Incursiune in lumea sufletului.

O abordare antropologica,
de Constantin Balaceanu-Stolnici:

Capitolul II. Modelul pneumatic.

Teoria pneumatica nu se refera la sufletul spiritual, nemuritor(animus), care nefiind material
nu poate fi localizat.
In antichitatea greco-romana componenta materiala a sufletului(anima), numita si pneuma, din
modelul ternar animus-anima-soma(corp), a ridicat in primul rand problema compozitiei sale.
Toti autorii antichitatii au fost de acord ca este vorba de o materie fluida speciala(fina,
subtila).
Rand pe rand s-a considerat ca e vorba de: o pulbere stelara nedefinita(scoala pitagoreica), apa
redusa la principiul ei(Thales, Hippo), aerul(Anaximene, Diogene), focul(Heraclit), foc
amestecat cu pamant(Parmenides), foc si aer(Aristotel), foc, aer si vant(Lucretius), foc, aer,
apa si pamant(Empedocle), un derivat al sangelui(Critias si Aristotel), pneuma formata din
apeiron(Anaximandru), eter(Platon si Xenocrate), al cincilea element, chintesenta(Cicero),
atomi sferici(Democrit, Leucipp).
Autorii antichitatii greco-romane au luat in considerare trei componente ale animei:
Phrenes= impulsiunile instinctive si functiile vegetative;
Thymos= emotiile sau starile afective;
Nous= functiile cognitive.
Acestor componente le-au fost atribuite locuri diferite in organism, considerandu-se o
comunicare intre ele prin artere(unde circula sange, aer si pneuma) si vene(cu sange si
pneuma). Tot sistemul comunicand cu restul corpului si organele de simt prin artere, vene si
nervi. In functie de autori, modelul acesta pneumatic a prezentat mai multe variante:
Pitagora considera ca nous si phrenes se aflau localizate in ventricolii cerebrali, iar thymus in
inima;
Platon afirma ca nous se afla in ventricolii cerebrali, ca thymus se afla in inima si phrenes se
afla in ficat impreuna cu darul profetiei;
Aristotel considera ca o parte din nous(cea mai subtila) se afla in creier, iar toate functiile
psihice se afla in inima.
Scoala alexandrina a preluat modelul lui Pitagora si a presupus o diferenta intre pneuma din
inima si vasele sanguine(comuna oamenilor si animalelor) si pneuma cerebrala, proprie
omului, imaginand chiar un dispozitiv care le transforma una in alta.
Galen a preluat modelul alexandrin, denumind cele doua pneuma spirit vegetativ si spirit
animal, separate prin rete mirabile(fara sa constate ca aceasta retea care se gaseste la vaca,
oaie si cal, nu se gaseste la om).
Modelu lui Galen s-a mentinut pana la Renastere, cand Vesalius(sec XVI-lea) si apoi Th.
Willis(sec XVII-lea) au infirmat existenta lui rete mirabile(deci dupa 12-13 secole de
acceptare) si pana la Harvey(sec XVII-lea), care a eliminat definitiv rolul inimii ca localizare a
sufletului.

