CAPITOLUL I.

ARGUMENTAREA TEORETICĂ

I.1.Actualitatea şi importanţa studiului

Importanţa temei cercetate se desprinde din faptul că artele marţiale în general

şi Karate-ul în mod special sunt privite astăzi nu numai ca un sistem de luptă cu unic
scop, asigurarea securităţii proprii (autoapărare), dar prin munca iluştrilor maeştri care
au născut acest spirit marţial s-au ridicat la rang de artă, fiind practicate în mod pozitiv,
cu scop clar definit în ameliorarea caracterului fiinţei umane, a stării de sănătate,
servind ca model de etică în viaţă.
În paralel cu civilizaţia umană s-au dezvoltat primele sisteme de luptă. Sculpturi
şi picturi murale din Egipt, India şi Babilon, vechi de peste 5000 de ani, înfăţişează
momente şi poziţii de luptă.
În diversele perioade istorice în care armele au fost scoase în afara legii, artele
marţiale au evoluat, fiind singura metodă de apărare personală şi a familiei. Chiar dacă
omenirea a evoluat, artele marţiale au supravieţuit, au evoluat şi ele, reuşind să elimine
originea violentă, mai ales pentru că reprezentau şi învăţau mai mult decât violenţa.
Arte marţiale forţează dezvoltarea caracterului, disciplinei şi respectului. Autoapărarea,
robusteţea fizică şi competiţiile sunt beneficii colaterale ale practicanţilor contemporani.
Faptul că artele marţiale au supravieţuit atâtor secole a adus la apariţiei mai
multor stiluri depăşind graniţele timpului cât şi pe cele geografice.

I.2.Scurt istoric

Tradus din limba japoneză, cuvântul Karate semnifică „mână goală”, aceasta
reprezentând dovada lipsei de agresivitate în acţiunile celui cu care venim în contact. În
limba japoneză kara are mai multe semnificaţii printre altele şi noţiunea de „vid”, „gol”
sau „liber”, iar te reprezintă sensul pentru „mână”. În forma scrisă cu pictograme
chinezeşti, acestea se traduc prin „mâini chineze”, scrise cu ideograme japoneze
traducerea este „cu mâinile goale”. La traducerea japoneză adăugându-se cuvântul do,

1
care înseamnă drum, cale, mijloc, avem o semnificaţie completă a sintagmei Karate-Do:
„drumul artei practicate cu mâinile libere”1.
Karate-ul face parte din Budo. Budo reprezintă un mod de viaţă al războinicului
japonez al cărui unic scop era perfecţionarea continuă a procedeelor de luptă. Acest
Budo avea un cod după se ghidau toată viaţa samuraii. Acest cod s-a format sub
influenţa a trei sisteme filozofico-religioase: Shinto-ismul, Budismul Zen şi
Confucianismul. Codul Bushido a supravieţuit în societatea modernă în două forme:
patriotismul nipon şi simţul onoarei 2. Practica de luptă era însoţită şi de o educaţie
mentală riguroasă.
Karate-Do include o serie de procedee de apărare şi contraatac care folosesc
corpul, împotriva unuia sau mai multor adversari, cu scopul de a-i scoate din luptă, pe
cât posibil cu o singură lovitură.
Karate-Do-ul îşi are originea în Okinawa, ţinut care face legătura între Japonia şi
China. Okinawa este formată din numeroase insule care fac parte din arhipelagul Ryu
Kyu. În secolul al XII-lea insulele au fost împărţite în trei regiuni. În anul 1406, Sheo
Hoshi uneşte cele trei regiuni şi formează Regatul Ryu Kyu cu capitala la Shuri. Istoria
vremii prezintă această perioadă ca o perioadă cu multe revolte din partea localnicilor.
Acest fapt a determinat conducătorii regatului să interzică purtarea armelor, confiscând
de asemenea, şi armele existente.
Perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea este cunoscută sub
numele de „anii de aur ai comerţului”3, Regatul Ryu Kyu întreţinând relaţii comerciale
puternice între China şi Japonia. În anul 1609 Okinawa intră sub dominaţia clanului
Satsuma din Kyushu, iar Daimiyo Shimatzu reînnoieşte legea ce interzicea purtarea
armelor de către localnici. Situaţia localnicilor nu era cea mai liniştită, fiind de multe ori
atacaţi pentru a fi prădaţi. Acest fapt, cât şi lipsa armelor cu care să se apere, a
determinat dezvoltarea unui sistem de apărare fără arme, bazat în esenţă pe elemente
de Kempo (box chinezesc) şi tehnici de luptă provenite din Asia de Sud-Est. Au
transformat uneltele agricole în arme, formând stilul de luptă Kodobudo.

1
Gichin Funakoshi, Karate-Do-Calea mea în viaţă, Garell Publishing House, Bucureşti, 1998
2
Ronald Habersetzer, Karate-le guide marabout, Marabout, 1978
3
Dima Mircea, Arta marţială, de la război la armonie, Editura Univers, Bucureşti, 1994

2
 Multe dintre aceste tehnici de luptă au fost aduse în insule de către ambasadorii
împăraţilor chinezi din dinastia Ming (1368-1661) şi au fost reunite sub denumirea de
Okinawa-Te sau To-De, denumire care a fost schimbată în Karate-Do în anul 1936 de
către Gichin Funakoshi, care hotărăşte scrierea termenului cu ideograme japoneze.
În secolul al XIX-lea Okinawa-Te era structurată în trei ramuri: Shuri-Te (în zona
capitalei Shuri), Naha-Te (în oraşul Naha) şi Tomari-Te (răspândit în districtul Tomari).
Mai târziu au rămas doar două direcţii principale-Shuri-Te, cunoscută ca şi şcoala
Shorin (Shorin-Ryu) din oraşul Shuri şi a doua direcţie-Naha-Te, şcoala Shorei (Shorei-
Ryu), caracteristică oraşului Naha.
Şcoala Shorin-Ryu (Shorin este transcrierea pentru Shaolin) cuprinde elemente
de luptă folosite mai mult în nordul Chinei. Acestea sunt caracterizate de agilitate şi
viteză, loviturile de picior fiind preponderente, lupta realizându-se prin eschive de la
distanţă mare. Şcoala Shorei-Ryu cuprinde elemente de luptă caracteristice sudului
Chinei, definite prin poziţii stabile şi puternice, loviturile de picior au un nivel coborât,
respiraţia fiind violentă şi sonoră, lupta se duce de la distanţă mică.
În anul 1875 Okinawa este anexată la Japonia, iar To-De şi Kodobudo sunt
incluse în sistemele de educaţie japoneze.
Maestrul Gichin Funakoshi, fondatorul Karate-Do-ului modern, a predat ca
disciplină opţională Karate-Do-ul la şcoala la care era angajat. Un inspector şcolar a
sesizat valoarea mijloacelor folosite de Gichin Funakoshi pentru dezvoltarea fizică a
tinerilor japonezi şi în anul următor a aprobat predarea Karate-Do-ului în toată
prefectura. Acest fapt a determinat necesitatea apariţiei mai multor instructori, fapt
benefic pentru evoluţia Karate-Do-ului.
În anul 1922, în iunie, cu ocazia Zilei Împăratului, Gichin Funakoshi a fost invitat
de Jigoro Kano, fondatorul judo-ului, pentru o demonstraţie în faţa împăratului. Aceasta
a fost prezentată sub denumirea Ryu Kyu Karate Jitsu . Demonstraţia a avut loc la
Institutul Kodo Kan din Tokio şi a fost organizată de ministrul culturii din Japonia. A fost
pentru prima dată când o demonstraţie de karate s-a desfăşurat alături de alte
demonstraţii de arte marţiale din Japonia (Kendo, Judo, Jujitsu). Această demonstraţie
a prilejuit întâlnirea lui Funakoshi cu Hironori Otsuka, care practica jujitsu-kempo,
amândouă practicile maeştrilor fiind influenţate puternic de Shaolin-Kempo. Aceşti doi

3
maeştri, şi cu aportul altor maeştri de arte marţiale, au creat stiluri de luptă diverse,
structurate pe patru direcţii principale:
1.Shotokan-Ryu, (şcoala de la Casa Shoto) stil creat de Gichin Funakoshi.
Shoto reprezintă „unduirea pinului” (valul pinului), fiind pseudonim folosit de Funakoshi
pentru a-şi semna lucrările de caligrafie şi artă în care era un expert.
În acest stil poziţiile de luptă sunt lungi, centrul de greutate este coborât,
mişcările realizându-se rapid şi cu forţă.
2.Wado-Ryu (drumul păcii) este stilul fondat de maestrul Hironori Otsuka, în care
poziţiile sunt înalte, mişcările rapide, particularitatea stilului fiind adusă de tehnicile de
rotaţie şi poziţionările laterale avantajoase în luptă.
3.Goju-Ryu, de la Goken, care se traduce prin „pumn puternic”, având şi un
antonim, Juken-„pumn slab” (suplu). Acest stil a fost fondat de către Ghojun Miyagi.
Mişcările sunt lente şi puternice, realizate pe baza unor intense contracţii musculare.
4.Shito-Ryu de la ideogramele care transcriu numele a doi maeştri: Itosu
(Shurite) şi Higaona (Naha-Te). Fondatorul acestui stil este Kenwa Mabuni, care a
studiat şi perfecţionat arta sa cu aceşti maeştri de renume. Mişcările sunt uşoare şi
elegante, în alternanţă cu mişcări puternice, bazate pe contracţii musculare puternice.
Şi în acest stil poziţiile sunt înalte.
Pe lângă cele patru stiluri menţionate anterior, ulterior au mai fost fondate şi alte
şcoli de Karate, cum ar fi: Shotokai, Kyokushinkai, Senshin Kai, Shindo Shizen Ryu,
Itosu Kai, etc.
Din1922 Karate-Do-ul a avut o evoluţie constantă având orientări tradiţionaliste
care păstrau principii clasice ale Bodokan-ului, dar s-au orientat şi pe direcţii moderniste
odată cu crearea unui sistem competiţional propriu, fapt ce a dus la apariţia unui
regulament de concurs ce astăzi cunoaşte multe modificări, în funcţie de priorităţile
organizatorilor de competiţii. Indiferent de modificările, adaptările, evoluţia Karate-Do-
ului s-au păstrat şi respectat principii cum ar fi: Karateni Sente Nashi, care înseamnă
Karate-ul care nu debutează niciodată cu o acţiune ofensivă, fapt dovedit în debutul
majorităţii kata.

4
 I.3.Precizarea noţiunilor

Domeniul Shotokan Karate este extrem de vast, fiind alcătuit din punct de
vedere structural în trei mari componente: Kihon (care reprezintă tehnica de bază
studiată fără partener, considerată fundamentul acestei arte marţiale şi include
blocajele, loviturile de braţ (Tsuki waza) şi picioare (Geri Waza); este baza Karate-ului.
Kata (lupta cu unul sau mai mulţi adversari invizibili) şi Kumite (lupta propriu-zisă
sistematizată pe modele de învăţare de la combinaţii executate în doi cu şi fără
contraatac până la lupta liberă care reprezintă, de altfel, tema prezentei lucrări).

Kumite
Kumite reprezintă lupta cu unul sau mai mulţi adversari şi care are ca scop
punerea în aplicaţie a tehnicilor de Karate învăţate cu un adversal real, în vederea
îmbunătăţirii tehnicilor de atac, apărare şi contraatac în relativă siguranţă, în comparaţie
cu Kata, care reprezintă lupta cu unul sau mai mulţi adverari invizibili.
Există şapte forme de Kumite :
1. Kihon ippon Kumite – atacul de bază pe un pas;
2. Gohon Kumite –atacul pe cinci paşi;
3. Sambon Kumite – atacul pe trei paşi;
4. Keashi ippon kumite – atacul pe doi paşi;
5. Jiyu ippon Kumite – atacul semiliber;
6. Okuri jiyu ippon kumite – atacul liber pe doi paşi;
7. Jiyu Kumite – lupta liberă.
În tot timpul antrenamentului de kumite trebuie sa domine respectul pentru
adversar.

1). Kihon ippon Kumite – atacul de bază pe un pas

Metodica : La comanda antrenorului ambii parteneri trec în poziţia Hachiji-Dachi.
Elevul care urmează să atace va intra în poziţia Zenkutsu-Dachi cu Gedan-Barai (pe
partea dreaptă sau stângă, după instrucţiuni) şi anunţă viteza, nivelul şi tehnica de atac.
Uke se concentrează asupra tehnicii de atac şi anunţă că este pregătit prin cuvântul
„Oss !”.

5
 Atacul trebuie să fie concentrat după modelul stabilit, cu spirit, control şi corect
din punct de vedere tehnic (poziţie, respiraţie, Kime, Kiai). Uke trebuie să arate spirit şi
control asupra blocului completat de respiraţie şi poziţie corectă, dar şi de Kime pe
contraatac. Ambii parteneri trebuie să rămână în poziţie, într-o stare de Zanshin total,
până la comandaYoi. Când te antrenezi cu un partener eşti responsabil de siguranţa lui,
fiind în permanenţă atent asupra controlului.

2 )Gohon Kumite –atacul pe cinci paşi

Metodica : Începe ca şi Ippon Kumite, dar Tori va înainta cinci paşi cu tehnica de
atac pregătită anterior, urmând ca Uke să blocheze cele cinci atacuri şi să răspundă
doar pe cel din urmă. Gohon Kumite este în general practicat de la încet la repede pe
un ritm prestabilit, cu intenţia de a-l surprinde pe Uke fără gardă. Uke nu trebuie să se
mişte înaintea lui Tore. În toate tipurile de Kumite ambii parteneri trebuie să fie
concentraţi la maxim, să se antreneze serios, pentru a putea evita eventualele
accidente. Ca rezultat, se urmăreşte dezvoltarea simţului distanţei (Ma-Ai), a poziţiilor şi
tehnicilor corecte.

3 )Sambon Kumite – atacul pe trei pasi

Metodica : Sistemul este acelaşi ca la Gohon Kumite, doar că atacul se
desfăşoară pe trei paşi. În general Sambon Kumite este practicat folosind tehnici diferite
de atac urmărindu-se ca Uke să execute cât mai corect tehnicile de apărare şi
contraatac după al treilea bloc.

4 )Keashi ippon kumite – atacul pe doi pasi

Metodica : La comanda antrenorului ambii parteneri intră în poziţia Hachiji-Dachi
urmând ca Tori să intre în poziţie de atac prin retragerea piciorului drept sau stâng,
după instrucţiuni. Tori va anunţa tehnica de atac, viteza şi nivelul (Jodan sau Chudan).
Uke se va concentra asupra atacului şi va confirma faptul că este pregătit prin cuvântul
„Oss !”. Tori atacă după modelul stabilit anterior printr-o tehnică corect executată, Uke
blochează şi atacă liber, urmând ca Tori să blocheze şi să obţină punctul prin
contraatac.

6
 Exemplu: Tori : Zenkusu-Dachi atac Oi-tsukijodan
Uke: se retrage în poziţia Zenkusu-Dachi, va bloca cu Age-Ukejodan şi va
ataca cu Gyaku-Tsuki Chudan.
Tori va bloca cu Ghedan-Barai şi va finaliza cu Gyaku-Tsuki.
Atacul trebuie să fie concentrat pe modelul stabilit, executat cu spirit şi control,
urmărindu-se o linie tehnică cât mai corectă. Keashi ippon Kumite introduce elevul în
ideea de iniţiativă care urmează după blocaj în atac.

