UNIVERSITATEA ,,DUNĂNREA DE JOS” DIN GALAȚII,ROMÂNIA

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

SPECIALITATEA:EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Tehnica luptei la sol judo

Profesor:Manolachi Victor

A elaborat:Coadă Maxim

CHIȘINĂU,2023
 INTRODUCERE
Judo-ul este o artă marţială creată în 1882 de Jigoro Kano (1860-1938) ca o
replică modernă a Jiu Jutsu-lui, prin sinteza celor mai eficiente şi mai puţin
periculoase procedee tehnice de luptă, în dorinţa de a conserva valoarea educativă
a tradiţiilor de luptă. Profesorul Jigoro Kano a studiat la Tenshin Shin Yo Ryu ,
veche şcoală de Ju Jutsu, sub îndrumarea profesorului Fukuda Hachinosuke,iar
după moartea acestuia, în 1879, a devenit elevul lui Jso Mataeman şi al lui Sikubo
Isunetoshi din şcola Kito Ryu.
În februarie 1882 Jigora Kano deschide primul dojo (sală de antrenament) în
templul Eisho Ji din Tokyo, avându-i ca elevi pe Saigo Shiro, Yomoshito
Yoshiachi, Yokahoma Sakuijiro şi Tairo Shiro căruia i se conferă prima centură
neagră în 1883. Jigoro Kano predă în Jiu-Jitsu modern după o metodă proprie pe
care o numeşte Judo Kodokan.
Profesorul Jigoro Kano scria în 1898 - “N-am studiat Jiu Jitsu numai pentru
faptul că-l găseam interesant, ci şi pentru faptul că-l consideram mijlocul cel mai
eficient pentru educarea corpului şi spiritului. De aceea l-am popularizat
pretutindeni. Era, însă necesar să modific vechiul Jiu-Jitsu pentru a-l face accesibil
tuturor, căci vechiul stil nu a fost prevăzut şi nici imaginat pentru educaţia fizică şi
morală sau pentru cultura intelectuală. Acestea sunt aspectele pozitive ale metodei
mele faţă de vechiul Jiu-Jitsu, conceput exculsiv pentru luptă “. Jigoro Kano îşi
perfecţiona continuu metoda dorind să-i dea un caracter universal.
După primul Go Kyo (cele cinci forme – o gruparea celor mai
reprezentative procedee tehnice de Judo în cinci clase disticte), formulat în 1895,
urmează noul Go Kyo, în 1921. Ca recunoaştere a activităţii sale intense –
conferinţe, turnee de popularizare şi chiar demonstraţii în Japonia şi în străinătate –
JigoroKano, este ales preşedintele Federaţiei Sportive a Japoniei şi primul Japonez
membru în Comitetul Olimpic Internaţional. În 1922 ia fiinţă Societatea Culturală
Kodokon, care contribuiela transformarea Judo-ului într-o artă marţială naţională.
Primele campionate ale Japoniei au loc în 1934.

Judo reprezintă o disciplină sportivă individuală de luptă. Procedeele tehnice

din Judo au la bază actiuni de aruncare,fixare,strangulare şi luxare ce se aplică
după un regulament propiu, foarte bine definit. Definitia Judo-ului reiese din însăşi
denumirea acestei discipline. Cuvântul “Ju” semnifică “supletea, mobilitatea fizică
4
şi mentală”, în timp ce cuvântul “Do” reprezintă metoda de atingere a scopului.
Judo nu este o simplă disciplină fizică, ci o metodă de educatie mentală, de
dezvoltare morală şi culturală a practicantilor de orice vârstă.

