FILOSOFIA KARATE-ULUI TRADITIONAL

1. Traducere si adaptare din site: itkf.org/images/Budo_01.pdf

BUDO

La 11 decembrie 2005, s-a celebrat la Los Angeles, California, SUA inaugurarea Consiliului Budo-
Martial de Arte Japoneze din SUA. Textul de mai jos este un rezumat al discursului susținut de Hidetaka
Nishiyama, președintele Federației Internaționale de Karate Tradițional, pentru acest eveniment.

“De-a lungul secolelor, Budo a căutat să dezvolte sisteme de arte marțiale care nu depind de
puterea fizică, ci mai degrabă de tehnicile psihologice și fizice care maximizează energia și
puterea. Practica Budo îmbunătățește puterea, nivelul și clasa mentală a unei persoane într-o
manieră care permite practicantilor să controleze un adversar fără confruntare fizică. Budo este
baza disciplinelor fizice care urmăresc victoria fără luptă.”

1. Istoria dezvoltării Budo

În Japonia, războaiele civile izbucneau frecvent în urma Revoltei Tengyo din anii 940. În perioadele de
conflict intern au fost dezvoltate mai multe tehnici de luptă, inclusiv călărie, tir cu arcul, naginata, sabie și
luptă pe câmpul de luptă. Introducerea armelor de foc în 1543 a sporit evoluția sistemelor de luptă.
Armura tradițională din lemn și piele lăcuită a devenit învechită și, fără ținute atât de grele, războinicii au
putut folosi tehnici rapide și sofisticate atunci când s-au angajat în luptă.

La începutul secolului al XVII-lea, Ieyasu Tokugawa a fondat un guvern unificat în Japonia, care a evitat
războiul pentru aproximativ 250 de ani. Dacă tehnicile de luptă japoneze au fost dezvoltate inițial pentru
luptele de grup, în timpul shogunatului Tokugawa au fost studiate ca o formă de luptă individuală.
Experți proeminenți ai diferitelor sisteme de luptă au stabilit tehnici extrem de dezvoltate care au folosit
nu numai forța musculară, ci și strategii și tehnici mentale și fizice în cadrul unor scheme de
antrenament sistematic organizate.

Drept urmare, aceste cunoștințe au evoluat în diferite școli de arte marțiale. Aceste tehnici de luptă au
fost apoi aplicate educației fundamentale în principal pentru familiile de samurai, în timp ce beneficiile
instruirii în arte marțiale au fost studiate în diverse domenii academice. În perioada Kanyei (1624 -
1643), savanții religioși s-au concentrat pe beneficiile spirituale ale artelor marțiale, pe care le
considerau filosofie. Confucienii considerau artele marțiale un mod de pregătire a oamenilor care ar
contribui la construirea unei națiuni puternice. Cercetătorii medicali au descoperit valoarea
antrenamentului în arte marțiale ca formă de educație fizică. Abordările academice au devenit o parte a
studiului de arte marțiale. Prin acest proces, artele marțiale au devenit mai mult decât suma tehnicilor
lor. Au fost rafinate ca modalitate (DO) de a completa caracterul uman prin studiul tehnicilor de luptă
(BU). În acest moment, artele marțiale s-au dezvoltat ca fenomen cultural.

2. Budo ca artă
Tehnicile Budo sunt executate atunci când „kyo” - dezechilibrul mental și fizic - apare în raport cu un
adversar. Acest lucru deschide o oportunitate de acțiune, care poate fi realizată doar de către o
persoana instruită pentru a sesiza astfel de momente. Pentru a „prinde” această mică fereastră de
oportunitate și a aplica o tehnică, trebuie să elimini orice mișcare inutilă. Puterea pentru o tehnică
eficientă trebuie generată de o mișcare cât se poate de mică. Mișcările perfecte și sofisticate care
îndeplinesc aceste condiții sunt produsul aplicării eficiente a cunoștințelor și abilitățlor recunoscute ca
artă atunci când sunt privite de public. * Aristotel (384-322), un filozof și biolog grec care a a pus bazele
kinesiologiei (știința care studiază mișcarea), a declarat că actul de a crea o mare putere cu mișcare
mică este frumos atât ca forma cât și concept .

3. Budo și competițiile
În timp ce mai multe școli din Budo nu includ competiția, judo, kendo și karate desfășoară competiții
naționale și internaționale. Printre sistemele Budo, judo a devenit sport olimpic de când Jocurile
Olimpice au fost organizate la Tokyo, Japonia în 1964. În consecință, competiții majore de judo, inclusiv
în cadrul Jocurilor Olimpice, au fost televizate și au atras atenția publicului in mod considerabil. Pe de
altă parte, unii oameni cred că Judo și-a pierdut esența Budo. Judo a atras mai întâi atenția oamenilor
din întreaga lume pentru caracteristicile sale enigmatice Budo, cum ar fi capacitatea unei persoane mici

Data: 17/08/2020 Pagina 1 din 17

 de a învinge o persoană mult mai mare. Cu toate acestea, atunci când competiția de judo s-a adaptat la
cerințele unui mediu sportiv, astfel de elemente misterioase s-au pierdut. Numărul în scădere al
practicantilor de judo poate fi atribuit acestei pierderi.

Există multe diferențe între Budo și competiția sportivă, incluzând următoarele:

1. În general, în sporturile competitive se realizează eliberarea energiei fizice prin exerciții fizice în
conformitate cu regulile prescrise. În schimb, competiția Budo își are rădăcinile în „shiai”, o metodă
de antrenament practicată încă din primele etape ale dezvoltării Budo, care nu implică „joc” ca în
sport. În lupta practică, combatanții se luptă între ei în conformitate cu anumite instrucțiuni
(ocazional într-un meci serios de luptă până când un adversar moare). Scopul acestei practici este
de testare a abilităților , oferind totodată posibilitatea de a învăța tehnici mentale și fizice. Shiai-ul
plasează indivizii într-o poziție extremă care ar permite practic doar două alegeri: supraviețuirea sau
moartea. Această setare face experiența de învățare semnificativ mai eficientă.

Prin competiția sportivă, sportivii dezvoltă stări mentale pozitive, cum ar fi sentimente de realizare,
prietenie și așa mai departe, în timp ce practicanții Budo se bucură de un sentiment de mulțumire
într-un shiai care le oferă o oportunitate valoroasă de învățare.

2. Multe sporturi de competiție au diferite categorii, cum ar fi sistemele de clasă de greutate. Adesea,
un câștigător este anunțat în funcție de un total de puncte acumulate. Aceste caracteristici sunt
rezonabile pentru ca participanții să se bucure de componenta de joc care este natura sportului. Pe
de altă parte, într-un meci Budo, orice condiție și tehnică inutilă ar trebui eliminată, deoarece toate
sistemele Budo au fost inițial dezvoltate pentru a învinge un adversar cât mai repede posibil, astfel
încât un războinic să poată lupta împotriva mai multor adversari pe un câmp de luptă. Scopul final
este distrugerea puterii unui adversar cu o mișcare finală. Acest principiu Budo contrastează
considerabil cu competițiile sportive care includ variații adăugate pentru a face evenimentul plăcut.

3. Sportul pentru competiție îi ajută pe sportivi să elibereze energia acumulată. Acest aspect benefic
ajută la controlul stresului și este bine apreciat. Pe de altă parte, într-o performanță Budo, energia
acumulată într-un corp uman este aplicată într-o clipă, moment în care corpul trebuie reîncărcat
imediat pentru a întâlni următorul oponent sau pentru a întâmpina un atac surpriză în orice situație a
vieții de zi cu zi. (Această acțiune de reîncărcare este numită „zanshin” și este considerată un
element foarte important al lui Budo.)

4. Așa cum este descris deja, într-un shiai adversarul nu este un inamic, ci acționează ca un profesor
care oferă oportunitatea de testare a abilităților și a aptitudinilor. Din acest motiv, o etichetă adecvată
este o cerință esențială care nu poate fi omisă în niciun shiai. În schimb, bunele maniere în
competițiile sportive demonstrează respect și prietenie față de concurenții care joacă acel sport, si
respectarea în același timp a regulilor jocului. În Budo astfel de maniere nu sunt prescrise sau puse
în aplicare, și nici nu sunt predate.

5. În sporturile competitive, regulile funcționează ca o definiție a sportului în sine. În cazul Budo,

regulile trebuie să cuprindă componenta spirituală și sofisticarea tehnicilor. Compilarea unor reguli
adecvate pentru un sistem Budo este o provocare care poate fi realizată doar de cei mai de seamă
practicanti, care nu numai că au înțeles, dar au și stăpânit atât spiritul, cât și tehnicile acestui sistem.
Dr. Jigoro Kano, fondatorul judo-ului modern și primul membru japonez al Comitetului Olimpic
Internațional, a văzut amenințarea de a transforma Budo în competiție sportivă. După ce s-a întors
de la Stockholm, unde a ocupat funcția de director al primei echipe din Japonia în 1912, a observat
că „Judo va fi distrus dacă va deveni un sport al Jocurilor Olimpice”. Cu această recunoaștere, dr.
Kano a dezvăluit profundă lui înțelegere a diferențelor dintre competiția sportivă și shiai în sistemele
Budo.

4. Atracția mondială pentru Budo

După cel de-al Doilea Război Mondial, Budo a captat rapid atenția publicului la scară internațională, în
principal din cauza caracteristicilor care nu se regăsesc în sporturile generale, dar și pentru că a
încurajat oamenii care trăiesc în dificultăți postbelice. Valorile lui Budo au fost apoi înțelese astfel:
1. Impresia că Budo oferă puteri misterioase care permit indivizilor mai mici să învingă adversarii mai
mari și mai puternici.
2. S-a considerat ca Budo cultivă spiritul, deoarece le permite oamenilor să studieze metode cu care
să controleze un adversar fără a apela la confruntarea fizică.
3. În timp ce sportivii practică sportul general pentru a depăși ceilalți concurenți, obiectivul studiului
Budo este dezvoltarea sinelui, indiferent de forța fizică, vârstă și sex. În timp ce unele sisteme Budo
organizează numeroase competiții, se estimează că nu mai mult de 5% dintre practicieni sunt

Data: 17/08/2020 Pagina 2 din 17

 interesați de turnee. Prin urmare, se poate presupune că acești practicieni se angajează să se
pregătească nu pentru a fi câștigători în competiție, ci pentru a căuta spiritul Budo autentic și ar fi
neinteresați de antrenament dacă sistemul Budo ar urma sporturile generale, în detrimentul pierderii
calităților sale originale.

