FIZIOLOGIE UMANĂ

UMAN

CONF.UNIV.DR. ANCA DANA POPESCU

DISCIPLINA FIZIOLOGIE
FIZIOLOGIA
= capitol al ştiinţelor biologice care studiază procesele
fizice şi chimice ce au loc la nivelul organismelor vii în
timpul realizării funcţiilor acestora
- explicarea proprietăţilor şi manifestărilor funcţiilor
vitale
- evidenţierea legăturilor reciproce existente sau posibile
între diferitele structuri ale organismului
- explicarea schimburilor ce au loc la nivelul organismu-
lui în diferite condiţii de mediu extern şi în diferite stări

• etimologic – gr. physis = natură / ştiinţă şi logos = ştiinţă /

cuvânt
• a apărut în același timp cu practica medicală ca și parte a
medicinii şi a devenit disciplină distinctă în secolul XIX
• termenul a fost folosit pentru prima dată de medicul francez
Jean Francois Fernel în anul 1542 ca titlu al primei părţi a
tratatului său „Medicina”
”medicina nu poate fi ştiinţă fără a
începe şi a sfârşi cu fiziologia”

(Johannes Müller, 1824)

”toate eforturile mele au urmărit să

demonstreze că progresele reale ale
medicinii, cele care transformă în
acelaşi timp patologia generală şi
terapia ştiinţifică, depind aproape
numai de progresele fiziologiei˝

(Charles Daremberg, 1870)

 SCURT ISTORIC

primele noţiuni mai concrete de fiziologie datează din Egiptul

antic (cca treizeci de secole î.Hr.)
- respiraţia - actul care caracterizează viaţa ~ pneumatişti
- suflul vieţii pătrunde prin urechea dreaptă, iar suflul
morţii prin urechea stângă
- ficatul - socotit rezervorul de sânge al organismului
- plămânii - singurul organ care primeşte aerul
- pulsul - apreciat ca ceva care vine de la inimă şi ar
putea să deplaseze aerul şi unele reziduuri
- numărul canalelor prin care circulă aerul şi reziduurile
(ex. urina) - apreciat ca fiind de ordinul zecilor
 papirusuri medicale
(Ebers, Edwin Smith,
de la Kahun, Brugsch)

Mesopotamia, numită și
”țara dintre ape” (râurile Tigru
şi Eufrat) - civilizaţie cu contri-
buţii însemnate, inclusiv pe
planul gândirii medicale (în
urmă cu 4 milenii)
- adepţi ai concepţiei
unităţii existente între om,
plantă şi animal
- au imaginat o paralelă
între lumea mare – macrocos-
mos, şi organismul uman –
microcosmos
- ficatul – centrul vieții ~
împărțit în 50 de pătrate cu
ajutorul cărora se prezicea
soarta
- în Babilon, în jurul anului
1760 î.Hr – codul lui
Hammurabi
- 328 articole de lege
- acorda medicului o inaltă
considerație
- stabilește tarife pentru
diferite prestații medicale
- socotește meseria
vracilor (vindecătorilor)
aparte de cea a medicilor,
cu jurisdicție specială

în India antică - teorie asemănătoare ~ teoria macrocos-
mosului, adică a universului oglindit în microcosmos, în
alcătuirea organismului uman (medicina vedică)
- motorul vieţii = suflul sau prana (aşa cum vântul -
vata sau vaju - era considerat motorul universului)
- în organismul uman există cinci sufluri care pun în
mişcare diferitele părţi ale corpului
- în medicina ayurvedică, practic cel mai vechi sistem de
medicină din lume (> 6000 ani)
- predomină teoria celor cinci elemente care alcătuiesc
universul şi organismul uman ~ pământ, apă, vânt, spaţiu,
foc
- elementelor le corespund la nivelul organismului
ţesuturile solide, umorile, suflul, viscerele cavitare şi bila
- armonia funcţională dintre elemente => starea de
sănătate
- tulburarea armoniei funcționale dintre elemente =>
boala

