UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI, ROMÂNIA

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE UMANISTE, ECONOMICE ȘI

INGINEREȘTI
SPECIALITATEA: EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT
Tema: Tehnica si metodica învatarii sariturilor

Coordonator științific: Carp Ivam

A elaborat: Coadă Maxim

Chișinău 2022
III.1. Tehnica si metodica învatarii sariturilor

Sariturile reprezinta probe atletice cu un înalt grad de spectaculozitate, ce au cunoscut

de-a lungul timpului multiple modificari ale tehnicii sau procedeului folosit în obtinerea
performantei. În esenta, în probele de sarituri se urmareste realizarea unei traiectorii în aer a
C.G.C. cât mai lunga la saritura în lungime sau cât mai înalta la saritura în înaltime. Pentru
realizarea acestui scop se coreleaza toate fortele interne si externe ce intra în angrenaj. Sarcina
saritorului este de a transforma energia cinetica orizontala (elanul) într-o traiectorie parabolica a
C.G.G. Prin natura miscarilor, sariturile sunt actiuni aciclice. Sariturile atletice sub diferitele
forme se compun din urmatoarele faze:

- elanul;

- bataia - desprinderea;

- zborul;

- aterizarea.

Se remarca raportul de interdependenta între toate fazele întâlnite în sarituri. Faza de

bataie - desprindere este cea mai importanta în toate probele de sarituri; pe când celelalte faze au
pondere diferita în functie de tipul de saritura.

Se întâlnesc si anumite particularitati în proba de sarituri - triplusat - unde se întâlnesc

mai multe batai (3), mai multe zboruri (3), mai multe aterizari (3) în timpul aceleiasi sarituri, iar
la proba de saritura cu prajina se observa ca în timpul zborului se mentine contactul cu solul
prin intermediul prajinei.

III.1.1. Tehnica si metodica învatarii sariturii în lungime

În ansamblu aceasta proba acumuleaza relatia de viteza - forta prin faptul ca este nevoie
de o anumita forta care sa transforme viteza orizontala într-o actiune ascensionala astfel ca
C.G.G. sa efectueze pe o traiectorie data o miscare cât mai lunga. Fazele sariturii în lungime
sunt:

a) Elanul- ce reprezinta o alergare de viteza uniform accelerata. Pe parcursul elanului

ritmul pasilor este constant, la fel si lungimea lor. Face exceptie ultima portiune de 1
- 3 pasi unde se remarca o lungire si apoi o scurtare a pasilor, precum si o accelerare
a ritmului pasilor.

În timpul elanului impulsia este ceva mai energica fata de alergarea de viteza, coapsa
piciorului pendulant se ridica mai mult (aproape de nivelul orizontalei), trunchiul saritorului este
aproape de verticala, lucrul bratelor este mult mai energic. Lungimea elanului difera de la
sportiv la sportiv, dar de regula se mentine în jurul a 45 metri pentru atletii de mare performanta
sau în jurul a 20 - 22 pasi de alergare. Elanul se caracterizeaza printr-o constanta atât în
lungimea pasilor cât si prin viteza de deplasare specific fiecarui sportiv. Referitor la ritmul
ultimilor pasi la nivelul începatorilor se recomanda ca penultimul pas sa fie mai lung si ultimul
mai scurt. La nivelul atletilor de performanta se obisnuieste ca ultimii 6 pasi sa fie controlati si
din acestia primii trei sunt în ordine crescatoare, urmeaza pasul 4 care este mai scurt (cu ≈ 10
cm), pasul 5 mai lung cu ≈ 10 cm fata de primii 3 pasi si ultimul pas al 6 foarte scurt ≈ cu 30 cm
fata de penultimul pas.

Fig.14.

b) Bataia si desprinderea - reprezinta cel mai important moment al sariturii. Aici are loc
actiunea de trcere de la miscarea ciclica orizontala la cea aciclica a sariturii. Din
punct de vedere fizic unghiul ideal de desprindere este de 45º dar în practica acesta
este imposibil. În functie de viteza desfasurata pe elan, în functie de forta de
transformare a acestei viteze în forta ascensionala se întâlnesc unghiuri de
desprindere cuprinse între 22 - 28 grade.

