LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ” NICOLAE ROTARU ”

CONSTANȚA

PROIECT PENTRU OBȚINEREA EXAMENULUI DE

CERTIFICARE A COMPETENȚELOR PROFESIONALE

COORDONATOR ,
PROF. LUCA RADU-FLORIN

ABSOLVENT,
STĂNICĂ ȘTEFANIA

2022
 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ” NICOLAE ROTARU ”
CONSTANȚA

MONOGRAFIA SPORTULUI INDIVIDUAL ÎN JUDO

COORDONATOR ,
PROF. LUCA RADU-FLORIN

ABSOLVENT,
STĂNICĂ ȘTEFANIA

2022

Page | 1
 PLANUL LUCRĂRII

I. CAPITOLUL I - INTRODUCERE...............................................3
I.1 Scurt isoric..................................................................... 3
1.2 Istoria judo-ului ............................................................3
1.3 Fondarea judo-ului ........................................................4
1.4 Motivația alegerii temei.................................................8

II. CAPITOLUL II - APARIȚIA JUDO-ULUI ÎN ROMÂNIA...... 9

II.1 Norme și criterii pentru instruirea tehnică .......................9

III. CAPITOLUL III - TEHNICILE JUDO-ULUI..................13

III.1 Tehnica luptei la sol (Ne-Waza)......................................13

III.2 Tehnica luptei în picioare (Nage-Waza)..........................14

IV. CAPITOLUI IV – CARACTERISTICILE JUDO-ULUI MODERN

…………………………………………………………………………..15

V. CAPITOLUL V – ÎNCHEIERE…………………………………….19
V.1 Concluzii………………………………………………………….19

BIBLIOGRAFIA…………………………………………………20

Page | 2
 CAPITOLUL I - INTRODUCERE
I.1 SCURT ISTORIC

Se cunosc mai mult de 1000 de forme de arte marţiale răspândite prin toată lumea şi care
datează de mai bine de 2000 de ani. Momentul şi locul de început al artelor marţiale este
necunoscut. În cultura vestică putem data dezvoltarea artelor marţiale cum ar fi: tragerea cu arcul
şi luptele încă din Grecia antică. Totuşi se pot găsi dovezi că artele marţiale erau practicate încă
din vechiul Babilon.
În Orientul depărtat dezvoltarea artelor marţiale este un pic mai obscură. Este acceptat
faptul că artele marţiale îşi au rădăcinile în vechea Chină alături de călugării care foloseau
tehnici de luptă fără arme pentru a se proteja. Nu sunt cunoscute primele tehnici de luptă fără
arme. Combinaţiile între diferitele forme de luptă erau necunoscute. În ciuda dorinţei clasei
conducătoare de a păstra tehnicile de luptă fără arme secrete, prin comerţ şi emigrare, artele
marţiale s-au răspândit din China în tot Orientul. Cea mai veche cronică referitoare la artele
marţiale este Nihon Shoki, care vorbeşte despre luptele japoneze şi datează din 720 e.n. De
atunci artele marţiale s-au dezvoltat într-o mare varietate de sisteme care au fost predecesoarele
artelor marţiale existente astăzi. În ciuda dezvoltării mai multor tipuri de arme, luptele corp la
corp rămân un stil practicat în toată lumea.

1.2 Istoria Judo-ului

 
 
Originea artelor marţiale japoneze este foarte vagă şi lucrurile cunoscute astăzi sunt mai
mult legendă decât adevăr. Totuşi, sistemul artelor marţiale takenouchi-ryu fondat în 1532 este
considerat începutul formelor de jujutsu japonez. Fondatorul sistemului preda jujutsu într-o
manieră bine structurată.
În următorii câteva sute de ani, artele marţiale au fost perfecţionate de Samurai care
studiau toată viaţa 20-30 de forme de arte marţiale. Dintre toate, numai una singură era bazată pe
autoapărarea neînarmată-jujutsu. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, exista un număr de 700
de forme diferite de jujutsu. Cele mai populare erau : takenouchi-ryu, jikishin-ryu, kyushin-ryu,

Page | 3
yoshin-ryu, mirua-ryu, sekiguchi-ryu, kito-ryu şi tenshin-shinyo-ryu, ultimele două contribuind
la dezvoltarea judo-ului.
În această perioadă politica japoneză a devenit un haos. Vizita lui Commodore Perry în
Japonia în 1855 a schimbat de asemenea civilizaţia japoneză prin deschiderea unei noi lumi. În

1868 conducerea imperială a fost restaurată (Restaurarea Meiji) şi declinul clasei Samurailor a
început alături de un declin rapid în toate artele marţiale. Cu toată că guvernul nu a interzis
oficial artele marţiale, oamenii nu erau încurajaţi să înveţe sau să le practice  deoarece statul era
considerat mai important decât individul. Ceea ce era odată gloria samurailor acum nu era bine
privit, iar multe şcoli bune de jujutsu au început să dispară.
Pentru a supravieţui în timpul Restauraţiei Meiji, Budo s-a modificat, devenind o unealtă
de a cultiva individul şi a îl face o persoană mai bună pentru binele tuturor. Ca rezultat, budo şi-a
găsit loc în educaţia fizică şi sport.
Sportul oferea lucrul în echipă care era benefic pentru toţi şi de asemenea dezvolta
individul. Era o educaţie fizică completă şi nu doar un joc. Dr. Jigoro Kano este acreditat pentru
supravieţuirea jujutsu în timpul Restauraţiei Meiji. El a preluat jujutsu şi l-a adaptat nevoilor
vremii. Noua sa metodologie a fost numită judo.
În 1882, Dr. Jigoro Kano (Părintele Judo-ului) a făcut un studiu referitor la aceste tehnici
străvechi de autoapărare şi pe cele mai bune le-a înglobat într-un sport cunoscut sub numele de
Kodokan Judo.
 
