in contact atunci cand vorbim despre politica. Ele capata forma unor organizatii birocratice si actioneaza ca grupuri sociale organizate. Atributele definitorii ale institutiilor: sensul etimologic, stabilitatea, constanta, continuitatea. Institutii politice: familia, bisericile, statul, normele juridice civile. Institutiile sunt ansambluri de reguli stabilite; ele capata consistenta si vizibilitate prin intermediul organizatiilor, practicilor, produselor materiale ce decurg din aceste reguli. James G. March si Johan P. Olsen considera ca o institutie este o colectie relativ durabila de reguli si practici organizate, incluse in structuri de semnificatii si de resurse relative stabile. Teoria lui Montesquieu referitoare la separatia puterilor nu este decat o reflectare moderna a unir idei care au dominat mult timp in gandirea politica occidental cu referire la regimurile politice. Analiza comparativa a institutiilor publice a avut un rol decisiv pentru dezvolatrea abordarii institutionale; acestea sunt in numar foarte mare chiar daca am face referire numai la statele democratice occidentale, spunea Bo Rothstein. Variatii institutionale in democratiile occidentale: Sistem de partide Bipartidist sau multipartidist Sistem electoral Proportional sau majoritar Adunare legislativa Unicamerala, bicamerala Structura guvernarii Unitara sau federala Autoritatea central Parlamentarism sau prezidentialism Sistemul judiciar Control posterior sau control anterior al actelor normative Guvernare locala Autonomie slaba sau autonomie puternica Corpul functionarilor publici Recrutare bazata pe favoruri sau recrutare bazata pe merit Fortele armate Profesioniste sau recrutare obligatorie Relatia stat-economie Liberala sau corporatista

Exista trei tipuri de insitutionalism: a) studiile institutionale; b) administratia publica; c) noul insitutionalism.

Subiectul 22 Analiza comportamentala Analiza comportamentala sau behaviorism-ul. Din punct de vedere al continutului se sprijina pe elemente psihologice, ca sursa a comportamentului politic, iar din punct de vedere metodologic constituie o directie pozitivista (obsesrvatia sistematica, masurarea dimensiunii cantitative a comportamentului politic. Tema importante: psihologia maselor, studiul motivatiilor psihologice ale actorilor politici individuali, studiul efectelor structurilor de personalitate in comportamentul liderilor , cercetarea patologiei psihologice legate de activitatile cu caracter politic. Studiile cu subiecte referitoare la tehnicile de comunicare politica, de marketing electoral si analiza comportamentului electoral, au intrebuit sa ia in discutie intrebari precum: Care sunt motivatiile votului pentru candidati? Care sunt motivatiile psihologice ale abtinerii de la vot sau ale participarii? Care sunt mijloacele cela mai eficiente de influentare a opiniilor electoratului? Cum pot fi investigate reactiile afective ale electoratului cu ajutorul sondajelor de opinie?

Subiectul 23 - Puterea politica: forta, legitimitatea si autoritatea Puterea politica nu inseamna utilizarea fortei, autoritate sau legitimitate. Apelul la forta, la constrangere, nu denota intotdeauna prezenta puterii. Utilizarea fortei este mai curand un semn al lipsei de putere politica. Supunerea voluntara este, in aceste conditii, o garantie a prezentei unei autentice relatie de putere: agentul politic va apela la constrangere , forta fizica, doar in situatii exceptionale. Legitimitatea, proprietate atribuita adesea deciziilor si institutiilor politice, consta in calitatea acestora de a obtine sprijinul larg al participantilor la viata politica. Factorii care influenteaza acceptarea deciziilor luate de catre conducatorii politici pentru cetateni: apreciere pentru cei care conduc, aprecierea competentei liderilor, parerea cetatenilor

despre scopurile guvernarii si principiile dreptatii, eficienta conducatorilor politici in general sau intr-o situatie de criza, masura in care cetatenii se considera independent, liberi si egali.Legitimitatea depinde de atitudinea celor guvernati. Este necesara distingerea dintre legitimitate si legalitate: este posibil ca legile sa nu fie tot timpul legitime. Autoritatea consta in capacitatea conducatorilor de a se face recunoscuti si de a-si impune hotararile fara a recurge la constrangere. De asemenea, autoritatea mai semnifica si dreptul sau capacitatea, ori ambele de a face propuneri sau de a da instructiuni acceptate, fara a se recurge la persuasiune, negociere sau forta. Autoritatea de jure autoritatea de drept, consfintita prin normele juridice si confetita de ocuparea unei pozitii oficiale. Autoritatea de facto autoritatea de fapt, dobandita in virtutea calitatilor personale. Autoritatea exclude prezenta persuasiunii sau a influentarii: deciziile posesorului autoritatii sunt imperative; nu este nevoie de negociere si convingere. Autoritatea politica poate intra in contact cu alte tipuri de autoritate (religioasa, intelectuala, morala) si se poate confunda cu acestea.