Actiunea de bataie - desprindere dureaza dupa masuratorile efectuate de specialisti între

0,10 - 0,13 secunde, deci este foarte scurta si totusi se pot afla unele momente descompuse:

- asezarea piciorului de bataie - este o miscare de sus în jos si dinspre înainte spre înapoi
cu contact pe toata talpa. Unghiul de contact între sol si gamba este de 63 - 68º (figura
15);

- faza de presiune (amortizare) se caracterizeaza prin trecerea C.G.G. din înapoia

punctului de sprijin la nivelul verticalei si apoi în fata. În acest moment piciorul de
bataie se îndoaie cu aproximativ 35º pentru a "primi" greutatea corpului si a trece la
pozitia de explozie spre înainte si în sus. Aceasta actiune este corelata cu cea a
piciorului pendulant si se face dupa ce acesta a depasit momentul verticalei piciorului
de sprijin;

- extensia de desprindere, se produce prin extensia completa a corpului pâna în vârful

picioarelor. Aceasta miscare este ajutata de avântarea piciorului pendulant si de
actiunea bratelor.
 Fig.15.

c) Zborul- dupa desprindere C.G.G. se înscrie pe o traiectorie parabolica în aer. Pozitia

trunchiului este dreapta in fata axei verticalei .Unghiul dintre trunchi si coapsa este
de ~ 80 iar unghiul dintre coapsa piciorului de avintare si cea a piciorului de
impulsie este de 135-145.Bratul opus piciorului de avintare este indoit si ridicat la
nivelul umerilor cu un unghi de 100 120 * fata de trunchi. În timpul zborului nu se
pot face modificari ale traiectoriei de zbor în schimb se urmareste pregatirea
urmatoarei faze. Astfel, miscarile efectuate de sportivi contribuie la mentinerea
echilibrului corpului în raport cu centrul de greutate, iar pe de alta parte se cauta
gasirea celei mai bune pozitii în vederea pregatirii aterizarii. Aceste actiuni sunt
executate de picioare si brate. În functie de lungimea sariturii sunt necesare mai
multe miscari ale bratelor si picioarelor de unde apar termenele:

- saritura în lungime cu 1 1/2 pasi în aer (sarituri de 4- 5 m);

- 2 1/2 pasi în aer (sarituri de 6 - 7 m);

- 3 1/2 pasi în aer (sarituri de 7 - 8 m);

- 3 1/2 pasi în aer + extensie (sarituri de peste 8 m).

Având în vedere lungimea sariturilor observam ca cea mai des folosita este saritura cu
1,1/2 pasi în aer în scoala si cea cu 2 1/2 pasi în aer la nivel de performanta a juniorilor (figura
16).

Fig.16.

d) Aterizarea - este faza ce urmeaza dupa terminarea zborului. Cea mai buna aterizare
este obtinuta dupa un zbor care permite o miscare înainte a coapselor, urmata de
ridicarea genunchilor si gambei si o înaintare a trunchiului.Dupa ce sportivul atinge
traiectoria maxima a zborului,executa o miscare de aducere a piciorului de bataie
alaturi de piciorul de avintare.Corpul incepe sa se aplece in fata in asa fel ca unghiul
dintre trunchi si coapse se micsoreaza tot mai mult cu cit se apropie mai mult de
sol.Gambele executa o pendulare inainte. Toate acestea vor realiza un contact cu
 solul (nisipul) cât mai aproape de punctul de impact al traiectoriei C.G.G. si
realizarea unei sarituri cât mai lungi (figura 17).

Fig.17.

Din figura 17 se poate observa ca în situatia în care din lipsa fortei necesara mentinerii
picioarelor sus sau din cauza unei grupari prea rapide aterizarea are loc mult înaintea punctului
traiectoriei C.G.G. se produce o reactie a solului (nisipului) de propulsie înainte dupa aterizare
(A). În schimb, daca sportivul în dorinta de a lungi saritura peste limitele traiectoriei trece de
acest punct, se produce o reactie a solului inversa combinata cu forta gravitationala ce determina
caderea înapoi a sportivului.