5. Bushido și Budo
Bushi (tradiția samurailor) implică conceptul de soldat ereditar în cadrul societății feudale japoneze. În
timpul perioadelor de pace, un bushi a funcționat ca ofițer general fie pentru Shogunate, fie pentru
guvernarea locală a statului. În timp ce acești soldați profesioniști au studiat Budo, cei mai mulți au
completat doar nivelurile elementare, stăpânind nu mai mult decât câteva tehnici la nivel înalt. Între timp, nu
numai bushi, ci și cetățeni obișnuiți au studiat Budo, unii atingând niveluri de calificare cu adevărat ridicate.
Deoarece Budo este o artă fizică potrivită pentru oricine urmărește îndeplinirea potențialului uman printr-o
instruire constantă în arte marțiale, nu este legat direct de Bushi.

6. Obiective și valori
"În karate tradițional victoria nu este un scop final. Karate tradițional este o artă de autoapărare care
folosește corpul uman în cel mai eficient mod.

Scopul Karate-ului tradițional este de a dezvolta mintea și corpul bine echilibrate, prin formarea în tehnici de
luptă. De asemenea, Karate-ul tradițional împărtășește obiectivul final cu Budo, care este cultivarea
caracterului uman spre o clasă superioară care previne orice atac violent în declanșarea unei lupte reale.

Budo își are originea în practica luptei fizice; cu toate acestea, are un efect semnificativ asupra dezvoltării
spirituale și fizice a unui om, deoarece filozofia și etica Budo sunt cerințe absolute pentru studiul tehnicilor și
îmbunătățirea abilităților. Elemente precum manierele și eticheta nu au fost adaptate din exterior și nici nu
sunt independente de antrenamentul fizic, ci au existat în sistem încă de la originea Budo și au fost integrate
în îmbunătățirea tehnică:

Seriozitate
Antrenamentul Budo trebuie făcut într-o manieră serioasă, deoarece tehnicile sale sunt derivate din situații
grave de viață sau de moarte, unde trebuie să câștigi lupta pentru a supraviețui. Acesta este motivul pentru
care practicantii Budo trebuie să aibă o minte serioasă. Numai într-o astfel de condiție se pot atinge niveluri
extreme ale minții și corpului, mult peste nivelul obișnuit. Acest lucru este evident în competiții. De exemplu,
un meci Kumite (sparring) se desfășoară în Ippon-shobu (o lovitură de finalizare perfectă determină
câștigătorul). Deoarece o singură tehnică definitivă poate încheia un meci, concurenții sunt determinați să
învețe importanța atitudinii serioase.

Modestie
Pentru a atinge un nivel mai înalt, Budo necesită un practicant care să păstreze o minte și un comportament
modest. Acest lucru permite practicantului să învețe mereu ceva de la oricine. Odată ce cineva crede că el
sau ea sunt mai buni decât alții, posibilitatea îmbunătățirii încetează. Aceasta este baza importanței mari a
respectării instructorilor, precum și a partenerilor de instruire din Budo.

Calmitate și disciplină
După cum am menționat deja, tehnicile originale Budo au fost concepute pentru situația critică în care poate
supraviețui sau nu. În astfel de condiții, oricum este dificil să țină mintea calmă. Capacitatea de judecată
clară sau reflexul fizic încetinește și de multe ori se poate găsi imobilizat din cauza nervozității. Prin urmare,
păstrarea unei minți calme este o preocupare crucială în practica Budo și de aceea o sesiune de
antrenament începe și se încheie cu o perioadă de meditație. În plus, pregătirea riguroasă și disciplinată a
Budo face ca un practicant să fie încrezător în tehnicile sale și să obțină stabilitate mentală. Conform
cercetărilor recente efectuate de psihologii sportivi, această metodă este recunoscută ca fiind cea mai
eficientă în evitarea dezechilibrului mental.

Măiestria
În Budo, tehnica și puterea adecvată sunt generate de abilitate, mai degrabă decât să se bazeze doar pe
forța musculară. Tehnicile sunt livrate din centrul corpului, astfel încât să poată utiliza un reflex rapid și
eficient al întregului corp. În același mod, Karate tradițional necesită o acțiune fizică integrată controlată de
centrul corpului, pornind de la picioarele aflate pe podea. Pregătirea corectă dezvoltă un corp în care fiecare
parte se mișcă în ordinea corespunzătoare, fără mișcări inutile și, ca urmare, permite construirea unui corp
bine echilibrat.

Recunoscând valorile descrise mai sus, este ușor de observat de ce o astfel de pregătire fizică și mentală
având la baza conceptul Budo, permite Karate-ului tradițional căutarea nelimitată a dezvoltării umane totale.

Data: 17/08/2020 Pagina 3 din 17

 2. Traducere din site: virtuescience.com/martial-zen
ZEN, BUSHIDO SI ARTELE MARȚIALE

Budism, zen, bushido

În tradițiile străvechi de lupta care și-au găsit drumul în Japonia, putem găsi influențe budiste și practici
marțiale care se contopesc în deplină armonie.

Se spune că rădăcinile multor arte martiale se află în India, la călugării budiști. Este cunoscut faptul că în
Japonia, singurele locuri suficient de mari pentru a permite antrenamentele interioare în timpul vremii
neprielnice, au fost templele budiste.

De exemplu, uniformele albe erau îmbrăcămintea călugărilor budiști japonezi și a laicilor. Rangurile „kyu și
dan” au fost inițial dezvoltate și utilizate ca grade ale nivelului de învățare și progres in pregătire a unui
călugăr. Și în mare parte eticheta din „sălile de antrenament” (din dojo) este identică cu cea folosită în
aceste temple pentru a arăta respect față de tot ceea ce a fost înaintea mea și de tot ceea ce aspir să devin.
De fapt, caracterele kanji japoneze folosite pentru a scrie cuvântul „dojo” se referă de fapt la „un loc unde
are loc iluminarea”.

Așa cum a fost dezvoltat de fondatorul Siddhartha Gautoma, denumit Buddha („cel care este treaz”),
budismul este o filozofie a dezvoltării personale prin care practicantul exersează pentru a înțelege adevărata
sa natură și legile imuabile ale universului care guvernează lumea și tot ce se află în ea. Nu este deloc un
sistem de credințe așa cum sunt multe religii în ziua de azi, ci se bazează în schimb pe studentul care
ajunge la o înțelegere intimă a realității și adevărului prin experiență directă, personală.

Unul dintre călugării creditați pentru dezvoltarea artelor marțiale în templele budiste ale vremii a fost
cunoscut sub numele de Bodhidharma, fondatorul Zen. Această nouă pregătire a fost adoptată cu ușurință
de către călugări din mai multe motive. Călugării erau interesați de a se apăra de străinii neprietenoși, și de
asemenea, iși doreau să se pregătească pentru cerințele vieții lor de zi cu zi care implicau ca ei să stea
nemișcați ore întregi, în timpul practicii meditative profunde. Artele marțiale practicate de ei au fost un foarte
bun mijloc de exercițiu fizic, dar în acelasi timp un mijloc de aprofundare a credințelor lor filozofice despre
pace prin „înțelegerea conflictului”.

Zen, cea mai populară formă de gândire budistă cunoscută astăzi, este direct legată de schimbul
intercultural dintre Artele marțiale și numeroasele sisteme filosofice care s-au reunit pe măsură ce aceste
învățături au călătorit din India, din Himalaya, prin China și în Japonia. Maestrul Zen japonez, Taisen
Deshimaru, a scris deseori despre Zen și principiile Bushido, sau „calea războinicului”, care s-a dezvoltat,
parțial, din gândirea budistă.

Artele marţiale din Okinawa includ un grup separat, care s-a dezvoltat aproape independent faţă de cele ale
războinicilor Samurai. S-au dezvoltat în perioada Meiji, la mijlocul secolului al XIX-iea, când Samuraii şi-au
pierdut privilegiile şi au fost integraţi în sistemul societăţii capitaliste. În această perioadă spiritul Bushido
(calea războinicului) a devenit un mit național şi un prototip moral şi a avut un rol semnificativ în alcătuirea
societăţii ţării . În prima jumătate a secolului XX, acest spirit a fost împărtăşit de fiecare cetăţean, fiind baza
unui imperiu puternic Japonez.

În aceste împrejurări, spiritul Bushido s-a infiltrat şi în artele marţiale din Okinawa, în special şi pentru faptul
că acestea nu mai aveau sensul de a fi mijloace de apărare a oamenilor de rând de pe insula. Probabil că a
fost destul de dificil să integreze katana (sabia Japoneză) şi uneltele ţăranilor în acelaşi sistem.

În cazul artei Karate această problemă nu a existat - în special pentru că Yawara, o formă de luptă fără
arme, care este foarte puţin cunoscută astăzi şi care este cumva asemănătoare cu Karate, de asemenea
fusese practicată în Japonia din timpuri străvechi.
Organizarea sistemului marţial din Okinawa este alcătuită din următoarele discipline:
 Karate (lupta cu mâinile şi picioarele),
 nunchaku (o unealtă folosită pentru tăierea orezulu.i)
 sai (o unealtă metalică asemănătoare cu o furcă)
 bo (o prăjină de aproximativ 180 cm)
 kama (un tip de seceră)
 tuifa sau tonfa (o manivelă folosită pentru a roti o piatră de moară)

Data: 17/08/2020 Pagina 4 din 17

Din descrierile duelurilor dintre Samurai, care deseori erau motivul literar şi artistic în arta populară japoneză
, se poate ajunge la concluzia că Yawara a fost una din artele marţiale la care apelau războinicii când erau
într-o luptă fără arme. La începuturi s-au făcut câteva încercări de a face legătură directă dintre Yawara şi
Karate, dar şcolile contemporane Japoneze de arte marţiale traditionale sunt de acord în unanimitate, că nu
există nicio influenţă reciprocă între cele două forme de artă .

Relaţia între Zen, Budism şi artele marţiale japoneze şi dintre Zen şi Bushido sunt explicate in continuare.
Daisetz T. Suzuki (1869-1966), profesor de filosofie la Universitatea din Kyoto, care a adus gândirea
filosofică din Est mai aproape de cea din Vest, a spus despre Bushido :
"Este de fapt, un produs a trei învăţături morale din Japonia Shintoism, Confucianism şi Budism . Fiecare din
acestea au contribuit la formarea Codului japonez al cavalerilor. Luând în calcul puncte de vedere critice,
rolul fiecărui element care a contribuit, poate fi evidenţiat sau micşorat, dar nu există nici o observaţie
imparţială care ar putea nega că Zen a avut cel mai important rol în aspectele religioase şi spirituale din
Bushido.