Judo permite educarea vointei, a gândirii creatoare şi creşterii capacitătii de

concentrare, a fair-play-ului. Succesul în luptă este asigurat de continuitatea
antrenametului bazat pe o vointă de fier, putere fizică şi un perfect control al mintii
şi corpului. Ideea conform căreia succesul este asigurat de mijloace mistice sau
ideologii oculte este falsă. Judoka din zilele noastre sunt de fapt sportivi
plurivalenti din punct de vedere al pregătirii fizice şi mentale, datorită unor metode
de antrenament fundamentate stiintific.
Echipamentul practicantilor este format din bluză, pantaloni şi centură, cele
trei elemente simbolizând costumul traditional japonez (judogi) şi cultura acestui
popor, asigurînd totodată prevenirea accidentelor şi igiena corporală. Diferitele
procedee tehnice (aruncări, strangulări, luxări, fixări) sunt bazate pe reflexe
instinctive de autoapărare şi atac folosind preponderent energia mişcărilor de atac
ale adversarului (partenerului de întrecere). Datorită mişcărilor sale naturale,
întregul bagaj tehnic este natural, orice mişcare efectuată în plus deveninid un
adevărat obstacol în creşterea eficientei tehnice.

5
 Clasificarea tehnică a Judo-ului
Judoul modern are la bază elementele tehnice de elaborate de JigoroKano şi
perfecţionate de către succesorii săi. Procedeele tehnice au fost continuu adaptate
cerinţelor competiţionale cunoscând permanent modificări şi transformări în
vederea eliminării mişcărilor inutile în scopul creşterii vitezei de execuţie şi al
surprinderii adversarului. Cu toate aceste simplificări structura biomecanică şi
conţinutul procedeelor tehnice au fost afectate într-o mică măsură. Evoluţia tehnicii
de competiţie s-a îndreptat spre adaptarea acesteia la calităţile fizice,morale şi
morfofuncţionale ale judokanilor. Structura de bază a tehnicii rămâne constantă în
perioada de învăţare,ea predându-se în formele clasice. În etapele de perfecţionare
şi automatizare a procedeelor tehnice se impune eliminarea unor mişcări legate de
intrări,dezechilibrări etc. în funcţie de tipul morfologic al fiecărui judokan.
Tehnica judoului se împarte în două grupe mari:

1. Nage-Waza –tehnica luptei în picioare.

2. Katame-Waza –tehnica luptei la sol.

Elementele de bază ale judoului

Pregătirea sportivă este un proces pedagogic unitar – de instruire şi educare
– al cărui scop principal este obţinerea de performanţe cât mai înalte şi de
perfecţionare a calităţilor fizice şi intelectuale ale fiecărui judokan. Pentru
realizarea acestor performanţe este nevoie de indici superiori de pregătire fizică,de
deprinderi motrice specifice perfecţionate la un nivel înalt, de calităţi morale şi de
voinţă deosebite. În judo tehnica pretinde calităţi fizice corespunzătoare şi de aceea
pregătirea fizică se situează în imediata apropiere a celei tehnice. Pregătirea
tehnică în judo impune însuşirea elementelor şi procedeelor tehnice în concordanţă
cu cerinţele de desfăşurare a concursurilor. La baza pregătirii tehnice stă procesul
formării şi perfecţionării deprinderilor motrice specifice judoului. În prima etapă
sarcina principală este formarea reprezentării corecte a deprinderilor motrice, a
obişnuirii cu ritualul, cu echipamentul şi cu alte probleme specifice judoului.
JUDOGI (costumul) Pentru practicarea judoului este necesar un echipament
special, care poartă numele de judogi. Costumul, asemănător kimonoului purtat de
vechii samurai, este confecţionat dintr-un material foarte rezistent pentru a
răspunde solicitărilor impuse de învăţarea tehnicii. De regulă este confecţionat din
pânză ţesută din bumbac, pentru a rezista la tracţiuni violente.
6
 REI (salutul) De la început trebuie să precizăm că în judo, ca şi în celelalte
sporturi, întâlnim diferite expresii proprii ţării de origine, pe care le-am tradus în
limba română. Cu toate acestea denumirile japoneze au astăzi o largă circulaţie,
fiind folosite în arbitraj, la concursurile de pregătire organizate în alte ţări. Salutul
este o formă de manifestare a respectului faţă de profesor, faţă de partener şi de
ataşament faţă de colectivul din care face parte, şi nu trebuie neglijat niciodată,
fiind considerat un factor educativ de mare importanţă.
SHISEI (poziţia corpului) Shisei reprezintă atitudinea corpului judokanului
în timpul luptei, prin care pregăteşte declanşarea procedeelor tehnice de: atac,
respingere, contrare,eschivă, contraatac, pe acţiunile de atac ale adversarului.
Poziţia pe tatami trebuie să permită fiecărui judokan menţinerea iniţiativei atât în
lupta în picioare,cât şi cea la sol.
SHINTAI (deplasarea pe tatami) Deplasările în judo sunt condiţionate, aşa
cum am mentionat şi mai înainte de poziţia corpului. De aceea, un judokan pentru
a se deplasa uşor şi tehnic trebuiesă păstreze în primul rând o poziţie naturală a
corpului, bine echilibrată, să fie relaxat şi mobil. Shintai reprezintă forma de
deplasare înainte sau înapoi şi în cazul deplasărilor laterale, la stânga sau la
dreapta. Indiferent de direcţia deplasării, greutatea corpului trebuie transferată pe
piciorul care înaintează în sensul deplasării. O deplasare rapidă şi bine echilibrată
contribuie în proporţie de 90% la reuşita acţiunilor tehnice de atac. În judo,
deplasarea pe tatami trebuie să asigure o perfectă libertate tuturor mişcărilor
segmentelor, prin asigurarea permanentă a poziţiei naturale a corpului. O deplasare
neechilibrată, sărită datorită lipsei contactului permanent cu tatami, prezintă
pentru adversar poziţii foarte oportune de declanşare a atacului. În timpul
deplasării oscilaţiile centrului de greutate pe verticală, dar mai ales pe orizontală
sunt deosebit de periculoase. De aceea un judokan trebuie să exerseze în timpul
fiecărei lecţii de antrenament formele de bază ale poziţiei corpului şi deplasările
specifice până la perfecţiune, proces concretizat prin uşurinţă şi echilibru perfect.
Mersul pe tatami trebuie executat astfel, încât centrul de greutate să semenţină tot
timpul în interiorul poligonului de susţinere. Ca forme de deplasare menţionăm:
Ayumi-Ashi; Tsugi-Ashi; Tai-Sabaki.

NAGE-WAZA (tehnica luptei în picioare)

Procedeele tehnice din grupa Nage-Waza se împart în trei subgrupe şi
fiecare subgrupă se caracterizează prin similitudinea activităţii segmentelor
corpului care contribuie la realizarea execuţiei. Prin respectarea principiilor
metodice ale procesului instructiv – educativ se pot efectua transferuri pozitive
între procedeele tehnice dintre subgrupe. Pentru executarea unui procedeu tehnic în

7
procesul de învăţare judokanul trebuie să respecte o eşalonare metodică a
elementelor ce constituie totalitatea acţiunilor motrice de finalizare a tehnicii
propriu-zise. În timpul explicării fiecărei tehnici,ambii judokani stau în poziţia
naturală pe dreapta (Migi-Shizen-Tai). Fiecare tehnică se descompune în
elementele urătoare: dezechilibrarea(Kuzushi); oportunitatea (Kokoro); intrarea
(Tsukuri); explozia finală(Kake); atacurile succesive (Renzoku); contraatacul
(Gaeshi).

NE-WAZA (tehnica luptei la sol)

Tehnica de control Katame-Waza s-a dezvoltat şi perfecţionat la începutul
acestui secol prin studiul competiţiilor organizate între diferitele şcoli ale
kodokanului. Lupta la sol a devenit astăzi o artă complexă, cu principii şi forme
speciale de pregătire. În procesul de antrenament judokanii sunt instruiţi tehnic, dar
şi fizic pentru a răspunde unui efort combinat dinamic şi static.Tehnica luptei la sol
se compune din :

 tehnica de imobilizare (Osae-Waza sau Osae-Komi-Waza) este

formată din tehnici prin care judokanul îşi menţine fixat adversarul cu
spatele pe tatami timp de 30s.
 tehnica de abandon cuprinde procedee de strangulare (Shime-Waza) şi
procedee de luxare (Kansetsu-Waza), prin care se acţionează asupra
gâtului (strangulare) şi cotului (luxare),urmărindu-se ca prin forţarea
dureroasă a cestora să se obţină victoria.

