ANATOMIE, HISTOLOGIE,

EMBRIOLOGIE

Zootehnie, anul 1, Sem. 1

CURS 1
18 septembrie 2020
Scurtă introducere în ANATOMIE
 Anatomia = știința care studiază structura organismelor (animale sau vegetale) și a
raporturilor dintre diferite organe constitutive.
din gr. „Ana” = „prin” și gr. „Tomein” = „tăiere”, „descompunere în bucăți”.
 Anatomia se clasifică în:
 anatomie descriptivă (generală, sistematică)
 anatomie topografică (regională)
 anatomie comparată (forme omoloage la specii diferite)
 anatomie funcțională (anatomie fiziologică)
 anatomie patologică (anatomopatologie, morfopatologia)
 anatomie clinică.
 anatomie a vârstelor (cronologică și biometrică).
 anatomie artistică (anatomie plastică).

 Histologia = ramură a biologiei care se ocupă cu studiul dezvoltării, structurii și al

funcțiilor țesuturilor.
din gr. „Histos” = „țesut” și „Logos” = „cuvânt”, „cunoaștere”, „știință”.

 Embriologia = ramură a biologiei care se ocupă cu studiul embrionului în toate fazele

dezvoltării lui, de la formarea celulei-ou (în urma fecundației) până la ecloziune sau
naștere.
din gr. unde „Embryon” = „germen”, „embrion” și „Logos” = „cuvânt”, „cunoaștere”,
„știință”.
Scurtă istoric al cunoașterii ANATOMICE
 6000 î.H. - intervenții simple (oprirea sângerărilor ), complexe (trepanații craniene sau amputări de falange sau porțiuni ale membrelor)

 La început, cunoașterea anatomiei și unele practici medicale, chiar dacă aplicate eronat sau intuitiv și combinate cu elemente mistice și ritualice, erau
rezervate persoanelor inițiate în mod special, ce ocupau poziții aparte în societățile din care făceau parte: vraci, șamani, preoți și alte funcții sacerdotale.

 În Antichitate, între mileniile IV-II î.H., Mesopotamia, Egiptul Antic, Babilonul Antic. S-au descris unele circumvoluțiuni ale encefalului, membranele lui, s-
au făcut referiri la nervi și la paraliziile lor, au prezentat inima ca locul de unde pleacă toate vasele.

 secolul VIII î.H. în cărțile sfinte din India Antică, este descrisă metoda de macerație a cadavrelor. Conform acestor studii, corpul omului este constituit
din 7 membrane, 300 oase, 107 articulații, 400 vase sangvine, 900 ligamente, 90 vene, 9 organe și trei umori. Ombilicul era considerat centrul vieții.
Destul de progresistă s-a dovedit a fi concepția că embrionul se formează după contopirea celulelor sexuale masculine și feminine, la fel și studiile
despre organele de simț și importanța lor în perceperea lumii.

 În sec. VI-V î.H., ALCMAEON DIN CROTONA, filozof și medic grec, publica prima carte de anatomie și recomanda practicarea disecțiilor pe animale
pentru dobândirea cunoștințelor anatomice. Creier - organul senzațiilor și al gândirii. Primele schițe și clasificări în anatomia funcțională, clasificând
ființele în trei grupuri: plantele care trăiesc, animalele care simt și omul care gândește.

 În sec. V-IV î.H., EMPEDOCLE, filozof grec, a schițat ideea organelor analoage, enumerând printre ele părul, penele, solzii, considerate astăzi organe
omoloage.
 În aceeași perioadă, HIPOCRAT, medic și filozof grec, considerat părintele medicinii, a studiat anatomia pe diferite animale, dobândind o serie de
cunoștințe pe care le-a aplicat la om. Opera sa „Corpus hippocraticum” cuprinde descrieri ale scheletului, mușchilor și ale diferitelor organe interne. El
considera creierul ca organul vieții psihice.

 În sec. IV î.H. ARISTOTEL STAGIRITUL. Existența omologiei organelor (înotătoarele peștilor, aripile păsărilor, membrele mamiferelor). A schițat pentru
prima dată un „arbore al vieții”, în care a inclus plantele, unele nevertebrate și mamiferele, până la om. A făcut unele greșeli (datorită concepțiilor
filosofice ale vremii sale) dintre care cea mai cunoscută este aceea de a considera inima ca sediu al psihicului.