Pacea interioara, bucuria din inimă în momentul morţii, este ceva care este notabil printre japonezi, curajul
luptătorilor japonezi, care este în special observat când aveau de înfruntat un inamic mai puternic şi de
asemenea comportamentul corespunzător faţă de adversari, sunt toate principii foarte importante din
Bushido.

Toate acestea vin din spiritul obţinut prin practicarea artei Zen, şi nu din conceptul vag fatalist, care este luat
ca o trăsătură caracteristică din culturile din Est..." (Studii despre Zen, New York, 1955).
Despre Zen s-a scris foarte mult; se poate spune chiar că este " interiorul", în special în Vest, dar sensul
termenului nu poate fi definit cu precizie deoarece, ca să-l parafrazăm pe Suzuki, Zen poate fi înţeles doar
dacă îţi studiezi "interiorul" şi nu " exteriorul".

Zen este numele dat unui sistem de meditaţie Budist: celei mai renumite şcoli de Budism, Mahayana care se
bazează pe învăţăturile Veda . În China, se crede că fondatorul şcolii a fost un misionar indian Bodhidharma,
învăţăturile căruia au ajuns în Japonia la sfârşitul secolului al XII-iea şi care au ajuns la punctul culminant
între secolele al XVI -iea şi al XVIII-iea în rândul nobilimii militare. Şcoala modernă de Zen în Japonia, a fost
fondată de Hakuin în secolul al XVIII -lea.

Prin Zen, Budismul s-a depărtat foarte mult de conceptele indiene. În loc să se ocupe de ipoteze de dragul
ipotezelor, Zen este experimentat prin propria atitudine faţă de realitate. Poate fi de asemenea numit
"filosofia vieţii practice". Conform lui Cedomil Veljacic, zen reprezintă" iraţionalismul extrem intuitiv bazat
doar pe experienţe trăite şi percepţiile simţite în interiorul nostru".

În ceea ce priveşte rolul lui Zen în viaţa de Samurai, O. T. Suzuki spune: ''În Japonia, Zen chiar de la început
a fost împletit cu viaţa de Samurai. Deşi Zen niciodată nu i-a încurajat în mod expres să ducă la capăt
profesia lor dură , i-a sprijinit când au început să practice Zen, indiferent de motivul pentru care au făcut
acest lucru. Zen i-a susţinut în două feluri : moral şi filosofic. Moral, pentru că Zen este o religie care te
învaţă să nu te uiţi înapoi, să nu te răzgândeşti după ce ai luat o decizie; şi filosofic pentru că Zen nu face
deosebiri între viaţăşi moarte „

În cartea lui, "Zen, Budismşi Psihoanaliză", în capitolul "Arta sabiei în timpul erei Kamakura", Suzuki a spus
că : "Mulţi profesori Zen au direcţionat viaţa spirituală din acea perioadă. În ciuda dispreţului lor faţă de
cunştinţe, acestea au fost protejate sub patronajul lor. În acelaşi timp, ei erau înconjuraţi de soldaţi care erau
nerăbdători să înveţe şi să se antreneze. Metoda de predare era simplăşi directă : nu trebuia să ai
cunoştinţe vaste pentru a înţelege filosofia din Budism. Soldaţii nu erau antrenaţi în mod deosebit. Esenţa
era simplă, trebuia să înveţe să nu le fie frică de moarte, ceva cu care ei se confruntau în mod constant.
Pentru ei aceasta reprezenta o problemă practică şi Zen a reuşit să se ocupe de aceasta, probabil pentru
faptul că profesorii lor erau versaţi în problemele zilnice ale vieţii şi nu în lumea ideilor.

Unui soldat care vroia să aibă cunoştinţe despre naştere şi moarte, probabil i se spunea: "Aici nu există
viaţăşi moarte, ieşi din camera mea imediat! ... " - după care, preotul împreună cu personalul, pe care îl avea
de obicei cu el, îl izgoneau. Sau, dacă un soldat venea la un professor şi îi spunea : "Urmează să mă
confrunt cu cea mai periculoasă situaţie din viaţa mea, ce să fac?" e posibil ca profesorul să fi mormăit: "
Mergi înainte şi nu privi înapoi!" Aceasta era modalitatea în care profesorii îşi învăţau soldaţii în timpul
feudalismului în Japonia.

Data: 17/08/2020 Pagina 5 din 17

Zen îşi învăţa un bushi să se bazeze pe el însuşi; că soluţia pentru fiecare problemă o poate găsi în sufletul
lui; şi că e posibil să ajungă la o stare a minţii, astfel încât nici o influenţă externă sau vreo conştientizare a
propriului orgoliu, să nu poată să distragă un războinic din calea lui pentru a-şi îndeplini ţelul.
Este bine de înţeles că o asemenea atitudine a fost un sol fertil pentru învăţăturile Shintoiste, când împăratul
de origine divină avea nevoie de loialitate necondiţionată, cât şi pentru învăţăturile lui Confucius care
propovăduiau recunostinta şi respectul pentru strămoşi, care au format esenţa codului Bushido.

Zen și Bushido nu erau numai forţa conducătoare la nivel moral; aveau de asemenea o influenţă puternică
şi în tehnicile de luptă . Duelurile se purtau conform principiilor Bushi –(japoneză) - militar, - războinic,
din Zen şi erau duse la capăt ca şi cum ar fi fost în timpul unui antrenament.

Totuşi, Zen nu a prins rădăcini la populaţia rurală sau la cei cu proprietăţi mici, şi de aceea nu a influenţat
artele marţiale din Okinawa. Până şi Kempo, importat din China, şi-a pierdut puţin caracteristicile din
Budismul clasic. Doar când a fost adus în Japonia, instructorii au încercat să introducă conceptul de Zen.
Karate a fost adus în Vest fără caracteristicile Zen . Alte arte marţiale, ca de exemplu lupta cu nunchaku și
alte unelte, nu au fost influenţate de Zen, nici măcar ulterior.

3. traducere din site yu-kai.ro/codul-bushido

Bushido si samuraii
La fel ca pentru majoritatea țărilor, istoria Japoniei nu a fost deloc una liniștita, ci invăluită in dezastre și
războaie interminabile.Țara era controlată de mai multe clanuri sau căpetenii ale acestor clanuri, care se
aflau in luptă continua, pentru fiecare bucățică de pamânt. In urmă cu mai bine de 2000 de ani, Japonia a
dus lupte grele in China si Coreea, in urma cărora a cunoscut și dezvoltat tehnicile artelor marțiale.
Nu după mult timp au fost “creati” si samuraii, care între secolele al IX-lea si al XII-lea formau deja o clasa
sociala de sine stătătoare.’Samurai’, este un termen folosit in Japonia pre-industriala, pentru a desemna
indivizi aparținând nobilimii militare. Cuvântul este derivat din verbul japonez ‘saburau’ (de unde a aparut si
numele masculin “Saburo”), însemnând ‘a servi’. Literar, samuraiul era servitorul unui nobil.
Denumirea reprezintă totodata războinicul medieval căruia i s-a atribuit statutul de model suprem. Acestia
erau vasali directi ai shogun-ului. Ca subordonați, ei datorau superiorului lor fidelitate necondiționată si
asistență armata de câte ori era necesar. La încheierea bătăliilor samuraii erau recompensati cu terenuri sau
diverse funcții la curtea regală.

Experți în lupta cu sau fără arme, stăpâneau foarte bine tehnicile prin care determinau slăbirea inamicilor.
Armura de lupta a samurailor era compusa din cască din metal, platoșa pentru protecția pieptului și alte
piese metalice, pentru protecția umerilor si a brațelor.

Samuraii timpurii aveau în dotare doar arc cu sageți si luptau de cele mai multe ori călare. Însă spre secolul
al XIII-lea, în urma unui razboi cu mongolii, au fost nevoiți să se adapteze și să își modifice strategia de
luptă. Astfel, s-a renunțat în mare parte la lupta cu caii și s-a trecut la dezvoltarea unui stil individual de
lupta, corp la corp. Pe langa arc si sageți, samurailor nu le lipseau niciodata cele doua săbii legendare.
Fiecare purta doua săbii, una lunga numită katana si una scurtă numită wakizashi.

Katana a facut istorie si reprezintă una din cele mai bune arme ale acelor secole. Lupta cu această sabie se
rezumă la un singur atac, de cele mai multe ori urmat de moartea adversarului. Înainte de începerea luptei,
samuraiul cel mai temerar provoca la luptă un războinic, de rang cât mai înalt, din tabara adversă.
Adesea, în cazul înfrangerii aveau loc sinucideri colective, șefii de clan obligând sute de războinici, vasali si
servitori să își puna capăt zilelor. În unele cazuri, pentru a oferi un exemplu generațiilor ulterioare,
sinuciderile erau îndeplinite la nivel de spectacol . Prizonierului de rang înalt i se permitea să compună un
poem de adio, care apoi era trimis ca amintire familiei lui, împreuna cu capul sau cenușa prizonierului.
Ceremonii religioase se oficiau în cinstea celor căzuți în luptă.

Tot intre secolele al IX-lea si al XII-lea în cultura samurailor s-a dezvoltat așa-numitul “Bushido”. Bushido
reprezinta “codul războinicului” sau stilul de viață al samurailor. Acesta era influențat de cultura Zen si
Confucianism, fiind o îmbinare a celor doua tipuri de gândire. Acest cod pune accent pe loialitate, sacrificiu
de sine, dreptate, puritate, modestie, onoare si afecțiune. Toate lucrurile care alcătuiau codul samurailor
erau simple, dar în timp au reușit să creeze un stil de viață și să călăuzeasca o civilizație care cunoștea
vremuri foarte grele, ințesate de războaie sângeroase. Cuvântul unui samurai care respecta acest cod
valora mai mult decât orice contract. Acesta își ducea la îndeplinire fiecare misiune și în cazul in care eșua
prefera moartea, considerând că acesta era cel mai potrivit preț, pentru a ‘răscumpăra’ o astfel de greșeală.

Poate cel mai renumit samurai al tuturor timpurilor, Miyamoto Musashi (1584-1645), s-a născut într-o
familie de samurai din Mimasaka. Legendele spun ca el nu făcea niciodata baie, pentru a nu fi surprins fără
arme. La varsta de 13 ani a avut primul său duel, iar până la 30 de ani învinsese mai mult de 60 de luptători.

