SĂRITURA ÎN LUNGIME

Tehnica săriturii în lungime

Una dintre cele mai naturale probe de atletism poate fi considerată săritura în lungime. Progresul
în această probă se datorează valorificării vitezei elanulului şi îmbunătăţirii tehnicii bătăii. Lungimea
săriturii este condiţionată de variabile precum:
- viteza de deplasare pe elan;
- viteza de desprindere;
- unghiul de desprindere;
- înălţimea centrului general de greutate în momentul desprinderii (în condiţii egale, sunt
avantajaţi săritorii cu membre inferioare lungi).
Fazele săriturii în lungime, în succesiune tehnică sunt:

- Elanul este prima fază a săriturii şi are scopul principal de a acumula viteză orizontale optime.
Aceasta reprezintă 95% din capacitatea maximă a săritorului, ajungând la 10,0-10,7 m/s. Lungimea
elanului este condiţionată de aspecte legate de particularităţi ale săritorului, precum: calităţile de forţă
şi viteză, lungimea membrelor inferioare, nivelul însuşirii tehnicii, experienţă.
Lungimea elanului este o preocupare permanentă a săritorilor, deoarece acesta trebuie să fie foarte
precis, în aşa fel încât întodeauna să-l conducă pe atlet cât mai exact la prag, la fiecare încercare. La
săritori, lungimea elanului este cuprinsă între 40-45m, ceea ce reprezintă 20-24 de paşi, iar la săritoare
lungimea elanului atinge 35-45m, ceea ce înseamnă 19-24 de paşi.
Elanul se desfăşoară sub forma unei alergări progresiv accelerate, cu trunchiul uşor înclinat şi
lucru activ al braţelor. Viteza de deplasare creşte continuu spre viteza maximă, până când săritorul
ajunge la 8-10m înaintea pragului, urmând ca el să păstreze această viteză până în momentul bătăii; pe
parcursul elanului săritorul dezvoltă o alergare în care coapsa piciorului pendulant ajunge aproape de
orizontală, după care coboară activ, determinând gamba să acţioneze cât mai rapid. Contactul cu pista
se efectuează pe pingea, cât mai aproape de proiecţia verticală a centrului general de greutate. Ultimii
trei paşi au un aspect caracteristic, determinat de lungimea lor: astfel, antepenultimul este scurt,
penultimul este lung şi ultimul este scurt (mediu). Important este ca ultimul pas să fie mai scurt decât
penultimul. Diferenţele de lungime ale celor trei paşi depind de particularităţile săritorilor, cei mai
rapizi având deosebiri mici între paşi, comparativ cu cei mai lenţi.
Redresarea corpului se încheie la penultimul pas, când trunchiul săritorului se află la aproxmativ
90, permiţând piciorului de bătaie să ia contact pe toată talpa pe prag, înaintea proiecţiei centrului
general de greutate, fapt ce favorizează efectuarea unei impulsii înainte-sus eficiente. Coborârea
centrului general de greutate are loc pe penultimul pas şi se datorează alungirii acestuia; limitele
optime se află între 5-7cm.
Eficienţa elanului este determinată în mod evident de capacitatea săritorului de a atinge viteza
optimă în apropierea pragului. Precizia elanului este un factor decisiv în prestaţia sportivă, fapt pentru
care săritorii folosesc repere pe pista de elan, tocmai pentru a avea un control mai exact asupra dozării
vitezei în timpul deplasării.