Capitolul III. Modelul celular

Gandirea medievala, atat in lumea bizantina, cu o orientare spre Platonism si neoplatonism,
cat si in cea apuseana(carolingiana), cu o orientare spre aristotelism, a fost dominata de
crestinism intr-o forma aproape dictatoriala.
In problema sufletului, Evul Mediu a adoptat modele abstracte foarte schematice, bazate
exclusiv pe speculatii teologice si filozofice rupte de realitate, fara nici un suport concret(mai
ales ca disectiile umane erau strict interzise).
Modelul medieval mentine distinctia dintre componenta pur spiritual(animus) a sufletului sic
ea relative materiala(anima) a functiilor psihice. Aceasta din urma este interpretata in sensul
modelului pneumatic Greco-alexandrino-roman. Anima este localizata bipolar in corp: o
parte(a functiilor afective si instructive) in inima si alta parte(a functiilor cognitive) in
ventricolii cerebrali.
In cadrul functiilor cognitive au fost definite(in special de scolastica) cinci: sensus communis,
imaginative, fantasia, aestimativa(ratio) si memorativa, bazate pe vechea psihologie
aristoteliana.
In lumea occidentala a fost adoptat un model localicist geometric abstract al functiilor
cognitive in ventricolii cerebrali, priviti ca niste compartimente sferice sau ovoidale numite
cellule, situate in creier si care adapostesc(separate sau grupate cate doua) cele cinci functii pe
care le-am enumerat.
Descrierile sunt insotite de reprezentari grafice(desene, gravuri) care reflecta foarte clar
conceptia medievala despre anima. Ele aplica, pe fondul unor desene simple sau foarte
elaborate ale capului(si creierului) niste cercuri si ovale in care sunt mentionate functiile
cognitive pe care le contin. Sunt modele cu trei celule, care s-au mentinut 1300 de ani, cu
patru celule(Avicena) rare, sau cu cinci celule(T. dAquino, Albertus Magnus, Bacon etc.).
Sunt modele in care celulele sunt izolate si modele in care celulele comunica intre ele.
Ultimele prezinta un organ de control situate intre prima si a doua celula, cum este cel al lui G.
Reisch.
Interesanti sunt si asa-zisii zodiacal men, in care inima este plasata sub influenta soarelui, iar
creierul sub cea a lunii.
Din toate aceste modele medievale s-a pastrat doar idea unor localizari distincte pentru
functiile cognitive, ceea ce i-a influentat pe frenologii secolului XIX-lea si apoi
psihomorfologia moderna.

Capitolul IV. Mitul celui de al treilea ochi

Simbolismul ochiului este unul dintre cele mai raspandite si complexe. El apare in miturile
marilor religii, ca si in traditiile folclorice.
Mitul ochiului intern este present in spatial cultural European(ciclopul Polifem al lui Homer,
Argus fiul lui Agenon, ochii ce acopera corpul ingerilor superiori bizantini etc.), dar si in cel
Asiatic(ochiul frontal al lui Shiva, ochiul lui Dharma etc.).
Notiunea de ochi intern al sufletului a fost sustinuta si de Platon, Plotin, Clement din
Alexandria, Filoteu Sinaitul, Grigore din Nazianz, Augustin etc. In traditia europeana acest
ochi intern a fost plasat in interiorul craniului(Zacharias din Salerno, R. Fludd etc.).
In unele traditii bizantine, ochiul intern se afla la nivelul inimii.
Mentionam ca unele reptile prezinta un al treilea ochi pariental(pineal), care la mamifere si om
s-a transformat in glanda pineala(epifiza), cu un rol important in reglarea ritmului biologic
nicthemeral(cu ajutorul hormonului ei melatonina). Aceasta epifiza a fost considerate cand ca
un ochi intern, cand chiar locul sufletului in corp(Descartes).
Ideea ochiului intern(al mintii, al sufletului) a fost amplu dezvoltata de mistica
rosicruciana(Fludd).
Legata de notiunea de ochi intern ce contempla lumea nevazuta spiritual este notiunea de
canal ce leaga sufletul uman, concret celula a doua din modelul celular medieval cu lumea
de dincolo. Acest canal vertical, ce iese din craniu prin vertex, se inscribe si in simbolismul
axului sacru al fiintei umane(axis mundi) si are o reprezentare grafica elegant intr-un desen al
lui R. Fludd.

