ISTORIA JUDO-ULUI ROMANESC

Judo-ul a fost introdus în Romania prin 1928, de profesorul

japonez Heishichi Ishiguro, unul dintre numeroşii instructori
formaţi de Jigoro Kano.
Timp de un an, Ishiguro a predat judo-ul la ONEF (Oficiul
Naţional de Educaţie Fizică) din Bucureşti. Apoi, cursul a fost
continuat în cadrul ANEF. În perioada 1929-1933 profesor pentru
educaţie fizică la catedra de sport era căpitanul Emilian Teacă. De
numele acestui căpitan se leagă, de fapt, începuturile judo-ului din
ţara noastră.
Prima competiţie a fost organizată în 1934, protagonişti fiind
jandarmii de la şcolile din Bucureşti şi Câmpina şi pompierii
bucureşteni.
Tot jandarmii au mai organizat o altă întrecere, in 1937, la
Ploieşti, competiţie la care au participat 7-8 promoţii de ofiţeri,
subofiţeri şi militari în termen. S-a luptat la o singură categorie:
open. La ofiţeri a câştigat Pavel Capotă, din Bucureşti, iar la
subofiţeri a ieşit învingător sergentul Doru P. Butiu, al cărui fiu avea
să devină mai târziu unul dintre "pionierii" judo-ului din Timisoara.
Abia prin anul 1950, după război, judo-ul revine în scena
sportivă românească. La Arad, Mihai Botez a reuşit, în 1957, să-şi
facă "acte" pentru secţia sa de la Uzinele de Vagoane, în acelaşi an
prof. loan Avram înfiinţând un cerc de judo la Institutul Agronomic
din Bucureşti. Tot atunci, prof. Florian Frazzei a organizat şi condus
un cerc de judo la Şcoala Sportivă nr. 2 din Capitală. Doi ani mai
târziu, în 1959, un mare iubitor de judo, Vasile Gotelet, tehnician
sportiv a înfiinţat un cerc de judo la Uzinele Vulcan din Bucureşti.
În 1960, au apărut, ca ciupercile după ploaie, cercuri de judo la
Sibiu, Mediaş, Arad, Iaşi.
Ambasada Japoniei, sensibilizată de pasiunea românilor pentru
sportul naţional japonez a început să pună la dispoziţia
practicanţilor primele materiale de specialitate privind tehnica şi
metodica judo-ului.
Un pas însemnat în demersurile pentru recunoaşterea oficială a
acestui sport în România avea să-l constituie înfiinţarea, în 1962, a
Comisiei de Judo în cadrul Consiliului Orăşenesc Bucureşti pentru
Educaţie Fizică şi Sport.
Prin intermediul acestei Comisii s-a centralizat activitatea
puţinelor centre existente, aceptându-se apoi vizita, în 1963, a
echipei sindicatelor din Franţa, FSGT care a susţinut o dublă
întâlnire cu selecţionatele Bucureştiului. Meciurile au avut loc pe
terenurile arenei de tenis Progresul din Capitală. Spre marea
satisfacţie a simpatizanţilor acestui sport, prima selecţionată a
Bucureştiului a câştigat cu 3-2.
În presă încep să apară primele ştiri şi articole de prezentare şi
popularizare a judo-ului.
"Sportul Popular" din 7 mai 1964 publica o ştire despre
Congresul Uniunii Europene de Judo, iar revista "Sport", nr. 18 din
1965, sublinia că: "S-a descoperit remediul timidităţii şi al
complexului de inferioritate ce-i stăpânesc pe copii".
La rândul ei, "Scânteia Tineretului" din 20 decembrie 1966,
publica un articol semnat de Anton Muraru, în care afirma:
"Surpriza, răsturnările de situaţii, folosirea forţei adversarului
împotriva lui sunt doar câteva din laturile «gustate» ale acestui
sport. Judo-ul dezvolta gândirea creatoare, asociativă, îndemânarea
şi precizia, curajul, spiritul întreprinzător şi inteligenta".
În ziarul "Munca" din 13 mai 1966, un alt articol susţinea că
"valoarea sportivilor japonezi şi succesele obţinute de ei în foarte
multe discipline sportive se datoresc, în cea mai mare parte,
practicării judo-ului.
În anul 1964 au fost înaintate memorii în care se detalia
dezvoltarea judo-ului pe cuprinsul ţării noastre cu date concrete,
centre, antrenori, competiţii etc. Între altele, se menţiona că:
"Având în vedere activitatea susţinută a secţiilor de judo, propunem
înfiinţarea Federaţiei de Judo".