III.2. Metodica învatarii sariturii în lungime cu 1 1/2 pasi în aer si 2 1/2 pasi în aer

În procesul de învatare -perfectionare la saritura în lungime se disting doua aspecte.

Primul este cel legat de învatarea tehnicii mecanismului de baza, iar al doilea se refera la
dezvoltarea calitatilor motrice necesare realizarii sarcinilor cerute de tehnica. Dobândirea unei
tehnici bune cere o perfecta pregatire fizica.

În procesul de învatare -perfectionare a tehnicii sariturii în lungime se vor avea în vedere

urmatoarele:

- învatarea se începe cu faza cea mai importanta care este bataia - desprinderea;

- învatarea efectuarii bataii în viteza tot mai mare;

- gasirea unei relatii optime între elan si bataie - desprindere;

- asigurarea unei pozitii corecte a corpului în vederea realizarii unei aterizari bune.

III.2.1. Pentru învatarea si perfectionarea sariturii în lungime cu 1 1/2 pasi în aer actiunea
metodica este urmatoarea:
 a) bataia - desprinderea:

- scoala sariturii - pas saltat, pas sarit, combinatii;

- sarituri pe obstacole;

- sarituri de pe obstacole;

- sarituri peste diferite obstacole mici.

Se lucreaza global în diferite formatiuni pe un teren plat:

- pas saltat pe piciorul de bataie;

- pas saltat pe piciorul de bataie dupa o alergare de 3 pasi, de 5 pasi;

- pas saltat precedat de o alergare de 3 - 5 pasi cu atingerea cu coapsa a unui obiect usor.
Acesta se va înalta si departa progresiv;

- pas sarit pe piciorul de bataie dupa o alergare de 3 - 5 pasi;

- diferite jocuri si stafete în care este solicitata desprinderea de pe un picior.

Se trece la groapa de sarituri în lungime unde se vor repeta toate exercitiile anterioare cu
accent pe o mai lunga desprindere.

- elan de 3, 5, 7 pasi bataie desprindere în pas saltat cu actiunea de a balansa

gamba mult în fata în momentul începerii coborârii pe traiectorie;

- cu elan de 3, 5, 7 pasi bataie libera si aterizare pe piciorul de avântare (pas sarit)

cu continuarea mersului. Se va urmari tinerea mai prelungita a coapsei
piciorului de avântare ridicata;

- cu elan de 3, 5, 7 pasi bataie libera si aterizare în pozitia "fandat", accentul se

va pune pe avântarea bazinului înainte;

- cu elan de 7, 9, 11 pasi cu bataie libera se vor executa sarituri cu accent pe

avântarea coapsei piciorului din fata în acelasi timp avântarea bratelor fiind
de mare ajutor.

Din punct de vedere metodic se urmareste ca bataia sa fie corect facuta, contactul cu
solul sa se faca pe toata talpa iar rularea sa fie rapida. În momentul cresterii vitezei de deplasare
sa nu se treaca peste momentul desprinderii.

b) elanul- a doua faza ca importanta, se învata înca de la început având în vedere ca nu

se pot face desprinderi lungi fara o forma de alergare. Pentru aceasta se vor efectua
 alergari pe 20 -30 de metri cu accent pe cresterea progresiva în viteza, de ridicarea
coapselor pâna la nivelul orizontalei si, totodata, trunchiul sa se afle înaintea
proiectiei verticalei ce trece prin punctul de sprijin cu solul.

