UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE STIINTE, EDUCAȚIE FIZICĂ SI INFORMATICĂ

9 9' 9 9

MASTER: ORGANIZARE SI CONDUCERE ÎN SPORT

POLITICI PUBLICE
SUPORT DE CURS

LECT.UNIV.DR. MATEESCU ADRIANA

2019
 POLITICI PUBLICE

C1. DEFINIȚII. CONCEPTE. TEORII

Introducere in domeniul politicilor publice

Nivelul de dezvoltare al unei societăți este stâns legat de
angajamentul membrilor sai ca orice individ sa beneficieze de
instrumente elementare de dezvoltare și de supraviețuire.
Transpunerea in practica a acestor angajamente cu privire la
bunastarea membrilor societatii se realizeaza prin intermediul
politicilor publice. (1) Educatie, sanatate, asistenta sociala, transport
in comun, drumuri nationale, acestea sunt cateva aspecte care
formeaza contextul social in care ne desfasuram vietile. In lipsa lor,
viata ar fi, cu siguranta, insuportabila, privind din perspectiva
privilegiata in care ne situam ca beneficiari ai acestor avantaje.
Stiinta politicilor publice, este o disciplina relativ recenta, care a
aparut in America de Nord si in Europa dupa al doilea razboi mondial.
Stiintele sociale, mai ales economia, stiintele politice,
administratia publica si planificarea, s-au dezvoltat la incepututl
secolului XIX si inceputul secolului XX. Daca in Europa continentala
sociologia era disciplina - umbrela care subsuma toate aceste stiinte,
in traditia anglo - saxona, Anglia sau America de Nord ele s-au
dezvoltat ca discipline separate. O data cu anumite publicatii cheie ale
lui Harold Lasswell, reprezentant al stiintelor politice americane, a
aparut ideea ca aceste aceste discipline ar putea fi integrate intr-un
domeniu distinct: stiinte de politici publice. In 1951, el si colegii lui
aduceau aduceau argumente in sprijinul unei abordari distincte pe
care o numeau "stiinte de politici publice ale democratiei" si sustineau
ideea unui rol distinct pentru cei care fac analiza de politici publice. (2)
Termenii de "politici publice" si "analiza de politici publice " au
inceput sa fie folositi tot mai des in anii '60, pe masura ce guvernul
american a inceput sa rezolve problema conflictului rasial, reinoirea
urbana. Hofferbert noteaza ca intre 1960 si 1975 multi dintre
americanii care lucrau in domeniul stiintelor sociale au fost scosi din
turnul lor de fildes de prioritatile nationale de cercetare, care i-au facut
sa intre in arena politica, nu in calitate de politicieni sau birocrati, ci ca
experti in evaluarea programelor publice. (3)
La inceputul anilor '90 "capacitatea pentru politici publice" si

1
"analiza politicilor publice", erau termeni cheie in dezbaterea
procesului guvernarii. In Romania, dupa revolutia din '89, a inceput un
anevoios proces de modernizare. A existat o mare disponibilitate de a
pune sub semnul intrebarii eficienta si eficacitatea serviciilor publice.
Existau prea multe exemple de raspunsuri necorespunzatoare,
rezultate din lipsa de previziune, din nedefinirea obiectivelor, din
numarul redus al optiunilor si din insuficienta pregatire a acestora, din
slaba implementare si din lipsa activitatilor de monitorizare si evaluare
a politicilor. Insasi diagnosticarea si definirea acestor probleme s-a
dovedit o sarcina extrem de dificila in conditiile unor schimbari
continue si datorita lipsei personalului calificat.
La sfârsitul deceniului a aparut ideea ca solutiile si cadrele
conceputale ale anilor '80 nu mai erau suficiente pentru lumea
moderna, acest fapt a generat cresterea interesului pentru politicile
publice.
Noile teorii de management au reformat sectorul public in anii
'90. Structurile si procedeele administrative au suferit schimbari mai
ales pentru ca se urmarea cresterea calitatii vietii. Reforma din
perspectiva manageriala, presupunea un alt stil de gandire si de
comportament. Era clar ca un sector public eficient era un factor
important pentru armonia sociala si progresul economic.
In prezent interesul cetatenilor pentru politicile publice a crescut.
Acestia asteapta de la guvern sa elaboreze politici publice de calitate,
folosind cat mai rational resursele necesare. Cei mai multi dintre
oameni sunt afectati de aspectul practic al unei politici. El reflecta
impactul guvernarii asupra societatii si in acelasi timp la acest nivel se
observa cel mai bine daca lururile sunt mai bune sau mai rele.
Tema politicilor publice nu poate fi dezvoltata fara prezentarea
elementelor care stau la baza acesteia, cum ar fi: societatea, statul,
puterea executiva, administratia publica, sectorul public, serviciile
publice si bunurile publice.
Ioan Alexandru defineste societatea ca fiind un mod organizat
de existenta in sfera fenomenelor vietii. (4)
Definirea conceptului de societate include doua categorii de
sensuri:
• cristalizari specifice de relatii între indivizii umani si institutii
(societate capitalista, societate rurala etc)
• caracterul de unitate (entitate) pe care îl dobândesc relatiile

2
 sociale relativ hotarnicite (societatea româneasca, societatea
europeana) (5)
Tot Ioan Alexandru defineste statul ca fiind o colectivitate
umana situata pe un teritoriu si supusa unei autoritati suverane. Statul
desemneaza un aparat de institutii care îi permite sa comande si sa
actioneze. (6)
Rolul statului este important in cadrul procesului de furnizare al
politiclor publice. Ca sa putem clarifica raportul dintre stat si procesul
de realizare al politiilor publice trebuie, ca in loc sa privim realizarea
politicilor publice ca una dintre atributiile statului, perspectiva ce
presupune implicit o subordonare a procesului de realizare a politicilor
publice in fata activitatilor guvernamentale, putem sa privim statul ca
pe o institutie ce a subzistat datorita eficientei cu care a rezolvat o
problema de politica publica. Iar daca prin politici publice intelegem
activitatile care au ca scop furnizarea de bunuri publice, atunci statul
va aparea ca un tip specific de institutie ce furnizeaza politici publice.
(7)
Ioan Vida defineste puterea executiva ca o functie distincta a
statului, alaturi de cea legislativa si de functia judecatoreasca. (8)
Executivul cuprinde, în mod traditional, doua categorii de
organe: seful statului si guvernul, indiferent ca acestea coexista sau
nu, atunci când coexista având functii departajate si responsabilitati
diferite. (9)
Unii autori de drept administrativ exclud ideea de "executiv",
înlocuind-o cu cea de functie administrativa. În viziunea acestora,
functia administrativa este considerata ca una dintre cele trei functii
ale statului, alaturi de functia administrativa si de functia
jurisdictionala. (10)
În conceptia constitutionala clasica, administratia reprezinta
actiunea puterii executive, bazata pe procedee de putere publica.
În sensul cel mai general al termenului, executivul sau puterea
executiva desemneaza acea funcție a statului care asigura
executarea legii.
Tot, Ioan Alexandru, mentioneza conceptul de administratie
publica definind administratia publica ca fiind folosirea teoriilor si
proceselor manageriale, politice si juridice în vederea realizarii
mandatelor guvernarii legislative, executive si judecatoresti, pentru a
asigura reglementarile si serviciile pentru societate în ansamblu, cât si

3
pentru segmentele acesteia. (11)
Prin administratie publica se întelege acea activitate care
consta în principal în ogranizarea si asigurarea executarii, dar si în
executarea nemijlocita a prevederilor Constitutiei, ale tuturor actelor
normative si ale celorlalte acte juridice emise de autoritatile statului de
drept, activitate realizata de catre autoritatile administratiei publice,
desprindem, pe de o parte, pozitia administratiei publice în cadrul
diferitelor activitati ale autoritatilor statale sau ale colectivitatilor locale,
iar, pe de alta parte, descifram cele doua componente esentiale si
indispensabile ale administratiei publice, si anume: elementul
structural - organic si elementul functional. (12)
În "Dictinonary of American Government and Politics" sunt
mentionate mai multe sensuri ale cuvântului "administration" printre
care si acela de executare si implementare a politicilor publice. (13)
Sectorul public are un impact uriaș asupra fiecaruia dintre noi,
datorita bunurilor publice pe care le ofera: educatia, asistenta
sanitara, ordinea publica, aparare nationala. Sectorul public cuprinde
instituții si organizații care cuprind bunuri si servicii publice. El este
mai degraba rezultatul deciziei publice, politice, decat al proceselor de
piata. Guvernele sunt bazate pe comanda - ele pot forta oamenii sa
respecte aceasta, în timp ce pietele sunt voluntare. (14)
Sectorul public, prin definitie cuprinde activitati ale caror
rezultate, si anume serviciile publice, nu au valoare monetara pe
piata. Nu trebuie inteles ca un serviciu public nu are valoare, ci nu are
pret pe piata.
Pentru satisfacerea cerintelor (hrana, locuinta, transport,
cultura, sanatate), membrii unei colectivitati umane se bazeaza pe
administratia publica. Aceste cerinte complexe sunt satisfacute prin
serviciile publice. Autoritatile administratiei publice furnizeaza o mare
varietate de servicii publice. Administratiei ii revine rolul de a presta
servicii care sa satisfaca nevoile publice, dar mai important este faptul
ca ea instituie si amenajeaza organismele pentru satisfacerea
nevoilor publice. Administratia isi propune sa satisfaca nevoi variate,
pentru care intiativa particulara este insuficienta.
In stat administratia publica are nu numai misiunea de a servi
societatea in ansamblu, dar si aceea de a furniza bunuri si servicii
consumatorilor clienti, cu riscul de a agrava inegalitatile dintre
cetateni. (16)

4
 Indivizii îsi imbunatatesc viata utilizand bunurile publice la care
au acces. In definitia clasica a bunurilor publice data de Samuelson,
acestea sunt non-excludabile si non-divizibile. Bunurile publice pot fi
resurse naturale, modificari artefactale ale acestora, sau resurse
sociale. Politicile publice au ca rezultat producerea unor bunuri ai
caror beneficiari sunt cetatenii.
Un bun public este considerat produsul al carui consum de
catre un singur individ nu reduce cantitatea valabila pentru altii. [16]
Un bun public poate fi utilizat in același timp sau in momente diferite
de toti membrii unei comunitati de la folosirea caruia un producator
privat nu i-ar exclude pe cei care nu doresc sa contribuie la finantarea
bunului respectiv. (17)
Furnizarea de bunuri si servicii face obiectul polticilor publice.
Iar esential pentru un bun public este tipul deciziei de furnizare, si
anume caracterul ei comunitar. Astfel, bunurile publice sunt rezultatul
unor actiuni colective, realizate la nivelul intregii comunitati relevante.
Aceste actiuni colective reprezinta fundamentul polticilor publice. (18)

Definirea termenului de politica publică

Pentru a intelege mai bine termenul de politica publica putem
considera cateva definitii.
David Easton defineste politicile publice ca fiind alocarea de
autoritate a valorilor pentru intreaga societate.(19) Pornind de la
definitia data de Easton, Thomas Dye ajunge la concluzia ca numai
guvernele pot sa aloce cu autoritate valori pentru întreaga societate
si, prin urmare ca " politica publica este tot ceea ce decid guvernele
sa faca sau sa nu faca". (20) Una dintre consecintele pe care Dye le
desprinde din aceasta definitie este aceea ca inacțiunea guvernului
este la fel de importanta si poate sa aiba un impact la fel de mare
asupra societatii ca si acțiunea guvernamentala. In consecința acestei
idei se impun doua observații. In primul rand din aceasta definiție
rezulta ca la nivelul guvernului are loc un proces de luare a deciziilor
privind actiunea sau inactiunea intr-un domeniu, punandu- se
accentul, indirect, tocmai pe mecansimele de luare a deciziilor in
interiorul structurilor ce formeaza guvernamântul.
In prezentarea generala a domeniului politicilor publice pe care
o face Jean - Claude Thoening se considera ca politicile publice
definesc mai bine si ofera o viziune mai larga asupra politicii in