Subiectul 24 Dominatia, autoritatea si legitimitatea in viziunea lui Max Weber In lucrarea Economie si societate studiul puterii politice, Max Weber utilizeaza o terminologie dificila de tradus in limba romana: autoritatea poate fi confundata cu legitimitatea, ele fiind fenomene sociale complementare. Max Weber denumea puterea politica ca fiind sansa de a-ti impune vointa intr-o relatie sociala. Weber e centrat asupra legitimitatii, asupra felului in care puterea poate fi justificata din perspectiva supusilor, a celor obligati sa se supuna, si are in vedere tipurile de dominatie legitima. Legitimitatea determina supunerea. Sociologul francez Raymond Aaron explica distinctia dintre putere si dominatie la Weber: in primul caz, ordinul nu este in mod necesar legitim, nici supunerea in mod obligatoriu o datorie, iar in al doilea caz supunerea este intemeiata pe recunoasterea de catre cei ce se supun ordinelor. Tipurile de dominatie/tipuri pure/concepte rationale care ii determina pe indivizi sa se supuna:

1. Legitimitatea traditionala, proprie societatilor arhaice. Guvernantii sunt acceptati si sprijiniti in virtutea asocierii dintre puterea politica si sacralitate. Se bazeaza pe credinta in sfintenia traditiilor valabile dintotdeauna. Poate capata aspectul: sultanismului, patriarhului sau patrimonialismului. 2. Legitimitatea ratuinal-legala, proprie societatilor moderne, secularizate, birocratizate. Se bazeaza pe credinta oamenilor in legalitatea reglementarilor hotarate. 3. Legitimitatea carismatica, omniprezenta in politica, se bazeaza pe increderea poporului in calitatile naturale si in cele pe care Providenta le-a daruit conducatorului. Puterea politica este un fenomen ce tine de interactiunea unor grupuri sociale, de o actiune colectiva, in care conducatorii sunt secondati de agenti ce actioneaza in numele sau interesul lor. Dominatia legitima se bazeaza pe o ordine politica ce intra in contact cu ordinea economica si sociala. Cand puterea politica reprezentata intr-un sens mai realist este vorba de un potential si nu de o actiune concreta mai ales, in analiza politica moderna. Puterea este mai putin un atribut substantial, strans legat de persoana celui ce o posedacat rezultatul unei relatii sociale.

Subiectul 25 Puterea in societate: aspectele sale fundamentale. Puterea ca relatie sociala. Ce inseamna a ajunge la putere? Ce inseamna a avea putere in politica? Mai intai, trebuie facuta distinctia dintre regimul natural si cel social al puterii. Puterea este asociata cu o serie de trasaturi ce tin de lumea fizica. Obiectul studiilor etologice: comportament de supunere sub manifestarea fortei fizice. In societate, puterea are deopotriva ipostaze psihologice si organizationale. In societatile primitive, fara stat si norme politice, echilibrul social si unitatea societatii sunt obtinute prin modalitati de actiune, practici rituale si obiceiuri; astfel este impiedicata aparitia unor inegalitati ce ar permite exercitarea puterii politice. Gasim doua sensuri ale puterii: unul subiectiv, in care puterea este o perceptie mai mult sau mai putin distorsionata a capacitatii personale de a actiona, o senzatie de putere determinata de situatii limita, si unul obiectiv care priveste manifestarile exterioare masurabile ale puterii. Exercitarea puterii politice implica o relatie social-asimetrica (cei implicati nu sunt egali), in rolul fiecarui actor este specificat cu exactitate: A il determina pe B sa faca ceva ce A doreste, iar B nu ar fi facut fara interventia acestuia.

Nu intotdeauna puterea se exercita in mod vizibil revizuire venita din partea conceptiei bidimensionale despre raporturile de putere. Aceasta apara ca o contradictie a viziunii comportamentaliste sustinuta de Robert Dahl, in Who Governs? 1961. Controlul asupra agendei poate avea aspecte pozitive: nu doar impune constrangeri, ci determina actiuni. S-ar putea intampla ca B sa nu actioneze in contra vointei lui A pentru ca anticipeaza ca, daca se opune, va fi infrant, si nu accepta repercusiunile acestei situatii. Chiar daca A nu-l ameninta pe B sau nu il indeamna sa actioneze, acesta din urma va face ceea ce doreste A, din frica, din servilism, sau in virtutea unui tact tacit. Impreuna cu adeptii perspectivei tridimensionale asupra puterii, trebuie sa acceptam ideea ca uneori agentii nu isi constientizeaza interesele. Steven Lukes sustine ca : o a treia dimensiune a puterii ar fi capacitatea de a distorsiona relatia dintre interese si preferinte.