 
1.3 Fondarea Judo-ului
 
 
În satul pescăresc Mikage, lângă Kobe, în Japonia, s-a născut Jigoro Kano pe 28
octombrie 1860. În 1871, familia lui Kano s-a mutat în Tokyo.
Copil fiind, Kano era firav, slab, mic de înălţime şi bolnăvicios. Împotriva sfatului
doctorului, Kano a decis să facă ceva pentru a îşi îmbunătăţi sănătatea şi în acelaţi timp să înveţe
să se apere. La vârsta de 18 ani s-a înscris în şcoala de jujutsu Tenjin Shinyo ryu. Sub tutela lui
Fukuda Hachinosuke, Kano şi-a început călătoria spre bunăstarea fizică. Tenjin Shinyo ryu era o

Page | 4
artă marţială blândă care aborda mai mult armonia decât lupta, cu toate că includea şi tehnici de
lovitură şi de apucare.
După ce a studiat la Tenjin Shinyo ryu, Kano s-a transferat la şcoala Kito ryu pentru a
studia cu Tsunetoshi Iikubo. Această formă de jujutsu era mult mai blândă şi mai moderată.
În acele vremuri Kano a început un studiu sistematic şi cuprinzător al celorlalte forme de
jujutsu, cum ar fi sekiguchi-ryu şi seigo-ryu. El a înţeles foarte repede că râvnea la o cunoaştere
mentală care lipsea din învăţăturile maeştrilor săi. Încerca să înţeleagă superioritatea controlului
pe care maeştri lui o dobândiseră. A studiat de asemenea manuscrise ale fondatorilor diverselor
şcoli, I Ching (Cartea Schimbărilor), filosofia Lao-Tsze.
În 1880, Kano a început să regândească tehnicile de jujutsu pe care le învăţase. Vroia să
combine cele mai bune tehnici învăţate de la diversele şcoli într-un sistem pentru a creea un
program de educaţie fizică care să dezvolte atât calităţile fizice cât şi cele mentale. În plus,
credea că tehnicile pot fi practicate sub forma unui sport dacă tehnicile mai periculoase erau
excluse.
Astfel, în 1882, a extras din străvechiul jujutsu cele mai bune aruncări şi apucări, a
adăugat şi câteva elemente personale şi a eliminat tehnicile periculoase de lovituri de mâini şi
picioare. Kano, la vârsta de 22 ani, a prezentat noul sport obţinut (judo). L-a denumit Kodokan
Judo. Termenul de Kodokan se desparte în ko (lectură, studiu, metodică), do (drum sau cale) şi
kan (sală sau loc). În consecinţă se obţine “un loc pentru a studia calea”. Similar, judo se împarte
în ju (lin) şi do (drum sau cale) obţinându-se “calea lină”.
Kano şi-a înfiinţat şcoala de judo, intitulată Kodokan, în templul budist din Tokyo,
Eishoji. Ulterior şcoala s-a dezvoltat şi s-a mutat. Primul Kodokan avea doar 12 saltele (12 x 18
picioare, aprox. 3,65 x 5,48 metri) şi nouă studenţi în primul an. Astăzi Kodokan are peste 500
de saltele şi mai mult de 1 milion de vizitatori anual.
Devotamentul lui Kano către judo nu a interferat cu progresul său academic. A studiat
literatura, politica, economia politică şi a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo în 1881.
În 1886, datorită rivalităţii dintre şcolile de jujutsu şi cele de judo, s-a organizat un
concurs pentru a determina care artă este superioară. Studenţii lui Kano au câştigat uşor
competiţia, stabilindu-se astfel superioritatea judo-ului şi a principiilor şi tehnicilor sale practice.
Categorisirea Kodokan Judo a fost definitivată în 1887. Kodokan avea trei ţeluri: educaţia
fizică, eficienţa în concurs şi antrenamentul mental. Structura sa ca o artă marţială era de aşa

