ALERGAREA DE VITEZĂ

Alergări de
viteză

100 m

200 m

400 m

4 x 100 m

4 x 400 m
 TEHNICA PROBEI

Deprinderea motrică specială „alergarea de viteză” se desfăşoară în succesiune cronologică şi tehnică în următoarele
faze:

startul de jos şi
alergarea pe
lansarea după sosirea
parcurs;
start;
 STARTUL DE JOS ŞI LANSAREA DUPĂ START

Startul de jos reprezintă o succesiune de poziţii şi mişcări, pe care atletul le foloseşte înaintea începerii alergării, în
scopul:

• realizării unghiurilor optime între

segmente;
• favorizării începutului alergării cu
eficienţă maximă;
• obţinerii cât mai devreme a vitezei
maxime.
 Pentru ca alergătorul să realizeze o
lansare de la start eficientă, trebuie să
realizeze o plecare corectă. Acest lucru
se obţine adoptând cea mai bună poziţie
de plecare, care să permită atletului să
execute o avântare energică, pe un unghi
de impulsie cât mai ascuţit.

La start se folosesc „blocurile” de plecare sau de start, care prin

regulament sunt obligatorii la toate probele de alergări de
viteză. Acestea sunt dotate cu plăci care se pot deplasa înainte şi
se pot înclina.
Astfel, primul bloc – din faţă, va fi mai înclinat, la
aproximativ 45* , iar cel dinapoi, la 60*-85*, conform înclinării
corespunzătoare flexiei gleznelor în poziţia de plecare din
blocuri.
Blocurile se aşează pe mijlocul culoarului la alergările în
linie dreaptă, sau spre exteriorul culoarului, la cele cu startul din
turnantă.
Fixarea blocurilor de start se realizează în trei variante:
• startul clasic
• startul apropiat
• startul depărtat
La startul clasic primul bloc se aşează la 40-50 cm (1,5-2
tălpi faţă de linia de plecare), iar blocul dinapoi la mai puţin de
lungimea unei gambe (cu 5-8 cm) faţă de primul bloc (în funcţie
de gamba fiecărui atlet).
Pentru startul apropiat, blocul dinapoi se apropie la 15-25
cm faţă de primul bloc, iar pentru startul depărtat, blocul prim
se deplasează până la o distanţă de 15-25 cm faţă de blocul
dinapoi.
 Acţiunile atletului la start sunt conform comenzilor
anunţate de arbitrul starter.
La comanda – pe locuri – alergătorul se aşează în
blocuri, fixând mai întâi piciorul dinapoi, care se va
sprijini pe genunchi, apoi pe cel dinainte (nu este
greşeală dacă picioarele se aşează în ordine inversă).
Mâinile se află înapoia liniei de plecare, braţele fiind
perpendiculare pe sol şi paralele, la lăţimea umerilor,
trunchiul are o poziţie normală, fără flexie sau extensie,
capul aflându-se în prelungirea trunchiului. Din această
poziţie, alergătorul priveşte înainte la 2-3 m, aşteptând
nemişcat următoarea comandă.
Urmează a doua comandă, - gata – la care
alergătorul ridică lent bazinul, până la nivelul
umerilor. Trunchiul se deplasează uşor înainte
braţele preluând o parte din greutatea
corpului. În această poziţie musculatura se
află în încordare maximă, favorabilă plecării
rapide. Tot în această poziţie, se realizează
unghiurile optime între coapse şi gambe:
aproximativ 90* pentru piciorul dinainte şi
între 120-140* pentru piciorul dinapoi. Între
coapsa piciorului dinainte şi trunchi, unghiul
este de 60*.
Pentru alergătorii mai scunzi, cu forţă
deosebită în membrele inferioare, unghiul
primului picior poate fi sub 90* , iar pentru
alergătorii mai înalţi, peste 90* .
Aceste unghiuri se consideră a fi optime
pentru un lucru motor, care să extindă
segmentele corpului într-un timp cât mai scurt.
La recepţionarea pocnetului pistolului, sprinterul declanşează alergarea,
corpul atletului are tendinţa de a cădea, dar apare primul pas care schimbă această
tendinţă şi proiectează corpul înainte.
Acţiunea picioarelor este aproape simultană (tragerea piciorului dinapoi şi
împingerea cu piciorul dinainte), fiind conjugată şi cu lucrul activ al braţelor.
Acţiunea principală în această ţâşnire revine piciorului dinainte, care datorită
impulsiei pe o direcţie foarte înclinată, măreşte forţa tangenţială, aceasta fiind de
fapt, avantajul startului de jos. Durata impulsiei piciorului dinainte este de 0,4 –
0,5 secunde.
Lansarea după start se face
prin paşi de alergare
accelerată, în care primii 2-3
sunt lipsiţi de amortizare.
Paşii de alergare se lungesc în
mod progresiv, iar după un
număr de 8-10, urmele lor la
început depărtate, se apropie
de axa alergării.
Viteza creşte treptat,
atingând valori aproape
maxime, după 25-30 m, până
la 50-60 m înregistrându-se
creşteri mici, după care se
urmăreşte menţinerea
alergării lansate şi implicit, a
vitezei obţinute.
ALERGAREA PE PARCURS