Subiectul 26 Statul: sensul termenului, definitii ale statului Statul este astazi omniprezent, atat ca organizatie birocratica si instanta de decizie, cat si ca obiect al reflectiei. Originea cuvantului vine din expresia status regalis si desemneaza demnitatea regala, statutul sau, functia regelui. Machiavelli foloseste cuvantul stat cu un sens apropiat de cel contemporan, in lucrarea Principele: Toate statele, toate stapanirile care au avut si au putere asupra oamenilor au fost si sunt fie republici, fie principate. Alte forme de manifestare ale organizarii politice centralizate sunt: polis-ul grec, republica romana, imperium. Aparitia statului este rezultatul unui proces indelungat de institutionalizare a relatiilor de putere un transfer de autoritate de la posesorii puterii acceptati in virtutea traditiei la un ansamblu de institutii, permanentizarea relatiilor de putere prin reguli si legi, depersonalizarea lor. Ludovic al XIV-lea ar fi afirmat la un moment dat: Statul sunt eu!, negand un proces istoric care a dat nastere statelor moderne europene. Max Weber considera ca statul (o asociere umana) este o institutie care detine monopolul constrangerii fizice legitime; doar statul gestioneaza in conformitate cu o serie de

criterii ale legitimitatii, utilizand forta ca mijloc de constrangere. Statul reprezinta un grup social, o comunitate umana. Statul este o institutie politica ce isi exercita autoritatea suverana asupra unei populatii, fiind, in acelasi timp persoana de drept international, care detine drepturi si obligatii in raport cu normele juridice internationale. Statul modern formeaza baza dreptului intern normele juridice aplicabile pe teritoriul unui stat, independent de prevederile tratatelor inter-statale, si international ansamblul regulilor juridice aplicabile relatiilor dintre state si tuturor controverselor ce implica cetateni ai mai multor state. Statul reprezinta ansamblul de institutii ce au drept scop organizarea exercitarii puterii politice in numele interesului comun pe un teritoriu determinat.

Subiectul 27 Statul: conditiile indispensabile ale existentei unui stat, suveranitatea Conditiile indispensabile ale existentiei unui stat: prezenta unei populatii, a unui teritoriu, exercitarea suverana a puterii in limitele teritoriale. Teritoriul si populatia desemneaza o zona geografica de control exclusiv si o realitate demografica, iar suveranitatea desemneaza recunoasterea identitatii politice a statului in plan international, dar si atributul acestuia de a fi o instanta unica si incontestabila de decizie in afacerile interne. Aparitia unor state noi are loc ca urmare a unor conflicte de amploare, sau ca rezultat al unor crize politice interne care duc la disparitia sau decaderea altor formatiuni statale. Originea cuvantului suveran vine din latinescul superanus = deasupra tuturor, superior, suprem; explica in intregime sensul pe care l-a capatat in politica moderna. Ultima instanta care rezolva diferendele sau respectarea legilor pe un teritoriu este absoluta si incontestabila, iar acestea ar disparea daca o forta exterioara i-ar uzurpa atributiile. Cuvantul suveran este inca utilizat ca sinonim pentru monarh. Teoriile dreptului natural si ipoteza contractului social au contribuit la transferul suveranitatii catre popor. Jean Jacques Rousseau, reprezentantul cel mai cunoscut al teoriei suveranitatii populare, are in vedere corpul politic sau Poporul. Anterior, Hobbes utiliza cuvantul suveran pentru a se referi la persoana sau la adunarea ce primeste sarcina de a reprezenta intreaga comunitate civila instituita in urma pactului social;

suveranul are functia de a procura siguranta oamenilor si este raspunzator numai in fata Domnului.

Subiectul 28 Statul: trasaturile fundamentale ale statului modern, atributele regaliene ale statului, functiile economice si sociale ale statelor contemporane Printre trasaturile fundamentale ale statului modern am putea enumera: 1. Diferentierea structurilor sale institutionale in raport cu societatea si in contextul separarii sferei publice de cea privata; 2. 3. 4. Posesia puterii supreme, autoritatii legislative si detinerea monopolului formal al fortei; Extinderea suveranitatii asupra tuturor indivizilor de pe teritoriul sau; Utilizarea unor structuri birocratice administrative pentru indeplinirea functiilor sale.