- Bătaia este cea de-a doua fază a săriturii şi este foarte scurtă, respectiv 0.12-0.13 secunde, adică
exact atât timp cât talpa se află pe prag. Este unanim recunoscut faptul că bătaia este cea mai
importantă fază a săriturii în lungime. În acest sens sarcinile acestei faze constau în obţinerea înălţării
verticale şi menţinerea vitezei orizontale.
Bătaia se poate analiza prin prisma a trei momente, respectiv:
- contactul piciorului de bătaie cu pragul;
- amortizarea şi depăşirea verticalei;
- impulsia şi avântarea activă.
În momentul aşezării pe prag, piciorul de impulsie este relativ extins din toate articulaţiile cu
unghiuri de 165-170 în articulaţia coxo-femurală şi 175-178 în articulaţia genunchiului. Proiecţia
pe sol a centrului general de gretate se află la 30-40 cm înapoia locului de contact.
Aşezarea piciorului se face activ, suplu, de sus în jos şi dinainte spre înapoi, pe toată talpa (în nici
un caz pe pingea). Unghiul de contact care se formează este de 63-68. Când piciorul de impulsie a
luat contact cu pragul, cel de avântare se află aproape de acesta, unghiul dintre coapse fiind de
aproximativ 38-40.
Amortizarea şocului de contact se realizează din articulaţia genunchiului care cedează uşor, până
la un unghi de 142-148, favorizând orientarea bătăii înainte-sus. Această îndoire a genunchiului pune
muşchii extensori într-o stare de pretensiune, care trebuie să fie maximă, când centrul general de
greutate se află deasupra piciorului de sprijin.
În acest moment:
- amortizarea este cât mai scurtă în timp, pentru ca extensia piciorului de impulsie să înceapă mai
devreme, înaintea momentului verticalei;
- timpul de bătaie este prea scurt, reduce desfăşurarea integrală a acestui moment;
- întinderea prematură a piciorului de impulsie, când corpul se află în urma punctului de sprijin,
va crea un unghi de desprindere mai mare şi un zbor mai înalt, dar va scădea viteza orizontală şi
mişcarea de translaţie se va diminua.
Impulsia şi avântarea - constă în extinderea relativ simultană în articulaţiile genunchiului şi
coxofemurală, fiind finalizată de articulaţia gleznei. Concomitent coapsa piciorului oscilant şi braţul
opus sunt orientate energic înainte-sus, în timp ce braţul din partea piciorului de avântare are rol de
echilibrare.
Piciorul de impulsie se întinde pe măsura avansării centrului general de greutate, talpa se rulează
spre vârf şi va părăsi pragul printr-o impulsie energică, centrul general de greutate aflându-se în faţă la
aproximativ 30-40 cm.
În acest moment:
- piciorul de impulsie este extins perfect din toate articulaţiile, bazinul este avântat spre înainte
sus, trunchiul este vertical sau înclinat înainte cu 3-5;
- coapsa piciorului oscilant şi braţul opus se află în punctul maxim de avântare;
- braţele sunt trase sus spre orizontală, cu coatele uşor depărtate, fapt ce favorizează ridicarea
umerilor şi echilibrarea corpului;
- unghiul de bătaie cuprins între 73-76;
- unghiul dintre coapse este cuprins între 100-114.
- forţă de desprindere este aplicată central (coincide cu centrul general de greutate), fapt ce
determină o bătaia eficientă. Aplicarea forţei de desprindere înapoia centrului de greutate determină
formarea rotaţiilor reale, spre înainte, fapt ce impune săritorului coborârea forţată a unui picior, pentru
a evita căderea sa înainte.
În momentul în care piciorul de bătaie părăseşte pragul, mişcarea de avântare a celorlalte
segmente se opreşte brusc.

- Zborul durează din momentul desprinderii piciorului de bătaie de pe prag, până la reluarea
contactului cu solul.
În timpul zborului săritorul efectuează o serie de mişcări, care au scopul în scopul menţinerii
echilibrului corpului şi pregătirea aterizării. Aceste mişcări trebuie se caracterizează prin amplitudine,
supleţe şi coordonare.
Procedeul utilizat se diferenţiază în funcţie de experienţa subiecţilor. Pentru începătorii se
recomandă procedeul cu ghemuire şi 1 ½ paşi în zbor, deoarece este cel mai simplu şi accesibil zbor şi
asigură baza de învăţare pentru procedee mai evoluate, datorită faptului că asigură efectuarea bătăii
corecte cu impulsie completă şi avântarea activă a celorlalte segmente.

