Curs 1.

Introducere în studiul
Anatomiei Omului

Prof. Dr. Cristea Virgil Corneliu

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu 2017

 Anatomia omului este ştiinţa care studiază forma şi
structura organismului uman - al organelor şi al sistemelor
sale - şi cercetează legile care reglează dezvoltarea acestuia, în
strânsă corelaţia cu funcţiunile sale şi cu mediul ambiant.

Se presupune că interesul iniţial privind anatomia umană

a apărut la canibali, ale căror motive erau în principal ritualice.
Vechea Anatomie se limita la „descrierea" organelor,
făcea inventarul, cerceta, observa forma, structura, fără relaţia sa
cu funcţiunile, fără să descifreze legile evoluţiei.
Anatomia modernă, după acumularea faptelor, a datelor
trece la generalizări, la sistematizări, la descrierea legilor care le
guvernează organizarea şi funcţionarea.

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 Aristotel (384-327 î.Hr.) a fost primul
anatomist cunoscut, deşi este mai cunoscut pentru
scrierile sale filosofice. Aristotel a realizat o
diferentiere între nervi şi tendoane şi a descris cum
arterele majore se ramificau în vase de sânge mai mici.
În jurul anului 400 î.Hr., filosoful grec Platon a
ajuns la concluzia că trebuie să existe o diferenţă
fundamentală între corp şi suflet. El vedea corpul ca un
adăpost temporar pentru suflet. Această şcoală de
gândire, cunoscută ca dualismul dintre corp şi suflet, a
oferit fundamentul necesar pentru conservarea
specimenelor umane.
Convingerea că sufletul există independent de
corp a făcut posibilă deschiderea corpului o dată ce
sufletul a plecat după deces. În acest sens, Herophilos şi
Erasistratos au făcut primele disecţii pe corpuri umane
în Alexandria unde, după moartea lui Alexandru cel
Mare, regele Ptolemeu I a înfiinţat o şcoală medicală în
320 î.Hr. în care disecţiile erau realizate pe cadavrele
prizonierilor executaţi.

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 Evoluţia Anatomiei în România
 
În forma sa modernă, anatomia a început să se dezvolte în România
începând cu secolul al XIX-lea.
În 1843 Nicolae Kretzulescu publică, ajutat de dr. Carol Davila, un
„Manual de anatomie descriptivă” în limba română, însă cu caractere
chirilice. În aceeaşi perioadă, în Banat se bucură de o largă circulaţie
„Antropologhia sau scurtă arătare despre om şi însuşirile sale” editată în
1830 la Budapesta în limba română tot cu caractere chirilice.
În 1855 dr. Carol Davila înfiinţează, cu concursul domnitorului
Barbu Ştirbey, „Şcoala de mică chirurgie” sau de „de felceri”, de la Spitalul
Oştirii.
La Spitalul Colţea, dr. Carol Davila înfiinţează prima bibliotecă
medicală şi un mic muzeu de anatomie.
În 1869 Şcoala de mică chirurgie devine Şcoala Naţională de
Medicină şi Farmacie cu sediul în localul Spitalului Militar Central. Mai
târziu şcoala se mută la Spitalul Colţea unde existau săli spaţioase pentru
disecţie şi unde se va construi şi un amfiteatru dedicat anatomiei.

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 Thoma Ionescu (1860-1926) este primul anatomist român autor al
unor lucrări ştiinţifice apreciate pe plan internaţional, lucrări precum „Herniile
interne retroperitoneale” (premiul Laborie al Academiei de Medicină din
Paris, „Evoluţia intrauterină a colonului pelvin”, capitolul de „Anatomie a
tubului digestiv” din Tratatul de Anatomie al lui Poirier şi Charpey,
„Anatomia simpaticului cervical” (în colaborare cu Dimitrie Gerota). Thoma
Ionescu fondează şi prima revistă medicală românească – „Revista de
chirurgie”.

Francisc Joseph Rainer (1874-1944) activează la Catedra de

Anatomie a Facultăţii de Medicină din Iaşi începând cu anul 1913. În 1920
preia Catedra de Anatomie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde
rămâne până în 1942. Acesta se implică şi în studii de antropologie fizică,
având şi o mare pasiune pentru fotografie şi etnologie (de altfel a colaborat cu
Dimitrie Gusti) si înfiinţează la Bucureşti - Institutul de Antropologie, astăzi
Centrul de Cercetări Antropologice „Francisc I. Rainer”.
Şcoala de anatomie iniţiată de către Prof. Rainer este dusă mai
departe de o pleiadă de ilustre personalităţi precum Gr. T. Popa, V. Papilian,
Th. Riga, V. Ranga, C. Niculescu ş.a.