Atributele regaliene: colectarea de fonduri prin intermediul impozitelor pentru finantarea cheltuielilor cu caracter public asigurarea ordinii interne si garantarea respectarii legilor intretinerea unei forte militare in vederea protejarii teritoriului propriu emiterea monedei nationale si reglajul monetar

Functiile economice si sociale ale statelor contemporane: asigurarea unui grad de prosperitate acceptabil tuturor cetatenilor prin intermediul unor institutii de asigurari sociale planificarea dezvoltarii economice interventia economica in vederea protejarii interesului public

Subiectul 29 - Constitutionalismul si drepturile fundamentale: conceptul de constitutie, clasificarea drepturilor in conceptia lui Thomas Humphrey Marshall

Cuvantul Constitutie poate avea un sens formal, acela de document scris ce stabileste atributiile principalelor intitutii ale statului alaturi de drepturile si obligatiile membrilor comunitatii politice, dar si un sens material, acela de ansamblu de reguli dupa care se realizaeaza guvernarea si este organizat statul. Constitutionalismul este un aspect definitoriu al politicii moderne in statele occidentale. Este principiul potrivit caruia guvernarea trebuie sa se bazeze pe o lege fundamentala, pe un set de reguli superioare tuturor celorlalte. Guvernarea trebuie sa detina o baza juridica stabila. Aceasta este strans legata de doctrina drepturilor naturale identificate de Thomas Humphrey Marshall, in lucrarea sa Cetatenie si clasa sociala, prin trei stadii de evolutie: 1. Drepturile civile cu privire la rolul individului in societate, proprietate, familie, mostenire. Au fost garantate pentru a oferi o baza solida unei justitii impartiale sub autoritatea statelor in curs de solidare. 2. Drepturile politice corespund cetateniei politice, drepturilor electorale, dreptului la libera exprimare, responsabilitatilor sociale ale statului. 3. Drepturile sociale drept la spirjin din partea comunitatii sau compensatii.

Subiectul 30 - Constitutionalismul si drepturile fundamentale: istoria constitutionalismului pana in secolul al XVIII-lea Se poate afirma ca istoria constitutionalismului o anticipeaza pe cea a statelor moderne. Aristotel si gandirea politica greco-romana concepeau guvernarea ca pe un efect direct al regulilor dupa care se exercita puterea. Dreptul roman prima codificare relativ stabila a unor norme juridice, si a influentat atat evoluatia statalitatii in antichitate cat si rolul legii in cadrul guvernarii in perioada medievala. Prin redescoperirea lui in Italia secolului al XII-lea, se consolideaza ideea ca exista drepturi naturale universale ce depind de un concept universal al dreptatii. Juristii din Bologna contribuie la traducerea si interpretarea din limba latina a codului de drept civil, Corpus juris civilis, redactat de imparatul Iustinian in secolul al VI-lea. Dreptul feudal si traditia juridica germana influenteaza aparitia constitutionalismului modern. Raporturile dintre nobilii feudali si vasalii lor se bazau pe o relatie de reciprocitate care

a favorizat limitarea puterii monarhice si a deschis drumul protestelor nobiliare in fata abuzurilor puterii regale.

Subiectul 31 Constitutionalismul si drepturile fundamentale:drepturile omului in politica internationala Citind Declaratia de Independent a statelor americane si Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului remarcam trasaturile distincte ale acestor doua miscari revolutionare. Declaratia de Independenta este un text ce justifica incetarea de a recunoaste suveranitatea monarhului datorita abuzurilor sale.Aceasta justificare se bazeaza pe legile nescrise ale umanitatii si pe valori conservatoare(prudenta,principiu stabilitatii guvernarii). Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului,proclama un egalitarism radical.Se afirma nu numai ca oamenii se nasc egali ci ca se nasc si raman liberi si egali in drepturi.Declaratia prezinta o definitie a libertatii bazata pe reciprocitate,proclama solem libertatea de exprimare,principiul prezumtiei de nevinovatie si necesitatea abolirii pedepselor exemplare(care prin cruzimea lor urmaresc sa inspaimante). Dupa al doilea razboi mondial,in 1948,Organizatia Natiunilor Unite a emis o Declaratie universala a drepturilor omului.Caracterul universal al drepturilor omului pe care aceasta le cuprinde poate fi contestat,iar posibilitatea de a realize un control efectiv al respectarii lor este pusa sub semnul intrebarii. Nu de putine ori nerespectarea drepturilor omuluia fost folosita ca simplu pretext pentru incalcarea principiului suveranitatii,pentru interventii militare impotriva unor state independente.

Subiectul 32 Separatia puterilor,statul de drept, societate civila Doctrina separatiei puterilor a fost utilizata de primii autori liberali pentru a putea justifica ingradirea puterii monarhistilor absolutisti.Ea se refera la principiul care spune ca principalele atributii ale statului nu trebuie sa fie monopolizate de o persoane sau de o institutie,in asa fel incat puterea conducatorilor sa fie limitata.