- alergari uniforme accelerate cu sarcina de a pune piciorul pe anumite semne

(cercuri, linii) trasate pe sol fara a privi la aceste semne;

- alergare de 7, 9, 11 pasi cu accent pe raportul ultimilor doi pasi, penultimul mai

lung si ultimul scurt. Se pot face si semne pentru ultimii doi pasi;

- alergare pe elan de 9, 11, 13, 15 pasi cu bataie si desprindere la început cu

viteza moderata apoi viteza de deplasare creste la fiecare executie;

- alergare pe elan de 13 - 15 pasi cu urmarirea constantei alergarii (subiectii vor

calca pe creta sau talc si astfel amprentele pasilor se vor marca pe sol)
executând de mai multe ori aceeasi alergare pe aceeasi distanta;

- alergare pe elan de 13 - 15 pasi cu viteza maxima finalizata cu bataie si

desprindere la groapa de nisip, dupa care se continua alergarea.

c) aterizarea - se folosesc urmatorii pasi metodici:

- desprinderi de pe doua picioare cu aterizare. Dupa ce se fac câteva executii se

vor trasa semne pe nisip ce trebuie depasite;

- desprinderi de pe un picior (cel de bataie) si efectuarea aterizarii. Se vor da

sarcini de a depasi limite tot mai mari;

- desprinderi de pe loc de pe un picior (cel de bataie) de pe un obiect mai înalt

(capac lada, capac special pentru sarituri) si aterizare pe ambele picioare;

- desprinderi dupa 1 - 3 pasi de alergare cu accent pe lucrul picioarelor pentru

aterizare. Se va lucra cu desprinderea de pe un plan mai înalt pentru a avea
timp sa pregateasca aterizarea.

d) zborul- actiunea ce se executa în timpul zborului nu se poate face fara un elan si o

bataie desprindere buna. Elementele ce trebuie facute în timpul zborului sunt simple:

- mentinerea coapsei piciorului de avântare cât mai mult în sus;

- ducerea piciorului de impulsie (bataie) lânga celalalt si pregatirea aterizarii;

- actiunea bratelor de avântare si apoi de echilibru al corpului.

Toate acestea se vor efectua în timpul sariturii.

 Pentru a perfectiona saritura în lungime cu 1 1/2 pasi în aer am selectionat urmatoarele
exercitii:

- bataie desprindere dupa un elan de 5 - 7 pasi peste un obstacol asezat în asa fel
ca unghiul de desprindere sa se apropie de cel real;

- elan de 5, 7, 9 pasi bataie - desprindere cu atingerea unui obiect atârnat. Se va

urmari avântarea piciorului, a bazinului si a bratului;

- cu elan de 7, 9, 11 pasi bataie desprindere de pe un plan mai înalt (banca, capac

lada) cu accent pe trecerea peste obstacole ce determina un unghi corect de
desprindere si o zona de aterizare;

- se va stabili un elan etalonat (ca numar de pasi) cu un loc stabilit de plecare în

elan si un loc stabilit pentru bataie;

- se vor stabili vitezele optime pe elan;

- se va exersa ritmul pasilor (ultimii 2-3).

III.2.2. Învatarea si perfectionarea sariturii în lungime cu 2 1/2 pasi în aer.

Dupa însusirea tehnicii sariturii în lungime cu 1 1/2 pasi în aer elementele componente au fost
însusite si pentru aceasta saritura de aceea metodica învatarii se va adresa numai momentului de
zbor, moment în care se executa cei 2 1/2 pasi în aer.

Succesiunea exercitiilor:

- din mers imitarea miscarilor de pasi în aer cu accent pe amplitudinea miscarilor în

special, cele din articulatia soldului;

- din sprijin pe umerii a doi parteneri efectuarea miscarii picioarelor în zbor;

- din atârnat la bara fixa sau inele etc. se vor imita miscarile de pasire în aer.

Toate miscarile trebuie sa fie cât mai ample.

- desprinderi de pe un plan înalt aflat la marginea gropii si executarea miscarii

picioarelor;

- saritura în lungime integrala cu bataia pe un plan înclinat sau plan înaltat pentru
ca zborul sa fie mai lung si timpul necesar efectuarii miscarilor sa fie
suficient;

- sarituri cu elan normal cu accent pe amplitudinea si pastrarea echilibrului

tunchiului prin executarea pasilor în aer;
 - exersarea globala sub forma de concurs.