De unde să fi bănuit sufletiştii judo-ului că se adresau, de fapt,
celui mai înverşunat adversar al acestui sport?!
Pe atunci, Miron Olteanu (despre el este vorba) era Preşedintele
Federaţiei Române de Lupte, care nu putea să vadă cu ochi buni
JUDO-UL, pe care îl considera un sport de mare concurenţă pentru
LUPTE.
În documentele respective se remarca evoluţia evidentă a judo-
ului în ţara noastră:"disciplina judo face parte din sporturile
olimpice, cu Campionate Europene şi Mondiale.
Rugăm (...) recunoaşterea sportului judo ca sport republican".
Memoriile au fost semnate de ing. Liviu Urma, pe atunci Secretar al
Comisiei Orăşeneşti de Judo şi Anton Muraru în calitate de membru
al Biroului Orăşenesc. Textul avea anexat şi un plan de măsuri
pentru dezvoltarea judo-ului în România.
În mai 1967, cu sprijinul Asociaţiei Sportive Viotrometan
Mediaş am organizat primul Campionat Naţional pe Echipe, dotat
cu Cupa Târnava. Competiţia a fost organizată fără sprijinul
organelor sportive, deoarece conducerea UCFS-ului interzisese
tuturor judeţelor să organizeze competiţii şi demonstraţii de judo.
Totuşi concursul s-a bucurat de un succes deosebit fiind vizionat, pe
stadionul de fotbal, de peste 10.000 de spectatori.
Dar succesul, s-a datorat şi largii propagande pe care a făcut-o
acestui sport Cinematografia. Pentru jurnalele de actualităţi ale
studioului Alexandru Sahia, regizorul Alexandru Ghidali, a realizat
un amplu reportaj, care a fost difuzat pe ecranele tuturor
cinematografelor din ţară timp de o luna şi jumătate. A fost o chestie
extraordinară pentru că, tineretul care nu avea televizor şi discoteci
mergea în număr foarte mare la cinema, imaginile cu şi despre judo
îndemnându-i la practicarea acestui sport.
Succesul filmului în mass – media a contribuit la sensibilizarea
liderilor politici care au decis demararea acţiunilor pentru
oficializarea judo-ului.
Alexandru Siperco, pe atunci membru al Comitetului
Internaţional Olimpic C.I.O, a sprijinit şi el din toate puterile
iniţiativa mea (Andrei fiul acestuia, fiind judoka în secţia de copii
Cutezătorii). Aici trebuie să recunosc, am avut noroc pentru că mulţi
dintre copiii demnitarilor politici şi militari ai epocii practicau judo
în cluburi şi îşi influenţau într-un fel părinţii în luarea deciziilor
legate de viitorul acestui sport.
În ziua de 21 mai 1968 a avut loc Adunarea Generală care a
ales conducerea noii Federaţii şi Biroul Federal: Secretar
Responsabil, prof. Anton Muraru, omul care avea să se afle la
timona FRJ până în 1989. Din Biroul Federal făceau parte, printre
alţii, generalul Paul Marinescu (Preşedinte), Alexandru Siperco şi
Titus Deac (Vicepreşedinţi) Mihai Botez, Florian Frazzei, Ioan
Avram şi antrenorii lotului reprezentativ, ing. Liviu Urma şi Ovidiu
Bucur.
Primită cu raceală, noua disciplină olimpică a stat fără buget,
şi fără sediu, timp de 2 ani. Apoi lucrurile au început să meargă.
La puţin timp după Adunarea Generală, în baza relaţiilor bune
avute cu Ambasada Japoniei la Bucureşti, Kodokan-ul a trimis la
Bucureşti doi mari specialişti în judo, campionii mondiali Takesse
Matusaka şi Sheizi Shinomaki care au ţinut primul curs de formare
a antrenorilor, curs la care au fost participat 40 de tehnicieni.
La numai două luni au şi fost organizate deja întrecerile primei
ediţii a Campionatului National pe Echipe. Cu stângăciile
începutului, cu kimonou-ri mai mult sau mai puţin pe măsură, cu
procedee tehnice bazate îndeosebi pe forţa braţelor şi mai puţin pe
subtilitatea tradiţională a acestui sport asiatic, cu multe decizii de
arbitraj contestate, Campionatul s-a bucurat totuşi de un succes
deplin, lansând practic judo-ul ca sport de masă.