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 ANATOMIA OMULUI

Anatomia (de la gr. Ana- = prin şi tomein = tăiere) este ramura

biologiei care se ocupă cu studiul formei şi structurii organismelor,
inclusiv a părţilor lor componente.
Anatomia omului este ştiinţa care studiază forma şi structura
organismului uman (al aparatelor şi organelor sale şi cercetează legile
ce reglează dezvoltarea acestuia în strânsă corelaţie cu funcţiile sale şi
cu mediul înconjurător. Astfel, omul este considerat un tot unitar şi
armonios în strânsă legătură cu mediul biologic şi social şi nu ca o
alăturare mecanică de aparate şi sisteme.
Organismul uman este un complex unitar omogen, atât din
punct de vedere structural, cât şi în relaţiile acestuia cu mediul
(principiul integrativ). În natură totul se schimbă, se dezvoltă, se află în
continuă evoluţie (principiul evolutiv).
Ontogeneza studiază dezvoltarea individului din momentul
realizării amfimixiei (fecundaţiei ovulului de către spermatozoid) şi
apariţiei zigotului şi până la moartea natural (la vârsta senectuţii).

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 Anatomia speciei umane trebuie înţeleasă ca studiu al omului viu. Toate
structurile, organele, elementele anatomice studiate trebuie integrate în organismul uman
viu.

Ramuri specializate ale anatomiei:

•anatomia patologică: studiază modificările diferitelor structuri, datorate bolilor
•anatomia radiografică: studiază structurile interne vizualizate prin raze X
•biologia moleculară: studiază structurile anatomice la nivel subcelular
•fiziologia: studiază modul de funcţionare a diverselor organe, adesea studiile
vizează nivelul celular şi molecular. Pentru înţelegerea fiziologiei este nevoie de
cunoştinţe din domeniul fizicii, care explică curenţii electrici, presiunea sanguină,
implicarea oaselor de către muşchi în locomoţie (pârghiile).
•anatomia topografică are ca principiu de studiu criteriul sintetic, pe regiuni
stratigrafice, al organismului uman. Este numită şi anatomie regională, chirurgicală (fiind
strâns legată de practica chirurgicală) sau aplicativă.
• anatomia vârstelor studiază particularităţile de vârstă survenite în decursul
vieţii omului. Ca etalon se consideră anatomia copilului şi anatomia vârstnicilor
(gerontologia).
• anatomia comparativă (comparată) studiază comparativ structura şi
organizarea oamenilor şi a celorlalte animale, evidenţiind asemănările şi deosebirile dintre
acestea.
• anatomia artistică (anatomia plastică) studiază configuraţia exterioară a
corpului omenesc, relieful exterior al acestuia, jocul muşchilor, studiul dimensiunilor şi
proporţiilor, diferite atitudini şi mişcări.
Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu
 PRINCIPIILE GENERALE DE ORGANIZARE ALE
CORPULUI UMAN
Omul este un vertebrat (prezintă coloană vertebrală), mamifer (are glande mamare, iar
femeia îşi hrăneşte nou-născutul cu laptele produs de acestea) şi primat (prezintă mîini la care
policele este opozabil).
În decursul filogenezei s-au cristalizat mai multe principii generale de organizare
comune omului şi celorlalte vertebrate:
 Legea polarizării constă în apariţia unei extremităţi cefalice şi unei extremităţi
caudale. La nivelul extremităţii cefalice s-au dezvoltat encefalul, organele de simţ, porţiunile
iniţiale ale aparatelor digestiv şi respirator.
 Legea simetriei bilaterale este ilustrată mai ales în perioadele iniţiale ale dezvoltării.
Secţiunea medio-sagitală a corpului embrionar împarte corpul în două jumătăţi simetrice numite
antimere.
 Legea metameriei (organizarea segmentară) este manifestată la nivelul trunchiului şi
este evidentă la om în perioada embrionară. Elementele esenţiale ale metameriei sunt somitele, iar
consecinţele sunt reprezentate de vertebre, coaste, muşchii intercostali, vasele şi nervii intercostali.
La unele specii, cum sunt peştii, metameria persistă întreaga viaţă.
Dimensiunile corpului uman şi al diferitelor sale segmente, precum şi masa corporală
sunt diferite în funcţie de individ, vârstă, sex, rasă, regiune geografică.
Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu
 Totalitatea organelor, aparatelor şi sistemelor
realizează corpul uman (omenesc), un tot unitar
morfologic şi funcţional, în strânsă corelaţie cu mediul
ambiant.