Page | 5
natură încât putea fi practicat ca un sport competitiv. Loviturile, şuturile, anumite luxaţii şi alte
tehnici prea periculoase pentru competiţii erau predate doar studenţilor avansaţi.
Începând cu 1889, Kano a părăsit Japonia pentru a vizita Europa şi Statele Unite. A
călătorit peste hotare de 8 ori pentru a propaga judo şi de câteva ori pentru a participa la Jocurile
Olimpice şi la întâlnirile diferitelor Comitete. În ciuda condiţiilor grele de muncă, mai mulţi
studenţi ai lui Jigoro Kano şi-au dăruit existenţa propagării judo-ului în ţări străine.
În 1892, judo a început să se răspândescă în toată lumea, odată cu citirea de către
Takashima Shidachi în faţa societăţii japoneze din Londra a istoriei şi dezvoltării judo-ului.
În 1895, Kano a clasificat aruncările din judo în Go Kyo No Waza. În 1900, a fost
înfiinţată Asociaţia Purtătorilor de Dani Kodokan.
Pe 24 iulie 1905, reprezentanţii principalelor şcoli de jujutsu (ryu) din Japonia s-au
adunat la Institutul Butokukai din Kyoto pentru a se pune de acord asupra formelor de Kodokan
Judo şi pentru a continua dezvoltarea tehnicilor sportive.Tehnicile străvechi de jujutsu,
particulare fiecărei şcoli, aveau să rămână prezervate pentru posteritate în kata (luptă regizată).
În 1907, Gunji Koizumi s-a dus în Statele Unite pentru a preda judo.
În 1909, Kodokan a devenit Fundaţie Oficială a Japoniei. În acelaşi an Jigoro Kano a
devenit primul membru de origine japoneză al Comitetului Internaţional Olimpic.
În 1910, judo a fost recunoscut ca un sport care putea fi practicat în siguranţă şi în 1911 a
fost adoptat ca fiind parte a sistemului de educaţie japonez. În acelaşi an, au luat fiinţă:
Departamentul de Instructori de Judo Kodokan, Asociaţia Centurilor Negre Kodokan şi Asociaţia
Japoneză de Atletică. Începând cu a cincea olimpiadă, desfăşurată la Stockholm, Kano a început
să participe la toate Jocurile Olimpice şi întâlnirile Comitetelor Olimpice Internaţionale şi a
devenit o personalitate în sportul de pretutindeni.
Judo-ul Kodokan a fost reevaluat de către membri săi în 1920. Go Kyo No Waza a fost
revizuit, adăugându-i-se 40 de aruncări. 8 aruncări din precedenta clasificare au fost excluse.
În 1921, s-a înfiinţat Societatea de Cercetări Medicale în Judo.
Motto-urile Kodokan erau : Seriyoku-zenyo (maxim de eficienţă) şi Jita-kyoei (beneficii
şi bunăstări reciproce), accetuând astfel latura morală şi spirituală alături de antrenamentul fizic.
Ultimul ţel era de a perfecţiona individul astfel încât să fie de folos societăţii. Faza spirituală,
dezvoltată gradual, a fost completă în anul 1922. În acelaşi an, s-a înfiinţat Societatea Culturală
de Judo Kodokan.

Page | 6
 Pe parcursul vieţii, Kano a obţinut doctoratul în judo, echivalentul a 12 dani, dobândiţi
doar de fondatorul judo-ului. A muncit constant pentru a asigura dezvoltarea atleticii şi a
sportului japonez în general, fiind numit în consecinţă “Părintele Sportului Japonez”. În 1935, i
s-a înmânat premiul Asahi pentru contribuţia deosebită la organizarea sportului în Japonia pe tot
parcursul vieţii sale.
Pe lângă calităţile sala de inovator şi bun administrator, Kano era şi un luptător iscusit,
lucru susţinut de toţi judoka avansaţi, care s-au recunoscut învinşi în faţa lui Kano.

În timpul călătoriei de întoarcere de la întâlnirea Comitetului Internaţional Olimpic de

la Cairo, unde a reuşit să nominalizeze Tokyo pentru desfăşurarea Jocurilor Olimpice din 1940,
Kano a murit de pneumonie, la bordul navei S.S. Hikawa Maru pe 4 mai 1938, la vârsta de 78 de
ani.
Al Doilea Război Mondial a modificat dezvoltarea judo-ului. În loc să fie folosit ca un
sport, el a fost învăţat ca o tehnică de luptă. Cei selecţionaţi pentru forţele de comando şi servicii
speciale atingeau adesea un mare grad de expertiză în judo.
Când Japonia a găzduit Jocurile Olimpice din 1964, Judo-ului i s-a acordat oportunitatea
de a fi sport olimpic pentru prima oară. Din cele 16 medalii acordate, Japonia a câştigat 3 medalii
de aur, şi una de argint. Judo nu mai era un sport japonez ci devenise un sport internaţional.
Timp de 60 de ani structura Judo-ului Kodokan nu s-a schimbat. Totuşi în 1982 Go Kyo

No Waza a fost revizuit, reintroducându-se cele 8 tehnici excluse în 1920 şi adăugându-i-se

17 noi tehnici. Aceste 65 tehnici obţinute în urma revizuirii au devenit cunoscute sub denumirea
de “Cele 65 de tehnici de Judo Kodokan”.
De-a lungul anilor s-au produs două mari linii de dezvoltare a judo-ului. Una este
introducerea de noi categorii de greutate. La început, diferenţele de greutate nu erau importante.
Toţi se luptau între ei. Astfel, dacă 2 sportivi la fel de pricepuţi erau faţă în faţă, de obicei câştiga
cel mai greu dintre ei. A fost o mare opoziţie la început împotriva introducerii noilor categorii de
greutate. Unii maeştri se temeau că aceasta însemna sfârşitul judo-ului ca artă. Iniţial erau trei
categorii de greutate, iar ulterior au fost cinci. Includerea ca sport olimpic la Olimpiada din 1964,
a ajutat această reformă.
A doua linie era învăţarea judo-ului de către copii. Iniţial, judo era considerat un sport
prea periculos pentru a fi învăţat de către copii, deoarece nu aveau disciplina necesară pentru a
nu îl folosi în afara sălii. Astăzi, multe cluburi de judo sunt compuse cu precădere din juniori.