5)Jiyu ippon Kumite – Atacul semi liber

Metodica : După comanda antrenorului şi salutul iniţial, ambii parteneri intră în
poziţia Jiyu Kamae. În această poziţie sportivii trebuie să fie relaxaţi, dar atent pregătiţi
de atac şi apărare de eschivă, retragere şi paradă. Distanţa trebuie să fie mai scurtă
decât normala, pentru a permite retragerea şi înaintarea cu uşurinţă şi rapiditate. Elevul
care atacă anunţă viteza, nivelul şi tehnica de atac. Uke se concentrează asupra
tehnicii care urmează să fie executată şi aprobă prin cuvântul „Oss”. Trebuie să dea
dovadă de spirit şi control în blocaj şi Kime în contraatac. Jiyu ippon kumite introduce
elevii într-un mod realistic de luptă şi încurajează învăţarea elementelor de: Tai-Sabaki
(mişcarea corpului), Ma-Ai (distanţa), Timing şi Zanshin (control şi atenţie completă).

6 )Okuri jiyu ippon kumite – Atacul liber pe doi paşi

Metodica: Ca şi în Jiyu ippon Kumite ambii elevi pornesc din Kamae urmând ca
Tori să anunţe zona de atac şi tehnica ce urmează să fie executată. După ce Uke a
executat blocul şi contraatacul, Tori lansează un al doilea atac, fără a anunţa nivelul sau
tehnica. Tori trebuie să aleagă zona de atac şi tehnica cu cele mai mari şanse de
reuşită, în funcţie de poziţia lui Uke, încercând să-l pună pe acesta într-un dezavantaj
maxim, în ideea de a-i face apărarea cât mai dificilă. Uke trebuie să reuşească să
blocheze atacul şi să lanseze un ultim contraatac, după care iese din raza lui Tori şi
păstrează Zanshin total. În Okuri jiyu ippon kumite elevii sunt încurajaţi să găsească şi
să înţeleagă elemente de avantaj şi dezavantaj apărute în timpul blocajului şi
contraatacului, cu scopul clar de a le fructifica.

7
 7 ) Jiyu Kumite – lupta liberă
Metodica: trebuie practicat doar de elevii cu solide cunoştinţe de kihon (tehnica
de bază), Ma-Ai (distanţa), timing, coordonare şi, foarte important, bun control. Lupta
liberă trebuie efectuată doar sub stricta supraveghere şi organizată controlat.
Instructorul (arbitrul) trebuie să explice regulile şi comenzile de start şi oprire şi
va întreba ambii elevi dacă au înţeles. El va impune imperativ oponenţilor că trebuie să-l
asculte şi să se supună deciziilor sale. După comanda Hajime (începeţi) ambii sportivi
vor lua poziţia de luptă cea mai favorabilă lor urmărind lansarea de atacuri surpriză
către adversar. Spiritul de luptă trebuie manifestat în permanenţă, Kiai pe toate tehnicile
de atac cu execuţii clare, corecte, urmărindu-se cu atenţie în special respiraţia, distanţa,
timing-ului şi Kime-ului.
Se urmăreşte îmbunătăţirea controlului, a tehnicii, a concentrării, prin modul de
stres efectiv al luptei reale. În timp, după mult exerciţiu, tehnica trebuie să tindă spre
automatizare, coordonare şi eficacitate. Japonezii şi chinezii numesc această stare „fără
a gândi”.
Trebuie înţeles că fără o bună aprofundare a tehnicii de Kihon şi Kata nu se
poate îmbunătăţi Kumite.
Dacă în kihon ippon kumite atacurile sunt de bază, iar blocajele sunt efectuate
într-un mod rigid, în jiyu ippoon kumite aceste tehnici devin naturale, prezentate într-un
mod eficient şi liber. De asemenea, se dezvoltă o serie de aspecte care, bine analizate
şi puse în practică, pot face diferenţa dinte doi luptători.

Metodica desfăşurării antrenamentului

Antrenamentul de Karate este foarte variat şi cuprinde exerciţii pentru

dezvoltarea forţei, rezistenţei, îndemânării, mobilităţii, vitezei, exerciţii pentru însuşirea
tehnicii, a tacticii, ca şi pentru pregătirea moral-volitivă şi teoretică. Antrenamentul
trebuie să fie complex şi trebuie să asigure îndeplinirea acestor obiective în mod
eşalonat, pe parcursul unui interval de timp dinainte stabilit.
Forma de bază a antrenamentului este lecţia de Karate, care se desfăşoară pe
părţi şi începe cu salutul tradiţional. Urmează exerciţiile pentru încălzirea generală şi

8
specială, care vor dura de la 15 la 20 de minute. În cadrul încălzirii se vor folosi exerciţii
specifice, ce vor angrena în activitate întregul organism, pregătindu-l pentru efortul care
urmează.
Exerciţiile de respiraţie, care durează 5 pâna la 10 minute, sunt efectuate zilnic,
pentru însuşirea corectă a respiraţiei în timpul execuţiei tehnicilor. În această parte a
lecţiei de antrenament se va insista asupra poziţiei corecte a lui Hara (centrul de forţă şi
energie).
Partea de Ki-Hon a lecţiei cuprinde o serie de exerciţii stabilite în funcţie de tema
lecţiei, care se execută în gol, fără partener. Acestea sunt extrem de eficace şi asigură
mărirea forţei de lovire, a preciziei şi vitezei de execuţie. În timpul exersării loviturilor din
poziţiile de bază se va folosi maximum de viteză. Exerciţiile vor dura între 20 şi 90 de
minute în funcţie de nivelul de pregătire al grupei.
În partea următoare a lecţiei se vor folosi exerciţiile pentru însuşirea corectă a
poziţiilor, tehnicilor de lovire, atacului şi deplasărilor. Apoi se vor efectua exerciţii de
blocaj, parări şi contraatacuri. În cadrul acestei parţi a lecţiei de antrenament antrenorul
va corecta mişcările greşite, va urmări în permanenţă însuşirea corectă a tehnicilor,
tinzând către o automatizare a lor (cu durata de 20-30 minute).
Kumite este partea lecţiei de antrenament în care se exersează asaltul studiat
sau lupta liberă între adversari. Se desfăşoară pe o perioadă de aproximativ 20 de
minute şi cuprinde atacuri cu temă sau libere. În funcţie de sarcinile lecţiei şi ale
nivelului de pregătire al elevilor, se pot aborda următoarele moduri de pregătire:
 Gohon kumite – asalt cu 5 paşi;
 Sambon kumite – asalt cu 3 paşi;
 Ippon kumite – asalt cu 1 pas;
 Ju ippon kumite – asalt liber la un pas;
 Ju-kumite – asalt liber în regim de concurs.
În cadrul părţii de Kumite a lecţiei se va insista asupra atacului, blocajului şi
contraatacului, folosindu-se în acest scop exerciţii specifice.
Kata este următoarea etapă din lecţia de Karate şi are ca scop studiul
procedeelor tehnice din acest sport. Un Kata reprezintă un număr de tehnici de picior,
cot, mână, parade sau contraatacuri, poziţii sau mişcări ce se execută după o înlănţuire
prestabilită şi este o luptă cu mai mulţi adversari, care se execută de unul singur, în gol.

9
Kata este un mijloc excelent de îmbunătăţire a tehnicii şi de dezvoltare a pregătirii fizice.
Această parte a lecţiei durează aproximativ 25 minute.
Ultima parte a lecţiei de antrenament cuprinde exerciţii pentru dezvoltarea
vitezei, forţei, rezistenţei, mobilităţii, calităţilor moral-volitive. Această parte a pregătirii
se desfăşoară la aparate specifice ca: makiwara, sacul cu nisip, para de cauciuc, benzi
elastice, sticle umplute cu apă, scândura etc. În cadrul acestei etape se insistă asupra
întăririi locurilor cu care se aplică loviturile.
În finalul lecţiei urmează exerciţii de relaxare şi respiraţie, completate de
deplasări uşoare şi întoarceri specifice acestui sport. Lecţia de Karate se termină cu
salutul tradiţional din picioare sau ceremonialul din genunchi.
Tema prezintă o serie de particularităţi specifice cu importanţă foarte mare în
practică, lupta în sine fiind direct influenţată de multe elemente care odată înţelese bine
şi însuşite corecte, transformă radical stilul de luptă al începătorului derutat şi haotic în
mişcări, într-unul eficient, curat în tehnică, bine gândit tactic şi psihologic. Voi încerca să
prezint principalele elemente care conferă unui luptător, odată însuşite, valoare şi şanse
de reuşită în Kumite :

Poziţia de luptă
Primul aspect diferit cu care se întâlnesc elevii este poziţia de luptă asumată de
luptători. Dacă în kihon kumite poziţia este asemănătoare exerciţiilor de kihon
urmărindu-se corectitudinea şi expresivitatea, în jiyu kumite aceasta devine mai scurtă
decât Zenkutsu daichi, caracterizându-se prin mobilitatea de a te retrage şi înainta cu
uşurinţă în orice direcţie. Mâinile sunt, de asemenea, într-o poziţie naturală, care
permite atacul şi blocajul eficient, dar cu mai multă uşurinţă. Poziţia este mai înaltă,
picioarele mai relaxate, centrul de greutate extrem de stabil şi garda pregătită pentru
atac şi apărare transformă luptătorul într-un tot unitar, asemeni unui resort cu viteză de
reacţie sporită. Poziţia trebuie să nu fie statică, pentru a nu permite adversarului să-şi
elaboreze atacul, să gândească şi să găsească eventualele breşe din apărare. Fără
mişcare nici o tehnică nu poate fi eficientă sau să surprindă, nici nu se poate permite
desfăşurarea unui atac multiplu sau a unei apărări eficiente. Poziţia de luptă poate fi
ofensivă sau defensivă şi trebuie să radieze încredere pentru a intimida adversarul.

10
 Poziţia mâinilor
Dacă ne asumăm o gardă cu piciorul stâng înainte, atunci braţul mâinii stângi se
va afla într-o poziţie relaxată, asemeni unui uchi-uke orientat spre înainte, spre
adversar, iar braţul drept se va afla puţin retras spre abdomen (hikite), pentru a
îmbunătăţi viteza şi forţa loviturilor. Din această poziţie braţele pot de asemenea, bloca
cât şi lansa un atac. Braţul de dinainte poate apăra foarte bine cele două nivele Jodan
şi Chudan împotriva loviturilor de pumn şi picior, dar poate şi lansa atacuri sau fente
pentru o eventuală finalizare cu braţul sau piciorul drept.
Exemplu: Se poate lansa un atac fals de Kizami tsuki Jodan (pentru a obliga
adversarul să apere nivelul jodan expunându-şi nivelul chugan) pentu a finaliza cu
gyaku tsuki chudan.
Acelaşi atac se poate efectua ca şi contraatac pe gyaku tsuki chudan blocaj şi
atac cu acelaşi braţ (stâng cu gedan barai şi atac de kizami tsuki) şi finalizare cu
chudan gyaku tsuki şi jodan mawashi geri.

Poziţia şoldurilor
Poziţia şoldurilor în gardă este foarte importantă. Dacă şoldurile vor fi orientate
către înainte vor permite adversarului o zonă mai mare de atac (întregul bust fiind
expus). Rotind şoldurile la 145 de grade faţă de axa perpendiculară pe piciorul stâng
(hanmi) se va expune o zonă mult mai mică din corp şi, în acelaşi timp, o lovitură
reuşită de adversar nu va lovi din plinci, va ricoşa din kimono (lovitura nefiind
perpendiculară pe corp).

Unitatea dintre posibilitate , tehnica si ratiune

În timpul unei lupte capacităţile fizice, tehnice şi psihice trebuie să se reducă la
automatisme dobândite prin zeci de antrenamente şi muncă asiduă. Nu trebuie să te
întrebi: „cum atac ?” sau „cum blochez ?”, totul trebuie să fie natural.

Pregătirea tehnică

11
 Pregătirea tehnică se referă la însuşirea tehnicilor de atac, apărare şi contraatac.
Numai o bună cunoaştere a acestor elemente îi poate permite sportivului participarea la
competiţii. Pregătirea tehnică are o pondere mare în cadrul antrenamentului de Karate,
fiind un factor deosebit de important. De perfecţionarea ei depinde în cea mai mare
măsură succesul la concursuri. Tehnica luptătorului de Karate este apreciată în funcţie
de capacitatea acestuia de a aplica diferitele procedee tehnice în condiţiile de concurs.
În cadrul antrenamentelor se urmăreşte însuşirea corectă a structurii biomecanice a
mişcărilor şi perfecţionarea execuţiei, astfel ca sportivul să fie capabil să execute cu
uşurinţă diferitele tehnici .

Pregătirea tactică
Pregătirea tactică trebuie să constituie o preocupare permanentă în cadrul
antrenamentelor, deoarece ea joacă un rol foarte important în obţinerea rezultatelor
superioare în competiţiile de Karate. Verificarea reală a posibilităţilor luptătorului de
Karate se face în cadrul competiţiilor, unde se pune în valoare întreg bagajul de
cunoştinţe tehnice. Pregătirea tehnică şi fizică, singure, nu sunt suficiente pentru
formarea unui sportiv de performanţă. Este absolut necesară cunoaşterea perfectă a
posibilităţilor adversarului, pentru a putea aplica tactica cea mai potrivită. În cadrul
întâlnirilor apar situaţii neprevăzute care sunt rezolvate cu cea mai mare promptitudine
numai de sportivii foarte bine antrenaţi. Pregătirea tactică este unul dintre factorii
antrenamentului asupra căruia se îndreaptă atenţia foarte mult, în tot timpul
antrenamentului, dar mai ales în perioada precompetiţională. Cunoaşterea reală a
tehnicilor de bază ale atacului duce şi la însuşirea corectă a unor tehnici
corespunzătoare de apărare.
De aceea, în cadrul lecţiei de antrenament se urmăreşte ca atacurile să aibă
sarcini precise ce vor fi rezolvate în mod corespunzător, în funcţie de tehnica
adversarului.
În cadrul antrenamentului se va insista asupra însuşirii şi perfecţionării
combinaţiilor de luptă, a organizării şi declanşării contraatacului. Se va insista asupra
perfecţionării acelor procedee tehnice care pot asigura succesul in competiţii .

12
 Pregătirea psihologică
Pregătirea psihologică este un factor al antrenamentului care trebuie să
constituie o preocupare permanentă a antrenorului. Aceasta se realizează în cadrul
antrenamentului sau al concursului cu mijloace specifice sau nespecifice .
Direcţia principală asupra căreia trebuie îndreptată atenţia în cadrul
antrenamentului este mobilizarea tuturor energiilor pentru realizarea tehnicii şi
asigurarea sucesului competiţional. Antrenorul va urmări în permanenţă formarea unor
oameni cu un caracter stabil, le va dezvolta voinţa, dorinţa de a învinge dificultăţile,
tenacitatea, le va transmite dragostea faţă de muncă. În cadrul antrenamentului se va
insista asupra participării conştiente şi active la antrenamente şi pentru aprecierea justă
şi reală a valorii individuale.
Concentrarea nervoasă, necesară practicării sportului Karate, se obţine prin
antrenamente pe perioade îndelungate, folosindu-se exerciţii de concentraţie maximă în
vederea valorificării energiei corpului omenesc. Această concentrare este urmată de o
perioadă de relaxare care trebuie să asigure odihna şi refacerea sistemului nervos
central şi pentru a da posibilitatea acumulării de energie necesară declanşării atacurilor.
Sarcina principală rămâne însă formarea unor oameni cinstiţi, modeşti, nonviolenţi, cu
principii şi valori morale ridicate.

Pregătirea teoretică
Cunoaşterea teoretică a principiilor Karate-ului, unele noţiuni de biomecanică,
completarea cunoştinţelor despre istoricul şi valoarea educativă a sportului contribuie la
lărgirea orizontului intelectual al sportivilor. O sarcină permanentă a antrenorului este
stimularea elevului pentru studiul tehnicii şi tacticii, pentru a-şi forma un vast bagaj de
cunoştinţe teoretice.