Acest principiu a devenit celebru datorita incercarii lui Montesquieu de a interpreta principiile monarhiei constitutionale cum o observa el la inceputul secolului XVIII.Acesta ne mai spune ca prin felul in care sunt concepute institutiile este necesar ca o putere sa o pondereze pe cealalta. Statul de drept-este o alta institutie importanta a traditiei constitutionale occidentale,ea semnifica subordonarea tuturor actiunilor statului fata de regulile de drept.Aceste reguli trebuie modificate arbitrar si respectate de institutiile politice. Societatea civila-este o componenta esentiala a conceptiei liberal-democratice despre relatia dintre stat si societate.In sens general ea este ansamblu gruparilor associative si al cetatenilor care nu fac parte din aparatul de stat si din acest motiv pot sa se opuna puterii statului. Societatea civila este acea parte a societatii care nu poate fi identificata cu statul si nu este inregimentata politic.

Subiectul 33 Aparitia statului bunastarii Statul bunastariieste un stat in care puterea este folosita in mod deliberat(prin politica si administratie).Esenta statului bunastarii consta in existent unor standard minime protejate de guvern in privinta venitului,nutritiei,sanatatii,locuintei,asigurate fiecarui cetatean ca drept politic. Dupa cel de-al doilea razboi mondial in cazul mai multor state europene,interventionaismul etatic a devenit atat de pronuntat incat apare statul bunastarii sau statul providenta. In anii 80 ai secolului trecut,datorita faptului ca serviciile sociale devenisera foarte costisitoare,apare o criza a statului bunastarii. Criticile cele mai importante aduse statului interventionist se refera la faptul ca el diminueaza drastic libertatea indivizilor,prin redistribuirea obligatorie a valorilor. El te poate supune unor constrangeri insuportabile,te poate constrange sa participi la un razboi pe care il consideri nedrept,te poate supraveghea,iti poate ingradi drepturile. Subiectul 34 Statul minimal:argumentele anarhiste si liberale,contra-argumentele socialiste Statul minimal este chiar acea forma de organizare etatica ce isi limiteaza atributiile la minimum pentru a nu pune in pericol libertatea cetatenilor sai.El asigura protectia fata de celalti

membri ai comunitatii prin administrarea justitiei,iar fata de grupurile exterioare granitelor prin apararea militara.

Subiect 35 Tipuri de stat,regimuurile politice Tipologia statelor admite mai multe clasificari,diferentiate in functie de criteriu specific. Dupa criteriul structurii interne putem identifica state unitare si federale.Statele unitare sunt acelea care cuprind o singura formatiune statale.(Romania,Franta,Italia). Statele federale,cuprind mai multe formatiuni statale,anume statele federate,iar acestea detin o parte din suveranitatea statului federal,exercitand-o prin intermediu unor institutii similare celor prezente la nivel national.Sunt cele care isi transfera o parte dintre atributiile suverane,prin confederarea,unei entitati statale federale nou create. Ele pot lua nastere in situatii diverse,fie pentru a oferi un context administrativ adecvat diviziunilor etno- cultural,fie ca urmare a decolonizarii. Din punctual de vedere al structutii administrative,atat statele unitare cat si cele federale,pozeda subdiviziuni ce tin de guvernarea locala:subdiviziuni regionale,judetene,comunale. Dupa criteriu formei de guvernamant,adica dupa modul in care este exercitata puterea politica,deosebim doua mari categorii:monarhiile si republicile.Monarhiile pot fi absolute,constitutionale,iar republicile pot fi parlamentare,prezidentiale sau semiprezidentiale. Atunci cand vorbim despre regimuri politice avem in vedere,modul in care se realizeaza guvernarea intr-un cadru institutional particular si intr-un context politic determinant.Un regim politic este un tip de guvernare. Maurice Duverger,spunea ca: in sens larg se numeste regim politic forma pe care o ia intr-un grup social dat,distinctia dintre guvernanti si guvernati. Jean Louis Quermone arata,ca prin regim politicputem intelege un ansamblu de elemente de ordin ideologic,institutional si sociologic care contribuie la formarea guvernarii unei tari anume,intr-o perioada determinata. Astazi regimurile sunt clasificate in doua mari categorii:regimuri democratice si nedemocratice.