Page | 7
Sunt mai multe stiluri de judo. Odată cu includerea sa ca sport olimpic, s-a produs o
modificare, practicându-se cu precădere judo competiţional. În consecinţă, unele cluburi practică
judo exclusiv pentru a participa la competiţii. Alte cluburi pun accent pe calităţi. Ei repetă
mişcările de foarte multe ori până devin instinctive şi îşi dezvoltă viteza prin practică. Aceste
cluburi predau de asemenea kata. Ele trebuie considerate ca fiind cluburi de judo tradiţional.

I.4 MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Tema proiectului meu este denumită ”MONOGRAFIA SPORTULUI INDIVIDUAL ÎN

JUDO ” și este rezultatul curiozității mele și al unei provocări .

Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legătură cu acest subiect,
deoarece este unul extrem de important, cunoscut fiind faptul că pe plan mondial judo-ul a
cucerit inimile spectatorilor prin spectaculozitatea tehnicilor, prin dificulatatea elementelor și
prin riscul mare pe care-l reprezintă, prin originalitatea legărilor și diversificarea elementelor
executate cu acuratețe, exactitate și siguranță.

Creșterea vertiginuasă a numarului iubitorilor acestui sport a impus necesitatea elaborarii

unor materiale tehnico-metodice menite sa dea orientare științifica procesului de instruire și să
lamurească numeroasele necunoscute  ale judo-ulu .

În lucrarea de față sunt tratate cu multă competență aspecte legate de istoricul judo-ului,
apreciez ca fiind foarte valoros capitolul referitor la monografia judo-ului in sportul individual.

Page | 8
 CAPITOLUL II-APARIȚIA JUDO-ULUI ÎN ROMÂNIA

II.2 NORME ȘI CRITERII PENTRU INSTRUIREA TEHNICĂ

Judo-ul a fost introdus în Romania prin 1928, de profesorul japonez Heishichi Ishiguro,
unul dintre numeroşii instructori formaţi de Jigoro Kano. 
Timp de un an, Insirego a predat judo-ul la ONEF (Oficiul Naţional de Educaţie Fizică) din
Bucureşti. Apoi, cursul a fost continuat în cadrul ANEF. În perioada 1929-1933 profesor
pentru educaţie fizică la catedra de sport era căpitanul Emilian Teacă. De numele acestui căpitan
se leagă, de fapt, începuturile judo-ului din ţara noastră. 
Prima competiţie a fost organizată în 1934, protagonişti fiind jandarmii de la şcolile din
Bucureşti şi Câmpina şi pompierii bucureşteni. 
Tot jandarmii au mai organizat o altă întrecere, in 1937, la Ploieşti, competiţie la care au
participat 7-8 promoţii de ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. S-a luptat la o singură categorie:
open. La ofiţeri a câştigat Pavel Capotă, din Bucureşti, iar la subofiţeri a ieşit învingător
sergentul Doru P. Butiu, al cărui fiu avea să devină mai târziu unul dintre "pionierii" judo-ului
din Timișoara. 
Abia prin anul 1950, după război, judo-ul revine în scena sportivă românească. La Arad,
Mihai Botez a reuşit, în 1957, să-şi facă "acte" pentru secţia sa de la Uzinele de Vagoane, în
acelaşi an prof. loan Avram înfiinţând un cerc de judo la Institutul Agronomic din Bucureşti.
Tot atunci, prof. Florian Frazzei a organizat şi condus un cerc de judo la Şcoala Sportivă nr. 2
din Capitală. Doi ani mai târziu, în 1959, un mare iubitor de judo, Vasile Gotelet, tehnician
sportiv a înfiinţat un cerc de judo la Uzinele Vulcan din Bucureşti. În 1960, au apărut, ca
ciupercile după ploaie, cercuri de judo la Sibiu, Mediaş, Arad, Iaşi. 
Ambasada Japoniei, sensibilizată de pasiunea românilor pentru sportul naţional japonez a început
să pună la dispoziţia practicanţilor primele materiale de specialitate privind tehnica şi metodica
judo-ului. 
Un pas însemnat în demersurile pentru recunoaşterea oficială a acestui sport în România
avea să-l constituie înfiinţarea, în 1962, a Comisiei de Judo în cadrul Consiliului Orăşenesc
Bucureşti pentru Educaţie Fizică şi Sport. 
Prin intermediul acestei Comisii s-a centralizat activitatea puţinelor centre existente,
aceptându-se apoi vizita, în 1963, a echipei sindicatelor din Franţa, FSGT care a susţinut o dublă
întâlnire cu selecţionatele Bucureştiului. Meciurile au avut loc pe terenurile arenei de tenis
Progresul din Capitală. Spre marea satisfacţie a simpatizanţilor acestui sport, prima selecţionată a
Bucureştiului a câştigat cu 3-2. 
În presă încep să apară primele ştiri şi articole de prezentare şi popularizare a judo-ului. 
"Sportul Popular" din 7 mai 1964 publica o ştire despre Congresul Uniunii Europene de

Page | 9
Judo, iar revista "Sport", nr. 18 din 1965, sublinia că: "S-a descoperit remediul timidităţii şi al
complexului de inferioritate ce-i stăpânesc pe copii". 