Capitolul V. Utopia frenologica

Modelul celular medieval, cu toate aberatiile stiintifice pe care le implica a avut meritul ca a
impus ideea ca diferitele functii psihice au localizari distincte in encefal.
Localizarile respective erau in sistemul ventricular, conform traditiei mostenite din antichitate.
De abia dupa descoperirea microscopului, care a dezvaluit structura complexa a masei
cerebrale in sec. al XVII-lea, functiile psihice au inceput sa fie localizate in creier si nu in
ventricoli(Th. Willis). Localizarile cerebrale insa s-au facut fara a se tine seama de scoarta
cerebrala, care de la Aristotel si pana in sec. al XIX-lea, a fost total neglijata.
In mod paradoxal scoarta cerebrala a devenit interesanta dupa succesul frenologiei, o utopie
parastiintifica aparuta la inceputul sec. al XIX-lea.
Originile frenologiei trebuie cautate in traditiile fiziognomoniei antice(Aristotel, Hipocrates) si
kabbalistice(Zohar), preluate mai tarziu de G. B. de la Porta(sec. XVI), G. Cardano(sec. XVII)
si J. C. Lavater(sec. XVIII).
Ideea de baza a fiziognomoniei(ca si a frenologiei) era ca aptitudinile si trasaturile psihice
impun amprenta asupramorfologiei craniului.
Fr. J. Gall, parintele frenologiei, a promovat un model psihomorfologic extrem de detaliat,
considerand ca aptitudinile, calitatile morale si facultatile intelectuale au localizari distincte in
creier, in mod dominand in scoarta cerebrala. Aici, pentru fiecare dintre ele ar exista un
compartiment special bine delimitat, numit organ(de unde numele de organologie dat initial
frenologiei).
Gall a intocmit o harta a cortexului cerebral cu 27 de organe, care au fost sporite la 35 de
Spurzheimm, harti insa care nu au nici o baza stiintifica.
Topografierea organelor psihice a fost completata cu ideea ca atunci cand un organ este
mai dezvoltat, ca urmare a dezvoltarii functiilor psihice pe care le efectueaza, el determina
formarea unui relief(o bara) in dreptul lui pe craniu.
Frenologia s-a bucurat de un succes extraordinar la marele public, cu toate protestele
neuroanatomistilor epocii. Au fost autori care au descris si 160 de organe.
Frenologia s-a mentinut pana in preajma primului razboi mondial, cand a disparut ridiculizata.

Capitolul VI. Modelul alchimist

Toleranta aparuta cu Renasterea(care a inlaturat tirania Bisericii) a determinat o surprinzatoare
inflorire a disciplinelor oculte(astrologie, magie, Kabbala etc.), care au fost abordate de elitele
epocii(Pico de la Mirandola, H. C. Agrippa, V. Nettesheim, etc.) si difuzate gratie aparitiei
tiparului.
Printre aceste discipline oculte s-a evidentiat mult alchimia, care a fost la vremea aceea un
system filosofico-religios prestigious, ce promova o spiritualitate de tip gnostic, cu character
animist si o serie de practici bazate pe reactii chimice misterioase, realizate conform unui
ritual. Alchimia, ce continua traditii vechi egiptene si elenistice, a fost perfectionata de
arabi(care i-au dat numele) si dezvoltata in Renasterea si barocul european.
Alchimistii s-au implicat, printer altele si in medicina(medicina spagirita), ceea ce i-a obligat
sa adopte o anumita antropologie, in care sufletul ocupa un rol important si distinct fata de
corp.
Sufletul animistilor cuprinde cele doua planuri, animus si anima, devenite clasice. Unii oameni
de exceptie au un animus(suflet spiritual) de o calitate superioara, ceea ce le confera
competente magice remarcabile.
Sub anima, functiile organismului sunt reglate de niste centre de putere
inteligente(functioneaza pe baza de cause finale) care formeaza un system spiritual distribuit
in organism. Paracelsus(creatorul medicinei alchimice) numeste acesti centri arhei si ii
plaseaza sub conducerea unui super-arheu situate in stomac. Acest model a fost dezvoltat de
rosicrucieni. El a fost rafinat de J. B. v. Helmot, care a specificat ca arheii opereaza prin
fermenti si cu ajutorul unor principii energizante, numiti blasi, care degaja gazele(ce sunt
forme subtile de materie).
Alt mare alchimist care s-a ocupat de sufletul uman a fost Sylvius, care a adoptat modelul lui
Paracelsus, dar a aratat ca activitatea complexelor arheu-ferment-blas-gaz se realizeaza pe trei
dimensiuni(rece-cald, umed-uscat, acid-baza). El a dat modelului sau un support anatomic
mult mai detaliat.
Ultimul alchimist de seama care s-a ocupat de suflet a fost G. E. Stahl. El admite insa un
singur suflet care actioneaza pe doua directii: constient si incostient.
Modelul alchimist a avut meritul ca a aratat rolul elementelor chimice in structura si
functionarea corpului uman. Printre altele alchimistii au descoperit gazul carbonic si
protoxidul de azot.

