SPORTUL JUDO

TUFĂ MIHAELA
 Judo

Tradus prin „calea supleţei”,

este o artă marţială nonviolentă
creată în 1882, de profesorul
japonez Jigoro Kano (1860-1938) ale
cărei principii le constituie tehnicile
de luptă cu mâinile goale utilizate în
jujutsu, din care au fost eliminate
acele procedee care puneau în
pericol viaţa sau integritatea fizică a
practicanţilor (judoka).
Fiecare popor şi-a dezvoltat
de-a lungul timpului o formă
specifică de luptă care conţinea
elemente mai mult sau mai puţin
periculoase însă niciunde în lume
aceste tehnici de luptă nu s-au
dezvoltat mai mult ca-n Japonia!
Jigoro Kano-Fondatorul Judo-ului
(1860-1938)
Judo-ul a fost introdus în Romania prin 1928, de profesorul japonez
Heishichi Ishiguro, unul dintre numeroşii instructori formaţi de Jigoro Kano.

Timp de un an, Ishiguro a predat judo-ul la ONEF (Oficiul Naţional

de Educaţie Fizică) din Bucureşti. Apoi, cursul a fost continuat în cadrul
ANEF. În perioada 1929-1933 profesor pentru educaţie fizică la catedra de
sport era căpitanul Emilian Teacă. De numele acestui căpitan se leagă, de
fapt, începuturile judo-ului din ţara noastră.

Judoul este cel mai popular sport marţial, fiind cunoscut pe toate
continentele şi cu peste 200 federaţii naţionale afiliate la Federaţia
Internaţională de Judo (actualmente F.I. J. este condusă de un român, prof.
Marius Vizer), cu mai bine de 50 milioane de practicanţi, cei mai mulţi dintre
ei fiind în Europa, Asia, America de Nord şi Sud. Judo se practică şi-n
Australia sau Oceania

Prima competiţie a fost organizată

în 1934, protagonişti fiind jandarmii de la
şcolile din Bucureşti şi Câmpina şi pompii
bucureşteni.
 Judo este practicat atât de bărbaţi, cât şi de femei. de la vârsta de 5
până la peste 80 de ani şi prezintă un antrenament specific structurat pe:

 uchikomi – antrenament prin „intrări” repetate sub un partener pasiv;

 nagekomi – proiectări, execuţii integrale ale tehnicilor;
 tendoku renshu – lupta cu un adversar imaginar;
 sotai renshu – studiul tehnicilor din deplasare;
 kakari geiko – unul atacă, celălalt se apără;
 yaku soku geiko – studiul liber din deplasare, în care şi unul şi altul
atacă, la momentul oportun; atacantul se numeşte tori, iar cel care se apără
uke);
randori - lupta liberă;
 shiai - lupta competiţională. Orice tehnică din judo prezintă o mare
complexitate de acte motrice şi este caracterizată de: poziţia
iniţială, shizentai, prizele specifice, kumikata, dezechilibrarea
adversarului, kuzushi, intrarea sau apropierea de adversar, tsukuri,
proiectarea propriu-zisă pe o traiectorie specifică, kake, asigurarea
adversarului, anzen şi autoasigurarea, prin tehnici de cădere, ukemi,
studiate anterior.
În lupta la sol se admit: imobilizări, osaekomi waza : diferite variante care
duc după 25s, la obţinerea ippon – victorie supremă, luxări ale articulaţiilor
coatelor, kansetsu, strangulări, shime, ultimele două sunt considerate
„tehnici de abandon”, maita ce duc de asemenea la victorie rapidă în caz de
aplicare reuşită a acestora.

Antrenamentul caută să dezvolte pe judoka atât din punct de vedere fizic:

toate calităţile motrice, cu accent pe viteză explozivă, în regim de forţă şi
rezistenţă, cât şi psihic: curaj, viteză de decizie, perseverenţă, voinţă de a
câştiga, dârzenie, spirit de luptă, strategie de aplicare a tehnicii etc.

Judo este un sport mereu viu, adaptându-se societăţii moderne prin

regulamente care stimulează lupta dinamică, spectaculoasă şi eficientă.
Biletele la marile campionate sunt vândute cu luni înainte, semn că judo se
bucură de o largă audienţă, iar marii campioni sunt respectaţi şi preţuiţi
cum se cuvine în ţările lor de origine.
 TEHNICI DE JUDO
Tehnica judoului este deosebit de amplă, complexă. Pentru o mai
bună înţelegere apelăm la clasificarea oficială a acesteia conform cu
normele Institutului Kodokan din Tokyo care respectă clasificarea adoptată
de întemeietorul judoului prof. Jigoro Kano Shihan (mare maestru). Această
clasificare cuprinde toate tehnicile din judo împărţite pe două mari grupe de
tehnici:

1 . Nage waza

 Te-waza (15 tehnici)

 Koshi-waza (11 tehnici)
 Ashi -waza (21 tehnici)
 Ma sutemi-waza (5 tehnici)
 Yoko sutemi-waza (15 tehnici)
 Kyu (clasă) Go Kyu no waza - Propuse în 1895. (42 tehnici)
 Go Kyu no waza - Revizuit în 1920. (40 tehnici)
2. Katame-waza (29 tehnici) :

 Osae komi- waza (7 tehnici)

 Shime-waza (12 tehnici)
 Kansetsu -waza (10 tehnici)

Iată care este această clasificare adoptată în România:

1. de proiectare din picioare: nage waza, judo poate fi considerat o

permanentă luptă pentru păstrarea echilibrului propriu şi distrugerea
echilibrului adversarului.