În primăvara lui 1969, deci la mai puţin de un an de la
înfiinţarea Federaţiei, a avut loc prima competiţie internaţională :
Campionatele Internaţionale ale României, una dintre întrecerile
care aveau să fie organizate an de an, până în prezent. La ediţia
inaugurală au fost invitate puternicele formaţii ale, U.R.S.S., R.D.G.,
Cehoslovaciei şi Bulgariei. Cum era de aşteptat, ai noştri nu prea s-
au "vazut".
Primul succes la o competiţie internaţională a fast obţinut de
arădeanul Ionel Lazăr, la categoria mijlocie, cu prilejul
Campionatelor Intemaţionale de Tineret ale Romaniei, în 1971. Cu
siguranţă, cel mai important moment pentru judo, la începuturile
sale, a fost participarea echipei României la Campionatele Europene
din 1977, de la Ludwigshafen RFG – (invitată pe banii Federaţiei de
Judo din Germania). Aici au urcat pe treptele podiumului de onoare
pentru prima dată şi reprezentanţii ţării noastre.
În panoplia judo-ului românesc sunt aşezate la loc de cinste şi
numele judoka ce au cucerit medalii de aur pentru România.
Deschizător de drum a fost regretatul judoka de mare talent VLAD
NICOLAE MIRCEA.
Următoarea ediţie a Campionatelor Europene, în 1981, a avut
loc în Ungaria, la Debrecen. În finala categoriei semi-uşoare
ajunsese dinamovistul bucureştean Constantin Niculae, un sportiv
înalt şi bine legat pentru categoria respectivă, adversar fiindu-i
diavolul francez Thyeri Rey, un tânăr de numai 20 de ani care, cu un
an înainte, la Moscova, devenise campionul olimpic al categoriei
super-uşoare.
După o confruntare în care reprezentantul nostru i-a învins şi
pe arbitri, Constantin Niculae a devenit campionul european,
cucerind medalia de aur.
După numai un an, în 1982, un alt judoka român, Mircea
Frăţica, de la Nitramonia Făgăraş, a urcat pe cea mai înaltă treaptă
a podiumului de onoare al Campionatelor Europene, la Rostock, în
R.D.G., depăşindu-l în finală pe Sota Hadareli (U.R.S.S), fostul
campion european. E a 3-a medalie de aur la trei ediţii consecutive
ale CAMPIONATELOR EUROPENE.
Aurul rămâne aur, dar şi alte succese au valoarea lor, mai ales
dacă sunt obţinute în arena marilor competiţii. Debutul la
Campionatele Mondiale a avut loc în 1979, la Paris, şi s-a soldat cu
două poziţii fruntaşe - locurile cinci ocupate de Arpad Szabo, la
"super-uşoară", şi Constantin Niculae, la "semi-uşoară".
A fost nevoie apoi de un deceniu pentru ca judo-ul românesc să
mai obţină un "bronz" la Campionatele Mondiale prin Adrian
Croitoru, la categoria mijlocie, la ediţia de la Hamilton (Canada).
Tot prin Adrian Croitoru, România a ocupat locul III la
Campionatele Mondiale de la Birmingham din 1999 la categoria 90
kg. Medalie la Campionatele Mondiale de Seniori a mai luat
Dumitru Alina în 2005, respectiv 2007, ea ocupând locul 3 la
categoria 48 kg în ambele cazuri.
Apreciate cum se cuvine au fost şi primele medalii olimpice,
cele două medalii de bronz cucerite de Mircea Frăţica şi Mihai Cioc
la Jocurile Olimpice de la Los Angeles in 1984. Tabloul de onoare al
Federaţiei de Judo a fost completat mai târziu, cu o altă medalie
olimpică, de Simona Richter, care a ocupat locul III la Jocurile
Olimpice de la Sidney din 2000, la categoria 78 kg.
Cea mai valoroasă medalie a fost obţinută de Alina Dumitru la
Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, ea clasându-se pe prima
treaptă a podiumului. A obţinut astfel prima medalie olimpică de
aur pentru judo-ul românesc, ea fiind de asemenea şi prima medalie
olimpică a delegaţiei României aflată la Jocurile Olimpice de Vară
2008.
La Campionatele Europene de Seniori s-au luat nenumărate
medalii prin Croitoru Adrian, Moise Laura Moricz, Dumitru Alina,
Aluaş Dinea Ioana. Şi judoka mai tineri au reprezentat cu onoare
România, ei aducând un mare număr de medalii de la Campionatele
Europene de Tineret, Juniori şi Cadeţi, respectiv Campionatele
Mondiale de Juniori.
Sperăm ca şi pe viitor să fim reprezentaţi cu onoare de sportivii
noştri şi le urăm mult succes.