Capitolul VII. Modelele stiintifice dualiste

Abordarea stiintifica a functiilor psihice nu se poate face decat reductionist.
Primii pasi in demersul stiintific au fost facuti cu respectarea modelelor religioase ale epocii,
din convingere, dar si de teama legislatiei existente, inca intolerante.
Prima contributie stiintifica(M. Servet, F. dAquapendente, dar mai ales W. Harvey) a dus la
eliminarea cordului ca support al functiilor emotive si definirea lui ca un organ muscular ce
pompeaza sangele. Totodata a precizat existent unei circulatii sanguine in dublu sens a
sangelui, nu numai centrifuga(cardiofuga), care se efectueaza prin doua bucle(circulatia
corporala si cea pulmonara). O data cu aceasta au fost eliminate si ficatul, splina si stomacul
ca localizari ale functiilor psihice. Astfel s-a precizat monopolul creierului.
A doua contributie stiintifica a fost eliminarea ventricolilor ca sediu al activitatii psihice. Dupa
o ephemera si aberanta localizare a sa in meninge, s-a ajuns la localizarea functiilor psihice in
substanta cerebrala(Th. Willis, R. Descartes). Aceasta localizare a fost facuta in formatiunile
central si de la baza creierului, neglijandu-se aproape complet scoarta cerebrala.
A treia contributie a fost considerarea creierului drept o masina(R. Descartes, N. Stenon) care
functioneaza pe baza legilor mecanicii(si hidraulicii) si in care fibrele nervoase(considerate
niste tubi cu lichid) intervin prin tensiunile si vibratiile lor.
Sub influenta mentalitatii religioase a epocii(sec. XVI-XVII), in modelul masinii cerebrale a
fost introdus un dublu animism. Primul se refera la existenta unor spirite vitale(care anima, fac
sa functioneze masina cerebrala) si al doilea se refera la existenta unui suflet divin(animus), pe
care Descartes l-a plasat in epifiza.
Gratie acestui compromis dualist modelele respective au fost acceptate in o societate inca
religioasa.