Pregătirea fizică
Pregătirea fizică este o sarcină permanentă în cadrul antrenamentului de Karate.
Fără o bună pregătire fizică generală şi specifică nu se pot obţine rezultate superioare
în cadrul competiţiilor şi antrenamentului propriu-zis. Pregătirea tehnică, tactică, moral-
volitivă trebuie să fie fundamentate pe o pregătire fizică foarte bună. De aceea, în

13
cadrul antrenamentului, odată cu procesul învăţării şi perfecţionării diferitelor procedee
tehnice, se va insista asupra pregătirii fizice generale şi speciale.
a). Pregătirea fizică generală se realizează prin exerciţii cu aparate ajutătoare
sau obiecte, exerciţii cu haltere mici, mingi medicinale etc. De asemenea, se pot
practica în acest scop o serie de sporturi complementare, dintre care recomandăm
gimnastica acrobatică sau la aparate, ciclismul, boxul, judo-ul, turismul, aikido, rugby,
atletism.
b). Pregătirea fizică specială se realizează cu ajutorul exerciţiilor specifice, cu
aparate speciale care asigură dezvoltarea forţei, vitezei, rezistenţei şi îndemânării
specifice, calităţi indispensabile celor care practică acest sport. Un rol deosebit în cadrul
pregătirii fizice speciale îl au exerciţiile acrobatice, care completează sportul Karate .

Exerciţii specifice pentru dezvoltarea forţei

Pentru dezvoltarea forţei, cele mai folosite exerciţii sunt cele executate la
Makiwara, sacul cu nisip, găleata cu nisip şi haltera cu diferite greutăţi.
Makiwara este aparatul caracteristic sportului Karate cu ajutorul căruia se învaţă
şi perfecţionează loviturile. Construcţia acestui aparat este relativ simplă (dintr- un lemn
de esenţă tare dar elastic, care să poată rezista la şocurile aplicate prin lovire. La partea
superioară, aproape de vârf, i se ataşează o perniţă din burete, pânză, paie de orez sau
piele, cu o grosime de 2–3 cm, cu dimensiunile de 10/30 cm). Antrenamentele la acest
aparat sunt eficace şi oferă posibilitatea aplicării tuturor loviturilor cu braţul, din toate
poziţiile de luptă. Makiwara poate fi montată în sală sau în curte şi asigură un excelent
antrenament pentru pregătirea tehnică şi dezvoltarea forţei specifice.
Sacul cu nisip este un aparat care ajută la dezvoltarea forţei picioarelor şi
braţelor. În urma antrenamentelor repetate şi bine dirijate creşte forţa şi precizia
loviturilor. La sac, loviturile se pot aplica sub formă percutantă, de degajare şi oprire.
a). Loviturile percutante se execută la sacul mare cu nisip, care este atârnat de o
frânghie. Baza sacului trebuie să fie la nivelul abdomenului sportivului. Loviturile trebuie
să fie foarte puternice şi să producă un şoc în locul respectiv. Se urmăreşte ca sacul să
se deplaseze cât mai puţin de la locul lui după ce a fost lovit;

14
 b). Loviturile de degajare se execută cu scopul fortificării musculaturii piciorului
pentru tehnicile de împingere. Sacul este împins puternic cu o anumită tehnică, astfel ca
el să se deplaseze înainte şi înapoi cu viteză;
c). Lovitura de oprire este un excelent mijloc pentru dezvoltarea forţei picioarelor
şi fortificarea musculaturii întregului corp. După ce sacul a căpătat o mişcare de balans i
se aplică o lovitură de preîntâmpinare, oprindu-l pe loc. Lovitura este puternică, sigură
şi se execută cu genunchiul îndoit.
Antrenamentul la găleata cu nisip este un mijloc de dezvoltare a forţei braţului
şi întărirea degetelor şi a mâinii. Prin antrenamentul la acest aparat creşte precizia
loviturilor, iar după mai mult timp de pregătire se formează, la vârful degetelor, calusurile
necesare aplicării loviturilor .
Antrenamentul cu greutăţi este folosit pentru dezvoltarea vitezei pure,
urmărindu-se în mod special lucrul cu greutăţi mici pentru dezvoltarea forţei în regim de
viteză. În cadrul antrenamentelor se pot introduce o mulţime de aparate sau exerciţii
specifice care să dezvolte forţa sub diferitele ei aspecte. Acestea vor fi alese de
antrenor în funcţie de necesităţi, ca mijloace pentru dezvoltarea forţei specifice .

Exerciţii pentru îmbunătăţirea vitezei

Pentru îmbunătăţirea vitezei de execuţie se folosesc exerciţii specifice executate
în cadrul părţii de Ki-Hom a lecţiei, repetări în regim de viteză, exerciţii la para de
cauciuc, la Makiwara elastică şi scândură. Exerciţiile de Ki-Hon sunt elemente tehnice
de Karate executate cu mare viteză în înlănţuiri care sunt sau nu prestabilite. Acesta
este un excelent mijloc de îmbunătăţire a vitezei de reacţie în cadrul antrenamentelor.
Scândura. În acest sport antrenamentul la scândură este aproape indispensabil.
Prin intermediul său se îmbunătăţeşte viteza de executie şi se întăresc canturile
exterioare ale mâinii, atât de necesare în alicarea loviturilor. Exerciţiile se efectuează cu
viteză, realizându-se un număr mare de lovituri în unitate de timp. Ritmul se măreşte
sau scade, în funcţie de necesităţi. Loviturile la scândură se execută în scopul măririi
vitezei în tehnicile de Shuto sau pentru întărirea extremităţilor pumnului în tehnicile Oi-
tsuki, Gyaku-tsuki sau Tate-tsuki.

15
 Antrenamentul la para de cauciuc este apreciat pentru capacitatea lui de a
îmbunătăţi viteza de execuţie şi reacţie.
Pentru creşterea vitezei de reacţie se folosesc blocări şi contraatacuri în regim de
Kumite.
Viteza este o calitate fizică foarte apreciată pentru practicarea sportului Karate.
De aceea, în antrenamentul sportiv o pondere mare o au execuţiile specifice pentru
îmbunătăţirea permanentă a vitezei de reacţie. În timpul execuţiei în mare viteză a
diferitelor tehnici trebuie să se urmărească ca structura lor de bază să fie respectată.

Exerciţii pentru dezvoltarea supleţei

Mobilitatea este o calitate absolut necesară pentru practicarea Karate-ului. Ea
presupune de la început mărirea amplitudinii mişcărilor braţelor şi picioarelor, ceea ce
duce la valorificarea mai eficientă a vitezei şi forţei. Mobilitatea este o calitate care se
poate îmbunătăţi în urma antrenamentelor. Amplitudinea mişcărilor poate fi mărită cu
ajutorul unor exerciţii pentru mobilitate care se vor executa cu sau fără obiecte
ajutătoare. Deosebit de important este să se realizeze un grad mare de mobilitate în
articulaţia coxofemurală. Aceasta se îmbunătăţeşte prin exerciţii de mobilitate ca:
balansări înainte, înapoi şi în lateral a picioarelor, executarea cumpenei sau a sforii,
exerciţii la scara fixă şi la frânghia cu scripeţi.

Exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei

În afara antrenamentului specific, care îmbunătăţeşte evident rezistenţa,
alergarea pe teren variat, sprinturile, mersul contra cronometru etc, completează
rezistenţa atât de necesară practicantului de karate. În cadrul antrenamentelor se obţin
în timp, prin mărirea numărului de repetări, creşterea ritmului, prin executarea prelungită
a elementelor de Ki-Hon, Kata si Kumite.

Atitudinea mentală
Când lupţi într-un meci de Kumite trebuie să ai încredere în tine în permanenţă.
Încrederea se dezvoltă din practica constantă. Întotdeauna trebuie să-ţi îmbunătăţeşti
tehnica prin antrenament asiduu, astfel încât, după ani de practică, să ajungi la un nivel

16
la care să simţi că pe zi ce trece devii tot mai pregatit. De asemenea, încrederea se
dobândeşte printr-un control total asupra ţie însuţi şi, cel mai important, să ai
întotdeauna dorinţa puternică de a învinge. În mod special, în cazul unei competiţii
internaţionale, trebuie să te pregăteşti asupra regulilor de concurs şi audienţei
numeroase, pentru a fi total relaxat şi pregătit mental pentru a-ţi întâlni oponentul.
Dobândită din experienţă, pregătirea mentală te ajută să judeci capacitatea adversarului
fără greşeală, să-i descoperi punctele puternice dar, în mod special, şi pe cele slabe
pentru a-ţi putea pregăti tactica cu încredere. Antrenându-te precum alţii nu te va ajuta
în mod special, trebuie să-ţi dezvolţi propriile tale tehnici, care se potrivesc reacţiilor şi
simţurilor tale, în ideea dezvoltării propriului tău stil de luptă.

Elemente de tactică în Kumite

1. Când adversarul tău atacă intrând în raza de acţiune a tehnicilor tale iţi
oferă o bună oportunitate de a puncta .
Este foarte bine cunoscut şi inevitabil, în acelaşi timp, ca în timpul dezvoltării unui
atac apărarea este mai slabă. Transformă acest aspect în avantaj şi contraatacă în
acest moment, fii cu o mişcare înaintea adversarului tău, simte distanţa şi ritmul.
Important: niciodată să nu aştepţi ca adversarul tău să atace pentru că
acţiunea dezvoltă încredere, trebuie să-i provoci atacul, să-l forţezi să atace
pentru că altfel nu vei avea oportunitatea să contraataci. Nu bloca în retragere şi
apoi lansează atacul - vei pierde timp; blochează atacul şi contra punctează, apoi
ieşi din raza de acţiune a adversarului, nu-i oferi şansa să sesizeze mişcarea ta
sau să reacţioneze.
2. Lansează atacuri cu foarte mare viteză, agresivitate şi persistenţă
Folosind o singură tehnică de atac vei fi uşor „citit” de adversarul tău. Foloseşte
fente şi mişcări înşelătoare în scopul de a-ţi deruta adversarul, combină tehnicile pe
niveluri diferite (jodan cu chudan şi ghedan) pentru a desface tehnica de apărare a
adversarului, profită şi atacă decisiv.

17
 Important: Păstrează-ţi în permanenţă adversarul în raza ta de acţiune (prin
yori-ashi). Intimidează-l prin viteză şi spirit, îndreaptă-ţi atacul unde este apărat
mai slab, obţine punctul şi retrage-te fără a-i da posibilitatea unui contraatac .

3.Foloseşte-ţi mişcarea de picioare pentru a putea preveni atacul

adversarului
Folosind tehnici din poziţii staţionare vei fi uşor de anticipat şi, în acelaşi timp, vei
oferi mai multe şanse adversarului de a puncta. Dezvoltă-ţi mişcarea de picioare şi
îmbunătăţeşte-o în permanenţă. Aflându-te constant în mişcare poţi impune ritmul, poţi
simţi „timing-ul” adversarului şi poţi preveni atacurile acestuia. De asemenea, prin
mişcarea de picioare vei putea stăpâni distanţa dintre tine şi adversar, îi vei afecta
potenţialul de luptă şi-ţi vei putea impune tehnica.
Important: Mişcarea corectă de picioare impune dezvoltarea musculaturii
picioarelor şi stabilitate.

4. Obligă-ţi corpul să memoreze atacuri

Crează-ţi un bagaj de combinaţii eficiente propriului tău mod de a privi lupta.
Antrenează-te mult în acest scop, încearcă să duci aceste combinaţii la nivelul de reacţii
involuntare, spontane.
Important: În timpul unei competiţii nu vei avea nevoie de foarte multe
combinaţii, trebuie să le pregăteşti pe cele pe care le stăpâneşti cel mai bine, dar
trebuie să ai capacitatea de a adăuga elemente noi dacă situaţia şi pregătirea
adversarului tău o cere. Niciodată să nu repeţi acelaşi atac succesiv.

5. Nu ezita niciodată să transformi în avantaj o eroare a adversarului

În timpul unui meci chiar şi cei mai bine pregătiţi luptători fac una sau mai multe
erori. Este important să fii concentrat şi încrezător pentru a putea reacţiona cu succes în
urma acestora. Simte respiraţia, oboseala, chiar şi clipirea adversarului tău, transformă
o fracţiune de secundă în avataj, impune-ţi viteza şi tehnica.

18
 Important: Este bine cunoscut că mulţi luptători încep agresiv pentru ca mai apoi
să obosească şi să scadă ritmul în ultima parte a meciului. Este foarte important să
reuşeşti să păstrezi constanţa pe toată perioada de desfăşurare a întâlnirii.

În toate elementele prezentate mai sus se impune cunoaşterea şi stăpânirea

principiului Kime prin care înţelegem concentrarea tuturor forţelor fizice si psihice
asupra unui singur punct, fie asupra propriului hara, fie asupra unui punct situat dincolo
de ţintă (acţiune pătrunzătoare „kikomi”); este hotărârea ultimă care mobilizează
întreaga fiinţă într-un unic moment şi o unică mişcare. Lupta este rezultatul unei rupturi,
a unei situaţii unde orice compromis este exclus. În acest caz, decizia este fără apel şi
permite deschiderea spre o confruntare totală unde corp şi spirit sunt îndeaproape unite
şi unde tehnica devine actul unic, simbioza gândului şi gestului; această stare fizică,
psihică şi mentală finalizează tehnica folosind o tensiune din abdomen prin kiai
(exprimat şi ca „a ucide cu o singură lovitură”); aceasta este noţiunea exprimată de
Kime.
De asemenea, consider important de amintit aici de cele două nivele de
percepţie, care, dacă se deschid pe reacţii diferite, depind de o stare mentală, de o
comuniune cu adversarul, identice. Este vorba de SEN NO SEN şi GO NO SEN. SEN
se traduce prin : anterior, vârf, extremitate şi GO prin: după, urmare, întârziere,
posterior.
SEN NO SEN reprezintă ceea ce se defineşte prin anticipare. Această anticipare
poate fi sub două forme: fie legată de anumite atitudini sau anumite gesturi, care ne vor
permite să anticipăm atacul adversarului şi să luăm iniţiativa, fie la un alt nivel de
percepţie, o intuiţie ce se va inspira din intenţiile adversarului nostru.
GO NO SEN se traduce prin iniţiativa de după. Atacul s-a declanşat deja şi
trebuie să-mi organizez apărarea şi replica în funcţie de acesta, dar totdeauna la un alt
nivel.
La nivele mai înalte, aceste forme de iniţiativă sunt rezultanta aceleeaşi stări
mentale ZANSHIN care defineşte o stare mentală ce subzistă chiar şi după acţiune.
Aceasta înseamnă că o luptă nu este niciodată terminată şi că spiritul nu-şi poate
permite nici o relaxare. Cea mai mică slăbiciune poate fi fatală, şi chiar dacă tehnica a

19
străpuns garda adversarului şi acesta pare a fi în afara luptei, trebuie întotdeauna să
rămâi vigilent pentru a fi la adăpost de o eventuală surpriză. Starea de Zanshin
presupune concentrarea asupra adversarului ca tot unitar, orice reacţie a sa să fie
cunoscută, nimic nu te poate surprinde.

Coordonarea tehnicilor

Când se pregăteşte un răspuns, fie el simultan format din blocaj şi atac ca în Sen
no Sen, fie separat prin blocaj şi atac ca în Go no Sen, coordonarea tehnicilor este
foarte importantă.
În Sen no Sen dacă lansezi un atac prea repede adversarul tău va putea înţelege
înainte de a-şi finaliza tehnica de atac şi îşi va putea schimba atacul prinzându-te astfel
descoperit. În acelaşi timp, dacă ataci prea târziu este evident că adversarul va puncta
înaintea ta. Este clar că trebuie să acţionezi simultan cu adversarul tău, să-ţi coordonezi
mişcările în funcţie de atacul lui, să surprinzi prin viteză şi hotărâre pentru a obţine
punctul.
În Go no Sen trebuie să pregăteşti apărarea şi să coordonezi tehnica cu atacul
adversarului pentru a putea lansa un contraatac eficient. Mişcarea de apărare lentă sau
prea rapidă va avea ca efect pierderea momentului favorabil pentru contraatac.
Coordonarea, dar şi simţul distanţei nu poate fi îmbunătăţită prin practicarea kihon-ului
de bază. Buna coordonare cere anticipaţie şi zanshin, altfel poţi fi înşelat de mişcarea
adversarului. Nakayama sensei a scris : „În orice situaţie din karate, spaţiul şi timpul au
limite. Dacă acestea sunt ignorate, buna coordonare este imposibilă. O mare atenţie
trebuie acordată vitezei atacului adversarului şi asupra distanţei dintre tine şi adversar
(ma-ai). Aceasta este cea mai importantă parte a coordonării.”