Subiectul 36 Regimul politic democratic:politologia si studiul politicii democratice,evolutia istorica a termenului democratie,etimologie,sensuri alternative ale termenului. Astazi,in stiinta politica occidentala,studiul functionarii regimurilor politice democratice reprezinta o preocupare constanta. Studiul despre democratizare reprezinta o ramura a politicii contemporane ce isi propune sa utilizeze metodele cele mai diverse pentru a cerceta dinamica schimbarilor de regim intr-o maniera empirica. Cuvantul democratie nu a lipsit in perioada Razboiului Rece din discursurile presedintilor americani,dar nici din cele ale secretarilor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice,aceasta nu a fost considerata dintotdeauna cea mai buna sau cea mai legitima metoda de guvernare. Democratia nu a fost dintotdeaunaun un reper central al discursului politic,de multe ori sa remarcat prin marginalitate.Abia odata cu secolul XX ea devine o tema care nu lipseste din nici o interventie politica publica,chiar daca termenul capata definitii diverse sau contrare. Facand apel la etimologia cuvantului democratie acesta provine din grecescu demos=popor, kratos=putere,domnie,conducere. Sensuri alternative ale termenului: -Regim politic in care guverneaza cei saraci; -Regim politic in care poporul se autoconduce in mod direct si continuu,fara a fi necesara prezenta politicienilor profesionisti; -Sistem de redistribuire si asigurare a bunastarii care incearca sa inlature inegalitatile sociale; -Sistem de reluare a deciziilor bazat pe regula majoritatii;

Subiectul 37 Regimul politic democratic:definitia lui Abraham Lincoln,conceptia lui Giovani Sartori,definirea empirica a democratiei

Abraham Lincoln spune ca democratia ar fi: guvernarea poporului,,de catrea popor,pentru popor.El nu face alceva decat sa evidentieze ambiguitatea interpretarii conceptului abstract de popor. Acesta ne spune ca poporul pentru marxisti reprezinta o anumita clasa sociala,clasa sociala cea mai numeroasa,cea a muncitorilor salariati.Pentru sustinatorii unui regim bazat pe discriminare rasiala poporul ar fi constituit din populatia alba,populatia de culoare fiind exclusa de la exercitarea drepturilor politice. Giovani Sartori sustine ca regula majoritatii nu este singurul element al guvernarii democratice.Regimul democratic se sprijina pe principiul egalitatii politice,iar o minoritate nu poate fi exclusa din corpul social prin vointa majoritatii.El spune ca realitatea este aceea ca poporul consta in ansamblu,din majoritate si minoritate.Daca criteriul majoritatii este transformat intr-o domnie a majoritatii absolute,o parte a poporului devine non-popor,devine parte exclusa. Definirea empirica a democratiei o intalnim la Joseph Scumpeter care spune ca: democratia este un angajament institutional care permite elitei politice sa dobandeasca puterea de a lua decizii in numele comunitatii in urma unei conceptii pentru voturile alegatorilor.

Subiectul 38 Principalele trasaturi ale regimurilor democratice Principalele trasaturi ale regimurilor democratice sunt: 1-Alegerea conducatorilor-Controlul asupra deciziilor guvernamentale este acordat prin constructie unor reprezentanti alesi. 2-Alegeri libere si corecte-Autoritatile sunt alese prin alegeri frecvente si organizate corect,in care coercitia nu este,comparativ ceva obisnuit. 3-Sufragiul cuprinzator-Toti adultii au dreptul sa voteze in alegerile care ii desemneaza pe conducatori. 4-Dreptul de a candida in alegeri-Toti adultii au dreptul sa candideze pentru functiile elective ale guvernarii,desi limitele de varsta pot fi mai mari pentru detinerea unei functii decat pentru dreptul de vot. 5-Libertatea de exprimare a opiniei-Cetatenii au dreptul sa exprime fara a se teama de pedepse severe. 6-Surse alternative de informare-Cetatenii au dreptul sa caute si sa foloseasca surse alternative de informatii,acestea fiind protejate de lege.

7-Autonomie asociationala-Pentru a-si exercita drepturile,cetatenii au dreptul de a forma organizatii relative independente,inclusiv partide politice si grupuri de interese intependente.

Subiectu 39 Definirea si functiile partidelor politice Una dintre cele mai simple definiri ale partidului politic este:partidul politic= organizatie relativ durabila formata din persoane care impartasesc aceiasi conceptie ideologica,subscriu la un set comun de valori si actioneaza pentru cucerirea puterii,in vederea aplicarii programului propriu. Exista si alte definitii cum ar fi: - un ansamblu organizat de oameni uniti pentru interesul national,conform principiului particular asupra caruia sau pus de acord(Edmund Burke). - o grupare de persoane care profeseaza aceiasi doctrina politica(Benjamin Constant). -o organizatie durabila,adica o organizatie a carei spreranta de viata politica este superioara celei a conducatorilor in functie(Weiner). Principalele functii ale partidelor politice sunt: 1-Recrutarea politica-partidele pot sa functioneze ca bariere ce impun restrictii indivizilor care aspira la o cariera politica,dar doresc sa isi pastreze independenta si sa nu se afilieze. 2-Agregarea intereselor-aceasta nu inseamna nimic alceva decat selectia si gruparea solicitarilor sau opiniilor dispersate la nivelul masei de cetateni. 3-Orientarea politica a cetatenilor-viata publica a devenit foarte complicata,iar prezenta partidelor constituie un punct de reper in procesul de formare a optiunii politice. 4-Ghidarea politicii guvernamentale-partidele decid cursul urmat de politica interna sau externa a unui stat,prin intermediul parghiilor legislative si executive.