5
general (21)
Practic, sustine Jean - Claude Thoenig, politicile publice
graviteaza in doua parti: prima - reprezentata de partide, parlamente,
responsabilii ministeriali - dezbate si stabileste prioritatile, aloca
resursele si traseaza directiile de dezvoltare, in timp ce cea de a doua
- reprezentata de adminstratori - pune in aplicare, implementeaza
politicile.
Probabil ca, prima dificultate cu care se confrunta autorul român
este cea a gasirii unor termeni echivalenti cu cei folositi în limba
engleza pentru traducerea termenilor politics / policy. În limba
franceza, care întâmpina dificultati similare în gasirea unor termeni
echivalenti, se foloseste mai frecvent "management public" (întâlnit si
sub termenul de gestion publique).
De la managementul public se asteapta solutii practice contra
risipei financiare si pentru cresterea productivitatii agentilor publici. O
alta sintagma folosita în limba franceza, dar care nu are înca un statut
consolidat, este cea de "management de non-marchand", care face
distinctia prin antiteza între sectorul de piata - care urmareste
performante economice proprii masurate în profit financiar, cresterea
cifrei de afaceri etc. - si un asa numit sector care nu este de piata:
non-marchand - si care urmareste alte beneficii decât cel financiar, se
adreseaza societatii si opereaza cu alti indicatori de performanta
decât profitul financiar.
Din pacate limba româna nu cunoaste termeni adecvati pentru a
distinge între politics si policy. Cuvântul englezesc politics se refera la
alegeri (mai exact la "seducerea" electoratului de catre candidati), la
împartirea puterii politice, la negocierile si "târguielile" politice care se
desfasoara între partide, între structuri guvernamentale, etc. si are si
o usoara conotatie peiorativa în special când apare sub forma "it's just
politics" - "este doar politica". Într-un cuvânt este ceea ce se
desfasoara în spatele usilor închise, este zona de penumbra a
politicului sau spectacolul regizat al comunicarii politice. În schimb
termenul policy are o definitie precisa: este politica efectiva, concreta
care se vede la lumina zilei si pe care fiecare cetatean o simte în
fiecare zi, sunt masurile administrative, programele, strategiile fie ca
este vorba de impozite, constructia de drumuri, sanatate, învatamânt
etc. Tocmai pentru a întari caracterul deschis, vizibil al acestui
segment al politicului se foloseste deseori termenul de public policy -
politica publica.

6
 În tarile latine, termenul "policy" din limba engleza este
identificat adeseori cu decizia. Mai concret, prin politica se întelege o
decizie formala ( lege, act administrativ) a unei autoritati legitim alese
care se adopta într-un cadru formal, conform unor proceduri dinainte
stabilite. (22)
Din punct de vedere comportamental "o politica este o decizie
care se caracterizeaza prin actiuni si conduite ale acelor care le
îndeplinesc.” (23)
Diferiti autori, au folosit termenul de politica în functie de
anumite aspecte sau elemente pe care doreau sa le puna în evidenta.
Astfel, termenul a fost utilizat pentru a se face referire la un domeniu
al activitatilor publice (politica sanitara, politica economica, politica
educationala) .
De asemenea, termenul a fost utilizat referitor la:
• grupare de obiective si programe desfasurate de guvern într-un
anumit moment(politica de alfabetizare, de lupta împotriva
fumatului) .
• legislatie sau pachet de norme aprobate în legatura cu o
anumita tematica (legislatie fiscala, urbana, ecologica,
energetica)
• produsul activitatii guvernamentale (construirea de locuinte ca
produs al politicii de bunastare sociala)
• impactul activitatii guvernamentale asupra societatii prin politica
de reducere a mortalitatii pe autostrazi, prevenirea incendiilor,
reabilitarea sociala a toxicomanilor.
În toate aceste acceptiuni ale termenului de politica publica
gasim elemente comune care permit reordonarea lor în felul urmator:
• Politica tinde sa fie mai mult decât o decizie formala, ea
reprezintă o grupare de decizii.
• O politica publica este adoptata de institutiile politico-
administrative si conteaza pe garantia guvernamentala. Politica
se poate prezenta sub mai multe forme:o reglementare juridica,
un discurs politic, o forma de restructurare a serviciilor publice.
• O politica publica mobilizeaza resurse pentru a genera anumite
produse în societate.
• O politica publica presupune o activitate care urmareste o
finalitate sau un obiectiv mai general ori mai specific. Acest
obiectiv este orientat catre satisfacerea anumitor interese si
este purtatorul anumitor valori.

7
 În literatura româna, termenul de politica poate avea mai
multe utilizari:
• Se foloseste pentru a desemna "fenomenele de lupta pentru
putere, de concurenta între partide, de grupuri de interese, de
categorii sociale, persoane, în vederea exercitarii influentei si a
ocuparii unor functii de autoritate într-o colectivitate, tara, într-
un cadru electoral sau în procesele decizionale. (24)
În acest context, termenul de "politica" are întelesul pe care îl
are cuvântul "politics" în limba engleza.
• O alta utilizare a termenului "politica" se refera la întelesul pe
care îl are cuvântul policy din limba engleza. În acest caz el
reprezinta un cadru de orientare pentru o actiune, un program.
Spre exemplu, putem spune ca un guvern are o politica
economica, adica pune în aplicare un ansamblu de interventii,
alege sa faca sau sa nu faca anumite lucruri pentru un
domeniu specific, cum ar fi economia.
Putem spune ca o politica publica, reprezinta produsul activitatii
unei autoritati învestite cu putere publica si legitimitate
guvernamentala. (25)
Daca politica reprezinta un domeniu al activitatii umane care
vizeaza relatiile, manifestarile si orientarile între paturile, grupurile
sociale si alte organizatii active dintr-un stat sau dintre acestea si
cetateni în confruntarile pentru cucerirea, consolidarea, dezvoltarea si
mentinerea puterii si pentru controlul functionarii ei.(26) Dar, si faptul
ca orice politica reflecta orientarile cetatenilor ce formeaza anumite
grupuri (fata de altele) în interiorul unei tari, dar si ale unei tari fata de
alte tari, în legatura cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru
putere (27) atunci vom considera ca "politica publica exprima
manifestarile si orientarile definite de autoritatile statului, ca puteri
publice, centrale sau locale, pentru domenii sau activitati esentiale ce
se desfasoara la nivel national, fie la niveluri teritorial-administrative"
(28)
Politicile publice sunt decizii politice în favoarea unei anumite
stari dorite, cuprizand si optiunile în favoarea anumitor mijloace
considerate adecvate atingerii obiectivelor proiectate. Esenta unei
politici publice consta în mobilizarea membrilor unei comunitati în jurul
unui acord permanent reformulabil obtinut prin disputa, înfruntare,
negociere, compromis.
Asadar, o politica publica presupune existenta unui obiectiv

8
(interes) cu o recunoastere larga în comunitate si care impulsioneaza
declansarea procesului prin care parerile si interesele celor ce se
regasesc în obiectivul fixat sunt aduse laolalta, realizandu-se, astfel,
un loc comun al comunitatilor, grupurilor si cetatenilor si care
reprezinta spatiul public tinta al politici (29).
În literatura anglo-saxona, termenul "policy"simbolizeaza
transpunera prioritatilor politice si a principiilor guvernului în programe
si punerea acestora în practica pentru a realiza schimbarile dorite.
Marius Profiroiu sustine ca fiind elocvent rezultatul actiunii mai
multor persoane. Unele dintre acestea fac parte din "government",
altele se afla în afara acestei entitati si reprezinta marea lor majoritate
acordând atentie unor lucruri care se întampla (cresterea saraciei,
poluarea aerului, sporirea abandonurilor scolare) si pe care le
recunosc ca pe niste probleme. Solutia acestor probleme ar putea fi o
noua abordare a acesteia . Prin urmare, o politica publica reprezinta
un program de actiune guvernamentala întru-un sector al societatii ori
într-un spatiu geografic:ordine publica, sanatate, siguranta rutiera, un
oras determinat, o tara sau comunitate determinata în mod exact (30).
Luminita Gabriela Popescu, precizeaza ca politica publica
reprezinta raspunsul pe care guvernarea îl ofera acelor nevoi ale
societatii considerate de inters general si de maxima importanta, încât
sunt satisfacute din banii publici. Din acest punct de vedere este
evident ca politicile publice poarta caracteristica valorilor asociate
doctrinei si ideologiei partidului sau coaliției de partide aflate la
guvernare (31).
Existenta unei politici publice este rezultatul unor grupuri ce
reprezinta "government-ul"si care identifica problema si decid
rezolvarea acesteia. Pentru grupurile de interes, o politica în zona lor
de interes poate fi un vehicul pentru participarea la discutii (32).
În literature franceza, exista un un consens relativ în rândul
sociologilor si politologilor cu privire la caracteristicile conceptului de
politica publica. (Yves Meny, J-C. Thoening) (33).
În conceptia acestor specialisti o politica publica reprezinta în
acelasi timp:
• Un continut- activitatea publica apare sub forma unei esente, a
unui continut . Pentru generarea rezultatelor sau a produselor
se mobilizeaza resurse. Aceste efecte (rezultate, produse) sunt
examinate de analist ca o problema de cercetare pentru actiune.
Aceste produse rezulta dintr-un proces de munca si de actiune;
9
 • Un program - o politica publica nu se reduce la un act punctual
luat în considerare în mod izolat. În spatele unui act, în spatele
unor activitati se afla un cadru mai general în care se integreaza
actul sau activitatile respective. De exemplu, prin actiunile sale,
un ministru se înscrie într-o politica publica pe termen mediu.
Desi acest cadru nu este definit în mod explicit, de exemplu prin
proceduri institutionale (legi) sau prin discursul actorilor politici
(programul guvernului sau al primarului) putem totusi sa
reperam legaturi între aceste acte, o structura de orintare relativ
permanenta sau de referinta pe care David Easton o numeste
"intentiile mai generale ale autoritatilor"
• Orientare normativa - activitatea publica nu este rezultatul unor
raspunsuri aleatorii ci este expresia finalitatilor si preferintelor pe
care decidentul, constient sau nu, în mod voluntar sau fortat de
anumite imprejurari, nu poate decât sa accepte, pentru ca este
responsabil;
• Un factor coercitiv - activitatea publica provine din natura
autoritara cu care este învestit actorul guvernamental. Acesta
din urma (actorul guvernamental ) are o legitimitate a autoritatii
legale sau exercita o constrângere care se bazeaza pe
monopolul fortei;
• Un resort social - o politica publica se definește prin resortul sau,
prin cetatenii ale caror interese, situatii sunt afectate de acte si
dispozitii.
O politica publica reprezinta un ansamblu de masuri luate de o
autoritate legala si responsabila care vizeaza imbunatatirea conditiilor
de viata ale cetatenilor sau conceperea unor masuri de stimulare a
cresterii economice (34)
O politica publica se defineste prin trei elemente distincte:
a) politica publica trebuie sa fie legitima si eficace, ca
urmare, aceasta trebuie sa aiba scopuri precise si perceptibile pentru
cei administrati;
b) politica publica trebuie sa aiba etape intermediare care sa
exprime pasii parcursi si mijloace suficiente pentru a fi dusa la bun
sfarsit;
c) politica publica trebuie sa aiba ca rezultat un beneficiu
pentru cetateni.
Din perspectiva manageriala, o politica publica corespunde unui

1
0
domeniu de activitate având o cerere specifica, nevoi specifice, o
oferta specifica, prin urmare, factori specifici, independenti de alte
politici publice.
Participant la viata publica: alesi, functionari, experti, societatea
civila, jurnalisti, folosesc termenul de politica publica pentru a descrie
modul în care este organizata viata publica.
Pentru unii, politicile (policy) au legatura cu controlul. Ele pot
actiona ca un vehicul al controlului: oamenilor politici asupra
birocratilor; înaltilor functionari din administratia centrala asupra
restului personalului, iar pentru altii, politicile (policy) "pot fi un vehicul
pentru a contesta ordinea existenta” (35).