Respiraţia
Un Karateka trebuie să-şi coordoneze tehnica cu respiraţia. Respiraţia permite
abilitatea de a relaxa şi concentra la maxim puterea din tehnică. Utilizată corect
respiraţia este necesară pentru dezvoltarea spiritului de kime.

20
 Distanţa (Ma-ai)
Întotdeauna trebuie evitată lupta la distanţa greşită. Distanţa corectă este aceea
care trebuie să-l facă pe adversar să încerce să ajungă suficient de aproape pentru
atac, dar nu suficient de departe încât să vă fie dificil să ajungeţi la adversar. Oprirea
tehnicii la distanţă mare de ţintă nu va fi punctată de către arbitri, iar lansarea atacului
de la distanţă prea mică poate provoca accidentări şi poate duce la descalificare. Ma-ai
nu poate fi îmbunătăţit prin kihon deoarece în timpul luptei distanţa dintre adversari
variază şi nu poate fi măsurată. Ea trebuie simţită şi controlată.
Elementele şi principiile prezentate mai sus au o deosebită importanţă în
formarea unui luptător complet din toate punctele de vedere.

I.4.Particularităţi specifice domeniului

Karate-ul are efecte favorabile asupra sănătăţii individului cât şi asupra

colectivităţii este un fapt ştiut din cele mai vechi timpuri, recunoscut şi astăzi. De-a
lungul timpului acest adevăr a fost spus de numeroase personalităţi ale domeniului, dar
dovezile ştiinţifice, care să-l probeze au început să se adune abia în ultimele decenii,
când din ce în ce mai multe studii au clarificat mecanismele prin care efortul fizic poate
influenţa în bine diversele organe, sisteme şi funcţii ale corpului.
Este cunoscut faptul că în cele mai dezvoltate ţări s-a ajuns astăzi ca sportul în
general şi karate-ul în particular să capete o accepţiune extinsă concretizată prin
sloganul „Sportul pentru toţi, sportul pentru sănătate”, care reprezintă astăzi chiar şi o
politică de stat, nu una propagandistică ci una reală, un criteriu de performanţă şi
viabilitate a organismului social, iar pe plan european preocupările, eforturile şi
realizările din acest domeniu sunt din ce în ce mai numeroase şi mai consistente.
Astfel, unul dintre cele mai dinamice şi penetrante organisme ale Consiliului Europei
este Comitetul pentru Dezvoltarea Sportului, a cărui activitate este îndreptată spre
democratizarea sportului, care trebuie să devină accesibil pentru fiecare cetăţean al
acestui continent, şi, în acelaşi timp să ajute la realizarea cât mai rapidă şi perfectă a
unificării Europei.

21
 În articolul 2 al Cartei Europene a Sportului acesta este definit în felul următor
„prin sport se înţelege totalitatea formelor de activitate fizică care, prin participare
individuală sau organizată urmăreşte:
 Exprimarea sau îmbunătăţirea condiţiei fizice şi a stării mentale de bine;
 Formarea de relaţii sociale;
 Obţinerea de rezultate sportive în competiţii de diverse nivele.”
Existenţa Cartei Europene a Sportului şi definiţia pe care o conţine probează
faptul că, la fel ca şi în alte domenii de activitate, se poate vorbi de o dimensiune
europeană şi în sport. Definiţia ne mai arată că în viziunea Consiliului Europei, sportul
are în primul rând un rol de promovare a sănătăţii şi stării de bine, iar în al doilea rând,
un rol de integrare socială a cetăţenilor. Abia în al treilea rând, şi pentru o parte destul
de restrânsă a populaţiei, menirea sportului este aceea de a realiza cadrul în care
indivizii concurează între ei, pentru a-şi măsura forţele în ideea de a câştiga celebritate
şi bani din această activitate.
În accepţiunea modernă, sănătatea este considerată o stare, o condiţie care are
mai multe componente: fizică, socială şi psihologică în orice moment al vieţii unui om,
fiecare dintre aceste componente putând fi caracterizată ca având un nivel pozitiv sau
unul negativ. Pentru a spune că cineva beneficiază de o sănătate pozitivă (termen
modern care defineşte o stare ce trebuie să reprezinte ţelul permanent al fiecăruia
dintre noi), nu este suficient ca persoana respectivă să nu sufere de nici o boală, în
zilele noastre sănătatea nu se mai poate defini doar printr-o negaţie. Este nevoie ca
fiecare dintre componentele sănătăţii (fizică, socială şi psihologică) să se afle la polul
pozitiv, iar individul ca entitate socială să se caracterizeze prin capacitatea de a se
bucura de viaţă, de a rezolva problemele curente şi de a trece peste eventualele
obstacole apărute în calea împlinirilor personale. Iar faptul că practicarea karate-do-ului
ne poate ajuta în mod evident, indiferent de vârstă, sex şi alte caracteristici, să
accedem la o asemenea calitate a vieţii este un lucru clar dovedit şi unanim acceptat în
prezent.
Există un număr din ce în ce mai mare de studii care ne aduc dovezi şi
argumente care sprijină ideea că practicarea karate-ului în timpul liber, dar numai după
anumite criterii, ajută la menţinerea, promovarea şi recâştigarea sănătăţii. Beneficiile

22
activităţilor fizice, inclusiv a karate-ului, asupra sănătăţii au fost examinate şi
recunoscute de mai multe organizaţii internaţionale, cum ar fi: Organizaţia Mondială a
Sănătăţii, Federaţia Internaţională de Medicină Sportivă, Colegiul American de Medicină
Sportivă şi Consiliul Europei.
Practicarea karate-ului regulat poate să menţină sau să îmbunătăţească
structura diverselor ţesuturi şi organe (muşchi, tendoane, inimă, vase etc), să le
amelioreze funcţiile şi să contracareze deteriorările care tind inerent să apară datorită
inactivităţii şi a înaintării în vârstă. Acesta este motivul pentru care universităţile din
ţările dezvoltate nu îşi denumesc instituţiile ca facultăţi de educaţie fizică şi sport, ci
facultăţi de sănătate, educaţie fizică, recreare şi dans. Competenţele pe care aceste
facultăţi le oferă nu se rezumă doar la cea de profesor de educaţie fizică şi antrenor, un
număr foarte mare dintre absolvenţi lucrează efectiv în promovarea sănătăţii prin
mişcare, în cadrul unor programe specializate, oferite de mediul comunitar sau de cel
corporativ. Când vorbim despre efectele sanogenetice ale karate-do-ului ne referim atât
la modificările pozitive din sfera psihică, cât şi la influenţele evidente şi pozitive asupra
unor categorii de boli dintre cele mai redutabile: suferinţele lombare (lombopatii), o serie
de afecţiuni endocrine şi, mai ales, bolile cardiovasculare. În practică însă, datorită
frecvenţei deosebite, tendinţei de apariţie la vârste din ce în ce mai tinere şi faptul că
dintre toate afecţiunile ea răspunde cel mai bine la acţiunea efortului fizic, cardiopatia
ischemică trebuie să constituie obiectivul principal al oricărui program de mişcare,
indiferent de vârsta şi sexul persoanei şi indiferent dacă practicarea karate-ului se face
individual sau organizat şi sub o supraveghere specializată. Identificarea riscului de
apariţie a acestui inamic numărul unu al sănătăţii şi lupta împotriva lui prin practicarea
regulată a karate-do-ului sunt absolut necesare deoarece în momentul de faţă această
categorie de boli reprezintă cauza principală de deces (cu tendinţa de a acţiona în acest
mod la vârste din ce în ce mai tinere), iar pe de altă parte se ştie clar că „procesul
arterosclerotic debutează de la trei ani şi poate prinde deja coronarele (arterele care
hrănesc inima cu sânge şi a căror îngustare cauzează cardiopatia ischemică şi ulterior
infarctul miocardic ) începând cu vârsta de 10 ani” 1.

1
Dumitru, Gh., Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia, Editura Federaţiei Române Sportul pentru Toţi, Bucureşti,
1997, pag. 14

23
 Revenind analitic asupra răsunetului pozitiv pe care karate-do-ul îl are în ultima
vreme asupra sănătăţii, vom face precizarea că se vorbeşte atât de efecte funcţionale,
cât şi de efecte profilactice ale efortului fizic. Întrucât aceste efecte funcţionale şi cele
profilactice sunt în strânsă interdependenţă, le prezentăm în tabelul de mai jos:

Adaptări funcţionale şi efecte profilactice ale practicării

karate-do-ului (după dr. Dumitru, Gh., 1997)

Aparatul, Adaptări funcţionale Efecte profilactice faţă

sistemul sau de:
funcţia
Cardiovascular  Creşte cantitatea de sânge pe  Arteroscleroză,
care o poate împinge inima;  Cardiopatie
 Se măreşte cantitatea de sânge ischemică;
existentă în vase;  Hipertensiune
 Sângele devine mai fluid şi circulă arterială
mai uşor prin artere şi vene.
Pulmonar  Plămânul capabil să ventileze o  Boli pulmonare
cantitate mai mare de aer pe cronice
minut;
Muşchiul scheletic  Creşte forţa, rezistenţa şi puterea;  Lombopatii;
 Musculatura se atrofiază într-un  Fracturile care se
ritm mai lent odată cu înaintarea produc prin cădere
în vârstă; la bătrâni
Ţesutul adipos  Scade masa totală de grăsime şi  obezitate
grăsimea din jurul viscerelor
Metabolismul  creşterea capacităţii muşchiului  diabet
glucidelor de a prelua glucoza din sânge
Metabolismul  creşte capacitatea muşchiului de  arteroscleroză
grăsimilor a prelua grăsimile din sânge şi de
a le utiliza pentru procurarea
energiei
Funcţia de  se îmbunătăţeşte capacitatea  infecţiile
apărare a sistemului imunitar de a răspunde
organismului la agresiunile microbiene

24
(imunitatea)
Procesele  se îmbunătăţeşte tranzitul  cancerul de colon
digestive intestinal înlăturându-se
constipaţia
Sistem nervos  coordonarea mişcărilor şi  fracturile produse
echilibrul se îmbunătăţesc prin căderea
persoanelor
Funcţiile cognitive  se îmbunătăţesc viteza de reacţie  fracturile produse
şi promptitudinea răspunsurilor la prin căderea
diferiţi stimuli persoanelor
Comportament  se ameliorează imaginea despre  depresie şi
psihosocial propria persoană, eficacitatea anxietate
profesională, comportamentul
familial şi se instaurează starea
de bine şi bucuria de a trăi

I.5.Particularităţile somato – funcţionale motrice şi psihice ale

elevilor din ciclul liceal

Cadrul didactic prin specificul profesiei lui are ca obiect al muncii “elevul”, materie
de mare importanţă şi care exclude din start noţiunea de “rebut”.

Când apare insuccesul, datorită carenţelor în predarea informaţiilor, atunci dascălul

se face vinovat, în special datorită faptului că nu a coordonat modul de transmitere a
fluxului informaţional cu particularităţile vârstei care o recepţionează.

Dacă la alte materii, alegerea greşită a căii de lucru, poate duce cel mult la o
inhibiţie totală (cunoscutul “nu-mi mai intră nimic în cap”) la educaţia fizică planificarea
unor acţiuni ce nu ţin cont de particularităţile somato – funcţionale, motrice şi psihice ale

25
elevilor, pot avea urmări nefaste, pentru că, după cum se ştie, noi acţionăm asupra
minţii în special) dar şi asupra corpului.

În acest context, activitatea de educaţie fizică şi sport nu se desfăşoară la

întâmplare, ci are o fundamentare ştiinţifică, fără de care nu se poate realiza întărirea
sănătăţii, dezvoltarea fizică armonioasă, însuşirea unor deprinderi motrice necesare
diferitelor activităţi şi obţinerea rezultatelor sportive superioare.

Pentru a realiza aceste deziderate, este necesară o activitate completă, judicios

elaborată pe baza cunoaşterii temeinice a particularităţilor de vârstă liceală (15-19 ani)
ce trebuie să se desfăşoare în concordanţă cu particularităţile morfologice, funcţionale
şi psihologice ale adolescenţilor şi am putea spune chiar să se completeze una pe alta.
Vârsta liceală face parte din perioada de creştere a organismului, dar din punct de
vedere morfologic structura oaselor se apropie de cea a adultului, trunchiul creşte în
toate dimensiunile sale, mărindu-se circumferinţa toracelui.

Din punct de vedere funcţional activitatea aparatului respirator se îmbogăţeşte,

capacităţile vitale ajungând la 3220 – 3500 cm 3. Echilibrul dintre volumul inimii şi cel al
vaselor sanguine, datorită creşterii şi dezvoltării muşchiului cardiact devine mai stabil,
se dezvoltă capacitatea de inhibiţie, de analiză şi diferenţiere.

Din punct de vedere psihic la această vârstă structura şi funcţiile sistemului nervos
se desăvârşesc, scoarţa cerebrală se perfecţionează. Memoria şi atenţia sprijină
gândirea şi judecata. Imaginaţia este controlată de raţiune. Voinţa devine mai fermă şi
caracterul se întăreşte. Emotivitatea şi impulsivitatea sunt coordonate prin puterea
stăpânirii de sine şi prin răspunderea faţă de comportarea proprie. Independenţa,
originalitatea şi consecvenţa în atitudini şi manifestări sunt atribute ale unei personalităţi
consolidate, în care profesorii au datoria să cultive dorinţa de a o atinge, prin muncă
metodică, virtuozitate.

La nivelul sferei somatice după ce am asistat la o creştere rapidă a oaselor, a

căror rezistenţă sporeşte prin depunere de minerale când fetele au lăsat în urmă băieţii
printr-o creştere accentuată, aceasta începe să se diminueze şi începe creşterea la
băieţi care începe să fie evidentă după 15 ani, când băieţii ajung din urmă fetele şi chiar
le depăşesc. Această creştere, în general nu are loc în mod proporţional şi concomitent

26
în toate segmentele corpului. Intâi se lungesc membrele inferioare şi superioare, cresc
şi se măresc articulaţiile, apoi creşte trunchiul.

Procentul accentuat de osificare necesită un echilibru funcţional corespunzător

al întregului organism, aport de fosfor, calciu, o bună funcţionare a glandei parotide,
aport suficient de vitamina D. In caz contrar apar tulburări grave – deformări ale oaselor
cunoscute sub denumirea de rahitism.

Odată cu creşterea oaselor are loc şi o dezvoltare a masei musculare, prioritar

la fete la începutul perioadei, dar net superioară la băieţi, la terminarea pubertăţii. Deşi
forţa musculară a tuturor grupelor musculare este în creştere, la elevii ciclului gimnazial,
greutatea corpului este în general mai mică, în raport cu lungimea, fapt care iese mai
bine în evidenţă la cei care cresc repede, creşterea rapidă în înălţime ducând la
întinderea musculaturii şi rămânerea ei în urmă.

Datorită slabei dezvoltări a muşchilor cefei, corpul are tendinţa să se aplece

înainte şi de aceea profesorul trebuie să insiste asupra poziţiei corecte în timpul
mersului, alergării, etc.