Data: 17/08/2020 Pagina 6 din 17

Celebritatea sa nu s-a datorat însa doar acestui lucru. El este maestrul incontestabil si inventatorul stilului de
luptă cu 2 săbii, denumit altădată Niten Ichi Ryu. Tot el a întemeiat “Școala celor două ceruri”, unde ani de-a
rândul a inițiat ucenicii în acest stil de luptă. Legenda sa l-a inspirat pe nuvelistul Eiji Yoshikawa cand a scris
“Musashi”, roman care mai târziu va fi inspirat filmele ‘Samurai Trilogy’.
4. traducere din site: en.wikipedia.org/wiki/The_Book_of_Five_Rings
Go Rin No Sho
Cartea celor cinci inele este un text despre kenjutsu și artele marțiale în general, scrisă de samuraiul
japonez Miyamoto Musashi în jurul anului 1645.
În carte Miyamoto Musashi menționeză în mod repetat că înfloririle tehnice sunt excesive și contrastează cu
principiul simplu că toată tehnica este doar o metodă de a reduce propriul adversar. De asemenea, el
continuă să sublinieze că învățăturile exprimate în carte sunt importante pentru lupta la orice scară, fie că
este vorba de un duel unu la unu sau de o luptă masivă. Descrierile principiilor sunt adesea urmate de
îndemnuri pentru a „cerceta acest lucru în detaliu” prin practică, mai degrabă decât a încerca să le învățați
doar citind.

Musashi descrie și pledează pentru un stil de lupta cu două sabii (nitōjutsu): adică folosind atât katana cât și
wakizashi, contrar metodei mai tradiționale de utilizare a katana cu două mâini. Cu toate acestea, el descrie
în mod explicit că a manevrat două săbii doar într-o secțiune privind lupta împotriva mai multor adversari.
Poveștile numeroaselor sale dueluri se referă rar la Musashi însuși, care poartă două săbii, deși, sunt în
mare parte tradiții orale, detaliile lor pot fi inexacte. Musashi afirmă în volum că trebuie să se antreneze cu o
sabie lungă în fiecare mână, antrenând astfel corpul și îmbunătățind capacitatea cuiva de a folosi două lame
simultan.

Cele cinci „inele” se referă la ideea că există diferite elemente de luptă, la fel cum există diferite elemente
fizice în viață, așa cum sunt descrise de budism, șintoism și alte religii orientale. Cele cinci cărți de mai jos
sunt descrierile lui Musashi privind metodele sau tehnicile exacte descrise de astfel de elemente. Când se
referă la astfel de cărți, se referă la „Niten No Ichi Ryu” sau „Ni Ten Ichi Ryu”, care se traduce literalmente la
„Două ceruri, o școală”. Printre traducerile alternative se numără „Două săbii, un singur spirit” și „Două săbii,
o singură entitate”.

Capitolul „Cartea pământului”-servește ca o introducere și, în mod metaforic, descrie artele marțiale,
conducerea și instruirea ca și construirea unei case.

Timingul, așa cum este explicat de Musashi, este principiul esențial al strategiei care este menționat în
Cartea Pământului. Ideea de sincronizare, așa cum este explicat în cartea Pământului, este că trebuie să fii
capabil să îți adaptezi strategia prin timing, adică trebuie să știi când să ataci și când nu să ataci.

În Cartea celor cinci inele scrie despre timing:

"Timingul este important în dans și muzică, deoarece acestea devin ritmate doar dacă timingul este bun.
Timingul și ritmul sunt, de asemenea, implicate în artele militare, tirul cu arcul sau cu armele de foc și în
călărie. În toate aptitudinile si abilitățile există sincronizare ... Există sincronizare în întreaga viață a
războinicului, în înflorirea și în declinul lui, în armonia și discordia lui. În mod similar, există timing în Calea
comerciantului, în creșterea și căderea capitalului. Este implicată creșterea și scăderea sincronizării. Trebuie
să fiți capabili să discerneți acest lucru. În strategie există diverse considerente de sincronizare. De la
început, trebuie să cunoașteți timingul aplicabil și timingul inaplicabil și, dintre lucrurile mari și mici, precum și
dintre timingul rapid și cel lent, găsește sincronizarea relevantă, văzând mai întâi sincronizarea cu distanța și
sincronizarea cu cadrul de desfășurare. Acesta este principalul lucru în strategie. Este deosebit de important
să cunoașteți sincronizarea cu cadrul de desfășurare, altfel strategia dvs. va deveni incertă. "

Cartea Pământului se încheie cu nouă principii de bază - „pământul” pe care trebuie să se bazeze samuraii.
Acestea sunt principii „practice”, fiecare destinat să ajute la dezvoltarea unei înțelegeri a strategiei (în timp
ce celelalte cărți se concentrează asupra tacticii și mișcării). Aceste reguli sunt destinate studenților săi și
sunt completate de cele 21 de „principii spirituale” pentru toți de urmat, care se regăsesc în Dokkōdō (Calea
singurătății-opera finală a lui Musashi).

1. Nu gândiți necinstit.

2. Calea este antrenamentul.

3. Familiarizați-vă cu fiecare artă.

4. Cunoașteți calea tuturor profesiilor.

Data: 17/08/2020 Pagina 7 din 17

5. Distingeți între câștig și pierdere în chestiuni lumești.

6. Dezvoltați o judecată și o înțelegere intuitivă pentru tot.

7. Percepeți acele lucruri care nu pot fi văzute.

8. Atenție chiar și la fleacuri.

9. Nu faceți nimic care este inutil.

Principiile Dokkōdō

1. Acceptați totul exact așa cum este.

2. Nu căuta plăcere cu tot dinadinsul.

3. În niciun caz să nu depinzi de un sentiment parțial.

4. Gândește-te mai puțin la tine și mai profund la lume.

5. Fii detașat de dorință toată viața ta.

6. Nu regreta ceea ce ai făcut.

7. Nu fi niciodată gelos.

8. Nu te lăsa niciodată întristat de o despărțire.

9. Resentimentele și plângerile nu sunt adecvate nici pentru sine, nici pentru alții.

10. Nu te lăsa ghidat de sentimentul poftei sau iubirii.

11. Să nu ai preferințe.

12. Fii indiferent față de locul în care locuiești.

13. Nu urmăriți gustul mâncării bune.

14. Nu păstrți bunurile de care nu mai aveți nevoie.

15. Nu acționați după credințele obișnuite.

16. Nu colecționți arme și nu folosiți armele decât când este util.

17. Nu te teme de moarte.

18. Nu căutați să dețineți nici bunuri, nici proprietății pentru bătrânețea voastră.

19. Respectă Buddha și zeii fără a conta pe ajutorul lor.

20. Puteți abandona propriul corp, dar trebuie să vă păstrați onoarea.

21. Nu te îndepărta niciodată de la Cale.

Capitolul „Cartea apei”-descrie stilul lui Musashi, Ni-ten ichi-ryu sau „Două ceruri, un singur stil”. Descrie
câteva tehnici de bază și principii fundamentale.

Cartea apei se referă la strategie, spiritualitate și filozofie. Sensul apei în raport cu viața este flexibilitatea.
Apa demonstrează flexibilitate naturală atunci când se mulează pe forma recipientelor ce o conțin. La fel, ar
trebui să avem și noi capacitatea de a ne schimba în conformitate cu situația cu care ne confruntăm, pentru
a ne adapta cu ușurință la discipline, metode și opțiuni atunci când sunt prezentate informații noi. O
persoană ar trebui să stăpânească multe aspecte ale vieții, permițându-i să posede atât echilibru, cât și
flexibilitate. Poziția spirituală în strategie, despre care scrie Musashi, privește temperamentul și
spiritualitatea voastră, în mijlocul sau în pregătirea unei lupte. Fiind budist, cea mai mare parte din ceea ce
este scris în secțiunea referitoare la spiritualitate se referă la principii de calm, liniște și echilibru spiritual.

Musashi spune:

Data: 17/08/2020 Pagina 8 din 17

În strategie, purtarea ta spirituală nu trebuie să fie diferită de normal. Atât în lupte, cât și în viața de zi cu zi,
ar trebui să fiți hotărât și calm.

Adoptați o poziție cu capul ridicat, nici atârnând în jos, nici privind în sus, nici răsucit.
În ceea ce privește privirea cuiva, el observă că o persoană trebuie să poată percepe ceea ce este în jurul
său fără să-și miște în mod vizibil globii oculari, despre care spune că este o abilitate care necesită o
cantitate enormă de practică pentru a se perfecționa. El observă că aceasta este din nou una dintre cele mai
importante părți ale strategiei, precum și posibilitatea de a vedea lucruri care sunt apropiate, cum ar fi
tehnica unui inamic. De asemenea, privirea este folosită pentru a percepe lucruri depărtate, cum ar fi sosirea
trupelor sau a inamicilor, deoarece acesta precede luptei. Puteți apoi să vă schimbați acțiunile în funcție de
ceea ce vedeți.

Posturi în lupta cu sabia

Superior
Mijloc
Inferior
Partea dreapta
Partea stanga
Cele cinci posturi ale luptătorului cu sabia sunt în funcție de zonele de atac asupra corpului uman.

Postura ta ar trebui să fie înaltă sau joasă în funcție de situație. Posturile superioare, inferioare și mijlocii
sunt decisive. Postura pe partea stângă și pe partea dreaptă sunt fluide. Posturile stânga și dreapta trebuie
utilizate numai dacă există o obstrucție deasupra capului sau într-o parte. Decizia de a folosi stânga sau
dreapta depinde de locul respectiv.

Capitolul „Cartea focului”- se referă la metode de luptă spre deosebire de tehnicile specifice de luptă
enumerate în Cartea Apei. Acesta intră într-un domeniu de aplicare mai larg în ceea ce privește sfaturi
pentru a evalua o situație, precum și instrucțiuni de situații specifice.

El observă avantajele evidente ale armurii și ale pregătirii înaintea unui duel sau a unei lupte, așa cum se
aplică unui singur om sau unui întreg grup de bărbați:

După cum un singur om poate învinge zece oameni, la fel și o mie de oameni pot învinge zece mii. Cu
toate acestea, poți deveni un maestru al strategiei antrenându-te singur cu o sabie, astfel încât să poți
înțelege stratagemele inamicului, puterea și resursele sale și să ajungi să apreciezi cum să aplici strategia
pentru a bate zece mii de dușmani.