1
1
 C2. SENSURI ALE TERMENULUI DE POLITICĂ PUBLICĂ

Așa cum arăta Hogwood și Dunn (1984; 2000: cap. 2), adaptat
de Miroiu (2001): ”[ ... ] în mod obișnuit termenul politică publică este
folosit în mai multe sensuri:
1. Politicile ca etichete ale unor domenii de activitate. Utilizarea
cel mai frecvent întâlnită apare în contextul afirmațiilor de natură
generală privind politicile, economice, politicile sociale sau de politică
externă ale unui guvern. În acest caz politicile descriu mai curând
domeniile activității și implicării guvernamentale.
2. Politicile ca expresie a scopului sau a stării de fapt dorite. Într-
un document al unui partid politic, sau în cel al unui guvern, termenul
politică e folosit pentru a indica scopul general (sau finalitatea) unei
activități guvernamentale în general sau într-un anumit domeniu; de
asemenea, el este folosit pentru a descrie starea de fapt care va fi
atinsă odată cu realizarea scopului propus. Dacă studiem Strategia
națională de dezvoltare a României pe termen mediu, adoptată de
către Guvernul României în martie 2000, vedem că ea are un puternic
caracter normativ.
3. Politicile ca propuneri specifice. De multe ori, termenul este
folosit pentru a descrie unele acțiuni specifice pe care organizațiile
politice (grupuri de interese, partide, guvernul însuși) ar dori să le
vadă realizate. Astfel de propuneri pot fi ad-hoc, pot fi în mod necesar
legate de alte propuneri, sau pot constitui mijloacele pentru obținerea
unor scopuri mai generale ale acestor organizații. Spunem, de
exemplu, că primăria are o politică de susținere a școlilor, sau că
guvernul are o politică clară de susținere a întreprinderilor mici și
mijlocii etc.
4. Politicile ca decizii ale guvernului. De cele mai multe ori,
cercetătorii se apleacă asupra analizei unor situații specifice; sunt
celebre analize precum cea a lui Alison (Alison, 1971) a crizei
cubaneze din 1962; după cum se vorbește de politica guvernului în
cazul Bancorex sau F.N.I sau Sidex etc.
5. Politicile ca autorizare oficială. Atunci când se spune că
guvernul are o politică în ce privește o anumită problemă, de multe ori
susținerea se face sensul că există legi votate în parlament sau o
hotărâre a guvernului care îngăduie sau solicită derularea unei
activități sau, de asemenea, se poate spune că atunci când o anumită
legislație în domeniu a intrat în vigoare, politica a fost deja
implementată.
6. Politicile ca programe. Mai puțin familiar, se spune totuși uneori
că avem politica unei organizații guvernamentale atunci când aceasta
are sau aplică un anumit program. Un program implică existența, într-
o sferă de activitate guvernamentală definită și relativ specifică, a unui
pachet de măsuri care cuprind: reglementări, organizare și resurse.
Astfel, putem vorbi despre un program privind bursele studențești sau
recalificarea personalului disponibilizat dintr-un domeniu etc.
programele sunt privite de regulă ca mijloace prin care guvernele
încearcă să atingă niște scopuri mai generale.
7. Politicile ca produse. În acest caz politicile sunt văzute ca ceea
ce guvernul oferă, spre deosebire de ceea ce a promis sau a autorizat
prin intermediul legislației: livrarea de bunuri sau servicii, aplicarea
regulilor sau colectarea de taxe și impozite. Forma acestor produse
diferă de la un domeniu la altul, iar câteodată este dificil de hotărât
care este produsul final al unei politici guvernamentale într-un anumit
domeniu. În cazul serviciilor de sănătate, de pildă, mai multe fonduri,
un număr mare de personal pregătit sau creșterea numărului de paturi
sunt condiții necesare, dar nu suficiente, pentru îmbunătățirea
serviciilor medicale; ele sunt însă altceva decât produsul dorit;
creșterea stării de sănătate a populației (sunt căi sau mijloace pentru
a-l obține).
8. Politicile ca rezultate. Un alt mod de a privi politicile este punctul
de vedere al rezultatelor acestora, adică ceea ce este practic obținut.
Abordarea politicilor din perspectiva rezultatelor acestora ne poate
ajuta să evaluăm dacă scopul declarat al acelei politici este reflectat
în ceea ce se obține efectiv în urma implementării politicii.
9. Politicile ca teorii sau modele. Toate politicile implică anumite
presupoziții cu privire la ceea ce poate un guvern să facă și care sunt
consecințele acțiunilor sale. Aceste presupoziții sunt rareori explicite,
dar cu toate acestea politicile implică o teorie (sau un model) privind
relația cauză-efect între fenomenele și procesele implicate, ori
corelațiile semnificative dintre ele. Una dintre sarcinile analistului
politicilor este să detecteze teoriile sau modelele care sunt implicite în
politici și să le examineze în ceea ce privește consistența internă sau
validitatea presupozițiilor lor.
10. Politicile ca procese. Politicile implică un proces care se întinde
pe o perioadă lungă de timp. O politică apare atunci ca exprimând
întreaga mișcare de schimbare într-un anumit domeniu. Spunem:
politica de restructurare a sectorului minier; sau politica de reformă a
educației etc.”

O altă clasificare a înțelesului care se dă in mod obișnuit

politicilor publice este cea dată de R.Rose (Rose, 1989). Politicile
publice pot fi văzute ca temă sau topică de discuție care definește
substanța subiectului: de exemplu politici educaționale, politici de
apărare etc. De asemenea o politică publică poate să prezinte o
poziție sau un scop atunci când vorbim, de exemplu, despre politica
unui partid care arată punctul de vedere față de problemele societății
sau indică o cale de rezolvare a acestora. În același timp politica
publică poate fi văzută drept mijloacele prin care se realizează o
intenție, o promisiune, de exemplu politica guvernamentală de
reducere a ratei analfabetismului.
Dar de unde provine această complexitate? Willian Jenkins
definește politica publică drept “un set de decizii intercorelate luate de
un actor sau grup de actori cu privire la alegerea scopurilor și
mijloacelor pentru atingerea lor în cadrul unei situații date, în care
aceste decizii ar trebui să poată fi, în principiu, în puterea actorilor, să
le ducă la îndeplinire”. (vezi William I. Jekins, 1978). Conform
aprecierilor lui Howlett și Ramesh (Howlett & Ramesh, 1995) această
definiție introduce explicit ideea procesului, spre deosebire de Dye la
care politica este definită doar ca alegere. Viziunea lui Jenkins asupra
politicilor publice ca fiind un set de decizii intercorelate este mai
apropiată de viața reală în care de exemplu, politica educațională este
realizată atât de Ministerul Educației, dar și de Ministerul Finanțelor
(care structurează bugetul pentru învățământ), de Ministerul Sănătății
(pentru învățământul medical), de alte agenții și oficii guvernamentale,
dar și de Parlament care emite legi.

Guvernul si politicile publice

Ideea ca instituțiile guvernamentale au ca principal obiect de
activitate formarea si aplicarea politicilor publice, a patruns cu
dificultate in constiinta comuna. Astazi, insa, ea este luata de cele mai
multe ori, ca evidenta. Cetațenii asteapta de la guvernele lor sa ia
decizii inteligente. Mai mult ei se asteapta ca aceste decizii sa fie
rezultatul unei pozitii generale, a unei viziuni. A luat decizii inteligente
insemna a opera intr-un cadru coerent, indiferent cat de general este
acesta.
Noile provocari globale: eliminarea saraciei, protectia mediului
inconjurator, repartizarea neuniforma a cunostintelor stiintifice,
presiunea exercitata asupra economiilor țailor slab dezvoltate,
conflictele religioase, eradicarea terorismului internațional,
eficientizarea controlului armamentului nuclear, internationalizarea
tehnologiei informației etc, impun cu cresterea importantei
administratie centrale si locale. In concluzie guvernele nationale sunt
singurele care datorita legitimitatii lor pot domina actualele probleme
globale, guvernarea trebuie sa îsi redefineasca politicile, strategiile,
programele si proiectele in scopul dinamizarii capacitatii de
performanta. Viabilitatea performantelor este, insa direct conditionata
de succesul reformei sistemului administrativ (36).

Domeniul stiintelor publice se ocupa de studiul deciziilor politico

- administrative de alocare a resurselor necesare satisfacerii
intereselor comunitatii (37).
O politica publica este acea directie de actiune sau lipsa a
actiunii aleasa de autoritatile publice ca raspuns la o anumita
problema sau la un set de probleme interconectate (38).
Guvernul Romaniei si-a asumat responsabilitatea de a accelera
reforma, ale carei obiective vizeaza:
• delimitarea responsabilitatii politice si administrative a
Guvernului.
• amelioararea calitatii politicilor publice pentru rezolvarea
eficienta a problemelor.
Atingerea primului obiectiv presupune separarea
managementului politici de cel administrativ, iar cel de-al doilea, este
realizabil numai in circumstantele unei cresteri a calitatii proceselor de
elaborare si implementare a politicilor publice, prin implicarea
cetatenilor si prin crestrea eficientei si cooperarii intre instituțiile
administrative(39).
O politica publica se refera la un curs de actiune. Acest lucru
are legatura cu ideea cadru sau model - politicile publice ofera
calauzire pentru o gama de actiuni interconectate dintr-un anume
domeniu. Cel care concepe politicile, policy-maker, este cel care
concepe acest ghid de actiune, iar cel care preia politicile, policytaker,
este cel care opreaza in cadrul trasat, aplicadu-l la situatii noi.
Politicile publice sunt considerate atat de cei care le creaza,
precum si de cetateni, drept modalitati de a rezolva probleme, sau de
a profita de oportunitati. In acest sens politicile au o valoare
instrumentala, adica nu sunt scopuri in sine si nici bunuri in sine, ci
instrumente sau unelte cu ajutorul carora se rezolva probleme de
interes pentru comunitate.
Se intampla foarte rar ca politicile sa raspunda unei idei izolate.
Cel mai adesea ele sunt raspunsuri la manunchiuri de probleme
incalcite, ale caror solutii pot fi ele insele contradictorii. Majoritatea
problemelor care isi afla raspunsul in politicile publice sunt complexe
ca urmare a marimii sau anvergurii lor ele sunt compuse din seturi de
probleme, poate mai mici, dar care, dat fiind ca sunt interconectate,
sunt greu de inteles si totodata greu de separat atat din punct de
vedere logic, cat si cronologic (40).
De exemplu guvernul federal, din Canada, se confrunta cu
problema traficului ilegal de tigari peste granita provinciilor Ontario si
Qubec. Datorita faptului ca taxele pentru tigari in Canada erau mari,
era profitabil sa cumperi tigari din Statele Unite și sa le treci ilegal
granita in Canada, unde se puteau vinde sub pretul pieței. Rezolvarea
aceste probleme era complicata datorita faptului ca presupunea
cooperarea intre autoritatile Qubec si Ontario, iar acest lucru era
îngreunat de refuzul provinciei Ontario de a reduce acizele pentru
țigari. În aceste conditii fara masuri concrete la nivel federal, cei din
Ontario se temeau ca fumatorii isi vor cumpara din Qubec tigari mai
ieftine. Pe de alta parte aceasta problema era una care implica doar
proviniile Qubec si Ontario, dar nu si restul tarii. De aceea exista riscul
ca masurile luate de guvern sa nu primeasca sprijinul altor provincii.
In final guvernul de la Ottawa a decis sa reduca taxele la țigari si sa
cheltuiasca mai multi bani in programe de ocrotire a sanatatii, a
introdus o lege care interzicea vinderea țigărilor minorilor, a restrans
numarul automatelor de tigari (41).
Procesul politicilor publice, dupa cum se observa si din
exemplul de mai sus, este corelat cu activitatea guvernamentala. De
exemplu politicile publice sunt definite, de catre Peters ca
reprezentand suma activitatilor guvernamentale realizate fie direct, fie
prin intermediul unor agenti, prin prisma influentei pe care acele
activitati o au asupra vietii cetatenilor (42).
Definitia politicilor publice ne permite sa distingem trei niveluri
diferite ale politicilor publice, in fuctie de gradul in care au un impact
real asupra vietilor cetatenilor. La un prim nivel avem alegeri de
politici operate de catre cei care detin autoritatea de a folosi puterea
publica pentru a influenta viețile cetațenilor, rezultatul acestor alegeri
fiind o politica ce poate fi implementata practic. La al doilea nivel,
regasim actiunile realizate de guvernamant pentru implementarea
politicilor alese (de exemplu prin cheltuieli bugetare, angajare de
functionari, promulgare de reglamentati). La cel de-al treilea nivel
regasim impactul politicilor asupra cetatenilor, modul in care viata
acestora este influentata de incercarea de implementare a unei
politici. Primele doua niveluri sunt subcomponente ale primei parti a
defiitiei politicilor publice, avand in vedere activitatile guvernamentale,
iar cel de-al treilea nivel contituie ce-a de-a doua parte a definitiei, ce
are in vedere satifacerea preferintelor cetatenilor. Avantajul distingerii
intre aceste trei niveluri este acela de a lamuri direcția de la mijloace
inspre scopuri, si anume activitatile guvernamentale concrete sunt
mijloace pentru implementarea unor modificari sociale al caror scop
este satisfacerea preferintelor cetatenilor (43).
Ca o concluzie politicile publice au ca scop satisfacerea
preferintelor cetatenilor, indiferent daca sunt de tip guvernamental, de
guvernanta sau de alt tip.
 C3. CICLUL POLITICILOR PUBLICE