Subiectul 40 - Tipologia partidelor police Unul dintre criteriile dupa care sunt clasificate partidele,este cel al originii.Contextul social si istoric in care au aparut familiile de partide le confera o identitate care devine criteriu de clasificare,explicand concomitant evolutia lor in stransa legatura cu mediul politic national.

Se disting patru clivaje (sau falii) fundamentale: 1-Clivajul centru periferie,este cel care a dat nastere partidelor nationaliste,acestea sunt partidele care apara interesele unor grupuri minoritare fata de puterea centrului,sau statul centralizat impotriva acestora. 2-Clivajul biserica-stat, da nastere opozitiei dintre partidele laice (liberale,republicane,socialiste) si cele care admit autoritatea religioasa ca principiu politic (Partidele de dreapta,democrat crestine sau conservatoare). 3-Clivajul rural-urban corespunde opozitiei dintre interesele populatiei rurale si cele ale populatiei urbane(aici se remarca partidele de orientare agrariana). 4-Clivajul capitalisti-muncitori,aici se remarca partidele muncitoresti (socialiste,socialdemocrate comuniste) si partidele care sustin proprietatea capitalista. Maurice Duverger faca o distinctie intre partidele de cadre si cele de masa.El spune ca partidele de cadre sunt eleniste,ele se bazeaza pe adeziunea gruparilor si indivizilor care se afla in interiorul sistemului puterii. Sistemele de masa sunt cele care apeleaza la sprijinul maselor largi,ele dobandesc din ce in ce mai multa forta electorala in secolul al-XX-lea,pe masura ce drepturile politice devin din ce in ce mai accesibile.

Subiectul 41 - Sistemele de partide si numarul de partide Actiunea partidelor in interiorul unui sistem politic poate fi conceputa din perspectiva sistematica. Clasificarea sistemelor se bazeaza pe criteriu numeric,numarul de partide care au acces la guvernare este considerat definitoriu. Intalnim atat sisteme cu partid unic (monopartidiste),sisteme bipartidiste si siteme multipartidiste. In prima categorie sunt incluse partidele-stat,acestea sunt specifice regimurilor totalitare si autoritare,ele sunt cele care refuza categoric pluralismul politic. Partidul unic trebuie sa fie tratat ca un caz aparte ,pentru ca el sustine un regim ce denatureaza functiile elementare ale partidelor.(Exemple de sisteme politice monopartidiste:Republica Populara Chineza,Coreea de Nord,Cuba,Eritreea etc.)

Sistemele bipartidiste sunt cele in care doar doua partide concureaza cu sanse de reusita si alterneaza la guvernare,in conformitate cu logica democratiei majoritare. Sistemele bipartidiste se impart in doua:- sisteme bipartidiste perfecte,primele doua partide insumeaza peste 90% din procentul voturilor,fara ca intre ele sa existe o diferenta de mai mult de 3%. -sinteme bipartidiste imperfect,sau cu doua partide si jumatate,exista un al treilea partidcare este implicat in formarea guvernului impreuna cu unul dintre cele doua partide majore.(Germania,Austria,Australia).Aici primele doua partide insumeaza aproximativ 80% din totalul voturilor,iar diferenta dintre ele este vizibil mai mare (aproximativ 10%). Sistemul multipartidist-(prezent in cele mai multe dintre statele Europei),se caracterizeaza printr-o competitie politica in care mai multe partide sunt necesare pentru formarea unei majoritati guvernamentale.

Subiectul42 Ideologiile si doctrinele politice ca elemente ale vietii politice partizane Termenul de ideologie a aparut la sfarsitul secolului al-XVIII-lea cu sensul de stiinta a ideilor, capatand un sens negativ. Ideologiile sunt definite ca ansambluri de afirmatii, credinte, opinii, simboluri, mituri politice prin care lumea este prezentata, interpretata si evaluata intr-un fel menit sa modeleze, sa mobilizeze, sa orienteze si sa justifice anumite modalitati sau directii de actiune (Enciclopedia Blackwell a gandirii politice). Notiunea de doctrine politice este folosita ca sinonim pentru ideologii politice, etimologia cuvantului doctrina provine din latina (doceo=a invata pe cineva, a oferi o invatatura). Putem spune ca doctrina politica reprezinta ansamblul afirmatiilor teoretice pe care le sustin partidele politice.

Subiectul43 Definirea si clasificarea sistemului electoral Sistemele electorale sunt ansambluri de institutii si reguli ce determina modul in care rezultatul votului este transferat in structura institutiilor politice cu rol decisional. Alegerile sunt de neconceput in absenta sistemelor electorale, acestea din urma oferindu-le un cadru formal.