Rezistenţa muşchilor la întindere creşte după 12 ani, fapt ce favorizează

dezvoltarea mobilităţii active. La nivelul sistemului nervos central observăm o dezvoltare
morfologică avansată dar deficitară din punct de vedere funcţional.

De la 14 ani S.N.S. este aproape ca la adult. Măduva, cerebelul şi bulbul

rahidian sunt bine dezvoltate, pe când scoarţa se maturizează mai greu.

Dezvoltarea analizatorilor vizuali şi acustico – vestibulari favorizează însuşirea şi

perfecţionarea unor mişcări noi, complicate karate, a unor exerciţii cu dificultate sporită.

O bună cunoaştere a acestor particularităţi anatomo – fiziologice şi psihice va sta

la baza individualizării efortului, ţinând cont că adaptabilitatea la efort a adolescenţilor
este mai redusă şi că între ei există diferenţe în acest sens. Unii elevi au o rezistenţă
fiziologică avansată şi sunt capabili să depună eforturi mari, iar alţii sunt mai slab
dezvoltaţi, deci şi efortul este pe măsură.

În dozarea efortului se vor urmări respectarea unor principii pedagogice şi

fiziologice, ca: multilateralitatea, continuitatea, accesibilitatea, etc. pentru a asigura

27
elevilor o creştere şi dezvoltare armonioasă, instruirea unor deprinderi motrice de bază
necesare vieţii, precum ridicarea continuă a performanţei sportive.

Efortul depus cere o mare cantitate de energie, care rezultă din procesele
biochimice de dezasimilare. Instabilitatea proceselor metabolice se constituie însă în
excitantul fiziologic adecvat pentru refacerea organismului după efort. Solicitarea
celulelor, organelor, aparatelor şi a sistemelor în efort, constituie excitantul adecvat al
acestora, dar acestei excitaţii biologice îi urmează inhibiţia parţială sau totală.

Abia apoi organismul intră în faza de excitare, de supracompensaţie, când are

loc refacerea lui, dar nu la nivelul iniţial, ci la un nivel superior, care-i dă valenţe
energetice noi, sporite.

Dacă excitaţia, deci solicitarea organismului lipseşte, faza de refacere nu mai are
loc, nu mai apare acea supracompensare.

La elevii de această vârstă procesele de refacere şi de sinteză a materialului

energetic se desfăşoară paralel cu procesele de biosinteză necesare creşterii şi
dezvoltării organismului. Deci în lecţiile de karate excitantul biologic trebuie să aibă
intensitatea corespunzătoare vârstei practicantului de karate.

Excitaţiile şi combinaţiile, acţiunile tehnico – tactice din conţinutul karate-ului

constituie unul dintre mijloacele cele mai eficiente de dirijare a proceselor metabolice –
asimilaţie şi dezasimilaţie – dirijând perfecţionarea morfo – funcţională a organismului.

28
 CAPITOLUL II. IPOTEZĂ, SCOP, SARCINI

II.1.Motivaţia alegerii temei

Karate-do-ul, ca şi celelalte arte marţiale sunt prezente tot mai pregnant în viaţa
cotidiană: emisiuni TV, anunţuri în presă, gale de prezentare, anunţuri la fiecare panou
de afişaj. Acest fapt, pe noi, practicanţii de arte marţiale, nu poate decât să ne bucure.
În acest context, al mediatizării actuale, dorim ca prin lucrarea noastră să evidenţiem
câteva atribute ce pot aduce karate-do-ul alături de celelalte ramuri sportive cuprinse în
Curriculum Naţional de educaţie fizică şi sport evidenţiind că sarcinile educaţiei fizice
pot fi atinse cu succes şi de această ramură sportivă -Karate-do.
Am avut în timp posibilitatea să iau parte la antrenamentele mai multor antrenori
din Iaşi, lucru care mi-a ajutat foarte mult din punctul de vedere al observării, înţelegerii

29
şi analizei tipurilor metodice şi pedagogice cu o serie de elemente bune, pe care de
altfel mi le-am însuşit, din tactica fiecărui antrenor cu care am lucrat.
Totodată am constatat că în majoritatea cluburilor în care am intrat nu se
urmăreşte un tipar pedagogic clar, care să urmărească atent evoluţia sportivilor, singura
coordonată în acest sens fiind definită de timpul în care elevii îşi însuşesc anumite
tehnici de braţ şi de picior (mă refer aici la faptul că nu exista o programă prin care să
se urmărească o etapizare a dezvoltării tehnice, fizice şi mentale).
Această lucrare se bazează pe căutări anterioare şi pe experienţa mea
anterioară, menţionez că am centura neagră 1 DAN.

II.2.Ipotezele de lucru

Complexitatea Karate-ului, atât privit ca artă, cât şi analizat ca sport, presupune

dezvoltarea fizică, implicând totalitatea calităţilor motrice, o serie de capacităţi psihice şi
pregătire tehnică, scop în care am elaborat următoarele ipoteze:
 Viteza se va îmbunătăţi în toate formele ei prin utilizarea unui program dens de
exerciţii (de braţe şi picioare din Shotokan Karate) în vederea observării limitelor
maxime pe care le poate atinge fiecare individ supus experimentului;
 Ridicarea calităţii timpilor de reacţie şi a principiilor specifice de kumite (Go no
Sen, Sen no Sen, Zanshin, Ma-ai, Kime, Kiai, Timing etc) prin insistarea asupra
exerciţiilor de Kihon Waza şi Kumite (în toate formele sale) pornind de la simplu
la complex în regim intensiv;
 Prin regândirea unui program de exerciţii fizice vom îmbunătăţii calităţile motrice
de bază (viteză, îndemânare, forţă, rezistenţă).

II.3.Scopul şi sarcinile cercetării

Sportul reprezintă la nivel mondial un domeniu extrem de important, cu deosebite

implicări pozitive asupra sănătăţii şi vieţii sociale. În acest sens, o mare contribuţie o
aduce şi Karate-ului prin faptul că prezintă tinerilor o alternativă de desfăşurare a unei

30
activităţi plăcute, într-un cadru organizat şi civilizat, cu rezultat direct în formarea
tineretului.
Scopurile urmărite în cercetarea efectuată sunt:
 atingerea parametrilor optimi în ceea ce priveşte abordarea cu succes a
competiţiilor de Karate Shotokan;
 cunoaşterea de către sportivi a principiilor elementare de Kumite (Go no Sen,
Sen no Sen, Zanshin, Ma-ai, Kime, Kiai, Timing etc) şi inserarea acestora în
strategia de luptă;
 dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice, folosind mijloace specifice
Karate-ului.

II.4.Metode de cercetare utilizate în studiu

De la început am încercat să studiez un volum cât mai mare de publicaţii de

specialitate apărute, care sunt în strânsă legătură cu tema abordată. Aceasta mi-a oferit
posibilitatea aprofundării problematicii, a investigaţiei, a stabilirii unor unghiuri de
cercetare a fenomenului şi anume, din punct de vedere fiziologic, antropometric,
pedagogic, psihic, sociologic, statistic etc.
1. Observaţia, ca metodă pe care am folosit-o în urmărirea conştientă a
procesului de pregătire, mi-a permis evidenţierea influenţelor exercitate de acesta
asupra practicantului de karate şi a comportării lui sub aceste influenţe. Ea trebuie
desfăşurată în mod sistematic, conform unui plan tematic şi cu ajutorul unor mijloace
tehnice, menite să surprindă fenomenele şi procesele urmărite. Observaţia poate fi
făcuta din interiorul sau din afara procesului studiat şi are calitatea de a fi obiectivă şi de
a nu exercita nici un fel de influenţe asupra desfăşurării procesului.
2. Experimentul, ca o formă superioară a observaţiei, permite studierea exactă a
procesului şi constă în verificarea unei ipoteze care poate fi confirmată sau infirmată.
El reproduce în mod artificial sau modifică în mod intenţionat fenomenul sau
procesul. În domeniul nostru, el îmbracă mai multe forme:
• constatativ, fără a interveni în modificarea acestuia;
• de verificare a unor ipoteze;
• creator.

31
 În funcţie de numărul subiecţilor el poate fi individual sau colectiv.
3. În cunoaşterea unor opinii ale colectivului supus cercetării în confruntarea şi
dezvoltarea unor probleme, m-am folosit de metoda convorbirii.
4. În cercetarea influenţelor mijloacelor asupra subiecţilor, am folosit anumite
probe sau teste, în funcţie de natura indicilor măsuraţi, utilizând metoda măsurării
rezultatelor obţinute.
Pe planul capacităţii motrice, am investigat: starea generală de pregătire fizică,
nivelul capacităţilor motrice, nivelul de stăpânire al deprinderilor tehnice din disciplina
Karate.
5. În vederea exprimării cantitative a raporturilor calitative, am folosit metoda
statistică ce constă în culegerea datelor numerice, interpretarea şi prelucrarea lor
statistică. Datele furnizate cu ajutorul statisticii contribuie la cunoaşterea nivelului
dezvoltării calităţilor motrice şi a nivelului pregătirii tehnice.
S-au calculat următorii indicatori:
a. Media aritmetică (X) este indicatorul cel mai utilizat în interpretarea şi utilizarea
datelor recoltate şi care reprezintă valoarea medie a rezultatelor obţinute la o anumită
probă a unui colectiv. Media aritmetică oferă cea mai precisă măsură a tendinţei
centrale şi este supusă la trei genuri de influenţă: valoarea maximă, valoarea minimă şi
frecvenţa cea mai mare. Cu cât este mai exagerată una dintre aceste valori cu atât
media îşi va pierde din precizie. Se calculează după următoarea formulă:

X 
x
n
unde:
n = numărul de cazuri ;
 x = suma valorilor obţinute ;
b. Abaterea standard (S) sau tip, este un indicator al dispersiei datelor recoltate,
ce oferă posibilitatea efectuării unor observaţii în două direcţii: aprecierea obiectivă a
măsurării sau gradul de distribuţie (împrăştiere) a datelor şi valorificarea mediei
aritmetice. Ea reprezintă standardul cu care se poate abate de la media aritmetica (X)
fiecare din valorile individuale (xi). Se calculează după formula:

32
  ( x  x)
2

S i

n 1

O distribuţie se numeşte "normală" dacă într-o abatere standard (S) la stânga

şi una la dreapta sunt cuprinse 68% din cazuri.
c. Coeficientul de variabilitate (CV). Datorită faptului că din calculul mediei
aritmetice (X) şi abaterii standard (S) nu se pot face aprecieri exacte asupra distribuţiei
datelor, este necesar să se calculeze CV care reprezintă exprimarea procentuală a
câtului dintre abaterea standard (S) şi media aritmetică (X).
Coeficientul de variabilitate CV se calculează astfel:

S * 100
CV 
x

Acest indicator oferă o măsură a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor
colective, valoarea acestuia fiind invers proporţională cu omogenitatea. Principala
calitate a lui constă în aceea că face posibilă compararea colectivelor măsurate cu
unităţi de măsură diferite, a şirurilor de date obţinute de un colectiv măsurat la mai
multe probe, precum şi colective diferite măsurate cu aceeaşi probă sau probe diferite.
Statistica recomandă pentru interpretare următoarele trepte de apreciere:
• 0-10 % omogenitate mare ;
• 10-20 % omogenitate medie ;
• peste 20 % lipsa de omogenitate;
Agesten propune pentru variabilele recoltate din procesul instructiv-educativ
următoarea scară privind împrăştierea:
• 0-15% împrăştiere mică;
• 15-25 % împrăştiere moderată;
• pâna în 35 % împrăştiere mare;
• peste 35 % împrăştiere excesivă.

33
 6. Interviul. După modelul de utilizare a întrebărilor, după ordinea lor şi tehnica
de formulare, precum şi după nivelul de precizie al înregistrării răspunsurilor, interviul
poate fi formal sau neformal. În interviul formal întrebările primesc răspunsurile în forma
standardizată, interviul purtând şi denumirea de interviu standardizat, controlat sau
structurat. Interviul neformal are următoarele variante : ghidat, conversaţie,
nedirecţionat. Interviul neformal permite schimbarea ordinii întrebărilor şi chiar a
formulării lor, precum şi adăugarea altor întrebări pe parcursul desfăşurării interviului.
Pentru cercetarea de faţă am ales interviul formal cu zece întrebări a câte patru
variante de răspuns.

II.5.Teste şi măsurători efectuate

În vederea verificării cât mai obiective a ipotezei, a obiectivelor cercetării, am

stabilit o serie de teste care au vizat:
- nivelul de dezvoltare a vitezei şi orientării în spaţiu prin execuţii specifice
Karate-ului (notat în secunde şi transformat în note) ;
- nivelul de dezvoltare a capacităţii de anticipaţie şi punere în aplicare a
principiilor învăţate specifice Karate-ului ;
- nivelul de dezvoltare al unor calităţi motrice de bază (viteza, forţa, rezistenţa,
îndemânarea).

1.1) Exerciţiu pentru verificarea vitezei şi a orientării în spaţiu aplicat pentru

tehnicile de braţ:

2 1

3
4

Explicaţia succesiunii :

34
 Din poziţia Hachiji Dachi se trece în poziţia Hidari (cu piciorul stâng înainte),
Zenkutsu Dachi cu Gedan Barai şi Kiai. La semnalul vizual (ridicarea steguleţului roşu)
se execută:
1) Deplasare înainte în pozitia Zenkutsu Dachi cu Oi Tsuki Chudan (atac) ;
2) Retragere în poziţia Zenkutsu Dachi cu Uchi Ude Uke (blocaj) urmat de Gyaku
Tsuki Chudan (atac) ;
3) Păstrarea piciorului stâng pe loc şi pivotare, apoi întoarcere în poziţia
Zenkutsu Dachi cu Age Uke (blocaj) şi Gyaku Tsuki (atac) ;
4) Întoarcere prin pivotarea pe piciorul de sprijin (stâng) în pozitia Zenkutsu
Daichi cu Gedan Barai (blocaj) şi Gyaku Tsuki.
Observaţii: În tot acest exerciţiu piciorul stâng are rol de pivot, el rămânând pe
loc.

1.2) Exerciţiu pentru verificarea vitezei şi a orientării în spaţiu aplicat pentru

tehnicile de picior

2 1

3
4

Explicaţia succesiunii:
Din poziţia Hachiji Dachi se trece în poziţia Hidari (cu piciorul stâng înainte),
Zenkutsu Dachi cu Gedan Barai şi Kiai. La semnalul vizual (ridicarea steguleţului roşu)
se execută:

35
 1) Deplasare înainte în poziţia Zenkutsu Dachi cu Mae Geri Jodan (atac) şi
Gyaku Tsuki Chudan (atac) ;
2) Retragere în poziţia Zenkutsu Dachi cu Ashi Mae Geri Kekomi Chudan (rol de
oprire) urmat de Gyaku Tsuki Chudan (atac) ;
3) Păstrarea piciorului stâng pe loc (pivotare pe acesta) şi întoarcere în poziţia
Zenkutsu Dachi cu Ushiro Geri Chudan şi Gyaku Tsuki (atac) ;
4) Întoarcere prin pivotarea pe piciorul de sprijin (stâng) în poziţia Zenkutsu
Daichi cu Ushiro Ura Mawashi Jodan şi Gyaku Tsuki.
Observaţii :
În tot acest exerciţiu piciorul stâng are rol de pivot, el rămânând pe loc, toate
loviturile executându-se cu piciorul drept.

2) Exerciţiu pentru dezvoltarea capacităţilor de anticipaţie şi punere în

aplicare a principiilor învăţate specifice karate-ului.