Pentru a înțelege mai bine ciclul politicilor publice este necesara

împărțirea acestuia in mai multe stadii si substadii si examinarea
acestora. Ceea ce rezulta este cunoscut ca ciclul politicilor publice.
Stadiile procesului politicilor publice sunt:
1. Formularea agendei
2. Formularea politicilor
3. Luarea unei decizii
4. Implementarea politicii publice
5. Evaluarea politicii aplicate
Formularea agendei se refera la procesul prin care problemele
ajung in atentia guvernantilor. Procesul prin care guvernantii
formuleaza optiunile de politici publice se numește formularea
politicilor. Dupa ce au identificat problemele guvernantii stabilesc
modul in care trebuie sa actioneze pentru a rezolva problema. Ce-a
de-a patra etapa a politicii publice si probabil cea care ridica cele mai
multe probleme este aplicarea politicii publice, adica implementarea.
La final rezultatele politicii sunt monitorizate de societatea civila si
institutiile statului prin evaluarea politicilor publice.
In aceasta lucrare ne vom opri asupra etapei de implemetare a
politicilor publice.
Dupa ce o politica a ajuns pe agenda institutionala, si mai multe
optiuni au fost propuse pentru a o rezolva, iar guvernul s-a decis
asupra uneia, ceea ce mai ramane de facut este punerea in practica a
deciziei. Aceasta faza este cunoscuta sub numele de implementarea
politicii publice si este definit ca procesul in care programe sau politici
sunt puse in practica. Implementarea arata transpunerea in practica
(44).
Prin implementare se intelege transpunerea in practica a
obiectivelor generale, prin efectuarea unor actiuni concrete.
Numeroase studii demonstreaza ca de multe ori o politica
publica a esuat nu pentru ca nu a folosit mijloacele corecte, sau
pentru ca nu s-a ales calea cea mai buna, ci pentru ca nu a fost
transpusa in practica corect. Adesea procesul de implementare este
considerat ca neimportant de oficiali si institutii, insa aceasta pe
parcursul aceste etape se ivesc o multime de probleme generate mai
ales de lipsa de experienta a celor care transpun teoria in practica.
Asa cum subliniaza J. Pfeffer si R. Sutton, in general atunci cand
avem n vedere organizatiile nu exista raspunsuri simple la problema
relatiilor dintre a stii si a face. Ei recomanada se petreaca cat mai
putin timp cercetand sau vorbind despre problemele organizatiei, in
schimb sa se actioneze. Actiunea este cea care va genera experienta
din care se poate invata (45).
Bazele cercetarilor aplicate asupra procesului de implementare
au fost puse de catre J. Pressman si A. Wildavsky. Cei doi autori au
analizat modul de implementare a programului de dezvoltare
economica a uni oras din California. Actiunile agentiilor implicate in
acest sens s-au dovedit a fi dependente de capacitatea lor de a crea
legaturi intre ele pentru a infaptui politica.Cu cat aceste legaturi erau
mai slabe si mai putin efective, cu atat politica insasi era mai greu de
implementat. Cei doi autori au ajuns la concluzia ca implmentarea nu
se poate face eficient daca (46):
■ scopurile nu au fost clar definite si intelese;
■ nu au fost disponibilizate resursele necesare;
■ nu s-a realizat un lant de comanda capabil sa asambleze si
sa controleze resursele;
■ sistemul nu comunica eficient si nu sunt controlate
organizatiile care sunt implicate in procesul respectiv.
Ca urmare o implementare eficienta exista doar daca exista un
sistem de control, comunicatii si alocare a resurselor. Acest sistem
este necesar pentru ca de multe ori intentiile care au stat la baza
elaborarii politicii nu coincid cu situatia reala.
 C4. ELEMENTELE PRINCIPALE ALE POLITICI PUBLICE

Diverse studii de politici publice au oferit mai multe de definiții

ale acestui termen, care variau de la exemple vaste, așa ca „Orice
activitate pe care Guvernul o poate îndeplini” (Dye, 1992 citat din
Anderson, 1994, p.4) la altele care ofereau unele caracteristici mai
specifice, spre exemplu „o anumită direcție de acțiune urmată de un
actor sau grup de actori în soluționarea unei probleme sau sarcini”
(Anderson, p.5). Pentru a reda un tablou al diversității opiniei
reprezentate în acest domeniu, este necesar de a elucida varietatea
concepțiilor cheie incluse în definiții. Conform lui Anderson, iată care
este lista elementelor principale:
Politicile Publice sînt:
O acțiune guvernamentală;
Politicile publice sînt acțiuni implementate de o instituție
guvernamentală care are autoritatea legislativă, politică și financiară
de a realiza această acțiune.
O reacție la necesitățile sau problemele lumii reale;
Politica publică caută să reacționeze la necesitățile sau problemele
concrete ale unei societăți sau grupurilor dintr-o societate, spre
exemplu, a cetățenilor, a organizațiilor
Comunitatea de politici publice este un grup divers de participanți. ne-
guvernamentale (ONG), sau a instituțiilor guvernamentale.
Elaborate cu un scop;
Politicile publice caută să îndeplinească un anumit set de obiective
elaborate, care reprezintă o încercare de a soluționa sau analiza o
necesitate anumită în comunitatea vizată.
Direcții de acțiune;
Politicile publice nu reprezintă, de obicei, doar o singură decizie,
acțiune sau reacție, ci o abordare sau strategie elaborată.
Decizie de a face ceva sau nu;
Politica publică identificată se poate manifesta în încercarea de a
soluționa o problemă sau poate bazată pe părerea că problema va
soluționată în cadrul politicii publice curente, astfel, lipsind necesitatea
unei acțiune.
Efectuate de un singur actor sau de un grup de actori;
Politica publică poate implementată de un singur reprezentant al
Guvernului sau instituției sau de multipli actori.
Justi cări de acțiuni;
O politică publică identificată include, de obicei, o afirmație care stă la
baza politicii.
Decizii luate. Politicile publice sînt, de regulă, decizii deja luate, și nu
sînt intenții sau promisiuni.

Membrii Comunității de politici publice

Procesul de elaborare a politicilor publice are impact direct
asupra societății, și, de aceea, oamenii implicați în proces la diferite
nivele sînt, de regulă, numeroși și diverși. Acești indivizi sau grupuri,
care au un interes direct sau indirect în rezultatele deciziei politicii
publice, spre exemplu participanții, pot agențiile guvernamentale,
consilierii de politici publice și o varietate mare de grupuri ne
guvernamentale sau comunități și indivizi. În centrul acestei comunități
stă agenția guvernamentală relevantă sau agenții care au menirea de
a soluționa problema sau chestiunea în discuție. În unele cazuri,
analistul de politici publice, centrul de politici publice sau think tankul
poate intra într-o relație directă de consiliere cu agenția
guvernamentală în calitate de clientul său. În acest caz, agenția
guvernamentală va căuta ca acest analist sau centru de politici
publice să studieze detaliat problema și să facă unele recomandări
care ar sta la baza politicii Guvernului. De fapt, baza empirică a
acestor studii detaliate este cercetarea anterioară efectuată de
centrele de studii privind politicile aplicate în soluționarea problemelor
discutate. Necătînd la faptul că această relație directă dintre analist și
Guvern nu pe larg răspîndită în Europa Centrală și de Est, mulți
cercetători, analiști și centre de politici publice tind să in uențeze
dezbaterile de politici asupra problemelor separate. Acest lucru este
atins prin publicarea studiilor lor, care pot aduse la cunoștința
publicului de politici publice și oferite prin intermediul media și altor
metode.
Nu este necesar de menționat că în orice societate
democratică, toți participanții se străduiesc să susțină opțiunea de
politică publică preferată prin orice metode efective, spre exemplu,
prin intermediul agențiilor guvernamentale responsabile, prin
intermediul altor reprezentanți ai Guvernului / Parlamentului sau prin
intermediul media. Acești participanți pot ONG, organizații
guvernamentale internaționale, consilieri sau centre de politici publice,
autorități publice locale, partide politice, grupuri din comunitate,
uniune sau cetățeni.

1
De la Științele Politici la Studii de Politice
Trei idealuri ale științei despre politici: multi-disciplinaritate,
soluționarea problemelor, normativitate.
Peter De Leon (1994, citat în Howlett și Ramesch, 1994, p. 18)
susține că „studiile despre politica publică au o istorie lungă și un
trecut scurt: adică, politicile de Guvern au fost problema multor studii
în ultimul mileniu, chiar dacă examinarea sistematică datează cu doar
cîteva decenii în urmă”. De fapt, doar de la sfîrșitul celui de al Doilea
Război Mondial, evoluția studiilor de politici publice a apărut în baza
realizării faptului că adițional tradiționalei științei politice, s-a aflat
nevoia unei păreri și refecții asupra activității Guvernele. Idealurile de
bază din acest domeniu sînt divizate în trei categorii:
• caracterul multi-disciplinar