Capitolul VIII. Modelele mecaniciste

In sec. al XVI-lea si al XVII-lea, mai ales datorita lui Descartes, s-a conturat conceptul de
masina cerebrala, care opereaza mecanic sau hidraulic, masina care este inca actionata de forte
transfizice(spirite) si este in continuare dominata de un suflet metafizic. Sunt modele
materialist-deiste care fac apel la o forma de animism. Conceptul de masina cerebrala animata
de spirite a fost posibil datorita microscopului, care a pus in evident structure fibrilare si niste
corpusculi in substanta cerebrala.
Imaginile au sugerat idea ca substanta cerebrala functioneaza gratie unui fluid(fluidul nervos)
ce este secretat de corpusculi(adevarate glande) si present in lumenul fibrelor. Nu s-a ajuns la
un acord cu privire la acest ipotetic fluid. Majoritatea autorilor au propus un mechanism
obscur in care un rol important l-ar juca vibratiile fibrelor, vibratii intretinute de spirite
animale si vitale. Glisson si Haller au introdus in acest model conceptual de
iritabilitate(excitabilitate) a structurilor nervoase.
Un pas spre o interpretare mai materialista a fost facut in sec. al XVIII-lea, o data cu
identificarea raspunsurilor motorii inconstiente ca arcul reflex si diferitele automatisme
motorii, chiar in lipsa encefalului. Nu mai erau prezente anima sau diferite spirite si masina
nervoasa putea fi comparata, cel putin partial, cu automatele tehnice care devenisera foarte
populare(mai ales ca jucarii pentru oamenii mari).
Al doilea pas a fost descoperirea curentului electric, de origine biologica si chimica, ceea ce a
permis interpretarea si apoi demonstrarea naturii electrice a fluidului nervos, devenit de acum
fluid electric. Masina nervoasa devenea in sec. al XVIII-lea un automat electric.
Al treilea pas a fost descoperirea compozitiei chimice si a evenimentelor chimice din creier. In
felul acesta masina hidraulica animate a lui Descartes a devenit un automat electro-chimic.
La Mettrie este primul care a afirmat ca acest automat cerebral poate opera si functiile
cognitive, fara interventia nici unui principiu spiritual. Este prima oara in istoria stiintei si
culturii cand sufletul nu mai trebuie luat in considerare, ceea ce a deschis(mai ales prin
Cabanis) definitive drumul modelelor materialiste(neurofiziologice) ale functiilor
psihice(inclusive constiinta umana).
Tot atunci s-a accentuat rolul senzatiilor(semnalelor de intrare) ca primum movens al
activitatii masinii cerebrale(Loke, Condillac).

Capitolul IX. Aportul anatomiei

Problema relatiilor suflet-corp a fost clarificata si de studiile anatomice. Bineinteles ca e vorba
de sufletul definit drept suma a functiilor psihice. Din momentul in care(tot in urma unor
studii de anatomie) s-a stabilit monopolul creierului in ceea ce priveste psihicul uman,
aspectele anatomice ale animei s-au circumscris la cele ale encefalului.
Stim ca anatomia macroscopica descriptiva s-a dezvoltat in special din Renastere. In aceasta
epoca s-au realizat(uneori de mari artisti) primele planse anatomice si prima nomenclatura a
formatiilor cerebrale. Relatia dintre suflet(constiinta, functii cognitive, limbaj) si encefal s-a
consolidate gratie anatomiei comparate a sistemului nervos mentionata de Aristotel, dar
dezvoltata incepand din sec. al XVIII-lea. Ele au demonstrate ca exista un indiscutabil
parallelism intre marimea creierului si calitatea performantelor psihice.
Acest aspect a capatat o noua dimensiune o data cu teoriile evolutioniste. S-a ajuns la
concluzia ca extraordinarele performante ale psihismului uman sunt rezultatul unei evolutii
progressive a sistemului nervos central in filogeneza.
Procesul a devenit si mai interesant cand a fost urmarit de paleontologi pe fosilele ce apartin
filiatiunii lui Homo sapiens. S-a putut constata un parallelism evident intre volumul creierului
si performantele sale in cadrul comportamentului, pe masura ce se facea trecerea de la
primatele primordiale din cretacicul superior(acum 60-70 de milioane de ani).
S-a putut astfel preciza ca functiile psihice evolueaza progresiv in cadrul antropogenezei, dar
ca aspectele spirituale nu se ivesc decat la Homo Sapiens(atat la omul din Neandertal cat si la
cel actual). Folosind modelul antic, putem spune ca animus nu este present decat in creierele
mari(de peste 1200 cm3).