8
1

7
2

6
3
5
4

Explicaţia exerciţiului:
Elevii numerotaţi de la unu la opt vor avea rol de Tori (cel care atacă), iar elevul
reprezentat de punctul negru va fi Uke (cel care se apără) şi vor urmări modelul
prezentat mai jos :

36
 1 atacă Gyaku Tsuki Chudan
2 atacă Oi Tsuki Chudan
3 atacă Mae Geri Chudan
4 atacă Mawashi Geri Chudan
5 atacă Kizami Tsuki Jodan – Gyaku Tsuki Chudan
6 atacă Ashi Mae Gedan - Geri Mawashi Geri Jodan
7 atacă Gyaku tsuki Chudan – Mawashi Geri Jodan
8 atacă Gyaku Tsuki Chudan – Yoko Geri Chudan

Uke poate răspunde cu exerciţiile de mai jos :

1 blocaj Gedan Barai – Gyaku Tsuki (contraatac)
2 blocaj Uchi Ude Uke – Oi Tsuki (contraatac prin schimbarea picioarelor)
3 blocaj Gedan Barai – Mae Geri (contraatac prin schimbarea picioarelor)
4 blocaj Uchi Ude Uke – Gyaku Tsuki (contraatac)
5 blocaj Haisu Uke – blocaj Gedan Barai – Mawashi Geri (contraatac prin
schimbarea piciorului)
6 blocaj Juji Uke Gedan – blocaj Haishu Uke – Gyaku Tsuki (contraatac)
7 blocaj Gedan Barai – blocaj Haishu Uke –Mae Geri (contraatac)
8 blocaj Gedan Barai – blocaj Soto Uke – Gyaku Tsuki (contraatac)

Observaţii:
Uke nu va cunoaşte exerciţiile folosite de cei opt tori, acesta fiind şi scopul
exerciţiului şi anume capacitatea de anticipaţie a elevilor.

3) Exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază (viteza, forţa,

rezistenţa, îndemânarea):

3.1) Pentru dezvoltarea vitezei :

Alergare de viteză pe distanţa de 50 m cu start din picioare.

3.2) Pentru dezvoltarea forţei :

Execuţia a 20 bricege (o serie);
Execuţia a 50 flotări (o serie);
Execuţia a 100 ridicări de trunchi (o serie);
Execuţia a 150 genuflexiuni (o serie).

37
 3.3) Pentru dezvoltarea rezistenţei:
Alergare de rezistenţă pe distanţa de 1500 m.

3.4) Pentru dezvoltarea îndemânării:

Blocajul (prin utilizarea tehnicilor de aparate specifice Karate-ului) unei mingi
medicinale mici aruncate de la o distanţă de 3 metri cu o viteză şi forţă constante.
Testele au fost aplicate la începutul experimentului, în vederea stabilirii nivelului
vitezei, orientării în spaţiu pentru tehnicile de braţ şi picior, a capacităţilor de anticipaţie
şi punere în aplicare a principiilor învăţate şi a calităţilor motrice, la ambele grupe de
cercetare. Aceste teste le-am aplicat şi în perioada următoare numai la grupa
experimentală, sub forma unor norme de control realizare din două în două săptămâni.
La sfârşitul cercetării am realizat o testare finală pentru înregistrarea
progresului realizat, folosind aceleaşi probe ca şi la testarea iniţială.
Cunoaşterea progresului obţinut, privind gradul de însuşire a elementelor
tehnice, l-am realizat prin notare. La notare am avut în vedere evaluarea capacităţii de
aplicare a celor învăţate. În scopul aprecierii cât mai obiective, notarea am făcut-o cu
note de la 1 la 10.
Datele obţinute în urma aplicării testelor au fost înregistrate, ordonate şi
prelucrate prin metoda statistică.

38
 CAPITOLUL III. ORGANIZAREA CERCETĂRII

III.1.Subiecţii, locul desfăşurării, materiale necesare, etapele

studiului

Experimentul s-a desfăşurat pe o perioadă de trei luni, de la 17 ianuarie 2012 la

20 aprilie 2012.
În cadrul Clubului Sportiv MART Iași există în momentul de faţă un număr de 64
de sportivi. Din această populaţie s-au selectat aleator 20 de sportivi cu vârste cuprinse
între 17-18 ani, de de valori sensibil egale în ceea ce priveşte indicii pe care i-am
urmărit şi prelucrat, repartizaţi în două eşantioane de subiecţi, în vederea organizării
experimentului propus.
Grupa de control sau grupa martor este alcătuită din 10 sportivi, astfel :

Nr. crt. Numele şi prenumele

1. I.C.
2. T.D
3. C.T.
4. D.M.
5. M.A.
6. B.R.
7. C.I.
8. T.P.
9. M.C.
10. B.F.

39
 Grupul martor va fi antrenat pe toată perioada experimentului de catre Sensei
Andrei Trandaf 5 Dan Shotokan.

Grupul experimental va include de asemeni 10 sportivi:

Nr. crt. Numele şi prenumele

1. M.A.
2. A.R.
3. F.T.
4. S.I.
5. T.C.
6. M.P.
7. S.F.
8. B.I.
9. S.T.
10. P.A.

Grupul experimental va fi antrenat pe toată perioada experimentului de către

subsemnatul Adrian Țuțuianu 2 Dani Shotokan.

III.2.Prezentarea variabilei independente

În această cercetare am folosit următoarele mijloace :

• pregătirea fizică generală;
• pregătirea fizică specifică;
• pregătirea tehnică specifică luptei în vederea obţinerii Iponului prin Tsuki Waza
şi Niponului şi Sabbonului prin Geri Waza.

A. Pregătirea fizică generală

S-a realizat atât în sala de antrenament cât şi afară, pe terenul de sport. Am
apelat la mijloacele folosite în atletism, gimnastica şi acrobatică.
Din atletism am folosit:

40
 exerciţii din şcoala mersului: mers obişnuit, mers pe vârfuri, mers pe călcâie,
mers fandat, mers ghemuit, mers cu mişcări de brate ;
 exerciţii din şcoala alergării: alergare cu joc de glezne, alergare cu joc de gambe
înainte-înapoi, alergare cu genunchii la piept, alergare cu pas săltat, alergare cu
pas sărit, alergare în lateral cu pas adăugat, alergare uşoară combinată cu
sprinturi pe distanţe scurte (4 - 5 m), alergare de viteză (50 m), alergare de
rezistenţă (800 m) ;
 exerciţii din şcoala săriturilor: sărituri peste partener, sărituri din ghemuit în
ghemuit, sărituri din ghemuit cu genunchii la piept, sărituri cu genunchii la piept,
sărituri ca mingea, sărituri pe un picior, sărituri în lungime de pe loc cu elan de
braţe, sărituri cu picioarele întinse înainte sau în lateral.
Din gimnastică am folosit:
 exerciţii de coordonare;
 exerciţii pentru încălzirea musculaturii gâtului: aplecări înainte-înapoi, în lateral,
răsuciri şi rotări;
 exerciţii pentru braţe şi centura scapulo-humerală: duceri înainte, lateral, sus;
flexii şi extensii; răsuciri; rotări simultane, alternative, în sens opus; rotarea
antebraţelor ţinând cotul imobil; flexia extensia palmelor faţă de antebraţ; rotarea
pumnilor; închiderea şi deschiderea pumnului pentru încălzirea articulaţiilor
degetelor; flotări;
 exerciţii pentru încălzirea musculaturii picioarelor şi a centurii pelviene, fandări
înainte, înapoi şi laterale; ridicarea picioarelor întinse înainte şi în lateral;
ridicarea alternativă a genunchilor la piept cu prinderea lor; balansarea unui
picior înainte, înapoi, cu sprijin şi apoi liber; genuflexii cu coborârea treptată a
centrului de greutate; rotări la nivelul gleznei; şpagatul lateral şi spre înainte;
 exerciţii pentru încălzirea musculaturii trunchiului: îndoiri cu atingerea vârfului
picioarelor cu palmele şi extensii cu ducerea braţelor în sus; îndoiri laterale cu
mâinile pe şolduri sau ducerea unui braţ sus; aplecări cu ducerea braţelor înainte
şi răsuciri cu ducerea braţelor în lateral; din stând mult depărtat cu trunchiul
aplecat, răsuciri cu ducerea mâinilor la piciorul opus; din aceeaşi poziţie rotări ale
trunchiului cu braţele în sus; din poziţia culcat dorsal, exerciţii pentru abdomen.
Din gimnastica la sol am folosit:
 rulări dorsale, faciale (bărcuţa);

41
  rostogoliri înainte-înapoi din ghemuit în ghemuit;
 rostogoliri înainte-înapoi din depărtat în depărtat;
 rostogoliri înapoi cu trecere prin stând pe mâini;
 stând pe omoplaţi;
 stând pe cap;
 stând pe mâini;
 roata laterală, ronda;
 îndreptări din stând pe cap sau pe omoplaţi;
 flic-flac înainte.

B. Pregătirea fizică specifică

În cadrul acestei cercetări am apelat la exerciţii pentru dezvoltarea forţei, a
vitezei, a rezistenţei, a îndemânării şi a mobilităţii.
1. Pentru dezvoltarea calităţii viteză am folosit:
o Lovirea abdomenului a opt adversari poziţionaţi în cerc faţă de cel care va lovi,
urmărindu-se obţinerea unui timp cât mai scurt dar cu maxim de corectitudine în
ceea ce priveşte tehnica ;
o Lupta liberă din gardă, având ca scop atingerea cu palma a genunchiului dinainte
al adversarului, urmărindu-se obţinerea a cât mai multe puncte într-un minut (se
execută pe rând- doar unul atacă, celălalt urmărind a se feri prin yori ashi către
înapoi);
o Combinaţii de luptă predefinite executate în regim de mare viteză pe lungul sălii,
urmărindu-se timpul în care elevii ajung în capătul celălalt al sălii;
o Combinaţii de luptă din bagajul propriu (fără a le repeta de mai mult de două
ori) executate în regim de mare viteză pe lungul sălii urmărindu-se timpul în care
elevii ajung în capătul celălalt al sălii;
o Execuţii de blocaje realizate înconjurat de opt elevi numerotaţi de la unu la opt
care atacă succesiv în urma unui semnal sonor din partea antrenorului care
reprezintă numărul care atacă. Se urmăreşte reacţia în care sportivul receptează
semnalul, analizează informaţia, se poziţionează în vederea blocării atacului (de
la semnalul sonor până la blocarea tehnicii nu trebuie să treacă mai mult de 2-3
secunde);
o Elemente de tehnică (kihon) executate pe loc şi din mişcare în regim de viteză.
2. Pentru dezvoltarea calităţii forţă am folosit:

42
  flotări, ridicări de trunchi din culcat şi genuflexiuni după următorul model : în
ordinea de mai sus se începe de la unu până la zece şi înapoi către unu.
Exemplu: o flotare, ridicare de trunchi din culcat, o genuflexiune; două flotări,
două ridicări de trunchi din culcat, două genuflexiuni …… zece flotări, zece ridicări de
trunchi din culcat, zece genuflexiuni; nouă flotări, noua ridicări de trunchi din culcat,
nouă genuflexiuni,……o flotare, o ridicare de trunchi din culcat, o genuflexiune. În total
câte 100 din fiecare.
 extensii ale trunchiului;
 deplasări în Zenkutsu Dachi cu partener în spate (2 trasee a câte 30 metri);
 genuflexiuni combinate cu lovituri de Mae Geri (lovitură de picior către înainte)
executate în gol;
După fiecare serie se acordă o pauză de 3 minute, care să asigure refacerea
sportivilor în mod pasiv sau prin exerciţii specifice cu respiraţii ample.
3. Pentru dezvoltarea calităţii rezistenţă am folosit:
 alergare de rezistenţă (1000 m) ;
 luptă liberă din gardă având ca scop atingerea cu palma a genunchiului de
dinainte al adversarului, urmărindu-se rezistenţa în cinci minute (cu analiza a
câte puncte s-au obţinut în fiecare minut) ;
 execuţia de procedee tehnice în regim de rezistenţă (neîntrerupt, câte 10 serii de
combinaţii de luptă a câte 5 execuţii) ;
Exemple:
-Kizami Tsuki - Gyaku Tsuki ;
-Kizami Tsuki - Gyaku Tsuki – Mae Geri ;
-Ashi Mae geri – Gyaku Tsuki ;
-Ashi Mae Geri – Gyaku Tsuki – Mawashi Geri ;
-Gyaku Tsuki – Deashi Barai – Oi Tsuki;
-Soto Uke ( retragere ) – Ushiro Geri (atac);
-Gedan Barai – Gyaku Tsuki (în regim Go No Sen);
-Gedan Barai – Gyaku Tsuki (în regim Sen No Sen);
-Uchi Uke – Gyaku Tsuki (în regim Go No Sen);
-Uchi Uke – Gyaku Tsuki (în regim Sen No Sen);
-Gedan Barai – Gyaku Tsuki – Mawashi Geri;

43
 -Uchi Uke – Gyaku Tsuki – Mawashi Geri.
4. Pentru dezvoltarea calităţii mobilitate am folosit:
 executarea fandărilor cât mai joase;
 executarea şpagatului lateral şi înainte prin folosirea de saltele de gimnastică
trase uşor de către parteneri după ce sportivul care execută şi-a fixat un picior pe
prima saltea şi celălalt picior pe a doua saltea ;
 executarea podului, a bărcuţei ;
 executarea unor exerciţii la scară fixă: ridicarea unui picior pe scară urmată de
îndoiri şi răsuciri ale trunchiului ;
 executarea unor exerciţii în doi pentru mobilitatea coloanei vertebrale (prin priza
antebraţelor spate la spate).
5. Pregătirea tehnică specifică luptei în vederea obţinerii iponului prin Tsuki
Waza şi a niponului si sambonului prin Geri Waza a urmărit lucrul tehnicilor de la simplu
la complex, de la elemente de bază la elemente specifice luptei altfel:
-Kizami Tsuki- Gyaku Tsuki ;
-Oi Tsuki (pe înaintare) – Gedan Barai (în retragere) – Oi Tsuki (pe înaintare) ;
-Oi Tsuki (pe înaintare) - Gedan Barai (Yori Ashi în retragere; bloc cu acelaşi braţ) –
Gyaku Tsuki (Yori Ashi spre înainte) ;
-Gedan Barai (Yori Ashi spre înapoi) – Oi Tsuki (în avans cu maxim de kime) ;
-Uchi Ude Uke (Yori Ashi spre înapoi) – Oi Tsuki (în avans cu maxim de kime) ;
-Age Uke (Yori Ashi spre înapoi) – Oi Tsuki (în avans cu maxim de kime);
-Haisu Uke (Yori Ashi spre înapoi) – Oi Tsuki (în avans cu maxim de kime) ;
-Soto uke (Yori Ashi spre înapoi) – Uraken (cu Yori Ashi acelaşi braţ cu maxim de
kime) ;
-Gyaku Tsuki – Gyaku Tsuki (ambele lovituri se execută pe un singur atac în aşa fel
încât prima să spargă garda adversarului la mijlocul deplasării, iar cea de-a doua
tehnică să obţină punctul) ;
-Gyaku Tsuki – Gyaku Tsuki – Oi Tsuki (asemănător cu exerciţiul anterior dar finalizarea
pe Oi Tsuki după destabilizarea adversarului în urma primelor două tehnici) ;
-Ashi Mae Geri – Mae Geri ;
-Mae Geri – Mawashi Geri ;
-Ashi Mawashi Geri – Ashi Yoko Geri (acelaşi picior) ;

44
-Ashi Yoko Geri – Ushiro Geri ;
-Ashi Mae Geri – Ura Mawashi Geri ;
-Ashi Mae Geri – Mae Mawashi Geri (piciorul pleacă în Mae Geri, dar spre mijlocul
tehnicii);
-Ashi Mae Geri – Mae Geri (cu piciorul aşezat înapoi) – Mae Geri (pe înaintare);
-Mae Geri (menţinere picior în aer) – Mae Tobi Geri;
-Mae Geri – Mawashi Geri – Yoko Geri;
-Mae Geri (pe înaintare) – Ashi Mawashi Geri (în retragere) – Yoko Geri (pe înaintare);
-Gyaku Tsuki – Mawashi Geri;
-Oi Tsuki – Gyaku Tsuki – Mawashi Geri;
-Ashi Mae Geri – Gyaku Tsuki – Mawashi Geri – Gyaku Tsuki;
-Gedan Barai (retragere) – Mae Geri (avans) – Oi Tsuki ;
-Uraken – Gyaku Tsuki – Mawashi Geri – Gyaku Tsuki;
-Haisu Uke – Gyaku Tsuki (simultan executate) – Mae Geri – Gyaku Tsuki;
-Soto Uke – Ushiro Geri – Gyaku Tsuki;
-Gyaku Tsuki – Ura Mawashi Geri – Gyaku Tsuki;
-Oi Tsuki – Ashi Mae Geri – Gyaku Tsuki - Mawashi Geri;
-Haisu Uke (retragere) – Kizami Tsuki – Gyaku Tsuki – Mae Geri;

Pentru o mai buna înţelegere a combinaţiilor prezentate mai sus voi explica în
continuare modul de execuţie a tehnicilor care le compun :

Loviturile de pumn (Tsuki Waza)

Oi Tsuki
- din shizentai cu bratul stâng întins înainte şi cel drept pliat la şold, se trece în
stând cu picioarele apropiate; se înaintează piciorul drept, odată cu aşezarea lui
în Zenkutsu Dachi se împinge puternic braţul drept înainte şi se retrage braţul
stâng la şold; exerciţiul se execută şi pentru partea cealaltă a corpului;
- în deplasare se execută în 4,3,2 şi un singur timp, fixându-se bine mişcarea.
Observaţii:

45
-finalizarea poziţiei trebuie să corespundă cu cea a tehnicii,
-trunchiul nu trebuie să se încline în timpul deplasării,
-în desfăşurarea poziţiei nu trebuie ridicat călcâiul de pe sol.