Specific acestei alergări este pasul

lansat de viteză. Important este că
viteza de alergare să fie cât mai
constantă, prin păstrarea lungimii
paşilor.
În cazul alergărilor de viteză,
contactul piciorului de sprijin cu solul
se face pe pingea şi foarte aproape de
proiecţia verticală a C.G.G. al corpului,
în scopul reducerii reacţiunii care apare
în momentul amortizării.
Pasul lansat de viteză are o
lungime cuprinsă între 2.30 – 2.60 m.
În fiecare pas se urmăreşte transferul
bazinului cât mai rapid peste punctul
vertical de sprijin, fapt uşurat de
piciorul pendulant, care în faza de
pendulare anterioară, antrenează şi
bazinul, proiectându-l spre înainte,
determinând o poziţie uşor arcuită, a
corpului din articulaţia coxo-femurală.
Acest lucru obligă şi trunchiul la o
poziţie verticală, favorabilă
succesiunii de contracţie şi relaxare.
Braţele se mişcă amplu, sub un
unghi de 900 când sunt pendulate
înainte şi circa 1400 când sunt
pendulate spre înapoi.
Viteza maximă, cea mai
importantă fază a cursei de
sprint, se caracterizează printr-
un raport perfect între frecvenţa
şi lungimea paşilor.
Această fază se realizează
după 4-5 secunde de efort
maxim, durează 2-3 secunde şi
trebuie să se realizeze în jurul
distanţei de 40 m de la start.
Mecanismul de bază al
alergării de viteză este pasul
lansat de viteză şi trebuie să
asigure un echilibru perfect
între lungimea şi frecvenţa
paşilor.
SOSIREA

Alergarea se încheie
atunci când sprinterul
atinge cu pieptul firul sau
planul vertical dus prin
marginea interioară a
liniei de sosire.
Perfecţionând
tehnica trecerii liniei de
sosire se poate îmbunătăţi
radical timpul final. În
acest sens pe sosire
alergătorii efectuează o
aplecare şi o avântare
înainte a capului şi
trunchiului.
 Particularităţile alergării în turnantă
În probele de 200 m şi 400 m, cheltuiala de energie este mai
mare pentru a învinge forţa centrifugă. Pentru a contracara această
forţă, care poate ajunge până la 20 kg, la alergările pe 20 m (la o
turnantă semicirculară, cu raza de 36,50 m), alergătorul se înclină spre
interior cu 2-3 m înaintea intrării în turnantă. În acelaşi timp se
intensifică acţiunea energică a braţului şi piciorului drept. Cu 2-3 m
înainte de intrarea în linie dreaptă începe îndreptarea trunchiului.
Având în vedere faptul că, două probe de viteză au parcursuri
în turnantă (o turnantă la proba de 200 m şi două turnante la 400 m),
aşezarea blocurilor de plecare se adaptează, în scopul obţinerii unei
lansări din start, pe o traiectorie tangentă la linia curbă interioară a
propriului culoar de alergare. În aceste condiţii, blocurile de start se
aşează spre marginea laterală dreaptă a culoarului, respectându-se
avansul de turnantă al culoarelor începând de la cel de-al doilea.
 METODICA PREDĂRII ALERGĂRII DE VITEZĂ

I. însuşirea
pasului alergător
accelerat
În procesul predării tehnicii (alergarea
accelerată)
alergării de viteză, ca
deprindere specifică
atletismului, se urmăreşte
corectitudinea şi eficienţa
mişcărilor concomitent cu
dezvoltarea calităţilor motrice
necesare susţinerii alergării. În predarea
tehnicii alergării
Important este ca predarea de viteză se va
respecta
tehnicii alergării de viteză să următoarea
fie precedată de etapa însuşirii succesiune:
exerciţiilor din şcoala alergării.
II. însuşirea
III. însuşirea
pasului alergător
startului de jos şi
lansat de viteză
a lansării de la
(alergarea
start.
lansată)
 ALERGAREA ACCELERATĂ - – sisteme de acţionare:

• alergare cu creşterea treptată a vitezei pe distanţa de 30 m, segmentată în trei porţiuni de câte 10 m. Pe primii 10 m se va aborda o viteză redusă,
de angrenare, în preajma a 25% din posibilităţi; pe următorii 10 m se măreşte viteza la 50% din posibilităţi; în finalul ultimilor 10 m viteza de
alergare este în jur de 75% din posibilităţi:,

viteză redusă ~ 25% viteză medie ~ 50% viteză mare ~ 75%

|_________________|__________________|________________|
10 m 10 m 10 m

• alergare cu creşteri treptate, mai mari de viteză, pe aceeaşi distanţă – 30 m, după următoarea schemă:

viteză medie 50% viteză mare 75 % viteză maximă 100%

|_________________|__________________|________________|
10 m 10 m 10 m

• alergare cu creşterea treptată a vitezei, după aceeaşi schemă pe distanţa de 60 m, segmentată în trei porţiuni de 20 m;
• alergare accelerată, fără marcaje, cu atingerea vitezei maxime după un interval de 30 – 40 – 50 – 60 m;
• alergare accelerată în turnantă, vizând intrarea şi ieşirea din turnantă.
ALERGAREA LANSATĂ DE VITEZĂ – sisteme de acţionare:

• alergare accelerată cu atingerea vitezei propuse, urmată de alergare liberă din inerţie în linie
dreaptă;

• alergare accelerată cu atingerea vitezei propuse în dreptul unui reper, urmată de menţinerea
vitezei de deplasare până la alt reper;

• alergare accelerată cu atingerea vitezei maxime şi menţinerea ei pe 10 m – 20 m – 30 m;

• alergare cu start lansat, cronometrată pe distanţe de 10, 20, 30, 40, 50 m;

• alergări cu start lansat în turnantă, vizând atât intrarea, cât şi ieşirea din turnantă.
STARTUL DE JOS ŞI LANSAREA DUPĂ START – sisteme de acţionare:

• plecări rapide din poziţii iniţiale diferite: stând şi stând depărtat prin dezechilibrare
înainte, ghemuit, fandat, aşezat, culcat facial, culcat dorsal, cu spatele la direcţia de
alergare;

• aşezare liberă în poziţia – pe locuri – fără blocuri de plecare, trecere în poziţia – gata -, cu
revenire şi reluare a comenzilor efectuând în acelaşi timp corectările necesare; acelaşi
exerciţiu folosind blocurile de start;

• starturi la comandă şi lansări de la start, după 2-3 treceri de la poziţia – pe locuri –la cea
de la – gata -;

• starturi şi lansare cu comandă;

• starturi cu pauze de timp diferite de la comanda – gata - la pocnetul pistolului pe distanţe

scurte de 5-10 m;

• starturi în turnantă, libere şi cu comandă;

• starturi sub formă de concurs.

 PREVEDERI ALE REGULAMENTULUI DE CONCURS

MĂSURAREA PISTEI:

• lungimea standard a unei piste este de 400 m;

• pista are două linii drepte şi două turnante ale căror raze vor fi egale;

• măsurătoarea este realizată la 30 cm spre exterior de marginea interioară a bordurei sau dacă nu are
bordură, la 20 cm de linia ce marchează interiorul pistei;

• pentru toate probele până la 400 m inclusiv, fiecare concurent va dispune de un culoar de alergare, cu
o lăţime de 1.22 – 1.25 cm (4 picioare), iar în sală 0.90 – 1.10 m, delimitat de linii late de 5 cm;

• pentru orice reuniune atletică internaţională, pista va trebui să poată avea opt culoare;

• înclinarea pistei în sensul alergării: max. 1:1000, lateral 1:100.

 BLOCURI DE PLECARE – caracteristici:

• să fie construite dintr-un material rigid;

• să fie fixate pe pistă, printr-un număr de cuie, care să nu strice pista

(numărul, grosimea şi lungimea cuielor de fixare, depind de natura pistei);

• în condiţiile organizate de I.A.A.F., blocurile de plecare trebuie să

fie în legătură cu un aparat pentru controlul plecărilor greşite;

• starterul poartă căşti care le vor permite să audă clar semnalul

acustic emis când aparatul detectează o plecare greşită, - timpul de reacţie
este inferior undei 100/1000 secundă.
 PLECAREA

• plecarea va fi indicată de o linie albă lată de 5 cm;

• plecarea în toate alergările se face printr-un foc al pistolului starterului;
• în toate reuniunile atletice internaţionale până la 400 m inclusiv, comenzile starterului sunt: • pe locuri – gata – focul
de pistol –( pocnetul);
• orice concurent care va pleca greşit va fi descalificat.

VITEZA VÂNTULUI:

• perioadele în timpul cărora trebuie să fie măsurată viteza vântului, cu începere de la pocnetul pistolului sunt:
• 100 m plat – la 10 sec.
• 100 mg/110 mg – la 13 sec.
• 200 mp., viteza este măsurată pe o perioadă de 10 sec., atunci când primul alergător intră în linie dreaptă;
• pentru probele de pistă, viteza vântului este măsurată cu un aparat numit anemometru, care va fi aşezat în lungul
pistei, alăturat culoarului 1, la 50 m de linia de sosire, la o înălţime de 1.22 m şi la maxim 2 m de pistă;
• anemometrul este citit în m/sec.;
• un record este omologat când viteza vântului este sub 2 m/sec.

ALERGĂRI PE CULOAR

• culoarele de alergare sunt atribuite în serii prin tragere la sorţi;

• în etapele superioare culoarele sunt ocupate conform performanţelor obţinute în calificări, primii patru performeri
aleargă pe culoarele 3, 4, 5 şi 6.