în China antică - a predominat doctrina principiilor
antagoniste yin şi yang - existenţa lor este expresia
dialecticii universale
- Yin - principiul pasiv, feminin, întunecos, rece, care
aduce boala şi moartea
- Yang - principiul activ, masculin, luminos, cald,
care aduce sănătatea şi viaţa
- funcţionarea lor armonioasă => menţinerea ordinii,
sănătăţii
- stricarea echilibrului => apariţia dezordinii, adică a
bolii
- fiecare organ avea un rol determinat
- ficatul - rezervorul sângelui şi
sediul sufletului
- inima - conduce pulsul, care se
identifică cu spiritul
- splina – sediul digestiei şi
produce gândirea
- plămâni - are loc respiraţia
(acumularea energiei)
- rinichi - sediul voinţei şi puterii
germinative
- organele se află în relaţii de ierarhie fizio
logică - inima ~ regele
- plămânii ~ miniştrii
- ficatul ~ general
- vezica biliară ~ procuror
- splina ~ ofiţer cu alimentarea
- exista o genealogie a organelor
- inima este fiica ficatului
- stomacul este fiul inimii, etc.

perioada antichităţii greco-
romane

Hippocrat (460 -377 î.Hr.)

- întemeietorul şcolii medicale din Cos

- fondatorul medicinii raţional-empirice
- contribuţie relativ limitată în domeniul
fiziologiei datorită lipsei de cunoştinţe
de anatomie
- considerat părintele medicinei
- numele lui este legat de jurământul lui
Hippocrat ~ codice moral al medicului
în exercitarea profesiunii
- numele său se regăsește în denumirea
colecției de texte medicale antice din
perioada respectivă – Corpus
Hippocraticum (foarte puține texte de
corpus au fost scrise de el însuși)
- în concepţia lui Hippocrat
- sângele - de provenienţă alimentară
- din sânge, prin proces de condensare => organele
- circulaţia sanguină - văzută ca flux şi reflux
- organismul uman era alcătuit din patru umori – sânge,
flegmă, bilă galbenă şi bilă neagră (sânge venos ) – derivate
din cele patru elemente constitutive ale materiei – aer,
pământ, apă şi foc
- în organism pătrund alimente și ”pneuma”, prin
plămâni → condusă apoi prin venele pulmonare în inima
stângă, unde întreţine căldura şi mişcările acesteia
- teoria umorală a lui Democrit din Abdera (440 - 365 î.Hr.) -
susţine că materia este formată din atomi care se mişcă în vid,
întinderea, forma, densitatea şi mişcarea acestor atomi fiind
factorii de care depinde starea de sănătate sau starea de boală
- Alcmeon (Alcmaeon) din Crotona (sec. al VI-lea î.Hr.)
- creierul este sediul gândirii şi senzaţiilor, hegemonul
activităţii sufleteşti a omului
- creierul - glandă care secretă pituita rece, antagonista
umorilor calde
 Diogene din Apolonia (sec.
al V-lea î.Hr.)

- a studiat mecanismele fiziolo-

gice în special pe animale
- considera că elementul vital
este aerul (pneuma), fenome-
nele fiziologice reducându-se la
condensarea sau la rarefierea
lui
- inteligenţa, memoria, sensibili-
tatea şi funcţiile organice au ca
substrat deplasarea aerului şi
depind de însuşirile acestuia
- aerul se deplasează în amestec
cu sângele prin sistemul
vascular, care însă este alcătuit
numai dintr-un singur tip de
vase
 Aristotel (384 - 322 î.Hr.)