Știința despre politică prezintă păreri, studii și metodologii din punct

de vedere al științei, dar a dezvoltat abordări proprii odată cu evoluția
disciplinei.
• soluționarea problemelor
Accentul se pune pe soluționarea problemelor din lumea reală care
există într-o societate specifică.
• caracterul normative
Deși tendința de a prescrie un cadru normativ recent este în declin,
multe din alegerile care trebuiesc făcute în cadrul studiilor de politici
publice necesită să fie ghidate de anumite valori.
Există două ramuri ale științei de politici: studiul de politici pub- lice și
analiza de politici publice.
Pe parcursul timpului, disciplina științei despre politici publice a
fost divizată în două tabere. Prima este studiul de politică care caută
să înțeleagă și să informeze asupra procesului de elaborare de politici
publice prin efectuarea unui studiu primar asupra problemelor
specifice. Domeniul studiului de politici publice este, de obicei,
1 Acest sumar este bazat pe lucrările lui Howlett si Ramesch (1995).
interesul grupurilor de cercetători de politici publice sau academicieni.
A doua ramură a disciplinei este analiza de politici publice. Acest
domeniu, mai mult motivat politic, caută să infl uențeze direct asupra
rezultatelor reale prin elaborarea de politici publice pentru agențiile
guvernamentale. Analiza de politici publice este, de obicei, efectuată
de analiști sau centrele de politici / think tanks.
Știința de politici publice este în dezvoltare în Europa Centrală și de
Est.
Abordările științei despre politicile publice au fost doar recent
adoptate în Europa Centrală și de Est în perioada de tranziție. Astfel,
disciplina este la o etapă primară de dezvoltare în această regiune, și
divizarea funcțiilor și rolurilor nu este clar definită. Mai mult ca atît,
faptul că analiza empirică riguroasă a analizei cadrelor de politici
publice a început în regiune, denotă că marea parte a lucrului efectuat
a fost accentuat asupra studiilor primare ale acestor cadre, și, anume,
accentul este pus pe problemele studiului de politici publice. Cu toate
acestea, mai cu seamă în anii 1990, multe think tankuri regionale
aveau relația tradițională „consilier analist de politică publică -
client”cu guvernele prin intermediul cărora ei veneau în susținerea
politicilor publice ale susținătorilor lor internaționali, spre exemplu,
Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional (Krastev, 2001).
Trebuie de memorizat că, în lumea înalt politizată a politicilor publice
din orice regiune sau context, schimbarea care are loc ăn politica
publică nu este necesar bazată pe analiza empirică. În cadrul lumii
politicii agresive și dinamice, motivele pur politice, așa ca îndeplinirea
promisiunilor din campanii, care sunt catalizatorii schimbărilor, sunt
mult mai răspîndite.
Studii de politici publice ca disciplină aplicată
• Este esențială corelația problemă-soluție.
Recapitulînd idealurile și valorile din domeniul studiilor de politici
publice, natura aplicativă a disciplinei este centrală. Există doi factori
principali care diferențiază studiile de politici publice de academia
tradițională:
• Elaborarea de soluții pentru problemele din lumea reală
Spre deosebire de academia tradițională, care se concentrează
asupra construirii cunoștințelor în cadrul unui grup de semeni, studiile
de politici publice trebuie să ia în vizor problemele din lumea reală și,
astfel, să ofere recomandări și un cadrul pentru aplicarea acestora în
societatea vizată. Spre exemplu, nu este de ajuns să analizezi
cauzele și modelele șomajului într-o societatea anume pentru a
contribui la înțelegerea lui ca fenomen social; un studiu de politică
publică trebuie să aplice cunoștințele sale la situația concretă în baza
înțelegerii cauzelor, demonstrînd că aceasta este o problemă din
cadrul comunității respective și sugerînd o direcție de acțiuni pentru
soluționarea acestei probleme. Astfel, corelația dintre problemă și
soluționarea ei trebuie să stea la baza acestei disciplini, ceea ce
înseamnă că orice analiză efectuată trebuie să fie ghidată și menită
cercetării cu un rezultat practic, realizabil și comprehensiv.
• Prezentarea argumentelor bazate pe valori
Cercetarea unui rezultat practic necesită nu doar o analiză bine
elaborată și comprehensivă a tuturor informațiilor, dar, dat ind faptul
că problemele discutate sînt de o natură socială, cercetătorul sau
analistul de politici publice trebuie să ajungă la unele considerațiuni
bazate pe valori privind rezultatul care ar analiza cel mai bine
problema respectivă. Astfel, propunerea de soluții specifice în mediul
înalt politizat de politici publice și a unei audiențe atît de mari denotă
importanța pe care o are lucrul unui specialist de politici publice:
empirismul rece al analizei datelor și abilitatea de a convinge audiența
de durabilitatea recomandărilor de politici publice. Cu alte cuvinte,
prezentarea rezultatelor analizei nu este su cient pentru a avea un
impact asupra dezbaterilor de politici publice pe marginea unei
anumite probleme. Folosind această informație fii ca dovadă într-un
argument comprehensiv și coerent a poziției proprii, veți acorda
lucrării proprii șansa cea mai bună de a avea un impact concret.
Majone (1989) rezumă excelent această idee:
Asemeni unei intervenții chirurgicale, elaborarea de politici
publice și oferirea sfaturilor aferente politicilor publice este un exercițiu
de îndemînare, ori noi nu judecăm performanțele de abilitate conform
volumului de informație stocată în capul executantului sau volumul
planificării formale. Mai exact, noi judecăm după criterii: planificarea
potrivită în timp și atenția la detalii; capacitatea de a recunoaște
limitele posibilului, de a utiliza creativ limitările și de a învăța din
greșelile altora; abilitatea de a ascunde ce trebuie efectuat, dar de a
convinge oamenii să facă ceea ce trebuie.
 C5. PROCESUL DE ELABORARE A POLITICILOR PUBLICE

Această parte a cursului se axează pe natura procesului de

elaborare a politicilor publice și rolul instrumentelor de comunicare în
acest proces. Această secțiune începe cu o relatare a procesului de
elaborare a politicilor publice sau ciclul politicii publice. Scopul acestui
curs nu este de a fi unul din studiile numeroase și comprehensive
elaborate pe marginea metodologiei disciplinare 2, această secțiune
oferă o generalizare a ciclului politicii publice. Aceasta ar trebui să vă
ajute să înțelegeți mai bine instrumentul de comunicare utilizat, de
regulă, pentru raportarea și înregistrarea rezultatelor acestui proces și
care este accentul major, studiul de politică publică.
A două sub-secțiune examinează variatele scopuri pe care le
poate avea un studiu de politică publică în procesul de elaborare a
politicii publice. Secțiunea nalizează cu delimitarea abordării
strategice la care puteți recurge după ce ați decis care instrumente
adăugătoare de comunicare veți utiliza pentru diseminarea ideilor de
politică publică și recomandărilor pentru o audiență mai vastă.
Elementul nal are intenția de a ilustra relația dintre studiul de politică
publică și alte instrumente.
Ciclul Politicii Publice 2 3
Există diferite abordări ale procesului de elaborare a politicilor
publice în dependență de context și scopuri, manualul model pe larg
acceptat în domeniul studiilor de politici publice este numit ciclul
politicii publice .
Ca și în cazul multor modele, puterea ciclului politicii publice
rezidă în forța de ghidare; cu toate acestea, slăbiciunea constă în
lipsa exibilității. Cu alte cuvinte, un astfel de model nu va putea
prescrie niciodată acțiuni specifice pe care specialistul de politici
publice să le îndeplinească în ecare situație aparte, el doar
informează despre contextul în care specialistul de politici publice
trebuie să acționeze pentru a urma cele mai bune practici. Mai mult ca
atît, natura adevărată a elaborării de politici publice rezidă în faptul că
fiecare etapă din procesul propus cu șase etape are potențialul de
informare a etapelor anterioare și următoare ale ciclului, spre
exemplu, analiza opțiunilor de selectare a celor mai bune politici

2 Anderson (1994), Bardach (1996); Dye (1992); Howlette si Ramesch (1996)

3 Aceasta’ secțiune face referința’ la Anderson (1994), Bardach (1996); Howlette si Ramesch (1996);
Universitatea Ohio (1998); Institutul pentru o Societate Deschisa’ (1999); Smith (2000).

2
5
publice, deseori, ajută la adîncirea și lărgirea de niției problemei.
Astfel, după cum sugerează Bardach (1996), procesul trebuie văzut
ca unul iterativ inerent, adică veți refolosi toate elementele procesului
pînă nu veți ajunge la rezultatul cuvenit.
Este, de asemenea, important de menționat natura inerent
colaborativă și interactivă a tuturor etapelor acestui proces. Cel mai
efient studiu și analiză de politică publică este îndeplinit în echipe și
implică diferite niveluri de interacțiune pe parcursul întregului proces
cu diferiți participanți. Spre exemplu, astfel de interacțiuni pot varia de
la discuții cu cercetătorii de politici publice la etapa de definire a
problemei, la cercetarea cost-beneficiului opțiunilor de politici publice
cu grupurile vizate, la întruniri cu reprezentanții guvernamentali pentru
promovarea recomandărilor Dvs. de politică publică. Mai jos urmează
o descriere succintă a etapelor procesului pentru a accentua fiecare
din ele:
• Etapa 1: Definirea problemei / Stabilirea agendei
De obicei, o problemă se identifică de un grup de oameni într-o
societate anume la începutul procesului de elaborare a politicii
publice. Dacă Dvs., în calitate de specialist de politică publică, sunteți
cointeresat în găsirea soluției la această problemă, atunci veți încerca
să ajungeți pe agenda politică guvernamentală, și anume, veți
dezvălui problema într-o chestiune serioasă, sau, chiar mai mult, o
veți ridica la un nivel prioritar, dacă ea este deja pe agendă. Pentru a
reuși acest lucru, este necesar să convingeți agenția guvernamentală
respectivă și comunitatea de politică publică cum că există o
problemă reală și ea cere acțiuni guvernamentale urgente. În lumea
politizată de politici publice, va trebui să prezentați argumente
convingătoare și comprehensive potrivite care au legătură cu cauzele,
efectele și nivelul problemei, în baza unei varietăți mari de surse.
• Etapa2:Construirea alternativelor de politică publică/Formularea
politicii publice
Odată ce natura problemei este destul de detaliată și problema
este pe agenda guvernamentală, primul pas în încercarea de a
adresa problema este de a elabora căile posibile prin care această
problemă ar putea soluționată, și anume determinarea opțiunilor de
politică publică. Pentru a construi alternative cuvenite, veți avea
nevoie de a analiza ce trebuie făcut imediat, care sunt opțiunile
sugerate de alte persoane și propunerile proprii. Trebuie să vă
străduiți ca opțiunile diferite să e reciproc exclusive, și anume:

2
6
evitarea opțiunilor care sînt dar variații ale acelorași idei. De
asemenea, analizați faptul că vafi difi cil de găsit alternativa ideală,
prin urmare, va trebuie să căutați alternativele de politică publică cele
mai probabile și realiste pentru context.
• Etapa 3: Alegerea soluției / Selectarea politicii publice preferate
După elaborarea alternativelor, este selectată opțiunea de politică
publică preferată, care va adresa problema în baza unui set de criterii
de evaluare. Utilizarea acestui proces de evaluare în baza de
criteriilor va permite alegerea alternativei potrivite, dar și va forma
baza în care veți argumenta autoritar legitimitatea opțiunii politicii
publice selectate. Deși problema în discuție și contextul vor determina
specificul criteriilor de evaluare, criteriile pe larg utilizate în acest
proces sînt următoarele:
• - Eficacitate: în ce măsură această alternativă va produce
rezultatele scontate, și anume: va soluționa problema actuala?
• - Eficiență: în baza analizei cost-beneficiului a banilor și
impactului social, cum va afecta această opțiune grupul vizat?
• - Echitate: există o distribuire corectă a costurilor și bene ciilor?
• - Fezabilitate / gradul de îndeplinire: Există un cadru cuvenit
politic, administrativ și juridic care ar permite implementarea
efectivă și eficientă a acestei opțiuni?
• - Flexibilitate / Posibilitatea de ameliorare: Dispune această
opțiune de exibilitatea de a se modi ca pentru a deveni potrivită
situațiilor sau a permite ameliorări?

Bardach (1996) oferă cîteva sfaturi utile pentru acest pas, sugerînd
că ar trebui să evaluați cantitativ la maxim (în materie de costuri
financiare și sociale) aspectele din opțiunea Dvs. și proiectări, să
utilizați abordările cauzal modelate și să încercați să fiți mai mult
realiști, decît optimiști în ceea ce privește rezultatele opțiunii. După
evaluarea tuturor alternativelor, comparați rezultatele și analizați
diferențele, va trebui să decideți care este cel mai bun rezultat.
• Etapa 4: Proiectarea politicii publice
Opțiunea de politică preferată a devenit politică publică după ce ați
selectat-o și ați prezentat-o agenției guvernamentale relevante, și,
ulterior unor modificări, ei au acceptat-o deplin sau cu unele modificat.

2
7
Acum, agențiile guvernamentale trebuie să decidă modalitatea cea
mai eficientă de implementare a politicii publice. Agenția trebuie să
aleagă instrumentul de politică publică, (spre exemplu, împuternicire
juridică, organizațională sau de rețea) și organizația de executare
(spre exemplu, guvernamentală sau neguvernamentală, publică sau
privată) pentru a oferi serviciile sau produsele stabilite în politica
publică.
• Etapa 5: Implementarea politicii publice și monitorizarea
Apoi, politica este implementată conform proiectului de politică
publică. Balanță dintre proiectul bun al politicii publice și
implementarea efectivă , de obicei, duce spre rezultatele cele mai e
ciente. Procesul de monitorizare, care formează baza procedurii
comprehensive de evaluare în baza mai multor surse de informație,
de asemenea, necesită să e realizat . Conform părerii lui Anderson
(1994) și Howlett și Ramesch (1996), mulți din specialiștii de politică
publică au manifestat un interes vădit în strategiile de implementare,
dat ind faptul că au avut un efect direct asupra calității rezultatelor
politicilor publice și unii chiar au ales să publice materialele despre
aceste probleme.
• Etapa 6: Evaluarea
În cadrul oricărui proiect bun de politică publică și plan de
implementare, procedura comprehensivă de evaluare este esențială
în determinarea eficienței politicii publice implementate și în oferirea
bazei pentru viitoarele decizii. În procesul de proiectare a planului de
evaluare a politicii publice, agențiile guvernamentale și organizațiile
de executare trebuie să analizeze modalitatea în care obiectivele
politicii publice pot evaluate cu precizie și efectiv, și modalitatea în
care va utilizată informația acumulată de evaluare ca bază pentru
luarea de decizii. Procesul de evaluare constă în analiza politicii
publice speci ce în practică, atît în termeni de obiective, cît și mijloace
angajate. Aceasta, probabil, va implica un grup mare de oameni
inclusiv birocrați, politicieni și agenții ne-guvernamentale și alți
participanți.
După cum poate văzut din natura circulară și iterativă a ciclului
politicii publice, urmînd etapa de evaluare, oricare din următoarele pot
reconsiderate: problema, opțiunea de politică publică aleasă,
proiectarea politicii publice sau implementarea. Aceasta înseamnă că
problema poate trecută înapoi pe agendă, inclusă în altă etapă sau
poate continua implementarea conform aceluiași plan.