Primul succes la o competiţie internaţională a fast obţinut de arădeanul Ionel Lazăr, la

categoria mijlocie, cu prilejul Campionatelor Intemaţionale de Tineret ale Romaniei, în 1971. Cu
siguranţă, cel mai important moment pentru judo, la începuturile sale, a fost participarea echipei
României la Campionatele Europene din 1977, de la Ludwigshafen RFG – (invitată pe banii
Federaţiei de Judo din Germania). Aici au urcat pe treptele podiumului de onoare pentru prima
dată şi reprezentanţii ţării noastre. 
În panoplia judo-ului românesc sunt aşezate la loc de cinste şi numele judoka ce au cucerit
medalii de aur pentru România. Deschizător de drum a fost regretatul judoka de mare talent
VLAD NICOLAE MIRCEA. 
Următoarea ediţie a Campionatelor Europene, în 1981, a avut loc în Ungaria, la Debrecen. În
finala categoriei semi-uşoare ajunsese dinamovistul bucureştean Constantin Niculae, un
sportiv înalt şi bine legat pentru categoria respectivă, adversar fiindu-i diavolul francez Thyeri
Rey, un tânăr de numai 20 de ani care, cu un an înainte, la Moscova, devenise campionul olimpic
al categoriei super-uşoare. 
După o confruntare în care reprezentantul nostru i-a învins şi pe arbitri, Constantin Niculae a
devenit campionul european, cucerind medalia de aur. 
După numai un an, în 1982, un alt judoka român, Mircea Frăţica, de la Nitramonia Făgăraş, a
urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de onoare al Campionatelor Europene, la Rostock, în
R.D.G., depăşindu-l în finală pe Sota Hadareli (U.R.S.S), fostul campion european. E a 3-a
medalie de aur la trei ediţii consecutive ale CAMPIONATELOR EUROPENE. 
Aurul rămâne aur, dar şi alte succese au valoarea lor, mai ales dacă sunt obţinute în arena
marilor competiţii. Debutul la Campionatele Mondiale a avut loc în 1979, la Paris, şi s-a soldat
cu două poziţii fruntaşe - locurile cinci ocupate de Arpad Szabo, la "super-uşoară", şi Constantin
Niculae, la "semi-uşoară".

Cea mai medalie valoroasa a fost obţinută de Alina Dumitru la Jocurile Olimpice din 2008
de la Beijing, ea clasându-se pe prima treaptă a podiumului. A obţinut astfel prima medalie
olimpică de aur pentru judo-ul românesc, ea fiind de asemenea şi prima medalie olimpică a
delegaţiei României aflată la Jocurile Olimpice de Vară 2008. 
La Campionatele Europene de Seniori s-au luat nenumărate medalii prin Croitoru Adrian,
Moise Laura Moricz, Dumitru Alina, Aluaş Dinea Ioana. Şi judoka mai tineri au reprezentat cu
onoare România, ei aducând un mare număr de medalii de la Campionatele Europene de Tineret,
Juniori şi Cadeţi, respectiv Campionatele Mondiale de Juniori. 