- este considerat fondatorul

biologiei
- primul care a încercat o clasifi-
care a vieţuitoarelor
- considera senzaţiile ca izvor
unic al cunoaşterii
- afirma existenţa a patru suflete,
unul vegetativ, unul al sensibili-
tăţii, unul al motricităţii şi unul
al raţiunii → a conceput ceea ce
astăzi reprezintă psihologia ca
domeniu al fiziologiei (activita-
tea psihică este dependentă de
activitatea organelor interne)
 Herophilus din Calcedonia (cca.
335 - 280 î.Hr.)
- a realizat primele studii de fiziolo-
gie prin vivisecţii pe corpurile
criminalilor
- a studiat sistemul nervos, mai ales
encefalul → observaţii asupra
structurii creierului, a învelişurilor
meningeale şi a nervilor cranieni
- a studiat rolul arterelor în
transportul sângelui şi deosebirile
dintre sângele venos şi cel arterial
- a identificat pulsul ca o consecință
a bătăilor inimii
- procesele din organism sunt reglate
de patru forţe fundamentale
- forţa nutritivă – în ficat
- căldura – în inimă
- sensibilitatea – în nervi
- gândirea – în creier
Erasistrate din Ceos (cca. 304 - 250 î.Hr.)
- a studiat principalele componente ale encefalului
- a afirmat rolul ”vital” al bulbului rahidian
- a explicat circulaţia sângelui prin ipoteza metafizică a
„spaimei de vid” (horror vacui)
- factorul vital principal este ”pneuma” - pătrunde prin nas şi
gură → la plămâni → prin venele pulmonare → inima stângă
=> două feluri de pneumă - una vitală - se răspândeşte prin
artere
- una psihică - merge la creier =>
mişcare şi sensibilitate
 Galen din Pergam (129 - 201)

- figura cea mai proeminentă a

medicinii elenistico-romane
- a fost medicul împăratului Marc
Aureliu
- reprezentant al şcolii dogmatice
- a scris aproximativ 400 de
lucrări filozofice, medicale şi din
alte domenii
- considerat cel mai mare anato-
mist al antichităţii
- influența fiziologiei galenice a
dominat medicina peste 1400 de
ani
- unul dintre precursorii medi-
cinei și farmacologiei moderne
- a fost unul dintre promotorii
metodei experimentale
-. a fost iniţiatorul vivisecţiilor pe inimă, vasele mari, aparatul
urinar şi sistemul nervos
=> ventriculul stâng al inimii şi arterele nu sunt
goale, ci conţin sânge
=> între creier, măduva spinării şi nervii periferici
există legături structurale, sistemul nervos având rol în
reglarea unor funcţii (respiraţie, motilitate)
=> a explicat funcţiile diverselor segmente ale
encefalului, structura şi modul de funcţionare al organelor
de simţ şi distribuţia teritorială a nervilor rahidieni
- a efectuat operații pe ochi și creier,
reluate după circa 2000 de ani
- a demonstrat că urina se formează în rinichi
- a identificat corect 7 din cei 12 nervi cranieni
- a descoperit valvele inimii
- a dovedit că prin artere și vene circulă sânge,
nu aer

perioada evului mediu
- hegemonia spirituală
a bisericii şi a dogmelor
scolastice => stagnare în
ceea ce priveşte observaţia
şi gândirea ştiinţifică
- biserica interzicea
disecţia pe cadavre = corpul
uman este o creaţie divină
- sediul sufletului se
află la nivelul ventriculilor
cerebrali, iar hipofiza este
un dop care împiedică eva-
darea sufletului din cavită-
ţile cerebrale

evul mediu islamic
- contribuția lumii islamice în domenii ca fiziologie,
anatomie, medicină experimentală, etc a avut ca punct de
plecare cunoștințele grecilor, romanilor și indienilor antici,
pe care le-a păstrat și apoi returnat Europei în perioada
Renașterii
- se remarcă personalitatea lui Ibn Sina
sau Avicenna (980 - 1037), cel mai faimos
medic arab al Evului Mediu, numit și Galen
al Islamului
- cărțile lui, în special ”Canonul Medicinei”,
o clasificare a cunoștințelor medicale
greco-arabe, au fost folosite în școlile medi-
cale, inclusiv din Occident, timp de 500 de
ani
- introduce în fiziologie metodele experi-
mentală și a măsurării