Dependența de locație în Go Rin No Sho este crucială. Trebuie să vă aflați într-un loc în care obiecte create
de om, cum ar fi clădiri, turnuri, castele și altele, să nu vă împiedice vederea, si de asemenea să vă orientați
într-o poziție în care soarele sau luna să nu vă afecteze vederea. Acest lucru permite ca vederea dvs. să nu
fie concentrată pe nimic altceva decât pe dușman, și astfel să existe mai multă concentrare asupra
stratagemelor inamicului.

Alte tipuri de tactici pe care le spune Musashi sunt o modalitate de a se asigura că inamicul este în
dezavantaj. A te concentra pe partea non-dominantă a unui soldat este o modalitate, deoarece partea
stângă este vulnerabilă pentru un soldat de dreapta. Alte dezavantaje, cum ar fi forțarea inamicilor de a se
deplasa spre mlaștini, șanțuri și alte terenuri dificile, obligă inamicul să fie nesigur de situația sa.

În strategie, ați câștigat în mod eficient atunci când obstrucționați inamicul, așa că trebuie să vă antrenați
bine pentru a atinge acest lucru.

Capitolul „Cartea vântului”- caracterul din scrierea japoneză poate însemna atât „vânt”, cât și „stil” (de
exemplu, despre arte marțiale). Acesta trateză ceea ce Musashi consideră a fi eșecurile diverselor școli
contemporane de luptă cu sabia.

În timp ce majoritatea informațiilor furnizate în cărțile anterioare sunt utile în așa fel încât acestea ar putea fi
aplicabile și astăzi, această carte se ocupă în primul rând de detaliile specifice altor strategii care existau la
acea vreme. Lecția mai amplă din această carte este că o cale importantă a înțelegerii propriului mod de
acțiune este să înțelegeți calea adversarului dvs. cât mai precis posibil.

Capitolul „Cartea vidului” este un scurt epilog, care descrie, în termeni mai ezoterici, gândurile probabil
influențate de Zen ale lui Musashi asupra conștiinței și a gândirii corecte.

Data: 17/08/2020 Pagina 9 din 17

Deși scurtă, Cartea vidului descrie, din punct de vedere filosofic, natura atât a cunoștințelor umane, cât și a
altor lucruri. Cartea vidului tratează în mod expres „Ceea ce nu poate fi văzut”.

„Cunoscând lucrurile care există, puteți ști ceea ce nu există.”

Cartea Vidului, potrivit lui Musashi, este adevăratul sens al strategiei lui Ni Ten Ichi Ryu. Are o natură foarte
ezoterică, deoarece subliniază că trebuie să înveți să percepi ceea ce nu poți înțelege sau percepe. El
observă că în acest gol, ceea ce poate fi înțeles sunt lucruri pe care le facem și le vedem, cum ar fi calea
războinicului, artele marțiale și Ni Ten Ichi Ryu. În același timp, în vid, lucrurile pe care nu le facem sau nu le
vedem (pe care le numește Spirit) fac parte din informațiile pe care le percepem la nivelul conștiinței, dar cu
care nu avem nicio relație fizică. Este discutabil dacă Musashi se referă la spiritualitatea religioasă sau dacă
explică de fapt un mod de a trăi o viață și de a prelucra gândurile.

"În vid este virtutea și nu e nici un rău. Înțelepciunea are existență, principiul are existență, Calea are
existență, spiritul este nimic."
5. traducere din site yu-kai.ro/codul-bushido
Istoria Bushido (calea razboinicului) se întinde pe o lungime de treisprezece secole, cunoscând din
momentul apariţiei, perioade de înflorire si de recesiune, acoperită de glorie şi cântată în marile poeme ale
autorilor japonezi. Un samurai ideal era întruchiparea bunăvoinţei, fiind înzestrat în acelaţi timp cu putere şi
perseverență.

În secolul al VII-lea s-au stabilit legile nescrise ale codului moral al samuraiului (kyuba-no miti – calea arcului
şi a cavalerismului), care mai apoi s-a transformat în Codul Bushido, și consta din şapte principii esenţiale:

1. Gi: decizia corectă, luată cu sânge rece, atitudinea corectă, adevărul.

2. Yu: curaj pană la eroism.
3. Jin: iubire universală, generozitate faţă de oameni, compasiune.
4. Rei: acţiune corectă – o calitate esenţială, bunavoinţa.
5. Makoto: sinceritate totală, onestitate.
6. Meiyo: onoare şi glorie.
7. Chugi: devoţiune, loialitate.

Codul Bushido este ceea ce azi am numi “modul de viață al samurailor”, adică acea clasă militară nobilă din
epoca medievală și din începutul modernității Japoniei.

Drepturile samurailor au fost abolite odată cu modernizarea, în stil occidental a Japoniei, dar ei nu au
dispărut din memoria colectivă a niponilor. Stilul de viață al samurailor japonezi, bushido, a devenit subiect
de carte și de film.

Una din aceste cărți a fost scrisă de Inazo Nitobe și se intitulează “Bushido: Sufletul Japoniei”. Volumul a
fost lansat în 1899 în Statele Unite ale Americii și a avut un mare succes. În carte, autorul descrie și adună
la un loc cele opt principii ale codului Bushido, stilul de viață al samurailor.Iată-le:

1. Corectitudinea
Codul Bushido afirmă că Dreptatea este cea mai puternică virtute a samuraiului. Unul dintre samuraii cei mai
cunoscuți o descrie astfel: “Corectitudinea este puterea unui individ de a se decide asupra unui mod de
acțiune în concordanță cu rațiunea, fără renunțări; a muri când este timpul să mori, să lovești atunci când e
timpul să lovești”. Un altul o descrie așa: “Dreptatea este coloana vertebrală care dă fermitate și statură.
Fără ea, capul nu poate rămâne în vârful coloanei, și nici mâinile nu s-ar mișca. Deci fără corectitudine, nici
talentul și nici învățarea nu pot transforma firea umană într-una a samuraiului”.

2. Curajul
Codul Bushido distinge între vitejie și curaj: “Curajul este demn de a fi numit între virtuți numai dacă este
exercitat în numele Dreptății. În scrierile sale, Confucius spune: A percepe ceea este drept și a nu face
dezvăluie o lipsă de curaj. Mai pe scurt: Curajul înseamnă a face ceea ce este drept”.

3.Binefacerea sau milostenia

Un om investit cu puterea de a comanda și de a ucide este de așteptat să demonstreze aceeași putere
extraordinară în binefacere și milă: “Dragostea, mărinimia, afecțiunea pentru alții, compătimirea și mila sunt
trăsături ale Binefacerii, cel mai înalt atribut al sufletului uman. Atât Confucius cât și Mencius au spus des că
cea mai importantă atribuțiune a unui conducător este mila”.

Data: 17/08/2020 Pagina 10 din 17

4.Politețea
A discerne între servilism și politețe poate fi dificil pentru un vizitator oarecare al Japoniei, dar pentru un
bărbat adevărat, politețea are rădăcinile în binevoință: “Politețea și bunele maniere au fost observate ca fiind
trăsături japoneze. Dar politețea ar trebui să fie expresia unei griji binevoitoare pentru sentimentele altora.
Este o virtute sărăcioasă dacă e motivată doar de teama de a nu ofensa gusturile altora. Cea mai înaltă
formă a Politeții se apropie de dragoste”.

5.Onestitatea și Sinceritatea
Conform lui Nitobe, adevărații samurai au disprețuit banii, crezând că “oamenii trebuie să le poarte pică
banilor, pentru că bogăția încurcă înțelepciunea”. De aceea, copiii samurailor de rang înalt erau crescuți să
creadă că a vorbi despre bani este de prost gust și că ignoranța în privința diferitelor valori ale monedelor
arată bună creștere: “Bushido încuraja cumpătarea, dar nu din motive economice, cât pentru a avea
exercițiul abstinenței. Luxul era considerat o amenințare la adresa bărbăției și umanității și simplitatea cea
mai severă era cerută clasei luptătorilor…mașina de numărat și abacul era urâte”.

6. Onoarea
Deși codul Bushido se ocupa în principal cu profesia de a fi soldat, este la fel de adevărat că se referea și la
comportamentul non-marțial(combativ). Simțul onoarei, o conștiință vie a demnității și valorii personale îi
caracteriza pe samurai. “Teama de rușine atârna ca o sabie deasupra capului fiecărui samurai…A te ofensa
la cea mică provocare era ridiculizată. Așa cum spunea vorba populară: Adevărata răbdare înseamnă să
suporți ceea ce este de nesuportat”.

7.Loialitatea
Realitățile economice au dat o lovitură loialității organizaționale în întreaga lume ( Autorul remarcă aceasta
la anul 1900! ). Chiar și așa, bărbații adevărați rămân loiali către cei cărora le sunt datori: “Loialitatea față de
un superior era cea mai distinctivă virtute a erei samurailor. Fidelitatea personală există în tot felul de
oameni: o bandă de hoți de buzunare jură fidelilate liderului ei. Dar numai în codul Onoarei Cavalerești,
loialitea are o importanță capitală”.

8. Caracter și Autocontrol
Bushido învață că oamenii ar trebui să se poarte în concordanță cu un standard moral absolut, unul care
transcende chiar logica. Ce este bine este bine și ce este rău, este rău. Diferențele dintre bine și rău sunt
date, nu subiecte supuse dezbaterii sau justificărilor de tot felul. Finalmente, este obligația oricărui bărbat să-
și învețe copii standarde morale, prin însuși comportamentul său. “Primul obiectiv al unui samurai este acela
de a-și întări caracterul. Facultățile prudenței, inteligenței și dialecticii erau mai puțin importante.
Superioritatea intelectuală era prețuită, dar samuraiul era, în esență, un om al acțiunii”, scrie autorul.

Ultimul conflict militar în care samuraii au fost implicați s-a petrecut în 1877 și este cunoscut drept Bătălia de
la Shiroyama.

6.Traducere si adaptare din cartea: Hagakure-Cartea samuraiului de Yamamoto Tsunetomo

HAGAKURE

Hagakure este cartea esențială a samuraiului. Scrisă de Yamamoto Tsunetomo, care era un samurai la
începutul anilor 1700. Este o carte care îmbină învățăturile atât ale Zenului, cât și ale confucianismului.
Aceste filozofii sunt centrate pe loialitate, devotament, puritatea și dezinteresul, iar Yamamoto pune un
accent puternic pe noțiunea de a trăi în momentul prezent cu o minte puternică și limpede.