Zborul este faza care diferenţiază procedeele tehnice ale săriturii în lungime, respectiv:

Nr. Zborul Săritura

crt.
1 Grupat Săritură în lungime cu ghemuire
2 Extins ăritura în lungime întinsă
3 Cu paşi Săritura în lungime cu 1 ½;2 ½; 3 ½
 paşi
4 Combinat Săritură în lungime cu paşi şi extensie
Procedee tehnice ale săriturii în lungime

▪ Săritura în lungime cu ghemuire este recomandată şcolarilor mici sau celor care se iniţiază în
atletism, începătorilor.
Săritura se efectuează mai ales în cadrul bateriei de exerciţii din şcoala săriturii. Zborul
debutează cu gruparea rapidă a genunchilor spre înainte sus şi menţinerea lor în această poziţie, până
în apropierea momentului aterizării.
La aterizare picioarele coboară spre sol, cu întinderea lor, pentru valorificarea maximă a
zborului.

Săritura în lungime cu ghemuire

▪ Săritura în lungime întinsă sau cu extensie este un procedeu mai elaborat decât precedentul,
care presupune participarea mai activă a practicantului, având în vedere faptul că în timpul zborului,
corpul îşi schimbă poziţia printr-o mişcare mai puţin obişnuită, poziţie de extensie la nivelul marilor
articulaţii.
Din inerţia forţei de desprindere, săritorul se află în partea ascendentă a zborului, cu piciorul de
avântare înainte îndoit, în poziţia de pas sărit.
În partea descendentă a zborului piciorul de avântare coboară şi se întinde, lângă piciorul de
bătaie, care s-a păstrat întins înapoi încă din momentul desprinderii.
Coborârea piciorului de avântare are ca efect proiectarea bazinului înainte, printr-o mişcare de
extensie din articulaţia şoldului, cu gambele flectate şi călcâiele spre înapoi.
Ulterior picioarele sunt aduse înainte, coapsele ridicate, urmând extensia gambelor, în vederea
aterizării.

Săritura în lungime cu extensie

▪ Săritura în lungime cu 1 ½ paşi în zbor este uşor de practicat de către începători, avansaţi şi
elevi din clasele gimnaziale.
Pregătirea fazei de bătaie, aduce o pierdere mai mică de viteză orizontală şi asigură o desprindere
mai lină.
După desprindere săritorul se află în poziţie de pas sărit, în care piciorul de bătaie este menţinut
înapoi, prin extensie din articulaţia şoldului, iar piciorul de avântare este îndoit, cu coapsa la
orizontală, formând unghi de 90° în articulaţia genunchiului.
În prima parte a zborului, trunchiul se află pe verticală, iar în partea a doua trece în uşoară
extensie
Depărtarea dintre coapse formează un unghi de 100-120°care se menţine cât mai mult posibil.
Lucrul braţelor se desfăşoară coordonat cu cel al picioarelor. Braţul opus piciorului de avântare se află
ridicat în dreptul privirii. Pentru a realiza o aterizare cât mai eficientă, braţele coboară rapid spre
înapoi, concomitent cu extinderea gambelor în vederea pregătirii aterizării.
La contactul cu solul, membrele inferioare, cu tălpile în flexie dorsală se îndoaie, iar trunchiul se
apleacă înainte pe coapse. Tălpile săritorului trebuie să atingă nisipul, în punctul în care prelungirea
tangentei la traiectoria centrului de greutate, trece prin planul suprafeţei de aterizare.