Renaşterea - începutul dezvoltării ştiinţelor şi înlocuirii
observaţiei întâmplătoare cu observaţia sistematică şi
controlată
 Leonardo da Vinci (1452-1519)

- promotorul idealului „uomo universale”

- studii de anatomie efectuate pe cadavre
- realizări - descrierea valvelor inimii şi a
modului lor de funcţionare
- explicarea zgomotului arterial
cardiac prin închiderea acestor valve
- demonstrarea faptului că toate
arterele şi venele pleacă din inimă şi nu
din ficat
- evidențierea faptului că
mişcările plămânilor sunt pasive şi le
urmează pe cele ale cutiei toracice,
întreţinute de contracţiile muşchilor
costali
- demonstrarea alcătuirii
muşchilor din fibre în care se termină
nervii
- ansamblul muşchi, tendoane,
oase, articulaţii este un complex mecanic
în ceea ce priveşte posibilitatea realizării
diferitelor mişcări
 Andreas Vesal (1514 - 1564)

- medic de origine flamandă

- contribuţii decisive în domeniul
anatomiei descriptive
→ disecția are importanță vitală în
studiul anatomiei
→ vivisecția are rol major pentru
cunoaşterea funcţiilor organismului
→ unul dintre primii care a făcut
corelații între anatomie și fiziologie
- a publicat în anul 1543 un tratat de
anatomie ”De Humani Corporis
Fabrica”, cu desene executate de el
însuși după disecții
 DE HUMANIS
CORPORIS FABRICA -
1543
 Paracelsus (1493 - 1541)

- alchimist, medic, fizician, teolog și

filozof elvețian
- inițiatorul mișcării iatrochimice
- a combătut concepțiile despre
boală ale lui Galen, elaborând o
concepție nouă, mai generală
- a postulat rolul de factor determi-
nant în tulburarea echilibrului
dintre umorile pe care îl are
chimismul fenomenelor fiziologice
- a fost primul care a definit
principiul după care fiecărei boli îi
corespunde un medicament
specific
 progresele gândirii ştiinţifice => două curente medicale
importante - iatrochimia şi iatrofizica

Iatrochimia - proclama identitatea

dintre procesele biologice (de orice
fel) şi combinaţiile chimice făcute de
alchimişti în laborator
Jan Baptist van Helmont (1580-
1644)
- chimist, medic, fiziolog flamand
- considerat fondatorul ”chimiei
pneumatice” – a introdus termenul
de gaz
- a observat că digestia
(transformarea alimentelor) are loc
datorită prezenței unor substanțe
chimice, "fermenți“ → prefigurează
conceptul modern referitor la
enzime
Iatrofizica (iatromecanică) - teza că
organismul uman este un mecanism
care, oricât ar părea de complicat,
funcţionează în virtutea aceloraşi legi
fizice care guvernează şi lumea
anorganică

Rene Descartes (1596-1650)