Page | 10
Norme și criterii pentru instruirea tehnică
- Pentru o mai bună sistematizare a procedeelor tehnice,în procesul instruirii s-a recurs la
gruparea lor in 5 categori kyuri, ceea ce permite o însușire gradată a acestora și în final obținerea
centurilor colorate.
-Centura cu care se leagă kimonoul este de culorii diferite , fiecare culoare reprezentând nivelul
cunoștințelor tehnice,deci indică gradul de maiestrie sportive a fiecarui judoka. Un incepător
pentru a se perfectiona în judo este obligat să parcurgă un număr de 5 grupe de instruire
sportive, denumite (kyu), fiecare cuprinzând un numar de procedee tehnice de la 12 pentru prima
la 25 pentru cea de a cincea.
-Aparitia ky-urilor a concentrat conținutul procesului de instruire sportivă, iar din punct de
vedere metodologic a grupat tehnicile în ordinea importanței aplicării lor în competiții, și nu a
segmentelor care actionează in execuție .
- Centurile culorate evidentiază progresul înregistrat de fiecare judoka in procesul de
pregătire.Avantajul principal al acestui sistem de clasificare tehnică este major, deoarece fiecare
judoka este obligat să studieze toate tehnicile cuprinse in kyu-ri,sa urmeze succesiunea metodică
de învățare a lor.Primirea centurilor la trecerea examenelor contribuie la stimularea pemanentă a
interesului judoka în pregatire.
-Pentru aprecierea obiectivă a măiestriei tehnice a unui judoka se recumondă analizarea și
verificarea periodică a cunostințelor acumulate în timpul instruirii , a nivelului atins în
perfecționarea elementelor și procedeelor tehnice.
-Tehnica judoului ridică probleme importante,care solicită analiza biomecanică a
mișcarilor,alegerea celor mai eficiente mijloace ale pregătirii tehnice,toate coroborate pentru
lărgirea continuă a posibilitaților functionale ale organismului.
-Eficacitatea judoka în timpul competițiilor depinde de corectitudinea cu care au fost aplicate
procedeele tehnice cunoscute,de valorificarea acestora în funcție de adversarul de particularitălile
individuale de combinarea si legarea mai multor actiuni motrice.
- Orientarea recent în antrenamentul modern al judoka cuprinde o noua clasificare tehnică de
kyu-uri diferită de cea clasică ,care pastrează însă un caracter orientativ în procesul de pregătire
al sportivilor.
-Noile orientari date de către Federatia Internationala de Judo, cu privire la tehnicizarea
luptei,prin prevederile regulamentului de concurs au determinat modificari importante în
sistematizarea procedeelor tehnice în grupe.
-În selectionarea procedeelor și sistematizarea lor s-a urmărit respectarea trăsaturilor specific
judo-ului romanesc,cum sunt : orientarea precisă,caracterul rațional,economicitatea ,
eficacitatea,precizia execuției siguanța, decizia rapidă.
-Pentru imbunătațirea conținutului procesului de pregătire tehnică,prin structurarea procedeelor
în grupe s-a urmărit : caracterul rațional al mișcărilor ,al legilor acțiunilor fizice prin
adaptabilitate la necesitatile pregătirii tuturor categoriilor de judoka,în funcție de particularitățile
de vârsta la care încep practicarea judo-ului.Astfel de la 105 procedee tehnice au fost

Page | 11
selectionate 46 , grupate în kyu-uri pentru copii ,junior și seniori. La seniori sunt incluse pentru
examenele de tehnicitate combinații , înlăntuiri , eschive etc,acțiuni complexe fără de care în
judo nu se pot obține performanțe superioare.

Page | 12
 CAPITOLUL III –TEHNICILE JUDO-ULUI

III.1 TEHNICA LUPTEI LA SOL (NE-WAZA)

Tehnica de control (Katame-Waza) s-a dezvoltat și perfecționat prin studiul executarii

tehnice in competițiile organizate între diferitele școli ale judo-lui. Lupta la sol a devenit astăzi o
arta complexă,cu principia și forme special de pregatire.In procesul de antrenament judoka sunt
instruiți tehnic si fizic pentru a răspude solicitărilor unui efort combinat,dinamic si static .
-Tehnica luptei la sol se compune din :
-tehnica de imobilizare (Osae-Waza sau Osae-Komi-Waza) formată din tehnici prin care judoka
își ține fixat adversarul cu spatele pe saltea timp de 30 de secunde
-Tehnica de abandon (Shime-Waza ), procedee de strangulare ( Kansetsu-Waza) ,prin care se
acționează asupra gâtului (strangulare ) și cotului ( luxare),urmărind ca prin forțarea dureroasă a
acestora sa se obțină victoria .
-Procedeele tehnice de fixare constituie 70 % din numarul acțiunilor cu care se obține victoria în
lupta la sol ,ele cuprinzând principiile de baza ale luptei la sol .Procedeele de fixare se studiază la
începutul instruirii cu copiii și tineretul .Stapanirea unei tehnici bune în lupta la sol ajută la
ascensiunea rapidă și în instruirea tehnică a luptei în picioare .
-În tehnica de control tori execută presiunea vertical asupra unor portiuni ale corpului lui
Uke ,întotdeauna împotriva direcției de rulare prin care aceasta caută să evite fixarea.
-Imobilizarile sunt împarțite în 2 grupe ,după direcția de acțiune a lui tori :
-Imobilizarile prin presiune transversal sau diagonal cu ajutorul kimonoului (Kesa-Gatame) și
cuprinde 5 procedee de fixare la care se adaugă și procedeul de imobilizare a umărului (Kata-
Gatame ):

-Imobilizarile prin control în 4 puncte (Shiho-Gatame ) cuprind 7 tehnici cu unele variante care
mentin priincipiile de baza ,dar in care poziția prizelor și a corpului sunt usor schimbate .
-Imobilizarile fundamentale sunt :
-Kesa-Gatame – imobilizarea prin presiune tranversală ;
-Hon-Kesa-Gatame – imobilizare laterală ;
-Kuzure-Kesa-Gatame – imobilizarea brațelor ;
-Ushiro-Kesa-Gatame – imobilizarea lateral din spate ;
-Makura-Kesa-Gatame –imobilizarea prin infășurarea brațelor ;
-Kashira-Gatame – imobilizarea capului .
-Imobilizarile în 4 puncte :
-Yoko-Shiho-Gatame – imobilizarea lateral în 4 puncte ;
-Kuzure-Yoko-Shiho-Gatame – imobilizarea lateral în sprijin ;
- Kami-Shiho-Gatame – imobilizarea în prelungire în 4 puncte ;

Page | 13
-Tate-Shiho-Gatame- imobilizarea pe deasupra în 4 puncte ;
-Kuzure-Tate-Shiho-Gatame – imobilizarea longitudinal în 4 puncte .