Gyaku Tsuki
- din shizentai cu braţul stâng întins înainte şi cu cel drept la şold, se duce înapoi
piciorul drept în Zenkutsu Dachi şi se împinge braţul drept înainte. Se execută
pentru ambele părţi ale corpului ;
- din Zenkutsu Dachi cu piciorul stâng înainte se trage braţul stâng la şold odată
cu rotaţia de şolduri (din 45 de grade spre dreapta, în plan frontal), apoi această
mişcare este însoţită de împingerea înainte a braţului drept (se execută şi pe
partea cealaltă). Se execută în deplasare.
Observaţii:
-se evită împingerea umărului înainte. Rotaţia şoldurilor trebuie să poziţioneze trunchiul
frontal, rotaţia nu trebuie să se desfăşoare la nivelul umerilor.

Kizami Tsuki
- din hidari (stânga) Zenkutsu Dachi- se împinge în piciorul drept, deplasându-se
astfel piciorul stâng înainte pe o distanţă de o talpă; odată cu această mişcare,
se întinde braţul stâng, răsucind trunchiul la 45 de grade spre dreapta (se
execută numai spre dreapta).
Observaţii:
-se evită răsucirea trunchiului spre 90 de grade ;
-piciorul de dinapoi păstrează talpa orientată la 45 de grade spre înainte.

Blocajele fundamentale
Gedan Barai
- se execută blocajul static în stând cu picioarele uşor depărtate (shizentai); un
braţ este întins înainte, iar celălalt se armează pe umăr şi se coboară în blocaj
oblic spre înainte odată cu retragerea celuilalt la şold;
- se execută static în Zenkutsu Dachi, mişcarea fiind însoţită de rotaţia şoldurilor.
Se execută în deplasare în doi şi un singur timp.

46
Observaţii:
-în poziţia intermediară armarea trebuie să fie la fel cu cea din shizentai;
-rotaţia şoldurilor trebuie să fie sinergică cu execuţia blocajului.

Age uke
- se execută static în shizentai: un braţ este întins spre înainte oblic-sus; acesta
are o mişcare descendentă, iar celălalt urcă în planul median al corpului cu
pumnul orientat în sus; la nivelul frunţii cotul se ridică în dreptul tâmplei,
antebraţul poziţionându-se oblic-sus cu pumnul răsucit spre exterior;
- aceleaşi mişcări sunt efectuate şi în Zenkutsu Dachi, însoţite de rotaţia de
şolduri, blocajul se execută şi în deplasare.
Observaţii:
-antebraţul trebuie să aibă o distanţă de 8 -10 cm faţă de frunte, jumătatea antebraţului
trebuie să fie în axul median al corpului.

Soto Uke
- din shizentai se duce un braţ înainte şi celălalt lateral, cu pumnul la ureche; în
timp ce primul se retage la şold celălalt efectuează blocajul pe o traiectorie
circulară spre înainte, cotul poziţionându-se la 8-10 cm înaintea şoldului, iar
antrebraţul oblic spre înainte cu pumnul la nivelul bărbiei, răsucit spre interior ;
- blocajul se execută static şi dinamic în Zenkutsu Dachi.

Observaţii:
-blocajul nu trebuie să fie descendent.

Uchi Ude Uke

- din shizentai se duce un braţ înainte şi celălalt se armează sub axila acestuia; în
timp ce primul se retrage la şold, celălalt efectuează blocajul poziţionând în final
cotul la distanţa de un pumn de şold şi pumnul la nivelul umărului, răsucit spre
interior.
- blocajul se execută atât static cât şi dinamic în Zenkutsu Dachi, aşa cum am
procedat şi la celelalte blocaje.

47
Observaţii:
Se urmăreşte ca:
- braţul să nu se ridice în armare ;
- cotul să fie în lateralul şoldului.

Shoto Uke
- din Hidari Renoji Dachi se întinde braţul drept cu mâna întinsă; antebraţul stâng
se armează peste braţul drept cu palma orientată spre ureche; se execută
blocajul tragând antebraţul drept în zona superioară a abdomenului, iar cel stâng
se poziţionează cu cotul la 8 -10 cm de şold şi cu palma la nivelul umărului
răsucită spre exerior.
Se execută blocajul în Kokutsu Dachi atât static cât şi dinamic aşa cum am mai
arătat anterior.
Observaţii:
-degetele mâinii sunt apropiate;
-amplitudinea blocajului trebuie să fie normală (nici prea mare, nici redusă).

Loviturile de picior ( GERI WAZA )

Mae Geri
- din shizentai se ridică genunchiul sus menţinând cu ajutorul mâinii călcâiul la
fese; se ridică genunchiul mai sus lovind în mâinile care sunt pliate spre înainte,
menţinând călcâiul cât mai aproape de fese;
- se armează Mae Geri menţinând scobitura piciorului spre partea internă a
gambei şi se execută tehnica întinzând piciorul spre înainte prin biciuire şi
împingere, după care se repliază cu genunchiul sus; se execută pe ambele părţi.
Din Zenkutsu Dachi se execută tehnica static cu piciorul de dinapoi, apoi se
execută în deplasare.

48
Observaţii:
-piciorul trebuie să parcurgă etapele unei tehnici, şi anume : armare, traiectorie,
punct de impact şi revenire ;
-împingerea piciorului în ţintă este urmată de împingerea şoldului care
suplinează forţa loviturii;
-piciorul de sprijin trebuie orientat în direcţia loviturii, traiectoria să fie liniară şi nu
circulară- de jos în sus.

Mae Tobi Geri

Aceeaşi metodică ca la Mae Geri doar că se execută prin săritură (tobi). Acest
procedeu se foloseşte în atacul unui adversar aflat la distanţă mare.
Observaţii :
-se insistă asupra echilibrului, iar după lovitură piciorul care face bătaia va reveni primul
pe sol.

Yoko Kekomi
- din stând apropiat (heisoku dachi) se ridică un genunchi înainte-sus, apoi coapsa
execută o mişcare de abducţie şi rotaţie internă, după care piciorul este lansat în
tehnică în lateral, pe o traiectorie liniară, punctul de impact realizându-se cu
partea externă a piciorului (sokuto) ; din shizentai se execută Mae Geri Gedan şi
Yoko Kekomi Gedan pentru a învăţa cum se poziţionează corect oasele în
articulaţie ;
- din Kiba Dachi se execută tehnica din delpasare- se deplasează un picior
încrucişat peste cel orientat pe direcţia de atac, devenind picior de sprijin; se
ridică celălalt în armare la 90 de grade faţă de axa de atac; se execută lovitura
prin împingerea piciorului în ţintă cu ajutorul şoldului pe o traiectorie liniară; se
retrage piciorul înapoi şi se avansează în poziţie. Se execută apoi din poziţie de
luptă, de data aceasta armarea făcând un unghi ascuţit cu axa de atac.
Observaţii:
-piciorul de sprijin, se orientează la 120 de grade faţă de direcţia de atac şi nu se ridică
pe vârf ;

49
-piciorul de sprijin trebuie să fie flexat din articulaţia genunchiului pentru a se putea
transmite forţa în tehnică ;
-piciorul din ţintă trebuie fixat şi rotit spre interior pentru evitarea accidentelor ;
-se evită contrabalansul exagerat al corpului.

Yoko Keage
- din Heisoku Dachi se ridică coapsa oblic-sus, talpa fiind sprijinită cu scobitura de
genunchiul piciorului de sprijin; se execută tehnica cu o mişcare biciuită din şold
spre lateral, poziţionându-se marele trohanter înapoia bazinului ;
- se execută tehnica din Kiba Dachi şi apoi din gardă, cum am precizat anterior.
Observaţii:
-piciorul de sprijin este puţin flexat ;
-piciorul de atac trebuie întins corect pentru a se lovi cu Sokuto;
-se evită aplecarea trunchiului în mod exagerat pentru că implică deplasarea şoldurilor
înapoia axei de atac, forţa loviturii fiind dispersată.

Mawashi Geri
- din Zenkutsu Dachi cu mâinile în lateral oblic-jos (Morote Gedan Barai ) se
ridică genunchiul lateral-sus cu călcâiul la fese; se roteşte piciorul de bază la 90
de grade faţă de axă, poziţionând astfel coapsa piciorului armat pe direcţia de
atac; gamba se extinde, punctul de impact fiind suprafaţa superioară a tălpii
(koshi); piciorul se repliază şi avansează în poziţie.
Observaţii:
-forţa loviturii este dată atât de muşchi cât şi de rotaţia şoldurilor ;
-piciorul trebuie să fie perpendicular pe ţintă şi degetele puternic în extensie pentru a se
evita accidentările.

Ushiro Geri
- se execută numai sub forma Kekomi şi are ca ţintă adversarul din spate. Este o
împingere foarte puternică şi eficace, fiind utilizată în lupta ofensivă. Această
tehnică se execută din poziţiile Haisoku Daichi sau Zenkutsu Daichi, de pe loc

50
 sau din mişcare. La fel ca Mae Geri, în prima fază genunchiul care atacă este
ridicat cât mai sus împreună cu laba piciorului. Urmează împingerea directă a
piciorului înapoi, cu deplasarea călcâiului spre ţintă. Deplasarea se execută în
plan orizontal, ajutată de întinderea genunchiului înapoi. Pentru a avea o imagine
cât mai sugestivă ne închipuim poziţia din gimnastică – cumpăna, în care braţele
sunt păstrate în gardă, iar capul este întors pentru a observa punctul de lovire.
- lovitura este foarte dură. Ea aduce o notă de surpriză, şocul realizându-se prin
întinderea bruscă şi energică a genunchiului.
Observaţii :
-respiraţia este blocată în expiraţie şi ajută la buna executare a procedeului ;
-revenirea în poziţia de bază se face energic, sigur şi cu maxim de viteză ;
-trunchiul rămâne cu un tonus potrivit care va asigura menţinerea unui echilibru perfect ;
-se recomandă, de asemenea, ca talpa piciorului de sprijin să fie menţinută cu toată
suprafaţa pe sol.

CAPITOLUL IV. REZULTATELE CERCETĂRII

IV.1. Prezentarea rezultatelor cercetării

Rezultatele iniţiale şi finale ale cercetării de faţă au fost centralizate în tabelele

de mai jos, în scopul analizării, comparării şi interpretării cât mai corecte a datelor
obţinute în urma experimentului.

Centralizare note obţinute

51
Grupa Martor
Testul I Testul II Testul III
Initial Final Initial Initial
viteza viteza anticip Final anticip. motrice Final motrice
7,25 7,50 7,00 7,50 6,65 6,98
7,25 7,60 7,15 7,60 6,05 6,48
7,25 7,40 7,75 8,00 7,40 7,60
7,75 7,80 7,75 7,90 6,75 7,20
7,50 7,60 7,35 7,60 7,15 7,33
7,50 7,70 7,50 7,80 6,25 6,58
8,25 8,40 8,00 8,20 7,30 7,48
7,25 7,60 7,00 7,10 7,28 7,45
7,25 7,30 7,10 7,20 5,98 6,13
7,75 7,80 7,30 7,60 6,40 6,70
7,50 7,67 7,39 7,65 6,72 6,99 Media Aritmetica

Grupa Experimentala
Testul I Testul II Testul III
Initial Final Initial Final Initial Final
viteza viteza anticip. anticip. motrice motrice
7,50 8,00 7,25 7,60 7,25 8,00
8,25 8,40 7,20 7,80 7,28 7,80
7,50 8,80 7,30 8,00 6,68 7,20
7,75 8,00 8,15 9,00 6,48 6,90
7,50 8,10 7,30 7,80 6,60 7,20
8,25 8,50 7,60 7,80 6,23 6,90
8,25 8,60 7,60 8,00 7,63 8,10
8,00 8,40 7,35 8,80 7,00 7,90
7,50 8,00 7,10 8,20 7,50 8,10

52
 8,00 8,40 7,10 8,40 7,43 8,00
7,85 8,32 7,40 8,14 7,01 7,61 Media Aritmetica

Calcule abatere standard

Testul I - Viteza

A) Grupa martor

Initial
Media aritmetica 7,50 7,50 7,50 7,50 7,50 7,50 7,50 7,50 7,50 7,50
Nota 7,25 7,25 7,25 7,75 7,50 7,50 8,25 7,25 7,25 7,75
Abatere standard 0,18 0,18 0,18 0,18 0,00 0,00 0,53 0,18 0,18 0,18

Final
Media aritmetica 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67
Nota 7,50 7,60 7,40 7,80 7,60 7,70 8,40 7,60 7,30 7,80
Abatere standard 0,12 0,05 0,19 0,09 0,05 0,02 0,52 0,05 0,26 0,09

B) Grupa experimentala

Initial
Media aritmetica 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85
Nota 7,50 8,25 7,50 7,75 7,50 8,25 8,25 8,00 7,50 8,00
Abatere standard 0,25 0,28 0,25 0,07 0,25 0,28 0,28 0,11 0,25 0,11

Final
Media aritmetica 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32
Nota 8,00 8,40 8,80 8,00 8,10 8,50 8,60 8,40 8,00 8,40
Abatere standard 0,23 0,06 0,34 0,23 0,16 0,13 0,20 0,06 0,23 0,06

Testul II - Anticipaţie şi Principii

A) Grupa martor

Iniţial
Media aritmetica 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39
Nota 7,00 7,15 7,75 7,75 7,35 7,50 8,00 7,00 7,10 7,30
Abatere standard 0,28 0,17 0,25 0,25 0,03 0,08 0,43 0,28 0,21 0,06

Final
Media aritmetica 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65
Nota 7,50 7,60 8,00 7,90 7,60 7,80 8,20 7,10 7,20 7,60
Abatere standard 0,11 0,04 0,25 0,18 0,04 0,11 0,39 0,39 0,32 0,04

53
B) Grupa experimentală
Initial

Media aritmetica 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40
Nota 7,25 7,20 7,30 8,15 7,30 7,60 7,60 7,35 7,10 7,10
Abatere standard 0,10 0,14 0,07 0,53 0,07 0,14 0,14 0,03 0,21 0,21

Final

Media aritmetica 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14
Nota 7,60 7,80 8,00 9,00 7,80 7,80 8,00 8,80 8,20 8,40
Abatere standard 0,38 0,24 0,10 0,61 0,24 0,24 0,10 0,47 0,04 0,18

Testul III - Calităţi motrice

A) Grupa martor

Iniţial
Media aritmetica 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72
Nota 6,65 6,05 7,40 6,75 7,15 6,25 7,30 7,28 5,98 6,40
Abatere standard 0,05 0,47 0,48 0,02 0,30 0,33 0,41 0,39 0,53 0,23

Final
Media aritmetica 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99
Nota 6,98 6,48 7,60 7,20 7,33 6,58 7,48 7,45 6,13 6,70
Abatere standard 0,01 0,36 0,43 0,15 0,24 0,29 0,34 0,33 0,61 0,21

B) Grupa experimentală
Iniţial

Media aritmetica 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01
Nota 7,25 7,28 6,68 6,48 6,60 6,23 7,63 7,00 7,50 7,43
Abatere standard 0,17 0,19 0,23 0,37 0,29 0,55 0,44 0,00 0,35 0,30

Final
Media aritmetica 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61
Nota 8,00 7,80 7,20 6,90 7,20 6,90 8,10 7,90 8,10 8,00
Abatere standard 0,28 0,13 0,29 0,50 0,29 0,50 0,35 0,21 0,35 0,28

Coeficientul de variabilitate (C.V.)