- matematician, filozof, om de știință
francez, fondatorul raționalismului
- a creat conceptul de reflex pentru a
explica caracterul automat al unor
răspunsuri nervoase
- a afirmat existența unui suflet
rațional, localizat în gl. pineală
(epifiză) și rolul creierului de organ
de integrare a inteligenței și a funcții-
lor reglatoare ale organelor
 Giovanni Alfonso Borelli (1608-
1679)
- fizician, matematician, fiziolog și
astronom italian
- considerat întemeietorul biomecanicii
- împreună cu Marcello Malpighi
studiază mișcarea și aplică teoriile
mecanicii la mișcarea animalelor – a
încercat să demonstreze că mișcările
corpului se realizează prin sisteme de
pârghii, în care mușchii sunt capabili
să dezvolte eforturi foarte mari într-
un timp foarte scurt
- aplică teoriile hidrodinamicii la
curgerea sângelui
William Harvey (1578 - 1657)
- medic englez, una din cele mai proeminente figuri ale
medicinii secolelor XVI - XVII
- considerat întemeietorul morfologiei funcţionale animale
şi umane
- a elaborat teoria exactă a circulaţiei sângelui
- a descris circulaţia sângelui în inimă (1616), circulaţia
mică şi a postulat existenţa unor pori la nivelul
ţesuturilor, între ramificaţiile arterelor şi venele
circulaţiei mari
- a măsurat debitul circulator
- a interpretat corect rolul valvelor venoase
- a dovedit, prin calcule hidraulice, că inima pompează la
fiecare oră 245 kg sânge
- a susţinut într-o lucrare de embriologie ideea dezvoltării
progresive a organismului din celula ou
- a propus modelul de cercetare anatomo-funcţională
utilizând o metodologie adecvată
EXERCITATIO ANATOMICA DE MOTU CORDIS ET
SANGUINIS IN ANIMALIBUS - 1628
 EXERCITATIONES DE
GENERATIONE ANIMALIUM,
1651
 Antoni van Leeuwenhoeck
(1632 - 1723)
- biolog olandez
- primul care a folosit microscopul în
scop observațional și descriptiv
- a realizat prima descriere a globule-
lor roşii şi a spermatozoidului
 Robert Hooke (1635-1703)
- astronom și fizician englez
- a perfecționat mai multe instrumente de observare și
măsurare, printre care și microscopul
- a folosit pentru prima dată microscopul în scop biologic și a
folosit termenul de cella (celulă) pentru a descrie structura
observată
- a publicat prima lucrare științifică despre microscopie -
Micrographia în 1665
 Marcello Malpighi (1628 - 1694)
- medic și biolog italian
- considerat fondatorul anatomiei
microscopice, histologiei,
embriologiei și fiziologiei
comparate
- a demonstrat existenţa capilarelor
ca și legături între artere și vene
- a studiat funcţiile rinichiului,
splinei şi ficatului
→ corpusculul renal Malpighi
piramidele Malpighi
nodulii limfoizi splenici sau
corpii Malpighi
- a studiat compoziția sângelui și a
explicat coagularea sanguină (1666
- De polypo cordis)
- a studiat anatomia creierului
 Thomas Wharton (1614 - 1673)
- medic și anatomist englez
- a inițiat studii legate de secreția
glandelor salivare și lacrimale
- a descris canalul de excreție al gl.
submandibulare și gelatina
Wharton din cordonul ombilical

Nicolaus Stenon (1638 - 1686)

- anatomist și geolog danez (Niels
Stensen)
- a demonstrat mecanismul
secreţiei glandelor salivare şi
lacrimale
- a descoperit și descris canalul de
excreție al gl. parotide (canalul
Stenon sau Stensen)
 Regnier de Graaf (1641 - 1673)
- medic și anatomist olandez
- a descris tubulii testiculari, canalele
eferente, corpul galben
- a studiat funcţia trompelor uterine,
funcția excretorie a ovarului şi a des-
coperit foliculii ovarieni
- a studiat funcţia secretorie a pancrea-
sului şi secreţia biliară

John Mayow (1645 - 1679)

- chimist, medic și fiziolog englez
- a arătat că aerul nu este o substanţă
simplă, ci un amestec de mai multe
gaze, nu toate necesare vieţii
- a descris mecanismul respirației
 Iluminismul (epoca rațiunii sau a luminilor) -
cultul raţiunii, ştiinţei şi umanismului
Motto – Sapere aude! (Aveți curajul de a vă folosi propriul
simț al rațiunii) – Immanuel Kant
 Joseph Priestley (1733 - 1804)
- teolog, chimist și filozof englez
- îi este atribuită descoperirea oxigenu-
lui, pe care l-a izolat sub formă gazoasă
- a arătat că proporţia de oxigen, esen-
ţială pentru viaţă, este identică cu pro-
porţia de oxigen necesară combustiei