III.3. Tehnica probei de triplusalt si metodica învatarii

Saritura reprezinta o succesiune de combinatii de pasi saltati si pasi sariti cu aterizare în

groapa de nisip. Aceasta proba necesita o pregatire fizica puternica, în conditiile în care
articulatiile au fost întarite, consolidate, la o vârsta mai mare (17 - 18 ani).

Din punct de vedere tehnic proba se compune din:

- elan;

- bataie desprindere zbor;

- aterizare pe piciorul de bataie; bataie desprindere de pe acest picior;

- zbor;

- aterizare pe celalalt picior urmata de bataie desprindere;

- zbor;

- aterizare în groapa de nisip.

În principiu, în timpul celor trei batai - desprinderi si doua aterizari se încearca

mentinerea vitezei acumulata pe elan pentru a realiza saritura cât mai lunga.

III.3.1. Tehnica probei de triplusalt

a) Elanul consta într-o alergare de viteza uniform accelerata cu un ritm al pasilor

constant din punct de vedere al lungimii lor.

Elanul este asemanator cu cel de la saritura în lungime fara a atinge o viteza asa de mare
ca în aceasta proba, iar pregatirea pentru prima bataie desprindere nu este asa de puternica.

b) Bataia - desprinderea - în numar de trei - se efectueaza de pe ambele picioare,

succesiv (S, S, D sau D, D, S).

Contactul se face pe toata talpa cu un usor accent pe calcâi, o tractiune puternica dinspre
înainte spre înapoi si de sus în jos, realizându-se astfel un contact sub saritor. În prima faza a
contactului cu solul se produce o cedare din articulatia genunchiului si soldului, iar dupa
trecerea peste verticala a corpului se produce o extensie puternica cu o desprindere în unghi mai
mic (aproximativ 14 - 18º la prima desprindere si 15 - 20º la a doua si a treia desprindere).
 c) Aterizarile ce au loc dupa primul pas (saltat) si dupa al doilea pas (sarit) se aseamana
cu o aterizare din pasul de alergare, dupa sistemul cedare- învingere, dar aici socul
este mult mai puternic iar faza de cedare -învingere solicita mult mai mult
articulatiile de la nivelul gleznei si genunchiului. Actiunea se aseamana cu cea de al
saritura în lungime pentru ultimul pas.

Ultima aterizare are aceleasi caracteristici cu cea de la saritura în lungime.

Din punct de vedere tehnic în saritura triplusalt înaltimea zborurilor sau lungimea
saritorilor dupa prima sau a doua desprindere, nu trebuie sa duca la micsorarea vitezei de
deplasare. Daca prima desprindere este înalta sau lunga nu mai permite o amortizare si
desprindere suficienta la al doilea pas si o pierdere a vitezei. Daca al doilea pas este prea înalt
sau prea lung nu mai este posibila desprinderea buna pentru ultima saritura. De aceea se
recomanda ca repartizarea sariturilor sa fie cât mai apropiate ca lungime, în special pasul saltat
cu pasul sarit (prima si a doua saritura).

III.3.2. Metodica învatarii sariturii triplusalt

Învatarea tehnicii sariturii triplusalt trebuie sa se faca dupa învatarea si perfectionarea la

un nivel corespunzator a alergarii de viteza si a sariturii în lungime cu elan. Ca elemente de
baza, pe lânga acestea, se vor folosi plurisalturile.

Având în vedere ca metodica predarii de la saritura în lungime este cunoscuta, elemente

de baza, alergarea de viteza, pasul saltat, pasul sarit sunt cunoscute, vom urmari adaptarea lor la
specificul probei:

- pasul saltat efectuat succesiv prin ducerea genunchiului la piept (a piciorului de bataie)
(S, S, S sau D, D, D);

- pas saltat cu ridicarea genunchiului piciorului de bataie încercând sa fie cât mai lung si
sa fie agatata pista;

- pas saltat cu trecerea peste diferite obstacole (mingi, bastoane);

- efectuarea pasului saltat cât mai mult spre înainte si mai putin spre în sus;

- efectuarea a doi pasi saltati legati de un pas sarit se va efectua si cu trecere peste semn,
obstacole;