Organele reprezintă grupuri de celule şi

ţesuturi care s-au diferenţiat în organism în vederea
îndeplinirii unei anumite funcţii. Termenul de viscere
este utilizat mai ales pentru organele interne. Forma şi
structura organelor sunt adaptate funcţiei pe care o
îndeplinesc, în organism, organele funcționând în
strânsă corelaţie unele cu altele.

Aparatele reprezintă grupuri de organe a

căror funcţie principală este comună, deşi din punct de
vedere embriologic sunt diferite (de exemplu aparatul
digestiv, aparatul locomotor etc.).

Sistemele reprezintă grupări de organe cu

aceeaşi origine embrionară (de exemplu sistemul
nervos, sistemul osos etc.).

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 Segmentele corpului uman sunt reprezentate de cap, gât, trunchi şi
membre (superioare şi inferioare).

Capul şi gâtul reprezintă extremitatea cefalică. Capul este format

din viscerocraniu (scheletul feţei) şi neurocraniu (cutia craniană). Gâtul
(regiunea cervicală) conectează capul la trunchi. În partea anterioară se află pe
lângă elemente somatice (muşchi, fascii, osul hioid) şi organele zonale
(laringe, tiroida, segmentul cervical al traheei şi esofagului). În partea
posterioară (regiunea nucală) sunt vertebrele cervicale şi musculatura
cervicală.

Trunchiul cuprinde trei segmente: toracele, abdomenul şi pelvisul.

În interiorul trunchiului sunt două cavităţi, cavitatea toracică şi cavitatea
abdomino-pelvină separate prin muşchiul diafragm. Aceste două cavităţi
adăpostesc organele interne (viscerele) toracice, respectiv abdominale şi
pelvine.

Membrele sunt formate din centuri care conestează membrele libere

(membrele propriu-zise) de trunchi. Membrul superior se conectează la trunchi
prin centura scapulară (omoplat şi claviculă). Porţiunea liberă este reprezentată
de braţ, antebraţ şi mână. Membrul inferior este ataşat trunchiului prin centura
pelvină (oasele coxale), iar porţiunea liberă este reprezentată de coapsă, gambă
şi picior.
Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu
 Planurile corpului uman
În descrierea şi poziţionarea oaselor, a complexelor osoase şi apoi a
tuturor celorlalte structuri anatomice se utilizează mai multe planuri
anatomice imaginare ţinând cont de poziţia bipedă a omului.
Poziţia anatomică este poziţia stând cu membrele superioare
apropiate de părţile laterale ale trunchiului, coatele în extensie, antebraţele în
rotaţie externă, mâinile în supinaţie, degetele (inclusiv policele) extinse,
membrele inferioare apropiate, genunchii extinşi, picioarele în unghi drept pe
gambe, călcâiele apropiate, vârfurile halucelor (degetelor mari) apropiate sau
îndepărtate la unghi de maximum 45 grade.
Termenul Definiţia Exemple
Superior (cranial, cefalic) Situat spre regiunea cefalică Toracele este superior abdomenului

Inferior (caudal) Opus regiunii cefalice Gâtul este inferior capului

Anterior (ventral) Spre în faţă Sternul este anterior inimii
Posterior (dorsal) Spre spate Rinichii sunt situaţi posterior intestinelor

Medial Spre linia mediană a corpului Inima este situată medial faţă de plămâni

Lateral Opus liniei mediane a corpului Urechile sunt situate lateral faţă de nas

Intern (profund) Opus suprafeţei corpului Creierul este situat intern faţă de craniu

Extern (superficial) Spre suprafaţa corpului Pielea este situată extern faţă de muşchi

Proximal Spre trunchi Genunchiul este situat proximal faţă de tars

Distal Îndepărtat de trunchi Palma este situată distal faţă de cot

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu
 Corpul omului, conform principiu-
lui simetriei bilaterale, este tridimensional,
prezentând 3 axe şi 3 planuri.