 În sec. II î.Hr., elevii Școlii din Alexandria, HIEROFIL și ERASISTRAT DIN KEOS au efectuat numeroase disecții pe cadavre animale și umane, precum
și vivisecții (disecții „pe viu”) pe animale, dezvoltând anatomia fiziologică. Ei au descris în premieră valvulele inimii, părțile creierului și au făcut deosebire
între nervi și tendoane. Erasistrat a reușit să evidențieze o corelație între forma și funcția organelor, observând, de exemplu, că cerebelul este mai mare
la animalele ce se deplasează mai agil și mai rapid iar emisferele cerebrale sunt dezvoltate la speciile mai „inteligente”.

 CLAUDIUS GALENUS (Galen din Pergam) a dovedit în public, prin experiențe pe animale vii, legătura dintre organe și funcțiile lor. Dintre descoperirile
sale, pot fi amintite: formarea urinei în rinichi, nu în vezica urinară, cum se credea până atunci; identificarea a 7 din cei 12 nervi cranieni; a observat
caracterul contagios al tuberculozei dar și al rabiei, numind câinele ca principal vector al turbării; a dovedit că prin vasele sanguine circulă sânge, nu aer
(„pneuma” = suflet, duh), așa cum eronat se credea până atunci. Totuși și el considera inima (cordul) ca fiind sediul sufletului și a rămas tributar teoriei
celor patru umori (fluide) din organism - sângele, bila galbenă, limfa și bila neagră.
 În sec. X d.H., IBN SINA – Avicenna – personalitate persană în lumea științifică și filosofică a contribuit la cunoașterea anatomiei umane prin
disecții pe cadavre, interzise de legea islamică. El a studiat asocierile dintre creier, ca sediu principal al rațiunii gândire, și senzațiile aduse de
diferiți stimuli externi. Este printre primii care dezvoltă concepte legate de psihologie, precum imaginea de sine și conștiința de sine, pe care le
atribuie creierului,).

 Sf. sec. XV - înc. sec. XVI d.H.

 LEONARDO DA VINCI, cea mai erudită personalitate din perioada Renașterii, se ocupa, pe lângă pictură, geometrie, mecanică, geologie,
geografie, botanică, optică și de anatomie, care în perioada Renașterii ia un avânt deosebit. Studiază scheletul și musculatura omului, precum
și a unor animale. Stabilește analogii între oasele gambei umane și ale membrului posterior al calului, lăsând desene anatomice de o calitate
excepțională. Ca metodologie de studiu a folosit injectarea intravenoasă de substanță colorată și a efectuat pentru prima dată secțiuni
transversale la nivelul extremităților.

 1543 - ANDREAS VESALIUS, medic flamand, considerat cel mai mare anatomist al Renașterii și întemeietorul anatomiei moderne, publică
tratatul de anatomie „De corporis humani fabrica” constituit din 7 cărți, prin care reușește să răstoarne unele concepții dogmatice, eronate,
păstrate de la Galen. Tratatul cuprinde descrieri ample, corecte și valoroase bazate pe numeroase disecții de cadavre efectuate chiar de
autor. În această lucrare face remarci și asupra anatomiei animalelor recunoscând diversitatea anatomică a speciilor de mamifere.

 La sfârșitul sec. XVI, FABRICIUS DACQUAPENDENTE, anatomist și chirurg italian, a descris stomacul rumegătoarelor și diferite tipuri de
placente la animale, lăsând desene frumoase.

 Sec. XVII
 1645 - AURELIUS SEVERINO emite ideea corelației dintre dezvoltarea unui animal și gradul de dezvoltare al activității psihice al acestuia.
Formulează teza cu privire la planul unic de organizare al animalelor.

 1665 - ROBERT HOOKE a inventat primul microscop optic cu care a studiat o felie subțire dintr-o rădăcină de plută. În comunicarea
prezentată la „Royal Society of London” el arăta faptul că a observat niște cavități mici, dispuse ca într-un fagure de miere, cavități pe care le-
a denumit celule. Termenul de celulă provine de la „cellula” care este diminutivul substantivului latinesc „cella” și care înseamnă
compartiment, căsuță.

 1677 - ANTON VAN LEEUWENHOEK descoperă alte tipuri de celule libere, de data aceasta din lumea animală, respectiv: protozoare,
bacterii, hematii nucleate (de pește), spermatozoizi etc.

 GIOVANNI ALFONSO BORELLI, fiziolog italian, caută să explice mecanic funcționarea mușchilor, aduce date noi în cunoașterea scheletului
și musculaturii la diferite vertebrate.

 MARCELO MALPIGHI, medic, anatomist și naturalist italian, este fondatorul anatomiei țesuturilor. Prin studiile sale orientează cercetarea
anatomică a animalelor de la stadiul de organ la cel de țesut.