Capitolul X. Demersul stiintelor creierului. Masina cerebrala

Demersul stiintelor creierului are un character reductionist(monist materialist), in spiritual
inaugurat de La Mettrie si Cabanis din motive epistemologice. El se desfasoara pe doua axe,
una subiectiva(a introspectiunii), proprie psihologiei clasice, alta obiectiva(a psihologiei
behavioriste si a neuropsihologiei), fiecare cu metodele ei.
Primul obiectiv a fost precizarea anatomiei macroscopice a encefalului(masinii cerebrale) prin
descrieri precise si cat mai detaliate, ca si prin intocmirea unor planse cat mai exacte, initial
desenate, apoi prin fotografii si in final prin metodele moderne de vizualizare a encefalului in
vivo(tomografia computerizata, RMN, PET, etc.).
Al doilea obiectiv a fost descrierea si reprezentarea grafica(desene, fotografii) a structurii
microscopice a tesutului nervos, initial cu lupa si microscopul optic, apoi cu cel electronoptic.
Aceasta a permis identificarea neuronilor(cu prelungirile si conexiunile lor, dar si cu structura
lor interna), a sinapselor si celulelor nevrogliei si descrierea retelei neuronale ca baza
morfologica a functionarii creierului. Microscopia cerebrala a permis, printre multe altele,
intocmirea hartilor citoarhitectonice ale scoartei cerebrale.
Al treilea obiectiv a fost sa precizeze mecanismele biochimice si biofizice ce stau la baza
functionarii masinii cerebrale. S-au evidentiat doua clase de evenimente esentiale: variatiile de
potential electric ale membranelor neuronilor, modulate in frecventa si amplitudine si actiunile
la nivelul sinapselor a substantelor active(neurotransmitatori, neuromodulatori) produse de
neuronal presinaptic, ce actioneaza asupra receptorilor neuronilor postsinaptici. La acestea se
adauga modificarile molecular din citoplasma si nucleul neuronilor(care explica si capacitatea
de memorare a acestora).
Toata aceasta retea este integrate in sistemul endocrine, caci functionarea ei este influentata de
hormone si la randul ei ea controleaza(prin hipotalamus) functionarea aparatului endocrine al
organismului.
Un pas important a fost facut prin interpretarea modului de functionare a masinii cerebrale cu
ajutorul conceptelor de informatie: semnal, zgomot, cod sau limbaj si feed-back, ceea ce a dus
la modelele neurocibernetice si psihocibernetice.
Al patrulea obiectiv a fost stabilirea modului de constructive a masinii cerebrale(retelei
neuronale, neuropilului), fapt care s-a realizat prin embriologia(organogeneza) macroscopica
si microscopica si prin identificarea partiala a mecanismelor celulare si molecular care duc la
organizarea morfofunctionala a encefalului, deci a bazei structurale a psihismului.
In fine, un ultim obiectiv a fost precizarea mecanismelor genetice(cromozomiale,
mitocondriale si moleculare) care comanda constructia si modul de functionare a masinii
cerebrale.
In timpul bioconstructiei acestei masini(care depaseste cu cativa ani perioada de gestatie),
functiile psihice apar inca din perioada fetala, treptat, pe masura ce se realizeaza organizarea
encefalului.