Axele corpului omenesc cores-

pund dimensiunilor spaţiului şi se întretaie
în unghi drept .
 Axul longitudinal (axul lărgimii
corpului) este vertical, având un pol
superior(cranial) şi un pol inferior (caudal).
Acest ax porneşte din creştetul capului
(vertex) şi se termină în mijlocul suprafeţei
tălpilor şi spaţiului dintre ele.
 Axul sagital (antero-posterior
sau ventro-dorsal) este axul grosimii
corpului. Are un pol anterior şi unul
posterior.
 Axul transversal corespunde
lungimii corpului, este orizontal şi prezintă
un pol stâng şi unul drept.
Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu
 Planurile anatomice sunt suprafeţe care
secţionează imaginar corpul uman sub o anumită incidenţă.
Plan sagital Plan frontal În raport cu orientarea faţă de poziţia anatomică a corpului se
descriu trei planuri.
•Planul sagital trece prin corp vertical,
împărţindu-l în regiuni dreaptă şi stângă. Planul sagital
Plan
transversal median este acel plan sagital care trece prin mijlocul
corpului, împărţindu-l în 2 jumătăţi egale.
•Planul frontal secţionează corpul pe lungime,
împărţindu-l în regiunea anterioară (spre în faţă) şi
posterioară (spre în spate).
•Planul transversal împarte corpul în regiunea
superioară şi inferioară. Meritul tomografiei cu raze X este
acela că oferă imagini ale planurilor transversale, care nu pot
fi obţinute decât prin secţiuni prin corp. Anterior dezvoltării
acestei tehnici, radiografia făcea dificilă, dacă nu imposibilă,
Planurile de orientare ale capacitatea de a distinge prin neregularităţile corpului.
corpului uman

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 Mişcările realizate de diferite segmente ale corpului şi de către corp în ansamblul său sunt:
Pronaţia este mişcarea de rotaţie spre interior pe care o efectuează mâna şi antebraţul prin care
faţa palmară devine posterioară şi policele (degetul mare) este dispus medial. Supinaţia este mişcarea
de rotaţie spre exterior a mâinii şi antebraţului prin care faţa palmară devine anterioară şi policele
lateral.
Flexia este mişcarea pe care două segmente articulate între ele se apropie unul de celalalt,
unghiul dintre aceste două segmente micşorându-se, mişcarea executându-se în plan sagital. Extensia
este mişcarea inversă flexiei, unghiul dintre cele două segmente marindu-se.
Abducţia este mişcarea prin care un segment anatomic se îndepărtează de linia mediană a
corpului sau mişcarea prin care un membru sau segment de membru se deplasează lateral faţă de axul
său longitudinal. Această mişcare se execută în plan frontal. Adducţia este mişcarea inversă abducţiei.
Înclinarea laterală este mişcarea caracteristică coloanei vertebrale prin care un segment
corporal se apleacă spre dreapta sau spre stânga în plan frontal. Este o mişcare ce se execută în jurul
unei axe sagitale care trece prin articulaţiile ce participă la această mişcare.
Rotaţia se execută în jurul axului longitudinal al segmentului care realizează mişcarea de
răsucire în cazul articulaţiilor coloanei vertebrale (în cazul rotaţiei spre dreapta sau spre stânga a
acesteia), iar în cazul membrelor rotaţie externă şi internă. La nivel de antebraţ se folosesc termenii de
pronaţie (rotaţie internă) şi supinaţie (rotaţie externă).
Circumducţia este mişcarea care se execută concomitent pe mai multe planuri, mişcare prin
care segmentul anatomic descrie un con cu baza la extremitatea distală a segmentului sau membrului
respectiv şi cu vârful în articulaţia care execută mişcarea. Este o mişcare caracteristică articulaţiilor cu
grad mare de mobilitate. În cadrul circumducţiei se succed flexia, abducţia, extensia şi adducţia.

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 CELULA
Este unitatea morfofuncţională şi genetică a organizării materiei vii.

Clasificare:
- după formă:
stelate, piramidale, piriforme (ex. neuron)
ovale (ex. ovulul)
fusiform (ex.fibra musculara)
turtite (ex. epiteliu de acoperire)
cilindrice, cubice
cu prelungiri (spermatozoidul, neuron)
- după mărime:
mici (ex. trombocite)
medii ex. hematii)
mari (ex. fibra musculară striată)
-după funcţie:
secretori (ex. celulele insulare
B din pancreas)
senzoriale (ex. celulele gustative)
contractile (ex. fibra musculară)etc.