Tehnica de ştrangulare (SHIME-WAZA)

Tehnicile de ştrangulare se învaţă după o perioadă de aproximativ un an de
instruire, la nivel de centură verde. Acest lucru este determinat de necesitatea
asigurării unei pregătiri fizice specifice corespunzătoare suportării efectelor
acţiunilor de strangulare, cât şi formării şi dezvoltării corespunzătoare a simţului
execuţiei acestor procedee.
Pentru asigurarea reuşitei acţiunilor de ştrangulare este necesar să se
respecte unele condiţii, pe care începătorii trebuie să şi le însuşească din primele
lecţii în care se începe predarea acestora:

 acţiunile de strangulare se vor iniţia din poziţii care să asigure totală

libertate de mişcare a corpului;
 adversarul trebuie iniţial dus într-o poziţie în care rezistenţa lui este
minimă şi în care, acesta este controlat cu uşurinţă;
8
  ştrangularea să se execute cât mai rapid, timpul de pregătire a
ştrangulării să fie cât mai scurt.

Pe lângă cunoaşterea perfectă a tehnicii execuţiei strangulărilor, antrenarea braţelor

pentru asemenea acţiuni, este o condiţie esenţială a reuşitei lor. De la început,
elevii trebuie să cunoască diferitele feluri de ştrangulări, modul în care se execută
ele, precum şi efectul pe care îl produc asupra celui strangulat. În acest sens, se va
arăta cum se execută o ştrangulare respiratorie, prin presare asupra traheii, o
ştrangulare prin presiune asupra carotidelor şi o ştrangulare nervoasă prin presiune
asupra punctelor nervoase din porţiunea mijlocie a muşchiului sterno-chido-
mastudian. De asemenea, în vederea evitării efectelor negative de ordin psihic
asupra elevilor, acestora li se va explica mecanismul fiziologic al ştrangulărilor,
subliniindu-se lipsa oricăror urmări privind sănătatea acestora.

Ştrangulările se pot efectua cu diferite segmente ale corpului executantului, din

acest punct de vedere având ştrangulări:

 executate cu braţele;
 executate cu un braţ;
 executate cu reverele;
 executate cu un braţ şi un picior;
 xecutate cu picioarele.

Indiferent de felul ştrangulării sau de segmentele cu care aceasta se execută, o

ştrangulare bună este aceea în care efectul se simte din prima clipă a declanşării
acţiunii. În felul acesta, adversarul nu va avea nici o posibilitate de evitare a
abandonului sau de execuţie a unei tehnici de contraatac. Lucrul acesta presupune,
o pregătire minuţioasă, fără demascarea intenţiilor de ştrangulare, iar odată
începută, acţiunea de strangulare trebuie dusă până la capăt. Ezitările pe parcursul
execuţiei constituie momentele cele mai favorabile degajărilor sau a
contraatacurilor, în special, prin acţiuni articulare.
Pentru mărirea efectului ştrangulării presiunea pe gâtul adversarului trebuie să
se facă cu partea cea mai îngustă şi dură a braţelor iar, în cazul strangulărilor cu
reverele, mâinile vor acţiona ca şi cum ar fi o prelungire a reverelor.
Prin antrenament va creşte rezistenţa judokanilor la acţiunile de strangulare, ei
vor abandona tot mai greu, dar de la început trebuie educaţi în spiritul
corectitudinii şi sportivităţii atât de specifice judoului. Astfel, la primul semnal de
abandon din partea adversarului, se va slăbi presiunea asupra gâtului acestuia prin
eliberarea prizelor. În felul acesta, se vor evita momentele neplăcute (leşinuri) care
pot avea influenţe negative asupra începătorilor, mergând chiar până la

9
abandonarea practicării judo-ului. Şi în cazul tehnicilor de strangulare, instruirea se
face folosind, într-o succesiune metodică, structuri de exerciţii menite să asigure
succesul:

 fixarea prizelor de strangulare asupra unui partener pasiv;

 fixarea prizelor de strangulare şi luarea celei mai favorabile poziţii;
 fixarea prizelor şi execuţia strangulării cu 1/2 - 3/4 din forţă, partenerul
încercând să se degajeze;
 fixarea parţială a prizelor şi luptă pentru finalizarea strangulării, partenerul
încercând evitarea acesteia;
 angajare cu temă, urmărindu-se efectuarea procedeului de strangulare
învăţat.