- cu elan de 3 - 5 pasi, efectuarea a doi pasi saltati cu caracteristicile descrise mai sus;

- cu elan de 3 - 5 pasi efectuarea a doua pistonari pe piciorul de bataie legate de un pas

sarit;

- cu elan de 3 - 5 pasi legarea celor doi pasi saltati cu un pas sarit;

 - cu elan de 5 - 7 pasi saritura în lungime cu bataie pe piciorul slab;

- cu elan de 5 - 7 pasi se face un pas sarit urmat de saritura în lungime;

- cu elan de 5, 7, 9 pasi executarea sariturii globale pe niste semne trasate pe sol prin
care se marcheaza lungimea pasilor din saritura;

- cu elan de 5, 7, 9 pasi executarea sariturii globale cu viteza marita mentinând semnele

trasate pe sol.

Activitatea de perfectionare a sariturii triplusalt se orienteaza spre:

- deprinderea de asezare în bataie prin "agatarea" solului;

- pe realizarea unui raport optim între primii doi pasi ai sariturii;

- pe asigurarea unui zbor echilibrat pentru a realiza pregatirea urmatoarei batai.

În procesul de perfectionare se vor folosi elementele ce compun saritura, separat, se vor

perfectiona atât din punct de vedere tehnic cât si fizic. De asemenea, efectuarea sariturii globale
cu urmarirea tuturor aspectelor ce apar - viteza de elan + bataia desprinderea - zborurile si
aterizarile succesive.

Elementul de baza ce trebuie însusit este executia ritmica, adica o egalizare a pasilor atât
ca spatiu cât si ca timp de executie pe fondul unei viteze tot mai mari.

III.4.Tehnica si metodica învatarii sariturii în înaltime

Asa cum marea majoritate a probelor atletice a cunoscut o permanenta perfectionare,

adoptare la materiale noi, tehnici noi si saritura in inaltime a parcurs mai multe etape precum de
la cea de pasire peste stacheta la cea de rostogolire ventrala, apoi cea de rasturnare dorsala.
Indiferent de procedeul folosit scopul în saritura în înaltime este acela de a duce cât mai sus
C.G.G. al corpului si trecerea tuturor segmentelor peste stacheta.

În toate procedeele se întâlnesc urmatoarele faze în desfasurare succesiva:

- elanul;

- bataia - desprinderea;

- zborul;

- aterizarea.

Din punct de vedere tehnic elanurile sunt diferite:

 - rectilinii sau curbilinii, bataile- desprinderile sunt ascensionale, zborurile sunt fie cu
fata si pieptul spre stacheta, fie cu ceafa si spatele spre stacheta. Aterizarea, de asemenea, se
face pe un picior sau pe spate. Toate acestea vor fi descrise specific fiecarui procedeu.

Trebuie mentionat ca în cazul sariturii cu rostogolire ventrala si cea a rasturnarii dorsale

valoarea performantei nu difera prea mult. În schimb se poate observa ca numarul sportivilor ce
practica primul procedeu este tot mai mic în ultimul timp. Aceasta se datoreaza în primul rând
faptului ca pentru a face o saritura cu rasturnare dorsala timpul de învatare este mult mai scurt,
si pe de alta parte viteza imprimata pe elan în acest procedeu este mai mare, ceea ce contribuie
la valoarea performantei sariturii.

Se poate afirma ca în proba de saritura în înaltime tehnica conditioneaza în mare masura

performanta. De aceea învatarea, perfectionarea tehnicii este un proces îndelungat care se
desfasoara la toate nivelele dezvoltarii. Din punct de vedere tehnic legarea elanului de bataie -
desprindere este punctul "cheie" în atingerea unor performante maxime.