2
8
Rolul studiului în procesul de elaborare a politicilor publice
Un studiu de politică publică poate influența una sau mai multe
etape ale procesului de elaborare a politicii publice.
Studiul de politică publică este un instrument foarte puternic și
are mai multe scopuri în procesul de elaborare a politicilor publice. În
cadrul domeniului de studiere a politicii publice, sînt publicate multe
documente care vizează experții de politici publice sau think tanksurile
și caută să informeze și influențeze audiența lor. După cum a fost
menționat anterior, multe din aceste tipuri de studii sunt la momentul
actual publicate în Europa Centrală și de Est și reprezintă studii de
premieră care adoptă abordarea studiilor de politici publice. Aceste
documente pot oferi informații generale și opinii care pot utilizate la
orice etapă în procesul de elaborare a politicilor publice, dar și care se
pot concentra asupra unei sau mai multor etape anumite din proces.
Spre exemplu, astfel de documente speci ce pot varia în accent de la
oferirea alternativelor și recomandărilor de politică publică, la
promovarea proiectului de implementare a unei politici publice anume,
evaluarea unei politici publice alese. În general, dat fiind natura
independentă a lucrării cercetătorului de politici publice, documentele
acestora tind să fie bazate pe probleme.
Studiile de politică publică sînt bazate pe probleme, pe cînd
analizele de politică publică sînt orientate spre client.
Cu toate acestea, studiile de politică publică sînt, de fapt,
diferite de documentele de politică întocmite de analiștii de politică
publică care vizează persoanele de decizie și proiectează politici
speci ce care urmează să e implementate în comunitatea respectivă.
Aceste diferențe apar, mai cu seamă, datorită naturii colaborative de
producere a acestor documente: în cadrul corelației client - consilier,
care, in mod normal, există între agenția Guvernamentală și analistul
de politici publice, clientul va influența, in mare parte, natura
documentului și conținutul acestuia. Cu toate acestea, există o
legătura directă dintre studiile de politici publice și documentele
propriu-zise din domeniul analizei politicii publice în care primul este
pe larg utilizat în scrierea celuilalt. De asemenea, ar trebui de
menționat că la etapa actuală de dezvoltare a studiilor de politici
publice din regiune, probabil există o oarecare dublare dintre tipurile
de studii de politici publice care se elaborează.
Lista de control în planificare
Pregătindu-vă să scrieți un studiu de politică publică, analizați

2
9
procesul de elaborare a politicii publice în care sunteți implicați și
cercetarea pe care Dvs. ați efectuat-o (sau colegii Dvs.), răspunzînd
la următoarele întrebări:
• Care sînt etapele din procesul de elaborare a politicilor publice
pe care încercați să le influențați prin studiul de politici publici?
• Care participanți sunt / au fost implicați la fiecare etapă din
procesul de elaborare a politicilor publice?
• Ați identificat clar problema în discuție? Puteți să o expuneți
succint în două propoziții?
• Dispuneți de dovezi comprehensive destule pentru a susține
reclamația precum că această problemă există?
• Ați identificat și evaluat posibilele politici publice care ar putea
soluționa această problemă? Ce criterii de evaluare ați folosit?
• Ați decis asupra alternativei preferate?
• Ați avut suficiente dovezi pentru a argumenta efectiv alternativa
de politică publică aleasă de Dvs. față de altele?

Diseminarea propriilor idei despre politicile publice

Atunci cînd scrieți studii de politică publică, ați putea avea
nevoie să informați o audiență mai vastă privind problemele apărute
în studiul Dvs. de politică publică, astfel încît ideile Dvs. de politică
publică să aibă un impact mai mare în cadrul unei dezbateri de politici
publice anume. Pentru a atinge acest impact, „studiul Dvs. de politică
publică trebuie nu doar să e citit, dar și discutat și înțeles” (Bartle,
2001). Cu toate acestea, mulți din această audiență mare, de obicei,
nu au acces la studiile de politici publice publicate. Astfel, trebuie să le
oferiți acces la ideile Dvs. de politică publică într-o formă ușor
perceptibilă, astfel încît ei să poate înțelege pe deplin și discuta
sugestiile Dvs. Luînd în considerație mesajul din studiul Dvs. de
politică publică pe care doriți să-l exprimați și după identi carea
audienței vizate, trebuie să decideți asupra multiplelor instrumente de
comunicare disponibile care vor conveni scopurilor Dvs., spre
exemplu în cadrul întrunirilor publice sau prin intermediul media. De
multe ori, veți alege o metodă care va viza multiple audiențe. Are sens
prezentarea unui mesaj concis prin mijloacele unui limbaj simplu și
lipsit de jargon.

3
0
Lista de control în planificare
Pentru proiectarea unui studiul de politici publice efective de
diseminare pentru proiectul actual de politică publică, luați în
considerație următoarele întrebări:
• Cine sînt vizați? (politicienii, ONG, cetățenii)?
• De ce doriți să comunicați cu ei despre problema politicii
publice?
• Cum sînt ei implicați în această problemă?
• Ce cunosc ei deja despre această problema?
• Care elemente cheie din studiul Dvs. doriți să le comunicați?
• Ce trebuie ei să știe despre această problemă, dacă ar trebui să
înțeleagă și să fie convinși de mesajul Dvs.?
• Care ar fi modalitatea cea mai efectivă de comunicare a
mesajului Dvs. grupului vizat (întruni scurte personale,
prezentări de grup, comunicate de presă / conferințe media,
discuții la mese rotunde)?
Lista de control în planificare
Pregătindu-vă să scrieți un studiu de politică publică, trebuie să țineți
cont de următoarele întrebări:
Scopul și audiența
• Care este scopul lucrării Dvs.?
• Ce doriți Dvs. / instituția Dvs. să atingeți prin intermediul
elaborării și publicării acestei lucrări?
• Care este audiența primară a lucrării Dvs.?
• Cine este audiența secundară a lucrării Dvs. / ideile de politică
publică?
Editarea și publicarea studiului de politici publice
• Sînteți singurul autor al acestei lucrări? Dacă nu, ați decis
modalitatea în care veți conlucra cu partenerul Dvs. la scrierea
acestui studiu de politici publice?
• Dvs. aveți aceeași înțelegere ca și partenerul Dvs. asupra ceea
ce reprezintă studiul de politică publică?
• Cine va fi editorul studiului Dvs. de politică publică?

3
1
 • Cunoașteți care sînt așteptările editorului privind această
lucrare?
Rezumarea ideii Dvs.
• În final, imaginați-vă că discutați cu un șofer de taxi, și el / ea vă
întreabă despre proiectul actual. Rezumați clar și concis în trei
propoziții ideea studiului. Mulți autori sugerează revizuirea ideilor,
dacă nu sînteți capabil să rezumați concis și clar ideea principală.

3
2
 C6. ABORDĂRI ALE POLITICILOR PUBLICE

Sector public - sector privat, bunuri colective - bunuri private

O diferențiere pe baza finalității, a scopului pe care și-l propun
organizațiile (vezi Baudouin Meunier, 1992) arată că acestea sunt:
• Organizații publice care sunt deschise spre exterior
(“extrovertite”) deoarece își propun să modifice unele caracteristici ale
mediului social înconjurător; făcând acest lucru ele exercită un impact
asupra unui aspect ce caracterizează societatea în ansamblul ei (fie
că este vorba despre educație, sănătate, infrastructură etc.) și deci
asupra unui mare număr de cetățeni;
• Organizații private (comerciale) care sunt repliate spre sine
(“introvertite”) deoarece își propun să realizeze acele activități care să
le permită să obțină profituri; chiar dacă acțiunile lor pot influența un
mare număr de oameni (cum ar fi de exemplu cazul unei mari firme
producătoare de mașini care are fabrici răspândite pe întreg teritoriul
unei țări și numără sute de mii de angajați) scopul principal este de a
realiza un profit pentru acționari.

În ceea ce privește forma de proprietate, așa cum am arătat și

mai sus, din punct de vedere juridic, distincția între proprietatea în
sectorul public și proprietatea în cel privat este clară. Totuși este de
subliniat faptul că în România există și așa-numita “proprietate privată
a statului”, iar pe de altă parte există situații în care poate exista și o
proprietate mixtă - de exemplu în cazul unor firme în care statul deține
acțiuni alături de intreprinzători privați.
Din perspectiva sistemului social diferențierea nu mai este atât de
categorică. Chiar și în statele socialiste există o proprietate privată
(limitată), după cum în statele capitaliste există și un sector public.
În ceea ce privește mecanismul de alocarea resurselor se poate
spune că sectorul public este finanțat prin bugetul de stat în timp ce în
cazul sectorului privat mecanismul de alocarea resurselor este cel
bazat pe piața liberă. Totuși în democrațiile avansate se constată o
întrepătrundere a celor două mecanisme: intreprinderile private pot fi
subsidiate cu fonduri de la buget (ca o măsură de protecție socială,
pentru retehnologizare etc.), după cum și organizațiile de stat pot
beneficia de finanțări obținute pe baza competiției libere pe piață (de
exemplu locurile cu taxă în universitățile “de stat”).
 Actorii principali prin intermediul cărora cele două sectoare
funcționează sunt reprezentate de birocrație respectiv de grupuri de
interese aflate în competiție unele cu altele. Definițiile care se dau
birocrației sunt multiple, cea mai frecvent întâlnită definiție consideră
că birocrația este rețeaua de instituții (agenții guvernamentale, birouri,
oficii etc.) prin intermediul cărora bunurile și serviciile publice ajung la
nivelul cetățenilor.
După cum se observă din cele de mai sus nici una dintre cele
șapte perechi de termeni nu este suficientă pentru a delimita precis
sfera publică de cea privată. Se acceptă la ora actuală că fiecare
pereche de termeni descrie o trăsătură ce dinetențiează sectorul
public de cel privat. Literatura de specialitate este extrem de variată în
acest domeniu (se pot aminti: Buchanan, 1968; Mueller, 1989;
Musgrave and Peacock, 1967; Head, 1974; Pigou, 1962, și mulția alții)
4.
Distincția bunuri publice bunuri private se poate face, din
perspectiva abordării finanțelor publice, ținând seama de faptul că
există un set de bunuri caracterizate prin non-rivalitate și non- excluzie
care nu pot fi furnizate de economia de piață dar pe care cetățenii le
solicită (vezi în acest sens Jean-Erik Lane, 1995, cap.1).