Procedeele tehnice de Shime-Waza compun împreună cu cele de luxare grupa

tehnicilor de abandon. Efectul acestor tehnici,care acţionează prin presiune asupra
gâtului are ca scop determinarea lui Uke (pe care se exerseaza) să solicite
întreruperea luptei. În funcţie de regiunea în care se aplică presiunea,strangulările
pot fi:

 strangulări respiratorii,dacă acţiunea se produce prin presiune asupra

traheii.
 strangulări circulatorii,în momentul în care acţiunea se produce
prinpresiuni laterale asupra carotidelor
 strangulări mixte,când acţiunea se produce prin presiune circulară asupra
ambelor puncte (trahee şi carotidă). În metodica pregătirii, procedeele
tehnice de strangulare au fost sistematizate în 7 grupe, ca urmare a
poziţiei de plecare şi a acţiunii braţelor asupra gâtului, pe care le
prezentăm în continuare.
 Grupa Juji-Jime - strangulările în cruce

 Grupa Okuri-Eri-Jime - strangulările cu reverul

 Grupa Hadaka-Jime - strangulările cu antebraţul

 Grupa Kata-Ha-Jime - strangulările cu blocarea braţului

 Grupa Katate-Jime - strangulările cu o singură mână

 Grupa Morote-Jime - strangulările prin presiune cu ambele braţe

 Grupa Ashi-Gatame-Jime - strangulările cu ajutorul picioarelor.

10
Okuri-Eri-Jime (strangularea cu reverul)
Poziţia corpului: piciorul stâng al lui Tori (care efectueaza exercitiul)
blochează cu genunchiul bazinul lui Uke (pe care se exerseaza) în spate pe sol,
piciorul drept este îndoit uşor,orientat spre dreapta.

Poziţia braţelori Tori introduce braţul stâng pe sub axila stângă a lui Uke
şi apucă cu mâna reverul acestuia la nivelul pectoralului drept, iar mâna dreaptă
trece peste umărul drept al lui Uke şi apucă reverul stâng cu degetul mare îninterior
(priza cu mâna dreaptă se recomandă să fie luată de rever cât mai adânc).

Kake: Tori plasează capul cu bărbia deasupra umărului stâng al lui Uke. În
acest timp Tori retrage genunchiul stâng pentru al dezechilibra pe Uke înapoi
dreapta. Cu mâna stângă trage în jos de reverul kimonoului, iar cu dreapta lateral,
de la stânga spre dreapta. Este important ca acţiunea ambelor braţe să fie
simultană.

Tehnica apărării: pentru degajarea din această strangulare,Uke prinde cu

ambele mâini cotul şi antebraţul lui Tori trăgând puternic în jos şi înainte (ca la
Ippon-Seoi) şi răsuceşte capul spre stânga.

11
Hadaka-Jime (strangularea în cheie) Hadaka-Jime este o strangulare respiratorie,
singura tehnică în care nu se foloseşte reverul kimonoului. Ca tehnică este foarte
eficace în competiţii, în special datorită simplităţii acţiunilor care o compun şi
poziţiilor variate din care se execută.
Poziţia corpului: Tori se află în picioare pe un genunchi sau pe ambii, pe
tatami, în spatele lui Uke care se află în şezând.

Poziţia picioarelor:Tori aşează genunchiul stâng pe tatami în spatele lui

Uke, iar piciorul drept lateral îndoit, cu talpa orientată în exterior.