 REGNIER DE GRAAF, medic și anatomist olandez, studiază organele genitale la mamifere din punctul de vedere al formei, mărimii,
vascularizării, inervării și structurilor microscopice.
 NEHEMIAH GREW, medic și naturalist englez, reactualizează termenul de anatomie comparată folosindu-l ca titlu pentru scrierile sale asupra
trunchiului, stomacului și intestinelor diferitelor mamifere, păsări și pești, încearcă să coreleze anatomia organelor cu fiziologia lor.

 JOHN HUNTER, medic și anatomist scoțian, creează pentru prima dată o colecție bogată de piese anatomice, aproape 14.000. Publică
numeroase lucrări asupra anatomiei diferitelor animale și o lucrare asupra oaselor păsărilor arătând pentru prima dată caracterul lor
pneumatic.

 MARIE FRANCOIS XAVIER BICHAT, medic, anatomist, fiziolog și biolog francez, cercetează fără microscop structura organelor corpului la
animale și observă că organele sunt alcătuite din țesuturi caracteristice. Descrie 21 de tipuri de țesuturi, unele fiind și astăzi recunoscute.

 1839 - THEODOR SCHWANN, zoolog belgian, a arătat că organismul animal este alcătuit din celule și generalizează „teoria celulară' la toate
viețuitoarele (plante și animale), demonstrând unitatea de structură anatomică.

 1866 - ERNST HAECKEL, zoolog german arată că ontogeneza (dezvoltarea individului) este o recapitulare scurtă și rapidă a filogenezei sau
a dezvoltării filumului căruia îi aparține. El emite aforismul: „ontogenia repetă filogenia”.

 1891 - DIMITRIE VOINOV, zoolog român, ocupă catedra de morfologie animală a Facultății de Științe din București, unde avea să activeze
timp de 45 de ani. înființează un laborator de morfologie animală. Consideră forma animală ca un rezultat al influenței mediului înconjurător.

 ION CANTACUZINO, prin numirea sa ca profesor la Catedra de morfologie animală și zoologie la Universitatea din lași, este considerat
întemeietorul învățământului de morfologie animală la Iași. Lucrează aici până în 1896, când pleacă ca asistent la ILIA MECINICOV, la
Institutul Pasteur din Paris.

 1955-1961 - V. GHEȚIE în colaborare cu E. PAȘTEA publică „Atlas de anatomie comparată”, în care este prezentată anatomia comparată a
aparatului respirator, digestiv, urinar și genital la animalele domestice.

 GEORGE EMIL PALADE, laureat al premiului Nobel în 1974, este unul dintre pionierii elaborării tehnologiei electrono-microscopice, el a pus
la punct tehnica fixării, a descoperit și studiat ribozomii, a contribuit la elucidarea mecanismului sintezei proteinelor și a secreției celulare, a
studiat permeabilitatea vasculară și biogeneza membranelor biologice.
Criterii de orientare topografică

Fig. 1.1 – Planurile de secțiune (simetrie)

 APARATUL DE SUSŢINERE
Şl MIŞCARE

1. Osteologie

FORMA OASELOR:
- Oase lungi (femur, humerus etc.)
- Oase alungite (coaste)
- Oase late (oasele craniului și ale centurilor, sternul)
- Oase scurte (vertebrele, oasele carpiene, tarsiene etc.)
 FORMA OASELOR:
- Oase lungi (femur, humerus etc.)
 FORMA OASELOR:
- Oase alungite (coaste)
 FORMA OASELOR:
- Oase late (oasele craniului și ale centurilor, sternul)
 FORMA OASELOR:
- Oase scurte (vertebrele, oasele carpiene, tarsiene etc.)
Scheletul
 Scheletul capului:
 Viscerocraniu (adăpostește părțile moi – organele feței, cavității bucale etc.)
 Neurocraniu (cutia craniană cu formațiunile SNC)

 Scheletul axial:
 Coloana vertebrală (5 regiuni: cervicală, toracală, lombară, sacrală, coccigiană)
 Cușca toracică (coaste + stern)

 Scheletul membrelor (apendicular):

 Membrul toracic: centura scapulară (scapula-spata+clavicula+coracoidul),
humerus, radius și ulna, carpiene, metacarpiene, falange
 Membrul pelvin: centura pelvină (coxalul: ilium+ischium+pubis), femur, patela,
tibia și fibula, tarsiene, metatarsiene, falange
SCHELETUL DE VACĂ
SCHELETUL DE PORC
SCHELETUL DE IEPURE
SCHELETUL DE CARNASIERE
SCHELETUL DE PASĂRE
SCHELETUL DE PEȘTE