Samuraii erau cavaleri care apărau și luptau pentru stapanii lor într-o perioadă în care terenurile agricole
utile erau rare și aveau nevoie de protectie. Au crezut în datorie și s-au supus complet stăpânilor lor.
Samuraiul credea ca doar dupa transcenderea oricărei frici, ar putea obține liniștea sufletească care
generează puterea de a-și sluji stăpânii în mod fidel și echitabil în fața morții.

Cuvântul Hagakure se traduce literalmente ca "ascuns sub frunze" și, de asemenea, "frunzele căzute".
Poate că a fost numit așa pentru că în momentul în care a fost scrisă, calea samurailor devenea învechită.
Deși Hagakure a fost scrisa acum câteva secole pentru o rasă de războinici care nu mai există, filozofiile și
înțelepciunea cuprinse in carte sunt încă practice, chiar și în vremurile noastre moderne.

Mai jos sunt redate cateva din învataturile din acesta carte:

Care este adevăratul sens din Calea Samuraiului?

Calea Samuraiului se găsește în moarte. Atunci când trebuie făcută, există doar alegerea rapidă a morții. Nu
este deosebit de dificil. Fii hotărât și avansează. A spune că a muri fără a atinge scopul însemna a muri ca

Data: 17/08/2020 Pagina 11 din 17

un câine, este un mod frivol de abordare. Când sunteti presat cu alegerea viață sau moarte, nu este
necesar să aveti un scop.

Cu toții vrem să trăim. Și în mare parte ne facem logica în funcție de ceea ce ne place. Se spune ca dacă nu
ne-am atins scopul și continuăm să trăim înseamnă lașitate. Acesta este o gândire subțire si periculosă. A
muri fără scop, este ca moartea unui câine și însemnă fanatism. Dar nu există nicio rușine în asta. Aceasta
este substanța din Calea Samuraiului. Dacă în fiecare dimineață și seară inima omului este setată în bine,
acel om poate trăi ca și cum i-ar fi fost trupul este deja mort, si în acest fel Calea devine liberă. Întreaga sa
viață va fi fără vină și va reuși în calea lui.

Aflăm despre spusele și faptele oamenilor din vechime pentru a ne încredința de înțelepciunea lor și de a
preveni egoismul. Când renunțăm la orgolii, urmăm spusele bătrânilor și conlucrăm cu alte persoane,
problemele ar trebui să meargă bine și fără greșeli.

Se spune că loialitatea este importantă în relația dintre stăpân și servitor. Deși poate părea de neatins, se
poate realiza. Odata ce ți-ai propus acest lucru, vei devei un excelent servitor în orice moment.

A expune opinia unei persoane și a-i corecta defectele este un lucru important. Dar modul de a face acest
lucru este extrem de dificil. Descoperirea punctelor bune și a celor rele ale unei persoane este un lucru ușor,
și să-ți dai cu părerea despre ei este ușor, de asemenea.Majoritatea oamenilor cred că fac un bine spunând
lucruri pe care alții le gasesc deranjante sau dificil de spus. Iar dacă opiniile nu sunt primite bine, ei cred că
nu mai este nimic de făcut. Acest lucru este complet greșit. Este ca si cum faci o persoană de rușine
calomnindu-o. Pentru a da o opinie unei persoane, trebuie mai întâi să judeci bine dacă persoana respectivă
este dispusă să o primească sau nu. Trebuie să vă apropiați de el și să vă asigurați că are încredere
continuă în cuvântul vostru. Abordarea unor subiecte care îi sunt dragi, caută cel mai bun mod de a vorbi și
de a fi bine înțeles.

Să urăști nedreptatea și să te bazezi pe dreptate este un lucru dificil. Mai mult, a crede că a fi neprihănit este
cel mai bun lucru pe care un om îl poate face și a face tot posibilul pentru a avea o voință dreaptă,
dimpotrivă, poate fi cauza multor greșeli." Calea" este într-un loc mai înalt decât dreptatea. Acest lucru este
foarte greu de descoperit, dar este cea mai înaltă înțelepciune. Văzute din acest punct de vedere, lucruri
precum dreptatea par mai degrabă superficiale. Dacă nu înțelegeți acest lucru de unul singur,el nu poate fi
aflat din alta parte. Există însă, o metodă de a obține acest înțeles, chiar dacă nu se poate descoperi de unul
singur. Acesta se găsește în consultarea cu alții. Chiar și o persoană care nu a atins "Calea" îi poate vedea
pe ceilalți aflati în fața lui. Este ca zicala din jocul de GO: „Cel care vede din lateral are opt ochi. ” Zicala:
„Gând cu gând ne vedem propriile greșeli ”înseamnă, de asemenea, că cea mai înaltă cale este în discuția
cu alții. Ascultarea poveștilor vechi și citirea cărților au scopul eliminării propriei ignoranțe și dezvoltă
atașamentul față de înaintași.

Un anume spadasin în anii săi de declin a spus următoarele:

În viața unei persoane există niveluri în urmărirea studiului. În nivelul cel mai scăzut, o persoană studiază,
dar fără să înțeleagă, și simte că atât el, cât și ceilalți sunt incompetenți. În acest moment el nu are valoare.
La nivel mediu, este încă incompetent, dar este conștient, de propriile sale insuficiențe și poate vedea, de
asemenea, insuficiențele altora. La un nivel superior, are mândrie cu privire la propria sa capacitate, se
bucură de laudele din partea celorlalți și deplânge lipsa de abilitate a semenilor săi. Acest om are valoare.
La cel mai înalt nivel este omul care este conștient de a nu ști nimic.
Acestea sunt nivelurile în general ;. Dar există un nivel care transcende, iar acesta este cel mai înalt dintre
toate. Această persoană este conștientă de nesfârșirea de a studia adânc un anumit domeniu arid și nu se
gândește niciodată la sine ca a terminat. El știe cu adevărat propriile sale insuficiențe și niciodată în toată
viața lui nu crede că a reușit. El nu are gânduri de mândrie, ci de stăpânire de sine, cunoaște Calea până la
sfârșit.

Se spune că Maestrul Yagyu a remarcat o dată: „Nu știu calea de a-i învinge pe alții, doar calea de a mă
învinge.

De-a lungul vieții înaintați zilnic, devenind mai abil decât ieri, mai iscusit decât astăzi. Aceasta nu se termină
niciodată.

Printre maximele de pe peretele lui Lord Naoshige se găsea acest lucru:

„Problemele de„ mare importanță trebuie tratate simplu ”.
Maestrul lttei comentează: „Aspectele de mică importanță trebuie tratate serios."

Data: 17/08/2020 Pagina 12 din 17

Printre treburile unui om nu ar trebui să existe mai mult decât două sau trei chestiuni ce s-ar putea numi o
mare îngrijorare. Dacă acestea sunt analizate la timp, atunci pot fi rezolvate. Gândiți-vă anterior la lucruri și
apoi le veti rezolva ușor cand se ivesc, despre asta este vorba.

Nu este bine să te bazezi doar pe un set de opinii. Este o greșeală să depui efort pentru a înțelege ceva și
apoi să te oprești în acel loc. La început depune eforturi mari pentru a fi sigur că ai înțeles tehnica, apoi
exersează întreaga viață. Nu vă bazați doar pe a urmari gradul de înțelegere a ceea ce descoperiti și sa
gândiți apoi „Asta este suficient.” O persoană ar trebui să caute de-a lungul întregii sale vieți cum să urmeze
cel mai bine Calea. Și ar trebui să studieze, punându-și mintea să lucreze pentru a pune lucrurile la punct. În
acest sens este Calea.

Acestea sunt câteva din spusele înregistrate ale lui Yamamoto Jin-emon:
• Dacă puteți înțelege o luptă, veți înțelege opt.
• Un râs afectat arată lipsa de respect de sine la un bărbat și slabiciune la o femeie.
• Fie că vorbim formal sau informal, ar trebui să privim ascultătorul în ochi. Un salut politicos se face de la
început până la sfârșit. A vorbi cu ochii coborâți denotă indiferență.

În plus, în ultimii treizeci de ani, obiceiurile s-au schimbat; acum, când tinerii samurai se adună, se vorbește
doar despre chestiuni legate de bani, pierderi și câștig, secrete, stiluri vestimentare sau chestiuni legate de
sex. Acest nou obicei apare probabil deoarece oamenii acordă mai mare importanță pentru a fi frumoși în
fața societății și finanțelor gospodărești. Ce lucruri ar trebui să poată o persoană să realizeze dacă nu are
niciun fel de obraz cu privire la locul său din societate!

Este un lucru jalnic că tinerii din ziua de azi sunt atât de mândri de bunurile lor materiale. Bărbați cu inimi
descurcărețe nu-și fac datoria. A nu-ți face datoria, însemnă lipsă de respect de sine.
Conform maestrului lttei, chiar și un caligraf modest va deveni iscusit în arta caligrafiei dacă studiază imitând
un model bun și depune efort. Un samurai ar trebui să poată devină iscusit dacă are un model bun .

Având în vedere acest lucru, ar fi bine să avem un model și să învățăm de la aceasta. Pentru a face acest
lucru, ar trebui să ne uităm la multe persoane și alegem din fiecare persoană numai punctul său cel mai bun.
De exemplu, o persoană pentru politețe, una pentru vitejie, una pentru modul corect de vorbire, una pentru
conduită corectă și unul pentru consecvență. Astfel, modelul va fi realizat.

În China a fost cândva un bărbat căruia îi plăceau imaginile cu dragoni, iar îmbrăcămintea și mobilierul său
au fost decorate în consecință. Afecțiunea lui profundă pentru dragoni a fost adusă în atenția Zeului dragon
și într-o zi a apărut un adevărat dragon înaintea lui fereastră. Se spune că a murit de spaimă. Probabil era
un bărbat care a rostit întotdeauna cuvinte mari, dar a acționat diferit atunci când s-a confruntat cu lucrul
real.

Când asculți o poveste sau ți se vorbește, ar trebui să fii atent, să nu fii distras; și dacă există ceva cu care
nu ești de acord, să-ți spui părerea, să arăți partenerului tău eroarea, pentru a rezolva situația. Chiar în
treburile neimportante, greșelile provin din lucruri mărunte. Ar trebui să fii atent la acest lucru. Mai mult, este
bine să nu ai dispute cu bărbați despre care ai avut anterior îndoieli. Indiferent ce faci, ei vor fi acei oameni
care te vor încurca sau trage pe sfoară. Pentru a fi sigur de acest fapt trebuie să ai multă experiență.