III.4.1. În continuare vom analiza tehnic saritura în înaltime

III.4.1. a) cu forfecare. Elanul este rectiliniu în unghi de 23 - 32º fata de planul stachetei.
Ultimii doi pasi sunt mai rapizi si variaza ca lungime. Bataia se face pe piciorul departat de
stacheta la distanta de 50- 70 cm de stacheta. Piciorul apropiat de stacheta executa o miscare de
avântare înainte sus cu trecerea lui peste stacheta. Piciorul de bataie (impulsie) dupa desprindere
executa o miscare de ridicare spre în sus si înainte cu trecere peste stacheta. Bratele executa
concomitent o miscare spre în sus si înainte. Piciorul de atac dupa ce trece de stacheta executa o
coborâre si ia contactul cu solul efectuând o amortizare din articulatia genunchiului si soldului.

III.4.1. b) cu rostogolire ventrala- ce cuprinde un elan rectiliniu de 9 - 13 pasi etalonati ce se

face sub un unghi de 25 - 40º fata de planul stachetei. Elanul cuprinde o prima faza de
accelerare dupa care urmeaza pasi de pregatire a bataii. În faza de accelerare se alearga cu pasi
usor înalti, pe pingea iar pe parcurs alergarea devine mai plata (centrul de greutate are o
traiectorie cât mai plata. În ultimii trei pasi se încearca mentinerea vitezei, se coboara C.G.G. si
realizarea unei pozitii optime de desprindere. Ritmul ultimilor 3 pasi: al treilea mai scurt, al
doilea mai lung iar ultimul mai scurt. Pozitia cea mai coborâta a C.G.G. se obtine în faza de
sprijin vertical a ultimului pas (fig. 18). Aceasta miscare specifica a piciorului de impulsie
(genunchiul se împinge înainte în jos) are ca rol aducerea bazinului în fata depasind planul
umerilor. Piciorul de bataie se aseaza pe calcâi, bratele paralele la spate.
 Fig. 18.

Bataia presupune transferul vitezei orizontale în viteza ascensionala. Unghiul de

desprindere este de 60 - 65º. Imediat dupa asezarea calcâiului, piciorul de impulsie se îndoaie
din genunchi si este tras înainte în asa fel ca saritorul sa ajunga cât mai repede pe toata talpa.
Urmeaza o faza de accelerare în care piciorul de atac se apropie de piciorul de sprijin, îl
depaseste si executa o miscare de extensie puternica. Bratele executa o miscare de avântare
dinspre înapoi spre înainte sus. Imediat începe extensia piciorului de bataie. În momentul
desprinderii bratele si piciorul de atac trebuie sa fi atins punctul maxim, piciorul de impulsie
este extins din toate articulatiile. Proiectia umarului din partea piciorului de atac trebuie sa cada
pe punctul de sprijin al piciorului de bataie.

În faza finala a desprinderii se produce o usoara rotare în jurul axei longitudinale a

corpului (fig.19).
 Fig.19.

Zborul presupune o actiune ascendenta în care au loc diferite miscari pentru ridicarea
C.G.G. la cel mai înalt punct si pregatirea pentru trecerea peste stacheta. Se accelereaza
miscarea de rotare a trunchiului în asa fel ca saritorul sa ajunga cu toata partea frontala a
corpului spre stacheta. Piciorul de atac dupa ce termina miscarea ascensionala se întinde în
directie paralela cu stacheta si peste stacheta. Laba piciorului de atac executa o miscare de
învaluire a stachetei. Se mareste unghiul dintre corp si piciorul de atac, corpul saritorului este
adus paralel cu stacheta, cu fata la stacheta, C.G.G. a ajuns la punctul maxim si este trecut
dincolo de stacheta. Bratul departat de stacheta executa, de asemenea, o miscare de învaluire
accelerând rotarea trunchiului în axa longitudinala. Piciorul de atac începe sa coboare, la fel si
bratul departat de stacheta favorizând ridicarea si trecerea peste stacheta a segmentelor ramase
în urma (picior de bataie, bratul apropiat). Bazinul si piciorul de bataie, mult flexat din sold si
din genunchi (deschidere de 90º si unghi de 90º) pe fondul rotatiei reale executa miscare activa
de rasucire spre exterior si o deschidere mai ampla pentru a reusi sa eschiveze atingerea
stachetei. Dupa trecerea stachetei se încearca oprirea rotatiei corpului pentru a reusi o aterizare
în acelasi timp pe piciorul de atac si pe bratul de aceeasi parte a piciorului de atac.