Antoine Laurent Lavoisier (1743 -

1794)
- chimist, filozof și economist francez
- a arătat că produsul rezultat în urma
proceselor respiratorii este dioxidul de
carbon
- a dovedit că arderile care se produc în
aer au loc deoarece acesta conține
oxigen
- a introdus noțiunea de element chimic
și a demonstrat că tot ce ne înconjoară
este compus din elemente chimice
 Luigi Galvani (1737 - 1798)
- medic, fizician și filozof italian
- a realizat studii experimentale
referitoare la fenomenele de
contracţie musculară pe muşchi
izolat de broască => la
muşchiul izolat se poate induce
contracţie prin simplă stimulare
electrică
Lazzaro Spallanzani (1729 -
1799)
- preot și biolog italian
- a studiat implicarea sucului
gastric în procesele de digestie
- a experimentat şi posibilitatea
de fertilizare şi inseminare arti-
ficială la animalele inferioare
Hermann Boerhaave (1668 - 1738), medic și botanist
olandez, împreună cu elevul său, omul de ştiinţă elveţian
Albrecht von Haller (1707 - 1777), au pus bazele studiului
integrat al fiziologiei, primii care au afirmat că la baza
tuturor proceselor caracteristice materiei vii stă iritabilitatea
(excitabilitatea)
Perioada modernă și contemporană – fiziologia se
conturează ca știință biologică independentă
 Charles Bell (1774 - 1842)
- medic, anatomist și fiziolog scoțian
- a pus bazele studierii sistematice a
fiziologiei sistemului nervos
- a descris funcţiile nervilor senzitivi şi
motori
 François Magendie (1783-
1855)
- fiziolog francez
- considerat unul din pionierii
fiziologiei experimentale
- a descris funcţiile nervilor spinali
- a investigat mecanismele
deglutiţiei şi regurgitării
 Marie Jean Pierre Flourens
(1794-1867)
- fiziolog francez
- a pus bazele cercetării
experimentale a creierului prin
studierea efectelor ablațiilor asupra
animalelor
- a demonstrat că gândirea are loc în
creier și a pus bazele investigațiilor
fiziologice în psihologie
 Pierre Paul Broca (1824-1880)
- medic, anatomist și antropolog francez
- a descris aria lui Broca – regiune a lobului frontal stâng
implicată în limbajul articulat → prima dovadă concretă a
localizărilor funcțiilor corticale
- a contribuit la înțelegerea funcțiilor sistemului limbic și a
rinencefalului
- studierea funcţiilor vegetative ale
sistemului nervos a atins un punct
important în 1800 –
Marie François Xavier Bichat (1771-
1802), anatomist, fiziolog și medic
francez, considerat întemeietorul
histologiei și patologiei moderne
- a afirmat separarea anatomică și func-
țională a ”vieții” în corpul animal în două
forme diferite – ”viața organică”, a
inimii, plămânilor, intestinelor, etc, și
”viața animală”, activitatea externă a
corpului. De aceste două vieți se se
ocupă două sisteme nervoase
- a afirmat că trunchiul simpatic nu este
un nerv, cum se credea, ci un lanț de
”creiere” mici – ganglioni => sistem
nervos ganglionar (apoi vegetativ)
 Ernst Heinrich Weber (1795 - 1878), medic german,
împreună cu fratele său Eduard Weber (1806-1871),
anatomist și fiziolog, au descoperit existenţa a două tipuri
distincte de nervi care acţionează asupra activităţii inimii –
unii care îi stimulează activitatea şi alţii care i-o inhibă
- au fost printre primii oameni de ştiinţă care au afirmat
existenţa celor două componente ale sistemului nervos
vegetativ, simpatică şi parasimpatică
- au experimentat efectele stimulării vagale asupra inimii și au
descoperit fenomenul de inhibiție, noțiune nouă în
neurofiziologie
 Urmare a îmbunătățirii calității microscopului - în 1838
Matthias Schleiden (1804-1881) și Theodor Schwann
(1810-1882) au formulat pentru prima dată teoria celulară