III.2 TEHNICA LUPTEI ÎN PICIOARE (NAGE-WAZA)

Tehnica luptei in picioare (Nage-Waza )

-In Nage-Waza au fost grupate toate procedeele tehnice care se efectueaza din pozitia in
picioare.Tehnica luptei in picioare constituie partea cea mai complexa si dificila a pregatiri
tehnice .

-Procedeele tehnice care fac parte din aceasta grupa se impart la randul lor in subgrupe , in
functie de segmentele corpului a caror actiune au ponderea principal in realizarea finalizarii
executiei ,de exemplu; brate, sold, picioare .
-Procedeele tehnice care compun grupa Nage-Waza se impart in tehnica proiectarilor (Tachi-
Waza) si tehnica de sacrifiu ( Sutemi-Waza) .
-In totalitatea lor ,procedeele tehnice din grupa Nage-Waza solicita o buna adaptabilitate a
aparatului locomotor ,o coordonare a actiunilor acestuia prin realizarea si finalizarea fiecarei
executii tehnice.

-Tehnica de proiectare (Tachi-Waza) cuprinde toate procedeele prin care executantul ( tori )
urmareste aruncarea adversarului uke cu spatele pe tatami ,controlandu-i in permanenta actiunile.
-Transmiterea energiei necesare proiectarii,legatura pentru finalizarea atacului se realizeaza prin
a ) brate,maini si umar –tehnica aruncarilor cu bratele si umarul ( Kata-Te-Waza )
b ) sold-tehnica aruncarilor cu soldul (Koshi-Waza)
c) picioare –tehnica,aruncarilor cu piciorul ( Ashi-Waza)
a 1) Tehnica aruncarilor cu bratele si umarul ( Kata-Te-Waza ) cuprinde procedeele tehnice care
se realizeaza in principal prin forta bratelor si a umerilor .Se folosesc tehnici de proiectare tip
Uki-Otoshi ,Tai-Otoshi si proiectare tip Seoi-Naghe.
b 2) Tehnica aruncarilor cu ajutorul soldului ( Koshi-Waza ) cuprinde prodeele tehnice care se
executa cu ajutorul soldului si au un rol de blocare , ridicare si de lovire inaintea proiectari
adversarului .

c 2 ) Tehnica aruncarilor cu piciorul (Ashi-Waza ) cuprinde procedeele tehnice care se

realizeaza prin actiunea de blocare ,secerare sau maturare effectuate cu un picior asupra
picioarelor sau soldului lui uke.
-tehnici de secetare, proiectare tip O-Soto-Gari ;
- tehnici de maturare,proiectare tip Okuri-Ashi-Barai ;
- tehnici de blocare,proiectare tip Sasae-Tsuri-Komi-Ashi ;
- tehnici de agatare , proiectare tip Ko-Soto-Gake

Page | 14
 CAPITOLUL IV

CARACTERISTICILE JUDO-ULUI MODERN

-
Privit în ansamblu , se poate afirma că principala caracteristică a judo-ului o constituie ,așa cum
am mai spus ,dinamismul deosebit în care se desfășoară întâlnirile .Acest dinamism rezultă din
abilitatea lucrului picioarelor,precum și din colaborarea strânsă dintre activitatea soldurilor si a
brațelor,ca puncte de plecare în executarea procedeelor tehnice.
–Diferențele mari ce apar în manieră de desfășurare a luptei pe parcursul unei întâlniri reflectă
alternarea rapida a acțiunilor ca urmare a creșterii mobilitații proceselor corticale .În acest caz
solicitarile nervoase sunt maxime .
-Pe tatami se desfășoară o luptă continuă cu solicitarea gândirii care impune totodata și o dozare
permanentă a efortului.
-Din punct de vedere tehnico-tactic, în judo-ul modern se conturează manierea de folosire ca
pricipala cale spre victorie atacul decisive prin surprindere , execută cu precizie din orice
poziție,uneori aproape de limita posibilului.Tot mai pregnant apare caracterul unei lupte bazate
exclusive pe ofensiva, cu treceri rapide din atac in aparare,urmind ca atacul decisive sa se
producă cu un mare coeficint de siguranță prin menținerea continuă a adversarului in
dezechilibrul fizic.

-Pentru judoka de mare performanță este caracteristică dezvoltarea morfofunctională si somatică

specială , ca urmare a unei ample si continue pregatiri tehnico-tactice și fizice special .
-In cadrul antrenamentului se recomandă atacarea simultană a tuturor factorilor (fizic,
ethnic,tactic psihologic ) in vederea adaptării organismului la eforturi maxime si atingerii formei
sportive .Ținind seamă de faptul ca acumularile calitative se fac intr-o perioadă destul de mare,în
procesul de pregătire cu judoka trebuie sa se lucreze cu multă rabdare pentru obtinerea
rezultatelor superioare.

-Goana după rezultate imediate este cel mai mare dușman al progresului. Trecând peste unele
etape de pregatire,tinerii judoka se prezintă la unele competiții pentru care nu sunt pregatiți din
punct de vedere tehnic,tactic,fizic,psihic,situație care duce sigur la accidente,frică de concurs și
plafonare.