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 Structura celulei
Există 3 componente principale:
1. Membrana celulară: este de natură lipoproteică, alcătuită din 3
straturi. Ea prezintă o serie de sisteme enzimatice, care realizează schimbul de
substanţe transcelular, determinand incarcarea electrică a acesteia.
2. Citoplasma: are o structură complexă, la nivelul ei desfăşurându-se
principalele funcţii celulare. Aici găsim organite celulare:
→comune (ex.reticul endoplasmatic, mitocondrii, aparat Golgi, lizozomi,
centromer)
→specifice(neurofibrile, corpi Nissl, miofibrile)
3. Nucleul: este situat deobicei central, insă poate lua şi poziţii
periferice (ex. celula adipoasă). Majoritatea celulelor sunt uninucleate (au 1
nucleu), dar pot fi şi anucleate (0 nuclei-ex. hematia) sau multinucleate (fibra
musculară striată).
Nucleul are rol in:
- depozitarea materialului genetic
- transmitrea informaţiei ereditare
- coordonarea metabolismului celular Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu
Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu
 ŢESUTURILE
Sunt sisteme organizate ale materiei vii formate din celule similare, care
îndeplinesc în organism aceleaşi funcţii. Celulele sunt unite între ele prin prelungiri
citoplasmatice (desmosomi, hemidesmosomi) sau prin intermediul substanţei
intercelulare.

Clasificare:
1. Ţesutul epitelial: țesutul epitelial de acoperire, țesutul epitelial glandular
și țesutul epitelial senzorial
2. Ţesutul conjuctiv este foarte asemănător ca aspect cu cel epitelial şi este
alcătuit din trei componente principale: celule, fibre conjunctive şi substanţă
fundamentală. Ţesuturile conjunctive in funcţie de consistenţa lor se clasifică in :
 Ţesut conjunctiv moale :țesut conjunctiv lax, țesut conjunctiv adipos,
țesut conjunctiv fibros, țesut elastic, țesut reticular.
 Ţesut conjuctiv semidur (cartilaginos): intră în structura cartilajelor
(articulare, traheei, de creştere)
 Ţesut conjunctiv dur (osos): are rolurile de suport, protecţie şi depozit,
intră in structura scheletului fiind format din celule: osteoblaste, osteocite şi
osteoclaste şi substanţă fundamentală (matrice osoasă)

Ţesutul osos poate fi:

- compact (formează oasele lungi, scurte şi late)
- spongios (epifiza oaselor lungi)

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu
 3. Ţesutul muscular este format din celule musculare (fibre musculare).
Se clasifică în :
Ţesut muscular neted
Ţesut muscular striat
Ţesut muscular cardiac formează miocardul şi asigură contracţia
cardiacă;

4. Ţesutul nervos este alcătuit din celule nervoase (neuroni),

prezentand prelungiri ale citoplasmei, numite dendrite şi axoni.

5. Ţesutul sangvin (sângele) este alcătuit din plasmă şi elemente figurate.

Elementele figurate sunt reprezentate de:
Globulele roşii (hematii) sunt in număr de 4-4,5 milioane/mm3 de
sange. Ele sunt produse de măduva roşie a oaselor spongioase. Au o viaţă scurtă
(cam de 100 de zile), apoi sunt distruse in ficat şi in splină.
Globulele albe (leucocitele) sunt mai puţin numeroase (7.500/mm3 )
având rol în apărarea organismului. Unele leucocite, linfocitele, produc anticorpi,
proteine cu rol în distrugerea structurilor nonself (care nu aparţin organismului).
Trombocitele sau plachetele sanguine sunt celule de talie mică găsindu-
se într-un număr de 200–400 mii/mm3 de sange. Ele au rol în coagularea
sangelui, intervenind imediat după ce se produc leziunile.

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

 PIELEA (organul tegumentar sau cutanat)
Este un organ receptor ce înveleşte corpul la exterior, având rol în
protecţie şi excreţie. Prezintă receptori tactili, termici, dureroşi, de presiune şi
vibratori.
Din punct de vedere anatomic, pielea este structurată în 3 straturi, de la
suprafaţă spre profunzime :
1. Epidermul: este format dintr-un epiteliu pavimentos stratificat, aşezat
pe o membrană bazală fiind avascular, dar foarte bine inervat.
2. Dermul: este format din ţesut conjunctiv dens foarte bogat in vase de
sange şi limfatice, terminaţii nervoase şi anexe cutanate. La contactul cu
epidermul prezintă un strat papilar format din mici proeminenţe numite papile
dermice ce sunt mai evidente pe degete şi in regiunea palmară (baza
amprentelor utilizate in medicina legală).
3. Hipodermul: este stratul profund al pielii format din ţesut
conjunctiv lax bogat in celule adipoase, organizate in paniculi adipoşi.

Anexele pielii :
a.Firul de păr
b.Unghiile
c.Glandele sudoripare
d.Glandele sebacee

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu

Ș.l. dr. Cristea Virgil Corneliu