Testul I - Viteza

54
A) Grupa martor

Initţal
Abatere standard 0,18 0,18 0,18 0,18 0 0 0,53 0,18 0,18 0,18
Media aritmetica 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5 7,5
CV 2,4 2,4 2,4 2,4 0 0 7,067 2,4 2,4 2,4

Final
Abatere standard 0,12 0,05 0,19 0,09 0,05 0,02 0,52 0,05 0,26 0,09
Media aritmetica 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67 7,67
CV 1,56 0,65 2,48 1,17 0,65 0,26 6,78 0,65 3,39 1,17

B) Grupa experimentală

Iniţial
Abatere standard 0,25 0,28 0,25 0,07 0,25 0,28 0,28 0,11 0,25 0,11
Media aritmetica 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85 7,85
CV 3,18 3,57 3,18 0,89 3,18 3,57 3,57 1,40 3,18 1,40

Final
Abatere standard 0,23 0,06 0,34 0,23 0,16 0,13 0,20 0,06 0,23 0,06
Media aritmetica 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32 8,32
CV 2,76 0,72 4,09 2,76 1,92 1,56 2,40 0,72 2,76 0,72

Testul II - Anticipaţie şi Principii

A) Grupa martor

Initial
Abatere standard 0,28 0,17 0,25 0,25 0,03 0,08 0,43 0,28 0,21 0,06
Media aritmetica 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39 7,39
CV 3,79 2,30 3,38 3,38 0,41 1,08 5,82 3,79 2,84 0,81

Final
Abatere standard 0,11 0,04 0,25 0,18 0,04 0,11 0,39 0,39 0,32 0,04
Media aritmetica 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65 7,65
CV 1,44 0,52 3,27 2,35 0,52 1,44 5,10 5,10 4,18 0,52

B) Grupa experimentală

Initial
Abatere standard 0,10 0,14 0,07 0,53 0,07 0,14 0,14 0,03 0,21 0,21
Media aritmetica 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40 7,40
CV 1,35 1,89 0,95 7,16 0,95 1,89 1,89 0,41 2,84 2,84

55
Final
Abatere standard 0,38 0,24 0,10 0,61 0,24 0,24 0,10 0,47 0,04 0,18
Media aritmetica 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14 8,14
CV 4,67 2,95 1,23 7,49 2,95 2,95 1,23 5,77 0,49 2,21

Testul III - Calităţi motrice

A) Grupa martor

Iniţial
Abatere standard 0,05 0,47 0,48 0,02 0,30 0,33 0,41 0,39 0,53 0,23
Media aritmetica 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72 6,72
CV 0,74 6,99 7,14 0,30 4,46 4,91 6,10 5,80 7,89 3,42

Final
Abatere standard 0,01 0,36 0,43 0,15 0,24 0,29 0,34 0,33 0,61 0,21
Media aritmetica 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99 6,99
CV 0,14 5,15 6,15 2,15 3,43 4,15 4,86 4,72 8,73 3,00

B) Grupa experimentală

Iniţial
Abatere standard 0,17 0,19 0,23 0,37 0,29 0,55 0,44 0 0,35 0,3
Media aritmetica 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01 7,01
CV 2,43 2,71 3,28 5,28 4,14 7,85 6,28 0,00 4,99 4,28

Final
Abatere standard 0,28 0,13 0,29 0,5 0,29 0,5 0,35 0,21 0,35 0,28
Media aritmetica 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61 7,61
CV 3,68 1,71 3,81 6,57 3,81 6,57 4,60 2,76 4,60 3,68

IV.2.Analiza comparativă a rezultatelor

În urma cercetării am obţinut următoarele date:

La testul de viteză grupele au plecat de la rezultate iniţiale apropiate, cu medii
aritmetice de 7.50 la grupa martor şi 7.85 la grupa experimentală şi au înregistrat la

56
testarea finală 7.67 pentru grupa martor şi 8.32 pentru grupa experimentală.
Considerând nota 10 maximul de rezultat la care se poate ajunge, se poate spune că
îmbunătăţirea procentuală înregistrată este de 6.8% pentru grupa martor şi 21.86%
pentru grupa experimentală.
Abaterea standard evidenţiază faptul că nu au fost înregistrate abateri mari,
rezultatele obţinute în acest sens situându-se între ± 0.53 la testele iniţiale şi ± 0.52 la
cele finale pentru grupa martor şi ± 0.28 la testele iniţiale şi ± 0.34 la cele finale pentru
grupa experimentală.
Coeficientul de variabilitate indică în toate cazurile înregistrate la testul de
viteză în medie (iniţial şi final atât la grupa martor cât şi la grupa experimentală)
rezultate de sub 10% (2.38%, 1.87% pentru grupa martor, iniţial, respectiv final şi
2.71%, 2.04% pentru grupa experimentală, initial, respectiv final) ceea ce ne indică o
împrăştiere mică şi, în consecinţă, o omogenitate mare.
La testul pentru dezvoltarea capacităţilor de anticipaţie şi punere în aplicaţie
a principiilor învăţate, specifice karate-ului, s-au înregistrat valori iniţiale ale mediilor
aritmetice aproape identice, de 7.39 pentru grupa martor, respectiv 7.40 pentru grupa
experimentală, pentru ca, ulterior, la testarea finală, să observăm o diferenţiere clară
între rezultatele înregistrate. Astfel, am obţinut: 7.65 pentru grupa martor şi 8.14 pentru
grupa experimentală. În procente, grupa martor şi-a îmbunătăţit rezultatul în medie cu
9.96 %, în timp ce grupa experimentală a înregistrat un progres de 28.46%.
Abaterea standard înregistrată la grupa martor prezintă rezultate de ± 0.43 la
testarea iniţială şi ± 0.39 la testarea finală, în timp ce grupa experimentală a obţinut
± 0.53 la testarea iniţială, respectiv ± 0.61 la testarea finală.
Coeficientul de variabilitate indică pentru grupa martor la testarea iniţială în
medie un procent de 2.76%, iar pentru cea finală 2.44%, în timp ce grupa experimentală
a înregistrat 2.21% iniţial şi 3.19% final. Din datele prezentate (sub 10%) rezultă că,
coeficientul de variabilitate obţinut în urma testului pentru verificarea dezvoltării
capacităţilor de anticipaţie şi a principiilor specifice Karate-ului indică o omogenitate a
grupurilor mare şi, implicit, o împrăştiere mică.
La testul pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază grupa martor a
înregistrat medii aritmetice de 6.72 la testul iniţial şi 6.99 la cel final, ceea ce reprezintă

57
procentual o îmbunătăţire a rezultatelor cu 8.23%. Grupa experimentală a obţinut la
testarea iniţială o medie aritmetică de 7.01, respectiv 7.61 la cea finală, cu o creştere de
20.06%.
Abaterea standard a prezentat rezultate inţiale de ± 0.53 pentru grupa martor
şi ± 0.61 pentru grupa experimentală, în timp ce în urma testării finale s-au obţinut
± 0.55 pentru grupa martor şi ± 0.50 pentru cea experimentală.
Coeficientul de variabilitate a înregistrat în medie la cele două grupe supuse
experimentului un procent de 4.32%, reprezentat astfel: 4.77% grupa martor la testarea
iniţială; 4.24% grupa martor la testarea finală; 4.12 grupa experimentală la testarea
iniţială; 4.17% grupa experimentală la testarea finală. Ca şi la celelalte două testări
coeficientul de variabilitate a prezentat o împrăştiere mică şi omogenitate mare la cele
două grupe supuse experimentului.
Datele reieşite din prelucrarea statistică a tuturor parametrilor înregistraţi de-a
lungul experimentului arată că pentru abaterea standard şi coeficientul de variabilitate,
care constituie mijlocul de apreciere şi verificare a exactităţii cu care media
caracterizează activitatea, s-au obţinut structuri omogene ale colectivităţilor în care
termenii se concentrează puternic în jurul mediei.

Concluzii
În urma experimentului desfăşurat am desprins următoarele concluzii:
1. În urma exerciţiilor aplicate pentru pentru testare, atât în ceea ce priveşte viteza,
cu cele două puncte urmărite–a execuţiei loviturilor de braţ (Tsuki Waza) şi a execuţiei

58
loviturilor de picior (Geri Waza), testele de anticipaţie şi principii (Kime, Kiai, Ma-ai,
Zanshin, Sen etc.), cât şi în ceea ce priveşte verificarea calităţilor motrice de bază, s-
au evidenţiat diferenţe semnificative în urma testării finale între cele două grupe supuse
experimentului.
Este important de menţionat că la toate probele, în cadrul testării iniţiale,
diferenţele mediilor aritmetice au fost nesemnificative (la testul de viteză–7.50 grupa
martor cu 7.85 grupa experimentală; la testul de anticipaţie şi principii–7.39 grupa
martor cu 7.40 grupa experimentală ; la testul de calităţi motrice–6.72 grupa martor cu
7.01 grupa experimentală).
2. Rezultatele superioare obţinute de grupa experimentală comparativ cu cea
martor, aprobă mijloacele şi metodele utilizate în realizarea învăţării, consolidării şi
perfecţionării elementelor tehnice necesare într-o competiţie de Kumite, asociate în
acelaşi timp cu principiile de bază ale acestuia.
3. Majoritatea antrenorilor nu au o metodică clară de antrenament sau un scop
precis în activitatea pe care o desfăşoară (nu există o programă, o planificare care să
stabilească obiectivele pentru anul în curs), elementele pedagogice limitându-se doar la
cele din bagajul de cunoştinţe proprii din Karate (în general dobândite din clubul din
care provin, fără a căuta posibilitatea unor specializării ulterioare).
Cunoaşterea calităţii tehnice şi a limitelor pe care le pot atinge elevii trebuie să
fie o preocupare permanentă a instructorului de Karate, aceasta putând fi realizată şi
prin gândirea şi aplicarea unor teste, diferite de cele de grad, pentru a putea avea la
îndemână informaţii precise asupra nivelului de pregătire a fiecărui elev, a aspectului
determinat de constanţa în antrenament sau a momentului atingerii vârfului de formă
(aspect deosebit de important în perioada premergătoare competitiilor).
Conform analizei obiective rezultate prin prelucrarea statistică a datelor
recoltate, se poate concluziona că ipotezele enunţate au fost confirmate.

Propuneri

59
1. Stabilirea metodelor de antrenament pe baze ştiinţifice, analizând progresele din
domeniu, consultarea materialelor tehnice (casete cu metode de antrenament,
stagii şi chiar analizarea evoluţiei sportivilor ce urmează a fi întâlniţi la
competiţii);
2. Preocuparea pentru perfecţionarea profesională, în ideea ca întotdeauna rămâne
ceva nou de învăţat ;
3. Dezvoltarea relaţiilor cu ceilalţi antrenori, formarea de cercuri metodice şi
stabilirea de mini competiţii în vederea testării în sistem competiţional a
progreselor realizate ;
4. Stabilirea programului de activităţi a clubului pe perioade de timp şi stabilirea la
sfârşitul acestora a unui program de evaluare şi analiză a rezultatelor obţinute, în
vederea stabilirii şi eliminării erorilor şi sublinierea şi întărirea punctelor forte ;
5. Studiul individual al instructorilor, în vederea consolidării metodicii predării unor
elemente ce urmează a fi prezentate elevilor din club.

BIBLIOGRAFIE
1. Amalinei Neculai , Metode de antrenament, Editura A 92, Iaşi, 1996
2. Bucur Adrian, Karate-Do. Teme pentru antrenament, Bucuresti, Editura Icar 1991
3. Bucur Nicolae, Karate, Bucuresti, Editura Stadion 1972

60
 4. Dima Mircea, Arta marţială, de la război la armonie, Editura Univers,
Bucureşti,1994
5. Dumitru Gh., Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia, Editura Federaţiei
Române Sportul pentru Toţi, Bucureşti, 1997
6. Frazzei Florian, Jiu-jitsu, Arta apărării individuale, Bucuresti, Editura Militara 1970
7. Fiedler Paul, Metodica educaţiei fizice si sportive, Iasi, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, 1994
8. Fischer Jean Pierre , Kumite Kata Shotokan, Paris, Editura Sedirep
9. Funakoshi Gighin, Karate-Do, My Way of Life, Tokyo, Editura Kodansha
International Ltd, 1981
10. Habersetzer Ronald, Karate-le guide marabout, Marabout, 1978
11. Luca Alice, Gimnastica în ciclul gimnazial, Editura Dosoftei, laşi 1997
12. Nakayama Masatoshi, Dynamic Karate, Londra, Editura Ward Lock Ltd,1986
13. Rus Mihail Cristian, Pentru profesorul de Educatie Fizica si Sport. Gimnastica,
Iasi, Editura Universitatii ‘Alexandru Ioan Cuza’, 2005
14. Rus Mihail Cristian, Indrumar de gimnastica, Iasi, Editura Universităţii ‘Alexandru
Ioan Cuza’ , 1997
15. Ungureanu Mircea, Karate Kata Shotokan, Bucuresti, Editura Garell Publishing
House, 1994
***Reviste de arte martiale :
16. Black belt Magazine
17. Karate international Musubi,Editura Sc Musubi Srl, Samurai,Editura A92, Iasi,
Biblioteca virtuală :
***www.Shogunul.com

61
 ANEXE
Anexa 1

Testul de viteză

62
 Anexa 2

Testul de viteză

63
 Anexa 3

Testul de Anticipaţie şi Principii

64
 Anexa 4

Testul de Anticipaţie şi Principii

65
 Anexa 5

Testul de calităţi motrice

66
 Anexa 6

Testul de calităţi motrice

67
 Anexa 7

Testul de viteză

68
 Anexa 8

Testul de viteză

69
 Anexa 9

Testul de Anticipaţie şi Principii

70
 Anexa 10

Testul de Anticipaţie şi Principii

71
 Anexa 11

Testul de calităţi motrice

72
Anexa 13

Anexa 12

Testul de calităţi motrice

73
 Anexa 13

Testul de viteză

74
 Anexa 14

Testul de Anticipaţie şi Principii

75
 Anexa 15

Testul de calităţi motrice

76
 Comparatie initial - final Grupa Experimentala

9
8
7
6 Grupa experimentala initial
%
05
14
b Grupa experimentala final
u3
s
2
1
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

77