Particularitațile principiilor antrenamentului sportiv

- Pornindu-se de la caracteristicile generale ale luptei competiționale procesul instructiv-educativ
va fi orientat spre valorificarea maxima a aptitudinilor judoka.Pentru realizarea acestui deziderat
major al judo-lui competițional,antrenamentul sportive îi sunt proprii anumite principii care
alcătuiesc intreaga activitate a antrenorilor.
-Desfasurarea procesului de antrenament nu poate fi concepută fară respectarea princiipilor
concordanței pregatirii sportive cu cerințele competitionale : participarii constiente si active,al
sistematizării,continuitații,intuitiei,accesibilitații,însușirii temeinice ,deoarece acestea formează

Page | 15
cerințe fundamentale in procesul de instruire în judo.
-Principiile antrenamentului sportiv decurg din cerința realizarii sarcinilor specific pregatirii
judoka pentru obtinerea performantei maxime împreuna cu cele formulate de didactică generală a
mișcării sportive din țara noastră,alcătuiesc tezele fundamentale pe care se sprijină intreaga
activitate a antrenorilor in judo.
–Cerințele specifice ale antrenamentului judoka si de evoluția rapidă a judo-lui pe plan mondial
impun urmatoarelor principiu care caracterizează pregatirea :
a) modelarea
b) specializarea instruirii
c) dezvoltarea multilateral a calitațiilor motrice si a indicilor morfologici si functionali
d) individualizarea
e) utilizarea eforturilor intense si maxime

Modelul general de pregatire si de concurs

-Prin stabilirea modelului general,dar si pe categorii de greutate antrenorii au posibilitatea să
optimizeze procesul de pregatire si să-l marească valoarea finalitații.Aceste modele se referă la
vârsta ,talie,structură morfologică prin care se elimină factorul subiectiv.Prin modele uniforme și
obiective se ajunge la perfectionarea și orientarea precisă a procesului de pregatire in judo .
-In continuare prezentăm modelul-ciclu pe categorii de greutate.
Vârsta judoka :
- media 24,8 ani
- media medaliaților -25,2 ani
- raportul judoka față de de vârsta medie – 38 % <24 ani > 62%
-vârsta competițională optimă pentru marea performanță a medaliaților – 6 ani
Talia judoka
- media 1,78 cm
-media medaliaților -176,3 cm
Compozitia factorilor antrenamentului
-tehnico-tactic-70%
-fizică -30%
Structura pregatirii fizice
-viteză-forță-30 %
-viteză -29 %
-forță-vitază - 20%
-forță - 15 %
-rezistență – 10 %

Pentru optimizarea tehnico-tactică prezentăm în continuare procedeele care au fost punctate cu

“Ippon” in marile competiții.
a) Tehnici de picior Ashi-Waza -31 %
- O-Unchi-Gari

Page | 16
- De-Ashi-Barai
-Ko-Uchi-Gari
-O-Soto-Gari
- Ko-Soto –Gake
-Ko-Uchi-Gake
-Ko-Uchi-Gari

b) Tehnici de umar și braț ( Kata-Te-Waza)- 30 %

- Seoi-Nage
-Tai-Otoshi
-Te-Guruma
-Soto-Maki-Komi
- Sukui-Nake
-Morote-Gari

c) Tehnici de șold ( Koshi-Waza) 22%

-Uchimata
-Hara-Goshi
-O-Goshi
-Tsuri-Goshi
-Koshi-Guruma

d)Tehnici de sacrificiu (Sutemi-Waza) 8%

-Yoko-Tomoe-Nage
-Sumi-Gaeshi
-Yoko-Gake
-Ura-Nage

Procedee tehnice din grupa de sol ( Ne-Waza) 33%

a) Tehnici de fixare –Osae-Komi-Waza
-Yoko-Shiho-Gatame
-Tate-Shiho-Gatame
-Kuzure-Kesa-Gatame
-Kesa-Gatame
-Ushiro-Kesa-Gatame
-Kami-Shiho-Gatame

b) Tehnici de luxare ( Kansetsu-Waza) 31%

-Ude-Hishigi-Gatame
-Kami-Ude-Hishigi-Juji-Gatame
-Yoko-Hiza-Gatame

Page | 17
-Gyaku-Juji
-Kesa-Garami

c) Tehnici de strangulare ( Shime-Waza) 17%

-Gyaku-Juji-Gatame
-Kata-Juji-Jime
-Okuri-Eri-Jime
-Gyake-Gaeshi-Jime
-Kate-Te-Jime

Page | 18
 CAPITOLUL V – ÎNCHEIERE

CONCLUZII

Toate cele perezente mai sus mi-au stârnit curiozitatea și interesul și m-au

determinat să aleg această temă,pentru realizarea proiectului, iar acest lucru

presupune să mă documentez într-un mod cât mai serios cu privire la

MONOGRAFIA SPORTULUI INDIVIDUAL ÎN JUDO

Page | 19
 Bibliografie

1. Vasile Popovici,Ion Hantau,Vasile Gotelet – (1972)- Judo

Centuri Colorate , editura STADION
2. Anton Muraru – (1988) – JUDO pregatirea juniorilor, editura
SPORT TURISM, Bucuresti

Page | 20