Aterizarea este faza în care sportivul ia contact cu suprafata de aterizare (nisip, calup de
burete) si prin miscari de amortizare se reduce socul si, de asemenea, accidentarea. Dupa luarea
contactului cu suprafata de aterizat, cu piciorul de atac si bratul de aceeasi parte se executa o
îndoire din cot si genunchi si apoi o rulare laterala pe spate.

III.4.1. c) Cu rasturnare dorsala- este un procedeu accesibil atât pentru sportivi cât si pentru
copii în cazul în care dispunem de sectorul de aterizare. A câstigat multi adepti din rândul celor
ce practica performanta, având o bataie mai simpla, cu o viteza pe elan mai mare iar pozitia
corpului avantajeaza trecerea C.G.G. la înaltimi mult mai mari. Saritura are aceleasi faze ca si
celelalte sarituri.
 Elanul reprezinta o alergare accelerata executata în prima parte rectiliniu de 5, 7, 9 pasi
mai înalti dupa care se intra în elan curbiliniu de 3- 5 pasi. Prin acest elan curbiliniu sportivul
ajunge sa se afle lateral fata de planul stachetei. În prima parte a elanului miscarile sunt
asemanatoare alergarii de viteza. În partea curbilinie a elanului corpul se înclina spre interior,
piciorul este pus energic, iar centrul de greutate coboara usor 10 - 12 cm. Ultimii trei pasi sunt
caracteristici - pasul 3 mai scurt, pasul 2 lung, ultimul pas fiind cel mai scurt. Laba piciorului de
bataie se aseaza cu un unghi de 20 - 25º fata de planul stachetei si la aproximativ 60 - 100 cm de
planul stachetei (în functie de viteza de elan si de înaltimea la care se sare). Piciorul se aseaza pe
calcâi de sus în jos si trage spre înapoi.

Bataia. Dupa ce ultimul pas al elanului a luat contact cu solul dupa descrierea dinainte
are loc un moment de amortizare , coborârea C.G.G. din articulatiile din genunchi si sold.
Bratele sunt ramase în urma trunchiului. Dupa trecerea corpului de momentul verticalei se
produce o contractie completa a muschilor piciorului de bataie si a spatelui. Piciorul de avântare
(de atac) actioneaza energic în sus, îndoit din genunchi cu gamba relaxata. Se executa o usoara
miscare de rotatie spre interior si în sus (în spirala) astfel ca la terminarea miscarii de
desprindere saritorul se afla cu spatele spre stacheta. Bratele actioneaza simultan cu piciorul de
avântare, spre în sus, bratul apropiat de stacheta efectuând o miscare mai ampla cu o usoara
rotare spre interior în faza de ascensiune si apoi o întoarcere a palmei spre stacheta prin exterior.
Axa umerilor este la început aproape perpendiculara pe stacheta ajungând la finalul desprinderii
sa fie paralela cu stacheta.

Zborul. În prima parte a zborului, cea de urcare a centrului de greutate, se continua

miscarea de rotare a corpului. În momentul maxim de înaltare se executa o miscare de extensie
cu actiunea puternica a capului care face ca sa se declanseze o miscare de apropiere a corpului
de planul stachetei. Bratul si umarul apropiate de stacheta trec peste ea. Piciorul de atac coboara
si se alatura piciorului de bataie. În momentul în care trunchiul si bazinul au trecut peste
stacheta se executa o miscare cu capul (de a baga barbia în piept) ce va declansa coborârea
bazinului si extensia puternica a picioarelor (biciuirea spre piept). Acest amplu exercitiu se
executa în functie de timpul de zbor (înaltimea la care se sare). Dupa trecerea stachetei trunchiul
se afla la orizontala iar picioarele la verticala (fig.20).

Aterizarea se executa pe spate cu musculatura trunchiului usor contractata pentru a nu

produce o îndoire exagerata din regiunea lombara.

Fig.20.