Capitolul XI. Demersul stiintelor creierului. Modelul neuropsihologic

Psihologia, ca stiinta emancipata de filozofie, initiata in sec. al XVIII-lea, s-a dezvoltat in sec.
al XIX-lea in special datorita lui Wundt.
Psihologia stiintifica obiectiva, care abordeaza subiectul nostru, s-a dezvoltat pe trei directii
principale: psihologia comportamentala, neuropsihologia si psihologia cognitiva.
Psihologia comportamentala sau behaviorista a eliminat problema sufletului, nefiind interesata
decat in studiul experimental dintre stimuli si raspunsuri(modelul cutiei negre). Ea a dus la
conceptul de activitate reflexa(reflexe senzitivo-motorii, activitate automata reflexa, reflexe
ale creierului tip Secenov).
Neuropsihologia porneste de la ideea lui Cabanis ca functiile psihice sunt un produs al
activitatii creierului si incearca sa identifice structurile si mecanismele neuronale implicate. Ea
este o extindere a neurofiziologiei in domeniul psihismului(cu metodologii uneori extrem de
sofisticate).
Neuropsihologia a pus in evidenta o ierarhizare a structurilor anatomice implicate in
activitatea psihica(ce corespunde si cu vechimea lor filogenetica) si o asimetrie a functiilor
celor doua emisfere(una fiind legata de limbaj, cealalta de constientizarea spatialitatii).
Totodata a precizat ca datorita trunchiului cerebral si a comisurilor, cele doua emisfere
coopereaza, permitand unui singur Eu sa traiasca un singur flux al constientei.
Nivelele de constienta(alerta, veghe, somn usor, somn profund, starea de vis) s-au dovedit a fi
regimuri neurofiziologice diferite de functionare a cortexului cerebral, gestionate de formatia
reticulata din trunchiul cerebral si de nucleii nespecifici ai talamusului.
Trairile de placere(si disconfort, neplacere) sunt determinate de aparatul de rasplata(reward)
din creier, format de nucleul accumbens(din regiunea septala) si aria tegmentala ventrala(din
mezencefal) si se bazeaza pe dopamina ca neurotransmitator principal si pe sistemul opioid ca
neuromodulator.
Trairile afective au ca suport activitatea unui sistem complex de structuri paleoencefalice
formand rinencefalul in care gasim trei etaje: diencefalic, structurile profunde
rinencefalice(nucleii septali, hipocampul, nucleii amigdalieni, corpii mamilari) si cele
superficiale(circomvolutiunea limbica). Constientizarea starilor afective(emotionale) se face la
nivelul scoartei cerebrale(regiunile prefrontale si orbitare).
Trairea durerii e realizata printr-un dispozitiv neuronal bine definit, in care sistemul opioid
joaca un rol dominant. Sistemul neuronal al durerii este strans corelat cu cel de rasplata si cu
formatia reticulata.
Functia de memorizare este distribuita tuturor neuronilor. Ea este gestionata in special de
acetilcolina ajutata de o serie de peptide. In sistemul nervos central exista trei dispecerate
ale memoriei(hipocampul, nucleii mamilari, nucleii lui Meynert).
Neuropsihologia a identificat cinci sisteme biochimice neuronale, relativ individualizate
anatomic si functional, care opereaza cu un neurotransmitator: colinergic, noradrenergic,
serotoninergic si dopaminergic, cuplat cu glutaminergic. Fiecare contribuie in mod
caracteristic la realizarea unor functii psihice.
In fine, neuropsihologia a transat intre localizationisti si holisti, punand in evidenta o situatie
de compromis. Unele functii psihice(neuropsihologice) ca limbajul, gnoziile senzitivo-
senzoriale, senzatiile si perceptiile, activitatea motorie pot fi localizate, in timp ce altele(cum
sunt cele cognitive, memoria etc.) sunt realizate fara localizari de ansamblul cortexului
cerebral si chiar de ansamblul cortexului cerebral si chiar de ansamblul encefalului.