Teoria celulară
- toate organismele sunt formate din celule
- celula este unitatea funcțională și structurală a materiei
vii
- fiecare celulă provine din altă celulă prin diviziune
- toate funcțiile organismului sunt interpretate ca efecte
ale activității celulare
 Theodor Schwann
(1810-1882)
- a descoperit celulele care
îi poartă numele (celulele
Schwann), și teaca
Schwann în structura
neuronului
- a studiat rolul pepsinei
- a ”inventat” termenul de
metabolism
 Claude Bernard (1813 - 1878)
- medic și fiziolog francez, caracterizat ca
fiind ”însăşi fiziologia”
- a studiat metabolismul intermediar
glucidic și a demonstrat funcţiile
glicogenetică şi glicogenolitică ale
ficatului şi posibilitatea influenţării lor pe
cale nervoasă prin înţeparea bulbului
- a descoperit principalele acţiuni digestive
ale sucului pancreatic şi a susţinut
existenţa unor fermenţi fără
microorganisme
- a efectuat studii asupra sistemului nervos
vegetativ şi a descris nervii vasomotori
- a formulat conceptului de ”mediu intern”,
produsul de secreţie al organelor, cu
compoziţie constantă (este denumit
părintele endocrinologiei)
a formulat principiul conform căruia
organismele vii nu se găsesc niciodată în
stare de repaus total, ci se găsesc într-o
permanentă stare de transformare
dinamică, cu scopul de a-şi menţine
echilibrul intern
 Jan Evangelista Purkinje (1787-
1869)
- anatomist și fiziolog ceh
- în 1837 a descoperit celulele Purkinje
din structura cerebelului
- în 1839 a descoperit fibrele Purkinje
din structura inimii, care alcătuiesc
rețeaua prin care circulă impulsul
electric în miocardul ventricular
- a descoperit glandele sudoripare
- a ”inventat” denumirile de
protoplasmă (conținutul lichid
celular) și plasmă sanguină
- în anul 1842 a amenajat primul
laborator de fiziologie recunoscut
”oficial” → a impulsionat aplicarea
metodei experimentale în studierea
fenomenelor funcţionale
- în 1847 este folosită prima dată
metoda înregistrărilor grafice de
medicul și fiziologul german Karl
Friedrich Wilhelm Ludwig (1816
- 1875)

Étienne-Jules Marey (1830-1904)

- fiziolog și om de știință francez
- a studiat circulația sanguină,
contractilitatea cardiacă, respirația și
acțiunile mușchilor în timpul mișcării
- a realizat o serie de instrumente de
măsurat – cel mai cunoscut
sfigmograful (în 1859 în colaborare cu
fiziologul Auguste Chauveau și
ceasornicarul Brequet)
- Marey a studiat locomoția umană folosind un aparat de
cromofotografie → Le Mouvement (1894)
 Scipione Riva-Rocci (1863-1937)
- medic italian
- a creat o versiune mai simplă de sfigmomanometru, cu
mercur, pentru măsurarea tensiunii arteriale
- a avut contribuții în studierea funcției respiratorii
 Walter Bradford Cannon (1871 - 1945)
- fiziolog și medic american
- a introdus conceptul homeostaziei (1932) ca proprietate a
organismelor superioare de a-și menţine caracteristicile
morfologice şi funcţionale specifice într-un mediu ambiant
mereu variabil ↔ importanţă fundamentală o are matricea
lichidă a organismului şi sistemul simpatico-adrenal, care
reacţionează la perturbările produse asupra organismului
 Hans Seyle (1907 - 1982)
- biochimist canadian
- a descris sindromul general de adaptare, ca expresie a unui
„stress” la agresiuni
- a interpretat iniţial acest sindrom ca pe o reacţie hipofizo-
corticosuprarenaliană la factorii umorali eliberaţi din
ţesuturile distruse de către agenţii stressanţi
 Charles Sherrington (1857 - 1952)
și John Newport Langley (1852 -
1925)
- precizări importante asupra sistemu-
lui vegetativ sau autonom
- Sherrington a demonstrat că existenţa
reflexelor face ca sistemul nervos să
funcţioneze ca o unitate şi să aibă
efecte integrative în organism