Abordări ale politicilor publice

Examinarea naturii politice a regimului este una din modalitățile
de înțelegere a procesului de realizare a politicii publice. Se consideră
de către unii autori (vezi pledoaria lui Theda Skocpol pentru
revalorizarea rolului statului) că politicile publice sunt determinate de
natura sistemului politic și de legăturile sale cu societatea. Desigur
faptul că un regim politic (înțeles ca formă de organizare a unui sistem
politic) este democratic sau dictatorial influențează politicile publice din
statul respectiv. Este o abordare care derivă din instituționalismul
clasic și a reprezintă școala actuală a neo-instituționalismului.
O altă direcție o reprezintă căutarea variabilelor cauzale in
politicile publice, sau a ceea ce se numește uneori determinanții
politicilor publice (Howlett și Ramesh, 1995, p.16). Analizele se
concentrează asupra interogației “Dacă politicile publice sunt
determinate de factori socio-economici la nivel macro sau de elemente
comportamentale la nivel micro?”
Studiile sunt in general empirice ceea ce conferă consistență
analizelor și deseori cantitative. Critica adusă acestei abordări este
aceea că oferă explicații la nivel macro (general) și deseori nu reușesc
să dezvolte argumente în contextele sectoriale și temporale
O a treia abordare menționată de Howlett și Ramesh este
bazată pe ideea că natura problemei politice și a soluției destinată să
o rezolve este cea care determină felul în care ea va fi procesată de
către sistemul politic. Această abordare nu este nouă, o analiză de
acest tip poate fi găsită, de exemplu, la Ginsberg și Lowi în lucrarea
American Government. Caracterul regulator, distributiv, constitutiv sau
redistributiv al politicii publice este cel care determină felul în care ea
va fi tratată, accentul punându-se pe mecanismele financiare.
Consecința acestui fapt este că politica publică are propria ei „viață ” și
ea poate determina politicul, nu invers așa cum cred majoritatea
analiștilor (p. 18). Criticii aceste abordări arată că deși nu se poate
nega legătura dintre natura problemei și felul în care ea poate fi
rezolvată, totuși este dificil de înțeles natura problemei unei politici
publice (mai ales că unele politici pot să aibă dimensiuni multiple) și
problemele de costuri și beneficii pe care le implică variatele soluții.
Cea de-a patra abordare se concentrează asupra rezultatelor
sau impactului politicii publice. Analizele sunt mai degrabă economice,
cantitative și folosesc tehnici de inferență statistică pentru a stabili
relații cauzale între diferitele tipuri de activități guvernamentale.
Această literatură evaluează efectele directe și indirecte ale politicilor
specifice și tinde să ignore atât factorii cauzali cât și natura
instrumentelor care se află la dispoziția guvernământului. Bineînțeles
efectele politicilor publice sunt ușor de măsurat (creșterea numărului
de studenți, ameliorarea infrastructurii etc.), precum și relațiile dintre
cheltuielile guvernamentale și migrarea forței de muncă. Criticii susțin
că această abordare nu ia în considerare decât rezultatele politicilor
publice și se referă foarte puțin la procesele prin care se obțin aceste
rezultate, mai mult este insuficient explicat succesul sau eșecul unei
politici în funcție de scopul inițial propus, ca și de contextul economic,
social și politic în care ea se desfășoară.
Modele de analiză a politicilor publice; utilizare prospectivă și
retrospectivă

1. Modelul instituțional—instituții
2. Modelul grupurilor
3. Modelul elitelor
4. Modelul opțiunii publice

5. Modelul procesual
6. Modelul teoriei jocului
7. Modelul sistemului
8. Modelul rațional
9. Modelul incremental
Modelele pot fi utilizate în scopul dezvoltării unei analize
restrospective, a politicilor publice în vigoare, în scopul evaluării
eficacității acestora si a utilității continuării în aceeași formă sau a
J J J J

necesității de ajustare sau prospectiv, în vederea analizei situației

actuale și a propunerii unei noi politici publice.

Politici publice, educație, cercetare și cultură

Când vorbim despre tineri, vorbim despre viitorul acestei țări.
Când vorbim despre șanse pe care statul le acordă tinerilor aflați la
început de drum, vorbim despre șanse pe care statul le dă viitoarei
societăți, și când vorbim despre speranța de viață crescută și calitate a
vieții nu putem să omitem importanța sportului. Eu cred, într-o
construcție puternică, într-un viitor mai bun pentru tineri și pentru
România. Programul de guvernare pentru tineret și sport trebuie să
urmărească integrarea tinerilor pe piața muncii, printr-un program de
asistență specială a acestora, de către instituțiile guvernamentale de
profil, de la absolvire și până la încadrarea în muncă; asigurarea
condițiilor pentru formarea continuă, pentru menținerea nivelului de
cunoștințe și competențe la un nivel competitiv pe piața muncii;
asigurarea condițiilor pentru o viață intelectuală, culturală și sportivă
corespunzătoare, prin dezvoltarea și modernizarea rețelei instituțiilor
culturale, artistice și sportive din mediul urban și rural.

Principii
Politicile în domeniul tineretului au la bază următoarele principii
generale:
• elaborarea și promovarea unor strategii globale și integrate și
fundamentarea acestora în baza rezultatelor cercetărilor sociale
actuale;
• asigurarea participării tinerilor la deciziile care îi vizează, inclusiv la
elaborarea, promovarea și realizarea politicilor în domeniul tineretului,
în special prin intermediul structurilor neguvernamentale de tineret și
pentru tineret;
• sporirea gradului de participare a tinerilor la viața publică și
încurajarea acestora în vederea asumării responsabilităților individuale
sau de grup;
• sprijinirea și îndrumarea tinerilor în vederea participării active a
acestora la viața economică, educațională și culturală a țării;
• stimularea cooperării autorităților și instituțiilor publice centrale și
locale cu structurile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, prin
înființarea de consilii consultative constituite din organizațiile
neguvernamentale de și pentru tineret de pe lângă fiecare autoritate
sau instituție publică centrală ori locală care gestionează fonduri
destinate tineretului;
• garantarea dreptului la educație, instruire și specializare
profesională;
• stimularea accesului tinerilor la informație și tehnologii
informaționale;
• stimularea mobilității în rândul tinerilor;
• stimularea voluntariatului în rândul tinerilor;
• promovarea dialogului intercultural și combaterea rasismului,
xenofobiei și intoleranței în rândul tinerilor.

Direcțiuni de acțiune - Tineret - Educație

9 9 9

• Program național de tabere tematice pentru elevi

• Stimularea tinerilor din mediul rural să meargă la școală
• Bursele sociale “trebuie” să acopere cheltuielile de masă, rechizite
și cazare necesare tânărului pentru o lună de studiu.
• Burse de merit pentru elevi realizate în parteneriat cu autoritățile
locale.
• Burse de merit pentru studenți
• Crearea unui sistem real de internship în administrația publică
centrală și locală pentru studenții cu rezultate deosebite și oferirea
unui număr de locuri anual în sistemul public absolvenților cu
rezultatele cele mai bune.
• Construirea de programe educaționale de tipul a doua șansă pentru
cei care au abandonat școala înainte de finalizarea studiilor;

Integrarea pe piața de muncă

• Crearea de locuri de muncă, acordarea de facilități fiscale
angajatorilor
• Programe de integrare în societate a copiilor care au crescut în
căminele de copii, școli de corecție sau sunt expuși unor riscuri de
tipul substanțelor care asigură dependență gravă (alcool, droguri etc.);
• Programe de sprijinire a tinerilor care provin din anumite zone
defavorizate;
• Acordarea de facilități fiscale pentru tinerii români din străinătate
care activează în anumite domenii de interes (ex.: informatică,
cercetare, inovare, transfer tehnologic etc.) și care decid să profeseze
în țară;

Direcțiuni de acțiune - Sport

În ceea ce privește sportul, politicile guvernamentale vor
încuraja dezvoltarea sportului de înaltă performanță, un excelent
mijloc de a promova România, de a intensifica sentimentul de mândrie
națională, dar și a sportului de performanță și a celui de masă.
• Întărirea statutului orelor de educație fizică în școli prin
îmbunătățirea conținutului și a modalităților de predare, a controlului
acestora și a modernizării activității cluburilor sportive școlare și a
liceelor cu program de educație fizică;
• Implicarea României în organizarea unor competiții sportive
naționale și internaționale de anvergură, așa cum este cazul
Festivalului Olimpic al Tineretului European, care urmează să se
desfășoare în România în 2013 cu circa 170 de țări participante, circa
9.000 de persoane etc., fiind cel mai mare proiect competițional sportiv
din țara noastră din ultimele decenii;
• Intensificarea măsurilor de supraveghere și control a activității
sportive a tuturor structurilor sportive;
• Modernizarea bazelor sportive naționale aparținând ANS și COSR
pentru îmbunătățirea condițiilor de pregătire a loturilor naționale și
olimpice;
• Reorganizarea, împreună cu Ministerul Sănătății, a Institutului de
Medicină Sportivă, a Institutului Național de Cercetare pentru Sport și
a școlii de antrenori după modele occidentale și înființarea unui Centru
Național de Refacere și Recuperare Sportivă.
• Organizarea de campionate școlare și universitare în cel puțin 10
ramuri de sport.
 C7. PRINCIPALELE COORDONATE ALE POLITICII PUBLICE ȘI
STRATEGIEI ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI

Interesul public, care se impune celui particular conform

Constituției, este apărat de o autoritate, instituție sau organism
administrativ, care reprezintă puterean publică.
Satisfacerea interesului general, fără a avea în vedere obținerea
unui profit material, reprezintă scopul managementului exercitat în
instituțiile administrației publice.
Pentru a fi considerată că reprezintă un interes public, o nevoie
socială trebuie să fie reglementată pe plan legislativ stabilindu-se și
cadrul de funcționare al instituției publice responsabile.
Politicile publice reprezintă acțiuni realizate de către guvern
(central sau local) ca răspuns la problemele care vin dinspre societate
și trebuie să conțină direcții clare în perspectiva a 15-20 ani.
Substanța este dată de un ansamblu de măsuri concrete,
obiective și scopuri stabilite în funcție de norme și valori, forme de
alocare a resurselor și, firește, un public afectat de politica publică
respectivă.
Majoritatea politicilor publice (precum politica publică în
domeniul educației fizice și sportului), sunt transsectoriale, unele
având atât implicare națională cât și internațională.
Politica publică este decisă de politicieni nu de funcționarii
publici. Experiența profesională este însă obligatorie în formularea
politicilor publice. Imput-urile politice și tehnice (ale funcționarilor)
trebuie să fie coordonate atât pe orizontală cât și pe verticală.
Tendințele privind realizarea unei politici publice (identificare,
punerea pe agenda publică, formularea cadrului, adoptarea,
implementarea și evaluarea) sunt:
• de la planificare anuală (sau 4 ani) la planificarea pe termen
lung;
• de la orientarea spre resurse la orientarea spre rezultat.
Politica publică în domeniul educației fizice și sportului
Denumirea politicii publice:
Organizarea și dezvoltarea activității de educație fizică și sport din
România
Tipul de politică publică formatată:
Politică curentă, formulată și în anii anteriori
Necesitatea politicii publice:
Asigurarea cadrului dezvoltării continue, precum și a organizării și
funcționării performante a sistemului național de educație fizică și
sport din România.
Posibile efecte ale non - activității:
■ Scăderea potențialului biopsihomotric al populației, cu efecte
asupra sănătății factorului demografic și capacității de muncă și
creație, precum și a capacității de apărare a țării;
■ Limitarea capacității de practicare independentă a exercițiului
fizic, precum și limitarea posibilității de petrecere a timpului liber
al tuturor categoriilor de cetățeni, într-un mediu curat și sigur,
fără nici o discriminare;
■ Limitarea posibilităților de reprezentare și afirmare pe plan
internațional a României prin sport.

Structura de implementare : parțial descentralizată și

contractuală.
A.N.S. are rolul de coordonare a activității din domeniul educației fizice
și sportului.
Obiectivele politicii publice :
■ Crearea unui cadru social și organizatoric și favorizant, de
organele guvernamentale în parteneriat cu organizațiile
neguvernamentale, care vor acționa pentru stimularea și
sporirea practicării exercițiilor fizice și sportive de câte toți
cetățenii, fără nici o discriminare, în mod liber și voluntar,
independent sau într-un cadru organizat, în vederea menținerii
sănătății și socializării cetățenilor
■ Stimularea sportului de înalt nivel, cu prioritate la ramurile și
probele cuprinse în programul Jocurilor Olimpice, ținând cont de
tradiție cât și de contribuția semnificativă și constantă la
reprezentarea și sporirea prestigiului României.
■ Dezvoltarea bazei materiale a activității sportive în scopul
asigurării condițiilor pentru practicarea educației fizice, sportului
pentru toți, sportului de performanță, precum și pentru
 organizarea de competiții naționale și internaționale.
Contribuția politicii publice în dezvoltarea sectorului :
■ Creșterea potențialului biopsihomotric al populației;
■ Ameliorarea factorului demografic;
■ Creșterea capacității de muncă și scăderea numărului de zile de
concediu medical;
■ Creșterea semnificativă a stării de bine prin practicarea
exercițiilor fizice într-un mediu curat și sigur;
■ Dezvoltarea vieții asociative, a respectului pentru reguli și legi în
vederea creșterii gradului de socializare;
■ Creșterea prestigiului României pe plan internațional.