Capitolul XII. Demersul cibernetic

Functiile cognitive umane(nous) s-au impus din antichitate drept ceva miraculos, ce nu poate
fi decat opera unui principiu spiritual de origine divina, animus.
In epoca noastra s-a putut constata ca inteligenta nu este proprie omului, caci aspect cognitive
se gasesc si la animale(care nu au conform traditiei decat anima).
Mai mult inca s-au putut imagina, proiecta si construe dispositive material(neanimate) care
realizeaza operatii logice deductive si inductive, fara ajutorul nici unui principiu
transcendent sau factor vital. De la masinile lui Tuning si von Neuman pana la retelele
neurale artificiale de azi(programele de inteligenta artificiala) au aparut o serie de programe si
dispositive care opereaza rationamente si rezolva probleme pe o baza algoritmica sau euristica.
Multe dintre ele se autoorganizeaza prin procese complexe de invatare cu si fara instructor.
Toate aceste dispositive se bazeaza pe o filosofie conexionista si un fizicalism neurocibernetic
si neuromimetic. Demersul neurocibernetic implica folosirea teoriei automatelor si in special
conceptul de feed-back(pozitiv si/sau negativ), care este esential atat pentru realizarea
functiilor neurofiziologice(reflexe, automatisme, homeostaza), cat si pentru cele
neuropsihologice.
Mult mai importanta este folosirea conceptului de informatie(in sensul de continut semantic,
de semnificatie). Gratie lui masina cerebrala are trei nivele de organizare: unul substantial sau
material(molecule, structuri sucelulare, celule etc.), unul energetic(electric, caloric) si altul
informational(al mesajelor electroionice sau chimice). Acest demers informational evidentiaza
caracterul lingvistic al activitatii retelelor neuronale si ca atare aspectul simbolic al operatiilor
cerebrale.
Demersul cibernetic defineste masina cerebral printr-un software care se bazeaza pe
receptionarea, transmiterea, tratarea, stocarea de mesaje. Aceasta masina neurocibernetica este
interpusa intre o interfata de intrare(receptorii, senzorii biologici) din organele de simt si piele
si o interfata de iesire(efectorii neuromusculari sau neuroglandulari).
Creierul apare astfel ca un dispozitiv biologic care manipuleaza reprezentarile simbolice ale
obiectelor, fenomenelor si proprietatilor lumii, ca un system fizic de utilizare a simbolurilor.
Sufletul(anima) se situeaza in planul informational al activitatii cerebrale. Vechea pneuma sau
anticele spirite latine sunt inlocuite de informatiile ce circula prin retelele de neuroni.

Capitolul XIII. Suflet, constienta, creier

Constienta este riguros subiectiva, impenetrabila din afara, solipsista. Ea se exteriorizeaza prin
limbaje singurul mijloc prin care constientele se cunosc(evident numai simbolic) intre ele.
Trairile subiective si acele proprietati introspective numite qualia mobilizeaza fluxul
constientei(stream of consciousness) care se scurge continuu de la trecut la present si este
organizat narativ cu ajutorul limbajului intern.
Fluxul constientei este denamizat de un centru de putere, Eul, care este sursa unica a fluxului
narativ al constientei si a tuturor deciziilor care definesc intentionalitatea fiintelor umane.
Aceasta intentionalitate este proprie masinilor vii si lipseste celor artificiale.
Neuropsihologia moderna a stabilit un paralelism intre trairile constiente si unele evenimente
fiziologice(biologice si biochimice) din sistemul nervos central, in special din cuplul scoarta
cerebrala formatie reticulata. Datele experimentale au precizat ca aceste evenimente se
produc la nivel celular, molecular si ionic. Sunt cercetatori care au lansat un model in care
evenimentele neurofiziologice, ce se dezvolta in paralel cu cele de constienta, au o baza
cuantica. Aceste evenimente cuantice ar avea loc in moleculele de tubulina din neurofibrilele
din neuroni.
Creierul nu este locul numai al manifestarilor constiente, ci al unui mare numar de manifestari
neurofiziologice inconstiente(reflex, automatisme, reglari vegetative etc.).
S. Freud a definit si un alt segment inconstient, care ar fi o componenta a psihismului uman si
a construit astfel un demers nou, cel al psihanalizei, ceea ce a creat un model inedit al
sufletului uman cu un singur superego, un Ego si un Id.
C. Jung a adaugat in alcatuirea psihismului uman o componenta surprinzatoare, inconstientul
colectiv cu arhetipurile sale.
Stiinta contemporana este confruntata cu imposibilitatea de a defini clar psihismul. Unii il
neaga, altii adopta o pozitie agnostica si in fine altii plaseaza trairile constiente in planul
informatiilor sau le considera o emergenta a activitatii integrate a creierului considerat sistem.
Cert este ca in stadiul actual al stiintei, ca si in tot timpul istoriei omenirii, problema
sufletului(constientei) continua sa fie o enigma.