Se spune că o persoană nu trebuie să ezite să se corecteze când a făcut o greșeală. Dacă se corectează
singur, fără cea mai mică întârziere, greșelile sale vor dispărea rapid. Dar când încearcă să acopere o
greșeală, va sădi cu atât mai mult neîncredere.

Se spune: „Când vrei să vezi inima unei persoane, să devii bolnav." Când sunteți bolnav sau în dificultate,
mulți dintre cei care au fost prietenoși sau apropiați de tine în viața de zi cu zi vor deveni lași. Oricând și
oricine se află în circumstanțe nefericite, ar trebui mai presus de toate să te preocupe vizitarea sau trimiterea
unui cadou. Iar tu, niciodată în întreaga viață, nu ar trebui să fii neglijent față de cineva de la care ai primit o
favoare.

Prin astfel de lucruri se poate vedea considerația altora. În lumea asta situații când oamenii care se vor baza
pe ceilalți când vor avea dificultăți și, ulterior, nu le vor transmite niciun gând sunt multe.
Nu poți spune dacă o persoană este bună sau rea din pricina vicisitudinilor sale in viata. Norocul bun și rău
sunt chestiuni ale sorții. Acțiunile bune și rele sunt calea omului.

Când mintea ta se îndreaptă încoace și încolo, discernământul nu va fi niciodată adus la o concluzie. Cu un

intens, proaspăt și neclintit spirit, vei face judecățile tale de-a lungul a șapte respirații. Este o chestiune de a
fi hotărât și a avea spiritul puternic.

Data: 17/08/2020 Pagina 13 din 17

În perioadele fericite, mândria și extravaganța sunt periculoase.Dacă cineva nu este prudent în vremurile
obișnuite, el nu va putea să progreseze. O persoană care nu avansează în perioadele bune va cădea
în timpul răului.

Orice ai face trebuie făcut de dragul maestrului tău, a părinților, a oamenilor în general, și pentru posteritate.
Aceasta este marea compasiune. Înțelepciunea și curajul care se trag din compasiune este adevărata
înțelepciune și curaj. Când cineva se străduiește cu inima compasiunii, ceea ce face el va fi nelimitat în forță
și corectitudine. A face ceva de dragul propriu este superficial și se transformă în rău.

Întâlnirea cu oamenii ar trebui să fie o problemă de înțelegere rapidă a temperamentului lor și prin urmare
reacționează corespunzător felului acestei persoane . Mai ales cu o persoană extrem de argumentativă, ar
trebui să-l invingi argumentând cu superioritate și logică, dar fără să sune aspru, și într-o modalitate care nu
va permite niciun fel de resentimente după aceea. Aceasta este o funcție atât a inimii, cât și a cuvintelor.
Aceasta a fost o opinie a unui preot.

În momentele de mare necaz sau dezastru, un cuvânt va fi suficient.În momentele de fericire, un cuvânt va fi
suficient. Și atunci când întâlnirea sau discuția cu ceilalți, un singur cuvânt e de folos. Gândește-te bine și
apoi vorbește. Acest lucru este clar și ferm, și ar trebui să înveți asta fără îndoieli. Este o chestiune de a
depune permanent efortul de a avea atitudinea corectă. Acest lucru este foarte greu de explicat, dar este un
lucru care trebuie vina din inima fiecaruia. Dacă o persoană nu a aflat asta inima lui, este probabil ca el să
nu înțeleagă.

A vorbi despre treburile altor oameni este o mare greșeală. A le lauda , de asemenea, este nepotrivit. În
orice caz, cel mai bine este să depui efort pentru a-ți cunoaște abilitățile personale si de a fi discret în
vorbire. Inima unei persoane virtuoase este liniștită și nu se grăbește. O persoană nemeritoasă nu are pace
și creează neplăceri aflându-se în conflict cu toți.

Regretatul Nakano Kazuma a spus că scopul inițial al Ceremoniei ceaiului constă în curățarea celor șase
simțuri. Pentru ochi există aranjamentul frunzelor. Pentru nas este aroma. Pentru urechi se aude sunetul
apei clocotind. Pentru gură există gustul ceaiului. Și pentru mâini și picioare există corectitudinea ritualului.
Cand
cele cinci simțuri au fost astfel curățate, mintea va fi ea însăși purificată.

Când prieteni, aliați sau oameni care îti sunt recunoscători fac unele greșeli, ar trebui să îi admonestați în
secret și să intervieniți între ei și societate într-o manieră bună. Ar trebui să ștergeți reputația proastă a unei
persoane și să o lăudați ca pe un aliat fără egal și un om dintr-o mie. Dacă vei mustra o persoană în
particular și cu bună înțelegere, cusurul său se va vindeca și va deveni bun. Dacă lauzi o persoană, inimile
oamenilor se vor schimba și o reputație rea se îndreaptă de la sine. Este important ca unicul scop al tău să
fie acela de a manevra toate lucrurile cu compasiune și de a face lucrurile bine.

Când asculți poveștile oamenilor împliniți și altele asemenea, ar trebui să asculți cu sinceritate profundă,
chiar dacă este ceva despre care știi deja. Dacă ascultați același lucru de zece sau douăzeci de ori se
întâmplă ca la un moment dat să ai înțelegerea neașteptată a lucrurilor, acel moment va fi foarte special.
În discuția anostă a oamenilor bătrâni se află faptele lor meritoase.

În „Note privind legile marțiale” este scris că:

Expresia „Câștigă mai întâi, luptă mai târziu”, poate fi rezumată în cele două cuvinte, „Câștigați dinainte”.
Abilitatea timpurilor de pace este pregătirea militară pentru vremuri de război. Cu cinci sute de aliați, o
armată poate învinge o forță inamică de zece mii.

Există ceva la care ar trebui să reflecteze fiecare tânăr samurai, fiți atenți. În perioade de pace când asculti
povești de luptă, nu ar trebui să spunem niciodată: „În fața unei astfel de situații, ce ar face o persoană?
Astfel de cuvinte sunt inutile. Un om care are îndoieli chiar și în propria sa cameră va obține oare victoria pe
câmpul de luptă? Există o zicală care spune: „Indiferent care ar fi circumstanțele, ar trebui să ai în minte
victoria. Ar trebui să fii primul care lovește cu lancea .

Nu este nimic atât de dureros ca regretul. Cu toții am dori să trăim fără el. Cu toate acestea, când suntem
foarte fericiți și devenim înflăcărați facem lucruri necugetate, mai târziu devenim îngrijorați și acesta în mare
parte pentru că nu am gândit înainte și acum regretăm. Cu siguranță ar trebui să încercăm să nu ne
descurajăm și atunci când suntem foarte fericiți ar trebui să ne liniștim mințile.

Acestea sunt învățăturile lui Yamamoto Jin’emon:

Data: 17/08/2020 Pagina 14 din 17

• Singuritatea este atotputernică.
• Priponiți chiar și un pui prăjit.
• Continuați să dați pinteni unui cal în alergare.
• Un bărbat care te va critica deschis nu are nimic de ascuns.
• Un bărbat există pentru o generație, dar numele său durează până la sfârșitul timpului.
• Banii sunt un lucru pe care trebuie să-l ai când este nevoie. Omul bun nu se găsește atât de ușor.
• Mergeți cu un bărbat adevărat o sută de metri și vă va spune cel puțin șapte minciuni.
• Să întrebi când știi deja este impolitețe. Regula este să întrebi când nu știi.
• Înveliți-vă intențiile în ace de pin.
• Nu trebuie să deschizi gura larg sau să caști în fața altuia. Faceți acest lucru în spatele unui evantai sau al
mânecii.
• O pălărie de paie sau o cască trebuie purtate cu fața spre înainte.

Aceasta este o poveste a lui Muragawa Soden:

Meditația asupra morții inevitabile trebuie efectuată zilnic.În fiecare zi când corpul și mintea sunt în pace, ar
trebui să meditați la a fi atinși de săgeți, puști, sulițe și săbii, să fiți luați de valuri, să fiți aruncați în mijlocul
unui foc mare, să fiți loviți de fulgere, să fiți zguduiți până la moarte de un mare cutremur, să cădeți de pe
stânci de o mie de picioare, să muriți de boală, sau de comiterea seppuku la moartea unui maestru. Și în
fiecare zi, fără greșeală, ar trebui să te consideri ca mort.

Oamenii vor deveni dușmanii tăi dacă devii eminent prea repede în viață și vei deveni ineficient. Ridicându-
te încet, lumea, oamenii vor fi aliații voștri și fericirea voastră va fi asigurată. Pe termen lung, indiferent dacă
ești rapid sau lent, cât timp înțelegi oamenii, nu va exista niciun pericol. Se spune că bogăția care provine
din conlucrarea cu ceilalți este cea mai eficientă.

7.traducere din site: karatedo.hakuakai-matsubushidojo.com/wayofbudo Dō (Calea)

Dō
Dō este un concept spiritual, marțial sau estetic care a evoluat în Japonia și Coreea. Termenul "Dō" este
împrumutat de la chinezi. Conceptul filosofic Tao (Dao), este un cuvânt care înseamnă „cale”, „traseu” sau,
uneori, mai vag, „doctrină” sau „principiu”. În contextul filozofiei și religiei tradiționale din Asia de Est, Dō este
un concept metafizic care semnifică esența primordială sau natura fundamentală a universului.
În limba japoneză, Dō implică un bagaj vast de cunostințe și tradiții, etice și o estetice, având caracteristicile:
specializare (senmonsei), transmisibilitatea (keishōsei), normativitatea (kihansei), universalitatea (kihensei)
și autoritatea (ken'isei).

Lista artelor japoneze care au la bază conceptul Do

Bushidō - Calea războinicului. Codul moral al samuraiului.