Otto Loewi (1873-1961), Julius

Axelrod (1912-2004), Ulf Svanse
von Euler (1905-1983), Bernard
Katz (1911-2003)
- explicarea mediaţiei umorale la
nivelul sinapselor centrale şi
periferice
- școala rusă – rol important în cercetarea funcţiilor
sistemului nervos

Serghei Botkin (1832 - 1889)

Ivan Secenov (1829 - 1905)

Ivan Pavlov (1849 - 1936)

- au explicat mecanismele reflexelor condiţionate, conexiunilor

temporare şi a celui de-al doilea sistem de semnalizare =>
înţelegerea mecanismului cortical de reglare a funcţiilor
somatice şi vegetative şi a procesului învăţării
 sfârşitul secolului XIX şi
începutul secolului XX
- explicarea mecanismele de
apărare ale organismului

Ilia Mecinikov (1845-1916)

micorbiolog, imunolog și
anatomist rus
teoria fagocitozei

Paul Ehrlich (1854-1915)

medic german
teoria formării de anticorpi la
nivelul organismului
- descoperirea vitaminelor și explicarea rolurilor acestora
Casimir Funk (1884-1967), biochimist polonez
a descoperit în anul 1912 prima vitamină, pe care a numit-o
anti beri-beri (vitamina B1)

- grupele sanguine
Karl Landsteiner (1868-1943), medic și biolog austriac
a descoperit în anul 1901 grupele sanguine și a făcut primul
sistem de clasificare a acestora, sistemul ABO, și în anul
1940 sistemul Rh
- studierea glandelor fără canale de excreţie

William Maddock Bayliss (1860 - 1924) şi Ernest Henry

Starling (1966 - 1927), fiziologi englezi
au descoperit că injectarea unui extract intestinal, denumit de ei
secretină, determină creşterea secreţiei de suc pancreatic
au propus numele de hormoni pentru secreţiile care pot acţiona
la distanţă prin vehiculare la nivelul fluxului sanguin
- fiziologia omului - face parte din cadrul larg al fiziologiei
animale
- studiază fenomenele vitale caracteristice
organismului uman aflat în eubioză, în
condiţii variate de micro - şi macroclimat
fiziologie normală - studierea funcţiilor organis-
mului sănătos în condiţii de repaus relativ
fiziologia muncii
fiziologia educaţiei fizice şi a sportului
fiziologie patologică - abaterile de la normal ale
diferitelor funcţii în stările de boală

- ştiinţă legată de fizică şi chimie, ştiinţele morfologice -

anatomie, histologie, citologie -, cibernetică

- în interdependenţă cu celelalte ştiinţe medicale → înţelegerea

dereglărilor funcţionale din timpul îmbolnăvirilor şi găsirea
căilor corecte de tratament şi de prevenire

metoda observaţiei
- metodă empirică care
încearcă caracterizarea şi descrie-
rea fenomenelor
- are caracter limitat - numai
pentru fenomenele care se produc
spontan

metoda experimentală
- poate descoperi legăturile
reciproce dintre fenomene
- poate folosi experimentul
natural sau de laborator, pe
animale de experienţă sau pe om
(explorarea funcţională)
PERSONALITĂȚI
MEDICALE
ROMÂNEȘTI
Ioan Cantacuzino
(1863-1934)

Gheorghe Marinescu
(1863-1938)
Nicolae Paulescu
(1868-1931)

Grigore T. Popa
(1892-1948)
Ana Aslan
(1897-1988)

George Emil Palade

(1912-2008)
Constantin Ion Parhon
(1874-1969)

Ștefan-Marius Milcu
(1903-1997)
Thoma Ionescu
(1860 – 1926)

Mina Minovici
(1858 – 1933)
Grigore Benetato
(1905 – 1972)

Daniel Danielopolu
(1994 – 1955)
TERMINOLOGIE
Poziția anatomică
Terminologie direcțională
Planuri anatomice
 Secțiuni
anatomice
Cavitățile corpului
Membrane seroase
Topografia
peretelui
abdominal