2. de luptă la sol – ne waza

(tehnica de control):

kansetsu-waza
Grupa tehnicilor de proiectare cuprinde:

A) Tehnici de proiectare: din picioare (tachi waza):

1). tehnici executate cu ajutorul picioarelor (ashi waza);

2). tehnici executate cu ajutorul braţelor ( te waza);
3). tehnici executate cu ajutorul şoldului ( koshi waza).

Koshi-waza
B) Tehnicile de sacrificiu – sutemi waza.
Aceasta cuprinde:

1). Ma sutemi waza

(tehnica de sacrificiu pe spate);
2). Yoko sutemi waza
(tehnici de sacrificiu în lateral).
Grupa tehnicilor de luptă la sol are ca subgrupe:

1) Tehnici de imobilizare (osae komi waza);

2) Tehnici de luxare a articulaţiilor coatelor (kansetsu waza);
3) Tehnici de strangulare (shime waza).
În cadrul lecţiilor practico-metodice de combat la judo la UNEFS am planificat
învăţarea următoarelor tehnici reprezentative (selecţionate de specialiştii catedrei, după
principiul accesibilităţii şi utilităţii acestora) astfel:

1). O soto gari (secerarea mare exterioară);

Ko soto gari (secerarea mică exterioară);
O uchi gari (secerarea mare interioară);
Ko soto gari (secerarea mică interioară);
Uchi mata (secerarea internă a coapsei);
De ashi barai (măturarea piciorului care avansează).

2). Ippon seoi nage (aruncarea peste

umăr cu un braţ);
Morote seoi nage (aruncarea peste
umăr cu ambele mâini);
Seoi otoshi (răsturnarea peste umăr);
Hiza morote seoi (aruncarea cu ambele
mâini peste umăr din genunchi).
3). Uki goshi (zborul peste şold);
Koshi guruma (roata peste şold);
Harai goshi (secerarea şoldului).

B. a). Tomoe nage (aruncarea circulară); b).

Sumi gaeshi (aruncarea în unghi);
c). Uki waza 8tehnica plutită)

II. 1). Kesa gatame (imobilizarea transversală);

Yoko shiho gatame (imobilizarea în „T”);
Kami shiho gatame (imobilizarea în prelungire);
Tate shiho gatame (imobilizarea „călare”).

2). Ude hishigi juji gatame (luxarea braţului în cruce);

Ude garami (cheia braţului);
Waki gatame (luxarea cu axila).

3). Hadaka jime (strangularea cu antebraţul gol);

Okuri eri jime (strangularea cu ambele revere);
Juji jime (strangulări în cruce).
 Clasificarea pe centuri colorate, la gradele inferioare, indică nivelul de
pregătire tehnică şi competiţională şi este respectată în cadrul judoului, de
către toţi practicanţii. Ordinea este: albă, pentru începători, galbenă,
portocalie, verde, albastră, maro şi neagră -pentru maeştri

Centura neagră se acordă marilor campioni şi celor mai buni profesori

începând cu 1 dan, pentru cei mai tineri şi terminând cu 10 dan centura
putând fi roşie purpurie, pentru cei mai valoroşi promotori şi continuatori ai
judoului. Există trei tendinţe în judoul mondial actual:

 una tradiţională care nu se abate de la principiile fondatorului Jigoro Kano

şi care pune preţ pe latura educativ-formativă;
 o tendinţă de mijloc în care latura competiţională nu este neglijată, este
reprezentată de linia imprimată de Kyuzo Mifune şi adepţii săi;
 latura competiţională a judoului care neglijează filosofia şi latura marţială
şi pune accent pe cea sportivă, care este reprezentată de campionul japonez
Yasuhiro Yamashita, neînvins în 511 meciuri, şi unul din antrenorii echipei
Japoniei de azi.
 CONCLUZII
Suntem convinşi că judo ca sport şi artă marţială, prin
extraordinara sa adaptabilitate şi vitalitate, va reuşi să găsească căile
de armonizare a acestor tendinţe, aşa cum a găsit înţelegere faţă de
schimbarea culorii albe a kimonoului, pentru a fi mai uşor de urmărit
de către spectatori, tendinţă impusă de televiziunea în culori !
Perspectivele judoului sunt azi nelimitate; Judo este folosit în scop
de întreţinere, sanogenetic, de dezvoltare fizică armonioasă, pentru
autoapărare şi utilitar în practicarea unor meserii cu risc crescut din
punct de vedere al actelor de violenţă, pentru educarea tinerilor
pentru muncă şi disciplină etc.

Sperăm ca şi pe viitor să fim reprezentaţi cu onoare de sportivii

noştri şi le urăm mult succes.
VĂ MULȚUMESC !