Săritura în lungime cu 1 ½ paşi în zbor

▪ Săritura în lungime cu 2 ½ paşi în zbor presupune o tehnică mai elaborată decât cele anterior
prezentate şi se diferenţiază prin numărul de paşi executaţi de săritor în timpul zborului.
După efectuarea bătăii, bătăii piciorul de avântare urcă rapid până la orizontală, apoi pendulează
înapoi jos, în timp ce piciorul de bataie pendulează înainte cu genunchiul îndoit. Pendulările descrise
sunt rotaţii compensatorii, care realizează echilibrul general al corpului. În acelaşi timp braţele, aflate
de asemenea în acţiune compensatorie, pendulează alternativ cu membrele inferioare, consolidând
echlilibrul general. În faza descendentă a zborului, săritorul aduce înainte piciorul dinapoi şi îl alătură
celui dinainte, ridicând genunchi spre orizontală. În finalul porţiunii descendente a zborului, gambele
sunt extinse energic înainte pentru a valorifica la maximum traiectoria de zbor. Braţele participă la
efortul de aterizare, efectuând o acţiune de pendulare spre înainte.
Aterizarea trebuie să evite căderea săritorului înapoi, prin aplecarea trunchiului cu braţele
înainte. Pentru un zbor cât mai lung, călcâiele iau contact cu nisipul, în aşa fel, încât să fie înaintea
proiecţiei verticale a centrului de greutate, dar nu exagerat de înclinat.
Avantajele utilizării procedeului cu paşi în zbor constau în:
- continuarea acţiunii membrelor inferioare, prin paşii de alergare în zbor;
- consolidarea echilibrului general, prin rotaţiile compensatorii efectuate de membrele inferioare,
coordonate cu membrele superioare
- valorifică acţiunea piciorului de bătaie, prin avântarea energică a piciorului liber spre înainte.

Săritura în lungime cu 2 ½ paşi în zbor

Prevederile regulamentului de concurs

Concursurile se desfăşoară condiţii materiale standard, în care pista de elan are lungimea minimă
de 40m şi maxim de 45m, iar lăţimea de 1,22-1,25m fiind marcată de două benzi late de 5cm.
Zona de aterizare, respectiv groapa cu nisip (Figura 5.9.) are o lăţime minimă de 2,75m şi maximă
de 3,00m fiind aşezată cu ax longitudinal, în prelungirea pistei de elan. Groapa de aterizare este
umplută cu nisip fin şi umed, a cărui suprafaţă este la acelaşi nivel cu pragul de bătaie.

Sectorul de aterizare pentru săritura în lungime

Bătaia se efectuează la pragul de bătaie (Figura 5.10.) construit din lemn, la nivelul pistei de elan,
lung de 1,21-1,22 m şi lat de 20 cm, plasat la o distanţă de cel puţin 10m faţă de extremitatea zonei de
aterizare; marginea pragului dinspre groapa cu nisip, numită linia de bătaie se continuă cu pragul
pentru plastilină lat de 10cm şi lung de 1,21-1,22m ridicat faţă de nivelul pragului de lemn, la o
înălţime de 7mm, sub un unghi 30º, în direcţia alergării.

Pragul de bătaie

Ordinea desfăşurării săriturilor în concurs este trasă la sorţi, fiecare atlet având dreptul la trei
sărituri. Acestea se măsoară de la urma faţă de prag, cea mai apropiată lăsată de orice parte a corpului
(cota “0” a ruletei), perpendicular până la linia de bătaie a pragului.

Măsurarea lungimii săriturii

Clasamentul se efectuează în ordinea descrescătoare a performanţelor obţinute; în caz de egalitate,

se ia în considerare următoarea performanţă ca valoare; primii opt săritori, în ordinea performanţelor
au dreptul la trei încercări suplimentare.
Se consideră o greşită o încercare a unui săritor, dacă acesta:
- depăşeşte linia de bătaie;
- atinge solul dincolo de linia pragului, înainte de zona de aterizare, cu orice parte a corpului;
- efectuează bătaia de o parte sau alta a extremităţilor laterale ale pragului de bătaie, fie în faţa sau
în spatele liniei de bătaie prelungită;
- în aterizare atinge solul în afara zonei de aterizare, mai aproape de linia de bătaie, decât urma
cea mai aproape rămasă în nisip.
 Figura 5.12. Săritură nereuşită
(ultima urmă - mai aproape de prag - în afara zonei de aterizare)
- părăseşte zona de aterizare, iar primul său contact cu solul la exteriorul zonei este mai aproape
de linia de bătaie, decât decât semnul cel mai aproape făcut în nisip;
- depăşeşte timpul acordat pentru efectuarea unei săriturii, respectiv 1 minut.