In cea mai simpla expresie a sa, sistemul electoral este traducerea voturilor exprimate pe parcursul alegerilor generale in mandate castigate de partide si candidati. De asemenea, sistemul electoral poate fi definit ca fiind orice ansamblu de reguli, prin care voturile cetatenilor determina selectarea unui executive si/sau legislativ. (Dictionarul Oxford de Politica). Sistemele electorale se clasifica in:

Sisteme majoritare: alcatuite astfel incat sa poata fi constituita o majoritate legislativa clara. Este subliniat principiul conform caruia majoritatea trebuie sa decida. Sisteme proportionale: este impusa reprezentarea a cat mai multor optiuni politice, astfel incat nu majoritatea are un avantaj inca din start. Sisteme mixte: combina unele caracteristici ale metodelor anterioare.

Subiect44 Sistemele electorale majoritare Sistemele electorale majoritare se bazeaza pe obtinerea unui rezultat care sa dea castig de cauza principiului majoritatii. Conform acestui principiu, partidul sau candidatul care primeste majoritatea voturilor trebuie sa fie sigur ca va obtine o majoritate clara in adunarea reprezentativa. Majoritatile pot fi relative (sub 50%+1 din numarul total de voturi) sau absolute (50%+1 sau mai mult din numarul total de voturi). Cel mai adesea sistemele majoritare sunt uninominale, adica teritoriul statului este impartit in subunitati geografice, fiecareia dintre acestea alocandu-i-se cate un mandat parlamentar. Cel mai cunoscut tip de sistem majoritar este cel al pluralitatii, in care castigator este candidatul care obtine cel mai mare numar de voturi (majoritatea relativa). Aceasta metoda, utilizata in Marea Britanie, S.U.A., India, Canada, etc., are urmatoarele avantaje: este simpla, usor de inteles si aplicat duce la formarea unor guverne monocolore promoveaza o legatura stransa intre candidati si cetateni elimina din competitie partidele extremiste da nastere unei opozitii coerente in fiecare legislatura. Dezavantajele majore sunt:

metoda pluralitatii nu ofera o reprezentare echitabila minoritatilor produce un numar mare de voturi nereprezentate rezultatul depinde in mod direct de distributia geografica a voturilor.

Exista si sisteme majoritare plurinominale sau cu mai multe tururi de scrutin. Un caz special cel al votului alternativ, folosit in Australia si Irlanda, bazat pe exprimarea unei ierarhizari a preferintelor, astfel incat alegatorul are posibilitate de a-si preciza mai exact punctul de vedere.

Subiect45 Sisteme electorale proportionale Acestea functioneaza dupa o logica diferita, cea a reflectarii proportionale a numarului de voturi, la nivelul adunarii representative. Conform acestui principiu, proportia voturilor obtinute de un partid din total, trebuie sa fie apropiata de proportia parlamentarilor aceluiasi partid. Sistemele proportionale sunt intotdeauna plurinominale, iar votul este acordat unor liste de partid. Avantajele utilizarii unui sistem proportional sunt: imposibilitatea inlaturarii din start a competitorilor cu sustinere electorala modesta, generarea unui numar mic de voturi irosite, facilitarea accesului minoritatilor la reprezentare, ideea ca orice vot conteaza, incurajarea formarilor de coalitii. Dezavantajele sistemelor proportionale sunt: fragmentarea sistemului de partide, posibilitatea aparitiei unor coalitii politice artificiale intre formatiuni care au in comun doar dorinta de a guverna, puterea disproportionata pe care partidele mici o obtin, imposibilitatea sanctionarii directe a candidatilor de catre alegatori.

Subiect46 Sisteme electorale mixte Sistemele mixte imbina metodele proportionale si majoritare in diverse moduri. Spre exemplu, in Germania, sistemul electoral aloca jumatate din numarul de mandate pentru camera inferioara, prin vot uninominal, cu un singur tur, cealalta jumatate fiind repartizata prin scrutin

proportional. Rezultatul obtinut serveste ca standard pentru compensarea dezechilibrelor care afecteaza acelasi partid in votul uninominal. Sistemele mixte se impart in sisteme mixte paralele si sisteme mixte cu finalitate majora. Avantajele sistemelor mixte: posibilitatea constituirii in baza compromisului, precum si posibilitatea de a fi solutii eficiente ale conflictelor politice. Pot genera rezultate proportionale pastrand buna parte din avantajele votului uninominal. Marele dezavantaj al tuturor sistemelor mixte este acela ca dau nastere unor categorii distincte de alesi, cu interese si preferinte politice diferite. Acest fapt poate genera uneori tensiuni interne la nivel decisional.