Programul „Promovarea sportului de performanță”

a) subprogramul „pregătire loturi naționale”
b) subprogramul „calendar sportiv național”
c) subprogramul „calendar sportiv internațional”
Scop:
Valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de
selecție, pregătire și competiție care să asigure autodepășirea
continuă, realizarea de recorduri naționale și internaționale precum și
obținerea victoriei.
Programul „Promovarea sportului de performanță”
Obiective:
a) evidențierea contribuției semnificative și constante a sportului de
performanță la reprezentarea și sporirea prestigiului României pe plan
internațional;
b) susținerea disciplinelor și probelor sportive, în funcție de tradiția și
gradul de dezvoltare a fiecăreia la nivel național si internațional;
c) susținerea activității de performanță la nivelul copiilor și juniorilor;
d) perfecționarea sistemului de selecție, pregătire și competiționale,
pentru fiecare ramură de sport;
e) susținerea procesului de redresare a jocurilor sportive, în funcție de
valoarea, tradiția și gradul de dezvoltare al fiecăruia la nivel național și
internațional;
f) susținerea sporturilor de iarnă în vederea amplificării la nivel
național și internațional.
Indicatori de eficiență
1. Cost mediu acțiune de participare / organizare competiții sportive /
pers.
2. Cost mediu organizare competiții din calendarul intern (național)
(lei/acțiune).
3. Cost mediu (zilnic) de pregătire la loturile naționale /persoană.
Indicatori fizici
1. Număr competiții prevăzute în calendarul sportiv național
2. Număr competiții realizate din suma repartizată de A.N.S. prin
contract
3. Număr medalii la competiții sportive internaționale oficiale
Indicatori de rezultat
Gradul de finanțare a competițiilor din calendarul sportiv național din
suma repartizată A.N.S.
Nr. competiții finanțate (integral sau parțial ANS) x 100
Nr. competiții prezentate în calendar

Desfășurarea politicii publice se realizează prin programe

naționale: Programul “Sportul pentru toți”
Scop:
- menținerea unei bune stări de sănătate și consolidarea
socializării cetățenilor prin crearea unui cadru social și organizatoric
favorizant.
Obiective:
a) încurajarea practicării activităților fizice și sportive, în mod
continuu, de câți mai mulți cetățeni;
b) atragerea și stimularea tuturor categoriilor de cetățeni, fără nici o
discriminare, în mod liber și voluntar, independent sau în cadru
organizat, pentru practicarea activităților fizice și sportive.
Indicatori de eficiență:
1. Cost mediu acțiune sport / recreative de nivel național
Indicatori fizici:
1. Număr de acțiuni sportive recreative de nivel național
2. Număr de participanți la acțiuni sportive recreative
Indicatori de rezultat:
Gradul de participare a populației la acțiunile sportiv-recreative (nr.
participanți / 100.000 loc.)

Programul „Întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei

materiale”
Scop:
- asigurarea condițiilor optime pentru pregătirea și desfășurarea
activităților de pregătire și competiționale ale sportivilor și a celorlalte
categorii de populație.
Obiective:
- întreținerea și funcționarea performantă a bazei materiale sportive
(management de mentenanță performant);
- dezvoltarea bazei materiale sportive, la nivelul cerințelor privind
pregătirea sportivă precum și al asigurării condițiilor pentru
organizarea competițiilor internaționale.

Riscuri privind implementarea politicii publice determinate de:

■ Fonduri insuficiente pentru întreținerea funcționarea și
dezvoltarea bazei materiale sportive aflate în administrarea
A.N.S.
■ Limitele de cheltuieli prevăzute pentru anul 2018 și anul 2019 nu
permit dezvoltarea sportului de performanță, respectiv creșterea
numărului de sportivi legitimați aflați în pregătire la cluburi și în
cadrul loturilor naționale și olimpice.

Propuneri de formulare și promovare a altor programe naționale

independente
■ Programul de formare continuă a specialiștilor domeniului
(formarea și perfecționarea resurselor umane)
■ Programul de dezvoltare a activității de medicină sportivă
■ Programul de dezvoltare a cercetării și asistenței științifice
■ Programul de dezvoltare a relațiilor și schimburilor internaționale
■ Alte programe
Bibliografie
[1] Florin Bondar , Politici publice si administrație publica, Editura
Polirom București 2007, p. 20
[2] Alina Mungiu- Pippidi si Sorin Ionita, Politici publice. Teorie si
practica, Editura Polirom Bucuresti 2002, p. 38
[3] Richard.I. Hofferbert The reach and grasp of policy analysis.
Comparative views of craft, Tuscaloosa, The University of Alabama
Press, 1990, p. 4
[4] Ioan Alexandru.
[5] Ioan Alexandru, Teoria Adimnistratiei, Editura Economica,
Bucuresti, 2001, p. 8
[6] Ibidem 4
[7] Florin Bondar , Politici publice si administratie publica, Editura
Polirom Bucuresti 2007, p. 20
[8] Ioan Vida, Puterea executiva si administratia publica, Bucuresti,
1994, p. 29-37, apud Ioan Alexandru
[9] Ch. Debbasch, J bourdon, J. M ponter, J. C Ricci, Droid
Constutitionel et Institutions Politiques, 3 editions, Economica, Paris,
1990, P. 110, apud Ioan Alexandru
[10] A. DE laubadere, Traite de Droit Administratif, L. G. D. J. Paris,
1980, p. 229,apud Ioan Alexandru.
[11] Ioan Alexandru, Teotia Administratiei, Editura Economica,
Bucuresti, 2001, p. 37
[12] Antonie Iorgovan, Drept Administrativ . Tratat elementar, Vol 1,
Ed. Hercules, 1993 p. 1-3 apud Ioan Alexandru.
[13] Jay M. Shafritz, Dictionary of American Governement and
Politics, The Dorsey Press-Chicago, Ilinois, 1988, apud Ioan
Alexandru
[14] Lucica Matei, Management Public, Editura Economica 2001, p.
92
[15] Alin Kazancigil, Gouvernance and science : modes de gestion
de la societe et la producton du savoir empruntes au marche, Rvue
internationale des sciences socials, apud Luminita - Gabriela Popescu
[16] Hrischey M., Pappes J., Fundamentals of Managerial
Economics, p. 834-892
[17] Hoanta N. , p. 67
[18] Florin Bondar, Politici Publice si administratie publica., Editura
Polirom 2007, p. 29
[19] David Easton , A Framework for Political Analysis, Prentice-Hall,
New Jersey, 1965
[20] Thomas Dye, Understanding Public Policy, ll, Englewood Cliffs,
New
[21] Jean Claude Thoening, Les politiques publiques, Vol IV, P. XIII,
in Madeleine Grawitz, Jean Leca, Traite de science politique, Presses
Universitaires de France, Paris, 1985.
[22] Marius Profiroiu - Politici Publice - Teorie, analiza, practica, Ed
Economica, Bucuresti, 2006, p. 14
[23] Jones Charles O. An Introduction to th Study of Public Policy,
Hacourt Brace College Publishers, 1984, apud Marius Profiroiu
[24] Marius Profiroiu - Politici Publice - Teorie, analiza, practica, Ed
Economica, Bucuresti, 2006, p. 18
[25] Ibidem 12 p. 18-19
[26] Mic dictionar enciclopedic, Ed. stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1979, apud Luminita Gabriela Popescu.
[27] Dictionar Explicativ al Limbii Române, Ed. Academiei, Bucuresti,
1984, apud Luminita Gabriela Popescu.
[28] Luminita Gabriela Popescu, Politici publice, Ed. Economica,
Bucuresti, 2005, p. 84 -85
[29] Ibidem17, p. 85
[30] Marius Profiroiu - Politici Publice - Teorie, analiza, practica, Ed
Economica, Bucuresti, 2006, p. 19
[31] Ibidem 18 p. 87
[32] Marius Profiroiu - Politici Publice - Teorie, analiza, practica, Ed
Economica, Bucuresti, 2006, p. 21
[33] Yves Meny, J-C . Thoening, Politiques publique, Press
Universitaires de France, Paris, 1989, apud Marius Profiroiu
[34] Marius Profiroiu - Politici Publice - Teorie, analiza, practica, Ed
Economica, Bucuresti, 2006, p. 20
[35] H. K. Colebath, Policy, Second edition, Open University Press,
2002, p. 15 apud Marius Profiroiu
[36] Luminita Gabriela Popescu, Politici Publice sectoriale. Suport de
curs, SNSPA Bucurest, p.6
[37] Adrian Miroiu, Introducere in analiza politicilor publice, Ediura
Punct 2001, p. 23
[38] Alina Mungiu- Pippidi si Sorin Ionita, Politici publice. Teorie si
practica, Editura Polirom Bucuresti 2002, p. 21
[39] Suport de curs p. 8 nota de subsol 2
[40] J. A Desveau, E. A. Lindquist si G Toner "Organizing for policy
innovation in public bureaucracy: AIDS, energy, p. 497
[41] Alina Mungiu- Pippidi si Sorin Ionita, Politici publice. Teorie si
practica, Editura Polirom Bucuresti 2002, p. 21
[42] Peters p. ?, Florin Bondar
[43] Florin Bondar.
[44] Mc Laughlin, citat in Howlett, 1995, p.153
[45] Pfeffer si Sutton , 2000, p. 5-6
[46] J. Pressman si Wildavsky

Alte surse bibliografice

http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/POLITICI-PUBLICE-
DEFINITII-CON332024189.php#_ftnref1
Aaron Wildawsky, 1979, Speaking Truth to Power: The Art and Craft
of Policy Analysis, Little Brown and Company, Boston
Adrian Miroiu, 2001, Analiza politicilor publice, Editura Punct,
București
Baudouin Meunier, 1992, Le management de non-marchand,
Economica, Paris
Beryl A. Radin,1996, The Evolution of the Policy Analysis Field:
From Conversation to Conversations, 18th Annual Research
Conference, Association for Public Policy Analysis anf Management,
Pittsburgh, PA
David Miller, (coord.),2000, Enciclopedia Blackwell a gândirii politice,
Humanitas, București
David Weimer, Aidan Vinining, 1992, Policy analysis. Concepts and
Practice, Prentice - Hall, Englewood Cliffs, New Jersey
Duncan MacRae Jr., Dale Whittington, 1997, Expert Advice for Policy
Choice. Analysis & Discourse, Georgetown University Press,
Washington DC
Jean Claude Thoenig, 1985, Les politiques publiques, vol IV, p.XIII, în
volumul Madeleine Grawitz, Jean Leca, Traite de science politique,
Presses Universitaires de France, Paris
Jean-Erik Lane, 1995, The Public Sector. Concepts, Models and
Approaches, SAGE Publications, London
Leslie Pal, 2002, Analiza politicilor publice: teorie și practică, în Alina
Mungiu-Pippidi, Sorin Ioniță, editori, Politici publice. Teorie și practică,
Poliorm, Iași
Ludwig von Mises, 1962, Bureaucracy, Westport, Arlington House
Ludwig von Mises, 1935, Economic Calculation in the Socialist
commonwealth, în F.Hayek, Collectivis Economic Planning, London
Michael Howlett, M. Ramesh, 1995, Studying Public Policy. Policy
Cycles and Policy Subsystems, Oxford University Press
Rod Hague, Martin Harrop, Shaun Breslin, 1992, Political Science. A
Comparative Introduction, St.Martin's Press, New York
Theda Skocpol, 1985, “Bringing the State Back In: Strategies for
Current Research”, în Bringing the State Back In, P.Evans (ed.),
Cambridge University Press
Thomas Dye, 1995, Understanding Public Policy, Prentice - Hall,
Englewood Cliffs, New Jersey