Gendai budō - Grupul de discipline marțiale care au apărut după restaurarea Meiji.
Karate sau karate-dō - Calea mâinii goale.
Judo -„calea blândă” Artă marțială japoneză de lupta corp la corp.
Kendo - Calea sabiei. Scrima tradițională japoneză.
Aikido - Calea spiritului armonios. Artă marțială japoneză de lupta corp la corp.
Taidō - Calea corpului. Lupta corp la corp a evoluat din karate Okinawa.
Iaido - Calea vieții armonioase. O artă marțială japoneză asociată mișcărilor line, controlate ale mișcării
sabiei.
Jōdō - Calea jō. Artă marțială japoneză de luptă cu bastonul de lemn scurt.
Jūkendō - Calea luptei cu baioneta.
Kyūdō - Calea arcului.Tir cu arcul.
Nanbudō -Calea războinicului Nan. Artă marțială japoneză de lupta corp la corp,a evoluat recent din karate.
Kyushindō -Calea de cunoaștere a naturii fundamentale a orice.
Yoseikan Budō – Calea de învățare a ce e drept. Artă marțială completă cu rădăcini străvechi.
Chadō - sau sadō, sau chanoyu, Calea ceaiului. Ceremonia japoneză a ceaiului.
Shodō - Calea scrisului. Caligrafie tradițională cu pensula japoneză.
Kadō, sau Ikebana - Calea florilor. Aranjamentul floral.
Kōdō - Ceremonia japoneză de apreciere a fumului de lemn parfumat
Shinto - Calea zeilor. Religia autohtonă a Japoniei

SGIN GI TAI

Proverb japonez:
"In BUDO iti trebuie 1000 de zile să inveți tehnica, 10000 de zile să o șlefuiești;
Diferența dintre victorie și infrângere se masoară în fracțiuni de secundă."

Data: 17/08/2020 Pagina 15 din 17

8.traducere din site: karate-blog.com/
Shin Gi Tai poate fi tradus prin unitatea dintre spirit, tehnică și corp

Shin reprezintă spiritul în sensul gândului care ne conduce. Shin este inima noastră, dorința noastră. De ce
vrem să ne atingem obiectivele. Shin reprezintă intenția noastră. El este cel care dă sens practicii noastre și
ne permite să urmăm un ghid. Această forță este cea care ne determină să mergem mai departe în viață,
ceea ce ne dă voința de a oferi tot ce avem mai bun de la noi înșine.

Shin nu se regăsește doar Karate, ci este prezent în viața noastră de zi cu zi. Fie că ne dăm seama sau nu,
credința ne stimulează și ne motivează constant. Shin este prezent continuu în noi. El este prezent în fiecare
acțiune din zilele noastre, în viața noastră de zi cu zi, în sport și la locul de muncă. Pe scurt, orice acțiune va
fi direct legată de Shin, fără ea nu vom fi nimic, deoarece constituie motivația noastră interioară, fidelitatea
noastră față de o cauză, încrederea noastră în noi înșine, în capacitatea noastră.

Gi reprezintă tehnica, dar în sensul „căii”. Nu este vorba despre cunoștințele tehnice pe care le aveți, ci mai
degrabă despre cum să executați aceste tehnici. Este unificarea teoriei cu practica. Gi este împlinirea
intenției tale (Shin).

Indiferent de tehnica pe care o înveți, mintea ta poate învăța rapid teoria, dar punerea ei în practică este mai
complicată. Odată ce mintea a înțeles teoria, va face din ea un obiectiv, o intenție (Shin) care va executa
tehnica în mod corect. Pentru a realiza tehnica potrivită, spre executarea ei perfectă, va fi necesar să ne
antrenăm din nou, până când gestul făcut va deveni identic cu intenția noastră. Gi reprezintă măiestria
tehnicii.

Dacă Shin este scânteia care ne alimentează bateria, Gi este modul în care ne conducem corpul (Tai).

Dacă manifestați perseverență în antrenament, Gi permite intenția (Shin) să se unifice cu tehnica efectuată.

Tai reprezintă corpul, este vehiculul fără de care nimic nu se poate exprima, nici Shin-ul, nici Gi-ul. El este
forța motrice a gestului, dar la fel este și întreaga structură. Este întregul vehicul.
Trebuie să vă studiați în profunzime corpul în fiecare gest, biomecanică, plasare în spațiu, sentimente, ...

Corpul este în centrul gestului tehnic, este vehiculul dvs., nu-l neglijați.

Trebuie să fiți atent la corpul vostru pentru a vă armoniza mișcările, pentru a simți legătura dintre articulații,
pentru a lucra la postura, la stabilitatea voastră, să deveniți conștienți de echilibrul și deplasările voastre, de
spațiul în care evoluați.

Exersarea nu este suficientă, trebuie să fiți pe deplin prezenți și să vă ascultați corpul, astfel încât intenția și
tehnica să se poată exprima pe deplin. Fiecare depinde pe deplin de celălaltă. Ascultarea corpului tău este
esențială pentru a-l înțelege mai bine. Astfel, controlul corpului prin antrenament vă va permite să vă
exprimați complet intenția în gestul tehnic.

Shin Gi Tai: Un întreg inseparabil

Cu Shin Gi Tai, bucla este completă și formează un întreg care se transformă constant pe sine. Mintea se
exprimă prin corp prin tehnică, corpul permite tehnicii să se unească cu intenția și tehnica permite corpului
să fie reprezentarea vizibilă a gândului.

Dacă îți neglijezi corpul (Tai), tehnica ta va fi degradată și motivația ta va scădea. Dacă nu îți lucrezi în mod
regulat tehnica (Gi), corpul și intenția ta nu vor fi suficiente pentru a face un gest perfect. Dacă vă neglijați
spiritul (Shin) și nu mențineți flacăra care vă animă, veți fi demotivat și veți ajunge să nu vă faceți griji pentru
tehnica sau corpul vostru.

După cum vedeți, Shin Gi Tai formează un întreg care trebuie menținut cu perseverență.

8.Adaptare din cartea “Calea mea”-Ilija Jorga

SHU-HA-RI

Tradus literar, Shu Ha Ri înseamnă "supunere, divergenţă, transcendenţă" : supunerea la tradiţie ,

detaşarea de tradiţie şi trecerea dincolo de tradiţie . Acest principiu se preocupă în mod egal de progresul
din arte marţiale şi de arta de aranjare a florilor sau ceremonia ceaiului, de fapt se preocupă de toate
activităţile care sunt influenţate de Zen.

Data: 17/08/2020 Pagina 16 din 17

Principiul de antrenament Shu Ha Ri este caracteristic tuturor artelor marţiale. Este vorba despre
îmbunătăţirea care implică trei stagii separate - dar foarte apropiate -ale acestui proces. Din nefericire s-a
scris foarte puţin despre acest principiu, deşi a fost cu siguranţă aplicat în şcolile vechi de artă Budo .
Conform unor interpretări cu provenienţă din China, punctul culminant al aplicării practice a principiului Shu
Ha Ri în antrenament a fost realizat în jurul anului 1500 după Hristos în Japonia.

Faza Shu
De regulă, un student ştie foarte puţine despre arta căreia i se dedică .El avansează către scopul dorit prin
repetiţii laborioase ale tehnicilor de bază(Kihon) ; acest lucru de asemenea implică efort şi o motivaţie
puternică pe măsură . După ceva timp, sub supravegherea profesorului, elevul este capabil mai mult sau
mai puţin să imite cu succes mişcările şi poziţiile corespunzătoare. Acestea sunt principiile biomecanice clar
exprimate şi aplicate practic. În această perioadă , elevului nu i se permite să interpreteze, pur şi simplu, el
copiaza şi imită tehnicile profesorului, urmându-i sfaturile necondiţionat. Tehnica, poziţia sau mişcarea sunt
considerate a fi perfecte. Totuşi, practic este ca şi cum el tocmai a absolvit şcoala generală .

Faza Shu durează în jur de 5 ani, depinzând de nivelul de pregătire în particular şi în general, adică de
abilitatea studentului. În mod excepţional, această perioadă poate fi mai scurtă (până la 4 ani) dar de obicei
este mai lungă (până la 8 ani). Se termină cu luarea centurii Shodan.

Faza Ha
Elevul va trece la următorul nivel, faza Ha, după ce el va fi stăpânit tehnicile de bază (Kihon) . Familiar cu
regulile de bază , elevul ar trebui să le aplice pentru îmbunătăţirea personală, făcând modificările necesare.
Mai precis, el îşi adaptează princiile la propria posibilitate . Cei corpolenţi şi puternici vor pune accent pe
putere, forţă; alţii se vor concentra pe îmbunătăţirea vitezei şi a abilităţii de a evita şi a scăpa de de adversar.
" Devierea" de la normele clasice tocmai descrise, de fapt individualizează un practicant de Karate. Tehnicile
de bază sunt adaptate la caracteristicile lui personale biomecanice - muşchi, structura osoasă şi conformaţia
scheletică, sistemul ligamentelor, raza de mişcare , puterea de contracţie şi flexibilitatea sistemului
osteomuscular.

Individualizarea duce la crearea unui stil de luptă mai mult sau mai puţin personalizat şi o abordare
personalizată la aplicarea practică a Karate-ului. Faza Ha durează de la 5 la 10 ani şi cuprinde avansarea
de la gradul Shodan la Sandan. Dacă avansarea până la Shodan este comparabilă cu şcoala generală,
această perioadă reprezintă liceul.

Fazele Shu şi Ha, sunt în mod practic, nouă din zece cazuri, începutul şi sfârşitul carierei sportive a unui
practicant de Karate. Aceasta este o perioadă de implicare intensă în Karate ca sport; se poate spune că
acestea sunt limitele din Karate când sunt văzute din exterior. Oricum, dacă sunt sau nu atractive sau
încununate cu succes este departe de adevăratul studiu al artei de luptă într-un sens mai profund.

Faza Ri
Faza Ri este perioada în care un practicant de Karate se dedică cu adevărat artei. Ri, transcendenţă,
înseamnă dezvoltarea dincolo de perfecţiunea tehnică, adică ceea ce poate fi numit filosofia artei şi
înţelegerea esenţei, ceva ce poate fi realizat doar de cei mai perseverenţi oameni.
În teorie, Yondan şi Godan sunt perioadele de tranziţie, faza de transcendenţă, în timp ce gradele mai mari
presupun cel mai mare grad de dezvoltare.

Stabilirea unei perioade limită a fazei Ri, ar fi lipsită de înţeles: orice studiu şi dezvoltare presupune un
process fără-încetare. Puţini oameni au voinţa şi capacitatea să-şi menţină entuziasmul începătorului de-a
lungul întregii vieţi. De aceea faza Ri nu poate fi comparată cu nici un nivel de la şcoală: nu urmează în mod
automat, sau să dureze pentru o anumită perioadă de timp după care "nu mai există nimic". Descrierea cea
mai bună a acestei perioade ar putea fi cuvintele lui Matei Evanghelistul "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt
aleşi".

Data: 17/08/2020 Pagina 17 din 17