Poziţia braţelor: din această poziţie Tori trece braţul drept peste umărul
drept al lui Uke, cu partea radicală a antebraţului aplicată pe faţa anterioară
agâtului cu palma în jos. Braţul stâng al lui Tori poate avea diferite poziţii, în
funcţie de poziţia capului lui Uke şi anume:

a) cu palma orientată în sus prinde mâna dreaptă

b) presează din înapoi înainte capul lui Uke
c) cu antebraţul apasă umărul, iar palma prinde reverul kimonoului propriu,
de aceeaşi parte.
Kake: Tori apasă cu umărul drept asupra regiunii occipitale a capului lui
Uke, retrage picioarele înapoi şi printr-o îndoire mare a braţului drept simultan cu
tracţiunea cu cel stâng presează puternic asupra traheii adversarului, producând
strangularea.
Tehnica apărării
 Uke apucă cu ambele mâini antebraţul lui Tori, în momentul
introducerii acestuia, şi prin tracţiunea înainte-jos îşi eliberează gâtul.
 înainte de aplicarea prizei lui Tori cu ambele mâini, Uke apleacă capul
înainte şi se răsuceşte spre stânga.
 Uke introduce antebraţul drept între umăr şi antebraţul lui Tori, paralel
cu gâtul.

12
Kata-Ha-Jime (strangularea prin blocarea umărului)
Din pozitiile indicate la procedeul anterior, Tori introduce mâna dreaptă
sub bârbia adversarului şi prinde reverul opus la nivelul pieptului, iar mâna stângă
trece pe sub axila de aceea şi parte a adversarului blocând cu antebratul la nivelul
cefei. Prin extensia şi răsucirea antebratelor, Uke este obligat să abandoneze lupta,
datorită strangulării.
Greşeli tehnice:
 executia prizei cu mâna dreaptă prea jos;
 strângerea antebratelor la piept în scopul creşterii presiunii de
strangulare;
 fortarea coloanei cervicale a adversarului.

13
 CONCLUZIE :

Judo sau ”calea supletii” este o arta martiala japoneza care in acceptiune
moderna poate avea semnificatii diferite, poate fi un sport, o arta, o disciplina, o
activitate educativa sau recreativa, un program de fitness, mijloc de autoaparare dar
mai ales un stil de viata. Sunt foarte multe motive pentru practicarea judo-ului:
 asigură antrenarea reflexelor şi reacţiilor fizice şi psihice;
 asigură un bun sistem de autoapărare;
 practicarea cu regularitate conduce la încrederea în sine şi relaxare;
 contribuie la formarea unei filosofii practice de viaţă;
 utilizează exerciţii pentru respiraţie şi meditaţie;
 contribuie la dezvoltarea concentrării;
 contribuie la ridicarea fituess-uiui şi condiţiei fizice;
 în dojo poţi întâlni oameni interesanţi, cu caracter puternic;
 asigură un mod plăcut de a-ţi petrece timpul;
 contribuie la menţinerea şi întărirea stării de sănătate.

Judo-ul are o gamă mare de procedee tehnice, unele pentru lupta din picioare
(NAGE-WAZA) din care se desprind procedee de proiectare, agăţare, secerare,
măturare, iar altele pentru lupta la sol (NE-WAZA) prin tehnici de fixare,
strangulare şi luxare, ceea ce îi conferă dinamism şi spectaculozitate stimulând
totodată imaginaţia combinativă şi gândirea creatoare a sportivilor.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Hantău, I. / /- Judo – curs opţional. Instruirea copiilor şi

juniorilor, Edit. IEFS, Bucureşti, 1989

2. Hantău, I.// - Structura antrenamentului la judo, Edit. Printech,

Bucureşti, 2000

3. Deliu Dan //Karate Do. Editura ANEFS, Bucureşti 2000.

4. Deliu Dan//Cursuri teoretico metodice de arte marţiale, editura

studenţească, Bucureşti, 2002

5. https://issuu.com/danyrolux/docs/curs_de_baza_judo_2009

6. https://ru.scribd.com/doc/63685454/Judo

7. https://ru.scribd.com/doc/56048606/Carte-Judo-Anul-I

8. http://revista.budogymclub.ro/istoric-judo/

9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Judo

15